Cărțile scrise de Ioana Macoveiciuc, recomandări pe vârste și teme

Pentru că tot mai multă lume dorește să aibă întreaga colecție, dar și să le cumpere pe etape, în funcție de subiect și vârsta copiilor, m-am gândit să fac această listă pe vârste și teme. Sper să vă fie de folos.

Neapărat vă mai povestesc și că în vremurile acestea grele, e important, dacă puteți, să comandați cărțile direct de la edituri, care au mare nevoie de sprijin în perioada aceasta, să își poată plăti oamenii din redacție, autorii, ilustratorii, dar și să poată scoate titluri noi. O carte de autor român costă 5.000 – 10.000 de euro, care trebuie achitați înainte ca editura să primească banii pe exemplarele vândute. Librăriile achită târziu cărțile către edituri, la 3, 6 luni, uneori trece și mai mult de un an, timp în care editurile fac credite ca să plătească oamenii.

Mereu încurajez lumea să cumpere direct de la edituri, le faceți o mare favoare.

În perioada aceasta, ambele edituri la care am publicat cărți au reduceri de 30-50% pe site-ul propriu, și transport gratuit la 150 de lei. Ambele edituri au și alte titluri frumoase, dacă vreți să cumpărați mai multe cărți, e un moment bun. Și luați direct de la ei, le veți face o mare bucurie.

Editura DPH                  Editura Univers

Cărțile mele la DPH       Cărțile mele la Univers

Vă pot trimite și eu cărți, cu autograf și dedicație bonus, doar pe teritoriul României.

Dacă veți da click pe fiecare titlu din lista de mai jos, veți putea citi articolul dedicat fiecărei cărți, acolo sunt și poze din interior.

Recomandări pe vârste

Pentru copii sub 3 ani:

 

Te iubesc orice-ai face (cu Ema)

Ema spune noapte bună

Ema spune poftă bună, carte de împrietenit copiii cu mâncarea

Eric merge la grădiniță, carte despre adaptarea la grădiniță

Crăciunul perfect al Emei

Împreună (cu Ema și Eric)

Băiețelul cu aripă de fluture

2-4 ani

 

Te iubesc orice-ai face (cu Ema)

Ema spune poftă bună

Ema spune noapte bună

Crăciunul Fericit al Emei

Împreună (cu Ema și Eric)

Mami, e gata (cu Ema și Eric)

Băiețelul cu aripă de fluture

3-5 ani

 

Te iubesc orice-ai face (cu Ema)

Împreună (cu Ema și Eric)

Mami, e gata (cu Ema și Eric)

Te rog, mulțumesc, te iubesc (cu Ema și Eric)

Ce, cum și de ce simt (cu Ema și Eric)

Vraja ecranelor (cu Ema și Eric)

Când mă fac mare (cu Ema și Eric)

Caietul cu activități de Crăciun cu Ema și Eric

Iubim să călătorim, Ema și Eric descoperă România, carte de călătorie cu aventuri

Băiețelul cu aripă de fluture

Adevărul gol goluț (carte despre limite, străini, nuditate)

Echipa de prieteni Măsimtbinescu (carte de împrieteni copiii cu procedurile medicale: perfuzii, tratamente, analize, exsudat, vaccin, spitalizare, gips, regim, termometru)

Cea mai bună înghețată din lume

Mami și tati se poartă ciudat

Mami și tati se poartă foarte ciudat
Doamna educatoare se poartă ciudat
Mami și tati se poartă ciudat de Crăciun

Vrei să-ți spun un secret despre mami?

4-8 ani

Mami, e gata (cu Ema și Eric)

Te rog, mulțumesc, te iubesc (cu Ema și Eric)

Ce, cum și de ce simt (cu Ema și Eric)

Când mă fac mare (cu Ema și Eric)

Vacanța pofticioșilor (cu Ema și Eric)

Iubim să călătorim, Ema și Eric descoperă România, carte de călătorie cu aventuri

Cuminte de Crăciun (cu Ema și Eric)

Caietul cu activități de Crăciun cu Ema și Eric

Băiețelul cu aripă de fluture

Adevărul gol goluț (carte despre limite, străini, nuditate)

Echipa de prieteni Măsimtbinescu (carte de împrieteni copiii cu procedurile medicale: perfuzii, tratamente, analize, exsudat, vaccin, spitalizare, gips, regim, termometru)

Cea mai bună înghețată din lume

Mami și tati se poartă ciudat

Mami și tati se poartă foarte ciudat

Doamna educatoare se poartă ciudat

Vrei să-ți spun un secret despre mami

Lumea nouă

6-8 ani

Prima zi de școală a Mirei (carte pentru copiii care învață să citească singuri)

Lumea nouă

7-12 ani

Caietul, mic roman ilustrat despre fetele care cresc

Caietul 2, roman ilustrat pentru copiii care cresc

18-99 de ani

O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă (carte autobiografică despre mine și familia mea de mică și de mare)

Miercuri, respirăm (roman amuzant cu șase gravide)

Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni (roman de iubire)

Semn că te am (roman despre cuplu, traumă, divorț, violență, vindecare)

Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Carte pentru mame despre trecut și mai ales despre prezent.

Recomandări pe tematici

Titluri despre viața de familie

Ema spune  noapte bună

Te iubesc orice-ai face (cu Ema)

Te rog, mulțumesc, te iubesc

Împreună

Adevărul gol goluț

Vrei să-ți spun un secret despre mami?

Rețete sănătoase, mâncare

 

Mami, e gata?

Ema spune poftă bună

Titluri despre corp, limite, străini, nuditate, reguli

Caietul, mic roman ilustrat despre fetele care cresc

Caietul 2

Adevărul gol goluț

Educație medicală

Echipa de prieteni Măsimtbinescu

Despre ecologie, planetă, curățenie, respect

Când mă fac mare

Te rog, mulțumesc, te iubesc

Lumea nouă

Cărți amuzante

Mami și tati se poartă ciudat

Mami și tati se poartă foarte ciudat

Doamna educatoare se poartă ciudat

Mami și Tati se poartă ciudat de Crăciun

Cărți despre emoții

Ce, cum și de ce simt

Cărți despre meserii

Când mă fac mare

Cea mai bună înghețată din lume

Cărți vindecătoare

Băiețelul cu aripă de fluture

Vrei să-ți spun un secret despre mami?

Cărți poetice

Vrei să-ți spun un secret despre mami?

Cea mai bună înghețată din lume

Cărți de Crăciun

Cuminte de Crăciun

Crăciunul perfect al Emei

Caietul cu activități de Crăciun cu Ema și Eric
Mami și Tati se poartă ciudat de Crăciun

De unde se pot cumpăra cărțile în străinătate?

Câteva titluri sunt și pe Amazon, în română și engleză. Din păcate, de vreo doi ani nu se mai poate urca nimic în limba română pe Amazon, așa că dacă vă doriți titlurile noi, fie căutați librării românești care să aducă titlurile, fie pachet de la rude din țară, aceasta e varianta cea mai bună din punct de vedere al costului. Bebelibrarie.ro, Carturesti.ro, Librarie.net, Elefant.ro si Libris.ro livrează și în Europa, contra unei taxe fixe, dacă le scrieți, vă lămuresc ei.
Mai multe librării din lume găsiți aici.

Cum de am scris atâtea cărți?

Mă inspiră copiii, jocurile noastre împreună, tot ce trăiesc și învăț de la copiii mei, dar și de la cei pe care-i văd pe stradă, în parc, toți sunt mingi de imaginație, putere, sursă de inspirație pentru mine. Nu scriu pentru bani. Scriu pentru că îmi doresc să fac copiii să râdă și să aibă încredere în ei. Vreau să ofer prilej de conectare între copii și părinți, să se țină în brațe, cu capetele lipite, cu ochii la carte și sufletele acordate. Vreau să se despartă noaptea la somn plini de iubire. Scriu mult, pentru că nu mă pot opri. Din fericire, editurile primesc cu bucurie manuscrisele mele, pentru că atât de mulți părinți au încredere să le ofere copiilor lor gândurile mele pentru ei. Am lucrat foarte bine cu mulți ilustratori români (mai nou, și străini), au ieșit cărți frumoase, cu sens, pe care copiii le iubesc și le cer iar și iar, pentru că se regăsesc în personaje, pentru că râd, plâng, învață, se vindecă alături de părinți cu aceste cărți aproape.

Le mulțumesc Laviniei Trifan Pop, Georgianei Chițac, lui Ionuț Olaru, lui Alexandru Glonin, Kardei Zenko, Marianei Kalacheva și Mirunei Pancu pentru desenele lor frumoase pe vorbele mele. Și editurilor Univers și DPH, că au pariat pe mine în ultimii 5 ani. Dar mai ales vouă.

Ce urmează?

O carte despre Eric care merge la medic, o carte despre Ema și Eric care reciclează, o carte despre Tați și poate o carte pentru oameni mari despre emigrare.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

6 comentarii

  1. Ioana, cate carti care fac bine! Atatea motive sa fii mandra de tot ce ai implinit! Cred ca avem aproape toate cartile tale si noi…minunate, au deschis subiecte importante intre noi si copii absolut firesc. Iti multumesc din suflet pentru tot ce ne oferi! Si astept cu sufletul la gura ce va mai veni 🙂

  2. Ioana, fetita mea iubeste cartile tale. Si eu le iubesc, ma ajuta sa vorbesc cu ea si m-au ajutat chiar si sa-i explic de ce va avea un fratior. Multumesc! Sa nu te opresti din scris – imi cumpar biblioteca mai mare 🙂

  3. Draga Ioana! Tocmai am terminat cartea ta („Copilul tau, Părinții tai, Tu”). Sunt mama unei fete de 14 ani. Am ras si am plans citind cartea aceasta si am simtit ca ai fost acolo, m- ai insotit tot drumul. M- am regasit in unele din experiențele tale si acest lucru m- a ajutat mult.
    Mulțumesc ca ai împărătasit experiența ta de fiica, mama si sotie! Ai un talent deosebit de a scrie! Iti doresc numai bine, oriunde ai fi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *