Nu-mi amintesc prea mult detalii din zilele acelea, îmi amintesc însă foarte bine sentimentul că e ceva teribil de important, de parcă tot ce urma în viața mea depindea de asta. Îmi amintesc mirosul din sălile de clasă și mâinile profesorilor din comisie, pe care-i vedeam atunci pentru prima oară. Hainele elegante ale băieților din liceu, care le erau largi și lungi. Țigările pe care le fumam pitiți pe la colțuri. Părinții care se foiau dincolo de garduri.
Am impresia că toate astea sunt aici și azi.
Mă pregătisem bine şi la română, şi la mate, şi la chimie, eram bună la şcoală, aveam însă emoții cumplite.
Tremuram şi îmi era greață. Nu prea am dormit în nopțile dintre examene. înainte și după probe, stăteam în curtea liceului cu colegii şi râdeam aiurea, dar cred că toți eram stresați. Nu prea vorbeam despre asta.
Prietena mamei m-a scos la un suc înainte de proba de mate. Asta țin bine minte. Mi-a spus cât sunt de grozavă. De talentată şi de bună. Că astea-s doar note. N-am crezut-o, dar m-a ajutat. Mai mult decât mi-am dat seama atunci.
La proba scrisă de română îmi aduc aminte perfect secunda în care am decis să scriu ce vreau despre poezia lui Voiculescu, nu ce învățasem pe de rost la clasă. Am făcut şi vreo două glume în analiza literară. Cred ca una era despre învățatul de comentarii pe de rost. 🙂 Nu mi-a fost frică, nu știu de ce, parcă am căpătat aripi în timpul examenului, în toți cei 12 ani de până atunci în școală am fost mai degrabă cu capul plecat în fața profesorilor.
Mi-a plăcut BAC-ul din secunda în care am intrat în fiecare sală de examinare. Mai puțin la chimie, unde m-am înscris de plăcere, dar am fost luată peste picior că dau la Jurnalism şi nu la Medicină (ca ceilalți înscrişi la Bac la chimie) şi am primit câteva întrebări capcană care au avut ca efect o notă foarte bună, dar nu perfectă.
Presiunea dinainte, zelul profesorilor, panica dintre colegi, acelea nu mi-au plăcut. Liceu de elită, deh…
Mi-a plăcut mama, care m-a încurajat şi mi-a răbdat crizele, bunicii mei, care mereu m-au susținut blând şi cu multă răbdare, mătuşa mea, am avut tribul lângă mine şi a fost grozav!
Nu am avut emoții la rezultate, ştiam că sunt ok. Nu mă aşteptam chiar la 10 la toate probele (în afară de chimie, normal), la facultățile la care am dat oricum se intra doar cu examen, bacul nu era important (sau poate era un 10%, nu mai țin minte prea bine, a trecut o viață de atunci).
Ce voiam să zic e… dacă aveți copii care dau examene importante zilele astea, fiți acolo pentru ei cu cât mai puțină presiune și cât mai multă iubire și acceptare. Ieșiți cu ei la plimbare și vorbiți despre orice altceva în afară de materii. Povestiți despre examenele voastre, lăsați-i să se deschidă. Spuneți-le că sunt grozavi, că veți rămâne acolo orice-ar fi.
Învățați-i să respire adânc, abdominal, să-și potolească reacția fizică puternică la stres. Ajutați-i să înțeleagă ce simt și cum le poate fi de folos asta în loc să-i blocheze.
Au nevoie de noi acum, le este greu, nu doar rațional, cu subiectele, cât emoțional, mai ales că toată situația e atât de complicată.
Examenul acesta nu e despre noi, despre cât de buni părinți suntem, e despre ei. Doar despre ei.
Trece și asta, e doar un pas dintr-o viață lungă și frumoasă și plină de provocări, ce contează e să rămânem drepți, atenți și împreună.
Photo by Ivan Aleksic on Unsplash
Eu am dat BAC în 1999. Istoria obligatoriu 🙁 Ţin minte tot.
hmmm, la fel si eu! Tot 99 – dar mi-a si placut Istoria.
Eu imi aduc aminte toate examenele, cata presiune simteam si cata teama imi era ca vor fi ai mei dezamagiti de mine daca iau note mici … groaznic …
Imi pare rau ca nu am scos de atunci „mizeria” de sub pres, ca nu am pus toate cartile pe masa, sa recunosc ca asta nu pot, sau la aia nu ma pricep, sau catre celalta nu am nici o aplecare dar ca o sa invat oricum ca imi place domeniul X si acolo sunt necesare cunostintele respective .. Ma intreb, daca as fi fost atunci mai directa si mai introspectiva in ce m-ar interesa pe mine, oare astazi as mai fi intr-o cariera dead-end in care nu pot trece de interviuri?
Ah, Bac ul! Cred c au trecut 15? ani. Ce mi as fi dorit sa ma incurajeze si pe mine cineva! Am luat 9,24. Nu m a ajutat nicodata nota. Mi amintesc emotiile. Si agitatia parintilor sa stranga bani de „protocol”. Si iar emotiile.
Imi aduc aminte si acum cum mi-a luat ciurna una din profesoarele din comisie si a dat-o mai departe ca nimeni nu scrisese nimic la fizica. Eu nu apucasem sa scriu ce era acolo si m-am blocat. Am luat o nota mult mai mica decat ma asteptam si toti cei din sala mult mai mare ca mine. Tatal meu, care nu locuia cu noi si nu prea se omora sa ma vada, a tinut mortis sa vina sa vada el rezultatele. Acolo. In curtea liceului. Si a inceput sa ma umileasca si sa ma jigneasca facandu-ma proasta si incompetenta de fata cu toti prietenii mei. Mama m-a sustinut in toate, oricand. Am dezamagit, stiu, dar am niste amintiri oribile… Aia e. Asa e viata deseori. Vreau sa am puterea sa ma vindec si sa nu repet aceleasi greseli cu fata mea minunata!
La probele de română de la bac, ca şi tine am improvizat. Nu am învăţat comentarii pe de rost şi cu toate astea am luate note mari. Matematica o dădeam şi la admiterea de la facultate, nu am evut emoţii deloc iar geologia am ales-o pentru că mia- plăcut,
Provind în urmă, cel mai important examen academic din viaţa mea a fost examenul de admitere la facultate. Era concurenţă, nu voiam de nici un fel să mă duc la vreo particulară (mi se părea umilitor, deşi părinţii şi-ar fi permis taxele), şi cu toate astea nu mi-a fost frică. Ştiam că ştiu, că am învăţat de mi-au ieşit ochii, şi că nu se poate să nu rezolv problemele.
Şi aşa a şi fost :).
Eu am dat Bac-ul in 97 si pe atunci nota de la Bac nu conta deloc la examen, unde se dadea doar scris. Am dat Romana, latina franceza, chimie. Dadeam la facultate la Limbi clasice in Bucuresti, latina – greaca veche. Am fost singura din oras, ba nu, din judetul Arges cu Bac la latina. Am luat nota mare, peste 9,50, am avut emotii, dar in afara de chimie unde invatasem cateva probleme si definitii pe de rost n-am avut nici un stres, ca eram olimpica. Eh, ce vremuri!
La bac n-am avut emotii ca fix taman atunci ma indragostisem 🙂 Aaa si pentru ca bacul in 2000 a fost o farsa totala. Oralul a fost pe bune dar la scris s-a copiat pe rupte, cu profesori care umblau din clasa in clasa sa imparta rezolvarile. Se pare ca asa era modelul in fiecare an la noi in oras la toate liceele. Am luat 10 la mate la BAC si am picat cu succes la ASE o saptamana mai tarziu.
Acu sunt ditai adultul, profesionist respectat in domeniul meu, cu o cariera de succes si copii la randu meu si…inca am cosmaruri ca dau teza la mate!!! WTF??!! :)))
1996. Frica mare. La mine presiunea era de acasa, mi s-o zis ca sunt proasta si nu sunt in stare de nimic, am dormit la rude ca tatal vitreg m-a dat afara din casa iar, unele zile nici nu mancasem. Cu blocaj cand m-am ridicat in picioare la examenul oral. Am luat cu note mari. Am luat si examenul de adminitere facultate cu note mari. Toate in pofida presiunii celorlalti.
Acu, imi spune si mie la ce mi-o folosit sa stiu zeci de poezii pe de rost? sau care ati folosit integrale si derivate si matrici saptamana asta? Sau notele alea de 10? cand eu tot ce imi aduc aminte e frica si nodul in gat asociat. Intreb asa, pt un prieten.
Uitasem de perioada aia. Carantina cu concedierile din echipa mi-a adus aminte cum am stat cu frica anii aia, zi de zi….
eu nu o sa o uit niciodata pe nesimtita si frustrata de profesoara de chimie, care saptamani intregi inainte de bac ne-a spus intr-una ca nu suntem in stare de nimic, nici 5 nu luam. Am fost maxim de stresata la chimie, am clacat – in prima ora nu am putut sa fac nici macar exercitiile banale … Am luat 7 si ceva, la celelalte materii am avut note de 9 si 10.
O dispretuiesc si astazi pe femeia aceea, dar cel mai tare imi displace cat de putina incredere am avut si inca am in mine. Colegele mele nu au clacat, desi si ele erau acolo cand ne spunea ca suntem vai de noi (toate eleve de media 9-10)…