Ieri în mașină, în timp ce ne întorceam acasă de la înot (se bălăcesc doar ei, că n-am eu norocul ăsta să mă ducă și pe mine cineva la piscină), Sofia zice:
– Mami, vreau să te întreb ceva despre musci.
– Despre ce să fie?
– Despre… musce?
– Hă?
– Despre ăăăă muscăle?
– Iubita mea, să-mi sară ochii dacă pricep ce zici tu acolo.
– Mami, vreau să te întreb ceva despre o muscă și toate insectele care sunt exact ca ea.
Ce mod drăguț de a vorbi despre mai multe fără să trebuiască să formezi un plural pe care nu-l nimerești!
– A, despre muște?
– Așa, alea.
– Ia să auzim.
– Cât trăiesc ele, muștele? E adevărat că trăiesc câteva zile?
– Așa cred, poate câteva săptămâni, dar nu mai mult.
– Aha, asta e bine, atunci o să aștept.
Turns out că are un pui de muscă la ea în cameră care o cam bâzâie noaptea și o deranjează. Mai e și muscă din aia verde, care sigur a mâncat ceva caca la viața ei, povestește ea teribil de bine documentată. Să-i dea cu pliciul e exclus, nu omoară ființe vii. Și nici nu avem plici. I-am sugerat să o poftească afară, dar mi-a zis că asta ar fi egal cu a o omorî, pentru că afară e frig, mai ales noaptea.
– E clar, mami, că a intrat în camera mea ca să nu moară de frig. Deci nu o pot da afară.
– Am putea să o conducem în sufragerie, să bâzâie acolo noaptea? Nu ar deranja pe nimeni.
– M-am gândit, dar acolo doarme pisicuța.
– Ai dreptate, o s-o vâneze și o s-o mănânce.
– Săracul pui de muscă!
– Ei, asta e, stai cu ea în cameră și gata.
– Dar nu mă lasă să dorm, tot bzzz bzzz pe la perdele, azi noapte m-a trezit de vreo trei ori.
Aha, asta explică deci criza de isterie de după înot, când brusc a decis că cineva i-a înlocuit ciorapii cu unii mai mici, care îi fug de sub talpă în adidas.
– Sofi, uite, dacă vrei, mă ocup eu de puiul de muscă. Și o să dormi bine la noapte.
– Promiți că nu-l omori?
– Jur.
– Și nu-l dai afară la frig? Nici la pisică?
– Nici. Îi găsesc eu un loc cald în care să bâzâie cât dorește.
A mai trecut o vreme, eu mă gândeam unde să relochez musca, poate pe casa scării, am mai înaintat cinci metri, apoi ea a zis:
– Lasă, mami, că viața de muscă nu e așa lungă. O să aștept să moară de bătrânețe și după aia o arunc pe geam direct în cimitir (știți că noi avem toate geamurile de la dormitoare înspre cimitir).
– Bine, Sofi, cum dorești.
Azi de dimineață am găsit-o tristă (deși destul de odihnită). Musca nu mai bâzâise deloc.
– Ai luat-o tu, mami?
– Nu, Sofi, ai zis s-o las, n-am atins-o.
– Poate a plecat. Sau și-a ucis singură viața. Ca domnul de la Nirvana. Și cel de la Linkin Park (când stai lângă cimitir, moartea e ceva acceptat și normal, iar discuțiile despre cum au murit diverși oameni care ne plac și care nu mai există sunt foarte frecvente). Avem zacuscă? a continuat ea fără să clipească.
Am zis să profit de foame ca să schimb subiectul:
– Sofi, care ar fi pluralul de la zacuscă?
– Mai multe borcane de zacuscă.
Avem, păi cum să n-avem noi zacuscă, nu trimite mama cu zecile de borcane? Zacuști? Zacuște? Zacuscă-le?
Photo by Simon John-McHaffie on Unsplash
Ha ha! Si eu care citeam repede sa vad finalul, credeam ca vrea zacusca sa ademeneasca musca!
Eu îi ziceam că muștele transmit microbi și boli și din motivul ăsta nu au ce căuta în casă, dar că o putem pofti afară să-și caute un loc cald undeva unde nu sunt oameni (în subsoluri, în ziduri sau alte variante).
Exista lectii de viata chiar si in chestii mici, cum ar fi sa nu ucidem o fiinta complet nevinovata, mica si care nu face in principiu mare lucru….aici exclud tantarii, dar nici pe ei nu prea ii omor proactiv, mai mult ne asiguram (plase la geam) ca nu intra.
Noi stam la curte, asa ca insecte in casa avem des, din cele dragute (greieri) sau din cele enervante (plosnite). Avem chiar si un paianjen mare aciuat in baie, il cheama Gicuta si M. mereu se duce sa vada ce mai face….
Si tot ea ma roaga sa le iau cu un servetel sa le arunc afara, sa nu le omor, etc.
E nice asa sa crestem omuleti misto…..cu suflet bun.
Si noi avem in casa niste centipede cred ca le zice, chestii din alea cu multe picioruse. Baiatul meu nu are o problema cu ele, insa fetitei ii este frica de ele. Insa le tolereaza deoarece mananca paianjenii, asta tot fimiu mi-a zis-o, iar ei ii este si mai frica de paianjeni. Si pe aia ii scoatem tot pe servetele afara din casa:) Nu mai zic de fluturi sau gandaci…ii fugarim sa ii scoatem…
„house centipede”, mai vedem si noi cate una prin casa, una din cele mai badass insecte 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=q2RtbP1d7Kg
Am avut multi ani de zile un paianjen in baie la parintii mei, ii prindeam muste si i le puneam in plasa. Desi nu mai locuiesc acolo de multi ani ei, au lasat in continuare generatiile viitoare de paienjeni sa locuiască acolo si au grija sa nu i deranjeze,chiar au fost tristi cand intr-o zi unul care se plimba pe jos a fost calcat accidental.
Tantari gandaci si muste insa nu vrem :))
Awww, ce dragut! Vezi daca are parinti buni care sa o invete ce e compasiunea 😉