Cum să‑i cultivi copilului tău atenţia şi capacitatea de concentrare (Janet Lansbury)

Fragmentul de mai jos este un capitol din cartea Cum educăm copiii mici cu respect și blândețe, de Janet Lansbury, recent lansată de editura Univers. O puteți comanda de aici.

Nu stăm deloc pe gânduri când vine vorba să întrerupem bebeluşii şi copiii mici, în special pentru că nu ne trece prin cap să punem preţ pe ceea ce fac ei. În acelaşi timp, ne dorim din partea copiilor noştri să înveţe şi să reuşească. Vrem să fie capabili să asculte cu răbdare în clasă şi să aibă tenacitatea de a rezolva probleme grele şi de a‑şi urma visurile. Vrem ca „a fi atent“ să fie pentru ei un lucru firesc, iar deprinderile de învăţare să şi le formeze uşor şi cu bucurie.

Primii ani de viaţă sunt esenţiali pentru dezvoltarea atenţiei şi a concentrării. Iată câteva moduri de a stimula capacitatea de concentrare pe perioade mai lungi:

Distracţie şi stimulare minimă. Bebeluşii se lasă repede în voia obişnuinţei şi pot ajunge să aştepte mereu să fie distraţi în loc să facă ce le vine în mod firesc – să‑şi găsească de lucru cu orice se află în imediata lor apropiere. Stimularea constantă poate avea drept consecinţe un părinte epuizat şi un copil surescitat, care se plictiseşte uşor.

Magda Gerber, expertă în comportamentul nou‑născuţilor, ne‑a învăţat că bebeluşii nu se plictisesc în mod natural. Părinţii sunt cei care se plictisesc. Bebeluşii sunt fascinaţi de modurile în care pot să‑ş i mişte corpul, de lucrurile pe care le văd, le aud, le miros şi în general de orice bucăţică de viaţă căreia noi, adulţii, nu‑i dăm prea mare importanţă. Ei au nevoie de timp nelimitat ca să experimenteze toate aceste lucruri şi să le asimileze.

Fără televizor sau filmuleţe în primii doi ani. Televizorul şi filmele sunt cel mai drastic mod de a submina capacitatea de concentrare a copilului tău, pentru că acestea îi domină şi‑i copleşesc atenţia în loc să‑l încurajeze să‑ş i exerseze capacitatea de concentrare.

Gândeşte‑te la atracţia puternică pe care o exercită ecranul unui televizor într‑un restaurant. Poţi să stai la masă alături de cei mai fascinanţi oameni din lume, şi totuşi să te trezeşti că îţi fug ochii spre afurisitul de televizor. (Pentru un studiu aprofundat al problemei televizorului, îţi recomand din toată inima Endangered Minds: Why Children Don’t Think – And What We Can Do About It1, de dr. Jane M. Healy.)

Creează un loc sigur, plăcut şi „pozitiv“. Ca să se menţină ocupat perioade îndelungate, bebeluşul are nevoie de un loc sigur. Asta poate începe cu un coşuleţ sau un pătuţ, mai târziu un ţarc şi în cele din urmă o zonă de joacă îngrădită. O zonă prea extinsă, cu obiecte potenţial periculoase aflate la îndemâna copilului, nu reprezintă mediul relaxat de care are nevoie bebeluşul pentru a‑şi concentra atenţia pe perioade lungi. Bebeluşii nu se pot juca prea mult timp când sunt distraşi de încordarea părinţilor îngrijoraţi pentru siguranţa lor şi întrerupţi cu câte un „Nu“.

Doar obiecte şi jucării simple, multifuncţionale. Dacă nu sunt distraşi, bebeluşii obişnuiesc să studieze centimetru cu centimetru orice obiect simplu, cum ar fi modelul de la un prosop de pânză. Îl analizează îndeaproape: îl flutură, îl bagă în gură, şi‑l pun pe faţă şi‑l mototolesc. Au tendinţa să se plictisească sau să devină surescitaţi când au de‑a face fie cu obiecte pe care nu le pot înţelege (cum ar fi jucăriile care zornăie sau alte surse misterioase de zgomot), fie cu jucării pe care le privesc sau le ascultă pasiv şi care au o singură funcţie (cum ar fi caruselele muzicale sau jucăriile cu cheiţă). În mod asemănător televizorului şi filmelor, aceste jucării mai degrabă subjugă atenţia copilului decât să‑i stimuleze capacitatea de a se concentra în mod activ, de a cerceta şi de a interacţiona.

Observă. Și nu întrerupe. Observarea felului în care bebeluşii noştri aleg să‑ş i petreacă timpul ne ajută să ne dăm seama că ei nu stau culcaţi şi atât, ci chiar fac ceva. Acest ceva poate însemna să privească la o fereastră, la ventilatorul din tavan sau să încerce să prindă particulele de praf din lumina soarelui.
De fiecare dată când îi întrerupem contemplările bebeluşului nostru, îi tulburăm concentrarea. Dacă îl urmărim, putem observa când apare o pauză în activitatea lui, de exemplu bebeluşul îşi ia ochii de la mingiuţa perforată pe care o împungea cu degetele şi îşi îndreaptă privirea spre noi. Atunci putem să‑i cerem să‑l ridicăm ca să‑i schimbăm scutecul fără să‑i distragem atenţia sau să‑i întrerupem fluxul gândirii.

Bebeluşul are posibilitatea să aleagă. Realitatea simplă: copiii sunt mai interesaţi de lucrurile pe care le aleg ei decât de lucrurile pe care le alegem noi pentru ei. De aceea, dacă‑i dăm voie unui bebeluş să aleagă singur ce să facă în mediul său de joacă, în loc să‑l direcţionăm către activitatea aleasă de noi (un joc educativ, puzzle sau joc cu imagini), propria lui alegere îi va atrage cu mai mult succes interesul, atenţia şi concentrarea.

Copiii cărora li se asigură o mulţime de ocazii de a se concentra pe perioade lungi asupra unor activităţi pe care şi le aleg singuri vor fi mai capabili să fie atenţi în situaţii viitoare (cum ar fi la şcoală), în care activităţile sunt stabilite de adulţi.

Nu-i distrage atenția. Este o practică frecventă să‑i distragem atenţia unui bebeluş cu o jucărie pe măsuţa de schimbat ca să „rezolvăm problema“. Dar asta îi obişnuieşte pe bebeluşi să nu fie atenţi. Schimbatul scutecelor, baia şi mesele nu sunt nişte corvezi plictisitoare şi neplăcute pentru bebeluşi. Ei sunt interesaţi de toate aspectele vieţii lor. Vor să fie implicaţi în fiecare etapă a unei sarcini care‑i priveşte şi să fie invitaţi să participe după puterile lor.

Atunci când învăţăm un bebeluş că NU ar trebui să fie atent la activităţile din care face parte integrantă, cum ne putem aştepta să‑ş i dezvolte o capacitate de concentrare sănătoasă?

Capacitatea de a petrece perioade prelungite de timp analizând în profunzime, căutând o înţelegere mai bună a
unui obiect sau a unei situaţii poate fi dezvoltată şi întărită ca un muşchi. Nu pretind că aş avea un doctorat în aşa ceva, dar bunul simţ şi experienţa îmi spun că un mediu casnic care stimulează concentrarea şi atenţia poate să aibă un impact pozitiv în cazul unor tulburări cu deficit de atenţie – şi poate chiar să le prevină.

Concentrarea înseamnă putere. O capacitate de concentrare pe perioade lungi este esenţială pentru succesul școlar, sportiv şi în sfera creaţiei. Ascultătorii atenţi sunt cei mai buni prieteni, parteneri de viaţă şi părinţi.

Aşa că data viitoare când verifici ce face bebeluşul tău, umblă în vârful picioarelor şi trage cu ochiul înainte de a‑i spune „Bună“.

Photo by Jonathan Borba on Unsplash