Era prima zi de școală pentru Sofia, eram cu toții în sala lor de clasă, alături de alți copii și părinți, de învățătoare și asistentă. Sofia era destul de agitată, se foia, analiza discret ceilallți copii, mai ales pe fete. Am mângâiat-o pe cap. I-am luat mâna într-a mea. Era rece și transpirată. Am ascultat prezentările, am pus întrebări. La un moment dat, i-am sărutat mâna Sofiei. Ea s-a lăsat cumva spre mine.
– O să fie super fain la școală, o să vezi! i-am șoptit, entuziasmată. Chiar simțeam din tot sufletul asta!
A trecut un an și mai bine din ziua aceea. Emoții am avut și eu, și ea, îndoieli nu prea. A fost foarte bine, deși au fost și întâmplări mai neplăcute, peste tot sunt, e parte din viață. S-au rezolvat toate, pe rând, urmează altele, nu-i nimic, suntem pregătiți sau vom deveni, pentru toate, câtă vreme suntem împreună.
Acum câteva luni, o mamă a unei colege dintre ale Sofiei mi-a zis:
– Știi, de mult voiam să îți zic asta. Atunci, în prima zi de școală, te-am văzut că i-ai pupat mâna Sofiei. Mi s-a părut ciudat. Mi-am zis: Ia uite și la femeia asta, se poartă ca o slugă!
M-am mirat și mi-a venit să mă supăr puțin. De ce pupatul mâinii e asociat cu slugărnicia? Adică înțeleg că mulți pupă mâini ca să-și arate supunerea, dar nu e pentru toată lumea la fel. Pentru mine, pentru familia mea, e o dovadă de afecțiune, de conectare, de respect. Le pup copiilor mâinile uneori, așa cum le sărut obrajii sau creștetul. Și mâinile soțului le-am pupat, pentru că le iubesc. Mâinile bunicii le pup mereu. Mi se pare o dovadă de egalitate, nu de inferioritate.
Nu avem o relație de subordonare unii față de alții. Cooperăm, ne iubim, avem reguli, le încălcăm uneori, ne asumăm consecințele, ne supărăm, ne împăcăm, ne respectăm, avem toți dreptul la înțelegere, la împlinirea nevoilor, la a greși și a fi iertat.
– Dar apoi am înțeles, și mi-a fost rușine, mi-a mai spus ea. Am vrut să-ți spun asta, nu știu de ce. Să nu te superi. Uneori judecăm aiurea.
Am zâmbit. Are dreptate. Și eu judec aiurea de multe ori. E pilotul automat. De cele mai multe ori, îmi dau seama repede și mă scutur. Găsim justificări pentru palme date, pentru vorbe urâte, pentru furt și minciună (deși poate mai bine am căuta alternative pentru asta, soluții de a ajuta), de ce să nu găsim justificări și pentru gesturile frumoase pe care nu le înțelegem?
M-a bucurat conversația asta. Simt că ne schimbăm în bine, încet încet, cu toții. Sau mă rog, tot mai mulți.
Pupatul mainii…una dintre pupaturile mele preferate. Ii pup des mana fetitei mele, la fel si sotului. Mergem de mana undeva, prin parc sau spre scoala, ea topaie peste tot sau poate e prea dimineata si e lenesa si sigur ar fi vrut sa doarma 2-3 ore in plus in loc sa se taraie cu mine pana la scoala…si ma uit la ea cat de faina e si cat a crescut, ii ridic mana si i-o pup. Asa, pur si simplu.
Cu sotul la fel…ma uit la el si ma gandesc cat de frumos este, ce ochi are, ce mers…ca inca ma tine de mana dupa 13 ani de cand suntem impreuna, ca imi porneste masina dimineata ca sa imi fie cald cand ma sui…si ii ridic mana cu care ma tine si i-o pup. Asa, pur si simplu.
Nu m-am gandit niciodata sa asociez acestui gest o conotatie negativa, nici nu o voi face vreodata. Si daca altii o fac uitandu-se la mine, nu imi pasa. Sunt random strangers, vor trece pe langa mine si nu ma vor mai tine minte 2 secunde dupa aceea, eu la fel cu ei….
G.
Exact ceva de genul i s a întâmplat soacrei mele. A dus fetita la gradi și a văzut cum o mama ii cerea scuze băiețelului ei pt ceva neînsemnat și mi a povestit indignata ca ce tuta e acea mama, se ploconea în fata copilului. Asa tare m a deranjat gândirea ei! I am explicat ca doar asa putem creste copii care sa și ceara scuze când greșesc, dandu le exemplul nostru.
Nu știu dacă a priceput, ideea e ca nu am auzit o sa și ceara vreodată iertare de la copilul meu când a greșit. Și se întâmplă adeseori asta.
Cei mai în vârstă- unii, nu toți – nu vor sa se schimbe și e păcat.
Si eu ii pup mainile fiului meu uneori si o fac efectiv din dragoste. El se simte super fericit ! La fel fac si cu sotul. Mama mea si la aceasta varsta ne pupa mainile si mi se pare un gest extrem de graitor si o dovada maxima de iubire.
Si eu pup mâna mamei mele,care de atatea ori m-a mângâiat și mi-a ridicat moralul,deși poate si ea era intr-un moment prost.Si mâinile soțul le pup,mai ales când vine de la muncă tot înfrigurat și știu că ar face orice sa ne fie bine.Urmează si bebelușul,probabil gasesc mii de motive sa i pup mânuțele
Mainile , picioarele alea mici si molcute . Si la cel maricel de 6 ani tot ii mai pup picioarele cand ne dragalim. Sunt copiii mei si ma fac fericita.
Si eu sărut mâinile și picioarele fetiței mele, cu cel mai mare drag!
O sărut peste tot unde apuc, de 3 ani fiind comoara mea! Si sper sa ii sărut mâinile și picioarele multi ani inainte!
Ehe…gestul acesta l-am facut de nenumarate ori. A venit de la sine…din dragostea mea pentru fetita mea. Din dorul de ea ultima data, fiind in vacanta a stat la parintii mei si cand ne intorceam spre casa tinandu-ne de mana i-am sarutat mana si am zis mi-a fost dor de tine. Zambetul ei larg si imbratisarea calda..au facut toti banii. Nu am sa ma simt niciodata sluga ei facand acest gest.
Si eu sărut mâinile și picioarele fetiței mele, cu cel mai mare drag!
O sărut peste tot unde apuc, de 3 ani fiind comoara mea! Si sper sa ii sărut mâinile și picioarele multi ani inainte!
Pentru o perioada buna de cateva luni, fetita mea simtea nevoia sa pupe mana mea sau pe cea a sotului…primul impuls?Imi trageam mana disperata si ii explicam in fel si chip ca nu e ok sa imi pupe mana.Sotul avea reactii si mai ciudate, parca ne lovea, asa ne crispam cand ne pupa mana copilul.Dar ea facea acest gest atat de natural si de firesc incat a trebuit sa caut adanc in minte sa gasesc o justificare pentru care pupatul mainii nu era ok….si nu am gasit.Cred ca imaginea de om slugarnic ne-a facut si pe noi sa reactionam asa, sau alta explicatie mai buna nu am
Si fetita mea imi pupa mana, cred ca raspuns la pupatul meu pe mana ei. Si reactia mea a fost de retragere, incercam sa-i explic ca daca eu ii pup ei mana nu trebuie sa faca si ea acelasi lucru, ca e ok ca un parinte sa pupe mana copilului dar invers nu e nevoie, o explicatie stangace. Nu a inteles de ce ea nu-mi poate pupa mana, cand tot ce voia e sa-mi arate ca ma iubeste………..
Acum, citind, am constientizat ca si eu fac asta cu sotul meu. Si, la fel, este o dovada de afectiune si de apreciere a timpului nostru impreuna.
Apropos Ioana, off-topic, si Mocutza (pisica noastra) ne ofera afectiune in acest fel, adica ne linge mainile. Eu una sunt foarte bucuroasa cand se intampla asta, exact asa am citit ca pisicile astfel isi arata afectiunea fata de noi. 🙂
Asa este
Si eu ii pupam mainile sotului meu..si si el a reactionat ciudat prima oara…apoi i-am explicat ca era modul meu de a multumi acelor maini si lui pentru ca ma protejeaza si ma mangaie! La fel si fetitei mele ii sarut mainile dintotdeauna, pentru a o face sa se simta cea mai importanta domnisoara din viata noastra! 🙂
Off. Cand citesc astfel de lucruri imi dau seama ce generatie afectata suntem. Sa nu mai aud parinti care spun ca asa cum ne-au crescut ei a fost bine si ca am ajuns oameni ok. Nu suntem ok si trebuie sa incepem sa recunoastem in primul rand fata de noi ca avem tot felul de traume si blocaje emotionale si de alta natura.
Si eu sarut mana copiilor, si a sotului, si ei raspund cu asta si mi se pare un gest atat de firesc si afectuos, dar daca stau sa ma gandesc la mama sau la tata, nu cred ca tin minte sa ma fi pupat vreodata in afara de formalul pupat pe obraz de bun venit sau la revedere. Pentru ei a arata afectiune respect sau consideratie fata de copil era un semn de slabiciune.
Are 4 ani. Îi pup mâinile și tălpile. Și ce? E a mea! ?
Ai dreptate, iubirea nu tine cont unde pupi! 🙂 Si eu il pup pe al meu baietel pe manute, pe picioruse, pe burtica si ne place tare! Cred ca este o idee preconceputa mai ales la noi, romanii, mai exact acea idee, pe care eu sincer o urasc: ”copiii nu trebuie pupati decat in somn”…