După ce s-a vândut casa de la țară a bunicilor mei, am mers acolo să-mi iau lucrurile pe care îmi doream să le păstrez. Mi-a fost greu să intru în camerele în care am crescut, care sunt încă pline de Bunica și Bunicul, de mine la trei ani, de vărul meu, cu care mă alergam și mă băteam întruna, să deschid dulapurile care miros încă a copilăria mea, să pun mâna pe lucrurile pe care le priveam în fiecare seară înainte să adorm. Pozele alb-negru cu Bunica și Bunicul tineri, la sfârșitul liceului pedagogic. Bibeloul cu păun. Paharele de cristal roșu pe care nu le-am văzut niciodată în alt loc în afară de raftul de sticlă al vitrinei din camera din față. Covorul de pe perete, țesut de bunica. Soba cu plăci maro din teracotă. Cărțile îngălbenite din bibliotecă. Erau vechi și atunci, acum 35 de ani. Le-am deschis să le miros.
La început n-am vrut să iau nimic. Sunt lucrurile casei, ce drept am eu să le scot de-acolo ca pe niște măsele, să le smulg din locul lor, din gingie? Unde să le mut?
Apoi m-am gândit că sunt parte din darul Bunicii pentru mine. Că mi le dă cu drag. Mi-a spus: Ia tot ce vrei, sunt ale tale acum.
Am luat pozele lor, acum sunt pe perete la noi acasă, alături de alte poze și tablouri de familie.
Am luat serviciul bun de cafea, ceșcuțe mici cu farfuriuțe. Bunica le ținea „de bune”, nu-mi amintesc să le fi văzut vreodată pline cu ceva. Am luat paharele lungi și subțiri de șampanie.
Bibeloul cu păun. Sofia și l-a pus lângă veioză, pe birou.
Eu nu beau cafea. Dar o iubesc pe Bunica, mă gândesc în fiecare zi la Bunicul, care s-a stins acum câțiva ani. Am luat ceșcuțele ca să îi iau pe ei cu mine.
Apoi mi-a venit un gând.
Le-am transformat în lumânări parfumate.
Am rugat o cunoștință de la care-mi cumpăr de mulți ani lumânări din soia parfumate, să mi le umple cu arome (Lumânări Parfumate Flair Scent se numește, e o afacere micuță din Iași, vi-o recomand cu drag dacă vă plac lumânările parfumate).
Acum am 20 de ceșcuțe cu farfurioare. O să le ofer în perechi prietenilor dragi mie. Ei le pot păstra așa, parfumează atât de frumos încăperea. Sau le pot aprinde. Un gând bun de la ei va pleca prin lume către ei doi, Bunica și Bunicul. Bunica se va bucura de el, Bunicul îl va primi acolo unde e acum. Prietenii mei le vor păstra, le vor reumple, vor bea cafea din ele sau mi le vor returna, cum doresc ei. Eu le voi oferi cu bucurie de Crăciun.
Câteva le păstrez eu. Le-am pus peste tot în casă, pe etajeră în baie, în dormitor, în sufragerie. Le văd, le simt în fiecare zi. Și mă gândesc la ei.
Una i-o duc Bunicii de Crăciun, se întoarce ceșcuța ei la ea. Abia aștept să-mi spună povestea adevărată a ceșcuțelor cu păun. Au 50 de ani, poate mai mult? Și-am să v-o spun și vouă.
O idee extraordinara. Si cestile sunt foarte frumoase, cred ca prietenii vor pastra cu drag!
EU NU AM CESTI CU PAUNI. SUNT CHINEZESTI -PREZENTAND UN CUPLU-SI SUNT FOARTE SIMPATICE PLUS AM SI CESCUTE MICI DIN CARE SE BEA CAFEA PE TIMPURI DAR SI FARFURIOARE DE STICLA PENTRU DULCEATA CUM SE SERVEA PE VREMURI .
Tu esti rupta din Rai.. ? Gândurile tale sunt scrise de îngeri.
Ce frumos este setul! Desi e o idee buna sa le faci cadou cate o cescuta, doua, prietenilor…eu l-as fi pastrat. Dupa ce a murit si tataia, eu nu am mai intrat in casa aia, a ramas unchiul meu acolo si nu stiu cate a mai pastrat din lucrurile lor, iar acum sunt departe…la mii de km distanta. Regret ca nu am ceva de la ei.
După moartea socrilor, ma rog zilnic de soțul meu sa aduca ” cutia lor cu amintiri” , poze cu el si fratii lui cand erau copii, poze cu bunicii si strabunicii, amintiri pe care nimeni nu le vrea dar care pentru mine sunt cele mai prețioase amintiri.