Acum ceva vreme am ascultat un discurs TedX care m-a întristat și m-a revoltat. E despre felul în care copiii din ziua de azi nu se mai joacă liber și ce efecte are asta asupra calității vieții lor de copil, dar și de adult. Mi-am adus aminte de copilăria mea din anii 80, când alergam pe-afară cu orele, indiferent de anotimp sau de vreme. Nu erau mașini atunci. Nici câini pe stradă. Erau blocuri în construcție, mult spațiu verde, noi eram mulți, de toate vârstele. Ne jucam nesupravegheați, uneori ne mai striga vreun părinte de la geamul de la bucătărie, când începea Dallas. În rest, eram de capul nostru. Sigur că ne loveam, ne mai băteam, făceam multe tâmpenii. Unele au fost chiar la limită… A fost bine pentru noi asta, a fost rău?
Acum, nu mai există loc de joacă la blocul unde am crescut. E parcare. Trec sute de mașini pe locul unde înainte jucam 9 pietre. La 7 seara nu e nimeni afară. Copiii sunt în casă, la jocuri, ori la after sau pe la cine știe ce activități.
Ce am aflat de la acest psiholog (am pus la final clipul cu discursul lui, dacă preferați să-l ascultați) m-a lăsat mască. Neapărat trebuie să scriu despre asta, mi-am zis. Pentru că putem face ceva! Eu pot face ceva pentru copiii mei.
Se pare că trăim în epoca cea mai tristă pentru copii, deși e cea mai bună pentru adulți și persoane în vârstă. Copiii nu mai au timp, loc și libertate să se mai joace liber și sunt mai anxioși acum decât erau în timpul războiului rece, când trăiau mereu cu teama că va exploda bomba atomică peste ei! Copiii din ziua de azi sunt cei mai anxioși și mai deprimați din istoria omenirii!
Concret, studiile arată (spune Peter Gray) că de 5 până la 8 ori mai mulți copii din ziua de azi suferă de anxietate față de copiii din anii ’50. Pentru grupa de vârstă 15-24 de ani s-a constatat o dublare a ratei de suicid. Asta în timp ce numărul de sinucideri a scăzut semnificativ pentru cei în vârstă. Tinerii simt că nu mai au control asupra vieții lor, iar asta le crește anxietatea și riscul de depresie. Aceleași studii arată și că tinerii sunt tot mai narcisiști și au mai puțină empatie. Creativitatea a scăzut în ultimele decenii, constant.
Peter Gray, autorul acestui discurs TedX, the Decay of Play, este psiholog, a studiat vreme de 50 de ani componenta biologică și evolutivă a jocului. Omul a studiat funcțiile jocului în evoluția omenirii, a intervievat, cu echipa lui, zeci de antropologi care au lucrat în toate colțurile lumii, cu triburi de vânători culegători, dar și cu lumea civilizată. Gray a analizat de asemenea și multe studii și concluzii ale acestora legate de efectele jocului asupra copilului si viitorului adult. Informația pe care ne-o oferă el mi se pare super valoroasă!
Toți puii de animale se joacă. De ce? Pentru că jocul îi învață să coopereze, să trăiască unii cu alții, să nu se enerveze prea ușor în prezența altora, să își asume riscuri, să simtă frica fără să se piardă cu firea, își dezvoltă trupul și viteza de reacție, atenția și concentrarea.
Există studii în care pui de animale au fost privați de joc, dar nu și de alte interacțiuni. La maturitate, aceste animale au avut multe probleme de comportament și adaptare: se tem când ajung în spații noi, nu explorează, îngheață de frică atunci când apare alt anmal lângă el, nu știu să rădpundă la semnalele sociale ale altui animal.
Puii mamiferelor care au cel mai mare și mai inteligent creier, oamenii, se joacă cel mai mult.
Iată ce au constatat antropologii despre copiii triburior de vânători-culegători de acum câteva decenii: copiii se jucau liberi, explorau toată ziua în natură, fără a fi supravegheați, adulții spuneau că așa dobândesc toate aptitudinile de care au nevoie pentru a crește, iar copiii observați erau fericți, exhilibrați, rezilienți, siguri pe ei.
Joaca e modul naturii de a se asigura că puii fac rost de aceste aptitudini necesare pentru a ajunge adulți echilibrați și adaptați.
Problema e că în ultimii 60 de ani, copiii se joacă tot mai puțin spre deloc. Istoricii, psihologii, sociologii văd asta peste tot. O vedem și noi. Copiii noștri nu e mai joacă liber.
Acum 60-70 de ani, timpul la școala era mult mai scurt. Vacanța era mai lungă. Pauzele erau mult mai lungi. Orele nu mai lungi de 45 de minute. Teme nu exista în ciclul primar sau gimnaziu. Doar la liceu.
Acum școala ține și câte 6-8 ore pe zi, cu pauze de 10 minute. Vacanțe de o săptămână. După școală e afterschool și după asta e înot, pian, șah, robotică. Copiii ajung acasă lați.
Nu mai există comunități în care copiii să se joace nesupravegheați.
Există tot mai puține spații sigure în care copiii să se poată juca nesupravegheați, mai ales în marile orașe.
Mass Media ne umple de frică, totul e prezentat ca fiind maximum de periculos.
Atitudinea noastră față de copilărie e una tot mai academică: timpul copilului nu mai e despre joacă, e despre cum să fie bun la cât mai multe lucruri. Credem, greșit, că timpul de joacă e timp pierdut, că copilul învață doar de la adulți chestii utile, ceea ce este, evident, greșit.
Calitatea jocului a scăzut, pentru că sunt tot mai puțini copii afară, jocurile nu mai sunt interesante și nici la fel de sigure.
Trăim într-o lume mai bună pentru adulți, dar o lume mult mai rea pentru copii, pentru joacă.
Le spunem cum să se joace, iar ei nu mai au control.
Așadar, copiii noștri nu se mai joacă liber, fără un părinte sau alt adult care să le sufle în ceafă.
Și ce dacă? Păi, revenim la începutul articolului. Anxietate, depresie, lipsă de creativitate și de empatie.
Joaca liberă este singurul moment în care copiii au cu adevărat control asupra vieții lor, așa învață să ia decizii, învață că există probleme pe lume, în joc descoperă bucuria, în joc dezvoltă relații, află punctele de vedere ale altora, scapă de narcisism, plus că jocul liber e mereu creativ.
Și noi ce vrem? Mai multă școală!
Nu, ar trebui să vrem mai mult joc pentru copiii noștri. Cum le putem oferi mai mult joc liber?
Când cumpărați o casă, alegeți una într-un cartier în care copiii să se poată juca pe stradă. Un complex rezidențial sigur. O casă pe o uliță.
Să lăsăm copiii să se joace fără noi.
Să îi lăsăm să își asume riscuri.
Să ne împrietenim cu vecinii.
Să ne lucrăm fricile în terapie.
Să nu le încărcăm programul.
Să ne luptăm pentru activități de joacă liberă la afterschool.
Să milităm pentru evenimente pe stradă, închise traficulului rutier.
Să ne luptăm pentru parcuri sigure.
Aici puteți vedea/asculta discursul lui Peter Gray:
Photo by Justin Young on Unsplash
Cate amintiri in fata blocului.. sau la bunici la tara.. raman amintiri. F frumos articolul. Si adevat.
Nu Este frumos. Nu Este adevarat.
Sunt locuri de joaca.
Parintii DIN tarile estice, trimit copiii la Tenis, la Pian, la limbi straine. Copiii Nu Mai Au Timp liber! Educatia!
Pe strada sigur nu o sa se poata juca unde construim casa . Dar ma gandeam sa ii bag in curte pe ei si copii vecinilor si sa ii las in pace sa nu se simta urmariti incontinuu de un adult.
Asta e preluarea a ceea ce ne convine noua. Are dreptate psihologul, dar exista puncte neabordate. Ce mi se pare ciudat este ca pe mai toate blogurile lumea se plânge de cât de traumatizați am fost ca copii, cât de neiubiți și respinși și loviți…pentru ca iată, copiii noștri crescuți cu atât atașament sa iasă de fapt și mai rau. Am mai întrebat de multe ori pe blog, sunteți absolut siguri ca acești copiii sunt mai bine? Vor fi mai bine? Fiindcă știți ce nu mai exista atunci? Bloguri de parenting. Grupuri de mămici. Conferințe despre cum poți fi părinte bun și orice alta cale demonstrează ca ești un monstru demn de aruncat in flăcări. Alaptare pana la 15 ani altfel ești o nenorocita. Zero zahar dacă se poate toată viața. A mâncat o bomboana la 1 an? Trebuie chemată protecția copilului. Nu a băut in viața lui lapte de tzatza de om? Mai bine îl bagi la loc ca oricum va fi ciucuri de boli, retardat mintal iar tu, un nimic de mama. Copiii sunt anxioși fiindcă mamele sunt anxioase, triste, depresive. Vreți copii bine? Lăsați blogurile de “parenting”. Niște retete acolo cu ceva mai puțin zahar decât rețeta originala, poate un sfat despre cum sa nu tipi prea des la el, niște idei de jocuri și timp frumos împreuna și gata. Vrea cezariana mama? Super, dacă asta funcționează pentru ea și știe ca o va scuti de depresii și anxietăți ulterioare? Vrea natural? Dacă e sănătoasă și sarcina fără probleme, bravo ei. Alăptează? Minunat! Formula din biberon din prima clipa de viața? La fel de minunat. Sa nu uite de ea, de micile ei plăceri, sa schimbe ce i se pare ca o apasă și afectează. Copiii cresc bine cu mame bine, nu cu mame care își rod unghii și își iau notițe la conferințe de parenting. Singura mama fără pui de depresie și anxietate pe care o cunosc ( da, doar una stiu) are cei mai relaxați și veseli copii. Ea nu își bate capul, ii duce la medic când trebuie, ii vaccinează, a alăptat exact cât a putut ( mai exact pe unul un an și al doilea deloc) și nu s-a stresat nicio secunda pe tema asta, ii hrănește cu ce are mai bun in casa fără sa paralizeze ca bunicii vin cu dulciuri și acadele, iese cu ei când și unde poate și cel mai important, nu citește niciodată bloguri.
A nu se înțelege ca cele spune in articol le consider greșite, sunt și acelea un factor. Dar ar trebui făcut un experiment și interzise un an măcar toate blogurile de parenting, toate grupurile și paginile despre cum sa fii un părinte perfect. Sa existe psihologi autorizați, medici nutriționiști, pediatri și atât. Mamele sa nu aibă voie sa vorbeasca in parc decât despre unde își fac unghiile și la ce piesa de teatru au fost ultima data. Orice discuție despre copil ce durează mai mult de 5 minute sa fie aspru amendată. Și sa mai vedem atunci.
„grupuri de mamici” si certuri legate de parenting au existat tot timpul, doar ca la o scara mai mica 🙂
si parintii mei de exemplu s-au certat definitiv cu o alta familie cu care erau prieteni din cauza „principiilor de parenting” :-))
(nu mai stiu al cui copil il pocnea pe alalalt)
Deea… Eu sunt un adult de 36 de ani care a avut o copilarie de betii ale tatalui, bataie aplicata sotiei si noua, copiilor, teroare in casa. Nu iti descriu instrumentele cu care eram batuti, erau variate si multe. Ca si adult, pentru ca aceasta a fost realitatea mea mult timp, am ca prim instinct sa reactionez la fel atunci cand copiii mei se comporta altfel decat mi-ar fi mie comod. Aveam ca prim instinct asta, de fapt, acum nu mai am… Si asta datorita Ioanei si blogului ei. Sunt un parinte bland care rareori se enerveaza si de fiecare data se calmeaza singur si repede. Stiu sa gestionez situatiile problematice ale copiilor asfel incat sa nu ajung sa-i schingiuiesc fizic si psihic, datorita Ioanei si blogului ei. Marturisesc ca doar datorita ei, copilul meu imi spune ca sunt o mama buna pentru ca nu il bat asa cum aude ca fac alte mame si ca cu mine se simte in siguranta. Eu nu stiu ce este siguranta, nu cred ca voi invata vreodata sa o simt. Am crescut in libertatea jocului in spatele blocului, dar faceam si multe prostii si ma ascundeam de parintii mei indisponibili emotional. Baietelul meu imi povesteste orice, chiar si cand face o prostie, pentru ca stie ca nu va fi pedepsit, si vom incerca impreuna sa gasim o solutie. Nu era perfect atunci, nu e perfect nici acum. Insa blogurile trebuie filtrate si ramas undeva unde simti ca ai ceva de castigat.
AMIN!
Eu nu am spus ca nu avem nevoie de sfaturi și îndrumări, dimpotrivă. Am spus ca trebuie sa existe psihologi specializați pe anumite ramuri, medici nutriționiști( asta înseamnă medicina plus niște ani de rezidențiat), medici ginecologi, neonatologi, pediatri. Blogurile autointitulate “ de parenting” nu au nici in clin nici in mâneca cu vreo spiecializare propriu-zisa, stiu doar câteva persoane ce au blog cu sfaturi fiind specializați pe bune in acele domenii. Și chiar și acolo, de multe ori specializarea a venit tocmai urmare a traumelor trăite ( se știe de mult timp ca facultatea de psihologie, de exemplu, atrage oameni cu anumite probleme care spera sa își rezolve acele traume, oar acești oameni nu vor deveni cei mai grozavi terapeuți). Dar mai nou apar “specialiști in parenting” ca ciupercile după ploaie, tot felul de femei care au născut, au citit trei cărți și au devenit specialiste. Plus comentarii cu zecile despre cât ești de eronata ca nu alăptezi, ca folosești biberon, nici nu mai continui…și stai așa singura seara după o zi grea și te bucuri ca măcar pruncul ti-a adormit la o ora decenta, cu burta plină ( da, cu hrana semipreparata dar atât ai avut și ai putut) și începi sa butonezi puțin pe fb doar ca sa afli ca ești cea mai oribila mama. Sau mergi cu copilul la vreun optional și, vrei-nu vrei, in sala de așteptare înveți in câte moduri ai condamnat la viața in chinuri pe puiul tău. L-ai ținut o ora in sistem ne-ergonomic? Clar, vor urma douăzeci de operații și tot va fi strâmb, urat și te va uri tot restul vieții ca i-ai distrus oasele. Cum adică ii pui zahar in compoziția de cozonac? Ii dai si dulceata tot cu zahar? Dar tu de agave, ștevie, sirop de curmale ( mai dăunător decât zaharul dar ce mai contează ca doar nu apelam la medici) nu ai auzit? In ce fel de gaura neagră trăiești? Cum nu ii pui târâte in apa de la baie? Cum folosești ulei de palmier, nu stiu ca cocosul e corect( iar, doar n-o sa întrebam la medic ca doar o cântăreața care a născut e clar mai informata)? Nici nu mai vreau sa ma gândesc câte Inepții am citit pe bloguri. Știți vorba aia, pana in anii 2000, secretul părintelui ideal era sa își amintească sa își mai hrănească copilul din când in când. Exagerat poate, dar aia e.
Amin!
apropo de ce zice Deea, uitati ce studiu am gasit aseara 🙂
https://www.theonion.com/study-finds-every-style-of-parenting-produces-disturbed-1819573056
@MRS GREENFOOT, The Onion e un fel de TimesNewRoman de la noi. E satira.
Buna seara,
Citesc comentariul tau si nu imi dau seama daca faci referire la blogul Ioanei sau la cu totul altceva. Nu am citit in niciunul din articolelei ei vreo blamare la adresa vreunei mame, ci doar incurajari. Iar articolele ei pe teme emotionale/psihologice au si surse credibile in spate.
Da, sunt total de acord ca e plina lumea de oameni atoatestiutori, care vor sa te faca sa te simti ultimul om. Cred ca e important, asa cum spunea cineva mai jos ca informatiile citite sa fie filtrate in functie de ce se potriveste fiecaruia. Si de eliminat din viata noastra oameni care ne fac rau prin judecata gratuita si fara rost. Si mai ales, parteneri si parinti care sa sprijine si incurajeze nu care sa blameze, ca uneori cei de langa noi ne fac mai mult rau decat bine.
Draga Deea,
Nu stiu cine esti, dar dupa ce am citit postarea ta extrem de curajoasa, ai devenit noul meu idol:) Ar fi minunat daca mai multa lume ar avea curajul sa inteleaga si sa spuna tot ce ai spus tu mai sus.
Daca locuiam in Romania, as fi vrut sa te cunosc personal:) Eu chiar aveam o regula cu o prietena, ca atunci cand ne intalnim sa nu vorbim despre copii.
Fffff corect. Bravo ptr postarea.
Acum e nostalgia asta a cum ne jucam in fata blocului, ca daca intrebi bunicii sau strabunicii (cei mai norocosi) ar fi zis „eheee, cum mergeam noi la padure, pe camp ce nori erau…nu aici, intre betoane”. Fiecare isi idealizeaza copilaria.
Sunt curioasa cum au ajuns la scaderea creativitatii cercetatorii astia. Exista o scara a creativitatii, ca scara Richter la cutremure? Ti se da un test grila in 30 de minute, se corecteaza dupa barem si in functie de punctaj, esti sau nu creativ?
E o linie fff fina intre creativitate si o gramada de tampenii, si depinde mereu de cine le asculta.
Sunt si copiii de acum creativi cu gramada. Doar ca e altfel de creativitate, atata tot.
Nu va faceti griji pt joaca, joaca e ca buruienile, trebuie lasata in pace si atat, nu curte speciala, nu strada cine stie ce fel. Iese ea peste tot.
Stiu oamenii care investesc zile intregi sa caute cel mai eficient geam termpon pentru locuinta visurilor dar nu-si pun problema nici macar o secunda daca noua locatie e ok pentru copil. E aproape de scoala sau gradinita? Are copii cu cine sa se joace? Are un parc langa?
Aproape toti oamenii pe care-i cunosc fac eforturi enorme sa-si cumpere case in afara orasului, „sa creasca copilu la aer curat”. Case in care nu ajung decat sa doarma pentru ca restul timpului si-l petrec blocati in trafic si la servici, si after school. Copii care ajung sa stea cate 3 h pe zi in masina cu ochii in tablete.
Uite aici ce zic cercatatorii britanici despre generatia de azi crescuta in scaun de masa, scaun de masina si carucior https://www.express.co.uk/life-style/health/555459/Strapping-babies-into-car-seats-causes-them-health-problems
Va dati seama ca, obiectiv vorbind, nu incapem toti langa parc, in majoritatea oraselor, chiar si a celor mari (de exemplu Cluj) fiind doar unul. De asemenea, nu putem alege casa in functie de cati copii mai sunt in cartier (nu putem bate pe la usile oamenilor sa-i intrebam daca au copii si daca ii lasa afara sa se joace cu al nostru). E recomandat sa alegem locuinta langa scoala, daca nu cumva am cumparat-o cu mult inainte sa avem copii. La fel, se poate ca scoala sa fie in afara orasului (cum sunt majoritatea scolilor particulare, daca nu chiar toate), iar serviciile parintilor in colturi diferite ale orasului, asa ca tot in trafic ajungem. Totusi, cred ca si copiii nostri isi vor aminti cu drag de copilarie, chiar daca vor avea cu totul alte povesti de spus decat am avut noi. Si parintii nostri si bunicii au altele, cum remarca cineva mai sus.
Spuneți ca trebuie joacă mai multă. Perfect de acord. Dar cine-i trimite la dans, pian, engleza, tenis, etc.? Noi, părinții, generația aceea care stăteam cu orele afară. Asta da de gândit, așa-i? Și de ce-i trimitem, de ce tot ii împingem la tot felul de activități? Ca sa le dam o sansa_n viata. Ca sa tina pasul cu școala. Ca sa învețe, sa înțeleagă mai bine ceea ce nu le este predat la școală cum trebuie. De cine? De persoane de aceeași vârstă cu noi părinții sau chiar mai în vârstă, de pedagogi care umplu Mall-urile și au 2-3 vacante în străinătate pe an. Dar noi ceilalți nu avem de ales. Facem ce credem ce este mai bine pentru ei. Psihologul acela sa treacă în locul meu și sa vad cum ar proceda….
Cred ca putem scoate tot ce e mai bun din lumea pe care o avem si pentru copii. Si eu vin din generatia care s-a jucat in fata blocului, dar cele mai frumoase amintiri ale mele nu vin de acolo. Acolo sincer am invatat numai tampenii si era plin de tot felul de ciudati (si nu am crescut in Bucuresti, ci intr-un orasel mic de provincie). La gradinita la fel – nu-mi provoaca nici o bucurie amintirea mediului de acolo, eram toti foarte timizi, nu stiam sa ne exprimam in nici un fel, eram pusi sa facem tot felul de lucruri repetitive din care nu prea am ramas cu nimic. Acum vad copilasii din jurul meu cat de bine dezvoltati sunt, cum stiu sa vorbeasca , sa-si exprime sentimentele si cat de veseli sunt.
Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din vacantele de vara la bunici cu verii mei, sau la mare (la munte nu prea ne duceau parintii). In general momentele petrecute in natura, explorand. Sotul meu are amintiri frumoase din excursiile cu cercetasii.
Cred ca atata timp cat le limitam accesul la tehnologie cand sunt mici si ii ducem cat mai mult posibil in natura, in excursii, plimbari cu cortul, cu rulota, la ferme si muzee interesante pentru varsta lor si le dam timp sa se bucure de toate astea, copiii nostri au sansa la un start mult mai bun decat am avut noi in comunism in fata blocului. Si daca mai au inca niste bunici mobili cu un petec de pamant undeva sunt cu adevarat norocosi.
Cine ii trimite? Orgoliul parintilor. E si mai simplu obosesti copilu toata ziua, nu trebuie a te ocupi de el. Plus ce zice Deea mai sus vinovatia asta a parintilor, disperarea de a fi un parinte perfect conform ultimului trend. Parintii care sunt victime perfecte ale unui model de business banos.
Eu personal cred ca joaca independenta (singur sau cu altii copii) il va ajuta pe copilul meu mai mult in viata decat o ora de chineza sau balet. Inteligenta sociala si creativitatea sunt aptitudini cheie pentru succesul in viata.
Ce articol fain ❤❤❤. Eu cred ca exact asa e, cum zice acest discurs si ca fiecare dintre noi ar putea gasi solutii in functie de situatia pe care o are. Eu am norocul sa stau într-un oras mic, in care nu petreci timp in trafic. Am norocul sa stau la casa intr-o zona cu padure si verdeata si unde ne plimbam toata vara. Am norocul sa ma inteleg si cu vecinii iar copiii sa se joace prin curte fara sa stam pe lângă ei. Dar pe de alta parte grădinița nu e aproape. Colegii nu vor fi vecini ca sa poata sa se întâlneasca des asa cum cred eu ca e cel mai bine. Activitățile sociale includ si discutii despre nu stiu ce joc pe telefon si copiii sunt astfel încurajați indirect sa petreaca timp pe tableta. Nu putem fi parinti perfecti, nu putem elimina tot raul din viata lor sau sa facem atatea compromisuri incat sa ne intoarcem la stilul de viata de acum 20 de ani, dar putem gasi variante de echilibru, sa aiba putin din toate.
Cred ca nu am avea acces la foarte multe informatii daca nu ar fi blogurile. Practic a citi ceva la cineva este ca si cum ai vedea cu ce umbla imbracata lumea din jur si daca iti place un stil il adopti si tu fara sa iti zica cineva ca trebuie sa te îmbraci asa. De exemplu daca nu as fi citit aici nu stiam de discurs, dar cred ca asta ma ajuta sa vizualizez lucrurile bune si pe cele rele si sa mai caut solutii. Este asta rau? Fiecare experienta pe care o intalnim, rea sau buna, ne învață ceva. Chiar daca o mama a scris despre alaptarea pana la 12 ani sau despre faptul ca cele care fac cezariana la cerere sunt mame naspa, nu inseamna ca trebuie sa ne simtim asa. Putem filtra informațiile si lua ce e mai bun din ele in functie de propriile valori. Iar faptul ca ne simtim uneori mame rele ar trebui sa ne incurajeze sa ne informam si mai mult, sa filtram si mai bine ce citim si sa facem cumva sa ne crestem stima de sine.
Dallas in anii 80??
Eu am copilarit si in anii 90. 🙂