Se fac curând 30 de ani de la Revoluție și m-am gândit că ne va face bine un exercițiu de memorie. Nu va fi unul plăcut, sau poate va fi, căci ne vom da seama cât de bine ne e acum prin comparație, cât de frumos ne cresc copiii, cât de privilegiați suntem că ne-am născut atunci și nu cu 30 de ani mai devreme.
Vă invit să povestim despre cum ne-am trăit noi copilăriile în comunism, pentru că sunt mulți care nu știu cum era pe atunci, pentru că ce se petrecea atunci în casele noastre, pe stradă, în magazine, sunt lucruri greu de crezut, pentru că nu avem voie să uităm de ce am scăpat, ca să nu cumva să ni se mai întâmple vreodată.
Dacă vreți să-mi trimiteți poveștile voastre, le aștept pe email la printesa @ printesaurbana.ro. Voi publica un episod pe zi. Vă mulțumesc pentru încredere.
Episodul 2, autoare anonimă
Stăteam la parter, într-un bloc de 8 etaje, toți locatarii erau muncitori la IMGB. Prindeam gaze cât să pâlpâie doar noaptea, cei de sus nu prea prindeau apă, vecinul de la 8 care făcea borș în cadă venea la noi să-și umple găleți cu apă la câteva zile, la schimb mai dădea un ciur de mălai sau de făină. Mama termina de gătit la 2-3 noaptea, tata făcuse ceva la ochiurile de la aragaz pentru a avea presiune mai mare la gaze, dar flacără normală tot nu era. Caloriferele erau mai mult de decor, iarna stăteam în casă îmbrăcați ca eschimoșii. Baie făceam duminica, cu apa jumătate încălzită pe reșou.
Părinții lucrau în schimburi și rămâneam destul de mult singură acasă, fratele meu mai mare era la școală. Dimineața, el se ducea cu noaptea-n cap să stea la coadă la Alimentară, dacă nu se întorcea acasă până la ora stabilită, mă duceam eu în locul lui și el pleca la școală…
De multe ori stăteam degeaba, nu mai apucam nimic. Dacă întârzia unul dintre părinți, știam că s-a „băgat” ceva pe undeva și speram să nu vina cu mână goală. Oamenii se așezau instinctiv la cozi dacă le ieșea vreuna în cale. Câteodată venea unul dintre părinți cu Frații Petreuș (niște pui rahitici), câteodată se terminau în fața lor. Cred că îmi aduc aminte destul de precis de câte ori am mâncat carne, ouă rar, unt rar…”noroc” că mama provenea dintr-o familie numeroasă și era expertă la făcut mâncare din nimic. Mai venea câteodată cu sacoșa plină de buruieni culese din curtea fabricii și încropea și din alea ceva. Tacâmurile de pui erau și ele rare. Fructe mâncam doar în sezon și erau culese tot de prin pomii din curtea întreprinderii. Hainele și încălțămintea erau greu de găsit, așa că purtam lucruri primite de prin vecini, rămase mici de la cei mai mici dintre ei (adică purtate și răspurtate de toți copiii familiei), ce nu mai era purtabil se recicla și făceam preșuri țesute la un război improvizat. Curent aveam doar cât să vedem seara la tv ceva propagandă, noroc cu bulgarii că mai prindeam și noi ceva desene și filme. Părinții șușoteau când vorbeau despre subiecte interzise, le era frică să nu auzim noi și să nu le facem probleme.De Moș Niculae primeau părinții pachet de la fabrică pentru copii, o pijama, izmene și ceva dulce. Din ’84 și până-n ’89 am fost doar în două vacanțe, una la munte și una la mare. La munte n-au avut bani de telecabină așa că am urcat și am coborât perpedes prin zăpadă până la brâu, la întoarcere ne-a mărit viteza un urs.
Din ce aveau surplus cei care aveau de unde fura, se făcea o adevărată contrabandă, la fel cu chestiile rusești sau cele din Iugoslavia aduse pe șest. Pepsi am băut după ’89. Abia când a ieșit Constantinescu președinte și au crezut ai mei că au scăpat cu adevărat de vechiul regim au început să ne povestească despre diverse cunoștințe dispărute sau de prietenele care le-au murit încercând un avort ilegal prin bucătăriile de acasă ale unor asistențe medicale, în condiții nedemne de un act medical. Atunci am aflat că cei de care știam că aveau TV color în casă sau video le aveau pentru că furau ori turnau la securitate.
Mi-e încă silă să mănanc banane și portocale pentru că nu îmi miros decât a cadoul ăla amărât de Moș Niculae și-a frig și-a foame și-a ură.
Demersul meu #Copilarieincomunism este inspirat din inițiativa Nu trage perdeaua, scurt metraj independent regizat de Andrei Florescu despre un puști care e martor al Revoluției din 1989. Vă recomand să urmăriți pagina, pentru a afla când și unde îl puteți vedea.
Eu imi amintesc de bananele verzi pe care le cumparam o data pe an si le puneam pe dulap sa se coaca. Ma urcam cu sora mea mai mica de zeci de ori pe zi sa vedem daca s-au ingalbenit.
Mama ne tricota hainute, de la caciuli la sosete. Cand ne ramaneau mici le desira, mai adauga lana si ne tricota altele mai mari.
Imi amintesc temele la lumina lumanarii, guma patrata si tare ca piatra pe care o mestecam zile intregi.Primele gume doublemint le-am primit aruncate din masinile cu numere de Germania care treceau prin oras. Strigam ‘ gumi, gumi’ cand vedeam o masina cu numar strain. Toata gasca de copii fugeam pe strada si adunam dulciurile . Primele rulote le-am vazut in anii ‘ 80. Ne miram de ele ca de OZN-uri. Imi doream enorm sa avem si noi o rulota agatata de masina, cu perdelute cochete la geamuri in care sa calatorim non-stop.
Din blocul nostru doar cativa vecini aveau masina, dacie rosie sau albastra. La bunici mergeam des, erau 80 km. Mi se parea o distanta asa mare. Ne intorceam duminica seara si imi amintesc multimea de stele pe care le vedeam stand cu capul pe spate pe bancheta.Nu aveam scaune de masina, nici centuri. Nu intalneam decat maxim 20 de masini tot drumul spre casa. Intr-o seara un iepure a sarit in fata masinii. Tata a oprit si l-a bagat in portbagaj. Surioara mea era ingrijorata, tot intreba daca il putem salva. Era mort, bineanteles. Tata a linistit-o spunandu-i ca o sa-i puna piciorusul iepurelui in lopatele si o sa se faca bine. A doua zi am mancat tocanita de iepure. Era sarbatoare.
Imi amintesc cum se inchideau strazile iarna si deveneau un imens patinoar. Toti copiii din blic eram afara cu sanii si patine. Intram in casa cand eram inghetati complet, cu turturi la nas.
Seara ne uitam la Mihaela in cojoace si caciuli de lana. Tata asculta Europa libera cu sonorul la minim, sub paturi.
Stiam ca nu avem voie sa vorbim la scoala despre asta. Bancurile cu Ceausescu se spuneau pe soptite, doar intre prieteni .
In fiecare toamna mergeam in practica agricola 3 saptamani. Am fost la mere, prune, pere. Autobuzele ne luau din fata scolii dimineata si ne lasau tot acolo in jur de ora 16. Aveam norma, 10-15 de ladite de mere pe zi. Trebuiau culese cu mana. Mergeau la export. Aveam voie sa ducem acasa 2 mere. Daca ne prindeau cu mai multe ni le confiscau si primeam si cate-o palma daca dirigintele era in toane rele.
Ciocolata si bomboane cip mancam de cateva ori pe an.Stateam toti copiii la coada, de cate ori apucam pana se termina marfa. Invidiam tare familiile cu multi copii, care puteau cumpara mai multe cutii de cip.
In fata blocului aveam un par. Toamna o vecina organiza culesul ( parul era langa balconul ei). Noi stateam la rand si primeam cate o para fiecare. Erau tari si dulci.
Vara faceam cel putin o saptamana repetitii pentru defilare. Cand venea Ceausescu in orasul nostru, soimii, pionierii si utecistii organizau un adevarat spectacol. Pe stadion erau mii de copii si tineri. Scriam lozinci comuniste cu trupurile noastre.
Se plantau copaci si se zugraveau cladirile care erau in drumul perechii prezidentiale. Cativa soimi si pionieri erau alesi sa le duca flori.
Aveam 14 ani la Revolutie. Copilaria mea a fost toata in comunism.Aveam lipsuri , nu aveam libertate, aveam ratii la aproape toate alimentele.
Dar intr-adevar, nu-mi amintesc sa ma fi culcat flamanda, la fel cum spunea cineva in alt comentariu.
Nu as mai vrea sa traiesc in acele vremuri. Dar as mai vrea sa o am pe mama si pe cei 4 bunici . Si pe tata tanar si sanatos.
Ce tanar era tata cand ma tinea de mana la Revolutie…Mai tanar decat sunt eu acum…43 de ani. Treceam pe langa tancurile pazite de soldati si il intrebam intr-una daca vor incepe sa traga in noi. Ma strangea mai tare de mana si-mi spunea’ nu -ti fa griji, fetita lui tata, nu o sa traga’ Dar asta e alta poveste…
P.S. Ioana, esti minunata pentru tot ce faci . Multumesc!
Am crescut la tara. Stateam la bloc Petrol in Apartament de 4 camera cu toate conditiile :apa calda, gaze, electricitatate cand nu le intrerupeau pe morive de economie aka iarna intre 7 seara si 10 seara:)
Aveam lapte in fiecare zi datorita vacii crescute de bunici… saraca, ramanea fara vitel de fiecare data… murea la nastere… fapt confirmat de medicul veterinar si seful de post iar 10 luni mai tarziu toti mancam carne de vita(Tata il lua dupa ce era intarcat si il crestea pe camp, printre sonde de petrol in Baragan, timp de peste juma de an si apoi era adus acasa: un picior sefu de post, un picior medicul veterinar, un picior bunicii si un picior noi …yay
Tata avea acces la magazinul de partid asa ca se mai lasa cu delicatese, mezeluri, salamuri etc. Am ramas in istoria familiei, aveam pana in 4 ani, am mancat TOATA bucata de parizer din frigider pe seshtache, m am umplut de bube instant iar cand a venit tata de la serviciu si m-a intrebat ce s-a intamplat I -am spus nosalanta ca “ nu ma scaipin de la palizer ma scaipin de la lapte lol” ( si acum mananc cel mai oribil parizer ?)
Apoi imi amintesc ca de cate ori venea Tata de la sedintele de partid, mama ne dadea afara din casa: daca era vara la 8 seara la joaca lol daca era iarna eram trimise in vizita la vecini …. ea inchidea toate geamurile pentru ca Tata venea asa nervos incat pomenea vreo juma de ora toti sfintii din calendarul ortodox plus acolitii lor ? Tata nu a suportat niciodata propaganda, sculatul in picioare si apladautatul… de aceea nu a fost promovat mai mult de “maistru “ si totusi sefii de la partid l-au iubit pentru ca era bun meserias si cunostea magistralele mai bine decat toti ( iarna ramanea blocat in camp, la dezghetat conducte, pana la 2 saptamani… pe mine m-a vazut la doua zile de la nastere, inceput de martie, viscol el blocat in camp, rusii nu aveau gaze ?
Aveam vreo 4-5 ani cand mama, inginer agricol care lucra la o livada, m-a luat cu ea cu un camion de mere sa ducem la copiii de la orfelinat (cred ca la Tg. Ocna, Bacau). Pe drum, am trecut pe la Belci, unde de obicei gaseai guma de mestecat. Mama si soferul nu au vrut sa opreasca, ceea ce m-a facut tot un bocet. Soferul mi-a spus, la un moment dat, ca-mi da o bucata de cauciuc sa rod. Nu am inteles nervii lui pana am ajuns la orfelinat si am vazut copiii de acolo – intr-un fel neomenesc – napustindu-se la mere. Nu mai mancasera niciodata! Si privelistea asta, nu am sa o uit in veci!
:((((
Cred ca Mos Niculae de care isi aminteste persoana care povesteste era de fapt Mos Gerila.
Si eu eram copil in anii 80 si am amintiri de genul asta. Cu toate astea cate o persoana nostalgica, care regreta acele vremuri ma ia la rost cum ca nu as sti ce a fost, insa mie mi-au ramas bine impregnate prin ochii de copil acele vremuri oribile pentru majoritatea dintre noi.
De cozi eu am scapat, aveam 7 ani la Revolutie si o mamaie care statea acasa si care, cu „scoala vietii” si 4 clase cate facuse la vremea ei, reusea sa ne crute de multe lipsuri. Cozile la paine, lapte, butelie erau grija ei. Cele la magazinele din centru erau grija mamei, care avea drum pe acolo, spre serviciu. O provizie temeinica de „ce s-a gasit” exista mereu: conserve, chestii care se strica greu, medicamente, diferite textile. Pentru restul, mamaia mea avea curte..si stia s-o foloseasca! Vaduva de tanara,invatata cu lipsurile razboiului cand trebuise sa se descurce, cu mama ei si cele doua fete care-i traisera, cat bunicul era pe front, se pricepea la orice. Se descurca, de la amestecatul cimentului pentru „dres” gardul si carpitul tablei de pe casa pana la cusutul de cearsafuri si rochii pentru mine si papusile mele la o masina de cusut nemteasca veche si gatitul celor mai gustoase mancarurii. Mamaie avea prea multe alte griji sa se mai teama de chimicalele din Vegeta, painea „intinsa” in ceapa prajita in ulei sau in zahar erau treat-uri perfect acceptabile,iar tuica fiarta a ramas „sanatate curate” pana la 80 si ceva de ani. Penuria din anii 80 pentru noi n-a fost chiar asa rea cat sa stranga buruieni din alte parti decat din curtea proprie, dar curtea ei avea buruieni potrivite: de la papadie si untisor ce mergeau in salata la loboda pentru ciorba si menta pentru ceai, ceva legume -rosii, ceapa, fasole urcatoare cu flori delicate mov care mai si aratau bine- si fructe -pere,visine, struguri si capsune ce cresteau fericite sub vie, o versatila combinatie datatoare de gemuri, must, tuica si visinata. Trandafirii erau pentru sirop si dulceata si otet parfumat bun la febra, pana si patlagina era buna la ceva.. Crestea intr-o curticica cu cotet etajat din fundul curtii mari cateva gaini, la etaj, pe care le plangeam ca pe un animal de casa cand dispareau, porc cat timp au tinut-o puterile sa-l ingrijeasca, chiar si un ied pentru cateva luni. 300 si ceva de metri intr-o periferie bine folositi. In Bucuesti. La periferie, spre Chitila, dar totusi: in oras! Cine azi n-ar stramba din nas la mirosul de porc si gaini, in oras!? „Necivilizat”..cand nu ti-e destul de foame. In plus WC-ul turcesc din fundul curtii nu mirosea mai bine si apa rece, de la cismeaua din curte (lux! majoritatea vecinilor se descurcau cu cismeaua comuna, de pe strada, care iarna ingheta si se spargea, neinvelita in carpe de un proprietar responsabil), incalzita la butelie si sapunul facut in casa, fara parfum,folosite pentru spalat nu educau un standard olfactiv prea inalt. Sapunul bun gen „Lux” si „Palmolive” erau pentru cadou de 8 Martie si „obligatii”. Vecinii nu se turnau, cred, altfel sigur ar fi avut probleme pentru cazanul misterios de tuica,ce arata steam-punk, scotea aburi parfumati, era etanseizat cu paine muiata cu apa ce trebuia inlocuita cand cadea uscata,si aparea anual doar pentru o zi doua si disparea misterios. Mamaia mea a fost vrajitoarea buna a copilariei mele, chiar daca uneori rea de gura si de palma, exigenta si despotica dar totodata cea care stia „sa faca din rahat bici si sa mai si pocneasca”..asa o invatase vremea ei. Mamaia mea „prepper avant-la-lettre” s-a descurcat.. dar sper sa nu ne intoarcem vreodata acolo.
Fain comentariul tău…și cu p notă ușor pozitivă. Multe comentarii sunt prea dure…uită și aspectele pizitive. Copiii mergeau singuri la școală și nu îi rapea nimeni să îi violeze. Oamenii aveau mai multă încredere, respect, erau mai apropiați și se distrau mai bine. Libertatea a adus cu sine și multe neajunsuri pe care unii nu știu să le managerieze.
Eu am trait noua ani in comunism. Nu imi amintesc foarte mult. Stiu ca trebuia sa aducem la scoala o anumita cantitate de hartie. Ni s-au dat si viermi de matase ca sa- i crestem. Imi amintesc de pixurile din care curgea pe caiete,de profesorii care pedepseau baietii care nu se tundeau suficient de scurt,de uniformele obligatorii.Stilourile chinezesti erau foarte apreciate.Eu am crescut intr-un sat si erau diferente intre produsele vandute la noi si cele vandute la Bucuresti. A venit o data unchiul meu care locuia in capitala si a adus zahar.Eu am ramas mirata pentru ca era foarte alb, spre deosebire de cel de la alimentara de la noi, mult mai inchis la culoare. Atunci cititul era una din principalele distractii, cartile se imprumutau intre noi.Mancam mereu cam aceleasi alimente,nu era varietatea de astazi. Imi amintesc cand am devenit pionieri si mama a trebuit sa- mi cumpere fusta albastra si camasa alba. Dar nu- mi amintesc sa le fi purtat.Doar la o serbare, unde a fost obligatoriu sa ne imbracam asa. Dimineata cand plecam la scoala, ne puneam la gat cravatele rosii. Parul lung nu era vazut cu ochi buni de catre profesori. Majoritatea fetelor erau tunse scurt.Eu eram singura cu par lung din clasa. La scoala ni se controlau unghiile,trebuiau sa fie mereu scurte.Era o atmosfera rigida dar noi copiii gaseam modalitati de a ne juca si distra.Erau si atunci din pacate episoade de bulism intre colegi si nu prea se luau masuri, nu se spunea acasa parintilor si nici macar profesorilor.
Eu nu am treit in comunism decat 1 an . Dar cu toate astea se mai practicau in scoli uniforma , ingrijirea unghiilor ,cautatul in cap si la burtica, batistuta si penarul. Ni se cerea o anumita cantitate de hartie pentru reciclat . Cred ca in primi 10-15 ani dupa revolutie multe nu sau schimbat in scoli . Si din pacate dupa 30 de ani sunt scoli in mediul rural in care arata la fel .
Sunt oameni care nu au prins vremurile astea,iar altii care repede le-au uitat!
Foarte trist si mai trist ca inca sunt oameni care spun „ce bine era,ba, pe vremea aia!”…
imi place demersul asta, am si eu ceva amintiri asa ca as vrea sa povestesc si eu ceva, pot sa iti scriu?
sigur!
Pranzul meu la bunici a fost intotdeauna o bucata de branza in mana, un colt de paine luata decuseara pe cartela si restul din fundul gradinii la alegere: rosii,ridichi, castraveti pe care Eu trebuia sa le spal/ curat lol
Bunica facea ciorba de gaina duminica si oricat ne-am da mari bucatarese Eu si maica-mea, amandoua recunoastem ca nu are “acel” gust … nu facea nimic deosebit sau in plus dar ai fi terminat oala de zeama intr-o secunda? toate legumele acelea taiate mari ( nu mai vedea bine) potrivite… nu am mai regasit acel gust nicaieri/ niciodata si umblai si prin tara si pe afara ?
Gustul acela era gustul copilăriei și al lucrului mâncat pe îndelete și rar….nu ca azi ne indesam și tot ne este frică că murim de foame.
Oh, Doamne, portocalele! Eu aveam de-abia 2 ani la revoluție, nu-mi amintesc prea multe, doar din poveștile alor mei. Prima data am vazut o portocala după revoluție, cand ai mei au adus-o in casa ca pe cel mai prețios dar. Fiind prima data cand vedeam, am crezut ca e mar si am vrut sa mușc din ea. Poate părea amuzanta întâmplarea, dar mi se pare si foarte trista cumva
Aveam 8 ani la revoluție, ce îmi amintesc foarte bine su t cozile la care stăteam zilnic după grădiniță sau școală cu bunica, pentru a putea sa cumpărăm mai mult din ce se vinde, asta dacă apucam. Mezelurile erau foarte apreciate atunci, picioare de porc, căpătana de porc asta se manca. Iarna nu aveam nici căldură, nici curent și stăteam în casa în palton. La pachețel primeam numai Sandwich cu parizer și asta era super. Portocale vedeam doar la sărbătorile de iarna, banane nu cred ca am văzut. Am fost o data cu părinții la mare și încă îmi amintesc gustul cașcavalul mâncat acolo, pentru prima și ultima oara în perioada aceea.