O mai știți pe Ana, fata de pe rândul de la perete? Ne-a scris iar. Data asta despre Sărbători. Îi mulțumesc!
Ziua mea de naștere e pe 25 decembrie (salut Capricornii din întreaga lume). Iarna a fost mereu anotimpul meu preferat, chiar dacă zilele sunt scurte, e frig și nu prea avem zăpadă. Vacanța de iarnă mi-am petrecut-o mereu cu părinții, deși până la clasa a opta am locuit cu bunicii. În școala generală mă simțeam puțin aiurea când începeam să decorăm clasa, să facem ornamente, pentru că bunica nu avea brad și nu mă lăsa niciodată să expun bricolajele prin casă. Îmi părea rău, pentru că îmi auzeam colegii cum povesteau despre pregătirile de Sărbători, aveau poze. Practic, după 1 Decembrie era totul despre Crăciun. Prin clasa a 5a am pus beteală pe un ficus și bunica s-a supărat, a aruncat beteala și gata. Nu am mai încercat să decorez nimic la ea acasă de atunci. Ironic cum și-a cumpărat brad după ce eu am intrat la liceu și am plecat de la ea.
Acasă la mama mă așteptau cu pregătirile, dar acestea nu începeau cu bradul, ci cu tăiatul porcului. Era o săptămână aglomerată, mereu pe 24 decembrie ne prindea miezul nopții împachetând sarmale (ca o glumă, spuneam „cum să știi dacă vin Sărbătorile dacă nu facem sarmale la 2 noaptea?). În timp, a devenit tot mai mult: mai multe sarmale, mai multe antreuri, mai multe prăjituri, de parcă singurul scop al Crăciunului era să ai frigiderul cel mai plin. A doua zi era ziua cu masa.
Când eram mică abia așteptam să vină Moșul, dimineața deschideam cadourile, apoi strângeam repede și de la 11 la 4-5 seara era masa cu toată familia. Nu îmi plăcea deloc, voiam să fac orice altceva. Aș fi vrut să mă joc cu jucăriile, să mă uit la desene (nu aveam cablu și TVR nu difuza mereu desene), dar stăteam la masă, îmi era jenă și să mă ridic să merg la baie în propria casă, rudele îmi puneau întrebări despre școală și dacă nu știam să răspund mă simțeam prost (știam că urma și mama să mă întrebe de ce nu am știut lucrul respectiv mai târziu).
În familia noastră există întotdeauna acest schimb de cadouri. Suntem 6 verișori și toți primim același cadou de la rude, în cazul meu primeam cadoul (dulciuri, de obicei) pe 25, era și de Crăciun și de ziua mea, același ca și ceilalți cinci veri.
Moșul nu a mai venit de pe la 8 ani, când am început să suspectez că nu există. Mi-a părut rău, nu am apucat să îi scriu nici o scrisoare singură.
Am sugerat acum ceva timp să păstram tradiția cadourilor sub brad, dar mama a răspuns „Ce, ești copil mic?”.
Nu am mers la colindat când eram mică, colegii mei de școală erau în altă localitate, verii mei aveau prietenii lor, nu aveam cu cine să merg și îmi era prea jena să merg singură.
Prin clasa a opta din Crăciun, nu a mai rămas decât multă muncă la gătit, curățenie și o atitudine veselă forțată. Masa tradițională era un fel de „să se termine odată”, eram mare, acum nu mai trebuia să stau pe scaun 6 ore, ci să ajut cu masa.
Așa că de ziua mea eram ospătar, nici nu mai simțeam ce gust are mâncarea, mereu voia cineva ceva ce nu era pe masă sau încă un prosop, sau avea ceva în geanta de pe hol…
Cumva au uitat și de ziua mea, era prea mare agitație cu pusul mesei, impresionatul propriei familii să se mai întrebe cineva de ce au venit acolo în primul rând. Chiar o mătușă mi-a spus că a uitat că dacă nu am pus pe facebook, nu a primit notificare. Dar cine trebuie să știe a știut: bunica suna în fiecare an prima ora dimineața să mă felicite, o fostă colegă suna la patru fix dimineața, o alta îmi trimite cadoul prin poștă.
Am avut de ales între toată lumea (excepție bunica și 2 colege) care uită de ziua mea și a sărbători Crăciunul cu mine. Am ales a doua variantă. Și cum e sărbătoarea mea preferată, am încercat să o fac cum cred eu că trebuie să fie. Anul acesta fac 18 ani (nu se pune problema de majorat) și acum cred în Moș Crăciun. Îi scriu în fiecare an.
Împodobesc bradul gazdei la care stau în chirie, scara de bloc, fac ornamentele de la centru (am convins și câțiva colegi de clasă să mi se alăture), încă mă uit la desene și mi-am făcut propriile tradiții. Eu fac cadouri după cum cred și le ofer cui vreau până pe 25, acasă las cadouri pentru părinți sub brad, în dimineața de Crăciun stau în pijamale și beau ciocolată, blochez canalele TV să ruleze un film de sărbători (sorry, fără politica anul asta), îi poftesc să își ia singuri ce au nevoie, aleg meniul cât mai puțin încărcat, în fond e ziua mea. Acum cea mai frumoasă parte sunt fursecurile de turtă dulce pe care le coc și le decorez singură cu colinde pe fundal. Le ofer tuturor și mă bucur când sunt apreciate. Am întâlnit și persoane care cred că turta dulce nu e cadou sau că un calendar de sărbători trebuie să conțină obiecte, nu bilețele cu gânduri frumoase, dar cineva trebuia să fie și Grinch.
Anul trecut le-am propus colegilor să facem o strângere de cadouri pentru copii. Am intrat în posesia unor scrisori adresate lui Moș Crăciun și cu puțină complicitate din partea poștăriței mituite cu turtă dulce am putut să le lăsăm câtorva copii de pe lângă noi un cadou pe prag. Anul acesta totul e diferit, așa că am lansat un proiect în care am invitat oameni necunoscuți să nominalizeze alți oameni care au primit de la noi un om mare din turtă dulce și o felicitare. Am oferit, cu ajutorul mai multor colegi, 226 de astfel de surprize!
Pentru mine e un nou început, fiecare om de turtă dulce a fost plin cu dragoste și spirit de sărbătoare.
Sper că ați avut un Crăciun fericit!
Vai, ce tanara cu suflet minunat! Ma bucur ca si-a gasit curajul sa se bucure de ziua ei si sa o petreaca asa cum isi doreste ea! E pacat sa nu poti sa faci asta nici macar in copilarie…
Servus Ana,
M-am regasit in partea povestii tale cu neautenticitatea sarbatorilor petrecute in familie dintr-o traditie de obligatie, mereu incetosate de oboseala facutului curateniei, mancarurilor (multe si aceleasi) si rudelor straine adunate ca sa nu stea fiecare la casa lui si sa isi priveasca in fata propriile vieti si singuratati sufletesti.
Am invatat sa ma bucur de senintatea sarbatorilor in timp, dupa ce pana atunci, ani de zile, am lasat furtuni mentale sa imi invadeze fiecare fibra si oameni care nu ma bucurau sa fie in jur.
Anul trecut am ales sa petrec sarbatorile de iarna singura. Am vrut sa vad cum este sa fiu eu cu mine. Am ales sa nu mai accept oameni care imi zdruncina linistea in preajma mea si sa nu particip la evenimente si adunari care nu imi spun nimic. Daca sunt situatii in care aleg sa fiu confortabil anesteziata emotional, de data aceasta am ales sa fiu confortabila.
Mi-a fost bine…pentru prima data mi-a fost bine mie cu mine insami desi muuulte din propriile frustrari si dorinte imi erau nerezolvate si neimplinite. Mi-am facut timp pentru mintea si sufletul meu si petrecut sarbatorile asa cum am simtit eu…si nu altii. Eu cu mine, la momentul potrivit din viata mea.
Desi nu te cunosc, ma bucur mult pentru tine ca ti-ai oferit sansa…sa fii tu si sa iti bucuri sufletul in ceas de sarbatoare.
Iti doresc un an nou care sa iti fie unul bun si linistit.
Si eu am ales sa petrec Sarbatorile in acest an doar impreuna cu animalutul meu de companie, epuizata de atmosfera tensionata din familie si de prea multele care se fac in aceasta perioada. Dintre traditii, le-am pastrat pe cele care ma bucura: bradul, decoratul casei si 2-3 feluri de mancare de sezon care imi plac.
Un An bun tuturor! 🙂
ce suflet frumos 🙂
Sărbătorile petrecute în stil tradițional românesc, într-o familie tradițională, sunt „self defeating”; nimeni nu are cum să rămână cu amintiri plăcute sau cu relații familiale mai bune după perioada în sine.
Pe de o parte femeia muncește zi-lumină la bucătărie și pentru a pune casa în ordine. De ce? Că trebuie, că așa se face, că o vorbesc neamurile, că o bate bărbatul, să dea exemplu copiilor etc. Mâncărurile de sărbători sunt prin definiție greu de preparat, migăloase și necesită uneori mai multe etape până la varianta finală. E pur și simplu obositor fizic și mental să le faci pe toate printre cure de mătură (aspirator), de stăpânit copiii și de băgat bărbatul în seamă.
Bărbatul este într-o perioadă „moartă” a anului, fiind mai mult sau mai puțin blocat în casă pe motiv de zile libere, concediu, temperaturi scăzute afară etc. Intervine deci plictiseala, poate și un început de anxietate și de depresie din cauza perioadei prelungite petrecute într-un spațiu închis. Refugiul în televizor și în alcool nu ajută la rezolvarea problemei de fond și nici nu transmite mesajul potrivit celorlalți membri ai familiei, însă alte soluții nu sunt la îndemână.
Peste oboseală, plictiseală și frustrări existențiale vin și alte detalii, precum frișca de pe prăjitură. De exemplu copiii au acces la mult mai mult zahăr decât în timpul anului, cu efecte ușor de bănuit în ce privește atmosfera generală a casei. Masa îmbelșugată poate cauza ulterior probleme de digestie, dar până atunci sunt și alte dureri de cap de gestionat.
Dacă sunt musafiri la masă, eticheta sau „scrobeala” imobilizează pe toată lumea în situații poate nu tocmai relaxante. Rudele în vârstă sunt prin definiție prezențe sociale neplăcute; în prezența lor discuțiile deviază imediat către recomandări de alifii pentru artroze și reumatism. Văduvele pot să mai tragă câte o cură de plâns în amintirea celui care lipsește iar în cazuri extreme bărbații pot chiar să intre în dezbateri demne de știrile de la ora 5. Peste toate astea planează groaza gazdelor: ce ne facem dacă rămânem fără mâncare sau fără băutură?
Când se trage linie, femeia mai aruncă o tiradă de acuze – ca în fiecare an de fapt – că iar a muncit ca proasta, că leneșul și pramatiile crescute la ușă n-au făcut nimic să o ajute, dar de fapt uite că Ioneștii au avut sărbători mai mișto la ei acasă iar Popeștii au fost într-o vacanță de vis. Iar anul următor va fi fix la fel, poate doar cu minim de variație în ce privește musafirii.
Așa de bine ai spus…
Esti o fata de milioane! Sarbatori fericite, un An Nou cu multe schimbari pozitive!!
Anul acesta, fara musafiri si alte fasoane, am comandat pizza de Craciun iar de Revelion un platou de prajituri. Toata lumea a fost multumita, stress zero… hai nu chiar zero, ca am incercat sa facem si putina curatenie. Mosul a fost magic, copiii s au bucurat zile in sir de cadouri…
Sa avem un an nou mai bun si mai frumos!
Ana, esti minunata! Sa ne mai scrii! Ne place cum evoluezi si esti o inspiratie.
Si eu m-am rupt cu sarbatorile in familie incarcate cu superficialitate si munca multa. De ceva ani Fac ani ceva mancare ce ne place si o mancam noi, bradul cu cateva sapt inainte, mananca cine vrea, cadouri sub brad (simbolice) si multa liniste si somn, rugaciune si post inainte (daca ma simt bine), donez ceva.
Craciunul este sarbatoarea nasterii lui Iisus, nu a consumerismului si nici a fatzarniciei.
Buna,suflet frumos!
Eu cu soțul si fiul meu, de când trăim în străinătate,tare mult ne.am schimbat concepțiile.. mai mult eu, ca soțul le avea mai demult schimbate! Noi de sărbători suntem foarte relaxati..e ca o zi normala de duminica, gătim ceva bun impreuna ,pe lângă o salata de ceva, și o prajitura dacă am chef…la fel.si cu musafirii..dacă e sa mergem noi ,mereu ducem ceva de-ale gurii și asa suntem cu toții impacati si viceversa ..e mult mai bine asa..din punctul meu de vedere
Anul aceasta am fost acasă.. acolo unde nu am mai fost de 6 ani..si e tot la fel..stresul maxim înainte de Sărbători pe.la.toate casele..nu ne.a placut mai deloc..nu prea am avut timp de noi deoarece am fost prea ocupați cu pregătirile iar de Crăciun, ce sa vezi? Eram cu toții obosiți.. halal sărbători..nu mai vreau..mai bine asa cum s.au petrecut în ultimii 6 ani..mai puțin stress si mai multa odihna, voie buna și chef de sărbători!