Sunt Luca, am 17 ani și vreau să scriu despre Ana, colega mea din altă lume

Aveți mai jos o nouă scrisoare de la un adolescent, interesant este că în ea nu e vorba despre el, ci despre colega lui de clasă.

Celelalte cincisprezece mesaje de la tineri le găsiți în #AdolescentînRomânia.

Salut,
Am urmărit seria de articole despre adolescenți și am vrut și eu să scriu. Vreau să iți povestesc despre colega mea Ana*. Ana s-a transferat în clasa noastră după ce o alta clasă a fost desființată, iar elevii ei împărțiți în celelalte clase. La început de clasă a unsprezecea erau șapte transferați la noi, dar s-au mutat repede în alte clase, care pe unde avea colegi. Până la începutul semestrului doi au plecat toți, mai puțin Ana.

Ea a rămas în clasa noastră. Greu te acomodezi într-un colectiv gata format. Toate fetele stau în băncile de la geam, dar ea a ales o bancă la perete unde stă confortabil, nu o bancă pe rândul din mijloc mai aproape de fete. Stă la două bănci în fața mea.

Ana nu are haine de firmă sau cu marca la vedere, nu poartă haine provocatoare sau să impresioneze. Nu se machiază, sau vopsește, nu știu ce telefon are, că nu îl folosește des. E singura care spune “Neața” tare dimineața când intră în clasă. E mereu calmă, desenează , citește, discută când vrea. Colegele o critica în șoaptă că nu e îmbrăcată cum trebuie (toate hainele îi vin perfect și are un corp căruia nu pot să îi găsesc ceva în neregulă), că nu e bronzata (piele albă și păr negru), că nu e machiată, nu dă comandă la Avon, nu stă mult online.

Ana nu a acceptat toate cererile de prietenie pe rețelele de socializare, decât câte una, dacă îi place cine ești în viață reală.

Și la noi sunt băieți care se mai bagă în seamă cu fetele, mai subtil sau nu. Dar nu cu Ana. Daca stă unul cu picioarele pe bancă ,și le da jos când trece ea, la alte colege se răspunde cu “Ocolește-mă” sau colega primește o palmă la fund.

Lângă Ana nu înjură nimeni (nici pe ea nu am auzit-o înjurând), chiar și cel care vine beat la școală o întreabă frumos “ Poți să îmi dai un pix?”. Dacă la colege și colegi e “Dă, mă, și mie tema să copiez puțin” cu Ana e “Mă ajuți la temă?”

Când s-a simțit rău după sport, toți cei cu mașină și permis s-au oferit să o ducă acasă, chiar dacă chiuleau. Ana a refuzat. Ana te ajută când poate, dar nu îți dă să copiezi, nu face treaba în locul tău. E a doua din clasă (puțină nedreptate de la o profă).

Țin minte cum la o prezentare la istorie a făcut toată clasa să fie atentă, deși erau doar ea și un coleg care prezentau, nu un grup mare. Nu citea de pe foaie deși le avea acolo. A spus că Laika, cățelușa, din păcate nu s-a întors acasă. O colegă a întrebat în glumă de ce nu s-a întors. Ana s-a uitat spre ea și a răspuns, ceva legat de motoare, nu mai știu. Colega a fost surprinsă că a fost auzită, era liniște mormânt în clasă. La sfârșit când a întrebat dacă sunt întrebări chiar au fost. Și profa a fost impresionată. În drum spre casă, că mergem cu același autobuz, a spus că nu știe de ce nu a fost recuperată nava, dar a inventat explicația cu motoarele pe loc. Să păstram secretul!

Ana e ea însăși, nimic altceva. Nu vrea să facă nimănui pe plac, nu caută cu orice preț să se integreze, nu caută popularitate și atenție, dar primește. Impune respect. Impune distanță. Ana e în alta ligă. Eu am învățat mult de la ea, chiar dacă suntem doar colegi de clasă. Am vrut să îți povestesc despre ea pentru că e deosebită, mereu plină de viață, sigură pe ea, în lumea ei atât de plină.

Photo by luizclas from Pexels

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

57 comentarii

  1. Wow! De-ar fi toate fetele Ana si toti baietii colegul… zici ca-i un mic pasaj din filmul Liceenii, desi si acela era un pic indraznet. Felicitari pentru Ana, felicitari pentru colegul. Pare un model bun, un adevarat exemplu. Poate cine stie, fetele s-au saturat de golanei si baietii de dive si se revine cat de cat la inocenta, pudoare. Prea se grabesc tinerii din ziua de azi sa creasca, sa se maturizeze, sa „dovedeasca”…

    • Ana stie deja cine este .
      Asta e tot.
      Ana nu are ce sa demonstreze pentru ca nu i trebuie confirmari ,nu are nevoie de ele ,ea stie deja cine este ,ce vrea si nu si cauta drumul ,ci si l construieste .
      Ana este modelul corect

      Din pacate tinerii îsi cauta identitățile , fetele prin țoale ,telefoane, machiaje si chiar bărbați ” vrednici de lauda” , trebuie sa simta ca s acceptate si fac toate tampenile ca sa apartina unui grup … mari fraiere .In loc sa caute înauntrul lor ,caută aiurea !!!

    • Mi-as dori sa ai dreptate Iulia P., in ceea ce priveste inocenta tinerilor…din pacate nu este si nu va fi asa!

    • Tinerii care isi cauta identitatea cu ajutorul hainelor, accesoriilor, a aprobarii celor din jur n-au nevoie, de fapt, decat de incurajare si acceptare din partea parintilor. Daca in familie te simti iubit, apreciat si incurajat este mult mai usor sa fii sigur pe tine in exterior.

  2. Mă bucur foarte mult să citesc astfel de exemple pozitive. Felicitări Anei și totodată, felicitări autorului, pentru faptul că a remarcat și a vorbit despre asta. Felicitări și ție, prințesă, pentru că ne aduci în lumina cazuri cât mai diverse, încât luăm pulsul adolescenței. Copiii mei sunt inca foarte mici, mă așteaptă o perioada specială, in orice caz.

    • Din pacate astfel de exemple sunt rare ,atat baieti cat si fete,ma bucur totusi ca mai exista si mai ales baieti care lasand la o parte orgoliul masculin in devenire vad si recunosc adevaratul frumos dincolo de cel cumparat care se devalorizeaza.Bravo,mai vreau asemenea exemple care arata ca noua generatie are valorile ei.Sunt un bunic multumit cand vad asemenea tineri.

  3. Ana e crestina, dar probabil nu ti-a zis sau nu ai scris tu in articol. Nu din aia pe hartie cum sunt 95% din tara asta, din aia adevarata. Felicitari Anei!

    • Ce legatura are religia? Daca e musulmana sau alta religie, cu ce afecteaza poveatea ? Ana e un om normal si frumos , mai ales corect (ceea ce devine din pacare o raritate) in lumea asta care derapeaza tor mai tare si unde noua norma e ceea ce inainte era considerat anormal sau nelalocul lui…

    • Ce conteaza religia sau confesiunea aici? Asa te învața confesiunea ta, sa fii pasiv agresiva fata de toti cei 95% pe hârtie? Nu ai habar câți dintre cei 95% de care zici tu, chiar urmează ceea ce li se spune. Doar ca esti păcălită de unii ca doar tu ai parte de mântuire in confesiunea ta, mândria este primul pas al căderii. Fiecare are felul sau de a fi, am întâlnit intre “creștinii” din confesiunile care se mândresc cu un set strict de reguli și oameni minunați, și “hoți”… chiar la un magazin de-al lor mi-a fost incarcat bonul. Și nu am fost singura pățită.

  4. Eu as vrea cu parintii Anei sa stau putin de vorba, sa-mi spuna cum au izbutit. E usor sa ai un copil bun. Cu adolescentii e alta poveste…

    • Cu Dumnezeu se reușește….binele absolut si tot ceea ce înnobilează un om vine din Dumnezeu. Degeaba striga mai sus cineva in gura mare ca nu are nimic religia cu felul ei de a fi, ca are foarte mult de a face. E drept, nu cu religia ca denominatie, dar are de-a face cu cat de mult un om care vrea sa fie ca Ana se preocupa de relatia lui cu Dumnezeu. Cineva mai sus a spus că e creștină, iar vrei 2-3 i-au sărit în cap vrând să spună că nu are dreptate, numai ca aia 2-3 nu stiu versatil lui Pavel care parafrazat spune ca prietenia cu Dumnezeu inseamna vrajmasie fata de pune-lcu tot ce inseamna ea- valori, standarde, practici, opinii…

    • O minune , si eu am fete si sunt f mulțumită de ele , la fel ca Ana .felicitări părinților depinde si de atmosfera in care trăiești, imi place ceva modest si cu curaj?

  5. Care e reteta de succes care a ajutat-o pe Ana sa creasca si sa fie asa cum e ea??? Cred ca numai Ana ne-ar putea spune, dar mi-ar place mult sa ii citesc povestea. Mi-ar place fata mea sa se simta asa bine in pielea ei si asa sigura ca Ana. Sper sa o pot ajuta sa ajunga acolo.

    • Da, super încă se dovedește că în există mulți oameni ca acești, cei doi Protagoniști, cu Viziune și gândire deschisă, indiferent de.
      Statutul Social
      Orientare Sexuală
      Apartenență, Politică și Religioasă în, aceste, vremuri tulburi, care le trăim, dar nu sunt promovați ba chiar împiedicați să o facă, apar Scursurile, linia, întâi.

  6. Felicitari lui Luca pt scriitura! Imi plac detaliile surprinse, in special acel moment cand Ana a marturisit ca a inventat raspunsul. Ce placut e sa ai pe cineva cu care sa poti sa lasi garda jos! Misto tare complicitatea dintre voi. Admir capacitatea ta de a recunoaste un om special cum e ea, si totodata admir si faptul ca nu o idealizezi, ci o vezi ca pe un om complet, ce are si defecte. Nu i le scuza – toti avem nevoie de cineva in care sa avem incredere si care sa ne arate cand gresim – asa ca sa nu ti fie frica sa i spui ce crezi cu adevarat! Si poate o fi ea speciala, dar sa stii ca si tu esti! Ai scris asa frumos! Bafta multa, Luca!

    • Am fost si eu o Ana in liceu, si consider ca am fost tratata cu respect pentru ca am tratat si eu, ca si Ana din articol, pe toata lumea cu respect, chiar si pe colegul care avea picioarele pe banca. Si pot sa zic ca era atat de uimit ca era tratat ca un om si nu ca un infractor sau cum il tratau majoritatea, incat intradevar vorbea si el cu mine normal, fara sa ma atace in vreun fel. Ca mine erau destule fete. Iar situatia in familie nu a fost stralucita. La 16 ani nu e adevarat ca stiam
      cine sunt sau ce vreau, dimpotriva, aveam multe intrebari, dubii si complexe. Mi-as fi dorit si eu sa pot avea haine de firma si alte lucruri stralucitoare, ca orice adolescenta, probabil ca si Ana din poveste. E normal. Cine stie, poate atunci cand reusesti sa faci mai multe lucruri prin propria putere, intelegi care este valoarea ta ca om si atunci ai acea atitudine, ca a Anei. Cred ca asa se cresc fete ca Ana, invatandu-le sa realizeze cat mai multe prin propriile puteri. Baieti care sa o aprecieze acum, la liceu, nu cred ca va gasi, dar va veni timpul si pentru asta, mai tarziu.

  7. „Ana” este sotia mea. Dintr-o familie din patura de jos a clasei de mijloc, cu siguranta zilei de maine, dar fara extravagante. A ratat la minim liceul unde isi dorea sa intre, ajungand la Jean Monnet. A si plans pentru ca ii era teama de toate fitele din acest liceu. Insa aici a fost olimpica la istorie in toti cei patru ani si comportamentul ei a fost al fetei din descriere. Nu a avut niciun prieten in timpul liceului, a fost mereu a doua la note, dar nici nu s-a stresat prea mult din cauza asta. Liceul, datorita relatiei frumoase cu colegii, chiar daca auzea si vedea multe lucruri nelalocul lor intamplandu-se in jurul ei, pastrandu-si si onoarea nestirbita, i-a ramas o frumoasa amintire. La bac a fost prima pe liceu, chiar daca se temea ca o sa il pice (am trait pe pielea mea asta pentru ca abia ne incepusem relatia). Nu stie ce inseamna discoteca, dar la nunti si la petreceri private danseaza cu bucurie si decenta. Stilul vestimentar e exact al „Anei”… Nu stiu care este secretul unei astfel de educatii, poate anxietatea parintilor (care au avut un baietel mort inainte de nasterea ei).
    Astazi imi este, mai presus de dragostea conjugala, cel mai bun prieten si confident.

    • „Onoarea nestribita, decenta in dans” wow, miroase a misoginism!
      Fetele nu trebuie sa apere nici o onoare ca aceasta sa fie nestirbita? E un fals motiv de mandrie. E ok sa faci sex dac asta vrei.
      Femeia care isi misca trupul mai aprig nu este o indecenta. E ok sa dansezi fix cum iti vine. Nu e invitatie la.viol.
      Cum e cate o „Ana” din asta asa diafana si superioara si celelalte niste nasoale care se machiaza si imbraca sexy si danseaza lasciv. Mai degraba sa educam adolescentii ca e ok sa iti incepi viata sexula cand sjmti ca vrei sa faci asta si nimeni nu merita porcaiala, mai ales fetele. E ok sa vrei sa te imbraci mai funky si nu trebuie sa te simti aiurea daca altul nu are, dar nici sa razi de el. Ca e ok sa nu iti placa oricine, ca e ok sa fii pretentios, sa ai dorinte,sa stii cine esti etc!
      Hai sa nu aruncam niste copii la gunoi doar pt ca nu au habar sa se poarte, nu sunt inca dezvoltati mental si emotional si poate au „onoarea stirbita”!
      Jesus!

    • O admiram pe Ana, dar vazand pentru ce este ea admirata si de ceilalti, nu ne mai convine? Ana asta nu-i nici plicticoasa/plictisita, nici urata, nici nu se imbraca urat (nu haine de firma) nu-i nici vreo singuratica. Si da, este admirata si respectata, tocmai ca nu s-a culcat cu colegii, i-a respectat dar a impus respect asa cum a vrut ea, este respectata si ca se imbraca decent – de ce sa ne suparam ca se specifica asta? De ce sa ne suparam ca fiind indecente riscam sa nu mai fim respectate? Ana nu a simtit ca-i timpul sa-si inceapa viata sexuala in liceu si este respectata si pentru asta. De ce se supara cele care au decis altfel, si, probabil, au pierdut si respectul? Ana poate doarme mai bine noptile pentru ca nu si-a pus la timp si ne la timp inima la mezat, la faramitat, grija ca ar putea fi insarcinata, parasita, si-a pastrat pacea, bucuria, si asteapta momentul potrivit pentru urmatorii pasi in viata. Este inteleapta. Poate sa aiba bucuria aia reala ce vine din trairea tineretii si va putea fi pregatita ca atunci cand un barbat se va indragosti de ea si ea de el, sa-l poata pastra numai pentru ea toata viata. Sa nu ne pacalim sau preface ca n-am vrea fiecare dintre noi asta!

  8. Frumos. Si eu am fost exact asa in liceu . Nu am facut nici un compromis . Eram urata de fete pentru ca eram manechin in timpul liber ( defilam pt lenjerie si pt costume de baie ca aveam 1.80 inaltime)
    Nu umblam cu baieti , nu le permiteam glume pe seama nimanui , nu i lasam sa si bata joc de nimeni. Nu a fost usor insa m a ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi . O mamica cu doi copii , cariera , sot implicat in tot ceea ce facem si o am pe mama acasa cu noi .
    Dumnezeu o sa i rapsplateasca sufletul ei frumos . Cinste parintilor ei ca au crescut o asa .

  9. Ma regasesc f mult in Ana, insa nu mereu o astfel de cumintenie garanteaza succesul in viata. Cel putin, pe mine nu m-a ajutat. Sper ca Ana sa nu se trezeasca pe la 30 de ani acumuland frustrari ca nu si-a trait nebunia tineretii. De altfel, observ ca majoritatea copiilor de acest gen au o traiectorie lina in viata:un job caldut si anost la stat, zero experiente sociale, zero asumari de risc, zero dezamagiri etc. Si uite-asa trece viata pe langa tine…

  10. Sunt mama unei Ane identica cu cea descrisa. Sa fii un copil care nu tine pasul cu ,,lumea” ( fard, ruj, parfum, telefoane, maimutareala pe retele de socializare, toalete, Avon, etc…..) nu e asa usor. Este traumatizant in perioada copilariei. Esti batjocorit zilnic daca nu faci ca ei, chiar daca nu arati ca aceste lucruri te afecteaza. Acum la varsta de 25 de ani se simte relaxata dupa 15 ani de tratamente pentru anxietate si stres……In ziua de azi lumea iti pune etichete: ciudata, tocilara, incuiata, maicuta, izolata……..Fiiecare copil are propria lui personalitate si un talent pe care, noi ca parinti trebuie sa il incurajam sa si-l dezvolte indiferent de ceea ce zice lumea.

    „Oamenii cu curaj şi caracter le par întotdeauna stranii celorlalţi.” — Hermann Hesse

  11. Ana = copil cu cu capul pe pamant – poate prea matur pentru varsta ei ( zic poate nu ca si certitudine ) Am fost un soi de Ana doar ca ma dadeam cu oja si creion negru mult -perioada 2006-2010 -mai goth asa si aveam grija cand plecam acasa lasfarsit de saptamana sa o sterg sa nu o vada tata -la fel si blugi rupti pe care ii lasam lacamin si iispalam acolo. in rest da, nu absente, nu bagare de seama aiurea, nu umblat cu baieti, mai scapam o injuratura dar cam atat. nu prea ma ajutat foarte mult mai ales cand am venit in Bucuresti si am fost fortata sa fiu adult datorita circumstante si am impresia cateodata ca nu am trait adolescenta prea mult insa nu regret. Nu e nimic rau in a experimenta cate un pic fara a-ti periclita viitorul – a te da cu machiaj ca viitoare femeie fara a exagera, a cunoaste sexul opus ( in limite) fara a ramane gravida sau a face o obsesie din astea ( principiul -nu pot sta fara iubit). sunt pro expansiune emotionala daca te ajuta sa te intregesti ca adult dar aici e problema -multi am fost crescuti in extreme – „fa ce vrei e viata ta” sau „eu te-am facut eu te omor” bineinteles sunt si excepti si cai de mijloc iar multe din alegerile noastre sunt reflexia mediului in care am crescut.

  12. Ana, esti foarte misto! Si eu am fost si inca sunt un fel de Ana, ma regasesc.
    A avea valori e din ce in ce mai rar, a sti sa impui respect doar prin comportament si prezenta e deranjant pt unii si nu mereu vei fi apreciat, deseori vor fi voci ce vor critica ceea ce cred ei ca e important sa ai, vor vocifera judecandu-te.
    Daca iti stii adevarata valoare (care nu sta in haine, telefoane sau alte lucruri materiale), mereu vei fi mai implinit decat ceilalti si, in timp, vei ajunge sa iti permiti de toate dar sa alegi ce “ai nevoie”.

    Ana, iti iubesc stilul, esti foarte foarte faina! Ramai asa, mereu! Esti SPECIALA!

  13. Super interesanta povestea. Avem multe de invatat din aceasta povestioara si cu siguranta ca fiecare dintre noi se regaseste in poveste. Felicitari dragilor ne faceti viata foarte frumoasa prin articolele pe care ni le oferiti. va pupam si imbratisam

  14. Cred ca fizic, arata foarte bine Altaioana! Supla, blonda, inteligenta, provocatoare, vulgara, fumatoare….si dornica de distractii. Si eu ma consider un barbat, bine!…intelectual, elegant, necasatorit, nefumator, am o afacere care merge foarte bine, un autoturism Mercedes ultimul ragnet, proprietati, bani…etc. As merge cu ea intr-un loc deosebit sa ne simtim bine…sa ne plimbam, sa radem, sa dansam, sa bem sampanie, sa facem sex in nestire!…sunt convins ca asa ar proceda multi barbati. Sunt convins ca Altaioana a avut multe relatii. Dar de casatorit insa, as alege numai pe Ana, sa fie numai a mea! Nu-mi place sa o impart cu nimeni!

    • pentru ca nu-i asa, sotia ta e propria ta jucarie, e obiectul de care dispui si pe care il vrei in conditii perfecte – cast, pur, curat, nu cumva sa o mai atinga si altcineva. Oare nu ti-ar prinde bine o gonflabila mai degraba?

    • Andra, noi, femeile, nu vrem un barbat care sa fie doar al nostru? Ana este fata care il face pe un barbat sa creada ca atunci cand a cucerit-o, poate sa fie numai cu el. Tocmai ca nu se joaca de-a amorurile. Sunt femeie si gandesc ca Danut. Ma pot distra cu un coleg de facultate care-i betiv, afemeiat, lenes, distractiv. Pot sa merg cu el la dans, pe munte si la mare, dar nu m-as marita cu el. As face loc in inima mea colegului ala simpatic, vesel, care-si respecta mama si surorile, caruia nu-i este rusine sa spuna ca a pus si o oala pe foc, pe care nu l-am auzit mintind si injurand, si numai cu el as face copii, pentru ca pot sa am incredere in vorbele si faptele lui. Si nu, nu l-as inlocui cu un robot sau papusa gonflabila.

    • Bai Danute, iti zic sincer, dar sa nu te superi, ca nici doi bani nu dau pe descrierea ta. Esti extremist, o dai in diverse gen 50 shades, fix ce o femeie nu are nevoie; mai ales o adolescenta. Pari a fi un pradator sexual.
      Elviro, eu nu m-as distra ever cu unul asa nasol cum reiese din descrierea ta. Ca nota la primul tau comentariu, nu scrie nicaieri ca ana nu si-a jnceput viata sexuala sau ca celelalte sunt niste depravate! Get it! Nu te mai crampona in detalii strict sexuale, nu e vb doar de asta in viata.
      Daca o femeie danseaza lasciv nu inseamna ca merita viol.
      Viata e in multe culori, iar voi pareti ca suferiti de daltonism.

    • am vazut comentariul asta acum vreo doua zile, am vrut sa scriu: tineti-mi parul, ca vomit… am zis ca nu e prea constructiv asa ca am trecut peste

      apoi am vazut comentariul Elvirei… si vad ca Elvira7 insista….. doar mie mi se pare culmea ipocriziei? cum adica? avem principii dar nu prea.. Nu-mi plac betivii si lenesii, dar asa, o tura, merg, totusi..
      Mie daca nu imi plac betivii (si nu imi plac), nu as vrea nici ca fratele meu sa fie betiv, nici colegul de birou n-o sa mi se para distractiv daca e.., nici partenerul de viata, nici unul dintre fiii mei, nici politicienii pe care ii votez..
      Daca lenea nu mi se pare o calitate, o sa o resping la oricine. Daca mi se pare dezgustator ca cineva sa fumeze (dar asta nu mi se pare) n-as vrea sa-mi fumeze nici sotia, dar nici femeia supla cu tigara in gura nu o sa mi se para atragatoare..

      Un lucru care mi se pare demn de semnalat este ca, desi Elvira 7 incearca sa arate ca e egalitate la facut sex alandala si oamenii care il fac sunt judecati cu aceeasi masura, in realitate nu este deloc asa.

      Femeile au fost mereu aspru judecate pentru frivolitate si in trecut nici nu era necesar sa fie frivole ci doar sa faca un pas gresit si sa se lase vazute sau atinse de un barbat ca sa isi strice reputatia si nu mai aiba nici o sansa sa se casatoreasca [(in vremuri in care era un pacat sa fii femeie si sa nu te casatoresti (barbatul cu care erau vazute insa nu isi strica deloc reputatia, si in general pentru barbati nu era drama daca nu se casatoreau)].

      Chiar si astazi femeile sunt asupru judecate, si nu doar judecate, dar si folosite! (pentru ca, asa cum ziceam la inceput, nu toata lumea are principii si unii au asa, niste.. chestii pe care le invart cum le pica bine, e rau sa fii provocator dar e si bine… ocazional)
      Femeile care au fost casatorite, femeile care au un copil si nu sunt intr-o relatie, femeile care au avut relatii cu mai multi barbati de-a lungul timpului – sunt diferit tratate si de alte femei care au avut norocul sa aiba alt traseu in viata, dar si de barbatii care au avut un traseu asemenator!!

      Faptul ca Danut se culca cu Altaioana si nu are chef sa aiba o relatie cu ea nu poate sa fie egal cu faptul ca Elvira se culca cu colegul afemeiat dar vrea sa se casatoreasca cu alt coleg.
      In primul rand pentru ca, asa cum am zis si e evident pentru toata lumea, femeile si barbatii nu sunt tratati la fel in lume, si in alt doilea rand (poate si mai important) pentru ca Elvira7 enumera DEFECTE (lenes, betiv, barbat care injura, afemeiat) iar Danut enumera…aaa.. stati sa dau scroll.. aa.., pardon. Danut nu enumera nimic negativ. El doar face referire la o femeie oarecare ce nu a facut nimic gresit dar este blonda!!!! si supla!!!! si provocatoare!!!!!

    • N-as vrea sa ne indepartam de subiectul Ana dar poate ne fac bine si noua si altora discutiile astea. Mie imi suna pozitiv-informativ. De exemplu, cand am spus eu ca as dansa, merge la munte si mare cu colegul ala lenes, afemeiat dar mai ales distractiv, nu m-am urcat in pat cu el. Am gandit exact ce am scris. Poate m-am vazut chiar intr-un grup, iar colegul ala putea sa fie sufletul grupului la distractie, mie sa-mi placa cand este in preajma ca poate-i si distractiv, si istet, dar nu m-as marita cu el. Aia era ideea. Vedeti cat de usor putem interpreta diferit cuvintele? Nu as fi vorbit despre Ana ca a avut sex sau nu(pentru ca asa-i, nu stim) decat raspuns la afirmatia asta „e ok sa iti incepi viata sexula cand sjmti ca vrei” care nu este buna sau rea, si am vorbit despre o Ana care a ales sa nu o inceapa. Pentru ca-i tot o alegere si asta si poate sa aleaga asta fara sa fie judecata. Dar simt ca este un iz de suparare cand ar fi laudata si apreciata si preferata pentru asta. De ce? Daca alegerile sunt libere de ce aprecierile nu ar fi sa fie la fel?

    • Eu am inteles ca la monogamie s-a referit, si Andra a asociat asta cu „proprietate”, ca si-ar considera sotia un obiect care-i apartine. Strict la asta m-am referit.
      Nu as lua in seama fumatul, pentru ca in insiruirea descrierii care-i asta „Supla, blonda, inteligenta, provocatoare, vulgara, fumatoare” sunt si cel putin 3 caracteristici ce pot fi neutre sau pozitive in orice context. Din instinct, tu ai dat fumatoarei o canatatie negativa, dar n-ai facut acelasi lucru cu inteligenta sau supletea.

    • Pai, ai inteles gresit, Danut pare a zice ca nu ii plac femeile care si-au „trait viata” ca sa zic asa, chiar daca sunt capabile de monogamie – sau poate ca crede femeile care si-au trait tineretea nu pot sa fie fidele. Are idei preconcepute despre femei (vezi partea cu fumatul) si tinand cont de ce a scris, te-ar evita si pe tine – tocmai pentru ca ai merge cu el „la dans, pe munte si la mare”, deci nici tu nu esti Ana pentru el. Daca e sa speculez pare genul de barbat care nu si-ar lasa nevasta sa ii faca sex oral pentru ca „cu gura aia pupa copiii”.

  15. Sincer, nu-mi plac oamenii vulgari! Cu atat mai mult o femeie! Nici nu-i sta bine! Detest oamenii care doresc sa se evidentieze folosind un vocabular sarac si murdar. Insa, din prea multa experienta cu oamenii, am tras o concluzie! Oamenii, folosesc masca! Si o folosesc foarte des! Exact ca la teatru! Tragedy end comedy! Unii rad, desi in sufletul lor plang…iar altii plang, desi in sufletul lor rad!…Oamenii tristi nu suporta oamenii fericiti! Nu va lasati inselati, de Altaioana! Vorbeste aiurea! Rade, dar de fapt plange! Altaioana, este o femeie trista!

  16. Nu cred ca Altaioana este trista … Cred ca este o femeie implinita , care se poate descurca singura si castiga bine… Suspectez ca Danut e vai de capul lui in realitate … ca majoritatea barbatilor romani si nu numai romani… Sincer Ana asta mi se pare ca are 40 de ani , isi descrie amintirile reale , dar de acum 20 de ani si nu cred ca era atat de echilibrata la 18 ani… Dar cine stie, poate ma insel . Am o fiica adolescenta si se zbate cu foarte multe probleme , chiar daca este frumoasa si inteligenta , a avut o copilarie fara traume sau lipsuri si a fost si este foarte iubita… Cred ca adolescenta este o perioada in care se pot pierde si cei mai buni , iar aceste judecati echilibrate, aceasta seninatate frumoasa si acest apetit pentru studiu pe care-l prezinta Ana sunt nereale si neveridice. Dar poate vorbeste invidia din mine… Iar faza cu cat de crestina este Ana , offf , ce pot sa mai zic, decat: intoleranta si auto-suficienta…
    In liceu am avut o colega ca Ana – era foarte frumoasa , atrasa de studiu ( a si reusit din prima la Medicina fara ore – ceea ce pe vremea mea era o minune… ) , baietii o priveau de la distanta cu respect , simpatie … Dar ea era paralizata de timiditate si complexe – pe care le trata cu umor , totusi nu putea sa iasa in lume, nici macar la un film .. a incercat o data si a inceput sa-i curga sange din nas … desi gandea , arata si se purta ca Ana , totusi avea propriii ei monstri interiori ….
    Nu a avut decat un singur prieten, in facultate , nu cred ca a facut sex cu el , a suferit toata viata dupa el si este singura si acum , sta cu mama ei si a devenit mult mai putin simpatica… Nu suporta copiii , calatoreste mult in concedii , si mereu e in conflict cu cineva ( cu directorul Clinicii unde profeseaza , cu vecinii cu care a ajuns la conflicte la care a fost chemata si politia , crede cu tarie in teorii conspirative gen nocivitatea vaccinului anti- covid etc.
    Ce vreau sa spun , ca atatea calitati incantatoare pe care le are aceasta Ana , in viata reala ele vin cu un pret . M-as bucura sa nu fie asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *