Mi-a venit o idee nebună! Într-o lume cu nervii plesniți, eu vă provoc să fiți buni! Ziua 1 din 21

Prieteni, mi-a venit o idee! Suntem mulți aici, undeva la jumătate de milion de oameni în fiecare lună!

Ce-ar fi dacă măcar 10% dintre noi am reuși să facem un bine altora? Asta înseamnă 50.000 de fapte bune. Iar dacă am reuși toți… Bunătatea e contagioasă, asta știu sigur! (studiu) Am strâns împreună sute de mii de euro pentru copii bolnavi, am strâns haine, am donat ce-am avut cu toții, de la sânge la haine și cărți.

Și cred sincer că bunătatea ne poate salva, bunătatea și educația împreună!

Ca să nu mai zic că, ba hai să zic, studiile arată că oamenii fericiți sunt cei generoși! Bunătatea ne face fericiți!

De ce nu suntem buni? 

  • Pentru că nu știm cum. Ne lipsește vocabularul faptelor bune.
  • Avem prea multe lucruri la care să ne gândim, pentru care să ne luptăm. Suntem răniți și suferim, iar când suferi, îți vine greu să fii bun, dacă nu ai exercițiu!
  • Pentru că avem impresia că trebuie să fii bogat ca să fii bun! Dar nu e deloc așa, cele mai generoase culturi ale lumii sunt și cele mai sărace!
  • Pentru că ne e frică!
  • Pentru că tehnologia ne dezbină, ne deconectează și devenim imuni și indiferenți la suferința altora.

Provocarea mea!

Așadar, vă invit la un soi de provocare a bunătății, un dans care va ține 21 de zile consecutiv. Nu e nimic obligatoriu, dar vă garantez că dacă veți reuși să faceți asta, 21 de fapte bune la rând în 21 de zile consecutive, viața voastră și a celor din jurul vostru se va îmbunătăți semnificativ!

În fiecare zi începând de azi până duminică, 25 noiembrie, voi posta un scurt articol cu provocarea de bunătate de azi.

Apoi hai aici în comentarii, să povestim cum a fost.

Unele vor fi ușoare. Altele vor fi ceva mai grele. Vă asigur că cele mai grele vor fi cele cu impactul cel mai mare.

Nu va trebui să donați bani. Doar puțin timp, curaj și neapărat suflet.

De ce 21 de zile? 

Pentru că de atât are nevoie creierul tău pentru a forma trasee neuronale noi. Dacă faci un lucru programat timp de 21 de zile, devine familiar și îți va fi mult mai la îndemână să reacționezi cu bunătate decât cu răutate sau indiferență în situații neprevăzute, dificile. Dacă faci 21 de zile fapte bune, faptele bune îți intră în reflex și le vei face natural, tot mai des.

Primul act de bunătate

Scrie un mesaj, sms, email, mesaj privat, unei persoane cu care nu ai mai vorbit de mult și față de care vrei să îți exprimi admirația și dorul. Simplu, doar așa. M-am gândit la tine și vreau să-ți trimit gândul meu bun.

Apoi hai aici să-mi spui cum a fost.

Dacă ți-a făcut bine, mai fă-o odată. Mâine sau diseară, cu altcineva.

Povestește despre asta copilului tău

Spune-i ce-ai făcut și cum te-a făcut să te simți asta. Invită-l să facă la fel, dacă vrea! Bunătatea e contagioasă și e o avere de dat mai departe copiilor!

Cu ce te vei alege după 21 de zile de acte de bunătate? (sursa)

  • Vei fi mai fericit/ă.
  • Vei avea mai multă încredere în tine
  • Relațiile tale cu cei apropiați vor fi mai bune
  • Te vei enerva mai rar
  • Îți va fi mult mai ușor să fii bun cu alții în situații stresante
  • Vei dormi mai bine
  • Vei avea mai puține episoade de teamă/anxietate

Ajutor de la voi!

Nu am idei pentru toate cele 21 de zile, deocamdată am doar 14 idei de fapte bune! M-ar ajuta dacă mi-ați da și voi câteva idei, să putem duce provocarea până la capăt!

Credit

Am fost inspirată să pornesc această provocare în cadrul unui eveniment despre compasiune la care am participat acum câteva zile. Nipun Nehta a vorbit despre puterea bunătății de a schimba fața pământului. Simt că este adevărat. Asta e contribuția mea. De 13 ani scriu aproape zilnic aici. Ne-am adunat cu sutele de mii. Asta nu poate fi degeaba.

Hai să fim buni împreună! Să dăm asta mai departe copiilor, părinților, colegilor, ca un val uriaș care îi va atinge în final pe toți!
Ne recitim mâine, cu provocarea zilei a doua.

Reiau: Primul act de bunătate este: Scrie un mesaj, sms, email, mesaj privat, unei persoane cu care nu ai mai vorbit de mult și față de care vrei să îți exprimi admirația și dorul. Simplu, doar așa. M-am gândit la tine și vreau să-ți trimit gândul meu bun.

Apoi scrie în comentarii ce ți-a adus ție asta.

Later Edit: În primul rând, mulțumesc tuturor celor care m-au ales pe mine ca destinatar al gândului lor bun de astăzi. M-am simțit atât de văzută, am și bocit! Mulțumesc, ce zi frumoasă!

Apoi, gestul meu bun! Am scris unei foste prietene de care am fost foarte apropiată o vreme, apoi s-a întâmplat viața și ne-am văzut fiecare de drum. Din când în când mi-e dor de ea și nu i-am spus niciodată, deși au trecut mulți ani. I-am scris. Nu mi-a răspuns încă până la momentul în care scriu asta, dar nu contează. Simplul fapt că mi-am făcut curaj și i-am scris mi-a umplut inima de soare. Și apoi mi s-a făcut dor de alte prietene vechi și le-am scris și lor. Și câteva mi-au răspuns imediat, că și ele se gândesc des la mine. Și uite-așa, ziua s-a făcut și mai frumoasă!


Photo by Lina Trochez on Unsplash

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

45 comentarii

    • Am scris un sms unei prietene ce o cunosc din clasa 1 dar cu care nu am mai vorbit de cel putin 2 ani… Ma simt bine,chiar bucuroasă! Mulțumesc pentru provocări, abia le astept pe toate 21.

  1. Multumesc pentru inspiratie. Nu stiu daca voi reusi sa urmez asta chiar 21 de zile dar ma voi stradui.
    Primul pas deja l-am facut, i-am scris unei prietene din liceu la care ma gandesc des dar cu care nu am mai interactionat demult. Sper sa o surprinda placut mesajul meu.

    • Buna, vreau si eu sa ma inrolez la aceste 21 de zile de bunatate.
      Am sa incerc si eu sa ma tin pana la capat?

  2. Super idee, Ioana. Cam greu pentru oamenii introvertiti, ca mine, dar încerc și eu :). I-am scris unei prietene din facultate, cu care nu am mai vorbit de câțiva ani.

    • Mulțumim că ne reamintești ce contează cu adevărat! Particip cu mare drag și dau mai departe.
      Am scris unei prietene foarte bune din timpul facultății, cu care am împărțit patru ani emoții, zâmbete și lacrimi, dar ne-am lăsat prinse în mreaja problemelor și mărunțișurilor zilnice și nu prea ne-am mai căutat. A fost plăcut impresionată.
      Mulțumim, prințesă! Faci lumea mai bună și te iubim!

    • Mulțumim că ne reamintești ce contează cu adevărat! Particip cu mare drag și dau mai departe.
      Am scris unei prietene foarte bune din timpul facultății, cu care am împărțit patru ani emoții, zâmbete și lacrimi, dar ne-am lăsat prinse în mreaja problemelor și mărunțișurilor zilnice și nu prea ne-am mai căutat. A fost plăcut impresionată.
      Mulțumim, prințesă! Faci lumea mai bună și te iubim!

    • Hm, m-ai pus iar pe gânduri. Adică de când am auzit de voluntariatul ăsta, am simțit că mă cheamă. Dar cum sunt mai timidă să încep singură, m-aș asocia cu tine, sunt și eu în Bxl, comuna W-S-L. Voi veni duminica la cărțile Ioanei, poate vei fi și tu acolo, dar cum să știu cine esti?!
      Ioana, ajutor, cum pot da acest mesaj ca privat către „O femeie”?

    • buna

      din pacate nu pot sa fac nimic cu emailurile voastre, nu cred ca am voie conform GDPR, ca blogul nu este prelucrator de date personale
      🙂

      dar „O femeie” are blog, click pe numele ei, cel mai bine lasa-i acolo un comentariu si o sa vada emailul tau

    • Robo,
      cu toata inima celei care a lucrat juma de an la implementare GDPR, daca tu simti ca iese de bine ia curaj si da adrese email 🙂

  3. Voi scrie si eu unei prietene din facultate. Nu astept nimic, doar trimit ganduri in alte colturi ale lumii. Multumesc Ioana pentru provocare, ii voi povesti si papadiei mele despre asta, cu siguranta se va gandi si ea la ceva frumos pentru cineva.

  4. am facut si eu o fapta buna adineauri:
    am gasit la mall o geanta pe un scaun, am luat-o si am pus-o langa mine cat am mancat si dupa cum ma asteptam in 15 minute a aparut si proprietarul.

    nu merit felicitari, ca s-a dovedit ca era un ipad inautru si mie nu-mi place apple (am deschis geanta cand mi-a zis omul ce e in ea, ca sa verific ca el e proprietarul)

  5. Buna! Am scris unei prietene, ne înțelegeam foarte bine in liceu. Pana într-o zi când ne-am certat si am ales sa nu mai vorbim, cu toate ca ma gândeam aproape zilnic la ea! Multumesc pentru provocare!?

  6. Cât de plăcut e sentimentul acesta! Să faci bine, să doreşti bine, să primeşti bine!
    E nevoie de atitudine pozitivă şi de gânduri bune pentru a schimba energia întregii comunităţi!
    ???

  7. O idee grozava, eu urmaresc o pagina care poate inspira, Random Acts of Kindness, nu exista moment sa nu intru pe acolo si sa nu plang.
    Referitor la provocare, i-am scris unei prietene de care imi era dor si cu care nu prea apuc sa vorbesc, dar am luat calea cea mai usoara, fiindca stiu ca sunt si alte persoane de care imi e dor si cu care regret ca „m-am despartit”, dar nu am curajul sa reiau discutia, sa las deoparte fricile si regretele. Deci cred ca nu am indeplinit cerinta complet!
    Multumesc pentru idee, I am in! Ramane sa vedem ce frici mai apar pe drum…

  8. Foarte frumoasa ideea ta! Propunere: o zi in care fiecare sa doneze o hainuta, jucarie, incaltaminte etc pentru copiii defavorizati (am gasit in parcarea unui hypermarket din cartier un containter in care se strang lucruri pentru acesti copii; am dat un search si am vazut ca exista asemenea containere in mai multe locuri din Bucuresti si inca vreo doua orase).

  9. E o idee superba, felicitari!
    O fapta/zi de bunatate as sugera sa fie indreptata catre un membru al familiei, pentru ca ei sunt cei care ne vad in momentele noastre cele mai grele si ne suporta furiile pe care fata de straini nu le aratam :-).

    Multumesc pentru asta!

  10. Am scris si chiar daca inca nu mi-a raspuns, ma simt mai bine. Parca mi-am dat refresh, dupa o zi lunga si grea sunt gata sa o iau de la capat. ? Multumesc, Ioana!

  11. Eu am facut treaba asta in urma cu un an. I-am scris prietenei mele din copilarie, in apropierea zilei sale de nastere. Mi-era foarte dor de ea, ne-am certat in urma cu vreo 3 ani dintr-o prostie si atunci, de impulsiva ce-s, am sters-o din lista de prieteni de le Facebook si nu i-am mai raspuns nici la mesaje. Dar … anii au trecut si iubirea a iesit la suprafata, asa ca i-am scris si ne-am impacat.

    La inceputul lunii decembrie se face un an de cand am reluat legatura. Mi-e tare bine acum. Prietenie de 23 de ani. 🙂

  12. Eu i-am scris fratelui meu. Simt în ultimul timp că ne vorbim fără să ne vorbim de fapt. Asta am simțit când am citit articolul tău. Mă simt o idee mai ușurată și sper să fie o frază care sa e deschidă inimile cumva. Poate sună ciudat, dar asta simt.

    • Buna Masha! Nu stiu daca acest comentariu (adica, aflarea vestii ca nu sunt singura in aceasta situatie) sa ma bucure sau sa ma intristeze. Sa speram la mai bine si la mai frumos! Imbratisari!!!

  13. Buna , si eu la randul meu i am scris unei prietene bune pe nume Cezarina cu care n am mai vorbit de ceva timp. Mi a facut foarte bine . Multumesc mult.

  14. Salut, Ioana. Iti multumesc pt. aceasta initiativa. I-am scris unei prietene, o fosta colega de serviciu, cu care nu am mai vorbit de ceva vreme. Mi-a raspuns imediat, ne era dor amandurora de povestile noastre de mai demult, de cand viata era mai simpla, inainte de venirea pe lume a celor 2 baietei ai mei, si ne-am propus sa ne vedem cat mai curand. O seara frumoasa!

    • Niculina Georghita face referire in cartile si in aparitiile ei (tv si radio, youtube) la crearea in 21 zile a unei noi retele neuronale. Ii citeaza pe Louise Bourbeau si pe altii implicati in neurostiinta.

      Buna initiativa, la cat mai multe mesaje care sa emane ganduri si energii pozitive!

  15. Uitati aici o mica idee.
    Comandati un pranz/cina pentru o mama cu bebe mic sau faceti o caserola cu ceva si lasati-o la ea. Pentru ca mamele alea mananca dejunul dupa masa, beau cafeaua rece de ore bune si uneori nu au timp nici sa se spele pe dinti. Nu judecati de ce se intampla asta, doar oferiti ajutor.
    Sau mergeti la ea si ajutati-o cu ceva, sau luati-i copilul mai mare la un play date sa poata dormi cu bebe mic (depinde cat de apropiati sunteti, sau oferiti orice fel se ajutor)
    Sau daca aveti o colega/prietena la servici care a iesit in concediu de maternitate, sunati-o sa stati de vorba, sau intelegeti-va sa iesiti unde poate si cand ar putea ea. Pentru ca de multe ori te simti mai singura decat ar intelege societatea si ti se face dor sa interactionezi cu adultii.

  16. Si inca una mica- luati-va mamele si petreceti un pic de timp in afara casei pentru voi doua(nu la cumparaturi de mancare)
    Mergeti sa va faceti unghiile impreuna, sau un masaj, sau un tratament facial, sau la o cafenea cu muzica.
    Ceva care sa le faca pe mame sa se simta inca femei frumoase si iubite.

  17. Offf, si mie mi-este foarte dor de o prietena foarte buna din liceu, suntem prietene de 20 de ani, locuim in acelasi oras, dar parca de vreo 3-4 ani s-a racit fata de mine, daca nu o sun eu, nu ma suna cu lunile. I-as trimite un mesaj, dar stiu ca daca nu-mi va raspunde ma voi simti ca naiba, asa ca…..incerc sa evit suferinta. Stiu ca trebuie sa faci bine fara sa astepti nimic in schimb, dar de multe ori de gandesti la reactia celor pe care vrei sa-i ajuti, sau de care ti-e foarte dor si ei te-au uitat, si ceva te opreste. Cateodata parca e mai usor sa ajuti niste straini.

  18. Hello eveybody! Cu o zi intarziere (pentru ca azi am vazut articolul), am inceput si eu. Deci, azi am facut provocarea 1 si urmeaza, in curand, cea de-a doua. Multumesc printesa Ioana, f interesanta si provocatoare ideea!

  19. Da, Ioana, da, eu trimit mesaje din astea, dar niciodata nu sunt destule. Si e bine sa fie, sa fie energie si karma buna. Iata mesajul meu si al fetei, Deborah. Care a si continuat dincolo de asta. Mi-a facut bine. Si ei 🙂 Multumesc.

    De la mine:
    Deborah, hola. Estuve pensando en ti ayer. Decia una amiga que a veces nos hace mucho bien de mandar saludos o mensajes a las personas con las cuales no hemos hablado de hace mucho. Personas que echamos de menos. Estuve pensando en ti. En el tiempo de facultad de Madrid. En tu allegria y tu sonrisa. Espero que estas bien y contenta en Santa Rosa. Te veo de vez en cuando con tus ninos, es una otra vida. La vida de Madrid a mi me parece tan lejana. Pero que bonita fue. Un beso de aqui de Rumania. ??

    De la ea:
    Cómo estás!!!! Me encantan tus niños ❤️ estoy bien y tú? Que diferente la vida ahora con niños , no? El tiempo en Madrid fue uno de los mejores de mi vida. Vi que estabas en New York, te gustó? Si vienes alguna vez a California tienes una casa en donde hospedarte ❤️

  20. Am raspuns si eu provocarii tale.
    Am dat mesaj colegelor de la birou de care imi este foarte dor. Au fost atat de bucuroase si am vorbit ieri o gramada. A fost f dragut.
    Am dat mesaj prietenei mele din Italia care inca nu a vazut mesajul meu dat sunt convinsa ca se va bucura.
    Si am dat mesaj fostei sotii a tatalui meu cu care nu mai vorbesc de aproape 2 ani, de la decesul tatalui meu. I-am scris pentru ca nu stiu mai nimic de sora mea… pentru ca ea si-a refacut viata si nu ma simteam deloc confortabil in aceasta postura. Poate am gresit ca asta a insemnat sa nu imi mai vad sora din partea tatalui care are doar 10 ani si nu intelege de ce nu o mai caut. Dar incerc sa remediez si sa ma apropii de ea din nou.
    Multumesc, Ioana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *