Apreciază-ți cea mai bună prietenă! Ziua 10 din 21

Ieri am avut mai multe prilejuri de a fi bună cu cineva care s-a purtat aiurea cu mine. Un client care m-a frecat nespus toată ziua cu multe modificări la un articol la care muncesc de o lună, mai întâi mi-a zis să fac cum vreau eu, apoi mi-a zis că e super, dar să renunț la introducere și la final (adică să păstrez practic doar paragrafele despre produs, fără povestea mea cu el, ceea ce, în mod evident, nu am acceptat), apoi m-a pus să adaug și să scot tot felul de chestii, să nu zic cuvântul bleah, că nu e elegant și așa mai departe. Deși îmi fierbeau creierii la foc mic, mai eram și cu cel mic în brațe, cu febră crescând, l-am sunat pe om foarte calmă și i-am zis că nu merge, că nu mă simt confortabil cu acest mod de lucru și că-l rog respectuos să luăm o pauză, să se mai gândească și el la ce dorește, să am și eu timp să mă odihnesc. A ieșit foarte bine, deși ce-mi mai venea să zic nasoale…

Apoi cineva m-a înjurat pe internet (se întâmplă cam o dată la două trei zile), am răspuns civilizat și asumat.

Apoi în trafic la semafor, eu dansam la volan cu copiii în spate, iar niște neni într-un taxi râdeau de mine, așa că eu le-am zâmbit și i-am invitat și pe ei, prin gesturi, să danseze.

A fost amuzant și sigur i-am surprins, și pe client, și pe înjurător, și pe colegii de trafic.

Acum e timpul pentru cea de a zecea provocare! Suntem la jumătatea provocării, azi avem ceva ușor.

• Fă o listă cu cele mai faine lucruri la prietena ta cea mai bună sau prietenul tău cel mai bun. Trimite-i o poză pe whatsapp cu lista ta!

Și apoi îmi spuneți cum a fost, aici, în comentarii, ca să rămânem conectați în provocarea bunătații.

Dacă abia acum intrați în joc, provocările anterioare au fost:

  • ziua 1: să trimiteți un mesaj de apreciere cuiva drag cu care nu ați mai vorbit de mult
  • ziua 2: să faceți un compliment sincer cuiva necunoscut
  • ziua 3: să oferiți ceva de mâncare unui străin, coleg, vecin
  • ziua 4: să lăsați pe cineva în fața voastră la rând la magazin, lift, metrou etc
  • ziua 5: să scrieți un bilețel cu un mesaj de apreciere pentru cineva (cvasi) necunoscut: o colegă nouă, un vecin proaspăt, portatul, bucătarul etc
  • ziua 6: să strângeți de pe jos sau de oriunde sunteți un gunoi care nu e al vostru
  • ziua 7: să întrebați un necunoscut dacă îl puteți ajuta cu ceva și apoi chiar să-l ajutați
  • ziua 8: dăruiește un buchet de flori cuiva care pare să aibă nevoie de o veste bună
  • ziua 9: fii bun cu cineva care a fost rău cu tine

Le puteți face pe toate de azi, timp e, bunăvoință să fie. Unele fapte bune nu iau mai mult de trei secunde. Și ceva disponibilitate sufletească, pe care o înmulțim cu fiecare provocare din excursia noastră.

Facem fapte bune programat 21 de zile, ca să producem o schimbare reală în creierul nostru, iar bunătatea să ne intre în reflex.

#21deziledebunatate

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

3 comentarii

  1. Gata si la mine! Rezultatul? Not so good! Prietena mea crede ca este departe de calitatile pe care eu i le apreciez, insa sigur ca se bucura ca eu o percep atat de frumos. O fi de bine, o fi de rau… Sincer, m-am simti cam prost; dar, pe de alta parte, ma bucur ca eu o vad pe ea ca pe o Ileaca Cosanzeana neaosa condimentata cu generozitate, responsabilitate, asumare. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *