De ce ne simțim vinovate că vrem să luăm o pauză?
De ce ne simțim egoiste că vrem să ne cumpărăm ceva pentru noi, deși în 99% din cazuri venim de la cumpărături doar cu lucruri pentru ei?
De ce n-avem voie să fim și noi bine?
Pentru că am crescut cu această convingere că datoria noastră pe lume e să stăm la locul nostru, să nu deranjăm, să fim de folos, să fim fericite că suntem de folos. Că gândurile la binele nostru sunt necurate, păcătoase! Când de fapt, toate cele de mai sus nu fac decât să ne constrângă, să ne obosească, să ne frustreze, apoi ne pierdem cumpătul și ne simțim și mai rău!
Nu ies decât o dată pe an cu prietenele mele și atunci să vezi ce plâns și discuții am acasă!
Te cred, și la mine era la fel. Știi de ce? Pentru că îmi era frică și rușine să ies, așa că o făceam rar, și când o făceam, eram plină de vină și de frică. Rezultatul? Copiii plângeau ca la mort, se agățau de mine de parcă urma să mă arunc în prăpastie, bărbatul rămânea stresat, era dezastru. Ieșeam la colț la un vin cu prietena mea și nu eram atentă decât la 50% din ce spune, inima mea rămânea acasă.
Dar ce s-ar întâmpla oare dacă ai îndrăzni să-ți cer dreptul tău de a respira măcar o dată la trei luni cum vrei tu, unde vrei tu, la o distanță rezonabilă de copii? Îți spun eu ce. N-ar mai fi jelanie și disperare și vină, ar fi doar mami care iese cu prietenele ei și apoi se întoarce veselă și plină de chef, în timp ce tati (sau bunicii sau unchii sau nașii) petrec timp fain cu copiii. Nu moare nimeni, nu suferă nimeni, dimpotrivă, toată lumea are un fel de vacanță, are parte de libertate, experiențe noi, senzația aceea de scăpat de-acasă, care ce bine ne face!
Eu zic:
– Ia-ți o pauză, fugi o zi la mare!
– Stau departe de mare! zici tu.
– Fugi la munte!
– Nu pot să urc pe munte, am probleme cu spatele!
– Ce ai aproape?
– O pădure!
– Fugi la pădure!
– Nu pot, că sunt urși!
– Pe balcon la o cană de ceai sunt urși?
– Nu, dar n-am balcon!
Dacă mereu găsiți scuze pentru care nu puteți să luați o pauză, e pentru că probabil nu considerați că o meritați. E ca și cum găsiți scuze ca să nu trăiți, pentru că nu meritați. Și e păcat. Ideea e asta:
Doamnelor, mamelor, dragile, frumoasele și bunele mele, mame dedicate și minunate, nu sunteți mame rele dacă vă cereți dreptul la o pauză! O zi la mare cu o prietenă, o zi pe munte cu o colegă, o jumătate de zi la o piscină, anunțată din timp, comunicată cu asumare și bucurie:
– Copii, sâmbătă ma duc la mare cu prietena mea, iar voi rămâneți la distracție cu tati.
– Nuuuuu, ceeeee? Mergem și noi!
– De data asta merg doar eu cu prietena mea, am nevoie de asta! Săptămâna viitoare merg cu voi, promit!
– Dar cine o să ne citească seara?
– Tati!
– Cine ne face de mâncare?
– Tati!
– Cine ne duce în parc?
– Tati.
– Dar noi vrem cu tine, meheheeeee!
– Îmi pare rău că sunteți triști, înțeleg, însă am nevoie să fac asta. Așa cum voi aveți nevoie de joacă zilnic cu prietenii, am și eu nevoie măcar o dată pe vară să merg o zi cu prietena mea. Vreau să fac asta. Vă rog să înțelegeți.
– Putem să te sunăm?
– Sigur.
– Ne dai un pup noaptea când vii, chiar dacă noi dormim?
– Promit!
– Bine, distracție plăcută!
Și a fost, prietenele mele, a fost!
M-am trezit la 6 după ce n-am dormit toată noaptea de entuziasm. La 7 eram cu prietena mea cu tot pe autostradă. La 10 eram pe plajă. Am stat până la 8 seara. Am povestit, am băut o șampanie și multă apă, am ronțăit diverse, am citit două ore fără să mă întrerupă nimeni, am făcut opt băi în care nu am scos pe nimeni de la fund, nu mi-a dat nimeni sutienul jos, nu am stat cu ochii pe nimeni. M-am întâlnit cu prietenii noștri de la mare, m-am bucurat de o masă distanțată fizic și extrem de civilizată alături de ei. La 10 seara eram înapoi în oraș, cu nisip în păr și multă bucurie-n cap! A fost atât de frumos! Da, au plâns copiii seara la culcare, dar a fost un plâns de dor, nu unul de disperare. A adormit fetița singură fără probleme și dimineața ce fericiți am fost să ne regăsim!
Eu mă distrez bine cu copiii oriunde mergem, ei sunt destul de independenți, pot să respir cu ei pe plajă, sunt relaxată și nu stau călare pe ei și nici ei pe mine, nu plec niciodată în vacanțe fără ei, pentru că nu vreau și nu am nevoie, dar credeți-mă, o zi din asta este balsam pe inimă direct.
Faceți asta! Des. programat. O seară la vin. O după-amiază de alergat. O zi la mare. O jumătate de zi de umblat pe străzi cu ochii la soare. Nu e nevoie de niciun ban, dacă asta vă ține în loc. E nevoie de o decizie asumata și conștientă că meritați!
Învățați copiii că sunteți oameni cu nevoi și dorințe, nu e nimic greșit sau nesănătos în asta. Vor crește obișnuiți cu câte-o ieșire, nu vor mai face drame din asta, iar tu te vei putea bucura de liniște departe, măcar câteva ore. Tati va fi împuternicit, va vedea că se descurcă, copiii se vor bucura de compania lui nederanjată de prezența ta. Câștigă toată lumea! În plus, copiii vor crește cu acest model echilibrat în suflet, și când vor deveni părinți, vor ști să își acorde și lor timp și spațiu.
Hai, dați mesaj prietenelor bune, scoateți-le la plimbare, mai ales dacă au copii, mai ales dacă sunt mici! Insistați! Faceți plan și implementați-l! Respectând, desigur, regulile de distanțare, mască etc, planul nu e să ne îmbolnăvim, ci dimpotrivă, să ne însănătoșim mental, rămânând în siguranță.
Vă pun și poze, ca să vă fac poftă. Și ca să-mi fac și mie, să mai fac și altă dată!
Look at me, ma, no kids! 🙂
Dacă citeam asta acum 2-3 ani ziceam că te-a afectat șampania de pe plajă… acum, mi-a trimis prietena mea postarea ta și plaja cea mai apropiată de noi, de la munte, si am anunțat familionul că o zi voi lua o pauza. Soț + 2 copii (10 si 6 ani) ce au prins ideea, dar încă nu cred până nu văd ?
Abia anul acesta am inceput să ies singură. Să am încredere în mine și în ei ca vor fi bine. Să înțeleg pe deplin ca meritam cu toții o pauză unii de la alții, ca să nu ne obosim.
Abia acum am înțeles. Dar e bine si acum. Nu?
❤❤❤
Că bine le zici, Prințesă! Vară frumoasă s-aveți!
E deschis la Clos des Colombes ??? Ai gustat sorbet-ul lor de vin, da? Acum chiar vreau si eu!!
E deschis, daaa! Nu am gustat sorbet de vin, ca urma sa conduc in cateva ore… Doar apa si mancarea delicioasa.
Dar de o evadare doar cu sotul, fara copii, nu credeti ca avem nevoie din cand in cand?
Oh, ba daaaa! Din pacate noi nu avum cum, ca suntem doar noi cu copiii, dar asteptam sa mai creasca ei si pana atunci evadam pe terasa dupa ce ei se culca. 🙂
Iti dau perfecta dreptate. Si mamele sunt oameni cu nevoi, si p pauza de respiro mi se pare o idee foarte buna.
Pentru mine, inainte de pandemie, sursa de respiro era jobul meu, presupunand ca trebuia sa mai raman ocazional o zi-doua in alt oras din alta tara. La hotel, cu altii care sa faca curat dupa mine, cu mancarea adusa la nas, o piscina sau o sauna inclusa in ecuatie, o iesire la cafea cu colegii de echipaj.
De cand stau acasa, am avut cateva momente triste, tocmai pt ca imi lipseau si astfel de activitati.
De cand s-au mai relaxat masurile, nu refuz nicio invitatie (in limitele igienico-sanitare). Cam o data pe saptamana ma intalnesc cu prietene sau colege, majoritatea la fel ca mine, cu copii si soti, si nu ne simtim vinovate cu nimic.
Copilul nu protesteaza, oricum daca nu are activitati cu mine, are cu sotul sau cu bunicii.
Doamne daaa, primu biz trip dupa concediu de maternitate! De vis!
de cand am nascut mi-am propus sa iesim fiecare o seara pe sapt singuri. Nu mi-a iesit mereu, sotului mai des, dar merita din tot sufletul. Am iesit cu prietenele sau fara, am mancat sau doar plimbat singura.
aoleu, filmul Respiro (am ce am cu filmele, zilele astea) apropo de asta! cel cu Valeria Golino.
Yeee, că bine mai arătați! Se vede toată bucuria!?
Printesa, eu nu am inteles nimic.
In acest articol povestesti cum ai plecat singura cu prietena la mare(lasand copiii acasa),si in ultimul articol publicat in care vorbesti despre fizicul tau, raspunzi unei persoane ca ai fost cu copiii la mare o zi ca sa faca o baie.
Ai fost cu copiii la mare sau fara ei?
Ca eu am luat articolul acesta ca un indemn in a evada din cand in cand pt ca avem nevoie si meritam sa petrecem timp si singure fara copii. Si ai dreptate.
Doar ca nu am priceput ori nu am inteles eu bine. Te imbratisez!
Sambata am fost cu prietena mea, marti am dus si copiii la o tura, ca m-am gandit ca o sa le placa plaja aceea, ceea ce s-a si intamplat, a fost minunat! Si cu ea, si cu ei!
Printesa, iti dau dreptate! Din pacate, eu inca nu pot sa las copiii cu tati pt ca lucreaza mult si si lucrez in ture de noapte. Suntem plecati din tara si nu prea am cu cine sa ii las, suntem doar noi 4. Daaar abia astept sa mearga si cel mic la gradinita si sa fiu libera pana la ora 15 in timpul saptamanii. Am inceput totusi sa fac si lucruri pt mine: o masca de par, o oja pe unghii, lenjerie intima noua, un scrub parfumat etc. Si chiar ma simt mai bine. E o vorba ‘You can’t pour from an empty cup’ si e total adevarata. Nu pot sa am grija de ei daca nu am grija de mine
in ce zona ati fost? arata foarte bine?:)
Tuzla.
Deci eu sunt adepta zicalei: it takes a village…asa ca mi-am construit satul meu desi sunt la mare departare de familie. Avem o „retea” de prieteni si vecini (de culori si natii diferite) la care pot apela cu incredere sa pazeasca copilu cand eu simt c-o iau razna. Plus bunicii care veneau lunar (acu mai greu dar trece si asta…). Si copilul s-a obisnuit cu gandu ca universu nu e doar mama si tata si mi se pare foarte sanatos asa. Crescutu copiilor a fost intotdeauna o activitate de grup doar acum in lumea moderna mamele se izoleaza cu copii de gat si nu pricep de ce.
Valabil si pt tatii care se duc la serviciu, nu doar pt mamele (bloggerite) ai caror soți se duc la serviciu ca sa stea ele acasa si dupa aia tot ele sa se vaite că „muncesc”. Altfel, mi se pare lipsa de respect fata de cel de langa tine.
E valabil pentru orice om, desigur, dar 1. aici citesc 95% mame, mi se pare natural sa ma adresez in primul rand lor. si 2. statistic, cei mai multi parinti dintre cei care stau acasa sunt mame, si tu stii bine asta.
Iar ca sa revenim la subiectul care vad ca te doare pe tine, de fapt, si respectul meu fata de sotul meu, nu am stat niciodata pe banii sotului meu, am avut intotdeauna venituri suficiente si economii destule cat sa nu fie cazul (nu ca stam sa ne socotim).
Iar daca tie ti se pare ca eu STAU, mno, nici macar nu merita sa-ti explic cu ce ma ocup aici de 15 ani, zi de zi, inclusiv weekenduri, vacante, seri etc. Daca ar fi asa de simplu, banuiesc ca ai face-o si tu, si multi altii. Inclusiv faptul ca trebuie sa raspund la astfel de comentarii lipsite de orice lipsa de respect si bun simt e un cost, si nu e unul mic.
@Georgiana
e mult mai usor sa mergi la serviciu decat „sa stai acasa” cum zici tu, si asta e valabil pt majoritatea barbatilor
Apreciez interventia ta de a-ti apara consoarta, dar aici nu ai dreptate. Tu, mort copt, vorba aia, TREBUIE sa te duci la serviciu, produci ceva pt societate, gen, pe cand ea (si nu ma refer la autoarea blogului in mod special, ci la toate cele care desfasoara activitati de acest gen, activitati pe care din punctul meu de vedere nici nu stiu la ce categorie sa le incadrez… adica mna, nu mi se pare ca a fi bloger e o meserie, nu e ca si cum ai fi contabil, medic etc) daca vrea sa „munceasca” azi, „munceste”, daca nu… nu. Viata asta de blogereala mi se pare a fi ca un permanent concediu. Asa ca nu vad niciun motiv pt care un bloger ar avea nevoie de pauza.
pare destul de clar ca nu intelegi ce inseamna sa fii blogger asa cum e Ioana 🙂