Dacă sunteți în căutare de soluții ca să vă învățați copiii să doarmă singuri, din păcate nu pot să vă ajut.
Sunt, într-adevăr, multe strategii pe care le puteți aplica împreună cu copiii mai mărișori, care sunt mai independenți, și care pot să fie parte din proces. Să-și aleagă singur modelul de pat, care poate fi tip cort sau căsuță, dacă își dorește ceva mai interesant, să doarmă cu un frate mai mare sau mai mic, să se poată culca mai târziu și să poată face ce vrea dimineața (căci e singur în cameră, deci nu deranjează), se poate face un proces pe pași, întâi se mută părintele cu copilul în camera copilului și dorm amândoi acolo, mama sau tata pe saltea, încet încet părintele se mută în dormitor și așa mai departe. Dar asta cu copii mai mari, peste 4-5-6 ani, în funcție și de temperamentul copilului, dacă și copilul dorește. Explic mai jos de ce spun asta.
Când copiii sunt mici, câteva luni, un an, doi ani, trei ani, patru ani, nu recomand părintelui să lase copilul singur la somn, dacă copilul nu vrea asta.
Nu cred în antrenament pentru somn, în lăsat copilul să plângă singur noaptea până se învață că nevoia lui de a dormi cu cineva alături nu este importantă, că degeaba strigă: nu vine nimeni.
Pe de altă parte, înțeleg foarte bine nevoia părinților, îndeosebi a mamelor, de a se odihni. Fără somn, devii neom. Nu poți fi echilibrat, calm, nu poți rezolva toate conflictele și haosurile care apar într-o casă cu 1, 2, 3 copii mici dacă ești nedormit/ă.
Sunt pentru căutat soluții astfel încât nevoile principale ale tuturor membrilor familiei să fie împlinite.
Nu lăsăm copilul să doarmă singur dacă nu e pregătit. Nu lăsăm nici mama să moară de oboseală.
Soluții există întotdeauna, la orice. (în afară de moarte, dar noi suntem vii aici și putem căuta soluții ca adulții, astfel încât sâ fie bine tuturor)
Ca să vă ajut, vă povestesc cum e la noi.
Copilul nr. 1, Sofi, nu a dorit niciodată companie în somn, când era mică mică și o luam cu noi în pat, se zbătea și se trezea non stop. Cum o lăsam în pătuțul ei sau în landou, sforăia legat. Și acum rupe oase dacă dormi lângă ea. Cât doarme singură, e nemișcată.
Doarme singură în camera ei de la patru luni, doar când e bolnavă rău vrea să stau lângă ea. Adoarme singură, după ce citim și ne iubim. Când era mică, adormea la sân sau cu mine în cameră, citind lângă ea. Se mai trezea spre dimineață, pe la 5, să mai sugă puțin, apoi sforăială până dimineață.
O perioadă de câteva luni cât eu am fost însărcinată și ea simțea ce urma să vină, a dormit tatăl ei cu ea în cameră, el pe canapea, ea în patul ei.
După ce am născut a revenit la programul ei obișnuit.
Asta a fost cu ea. Doarme și adoarme singură. Nu avem însă nicio contribuție la asta, noi doar am fost atenți la ea și i-am respectat dorințele.
Încurajați de felul în care a mers totul cu primul copil, ne-am grăbit cu al doilea. Primul doarme, mănâncă din toate, e cooperant, mereu vesel, clar ne iese bine treaba, să mai facem unul, poate doi, cine știe, eram pe cai mari!
Și s-a născut băiețelul, care, desigur, nu doarme și nu adoarme singur, nu mănâncă decât zece chestii din tot ce e pe lume, se opune și se luptă cu tot și cu toate!
Îl iubim nespus, desigur, dar ne-a scos din cap aerele despre cât de multe știm noi despre parenting. 🙂 Ah și da, altul nu mai facem.
Ivan nu a dormit niciodată singur, nu a adormit niciodată singur.
Are acum șase ani și doarme în cameră cu noi, el în patul lui, pus lângă al nostru.
Adoarme cu tatăl lui, în timp ce eu am timp cu mine. Apoi iese tatăl să se bucure de cât mai rămâne din seară și mă duc eu la culcare.
Mereu a dormit cu cineva, de când s-a născut. Cel mai mult cu tatăl lui. Acum i-am mutat patul în dormitorul nostru.
Sigur că îi vorbim despre dormitul independent. De pe la 4 ani îl tot invităm, îl încurajăm.
El ne refuză.
Într-o noapte, acum vreun an, a zis că vrea. A fost noaptea în care a avut ceva virus stomacal, a vomat de 14 ori, normal că a doua zi s-a răzgândit.
Acum are o perioadă cu multe frici: se teme de întuneric, de perdele, de sub-paturi. Nici vorbă să rămână singur nici măcar pe lumină, cu noi în camera vecină, cu ușile deschise.
Va trece și asta și atunci îl vom invita să exploreze posibilitatea camerei lui doar pentru el.
O soluție ar fi: ar dormi cu sora lui în cameră, care însă nu dorește. Ea vrea singură!
Într-una dintre serile trecute, eu și omul ne învârteam prin bucătărie la un pahar de vin când el s-a trezit și a început să ne strige. M-am dus repede la el și l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a zis:
– M-a trezit singurătatea!
Eu sunt ca Sofia, dorm cel mai bine singură în pat, cu dopurile bine băgate în urechi, liniște deplină, întuneric de peșteră. Nu doresc să fiu ținută în brațe, nu doresc să fiu mângâiată, nu vreau să miște careva salteaua sau cearceaful. Somnul e somn, mulțumesc frumos!
Dar înțeleg că el e diferit și are nevoie de companie cât doarme.
Așa că mai stăm. Îl așteptăm, îl mai invităm, ne mai uităm la modele de paturi.
Am găsit aceste soluții să ne odihnim toți în felul în care ne priește. Pat alăturat, dopuri de urechi. Doarme și el liniștit că suntem acolo, și noi, că-l știm bucuros.
Avem răbdare.
Și acesta e cam singurul sfat pe care vi-l pot da pe acest subiect.
Photo by Maël BALLAND from Pexels
dap, si la noi e aceeasi situatie doar ca el (6 ani) doarme in pat cu mine, pt tatal lui nu mai e loc … asa ca sotul meu a aterizat in sufragerie pe canapea. Stiu ca nu e ideal dar astept sa vina si din partea lui dorinta de a dormi singur. Sper doar sa nu se intample atunci cand pleaca la facultate :))
Ai mei (5 si 3 ani) impart camera, din lipsa de spatiu. Amandoi sunt teritoriali, vor fiecare camera lui, se iau la harță din motive de atins/mutat perna sau jucăriile celuilalt. Au două paturi in cameră, abia incap, cred ca in curând isi vor împărți camera cu cretă daca nu găsim o soluție. Bucătăria pare o opțiune, pentru noi, părinții :)))
Noi avem doua fetite de 3,5 și 5 ani
De când le am făcut camera lor le am mutat acolo și stam cu rândul cu ele pana adorm, inițial stăteam amândoi pana s au obișnuit
Acum adorm ușurel ascultând povesti la Toniebox, ne a ajutat însă sa punem regula ca după ce am stins becul nu mai vorbim ci stam liniștiti
Nu cred ca vor dormi singure singurele curând, cea mica nu cred ca ar avea probleme.. ea e mai flexibila, cea mare însă.. prea putine șanse
Oricum situatia de acum este mult mai buna fata de cât de dificil adormeau înainte sau când le culcam pe rând ca erau prea mici așa ca.. pași mici și răbdare 🙂
Al meu are 5 ani(de când s a născut nu a dormit singur, nici nu vroia), doarme cu sotul in alta camera, iar eu dorm cu bebelina. I am prezentat diferite paturi suprapuse cu cort, pare incantat de idee, dar nu cred ca ar vrea. Asa ca o sa încercăm altceva, in toamna vrem sa punem birou în locul pătuțului, deja bebelina va face 1 an, el 6 și are nevoie de birou și va dormi cu soțul în camera cu biroul iar eu voi dormi cu bebelușul în camera cealaltă, și voi pune și pătuțul lângă patul meu. App și Iulia la fel face dacă doarme cineva cu ea in pat, se foieste.
Eu vroiam sa intreb cum s a lasat baietelul tau de suzeta la somn? Noi am vb despre asta. A acceptat sa renunte benevor, dar pb ramane la nivel subconstient: lor le e dificil sa se obisnuiasca fara. Baietelul meu are 4 ani si lucram de cateva nopti la asta:)), dar se scoala np, o cauta, plange pt ca nu o gaseste si deci nu poate readormi repede. E obosit si uneori face o criza de plans. Eu sunt acolo sa l ajut, sa l mangai, dar refuza. Ce sa zic, cand a fost f suparat, i am mai dat o, totusi imi fac griji si pt dantura lui. Intrebarea cred ca ar fi: persisti chiar dc ii e greu si plange, se scarpina uneori de stres sau ii dai pace, mai astepti (desi e mare deja si ii va fi greu oricand, ma gandesc) sau poate o renuntare graduala(“Ia o cand esti f suparat“)?
Nu sunt un expert la renuntarea la suzeta, ai mei n-au fost atat de pasionati incat sa le fie greu sa ramana fara ea, erau inca foarte mici cand le-am luat-o. La 4 ani este mult mai greu, stie foarte bine ce vrea si pentru ce sufera. Am vazut la cineva cum a facut si mi s-a parut o idee buna: a avut copilul o ulima suzeta. I-au dat-o parintii si i-au spus ca aia este, alta nu va mai avea, un copilas mare pricepe asta. A rupt-o repede(ca pe toate celelalte) dar alta nu a mai primit, oricat a insistat. Copilul a plans si a cerut alta, dar parintii s-au tinut de cuvat. Incet, incet, suzeta nu si-a mai facut treaba, dar copilul a avut-o pana a renuntat la ea. Aceiasi metoda au incercat-o si alti parinti, dar la plansul copilului au fugit si au cumparat alta – acum are 6 ani fetita lor si foloseste suzeta din ce in ce mai mult, nu doar cand doarme cum facea cand era micuta.
Al meu la 4 ani jumate a renunțat la suzeta.Era dependent,dar intr-o seara pur si simplu s-a culcat fara ea si nici nu a mai cerut-o vreodată. Poate ca toate au timpul lor.Cat despre dinti, cei de lapte erau un pic împinși spre exterior,dar „cei noi” sunt PERFECTI.Multa rabdare va doresc!
Noi i-am taiat suzeta la doi ani, nu e vorba numai de dinti, ci si de oasele gurii. I-am explicat ca s-a rupt si alta nu avem, dar ca o poate folosi pe aia daca vrea. A tinut de ea cu dintii vreo doua zile, s-a mai foit, a mai plans, dar noi am rezistat pe pozitii cu mult calm. In maxim o saptamana nici nu si-a mai amintit de ea, ceea ce a fost surprinzator pentru noi, intrucat era total dependent de suzeta, o tinea in gura non-stop, inclusiv ziua.
Parca ai descris copilul meu. Are 7 ani si jumatate. Abea recent a renuntat la frici (de mostrii si de flori), cand a realizat el ca la 7 ani nu mai e baietel, e deja baiat mare. Si gata: nu se mai teme sa fie singur la baie sau intr-o incapere. In schimb, ne spune ca are nevoie de companie (mda, chiar nu pot sa il condamn – si eu iubesc compania celorlalti). Adoarme cu mine sau tatal lui, in camera lui. Stie ca ne mutam in dormitorul nostru dupa ce a adormit si e ok cu asta. Ne mai striga noaptea uneori, dar nu in fiecare noapte. A fost o calatorie lunga, epuizanta. Dar sunt impacata cu gandul ca am mers la pas cu el si schimbarile s-au produs cand a fost el pregatit. Asteptam sa fie pregatit sa si adoarma singur.
Nu mai vorbesc de mancare: cel mai mare stres al mamiciei mele. Nu mananca legume in afara de cartof, cartof dulce si spanac. Recent, a inceput sa fie deschis sa incerce fructe noi, deci traiesc cu speranta ca aceasta deschidere spre nou, se va transfera cumva si la legume :)) Acum ca e baiat mare… 🙂
Multumesc pentru articol. E bine sa stiu ca nu suntem singurii care se confrunta cu aceste provocari.
Salutare,pt Geo daca te ajuta povestea mea,eu am un baiat de 4 ani jumate la fel nu se ducea in pat fara suzeta pana intr o zi cand am observat ca i a iesit ceva pe gingie…l am dus la dentist nu era mare lucru i a dat cu un gel pe gingie si i a spus doctorita fara suzeta si din seara aia a functionat. M a intrebat maine zi i am zis ca inca are gel pe gingie si cam asta a fost,poate te ajuta ideea ?Acum in schimb ne luptam sa scapam de kk in pampers?♀️daca are cineva vreo idee?? am incercat tot ce se putea incerca pana la constipatie si dupa acel episod am renuntat… totul este ok pana la asta pur si simplu refuza toaleta pt kk in rest merge la toaleta pt pipi de la nici 3 ani?nu inteleg deloc refuzu asta. Citesc orice idee,multumesc
Am un băiat de 7 ani și o fetita de 2 ani. Băiatul e exact cum îl descrii pe al vostru, fata încă nu vrea sa doarmă fără San. Soțul meu ajunge sa doarmă pe canapea și eu cu copiii. Sper ca fata sa fie mai independenta decât fratele ei.
Curând vreau sa ii fac cameră băiatului sa doarmă singur. Ma ajuta ideile din articol
Buna, pana acum doua saptamani ii adormeam stand intre ei, la mijloc. Mainile mele erau impartite, fiecare isi cerea drepturile (fata de 5 ani, baiat de 3 ani). Stateam 1h, uneori si 2h sa adoarma. De doua saptamani, sotul a pus piciorul in prag si le-a explicat ca sunt mari acum si ca vor dormi singuri incepand chiar din acea seara. S-a intamplat acest lucru ciudat (pe care nu-l credeam posibil) au acceptat. Si la pranz si seara. Eu cu work from home with kids eram deja epuizata, iar schimbarea era necesara. Evident, se joaca, rad, vorbesc, dar pana la urma se culca. Mai intervin, sa le zic sa faca liniste si sa adoarma. Dar nu se compara 🙂 Sper sa continue tot asa.
Fetița mea de 4 ani jumate e exact la fel, nu vrea nicicum sa doarmă singura . Dormim cu randul cu ea pe o saltea in camera ei . Ii e teama de diverse lucruri . Și nici cu mâncarea nu e mai simplu , nu vrea nici un fruct sau leguma proaspăta . Deocamdată nu am curajul sa fac alt copil și soțul nu vrea atâta timp cât situația nu evoluează.
Ioana dacă situația ar fii in sens invers și Ivan ar fii dor primul, crezi ca ai mai fii făcut altul ?
Hm, nu stiu, sincer. Cred ca da, mereu mi-am dorit doi, trei copii.
Copilul meu doarme singur de la 4 ani,are veoza in camera si doarme cu o pisicuta de plus.sunt foarte mandea de el ca s a facut baiat mare.dar acum are 7 ani.
Fiica mea a dormit singura de la 1 an.
Pana atunci sotul meu a simtit nevoia sa o adoarma el, in ciuda faptului ca ar fi putut sa o invete sa doarma singura.
La un moment dat, ritualul de seara incepuse sa dureze mult prea mult, astfel incat am decis sa o lasam sa doarma singura.
Grea sarcina, dar a fost cu rezultat imediat!
Am lasat-o seara in patutul ei, am inchis usa si am facut liniste, astfel incat sa nu stie ca suntem in zona.
A plans, au fost cele mai lungi 17 minute.
Dar, dupa ce a adormit (cu suspine☹️), nu am mai avut treaba cu ea.
A plans foarte putin si a doua seara (1-2 min), dupa care nu am mai avut probleme cu ea.
Se intampla sa mai vina la noi in pat, dar rar (poate o data pe luna?). Acum are 17 ani si simte amuzata cand mai dormim impreuna.
In schimb, cunosc destule familii, in care mamele dorm cu copilul.
Unii au 4ani, 7 ani, 12 ani, altii 16 ani, 17 ani.
Toate au gandit ca le vor amenaja camera, vor mai creste, etc.
Aceste lucruri s-au intamplat, dar situatia a ramas aceeasi.
Relatia dintre soti e vizibil deteriorata, dar e alegerea fiecarui parinte.
Foarte multe mamici fac asta in ideea ca anii vor trece si nu vor mai vrea copiii sa doarma cu ele.
Ce nu inteleg multe e ca familia e foarte importanta pt dezvoltarea copilului.
Atunci cand nu dormi cu sotul in pat, se cam destrama incet-incet orice familie si chiar daca nu ajung la despartire, devin straini unul de altul!
Iar copilul sufera cel mai mult!
Se stie: drumul spre iad e pavat cu intenții bune?
Buna! Si noi avem aceeași problemă! Din varii motive, pana la 6 ani am dormit impreuna(lipsa de spatiu, absenta tatălui). Acum situația s-a schimbat, urmează sa mai vina un bebe. Am crezut ca daca are 6,5 ani, o sa fie o misiune usoara, mai ales ca ne-am mutat la casa noastra, a fost incantat de ideea ca o sa aiba camera lui. Dar, aparent, nu e suficient. De dormit, doarme singur, mai greu e cu adormitul. Tre sa stie pe unul dintre noi in camera(nu contează ca stau in picioare, pe jos, in pat…), dar sa fie unu acolo. Inițial am zis ca sunt mofturi si rasfat si ma vedeam vinovata. Dar acum cand vad ca mai sunt și alte persoane care se confruntă cu aceeași problema, parca as mai avea un pic de răbdare cu el. Sper sa nu greșesc.