Băiețelul nostru adorabil de 5 ani și jumătate este teribil de încăpățânat. Bai, dar teribil!
Se enervează foarte ușor, se încordează tot și odată ce-a zis NU, am îmbulinat-o.
– Hai să te speli pe dinți, Ivan!
– NU!
– Te rog, e târziu și nu te poți culca cu dinții murdari!
– Ei, na!
Fuck off, cu alte cuvinte. Dinții mei, treaba mea.
– Te rog să vii la cină.
– Mai târziu!
– Mai târziu strâng masa și o să-ți fie foame la noapte.
– Ei, na!
E foamea mea, plimbă ursu’!
– Te rog să te grăbești, întârziem la școală!
– Fac altceva acum.
– Ivan, ne încurci pe toți, te așteptăm la ușă îmbrăcați..
– Ei, na!
Treaba voastră, eu fac ceva important pentru mine.
Ei, na, de zeci de ori pe zi.
Nu te mai răsti la mine, nu îmi place și nu merit să te porți așa.
Ei, na!
Schimbă te rog bluza aia, o porți la școală și la somn de cinci zile.
Ei, na!
Nu mai lăsa motocicleta aia în mijlocul camerei, ne lovim de ea.
Ei, na!
Măiculiță, ne-a făcut creierii terci.
Cu primul copil n-a fost așa de greu. Sofia ascultă argumente, face ce o rogi. Ivan bagă un Ei, na și-și vede de ale lui.
Cum gestionăm?
Greu, nenicule. Mai cu rugăminți, mai cu amenințări, mai cu ton din ăla apăsat, de vreo două am și răcnit la el, că aveam deja alergie la ei, na, mă lua cu tensiune și bube pe nas. N-avem cum să nu ajungem la școală, să nu spălăm dinții. Unele lucruri trebuie făcute, țin de responsabilitatea noastră de părinte, chiar și în ciuda dorinței lui de a se opune. Cu altele îl las în pace, nu insist cu mâncarea, cu baia zilnică nu mai insist de mult, la fel și cu hainele de școală cu care doarme sau invers. Ne alegem bătăliile. Doar el le duce pe toate.
Până într-o zi, când eu și tac-su am început să zicem ei, na mereu. Și Sofia. Fără să râdem, doar așa, ziceam des. Tati a început, eu am preluat din mers, Sofia s-a alăturat organic.
Bună dimineața, Sofi!
Ei, na!
Vai, ce prost am dormit!
Ei, na!
E cam frig azi, ia uite, minus două grade!
Ei, na!
Mai strecura și el câte un ei, na în conversație, dar nu mai avea nicio putere.
Ei, na devenise mainstream.
Băi, și din ziua aia, băiețelul nu mai zice Ei, na. Da’ deloc. Nema.
Bine, tot se pune de-a curmezișul, vrea musai să decidă el, să fie văzut și respectat, tot ne declanșează toate alarmele, dar barem nu mai aud Ei na ca pe Smiley la radio, de dimineață până seara. Tot el este și sensibil și teribil de selectiv, introvert și decis (și nu ne mai cerem scuze în numele lui pentru asta, am scris aici), deși în ultimul an abilitățile lui sociale au evoluat mult. O să scriu și despre asta cândva, promit.
Ce interesant e cu copiii ăștia, jur, deloc nu ne plictisim.
Dar e și simpatic, nu? Când ne-am mai distrat noi așa de bine? Când au mai fost mințile noastre atât de ascuțite?
Ei, na!
Photo by Andrik Langfield on Unsplash
Doar o intrebare off topic cumva: e Leu?
Ca parca ai descris-o pe Maria mea, in totalitate!!
Nu, e Rac. Sau crab, cum zice el. Dar nu exista zodia crab. Ei, na!
A mea nu e Leu si e identica cum a scris Ioana.
Rac e si fiica-mea cea mare, si e identic de încăpățânată! Baietelul cel mic e taur, intelegator si receptiv la argumente. Nu prea sunt eu cu zodiile, dar unele chestii vad ca se potrivesc ?
O sa incerc teoria asta, multumesc 😀
Descrierea se potriveste ca o manusa si piticului nostru, Tudor. Expresia favorita ” ei daaa”?. Încăpățânare maxima, se pune de-a curmezisul la orice.
La noi e cu „imediat” si este un imediat ataaaaat de lung, desi ea are pretentia ca imediatul meu sa fie rapid! Se intinde uneori si pe jumatati de ora cand o lasam in pace in imediatul ei. Trebuie sa ii recitesc povestea aceea cu dragonei unde baiatul dragonel spunea „imediat” si mereu era prea tarziu cand ajungea sa faca ce a fost rugat iar ai lui i-au platit cu aceeasi moneda. Imi scapa titlul…
@Felicita
„Intr-un minut, mami!”. am recitit-o si noi de curand. (din cartea „girafa care nu voia sa poarte ochelari”)
Da, Ioana, aceea este cartea. Uitasem numele de când nu am mai citit-o. Mulțumesc de reamintire!
Fetita mea are 3 ani, nu este nici rac nici leu este balanța dar cand ziceau nu vleau, e clar! Nu vrea sa mănânce x ca e acru, bluza nu se potrivește cu pantalonii, de fapt nu prea se îmbracă in pantaloni caci fetițele poarta doar rochițe! Dar gasim soluții in fiecare zi, la băita ii dau voie sa ia o jucarie sa o spele, la îmbrăcat căutam combinații perfecte, la mancare o mai dregem cu un fruct daca chiar nu vrea sa mănânce ?
Ioana, citesc cu mare interes tot ce scrii legat de latura introverta a lui Ivan. Mai scrie despre el, in special despre abilitatile lui sociale. Cum il incurajezi sa socializeze, ce tehnici folosesti ca sa il ajuti? Am si eu o fetita introvertita si e tare greu cu ea. O iubesc mult si trebuie sa recunosc ca imi scoate la suprafata toate emotiile alea pe care le-am pus la adapost. Multumesc.
introvertii nu trebuie „ajutati”, ei stiu foarte bine ce ar trebui sa faca, doar ca nu vor 🙂
Tot balanta am si eu, trei balante. Toti copii mei sunt nascuti sub semnul balantei. Nu seamana nicicum unu cu celalalt, chiar daca doi din ei sunt nascuti in aceasi zi, la patru ani diferenta. Cel mic, de 6 ani, se incadreaza perfect, parca ar vorbi de copilul meu in articol.
Marta, chiar voiam sa zic ce a zis și Liviu (Robo). In timp ce îți citeam comentariul la asta ma gândeam, ca nu ai ce le face. Băiatul meu este așa sau a fost, pentru ca prin clasa a șasea (acum e a șaptea) a început sa își dorească sa socializeze. Degeaba i-am tot spus de-a lungul anilor sa se întâlnească cu colegii/ prietenii sau degeaba ii organizam programul ca sa se întâlnească cu ei. O făcea, dar doar pentru ca ziceam eu. Și nu tot timpul. Când nu voia, nu voia și gata! Un fel de Ei, na! al lui Ivan. ? El stătea deoparte și analiza. Chiar mi-a zis acum un an, cred ce gândea când mergeam in parcuri sau la locuri de joacă. Acum, când își poate exprima mai bine emoțiile și introspecțiile. Și este foarte bine acum.
Cred ca e empatie, vede ce inseamna sa se intoarca roata si sa iti faca cineva asa. 🙂
Mi se pare wow cata rabdare ai, eu nu as rezista sincer. :))
Asa e fiul meu, super capos, nervos, sensibil si daca nu vrea, nu vrea. I-am explicat de n ori , i-am prezentat scheme pe pereți, tehnici, consecințe, nimic. Când se enervează ( și o face des ) nu mai funcționează nimic. Se încordează, se chițăie ( e un fel de miorlaito-lalaiala : ăăă, straniu de descris , dar super enervant), lovește obiectul care ” l-a lovit ” , deși de milioane de ori îi spun fara lovit și îi dau alternative. Iar când își încrucișează mâinile și mă privește ascuțit, mă întreb ce voi face peste 10 ani. Are 6 acum.
Să mai spun că in muuulte nopți m-am întrebat unde am greșit , de ce e așa încăpățânat – Gicuță Contra – …?
Of, Ioana! Heeelp!
Ah, am uitat sa spun că e și un maestru al tachinării. De când mi-a zis maestra că e leneș, nu se implica prea mult in activitățile de grup, deși știe ce are de făcut, nu face pentru că nu vrea, ii tot spune monitoarei ( ajutorul de maestra ) ce mult o iubește și ce buna e fata de maestra lui.
Daah cunosc feeling-ul. Tot 5 ani jumate” si fetita mea si super incapatanata si etc… Noua ne zice mai nou asa, citez ‘ oricum fac cum vreau eu, ma imbrac cum vreau eu, nu e treaba voastra” … ioi cand o aud raman mucles pe moment, nu vrei sa stii ce zic in gandul meu 🙂 Da ce sa vezi ca atunci cand i-am zis ca „nu va fi treaba mea” cand va veni la mine si-mi va cere de mancare sau daca ii trebuie vreo rochita care ii place de la magazin- i-am zis ca o sa i-o cumpar pe care vreau eu…..Deci chiar functioneaza chestia asta…..credem ca sunt mici si nu inteleg dar de fapt inteleg foarte bine 😉
Haha, asta chiar mi-a placut :))))
Evilest thing I’ve ever seen, da’ functioneaza hahahaha!!!
ei, na! eu cred ca e in fisa postului unui copil de 5 ai. avem una bucata fetita care mai schimba, din cand in cand, ei, na-ul cu „pe bune?!” sau „serios?!”
ah si mai are cateodata un mod de a pune intrebarile care ma face instantaneu sa evaluez mental argumentele pro si contra unei decizii :))
Am făcut si noi ceva de genul…..copilul spunea „pentru ca vreau si ca pot” „De ce nu te speli pe dinti?…Pentru ca vreau si ca pot”. Si am inceput si noi sa repetam aceeasi fraza si nu mai are farmec si nu o mai spu e ?
Pai, e despre replica?! Eu zic ca e despre atitudine mai ales. Si cum o gestionezi. Replica e basca?…
Offf!!! A mea are 7…e identica!!! Ne-a pus creierii pe bigudiuri… Uneori simt ca ma sufoc… Dar sigur o sa treacă…!!?!!!!?!!… Până atunci răbdare și iar răbdare…
Hahahahah!!!!
Am un baietel de 6 ani si jumatate, nascut pe 17 iulie?????
Cunosc atat de bine temperamentul…
Vai, dar ce fac cu un pici de 3,5 ani, balanta, care e continuu pus de-a curmezisul si pe de-asupra ne ignora constant? ?
Oare daca il tratam si noi la fel, merge? Suntem exasperati…vorbim singuri, ca el nimic, pur si simplu nu ne baga in seama…
4,4 ani, balanta. La fel, ne pune creierii pe bigudiuri. Nu imi dau seama daca e normal sau gresim noi (eu cu taica-sau) dar suntem epuizati atat fizic cat si psihic.
Un racusor :)))