Azi în timp ce le citeam povești copiilor pe Facebook, mai mulți și-au rugat mamele să mă întrebe de ce sunt tristă. Eu mă străduiam să fiu aceeași ca de fiecare dată, să îi fac să râdă și să îi pun pe gânduri, dar copiii știu, simt imediat, chiar dacă sunt în alte țări și mă văd și mă aud doar pe un ecran.
Sunt puțin tristă, deși e Sărbătoare. E Sărbătoarea cea mai dragă mie, pentru că e despre viu, despre iertare, despre a merge înainte oricât de urât e înapoiul.
Suntem împreună și suntem sănătoși, în casă miroase a sarmale care fierb în cuptor, curând pun cozonacul la dospit. Copiii au vopsit ouăle (vineri, că joi n-am avut, și s-au găsit doi oameni să-mi scrie că sunt proastă (unul) și țărancă (al doilea) că n-am vopsit ouăle joi), casa e plină de lumină și de viață, avem tot ce ne trebuie.
Dar sunt tristă.
Sunt departe de mama. Trăiesc departe de ea de 22 de ani, dar de Sărbători mereu ne găsim drum una către alta. Anul ăsta nu avem voie.
Sunt martoră la atâtea nedreptăți că mă sufoc de neputință.
Soțul meu e în doliu, sora lui la fel, mama lui la fel. Acum trei săptămâni, tatăl lui trăia. Acum e îngropat și eu în continuare primesc clipuri cum că virusul ăsta e o invenție a lui Bill Gates ca să ne decimeze. Că nu există. Că e o manipulare. Iar noi am făcut de gardă două săptămâni pentru mama lui, tratamente, saturații de oxigen, aparate, măsurători, rugăciuni, rețea de medici prieteni, ca măcar ea să scape, în timp ce el se stingea în spital. Și oamenii se chinuie să-mi demonstreze că nu e real. Că ce am trăit noi de fapt nu există.
Femei pierd sarcini în jurul meu. Patru femei dragi își plâng copiii nenăscuți, departe de familie. De fapt, cine știe cât de multe. Prea multe.
Altele fug din casă de parteneri sau părinți abuzivi. Rămân cu copiii de mână pe stradă, cu declarația în buzunar. Ați ieșit după pâine? Nu, am fugit de acasă să nu ne omoare. Și unde mergeți? Nu știm.
Oameni care nu mai au cu ce-și lua o pâine, darmite dezinfectant sau măști.
Oameni care-și pierd timpul cu nimicuri care nu contează pentru nimeni, care au nevoie în vremurile astea atât de chinuite să-și umfle orgoliul cu rănile altora.
De asta sunt tristă. Parcă văd mai bine acum cât de mici, de mărunți sunt unii oameni și cât de inutilă e zbaterea lor.
Și cât de mult suferă cei care ar merita atât de mult bine.
Ieri am postat un apel de ajutor pentru o prietenă care a rămas fără casă, cu copilul și cățelul și trei genți de lucruri, fără niciun venit. În mai puțin de două ore, cineva își oferise apartamentul, altcineva organiza livrarea celor necesare pentru masa de Paști, s-au adunat 16 donatori pe termen lung, multe donații punctuale, câteva oferte de joburi, sprijin în terapie pentru ea, gratuit. Am primit în acest răstimp și alte cereri de ajutor pentru situații similare, femei executate silit de familie, în stradă cu copii mici. Femei agresate de soți. La fel și ele, fără venit, fără casă. Am redirecționat către ele oferte de chirie mică, oferte de cazare gratuită pe perioadă limitată, posibilitatea de donații recurente pentru cheltuieli.
Am plâns în baie de bucurie, ia uite mă, ce oameni, câți au sărit, există speranță, oamenii sunt buni. Seara am văzut că primisem, între zeci de mesaje cu oferte de ajutor, un mesaj care-mi spunea să nu mai mint atâta, știe toată lumea că nu e nicio prietenă în nevoie și eu doar încerc să-mi construiesc o imagine de salvator. Am rămas cu gura căscată, jur. Există și oameni care au astfel de gânduri despre oameni pe care nu-i cunosc. Doar cred ei c-au înțeles totul, de la trei clickuri distanță. Și de asta sunt tristă. Frate, dacă nu poți ajuta, fine, nu te arată nimeni cu degetul, meri mai departe în treaba ta.
Mi-e dor de bunicul meu de la oraș, care picta și care spunea poezii, de bunicul meu de la țară, care era hâtru și bun, de bunica mea care mă lăsa să-i împletesc părul gri și făcea cel mai bun ou prăjit în unt, de tatăl meu, care râdea atât de plin că-l auzeai din capătul străzii, mi-e dor de mâinile lor pe ale mele, mi-e dor de vocile lor, iar depărtarea asta de mama și de bunica mă face să resimt toate astea ca atunci când torni zeamă de lămâie după ce ți-ai tăiat degetul cu cuțitul. Ustură.
Dar mai știu și că timpul și oamenii (ăia buni, nu mărunții) ne vindecă încet. Nu umplu găurile, unele găuri nu se pot umple niciodată, dar crește carne și piele peste ele ca un pod peste care înveți să treci zi de zi, să pășești la început nesigur, apoi un pic mai apăsat, la început doare tare, apoi tot mai puțin, și înveți să-ți cari durerea, povestea, cu toate capitolele ei nedrepte, oribile și afurisite, ca pe niște aripi care la început te încurcă, dar apoi, când o să fii pe marginea unei prăpăstii, or să te ajute să zbori.
Aștept zilele ce vin ca pe o baie de lumină, de acceptare, de iertare. Am nevoie să reînvii și eu, să mă scutur de toate planurile care s-au năruit, să le las în urmă ca pe o piele veche, să mă ridic nouă, în putere, să pot ridica după mine și pe alții care încă se învârt în cenușă, să pot scrie, să pot citi, să pot râde, să pot inventa iar orice-uri care să strângă laolaltă atât de mulți oameni, pe toți oamenii care au nevoie.
Aveți grijă de aripile voastre zilele astea. Scăldați-le în recunoștință.
Stați o clipă cu voi. Doar stați. Respirați cu ochii închiși. Lăsați să vină spre voi pe cei care plutesc prin alte lumi. Primiți-i cu pace, fără regret. Lăsați totul să fie așa cum e.
Nu știm ce vine. Știm ce avem acum. Liniștea momentului acestuia.
Stați în siguranță acasă. Luați lumina de la cine v-o poate da în siguranță, fără să pună în pericol trupul de dragul sufletului.
Dumnezeu e iubire, înțelegere, acceptare, e și durere, și dor, și putere, și neputință.
De mult nu le-am mai simțit pe toate odată.
Nu mă sperii și nu fug. Le las să fie acolo în mine ca o supă din care va ieși ceva, un concentrat bun, un început pentru altceva. Sau nimic, sunt pregătită și pentru asta.
Sărbători cu lumină și pace tuturor! Vă îmbrățișez ca pe frații și surorile mele, cu dor și drag. Și cu speranță, viața mereu își face loc printre toate celelalte!
Photo by Ravi Roshan on Unsplash
Superb articol!
Esti minunata, Ioana!
M-ai emoționat mult cu articolul acesta. Ești o persoană specială❤️
Draga Ioana,
Esti unul dintre oamenii atat de deosebiti incat nici nu ai voie sa te lasi atinsa de prostiile debitate in mod intentionat de catre niste persoane lipsite de discernamant.
Inteleg ca s-au adunat multe lucruri negative in jurul tau acum dar heyyy esti aici esti vie si ai un scop.
Iti marturisesc ca la momentul in care ai pierdut prima sarcina mi-am spus ca nu va exista durere mai mare pentru tine decat ACEEA. E bine uneori sa te uiti in urma doar pentru a constata ca intr-adevar esti un munte de putere. Daca ai supravietuit atunci sufleteste acum ai milioane de motive sa fii bine si sa faci bine. Te iubim si iti dorim sa ramai mereu omul frumos, bun si cald cu care ne-ai obisnuit. Curaj!
Draga Printesa, nu te lasa afectata de acele mesaje rautacioase… Incearca sa privesti cu mila… Sunt niste suflete goale, care nu cunosc bucuria, frumusetea vietii, sinceritatea, onestitatea, ei nu stiu ce inseamna bucuria de a darui pentru ca nu au daruit niciodata. Asadar, priveste cu mila niste suflete goale, care incearca sa te improaste cu noroiul in care traiesc. Tu esti un om curat, un om frumos, cu un suflet minunat si cald, care daruieste multa iubire celor din jur! Noi cei multi care stim cat de minunata esti iti dorim Paste fericit, cu lumina si liniste, si te imbratisam din toata inima!
Și mie îmi este dor de cei ce ne veghează de sus,atât de profund m-a emoționat acest articol,ești un om minunat!Felicitări,mulțumiri,respect!Lumina Învierii să vă aducă alinare sufletescă!Sărbători binecuvântate!??
Totul tine de perceptie, de cum gandeste un om prin prisma experientelor traite! Esti un om care incearca sa ajute iar vorbele aruncate nu ar trebui sa te atinga, dar din pacate asa am fost educati.
Si da, sunt oameni care nu pot trece mai departe, spre ex. La inceputul lui martie am vrut sa mergem sa vedem marea, avand copil am intrebat pe un grup, daca sunt persoane care locuiesc la mare, daca bate foarte tare vantul (in 30 de ani am mers la mare doar vara), cineva mi-a raspuns sa ma uit pe vreme ?
Ce frumos ai scris, atât de sensibil și emoționant, direct la suflet… Îți doresc putere, regenerare și încredere în binele care învinge!
Paste fericit,suflet de OM!
Ahhh la mine e ora 6:07…sunt inca in pat, citesc si plang…nu reusesc nici acum, dupa atatia ani sa inteleg rautatea unor oameni…nu voi reusi niciodata probabil.
Insa asa cum ai spus, tine doar de noi sa incercam sa schimbam ceva. Lumina este in noi, ar fi minunat ca toti sa o folosim pentru a ajuta pe ceilalti!
Daca poti accepta un sfat…nu lasa intunericul din sufletele altora sa iti umbreasca nici macar putin propriul suflet!
Imi pare rau pentru cum te simti..stiu cum este pentru ca ai mei parinti sunt Sus! !
Cu credinta, nadejde si multa rugaciune toate vor trece! Paste binecuvantat sa va dea Domnul!
Sincere condoleanțe!
Gura lumii nici pământul nu o astupă îmi spunea mereu mamaia mea. Și tot ea m-a învățat să pun la spate vorbele rele, să iau ce e bun.
Și da, e al naibii de ușor să fii om bun dacă vrei. Puterea e în noi, numai că nu o lăsăm să răzbată închisoarea prejudecăților și a fricii de ne arată lumea cu degetul.
Paște binecuvântat!
Ma regăsesc, mai ales în partea cu dorul! Minunat articol! Cu greu mi am abținut lacrimile, doar sa nu ma vadă fetele! Sărbători binecuvântate, în liniște, va doresc!
Nu obisnuiesc sa postez comentarii pe bloguri sau in social media. Cred ca de fapt este prima data cand postez un comentariu pe internet. Simt acum in mod special dorinta de a o face, pentru a elogia acest material de o sensibilitate cu totul aparte. Scris atat de sincer si atat de limpede, cu propozitii scurte si profunde, care iti merg direct la suflet. Cred ca aceasta este puterea autenticitatii. Felicitari autoarei
Draga Ioana, una dintre cele mai importante porunci ale lui Dumnezeu este sa ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Am simtit ca iubirea ta pentru cei din jur este reala si se vede cu cat drag te implici in ceea ce faci. Sa fii in continuare IUBIRE! Doamne ajuta!
Emotionant, pana la lacrimi…multumim, Ioana! ?
Te îmbrățișez, Ioana. Mulțumesc că te deschizi cu noi. Cumva am simți că ai exprimat toate tristețile care erau neexprimate. Ale noastre, ale tuturor. Și eu sunt tristă că sunt departe de ai mei și că nu-i pot proteja (deși se protejează și singuri), sunt tristă că nu pot să mă văd cu prietenele mele, sunt tristă că mă simt uneori lipsită de speranță. Sunt tristă că lucrurile sunt așa cum sunt. Tot acum mi-a venit să îndulcesc tot ce scriu, dar nu, nu o voi face: azi sunt și eu tristă, iar mâine e o noua zi.
Răutatea oamenilor eu cred ca vine din felul în care au trait pana acum, in special ca copii.
Persoana care i-a zis ioanei ca nu exista acea prietena care are nevoie de ajutor probabil crede ca e imposibil ca Ioana sa faca gestul asta ca sa ajute pe cineva.
Cred ca e greu sa nu te afecteze deloc judecatile astea ale oamenilor.
Draga Ioana,
Esti o femeie frumoasa, cu o inima de aur. Sa fii sanatoasa si voioasa! Ne inspiri de fiecare data.
Imbratisari!
Te iubesc! ❤️
Paste fericit, sufletel frumos si drag !?
Condoleanțe soțului, condoleanțe ție și familiei. Condoleanțe vouă ??.
Noi am sărbătorit Paștele săptămana trecută dupa rit olandez, iar ouăle le-am vopsit în Duminica Paștelui, pt că la fel ca și tine nu am găsit ouă, până sâmbătă seara.
Toate cele bune soacrei tale, multă multă sănătate ? , îmbrățișări calde pt tine și copii ?.
Hristos a Înviat! ?
Fii tare! Pentru copii, pentru voi și pentru noi cei care am fost atinși de cărțile sau articolele tale. Iti mulțumesc mult pentru tot.
Esti un OM minunat, Ioana! O esenta tare de bunatate si autentica in tot ce comunici si faci. Iti doresc un parcurs bun prin acesta perioada solicitanta pe toate dimensiunile. O imbratisare stransa!
Apropo de vopsitul ouălor, eu până anul ăsta le-am vopsit întotdeauna sâmbăta.
Sănătate soacrei tale !
Să ne mai vorbești despre Dumnezeu!
Oamenii trebuie să citească asemenea texte în care Dumnezeu și Iubirea sunt împreună.
Zile senine!