Cele mai importante șase lucruri în relația mea cu copiii mei

Se fac curând opt ani de când sunt părinte. Îmi amintesc bine (deși multă lume mi-a zis c-o să uit) greul primilor ani, când nu știam ce se petrece cu noi, nu înțelegeam copiii, plânsul lor mă zgâria pe creier și-mi crea gol în stomac, când eram atât de obosită, de stresată, de agasată de multele informații care veneau peste mine și de deciziile pe care trebuia să le iau zilnic. Nu știam dacă vreodată o să ne fie și nouă bine, cum vedeam pe la alții.

Treptat, au început să vină momentele de claritate.

Am înțeles că e important să mă scutur de presiunile altora și să decid eu pentru mine ce roluri îmi pot asuma.

Că e esențial să mă înconjur de mame calme, relaxate, de la care pot învăța cum să fiu în control și sigură pe mine.

Că e teribil de important e să am surse de informație bune. Am găsit un blog bun, câteva cărți bune și un pediatru bun.

Să îmi rezolv vechile probleme, care mă împiedicau să fiu prezentă și calmă. Am mers la terapie.

Am văzut că e important e să mă odihnesc. Am implicat soțul, a dormit pe rând cu copiii ca să mă pot odihni și eu măcar noaptea, dacă ziua nu aveam cum. Am căutat soluții pentru a economisi timp și putere. Oale care gătesc în locul meu, aspirator care aspiră singur, mașină de spălat vase, podcasturi pe telefon să „citesc” în timp ce plimbam copiiii să adoarmă și să nu simt că rămân în urmă.

Așa au trecut cu bine primii ani, care au fost grei din cauza epuizării, a hormonilor, a confuziei din capul meu, a dorinței mele uriașe (pe care sigur o are orice părinte) de a face cât se poate de bine pentru copiii lui.

Acum e ușor, e frumos, e simplu, e împlinitor. E în continuare și greu, pentru că inima mea nu va mai fi niciodată la fel de ușoară ca înainte să fiu mamă, pentru că odată cu iubirea nemăsurată pentru ei, vine și frica pentru binele lor, frică ce rămâne cu tine ca un geamăn lipit, care te extenuează și te enervează uneori, dar care e firească și pe care o poți ține sub control astfel încât să te poți bucura de viață și de voi.

Copiii au aproape 8 ani și 5 ani și jumătate. Avem o relație bună, colaborăm, avem încredere unii în alții, conflictele le gestionăm civilizat, vornim mult, râdem mult, ei respectă regulile acasă și la școală, au respect pentru ceilalți, încep să devină atenți la lume în general, strâng gunoaie de pe stradă, intervin când alt copil e în pericol. Încă mai au mult de învățat, dar sunt încrezătoare că vor deveni oameni drepți, echilibrați, recunoscători, fericiți și de folos celorlalți.

Nu i-am pedepsit niciodată, nu i-am lovit, nu i-am umilit. Am mai țipat la ei, mai ales cât erau amândoi foarte mici, iar eu eram singură cu ei mult timp, fără pauză, nu dormeam bine, îmi pierdeam cumpătul uneori, până am înțeles că fac rău și am început să caut metode de a-mi gestiona furia, care nici nu avea legătură cu ei.

Mi-e ușor să mă uit în urmă și să văd ce a constribuit la buna noastră relație părinte-copil. Sigur că a ajutat și temperamentul lor, dar la fel de mult cred că a contat interacțiunea dintre noi.

Și vreau să scriu despre asta, cred că poate fi de folos părinților de copii mai mici și viitorilor părinți. Care sunt lucrurile care contează cel mai mult, din punctul meu de vedere?

1. Fii acolo. Prezența părintelui este cel mai important lucru din lume. Fii acolo conștient, nu doar cu trupul. Copilul nu vrea o carcasă lângă el. Vrea ca părintele lui să-l vadă, să-l audă, să-i răspundă, vrea ca iubirea părintelui să fie vie, palpabilă, doar pentru el. Dacă aveți mai mulți copii, oferiți-i fiecăruia prezența voastră 100% conștientă, măcar 15 minute pe zi, în fiecare zi, dacă mai mult nu se poate. Câteva minute dimineața: Ce mă bucur să fim împreună! Te iubesc! Ești minunat! Cum ai dormit? Seara: Ce dor mi-a fost de tine! Ce frumos miroși! Ce a fost bun în ziua ta azi? Pot să te îmbrățișez?
2. Înțelege copilul. Citește despre achiziții, etape, nevoi și competențe pe vârste. Din experiența mea, cel mai greu este atunci când ai impresia că cel mic nu vrea să facă ce ai tu nevoie să facă (să doarmă legat noaptea, să mănânce ce îi pregătești, să nu mai plângă, să se joace singur, să se desprindă mai ușor de tine etc). Însă studiile și cercetătorii spun că ei, copiii, fac bine, dacă pot. Ei ar face ce ai nevoie, copiii nu doresc nimic mai mult decât să-și facă mama fericită, dar de cele mai multe ori, nu pot încă. Avem așteptări prea mari de la ei. Dacă însă citim, ne informăm, înțelegem cum sunt copiii la vârsta cu pricina, putem privi comportamentul copilului mai relaxat și cu îngăduință și-l putem ajuta să devină competent, să poată ce vrem noi să poată.
3. Oferă siguranță. Din toate punctele de vedere. Sunt aici orice ar fi, poți să îmi spui orice, te ascult și primesc. Sunt alături de tine. Nu o să te pedepsesc, lovesc, urăsc orice ai face. Aici, în brațele mele, ești în siguranță mereu, și când o să crești, și când o să ai copii.
4. Ai încredere. Nu trebuie să faci totul pentru copil, ai încredere în el ca ființă umană, cu nevoi și abilități proprii. Copilul va primi valoare și încurajare din asta, se va dezvolta în ritmul lui, cu tine alături.
5. Joacă-te, râzi. Copiii primesc atât de mult din jocul cu părintele! Jocul e ca un lipici în relație, vă unește, că crește, vă potențează calitățile. Umorul detensionează, leagă, relaxează. Fără umor o luam razna din prima lună…
6. Spune adevărul. Nu te arăta copilului cum nu ești, el știe cum ești și nu va înțelege de ce-l minți. Nu fugi de întrebările lui. Mai cere timp, dacă ai nevoie de niște răspunsuri tu însăți. Întreabă exact la ce se referă, apoi formulează un răspuns simplu, care să fie în concordanță cu principiile și valorile tale, dar care să fie adevărat.

Cred că e important și să fii în acord cu partenerul pe cele de mai sus, să primești sprijin și înțelegere, să puteți discuta despre lucrurile cu care vă e greu legat de copil, să ai acolo un suflet care să te asculte și cu care să cauți soluții. Iar dacă nu sunteți, croiți-vă drum spre celălalt, spre nevoile și durerile lui, ca să călătoriți împreună spre vindecare.

Acestea sunt, pentru noi, cheile magice. 🙂 Tipul de grădiniță, hainele din bumbac bio, marca și tipul de cărucior, brandul bicicletei fără pedale, sunt mai puțin importante (deși, la vremea lor, mi-au mâncat creierii).

Imagine de Thomas Wolter de la Pixabay

Ilustrațiile  sunt realizate de Georgiana Chițac pentru cartea Vrei să-ți spun un secret despre mami? scrisă de mine în 2018.