Pentru adolescenți, de la un adult dependent de alcool

24 comentarii

1. Am trecut prin asta cu tata. A băut timp de 45, 50 de ani. De când era adolescent. În ultima perioadă ajunsese să cadă pe stradă, l-au adus acasă oameni pe brațe, dormea pe jos, lângă pat și multe altele. Altfel nu a fost violent niciodată. Doar că nu putea să se oprească. Făcea pauză 2,3,4 luni, apoi zicea ca bea o bere, în maxim o lună bea 20 de beri pe zi plus tărie. Bea cu prietenii, bea singur în casă. Când era treaz mai discutam de ce nu se poate opri. Zicea ca viata fără alcool e plictisitoare. A fost internat de mai multe ori când eram mică. Apoi când am crescut a fost internat la un spital din București unde ni s a spus că nu e destul personal așa că am stat și eu cu el un weekend. Exista pericolul să i se facă rau de la medicamentele pe care le lua și doctorilor le era frică să nu cadă și să se lovească la cap, dar nu aveau suficiente asistente să îl supravegheze. În camera de lângă era un tânăr cu mama lui, internat pt droguri. El nu avea voie să iasă, noi mergeam la masa, tata avea voie afară din camera pt ca se internase voluntar. Din pacate după ce a ieșit a început iar să bea. Era greu pt noi în familie să vedem că 3,4,5 luni nu bea, ne făceam speranțe și urma apoi o cădere. Apoi a fost internat de 2 ori la Obregia unde e foarte greu la închiși. Sunt cazuri dure, oameni care se simt foarte rău, au probleme psihice foarte grave și stau câte 5 închiși în aceeași cameră. Atmosfera era ca în filmele horror, paturi ruginite cu vopsea scorojita, gratii peste tot, la ușă un geam gros puțin ciobit de la cât încercaseră unii să iasă. Auzeam țipete, oameni care strigau vreau să mor, bateau în uși. Tata ieșea repede din starea de tulburare foarte puternică de la luni de zile de băut mult alcool și intra in sevraj, dureri fizice, tremurat. Dar mintea ok. Am mers să îl vizitez și am dat de un tânăr care mă tot întreba dacă îi cunosc pe părinții lui și dacă părinții îl iubesc. Repeta asta la nesfârșit. După o săptămână de stat la închiși, tata a mers la liber, a mai stat o săptămână. La liber sunt ținuți în camere cu mobile frumoase, ies si la plimbare. Dar a fost externat mai repede decat ar fi fost bine, pt că nu semnasem apartinatorii să îl țină acolo, el a zis inițial că e de acord cu internarea și apoi a zis gata, vreau acasă. Acasă a recazut și au urmat încă 2 ani de chin. Urmatoarea internare a fost pe semnătura mea, ca fiica majoră, am declarat că are tendințe suicidale. A fost foarte greu pentru mine. Sa il vad așa. Când nu bea, e un om minunat. Când bea, rămânea un om bun, dar care își face rău și nouă indirect. Când au venit de 4,5,6 ori cei de la salvare s-au purtat foarte urât cu el. L-au împins, au râs de el, au spus lucruri urâte. De regulă, cei de la urgențe se purtau frumos, dar până ajungeam acolo, pe salvare, un chin. La urgențe te pune pe picioare cu perfuzii și te lasă acasă, doar dacă vrei tu te interneaza. Asa că pt internare prelungita l-am dus la Obregia direct, declarând tendințe suicidale și având dosarul cu cele 2 internari de anii trecuți. El a fost supărat pe mine că l-am dus la închiși și am semnat să îl tina acolo. Imi era frica că o să moară, că îi cedează organismul, că îl calcă mașina, că poate se arunca de la etaj. Dar cumva, nu știu cum, nu știu ce click s-a făcut atunci, dar nu a mai băut. Au trecut 8 ani. Mereu spune că salvarea lui a fost ca noi familia nu l-am părăsit și am fost alături de el cât am putut, cât ne am priceput. Din pacate în România sunt puține locuri unde să primești ajutor și unde rudele să primească ajutor și să fie sfătuite ce să facă, cum să ajute persoana dependentă. Dar dupa aceasta experienta (care a durat cam 10 ani pt mine, înainte fiind prea mica să mi dau seama prin ce trece, dintre care 6 având și un copil de crescut), pot spune că e greu să nu cedezi și să abandonezi lupta, să ți tot repeți că e o boală, că omul respectiv nu o face înadins. Dar omul respectiv o dată abandonat nu are nicio șansă. Singur, nu poate. Îmi pare rău pentru cei care nu au acces nici la câteva posibilități de a se face bine. Sper sa se faca ceva in viitor în legătură cu asta, să reușească mai mulți să se facă bine.

2. Nu prea am ce sfaturi sa ii dau autoarei-sper din suflet sa gaseasca puterea sa treaca prin aceasta grea incercare-lupta de o viata cu dependenta-si da, e o lupta de zi cu zi, pentru totdeauna.
   Am sa ii spun in schimb altceva-cum m-am lasat eu , fumatoare INRAITA de tigari-poate ajuta cumva pe cineva.
   Tot analizand eu mecanismele si cum sa ma las ( Desi nu incercasem niciodata) la un moment dat mi-a venit gandul urmator ”ok, ok, fumez, stiu ca nu e bine, stiu ca trebuie sa ma las…ok…toti cand avem un obicei prost gasim vinovati ”eram mica, nu stiam ce fac”, ”m-am apucat din cauza anturajului” ” aveam o perioada stresanta” .
   Hai sa zicem…atunci cand m-am apucat am facut o alegere proasta, dar ideea e cam timp esti dispus sa PERSISTI in ceva ce pana si tu, ca si dependent recunosti si spui clar ca este o greseala? Cat timp esti dispus si vrei sa mai faci zi de zi aceiasi greseala si sa o repeti la infinit pana sa iti fie intr-un final suficient?
   SI la mine gandul acesta si aceasta ”discutie” onesta cu mine, asta a fost momentul cand mi-am dat seama ca nu pot pune slabiciunea mea pe umerii trecutului si a unei decizii proaste de atunci.
   Deci eu i-as spune si autoarei si altor tineri urmatorul lucru-traiti-va viata asumat, asumandu-va deciziile si traind astazi, in prezent.
   Asta sper si pentru autoare-sa se iubeasca suficient cat sa ia decizia cea buna chiar ea si sa se lase de alcool pentru ca isi doreste ea asta- si sa lupte, zi de zi, pentru tot restul vietii sale.De ce? Pentru ca astazi sper ca stie mai bine si sper ca poate si sa faca lucrurile diferit. Pentru ca are experienta si puterea necesara sa faca o decizie noua.
   Chiar sper asta pentru ea.
   Fiti intelepti si luati astazi decizii mai bune pentru voi. Trecutul nu poate fi schimbat dar o decizie noua va poate duce pe un cu totul si cu totul alt drum.

3. Iti multumesc pentru curajul de a scrie toate astea. Tatal meu suferit de aceeasi boala si a murit cand aveam 20 de ani, l-a atacat un prieten de pahar. M-ai ajutat sa inteleg ceva mai bine prin ce trecea si cat de mare a fost si chinul lui, mulțumesc! Te rog, nu renunta, cat inca respiri, mai exista o sansa, mai incearca sa vorbești cu specialisti, gaseste orice aliat. Esti un om puternic si valoros!

4. Citeam și mi-au revenit amintiri din copilărie. Mama mea este dependentă de alcool; chiar si acum, la 30 de ani ai mei, încă traiesc cu teama ca s-ar reapuca de baut.
   As avea un roman întreg de scris despre cum am fost eu si fratele meu afectați de alcoolismul mamei, bătăile tatălui, frica de părinți și teama de abandon.
   Tot ce va pot spune din privinta unui copil care a ajuns un adult usor disfunctional si cu sechele din copilărie, e ca daca vreti si va apucați de băutură, NU FACETI copii. Ei sunt cei mai afectați în toată treaba asta, ei traiesc cu trauma zilnică de a-și vedea mama/tatăl băut, prin șanțuri, dormind pe banca in parc sau in vreo scară de bloc. Si e foarte aiurea sa ti se zică zilnic: „vezi ca am vazut-o pe maică-ta nu stiu unde”.

   • Nu-mi pot imagina cat de dificil trebuie sa fie sa te confrunți cu dependenta, de orice tip ar fi aceasta.
     Eu va sfătuiesc sa apelați la ajutor specializat și va atașez mai jos un site care se ocupa cu așa ceva.
     Va doresc multă sănătate!
     https://www.teenchallenge.ro/admiterea-in-centru/

5. Iti multumesc dun suflet pentru curajul de a-ti spune povestea. Sper ca tinerii sa ia aminte, sa rezoneze cu cele spuse de tine si sa fie o lectie de viata pt noi toți. Nu-ti doresc decat sa fii puternica si sa invingi in fiecare zi aceasta lupta cu tine insuti!

6. Eu urasc alcoolul,desi parintii mei nu au facut abuz,iar eu nu beau deloc.Dar cunosc familii distruse de alcool si oameni morti mult prea devreme din cauza acestui viciu. Este un drog inca legal.Cel mai bine ar fi sa se interzica fabricarea lui.Face atat de mult rau si nu aduce nici un beneficiu.Majoritatea oamenilor nu devin dependenti,dar multi da, si nu este vina lor. Este foarte greu sa iesi din „patima” alcoolului.

7. Felicitari ptr puterea de a povesti asa ceva unor „privitori externi”. Ce pot spune eu (copil al unui tata alcoolic, care niciodata nu a recunoscut ca ar fi „suferit/fost bolnav” de ceva, care a jignit maxim si a aruncat cu vorbe urate/jigniri si a incercat sa raneasca cat de mult a putut persoanele din jur, si a unei mame care a fost complexata de parinti, de divort, mult prea adancita in propria durere ptr a putea observa macar durerea copilului ei, adult ajuns usor disfunctional) e ca pur si simplu constientizarea faptului ca alcoolismul e o boala, dar totodata asumarea dependentei de alcool e un progres foarte mare. Sper sa ai puterea/consecventa/constanta sa lupti in fiecare zi, pic cu pic cu pic impotriva dependentei. E o lupta grea, constanta, dar din pct meu de vedere pasul cel mai mare e facut prin constientizarea si asumarea dependentei. Acum mai raman de facut doar pasi micuti/baby steps, dar constanti ? Daca ai reusit atat pana acum, ai toate sansele sa reusesti in continuare! So… Continua sa lupti, forta si determinarea sunt acolo, in tine, trebuie doar sa „mai atati jarul din cand in cand” ca sa regasesti puterea de a ramane pe drumul cel bun!

8. ce-i trist aici e ca nu acceptati pareri ale altora care au trecut de dependente diferite (i.e. tigari, alte droguri) prin intermediul altor substante (psylocibina), care nu provoaca dependenta la randul lor. Chiar daca comentariul a fost insotit de un exemplu de studiu clinic, acesta a fost eliminat de catre moderatori. Adica inteleg ingrijorarea voastra, dar nu vad de ce ati elimina un comentariu lasat cu intentia de a ajuta. Exista multe tratamente alternative care functioneaza si nu sunt nici daunatoare. Cat de fariseici puteti sa fiti?

   • Huh? Nu stiu despre vorbesti.
     Uneori comentariile legitime mai intra automat in spam. Eu verific periodic si spamul tocmai ca sa scot ce e de scos acolo, dar zilele astea a fost extraordinar de mult spam si mi-o fi scapat.

     Mai scrie o data te rog.

   • Am sa las linkurile astea aici in speranta ca vor fi privite ca si o alternativa de tratare a dependentelor pentru cei care metodele traditionale nu functioneaza. Implica o serioasa documentare din partea celor care vor sa le incerce si nu in ultimul rand responsabilitate, avand in vedere ca la noi in tara subiectul este unul taboo. Pentru mine au avut efectul dorit (am reusit sa ma las de tigari) intr-un timp relativ scurt spre mediu dupa o utilizare f rara (o data sau de doua ori timp de un an).

     https://www.scientificamerican.com/article/johns-hopkins-scientists-give-psychedelics-the-serious-treatment/

     https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6007659/

     Sunt mai sigure decat credeti:
     https://www.economist.com/graphic-detail/2019/06/25/what-is-the-most-dangerous-drug

     Nu sunt specialist, nu luati sfatul meu de-a gata ci documentati-va!

   • pai e clar de ce a intrat in spam: pentru ca are multe linkuri
     na bine ca s-a rezolvat

9. Eu cred cu tărie că trebuie să te lupți sa scapi, sa ceri ajutorul celor din jur și să faci terapie ca sa te poți ierta, pe tine și pe alții. Pentru cei din jur, alcoolul e durere, e pierderea persoanei dragi. Eu am avut un văr care s-a sinucis în floarea tinereții sub influența alcoolului și a lăsat toată familia nemângâiată. Apoi, băiatul de care mi-a plăcut în liceu a devenit alcoolic și a murit la 39 de ani de stop cardiac. Socrul meu este alcoolic, îmi este groaza sa merg cu copiii în vizită la bunici, așa că păstrez relațiile la minim. Din păcate, nu se poate nici măcar discuta cu el despre asta și toți din jur se prefac că nu e nici o problema. Dar nu numai alcoolul e problema, ci pur și simplu să fii vulnerabil pare să fie o problema, cu socrul meu sau cu oricine in general in Romania. Ne trebuie mai mult curaj, mai multa empatie și ieșirea din acest tipar de a-i judeca mereu pe ceilalți sau pe noi înșine. Am citit de curând articolul acesta, poate e de ajutor. https://smartliving.ro/alcoolismul-o-boala-tratata-cu-indiferenta/

10. Cred ca esenta intregului articol este in fraza: „Încet încet, doar așa reușeam să fac față certurilor, scandalurilor, bătăilor în familie. ”
    Alcoolul a fost anestezia sufletului de copil distrus de familie.

    Si cand ma gandesc ca inca multi zic: „nu divorta, ca nu te ia nimeni” , ” ei, hai, e o palma, nu e bataie, e educatie” , etc.

    • Cred ca articolul are mai multe esente, in functie de cine il citeste.
      Pentru mine nu divortul e prima varianta de luat in calcul, mai ales daca sunt copii la mijloc.

      E un comentariu mai sus este despre cum un om a reusit sa depaseasca aceasta problema – alcoolismul – doar pentru ca familia i-a ramas alaturi.
      Experienta mea personala este ca mama a divortat si tata a murit singur si alcoolic si acoperindu-se de ridicol si pericol (era profesor si mergea la scoala baut, conducea baut etc) si privind in urma nu mi se pare deloc corect ca s-au intamplat lucrurile asa, mai ales ca mai mare fiind apoi am inteles si partea ei de vina in destramarea familiei

    • Trauma e data nu de eveniment in sine ci de cum reactionam la el, si depinde de fiecare om.
      Romania este fruntasa in UE la problemele de alcoolism si cred ca problema e mai grava si mai complexa decat ne dam seama.
      Personal ma simt bine singura cu mine si de aici consider ca decat o viata in certuri si scandaluri si batai, una singura e de zeci de ori mai buna. Divortul are mereu 2 vinovati, alcoolismul doar un vinovat – alcoolul.

11. Desigur ca e de preferat singur(a) decat intr-o relatie nefericita, asta daca ai norocul sa pleci singura.
    Altfel, cred ca daca intr-un punct X ai luat decizia sa te mariti si mai apoi sa faci un copil, doi, trei cu cineva, cred ca ar trebui sa iti asumi raspunderea ca, inainte sa pleci, ca sa fii „singura cu tine”, sa te gandesti ca acei copii au un singur tata si nimic nu il va inlocui, asa ca primul pas ar trebui sa fie sa ajuti omul sa isi depaseasca dependenta, starea. Cu atat mai mult cu cat zici si tu ca alcoolismul are un singur vinovat, si ala nu e alcoolicul (eu nu sunt de acord cu asta, dar daca tu esti, atunci cu atat mai mult cred ca e de datoria ta ca mama sa incerci sa ajuti tatal copiilor). (cand zic datoria ta ca mama nu ma refer la TINE ci la toate mamele ipotetice)
    Si nu am in minte indurat de batai, stat in relatie in scarba, „pentru copii”, neincercand si nefacand nimic. Zic doar ca atunci cand aud de divort ca prima solutie pentru familiile in care unul e alcoolic, mi se pare ca persoana care ofera solutia nu intelege ca divortul este o solutie buna doar, eventual, pentru mama, dar pentru copii cea mai buna solutie este recuperarea (in amandoua sensurile) tatalui.

    • Cred ca faci o confuzie: divortul e intre mama si tata, nu intre parinte si copil. Faptul ca tatal si mama nu se mai inteleg nu duce ca un parinte sa dispara. Sunt multe familii in care parintii sunt despartiti si functioneaza fara certuri si scandaluri si bataisi de locuiesc diferit de copil dar vin in weekend/ concedii/ iau copil de la scoala/ etc si invers, parinti care locuiesc in aceeasi casa si nu i-au pregatit o cina/ stat la teme/ nu stiu ce marime de pantofi are copilul/ce culoare ii place/ cate carti a citit in sapt curenta etc.

      Ce se discuta in subiectul asta sunt cazurile atat de grave unde relatia intre adulti si adulti si copil sunt atat de deteriorate incat s-a ajuns la certuri si batai, aici parerea mea e ca trebuiau sa se desparta din momentul in care au aparut disensiunile si sa ramana la nivel cordial de dragul copilului, si aici arata maturitatea emotionala a fiecaruia din cei 2 adulti – sa accepte ca nu e bine.
      La un alcoolic, solutia e de suport medical, psihologic, internare, din primele momente in care alcoolul devine zilnic si inainte de a ajunge alcoolic, si asta o poate observa cel mai repede partenerul de viata.

      P.S. Apropos, bataia e ilegala si intre 2 adulti, iar copil sa asiste este considerat abuz emotional si evaluat de americani cu risc ace pe restul vietii.

12. Nu știu dacă fac eu o confuzie, dar clar fiecare vorbește în legea ei.
    Eu personal consider că e absurd să te măriți și să faci un copil cu cineva (că nu te forțează nimeni, și în cele mai multe situații lucrurile se petrec în această ordine) și apoi să te despărți „în momentul in care au apărut disensiunile” (sau, știi ce, eu zic să fim proactivi și să ne despărțim ÎNAINTE să apară, să știm o treabă)

    • Ei lasă că mama nu a divorțat. O fi avut și ea vina ei, altfel n-ar fi stat. dar noi copiii am rugat-o să divorțeze de când am învățat că există așa ceva.

      Ca să nu ne crească în mediul ăla, mama a ales să ne trimită de acasă încă din liceu. Am stat în gazdă, fără nici un fel de autoritate în jurul nostru, la 300 de km de casă. Când am început eu liceul făcea autobusul 8 ore. Dintr-o dată, la 14 ani, an început să îmi văd mama doar in vacanțe.

      Mama a rămas să aibă grijă de tata. El a fost din ce in ce mai rău. Și-a pierdut job-ul, scandaluri cu vecinii, poliție la ușa, toate rudele nu mai voiau să audă de el….mama era efectiv baby sitter. El își punea mâncare la încălzit pe aragaz și uita de ea. Era să dea foc la casă. Nu mai făcea absolut nimic în casă. Mama trebuia să se ocupe de renovări, de aranjat cu oameni să aibă lemne pentru iarnă, să le urce la etajul 4, să aibă grijă de mama lui, el era efectiv zi de zi in pijama și nu te puteai înțelege cu el. A fost de două ori internat și el pt „dezalcoolizare”, dar….doar tratamentul fizic, pentru sevraj. N-a acceptat terapia, eram la peste 100 km de un spital psihiatric….

      Ei bine mama, a rămas cu el până la sfârșit; nevastă adevărată; a făcut tot ce a putut. Dar NOI? Copiii? Noi ne-am descurcat practic singuri. N-am plâns la înmormântarea tatălui, și relația cu mama e ZERO. Vorbim la telefon și povestim despre vreme. Eu efectiv sunt o piatră din pdv emotional. Nu m-am apropiat NICIODATĂ de nimeni. Soțul îmi reproșează asta din când în când, dar până acum a înțeles….sper să rămână așa situația.

      Oh well….long story short….eu cu siguranță aș alege să fiu „babysitter” pentru copiii minori decât pentru soțul căruia i-am dat deja nenumărate șanse să se comporte că un adult responsabil…. fără urmă de regret. El e adultul, nu copiii. N-aș pune ca mama in pericol încă o generație, viitorul copiilor mei, doar că să dădăcesc un adult….sorry…..not sorry…

    • Alcoolul..un blestem pentru o familie,chiar daca nu exista violenta..o spun din propria experienta pt ca sunt satula pana peste cap dar sunt asa de lasa incat nu pot pleca..sunt casatorita de 13ani si sotul meu bea aproape zilnic,avem 2copii minunati,nu e agresiv cu copii se poarta foarte frumos,cu mine la fel dar..nu mai suport,simt ca ma sufoc langa el,imi este rusine cu el!tot odata am incerca mereu sa plec insa am ezitat din cauza copiilor pt ca ei il iubesc foarte mult si ei nu vad nimic rau in faptul ca el bea,de dragul lor am ales sa raman chiar daca mie imi amaresc viata si sunt nefericita!!

    • draga femeie,
      Copiii tai pot sa il iubeasca si daca nu mai bea. Discuta cu el, medicul, cere trimitere la psiholog/psihiatru, eventual internare. Se poate viata fericita si pt noi, femeile, mame.

13. Da, foarte trist. Îmi pare rău pentru experiența familiei tale
    Sigur că nu am vrut să spun că o femeie (sau un bărbat) ar trebui să devină sclavul partenerului alcoolic… doar să nu sară peste etapa de oferire ajutor.

14. Pentru cei care gasesc scuze alcoolului sau agresiunilor, tocmai am ascultat o drama si efectele ei: https://www.youtube.com/watch?v=VpR7MJd47M4 – o mama ce luat 4 copii si plecat …
    Nu e nicio scuza pentru alcool sau pentru agresiuni.