1. Mulți mileniali (din SUA) au o părere bună despre comunism
Un sondaj realizat de către Yougov.com cu privire la atitudinea americanilor vizavi de socialism, comunism și colectivism a descoperit un trend surprinzător: tot mai mulți mileniali și tineri din Generația Z au o opinie pozitivă despre acestea. Mai bine de o treime dintre respondenți au o părere favorabilă despre comunism și aproape un sfert cred că ar trebui abolită proprietatea privată.
Motivul se pare că e simplu, mai precis nu știu despre ce e vorba: confundă comunismul cu socialismul și socialismul cu măsurile sociale. De exemplu, li se pare că accesul gratuit la servicii publice cum sunt sănătatea sau educația este socialist, când de fapt nu are nici o legătură.
Urmăresc pe facebook o pagină de comics cu teme din filosofie și acolo am dat și eu peste foarte mulți oameni care susțin comunismul (americani, dar nu numai) – e o experiență ireală să vezi oameni care dezbat în secolul 21 despre lucruri cum sunt ”lupta de clasă” sau ”proprietatea oamenilor muncii asupra mijloacelor de producţie” etc. La început am crezut că oamenii trollează, dar nu, ei chiar sunt pe bune pentru că nu au cum să știe ce înseamnă comunismul. Iar când încerci să le zici de totalitarism, de deținuți politici, de cultul personalității, de cozi, de stat în întuneric și frig etc ți se răspunde senin că ăla nu a fost comunism adevărat – ”not true communism” (apropo, un exemplu perfect de apel la puritate)
2. Italia include studierea schimbărilor climatice în curriculum-ul școlar obligatoriu. (sursa)
Italia devine prima țară din lume care introduce în programa școlară obligatorie tema schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile, a anunțat recent ministrul italian al Educației. Tot el a zis și că discipline precum geografia, matematica și fizica vor fi studiate și din perspectiva dezvoltării durabile.
Acum nu știu ce să zic, am observat că pe la noi multă lume consideră că la școală nu e cazul să se facă lucruri din astea cum sunt educație de bază (ex. să nu-i dai în cap altuia, să respecți legile), igienă de bază (ex. să te speli pe mâini, să faci sex cu prezervativ), mers pe stradă de baza (ex. fără să te calce mașina, fără să arunci gunoaie) și așa mai departe. Nu, cică la școală ar trebui să se facă doar română-matematică și materii pe care le uiți la 5 minute după ce ai ieșit pe ușa școlii (a, plus religie), dar restul lucrurilor de bază trebuie să ți le zică mama acasă. Iar dacă nu ți le zice, cum se întâmplă de prea multe ori în realitate, atunci nu-i bai, avem soluție, mai precis te numim ”fără cei șapte ani de acasă” (de parcă grădinița nu ar exista) și ne plângem că școlile sunt pline de copii needucați și agresivi.
Deci probabil că unora li se va părea bizară ideea asta a Italiei de a introduce așa materie de studiu în școală. Unde mai pui că după unii schimbările climatice nici nu există, ”it’s called weather”.
3. Campania electorală care tocmai s-a încheiat a strălucit prin absență.
Dan Tăpălagă zice că a fost cea mai rușinoasă, nefirească și anostă campanie electorală de după ’89 și că e vorba de un regres democratic imputabil în primul rând președintelui actual (sursa). Dragoș Costache zice că a fost o bătaie de joc pe bani publici (sursa).
Eu sunt de acord cu amândoi dar tot vă invit să votați, și în sondajul de mai jos și la prezidențiale. Votați pe cine vreți, numai votați, măcar să nu ne ofticăm că iar a ieșit nu știu cine cu un procent ridicol gen 15% din numărul total de alegători. Nu știu vouă, dar mie discuțiile despre dacă mergem sau nu la vot mi se par ”so last decade”.
Asta-i tot, dacă ați ratat episodul anterior, îl găsiți aici. În jur de 30% dintre cei care au răspuns la sondaj au zis că uneori sau deseori iși afirmă public credințele morale pentru a da bine în fața celorlalți.
Nici mie nu mi se par normale discutiile de genul: „Te duci la vot?”. Normal ca te duci. Daca sustii pe cineva, il votezi, daca ii detesti pe toti, te duci si iti anulezi votul. Mi se pare fantastic ca exista oameni care in mod obisnuit nu voteaza. Ce parere ar avea daca nici macar nu ar avea acest drept, pe care ei voluntar nu il exercita?
Am o singura intrebare, Robo. Daca masurile de care vorbesc americanii aceia (asistenta sociala and stuff) nu sunt socialism, atunci ce sunt de fapt? Adica ce denumire ar trebui sa le dam pt a ne exprima clar si corect? Eu ii inteleg f bine, pt ca mi se pare ok/normal/corect ca toata lumea sa beneficieze de anumite ajutoare sociale de baza (sistem de sanatate pt toti, aducatie gratuita, concediu maternal de peste 4 luni cate au ei in State, concediu de odihna/boala care chiar se ia etc.)
eu zic ca e welfare state
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Welfare_state
Corect. Suna frumos, doar ca nu e un termen asa incetatenit. Sa-i zicem „statul bunastarii”? Mersic de raspuns! 🙂