Iubita mea de 8 ani,

Duminică dimineața m-ai trezit așa:

Mi-ai zis:

– Trezește-te, mami, să vezi cât de mare m-am făcut!

Azi te-am întrebat ce amintiri frumoase ai în viața ta. Mi-ai spus de Grecia și eu te-am întrebat din care an în Grecia, pentru că mulți ani am alergat pe plaje pustii și ne-am bălăcit în valuri albastre.

Mi-ai spus de un cadou mic pe care ți l-am făcut acum ceva vreme.

Despre când dansai într-o rochie albă în timp ce tata, tatăl meu, adică, îți cânta la muzicuță.

– Dar aveai doar doi ani și ceva atunci, Sofi, nu cred că ții minte asta, poate ții minte ce ți-am povestit eu despre asta?

Eu eram în spital, să-l nasc pe fratele ei, iar ea rămăsese acasă cu tata. El îi cânta Blowing in the wind și ea se învârtea pe parchet ca un fluturaș alb. E cea mai frumoasă amintire a mea cu tata și cu fetița mea.

– Poate, mami, dar e o amintire frumoasă a mea, chiar dacă vine de la tine.

Mi-a mai spus de îmbrățișările noastre.
– Care anume, Sofi?
– Toate, mami, toate sunt la fel. Eu închid ochii pe umărul tău și e frumos așa.

Mi-ar plăcea să știu că se uită în urmă cu bucurie și cu drag. Doar că ea nu prea se uită în urmă. Copiii se uită mai mult aici, acum.

Dar eu am nevoie să știu că i-am oferit bun, frumos, cald și sigur. Ceva ce eu n-am avut din plin când am fost mică și abia acum am, uneori, deseori.

Pentru mine, viața de mamă a Sofiei a fost atât de frumoasă, de plină, de vie!

E un copil fericit, sigur pe el, creativ, vesel.

E și un copil egoist, încăpățânat, voluntar.

E ușor să fiu mama Sofiei. Râdem mult, povestim, ne iubim. Când ne certăm, există între noi mereu iertare, o ușă deschisă.

Au trecut foarte repede opt ani, deși unele zile au trecut foarte greu.

E înaltă, frumoasă, încăpățânată, are mereu idei crețe, râde mult, sare mult.
Nu-i place să citească, dar îi place să-i citesc eu. Zice că nu-i place matematica, dar când mintea ei face calcule rapid înainte ca ea să se prindă, zâmbește în colțul gurii.

Curând va citi tot ce am scris despre și pentru ea aici, sute de articole despre noi, despre iubirea mea pentru ea, despre clipele noastre grele, pe care le-am uitat, dar care sigur sunt în noi.

Delfina mea de opt ani, când erai mică și plângeai mult iar eu nu știam cum să te alin, visam la ziua de azi. Când o să fii mare și o să râzi des și o să plângi rar. Visam că o să ne iubim orice ni s-ar întâmpla, visam să ne placem una pe alta ca oameni, dincolo de sângele pe care l-am împărțit atâta vreme la mine-n corp.

Acum trăiesc zilele astea, și sunt așa cum le visam. Vesele, pline de nerăbdare și recunoștință.

Sunt aici pentru tine mereu, orice s-ar întâmpla.
Te iubesc!
Uneori încă mai simt în părul tău mirosul de bebeluș moale, transpirat pe pieptul meu secătuit de putere și de lapte.
Și pentru asta te iubesc.

Îmi doresc să fii sănătoasă și să știi mereu că suntem aici pentru tine, eu, tatăl și fratele tău, te ținem de mână și te adăpostim lângă inima noastră cât om mai trăi și, sper eu, și după aceea.

La mulți ani!