Am primit această mărturisire de la o femeie care simte că nu are nicio ieșire. Dacă aveți sugestii pentru ea, le așteptăm cu recunoștință în comentarii sau mesaj privat. Mulțumesc.
Acum câteva luni am rugat-o pe Ioana să mă ajute cu publicarea unui subiect deloc dezbătut și mediatizat în presa românească, dar care devine o realitate pentru unele mame care trec prin divorț în Romania. Subiectul este dramatic. Vorbim de traumatizarea copiilor pe viață. Vorbim de viitori adulți cu răni adânci. Vorbim de lupta femeilor de a se vindeca ele însele de traumă. Susținerea pentru astfel de femei din partea statului român este zero.
În cazul în care ai neșansa să fi căzut în plasa unui bărbat narcisist cu înclinații psihopate, care să te fi ales din considerente pur financiare (multe femei aleg cariera și apoi pot cădea în plasa unui astfel de bărbat care își alege atent și calculat victimele), vei trece prin cel mai cumplit divorț, cu șanse reale să ți se smulgă copilul din brațe.
Dacă ai înghițit câțiva ani buni de umilințe, traume emoționale și fizice provocate de un astfel de „bărbat„, ai șanse mari să iți traumatizezi și copilul.
De ce așa ceva este posibil în România?
Pentru că legea permite foarte ușor încălcarea hotărârilor judecătorești când vine vorba de copii, sub umbrela prevederilor legate de drepturile copilului aplicabile în UE. Doar că în multe domenii România e în UE doar pe hârtie.
Faptic, România mai are mult și bine până la a se situa în UE. În primul rând datorită corupției și a lipsei de educație și moralitate pe care o au mulți dintre cetățenii ei. În 2016, Codul de Procedură Civilă a fost modificat, iar acum, tipologia bărbatului care ademenește o femeie ca să fie întreținut de ea, pitit în spatele copiilor și a idei de familie, primește ajutorul legal de care avea nevoie.
Dacă un astfel de părinte trage de copil, îl manipulează, îl cumpără, până la finalizarea divorțului te trezești că al tău copil s-a mutat la tatăl lui deja. Deși tu ai o locuință pe numele tău (iar tatăl nu).
Noul Cod de Procedură Civilă menționează că atunci când un părinte merge (cu executorul judecătoresc) să pună în aplicare hotărârea instanței, daca copilul refuză și manifestă aversiune față de părintele câștigător în fața instanței, indiferent de vârsta copilului, nu poți face nimic. Cu alte cuvinte, nu contează sentința unui judecător.
Unui părinte manipulator i se permite să se folosească de propriul copil pentru a încălca o hotărâre judecătorească și pentru a se răzbună pe celălalt părinte. Vorbim concret de Art. 913 din Codul de Procedura Civilă.
Ce se întâmplă în țări civilizate (Germania de exemplu)? Nici ei nu forțează copilul în mod brutal. Însă adulții aplică legea, respectiv respectă hotărârea judecătorească, iar copilul se mută la părintele care l-a câștigat în instanță și în paralel DGASPC susține copilul și cei doi părinți printr-un program de terapie.
În Romania, DGASPC se joacă de-a terapia și fac ședințe de consiliere cu copilul, ședințe total inutile, câtă vreme copilul locuiește cu părintele manipulator care năruiește tot ce a lucrat DGASPC imediat ce copilul a ieșit de pe ușa instituției. Doamna avocat, o profesionistă desăvârșită, îmi spune resemnat: ” Nu aveți ce să faceți. În astfel de cazuri, cu psihopați, doar când el se satură, vine și vă aduce copilul.”
Și atunci, te întrebi: OK. Am greșit. Am iubit un psihopat. Am devenit o umbră dintr-o femeie puternică. Am vrut să scap. Am divorțat. Dar acum trăiesc cea mai cumplită traumă pentru o mamă – copilul meu fuge de mine.
Mamele ca mine au zero sprijin. Pentru că în România nu există interes real față de copii. Față de femei victime ale violenței domestice. Poliția este total pasivă. DGASPC la fel. Încă ești tratată și cu dispreț ” Dar de ce ați stat? Copilul ține cu tatăl lui.” Și ajungi tot tu, omul normal, femeia independentă, să fii privită cu reticență sau dispreț. România… încotro?
Draga mea nu pot sa iti spun decât ca ești o femeie puternica, o femeie care a avut curaj sa iasa din sfera abuzurilor ??Cat privește durerea pe care o simte o mama atunci cand nu are copilu lângă ea este ceva de neimaginat insa acel copil va creste si va recupera cu siguranță tipul pierduți diferent de cat de manipulator este celălalt printre si pentru asta trebuie sa te pregătești! Trebuie sa fi acolo cu bratele deschise, cu iubire si tot timpul de care dispui ❤️?
Tocmai din acest motiv, ca să nu îmi traumatizez copilul pe viață, prefer momentan sa îndur, sa mai aștept. Povestea mea este diferita de a ta, dar rezultatul unui divorț ar fi același, un copil cu traume care îl vor urmări toată viața. Nu vreau sa ii fac răul ăsta copilului meu?
Buna seara. Eu va inteleg. Am avut parte de un tata psihopat si manipulator. E f usor de manipulat un copil, stiu din propie experienta. Ce pot sa va spun ca sa va ajut: nu renuntati la copil, la a mentine o relatie cu el, la a-i arata cat il iubiti. Mama asta a facut si a functionat ? E f greu de luptat cu sistemul, iar cu un psihopat, lupta e crancena. Va doresc putere, curaj si credinta. Dumnezeu nu doarme.
Mai „abuzati” sunt tații de alienarile făcute de elementele de femei!!!
Mai este un lucru pe pe care îl fac. Este să îi duc mâncare preferată și orice mai vrea(evident că de cele mai multe ori este judecat și puricat, de ce amf acut așa și nu invers, aici încerc să iau cu haz copilul, și să relaxez un pic situația). Na, orice oportunitate de a petrece timp cu el, in care să vorbim despre orice altceva, jucăm cărți. Îi povestesc despre ceva când vrea. Și îi arăt mult respect pentru alegerile lui. Încerc să construiesc o relație sănătoasă cu el și am încredere că partea sănătoasă a lui va fi mai puternică. Decât partea in care este manipulat. Uof. Greu greu. Plus, focus pe mine, copilul să mă vadă bine. Să își dorească să vină. E greu, e foarte greu, in procesul ăsta învăț să mă iubesc și pe mine. Copiii învață și se inspiră din ce văd, autentic. Și până la urmă asta îmi doresc pentru viața lui. Binele superior al copilului. Doamne ajută, pentru toată lumea să își găsească înțelepciunea interioară l, să o audă, și o să asculte. Zile cu bine.
Numai Dumnezeu te poate ajuta. Daca reusesti sa crezi si sa te rogi. Trebuie sa intelegi ceva din incercarea asta. S-ar putea sa fie faptul ca trebuie sa investesti mult mai mult in spiritual. Si copilul tau va creste spiritual din aceasta incercare. Va fi dureros dar va creste. Intre timp cel mai important este sa te apropii de Dumnezeu ca sa iti faci un aliat puternic dar si pentru ca si tu ai nevoie sa cresti.
Imi pare sincer rau. Banuiesc ca avocatul pe care il aveti este unul care are experienta cu acest domeniu si daca va spune ca nu puteti legal sa faceti nimic diferit probabil ca asa si este. Nu stiu daca ar ajuta cu ceva sa apelati la organisme internationale sau daca se poate.
Nu stiu ce sfat ar putea sa va dea cineva – poate doar daca reusiti prin acest articol sa luati legatura cu o persoana care a trecut prin acelasi lucru si a reusit sa schimbe ceva.
Poate puteti macar sa aveti o relatie cu copilul chiar daca nu reusiti sa il/o determinati sa vrea sa locuiasca cu dvs. E posibil ca la un moment dat sa vrea singur/a sa se mute.
Este un compromis enorm dar poate e mai bine decat sa nu aveti deloc o relatie cu copilul si sa va respingă. Cu cât este mai amenintata relatia copilului cu tatal cu atat va va respinge mai mult.
Ps: catre doamna Silvia de mai sus – mi se pare foarte ofensator mesajul dvs, nu stiu daca va dati seama.. Sa dati vina pe mama pe situatia asta pentru ca nu a investit spiritual in dumnezeu?!
clasicul victima e de vina. doamne, cum pot manipula niste popi credinta unor oameni
Este horror. Trec prin asta. Nu am cuvintem ce pot spune că mă ajută, într-adevăr este să mă rog pentru el. Zic in gând des tatăl nostru și îi trimit gânduri de oriunde sunt. Da, biserica mă ajută, fiindcă îmi aduce liniște, când efectiv nu am ce să fac. E oribil. Nu doresc nimănui să înțeleagă așa ceva. Doar cine e in această situatie poate înțelege cu adevărat și nu am sfat. Am intrat și eu tot pentru a mai căuta soluții. Ce m-am ajută. Este să nu fiu singură când mai văd copilul. Manipulatorii la mine sunt 2. Tatăl și Tataie, cu injurii grave și calomnii in fața copilului. Îngrozitoare. Îl distrug emoțional pe copil. Într-adevăr, am încredere în copilul meu. Îi repet astam indiferent ce cuvinte îmi adresează, fiindcă nu este vina lui de această situație, nu este nici a mea. Îi spun că îl iubesc oriunde este și orice face. Și îl asigur constant. E groaznic. Sper și știu că o să ajungă să înțeleagă și să își dorească să iasă de acolo. E nevoie să fiu eu foarte sigură și încrezătoare pentru copil. Să simtă asta. Are 7 ani.
Vai de capu nostru cu cresterea prin suferinta a copilului si caderile mistice. Sper din toata inima ca nu sunteti psiholog. Chiar sper. Pentru ca nu exista doamna asa ceva. Un copil traumatizat mult prea rar isi atinge adevăratul potential si si atunci factorul hazard are mare inraurire. Cred ca daca n-aveam un nemernic de tata eram atata de departe acum ca ma vedeam si din satelit. Oricum am ajuns demnitar al statului roman si bine situata financiar dar nu a avut legatura cu suferinta. Auzi crestere si empowering prin suferinta. Fereasca Dumnezeu. Si sa va mai zic ceva tuturor care spuneti sa nu fie vb tatal de rau. Cred ca jucati in filmul gresit. Sa nu fie vb de rau e una, sa cereti unei femei torturate de fostul sot/concubin sa l vb de bine. pai bravo. faceti le narcisistilor si psihopatilor jumate de treaba! vorbiti i de bine si ridicați le statuie ca sa va ia copilu mai usor. jucati cinstit cu ei ca daca au si avocati buni e treaba ca si facuta. relatia dintre mama si perechea copil-tata, odata ce parintii s au despartit este treaba tatalui. contribuiti ca niste blege la o relatie simbiotica a copilului cu un tata toxic, il ajutati sa va ia copilu de sub nas si apoi plangeti la icoane si asteptati sa se intoarca copilu ratacitor…. asteptati… ca o sa aveti de asteptat. ca paranteza, suferinta si trauma nu m au ajutat sa cresc! mama ma batea de ma zvanta (rar da m a ars de cateva ori de nu m am vazut si pe nedrept) insa in viata mea nu l am vazut pe tata cu ochi buni. bea, facea scandal era trantor si om rau! cred ca daca se apuca mama sa il vorbeasca de bine ma pierdea de musteriu. ar fi fost ipocrizia suprema. copiii au nevoie nu de 2 parinti nu de 5 nu de 1. au nevoie de un adult cu capu pe umeri care sa le ofere chiar si iubire aspra numai sa fie iubire si ingrijire cu limite clare!
Sunt mii de femei in situatia asta – eu sunt inca una dintre ele. Dreptate in instanta ? Nu exista asa ceva in Romania ! Am introdus actiunea de divort cand copilul avea o luna … Judecatoarea i-a dat 3 vizite pe saptamana cand copilul era inca alaptat …Iar eu trebuia sa-mi suport agresorul de 3 ori pe saptamana.Sa-i suport ironia, dispretul pentru ca eram obligata prin lege sa il primesc in casa .
Ce face acum? Manipuleaza copilul prin santaj emotional si frica !
Sigur il poti bate cu propriile lui arme! Esti o femeie desteapta, ti-a scapat ceva. Te bazezi pe autoritati, dar ai uitat sa te bazezi pe tine. Gandeste-te bine! Iesi din bula „n-am ce sa fac cat copilul e acolo.” Ba ai!!
P.S. Poate ca o fi o mica sansa ca pe moment sa nu vina copilul la tine. DAR sigur va veni cand va vedea sotul tau ce fel de om este. Plus ca, asa cum a zis si dna, intr-o zi se va plictisi fostul de copil si ti-l va aduce in dinti. Poate ca de-asta tine cu dintii de copil acum, ca sa-ti arate ce tare e el, iar tu nu esti asa tare ca el, desi esti net superioara…
Am citit undeva un articol care se intitula” cum sa scap de un psihopat” și erau câteva sfaturi foarte valoroase cum ar fi: trebuie sa intri in lupta și să nu te aștepți să existe reguli ptr că nu sunt, iar pe parcurs să cauți strategii și să lupți cu propriile lui arme! Eu așa am făcut! Trebuie sa fii puternica, hotărâtă și cel mai important statornică, dacă eziți sau te abați din drum, dai dovada de slăbiciune, iar ei cu asta se hrănesc!
Eu am trecut prin aceasta lupta timp de 2 ani și am ieșit intreaga, iar el foarte sifonat!
Nu dați vina pe Instanță, Poliția, DGASPC și rude ptr că nu va înțeleg și cred, nu a fost nimeni în pielea dv, probabil a jucat și teatru în public și este perceput drept un sfânt! Nimeni nu va poate crede pe cv, totul tine de argumente și modul în care te faci auzita și înțeleasa! Ce sa zic, la început și avocatul meu mă credea nebuna!
Mult succes
Aveti dreptate ce se intimpla in Tara noastra .Dar cel mai impirtant este ca acest lucru se intimpla si in Geramania.Eu sint intr o situatie mult mai grava.Ma definesc in povestea Doambei dar foarte grava.Aici nu se gasesc traducatori doctori avocati de limba.Cind nu sti limba esti luat de prost.Sint o mama distrusa de 3 ani bebelusul mi sa smul din brate cu martori falsi data in judecata in secret.Induram batai foame umilinte in brate cu fiul meu manipulare amenitare viol in aceasta tara.Unde Protectia este corupta. Am ajuns care un om violent mincinos care se droga si petrece timpul si bani la jocuri de noroc sa imi insceneze totul sa imi ia copilu Am o poveste foarte grava si in prezent sint terminata si bolnava sunt pe punctul sa imi pierd locul de munca scoala din cauza ca am primit vizite sa imi vad copilu si sa fiul linga el Tatal tipa la copil sa fuga de mama il constringe si influenteaza negativ Desi copilu vrea cu mama lui si coopereaza.Tatal este impotriva si doreste eliminarea mea.A oprit vizitele sa dus la Protectie si a mintit ca copil nu vrea lamama.Nenorocita de masa se numeste Silvia este cu Dumnezeu in cap fumeaza de rupe cu copilul meu in casa.Copilu este distrus ddus la o cresa 10 ore pe zi Copilu este foarte incapabil i se vorbeste de tata ca la un adul prin tipat. vorve de bataie.Nenorocita de Protectie face pe nevinovata a plecat in concediu Vi se pare sistemul German blind si la dreptate ? Multi avocati nu ia cazul cind nu sti limba.Este foarte greu intro tara straina sa fi singur pe lume sa te zbati pentru copilu tau pentru dreptate sa te lupti sa traiesti sa ajungi noaptea la urgente si dimineata sa fugi la muncaPovestea este mult mai grava si foarte lunga .Nu doresc nimanui prin ce viatade chin am trecut in aceasta tara si mai ales gravida sub ochi politiei corupte.Imi cer scuze de greseli scrise Nu am nicio vina in nimic desi am cerut ajutor mi sa intors spatele
Am o prietena in situatie similara, o femeie inteligenta si puternica, care atunci cand intre ea si sot au inceput discutiile si o decizie de separare, fetita l-a ales pe tatal ei. Prietena mea spune la fel, tatal a facut orice sa-i smulga fetita si sa o intoarca impotriva mamei, sa-si hraneasca nevoia lui de castig, narcisista. Au trecut 10 ani de cand mama se lupta sa-si recastige copilul, fetita este deja adult. (este importanta varsta copilului cand vorbim despre alienare parinteasca, la ei fata avea 12 ani). Greseala mamei ce cred ca nu o va mai putea repara este ca tot timpul acesta i-a vorbit fetei pe tatal ei de rau- fapt pentru care o intarata si mai mult pe fetita impotriva ei. Cand a implinit 18 ani, fata a incercat o legatura cu mama, dar mama, la orice discutie, ii amintea fetei de alienarea parinteasca, toate discutile lor contradictorii le punea pe seama tatalui, tot ce nu mergea perfect intre ele era de vina tatal, si rand pe rand, estompa dorinta fetei de a relua legatura. Lupta mea a fost cu prietena, sa nu mai considere orice divergenta intre ea si fata ca fiind vina tatalui, ca si in relatiile bune parinti-copii sunt divergente, copii ocazional obraznici, etc. Sa o iubeasca si atata, sa nu mai incerce o relatie perfecta intre ele doua cat fata este copil sau adolescent, sa fie acolo pentru fata neconditionat, sa nu-i mai vorbeasca despre tata ci doar sa-i arate, atunci cand poate, ca si ea o iubeste- NU in detrimentul tatalui. Prietena nu m-a ascultat, de 10 ani se zbate cu disperare pentru relatie, de 10 ani este in tensiune si ea si fata. Daca „se potolea” la timp, acum, cand fata era adult, ar fi avut o relatie normala mama-fiica, atata de normala cat putea sa fie cand nu traisera impreuna. Dar era cea mai buna si mai sanatoasa varianta. Nu faci niciun bine unui copil vorbindu-i pe celalalt parinte de rau(oricat de rau a fost pentru tine!). Celalalt parinte are acelasi drept la relatie si dragoste ca si tine, iar copilul are nevoia sa-si iubeasca amandoi parintii ca sa fie implinit ca om. Daca tu te consideri parintiele ala bun (dar daca nu esti?) iubeste-ti copilul neconditionat, nu-i cere sa te aleaga pe tine, arata-i ca-l iubesti de cate ori ai ocazia, nu-i discredita celalalt parinte. Copilul se va intoarce singur la tine atunci cand va fi independent. Iubeste-l si asteapta-l. Prietena mea, luptand sa castige copilul, in numele dreptatii (nu-i dreptate daca-l vrei in detrimentului tatalui, fie el si narcisist) si dragostei, l-a pierdut cu adevarat. Copilul se va intoarce daca ii arati dragoste, pentru ca el are nevoie de ambii parinti.
Îmi place mult punctul tău de vedere și mi se pare pertinent tot ceea ce ai scris. Nu am avut o experiență similară, dar cred cu tărie că iubirea necondiționată este singura care poate deschide uși, construi relații și apropia copilul de mamă. Știu că e greu când îți simți sufletul rănit, abandonat și dat deoparte, înțeleg și nevoia de a face rău (în numele binelui) în speranța că te vei elibera de povara suferinței, dar lucrurile nu funcționează niciodată așa. Arată-ți disponibilitatea și iubirea copilului dragă mamă și așteaptă, oricât de greu simți că îți este. Copilul îți va răspunde la vocea iubirii negreșit.
Elvira, imi place f. mult ce ai scris.
Eu sunt copilul dintr-un divort cu nabadai, am ramas cu mama dar mare parte din familie cu ura si vorbe la adresa tatalui absent. Nu ca nu ar fi avut dreptatea lor dar eu m-am rupt de toti aia mancati de ura si care o scuipau cu prima ocazie – nu de astea aveam nevoie.
f adevarat!
Nu mi se pare o situatie similara. Din ce povestiti, mai degraba inteleg ca prietena dvs. si-a protejat ego-ul, si nu copilul sau relatia cu acesta, insistand 10 ani de zile in aceasta abordare. Ar fi fost ideal daca ar fi reactionat dupa cum bine ati sfatuit-o, macar la un moment dat. In cazul acesta, fetita a tot incercat sa se indrepte spre mama. Nu imi reiese din ce povestiti daca el a oprit-o vreodata. Plus ca la 12 ani intelegi mult mai multe decat la 7. Daca ea spune ca sotul a facut tot ce a fost posibil ca sa intoarca copilul impotriva ei, nu inseamna ca este adevarat. Fostul meu sot si-a convins prietenii vechi si familia ce abuzatoare si interesata am fost prin casatoria cu el, dar a omis sa le spuna ca era gelos nejustificat, ca m-a apucat de gat si ca a aruncat cu obiecte dupa mine, ca imi cerea sa nu mai muncesc sau sa imi schimb meseria ca sa dedic mai multa atentie lui (desi el nu avea venit in respectiva perioada), ca m-a amenintat cu moartea, sau ca ma ameninta ca se sinucide (inclusiv cu un cutit in mana) atunci cand il imploram sa mergem sau sa mearga la psiholog.
Cristina, din povestirea mea, mama si-a iubit fata, dar in disperarea de a o recastiga, nu i-a dat pace si vrand sa scoata la iveala „adevarul” ii amintea fetitei ca tatal este narcisist si o indeparteaza de ea. Fata a sustinut tot timpul ca nu o indeparteaza el, ca ea i-a cerut sa o ia cu el, dar mama nu a crezut-o niciodata. Amandoi o iubeau, dar fata a considerat ca mereu s-a inteles mai bine cu tatal, l-a ales pe el, iar atitudinea mamei (de a o castiga pe ea si a-l denigra pe tata) a indepartat-o de mama din ce in ce mai mult. Crescand, a incercat din nou o apropiere si de mama, sa mai stea si cu ea, cu conditia sa nu-i mai aminteasca de trecut. Dar de cum aveau o divergenta(orice divergenta!) mama nu se putea abtine sa nu-i spuna fetei ca-i din cauza tatalui si a alienarii parintesti pe care el a facut-o voit, planificat, etc. Eu, din afara, vedeam ca sunt divergente normale, provocate din cauza diferentei de generatii si mai ales de personalitati. Fata este foarte iritata cand incearca sa-i spuna mamei ca asta este ea, sunt deciziile ei si tatal nu o invata sau manipuleaza iar mama ii raspunde ca „nu-si da ea seama” dar orice alegere face, este manipulata de el, ca sa o chinuie pe mama. Aici pierde mama. Chiar daca ar fi fost manipulata fetita cand era micuta, daca mama i-ar fi aratat doar dragoste fara ura impotriva tataului, acum ar fi putut avea o relatie buna cu fata.
Poate există posibilitatea de a duce copilul la un psiholog care să -i arate calea.
In orice caz , felicit curajoasa mămică de a pune capăt relației . Este un pas foarte greu de făcut.
Sunt avocat. E adevarat ce scrie in articol. Va spun ce as face eu. Din pacate acum e pandemie, dar va trece…
As merge la scoala/gradinita la copil, l-as lua pentru o inghetata si apoi i-as zice ca il duc undeva unde stiu ca isi doreste. Si in realitate efectiv l-as muta la mine, i-as lua telefonul si nu i-as mai da voie sa vorbeasca cu tatal lui o perioada lunga de timp.
Ai o hotarare judecatoreasca in care instanta iti da copilul? Bun. Daca executorul, idiotii de la DGASPC nu sunt in stare, daca statul roman se pisa pe drepturile tale, ia-ti situatia in maini.
Cata vreme ai o hotarare si procedezi cum ti-am zis eu, nimeni nu are ce sa-ti faca. Muta-te in alt oras cu copilul. Taie-i accesul cu totul. Si explica-i in continuu copilului ce s-a intamplat cu tatal sau care l-a alienat parental de tine.
Mihaela, tu vorbesti serios !?
Buna ziua,
Imi puteti da va rog nr dvs de telefon? Sunt si eu intr-o situatie disperata, la fel.
Va multumesc mult!
Ma aflu în această situație de 2 ani…
Am un copil de 8 ani și 7 luni,crescut cu mari sacrificii aproape singură pana la 6 ani(el tatal,era mereu absent,avea „treaba”) si m am trezit în această situație.
Am scris de nenumărate ori la protectia copilul spunând ca copilul este neglijat,că este mutat o data la 6 luni,ca este agresat verbal,ca nu are venituri stabile,ca are dosar penal cu suspendare,si mi au răspuns ca au fost la domiciliu și copilul este foarte bine.
Nu se implica absolut deloc.
Mi au dat toate răspunsurile în favoarea tatălui care evident mi a ras în fața…
Chinurile prin care trece o mamă în astfel de situație sunt inimaginabile stiind ca copilul este traumatizat psihic și nu poate face nimic.
Se pare ca institutia favorizează si încurajează comportamentul acestor psihopați!
Mi au spus ca pe ea nu o privește si sa merg sa mi rezolv problema în tribunal.
Doamna de la protectia copilului mi a spus voalat ca sunt și nebună si mincinoasă ca așa ia spus fostul soț…
Ma chinuie folosindu se de copil.
Aceasta este realitatea urâtă în care trăim!
Mulțumim Prințesei urbane pentru implicare!
E foarte dureros, dar trebuie sa fii pragmatica si puternica.
Ce cred eu ca ar ajuta:
-taie-i sursa – redu pensia alimentara cat de mult posibil. daca asta vrea, bani, arata-i ca nu ii obtine prin manipularea copilului.
poate poti obtine veniturile prin srl si o perioada sa nu incasezi dividente sau foarte mici.
poate poti face un apel si pe perioada procesului nu platesti nimic multe luni la rand.
un avocat si un contabil te pot ajuta mult.
– petreci cat mai mult timp cu copilul. incearca sa il inviti intr-o vacanta undeva unde ii place lui, sa fiti doar voi doi. suna-l, da-i mesaje, intra pe tik tok, orice sa fii prezenta.
– spune-i versiunea ta iar si iar, sigur tatal a denaturat.
– cere ajutorul unui psiholog pt tine – stie multe de psihopati si iti da sfaturi de cum sa descurci manipularea
Curaj! Psihopatilor nu le place sa aiba grija de cineva. O sa se sature si prin masurile de mai sus o sa se sature mai repede. 🙂
Îți mulțumesc!sunt sfaturi bune le aplic frecvent dar inca nu am niciun rezultat decât din când în când câteva minute in plus dar probabil că e singura rezolvare.mi as dori sa pot vorbi cu tine și eu mă lupt cu disperare de 4ani sa îmi recapăt fetița aceeași problema. … niște psihopați alienare și instituții de nimic… numele meu este Șerban Veronica sunt din Brăila 0699363843 Mulțumesc
Sunt un copil rezultat dintr-o relatie similara. Mi-au trebuit 20 si ceva de ani sa realizez ca tatal meu e un narcisist sociopat. Mama din pacate nu a avut curajul sa plece de langa el. La fel, o ameninta ca ma ia de langa ea. Bine…dar si cand am implinit varsta la care puteam decide eu si am rugat-o sa divorteze, tot nu a vrut. A transformat-o in sluga lui…
Si pe mine a incercat sa ma manipuleze, norocul meu a fost ca de cand eram mica nu acceptam sa mi se spuna ce si cum sa gandesc. A adoptat insa santajul emotional… Am traume adanci pe care ma chinui sa le rezolv…abia acum jumatate de an am decis sa elimin orice contact cu el. Sunt mai fericita fara el in viata mea. E dureros ca sunt judecata pentru decizie chiar de propria mama, dar o inteleg, ea nu vrea sa vada, ar fi prea dureros sa realizeze ca i-a distrus viata.
Am povestit asta ca sa inteleaga cumva si perspectiva unui copil. Sfatul meu este sa incerce sa vorbeasca cat mai mult cu copilul, sa ii spuna mereu ca il iubeste, ca e acolo daca are nevoie etc. Probabil se va lovi de un zid mult timp, dar poate va reusi intr-un final sa razbeasca. Sa nu il vorbeasca de rau pe tata niciodata in fata copilului,sa nu il mentioneze de fapt. Sa arate interes doar fata de copil. Si faptul ca e rece, poate fi un simptom al traumei, un mecanism de protectie. Rabdare si dragoste. Astfel de rani se vindeca greu…
articol partinitor: de ce lasa sa se creada ca numai mamele pot pati acest lucru? de ce nu ofera o descriere a manipularii emotionale? este foarte neclara procedura germana elogiata in articol: copilul manipulat emotional iar apoi obligat la terapie nu este la fel de traumatizat? poate ar fi mai buna obligarea neconditionata a ambilor parinti conflictuali la o terapie inainte de a decide care din ei este psihopat. Viata este mai complexa decat apararea retorica a femeilor.
pentru ca articolul este scris de o femeie care trece prin asta. Nicaieri nu scrie ca este o situatie prin care doar o mama poate trece si un tata nu. Cititi articolul.
Alienare parentala se numeste ce face el si se poate redeschide proces pe acest considerent, se pot cere sedinte de consiliere psihologica mama-copil (prin DGASPC sau prin psiholog expert numit de instanta). El foloseste copilul ca sa te pedepseasca pe tine ca l-ai parasit, stie ca asta te doare cel mai tare. Aici este un grup de suport din SUA pentru parinti care trec prin situatii similare:
https://susanstiffelman.com/narcissism-membership-community/
Numai cu armele lui îl poți bate, sau poți măcar încerca, necesita timp și răbdare , ma gândesc ca măcar drept la vizite exista și copilul vine măcar in vizite și vacante la tine, cu multă dragoste si iscusință îl poți la rândul tau manipula , la fel cum face tatăl lui, poate copilul va dori in scurt timp inapoi la tine dacă găsește ceva ce la tatăl lui nu are .
Bună dimineața.
Încurajări și empatie cu siguranță vei primi, sunt mulți părinți aici, pentru mine doar gândul că aș putea să am departe copilul îmi provoacă fiori pe sira spinării..
Însă sugestii, sfaturi, nu prea știu cum ai putea. Nu au prezentat în niciun fel situația ca să poată fi înțeleasă.
Spui că e psihopat, dar poate și el spune același lucru despre tine. Despre profesionalismul (nu știu dacă erai ironică) avocatei care a spus ea însăși că e psihopat nu discut, dar să nu te mire dacă și avocatul lui spune la fel despre tine.
Eu in slujba mea m-am mai lovit tangențial de divorțuri cu copii și mă revoltă mereu lupta pe care o duc părinții și din care cel mai puțin are de câștigat copilul. Nu am pomenit (decât o singură situație din viața personală, o prietenă) divorțuri in care părinții să încerce să aranjeze lucrurile chiar în interesul copilului, e mereu un război între părinți, fiecare are o poliță de plătit și nu se lasă cu niciun chip. Îmi cade în mână o întâmpinare și trebuie să accept „evidența”: da, X e un psihopat. Apoi, ce sa vezi, apare răspunsul la întâmpinare cu .. cealaltă evidență, stai că de fapt Y e psihopat.
Nici cu perspectiva tatălui nu cred că am putea să înțelegem situația și nu as vrea sa fiu in pielea judecătorului.
Legat de „tipologia bărbatului care ademenește o femeie ca să fie întreținut de ea, pitit în spatele copiilor și a idei de familie, primește ajutorul legal de care avea nevoie.”.. legea este făcută și altfel încât copilul, mai ales dacă este mic, să rămână la mamă, chiar și dacă mama nu are o slujbă și chiar și dacă tatăl are una.. și atunci lucrurile pot fi văzute invers, mama pitită in spatele copiilor e întreținută de soț. Și chiar sunt situații în care o femeie face un copil ca să țină soțul alături etc..
Îmi pare rău de situația voastră, mai ales a copilului. Dar nu cred că se poate că totul sa fie așa clar cum descrii tu. Și încrâncenarea nu e decât muniție in războaiele in care mii de copii își pierd sănătatea mintală, divorțurile.
Elvira si Morera- sunt total de acord cu voi. Pentru cea care a spus ca e insultator comentariul meu ca mama are nevoie sa creasca spiritual- din conflictul in care se gaseste e evident ca trebuie. E greu de admis ca si cand ni se intampla lucruri care par total nedrepte totusi noi avem o parte din vina mai.mare decat vrem sa recunoastem. Oricum, toata lumea trebuie sa creasca spiritual- asta nu ar trebui considerat insultator. Nimeni nu e perfect pe pamant. Dar Elvira si Morera explica mai departe ceva ce gandesc si eu.
@morera
sa nu va suparati dar daca sunteti grefier lasati aprecierile asupra hartiilor ce va trec prin maini la intelepciunea judelui iar daca sunteti avocat lasati i pe cei specializati in dreptul familiei sa evalueze situatiile. asta cu „intotdeauna sunt doi vinovati” „adevarul e undeva la mijloc” „toti au polite de platit” sunt niste generalizari caraghioase. sunt multe mame si destui tati care nu pot dovedi ca fostul este un psihopat pt ca fostul chiar e psihopat si are o maiestrie aparte de a cosmetiza adevarul. evident ca si fostul partener al doamnei spune despre ea ca e psihopata. si poate ca e. unu din ei poate fi un om rau si toxic. de aceea este bine sa avem judecatori pregatiti, antrenati sa citeasca tipologiile umane si nu doar hartii si tot de aceea este bine sa existe avocati de buna credinta si care se zbat pt client. uneori nu e nicio plata a politelor si nicio vinovatie bipartita la mijloc. uneori unu chiar e un ticalos nemernic si unu nu. greu e pana dovedeste ala care nu e, ca nu e. exista sectoare ale vietii in care gandirea asta in nuanțe si degradeuri nu face niciun bine. relatiile toxice si psihopatii nu s caz de diplomatie sunt caz de justitie si de psihiatrie chiar. nu mai descurajati victimele, comentariile calde si condescendente care de fapt indeamna la facut nimic frig inimile mamelor ca cea din articol. mie nu mi a luat copilu, ca n are cum, dar simt cea mai adanca compasiune pt femeile astea! nimic nu e mai nedrept decat sa nasti un pui pe care un ticalos abil sa ti l ia si sa l foloseasca împotriva ta. e ceva inuman si satanic in asta.
Eu as fi curioasa in ce fel tatal manipuleaza copilul, poate ca un semnal de alarma si pentru alte femei. Practic ei au trait impreuna un numar de ani (nu spune cati), copilul isi cunoaste mama, ce-ar putea sa-i spuna un tata unui copil astfel incat sa ajunga sa nu vrea sa-si vada mama (din nou, mama cu care a trait pana la o anumita varsta, nu e precizata varsta copilului in articol, nu o mama fugita de acasa sau cu care copilul nu a crescut si pe care nu o cunoaste, caz in care ar fi de asteptat sa accepte varianta povestita de tata)? Mai ales ca decizia de a sta cu tatal a fost luata imediat dupa divort, adica destul de repede, copilul a fost intors impotriva mamei cat inca locuia cu ea, mama avea inca acces la copil pentru a vorbi cu el, pentru a-i explica, copilul putea sa-i vada comportamentul si sentimentele fata de el. Bine, banuiesc ca e complicat sa prevezi asa ceva, te gandesti ca nu ti se poate intampla tocmai tie si familiei tale…
Eu cred ca este foarte usor sa obtina acest rezultat, cu un copil mic (fi-mea are 8 ani si prefera sa mearga la tatal ei, in primul rand din motive de stil parental diferit: el este foarte permisiv, eu imi dau seama ca este marisoara si are nevoie si de limite si reguli). Daca mama a fost cea nevoita sa gaseasca alta locuinta si copilului i s-a repetat ca „doar aici este casa ta, casa in care te-ai nascut, aici sunt jucariile tale, nu le poti lua la mama acasa, doar aici te simti bine” etc, plus faptul ca primeste cadouri (lego mari, papusi, telefon, absolut tot ce isi doreste, fara neaparat a exista o ocazie – mai ales in cazul in care tatal nu plateste pensia alimentara, iar venitul sau este mai consistent decat al mamei), deja jumatate din treaba este facuta. Daca i se mai spune si ca „mama te-a abandonat”, „mama nu te iubeste”…Este foarte greu de reparat ruptura. Eu ma straduiesc si sper sa reusesc, de multe ori nu vad luminita de la capatul tunelului… Si este adevarata ca suportul juridic e aproape inexistent in caz de nerespectare a hotararii judecatoresti.
Păi din cazul meu, orice făceam de când avea copilul un an. Îi spunea, i-uote mami mine in stare, lasă că îți fac eu, când îl rugăm să se oprească că stfel de afirmații. Spunea, i-auite caută ceartă. I-a clădit o realitate complet diferită de ceea ce este. Copilul este mic își iubește și își crede părinți Dumnezeieste. Și nu i-am zis niciodată copilului, i suite ce face taicatu. Când copilul cădea sau se lovea tatăl îmi spunea că e din vina mea, că eu sunt de vină, că nu am.fost atentă că nu am grijă de copil, „hai vino la tata că mama nu e in stare” . Sunt câteva exemple light. Timp in care și mama, respectiv eu, e Intr o stare de abuz/abis. In care incepe să creadă că nu e capabilă, că nu e o mamă bună, că dacă puțin era mai călcat cearsaful lucrurile ar fi stat altfel. E horror. Cei care nu îți imaginează, doar să se bucure și atât. Să nu arate cu degetul. Nimeni care nu trece printr-o experiență nu are de ce să își dea cu părerea, decât dacă este personal întrebat. Altfel. Doar mai atârnă încă un pic de vină acolo unde nu trebuia să fie deloc! Uof.
Alina M- eu inteleg cum un copil poate fi intors impotriva parintelui care e responsabil. Daca parintele celalalt ii satisface toate poftele, nu impune limite si o lasa doar pe mama sa impuna masuri disciplinare care sunt total necesare pentru a creste un copil sanatos- ca de genul nu te culci prea tarziu, sau nu te uiti tot timpul la tableta. Eu sunt intr-o situatie similara cu sotul meu desi nu ka fel de grava. El ii face toate poftele si o lasa sa il sefuiasca. Doar eu impun limite. Asa se castiga un copil in mod nedrept.
Daca intr-adevar despre asta este vorba si nu despre alte minciuni sau injurii, cred ca isi vor gasi in cele din urma drumul unul catre celalalt. Mama a fost in aceeasi situatie, ea era cea care ne disciplina si statea mereu cu gura pe noi, in timp ce tata era complet relaxat, parintele „cool”, care doar se juca cu noi si ne facea cadouri. Cu toate acestea, mi-am dat seama destul de devreme, cat inca eram copil, ca mama era parintele de nadejde, daca as fi fost pusa vreodata in situatia de a alege, cu siguranta as fi ales-o pe mama, in pofida limitelor pe care le punea, de aceea ma intreb ce ar putea determina un copil sa se intoarca impotriva mamei sale (cu atat mai mult cu cat inteleg ca e vorba de un copil mic, sa fie la aceasta varsta mai valoroase pentru el cadourile si libertatile pe care i le ofera tatal decat afectiunea parinteasca, dependenta de mama caracteristica puilor de om?).
In fine, nu stim situatia lor, dar sfatul si exemplul dat de Elvira mai sus mi se par foarte valoroase, doar cu dragoste si acceptare va recastiga dragostea si increderea copilului.
Am trecut printr-un divorț și am consiliat mai multe persoane în această problemă. Înțeleg foarte bine situația în care se află doamna respectivă, nu-i ușor cu psihopații, dar nici imposibil. Se poate învinge și normaliza relațiile, dar este nevoie de un plan și o strategie.
Despre articol – nu am înțeles concret situația, fiind prea vag pentru a-mi da cu părerea. Lipsesc elemente importante: motivul divorțului, a fost soțul abuziv din moment ce mama a rămas cu traume?, cum s-a ajuns la separarea domiciliului dintre mama și copil, vârsta și sexul copilului, ce prevede exact hotărârea judecătorească în cazul divorțului și a custodiei, relațiile mamei cu copilul, relațiile tatălui, etc. Sunt o mulțime de detalii care fiind omise nu se poate da un sfat concret, practic și eficient.
Ce pot sa concluzionez superficial sunt doua elemente: 1. mama nu a fost (și aș zice că încă nu este) pregătită corect și suficient pentru divorț, 2. atitudinea de resemnarea a avocatului, care-l descalifica pentru etapa următoare a bătăliei – acest divorț este undeva pe la jumătate din moment ce ostilitățile nu s-au încheiat și nici măcar nu a fost pusă în aplicare hotărârea judecătorească.
@Elvira 7 – mi-a plăcut cea ai scris și sunt de acord cu opinia ta. Copii îi iubesc ambii părinți și nu le putem lua sau suprima acest drept și această nevoie. În ochii lor, părinții sunt egali, chiar dacă nu ne place. Tatăl, așa narcisist cum este, copilul tot îl iubește.
@Flori – o mamă care îndură într-o căsătorie nefericită, nu-i cel mai bun exemplu pentru un copil, deoarece copilul va avea tendința să-i calce pe urme.
Perspectiva unui copil care si-a vazut parintii casatoriti toata viata si si-ar fi dorit din tot sufletul sa nu fi fost asa…jigniri si batai au fost constant in casa, mama plangea si dupa inventa „scuze” (ca si „cazutul de pe scara” cand a ajuns la spital batuta)…in timpul acesta, mama se dadea peste cap sa ne asigure material de toate, tata (cand nu era baut) vorbea cu noi, ne explica chestii, ne trata..ca pe egali, ne intelegea. Mama ne repezea daca o intrebam ceva si ne vorbea de rau de tata, de cum a vrut sa il lase si nu a facut-o de gura lumii parintilor/a noastra, sa avem tata(asta a durut rau) etc…Mereu ca si copil am fost atasata de tata (chiar si asa), de mama imi era frica…adultul de acum tine minte povestile tatei, jocurile, vorbitul cu el, nu ce haine aveam, ce mancare am mancat.
Acum, de cativa ani, cand efectiv aproape pierdusem contactul cu mama, ea si-a dat seama si a inceput sa se schimbe…sa ne asculte, sa ne intrebe…sa incerce sa nu il mai critice pe tata de fata cu noi (e delicioasa cand ma intreaba de cum e la job…ea nevorbind engleza dar a vazut ca noi vorbim asa, de cum e super activa pe Fb).
Ce incerc eu sa spun e ca incrancenarea unui parinte de a i se recunoaste meritele va duce probabil la indepartarea copilului…copilul are nevoie de iubire, de intelegere…nu de acceptare a oricarui moft, ci de explicatii…eu cel putin am urat toata copilaria mea „e copil, nu intelege” – ba da, intelegem al naibii de bine, poate nu tot si nu din prima, dar mereu vedem mai departe de varsta noastra. Si mai tarziu fix asta ne amintim…ce am virbit, pe ce ton ni s-a zis, ca am fost tratati ca egali si ni s-a explicat sincer realitatea (bineinteles adaptat varstei), ca a contat ce am vrut noi si motivele noastre …si apoi o sa ne amintim poate de anumite haine, de anumite jucarii ori lucruri materiale (iar, aici e vorba de copil, la preadolescent si adolescent se mai schimba unele..prioritizari)
Nu pot intelege cum un tata violent si care bea poate fi mai bun decat o mama care se chinuie pentru ca ai ei copii sa aiba tot ce au nevoie. Pur si simplu nu concep dar incerc sa inteleg rationamentul tau. O mama suprasolicitata te mai repezeste tocmai pentru ca abia face fata atator responsabilitati.
Da. nici eu nu te pot înțelege. am avut un tata narcisist si copilul meu are un tata tot asa (repetarea traumei). dar niciodata niciodată nu l-am vazut pe tata cu ochi buni oricat m-a repezit mama. ii port pica mamei pentru foarte multe (inclusiv ca nu l a parasit mai devreme) dar sa il prefer pe el in detrimentul mamei mele??? chiar si o secunda? incrancenarea mamei mele de a i se recunoaste meritele a fost deplin justificata. a facut niste sacrificii enorme pt mine si niciodata n am vazut limitele pe care mi le a pus sau nervii pe care i avea, ca pe ceva care sa o faca mai puțin eroina. indepartarea copiilor are loc tot din viclenia parintelui narcisist care cade tot timpul in picioare. ca na! e mai usor sa cumperi tot ce vrea un copil decat sa ii pui limite. e mai usor sa scoti limba la el sa rada decat sa i dai o pastila amara. nu va mai vaitati de instantele jucatoresti. legea le ofera prea putina putere chiar si acolo unde judecatorul vede ce fel de om e tatal. vina este la societatea civila care nu pedepseste deloc narcisistii si psihopatii. ba chiar se gasesc femei sa le ia partea cu nemiluita sau invers barbati care iau partea mamelor narcisice care pozeaza in abuzate. iar commenturile legate de Dumnezeu si divinitate si ca domne nu e mama apropiata de Dumnezeu si trebuie sa mai crească… asta e neputinta cetateanului civil care in fata legilor strambe cauta sprijin la Patriarhie. ce sa faca femeia aia sau altele cand e macinata de frustrarea ca un monstru viclean ii indeparteaza copilul de ea? sa se roage nu e asa? eu i as recomanda sa faca bani, sa isi ia o armata de avocati sa si faca probe, sa caute psihologi buni care sa o antreneze pt lupta si sa nu capituleze. si abia mai la final rugăciunea. mi se pare rusinos cum sunt judecate victimele unor astfel de oameni. asteptam de la politie si autoritati empatie dar nu avem intre noi? si da! am intalnit judecatori si procurori curajoși care au schimbat cat au putut soarta acestor femei. trebuie sa lupte si ele si sa nu se lase oricat de greu ar fi!Inima mea de mama este cu ele!
Ești scoasă afara pe usa? Intra pe geam!
O posibila varianta:
Așa e, statul doarme. Dar nu te ajuta cu nimic dacă aștepți numai de la el rezolvarea situației. Ridica-te, scuture-te și fa-ți un plan. Sper ca ai o situație financiară mai buna, care sa îți permită ședințe de consiliere psihologică. Caută un psiholog bun, și lucrează cu el, sa te ghideze sa te apropii de copil. Așa cum zicea cineva mai sus, NU-L critica pe fostul soț copilului, o sa îl îndepărtezi și mai mult. Concentrează-te pe relația ta cu copilul tău. Dacă copilul îl lauda pe tatăl lui/ei, nu contrazice.
Care este scopul tău? Sa ai o relație mama-copil. Dacă reușești sa-ți recapeți aceasta legătura, atunci cu siguranța ai mai multe șanse sa vina sa locuiască cu tine.
Îmi imaginez ca ești obosita si ca simti ca nu mai poti. Vrei sa renunți? Este renunțarea o opțiune?
Dacă reușești sa te concentrezi numai pe scopul tău (keep your eye on your Why!), și sa nu te lași distrasa de alți factori, o sa reușești ce ți-ai propus.
A adus avocata in discuție alinarea parentala pe care o exercita ex soțul tău?
Părerea mea este ca e bine sa nu renunti sa iei legătură cu copilul tau: sa îl suni sa ii scrii, sa ii trimiți o felicitate de ziua lui,sa… orice îți vine în minte ca ar constitui un moment relaxat de care își va aduce aminte cu plăcere. Pentru ca uși va aduce aminte. Va exista un moment când copilul va gândi cu mintea lui. Și atunci nu va putea crede când tatăl ii va spune rautati, de ex ca pe maica-ta nu o interesa.
Indiferent de vârstă, copilul simte corect și poate discerne. Nu îți pierde speranța pentru ca am vazut întoarceri la 180.
Foarte important este sa nu încerci tu sa îl manipulezi înspre tine, sa răspunzi la nelămuririle lui fata de situația voastră cât poți de neinversunat pe tatăl lui. Pentru ca îl protejezi tit pe copil. Dacă este băiat, poate deveni violent cu taică-său ka un moment dat și nu e bine pe tru copil inclusiv.
Și în rest, sa ii repeți ca îl iubești și sa faci gesturi drăguțe, oricât de mici și oricât de inutil pare totul. Nu este inutil, vor fi răsplătite!
ce poti face acum este suport psihologic, sa iti revii emotional. Copilul in timp va alege sa se aprope de persoana calma si pozitiva si calda, sa contactezi constant si uniform copilul, sa construiesti un pod solid. E in firea evolutiei mamiferelor de a se apropia mai mult de invingatori si nu de victime, sa se indrepte langa cei alaturi de care are sanse de supravietuire si ajutor de nadejde, la cei cu stabilitate emotionala / intelectuala / financiara / corporala.
Eu am in casa o situatie nasoala de divort: este inca pe rol de 4 ani, inca nu s-a rezolvat nimic. Locuiesc in SUA, aici legile sunt altfel, dar mizeriile din toate partile similare, copilul in terapie. Iti spun repede situatia si cum merge pana acum treaba.
Cei doi sunt impreuna de 30 de ani, au aprox. 50 de ani acum. O fiica adolescenta (15 ani). Divortul este intentat de ea, dupa ce el a anuntat ca are o amanta si ca vrea divort. In acel moment, relatia mama/fata era nasoala, mama a palmuit fata acum 3 ani, a mica a chemat politia, astia nu se joaca, asa ca mama a stat o saptamana afara din casa, pana cand avocata copilului (exista si asa ceva aici) a considerat ca fata are nevoie de mama.
In momentul inceperii divortului fata era cu tata, ferm convinsa ca maica-sa i-a busit viata. Au fost in trecut si alte episoade de palmuit, si tatal a mai pocnit copilul. Nu discut metoda coercitiva, eu nu-mi lovesc copilul, dar asta este, chestiile in cauza s-au intamplat in copilaria fetei.
Ideea este ca ea a inceput separarea dorind la tata.
El a inceput sa o duca la intalnire cu amanta, incercand probabil sa isi creeze o noua familie.
Normal, divortul este nasol, certuri, avocati, bani aruncati etc.
Ce NU a mers in divort (si ce a afectat fata, pana la nevoia de terapie) – eternele certuri si bagatul ei in mijlocul discutiei. Normal, e adolescenta, vrea sa fie miezul, dar nu-i face bine.
Intre timp s-a intors impotriva tatalui (foarte probabil gelozie fata de amanta) si acum locuieste cu noi si mama ei.
Mama, care a fost data afara din casa de politie si aproape pierduse copilul acum 2 ani, acum are custodie rezidentiala (fata e pe numele ei, pentru scoala), iar tatal are voie sa o vada odata la 2 saptamani in weekend. Teoretic anul trecut se stabilise o saptamana / o saptamana, dar in ultimele luni (cu pandemia si alte probleme cu amanta, pe care fata nu vrea sa o mai vada), s-a ajuns la asta.
Deci o intoarcere de 180 de grade.
Problema este ca fata inca e afectata (normal) si porcaria asta o streseaza / distrage.
Ce a functionat: mama a renuntat la vechile naravuri, se intelege foarte bine cu fata. Discuta mult, o sprijina in tot ce-si doreste (normal, chestii de bun simt, nu prostii), fata este tot mai atasata de mama, au recuperat ENORM.
Ce incercam sa facem … sa o tinem departe de mizerie. Eu am avut multe discutii cu fata, sunt un fel de mama a doua, si i-am spus mereu ca din pacate nu poate rezolva mai nimic din problemele parintilor, divort, amanta etc. Ca nu e treaba ei pana la urma.
Am sfatuit-o sa se concentreze la scoala, sa controleze ce poate: studiul si viitorul ei.
Raportez cu incantare ca a ajuns de la o eleva mediocra la a fi foarte buna intr-unul din liceele de top din oras. Normal, mai trage si chiulul cu cate un serial sau instagram, dar are note FOARTE bune, e apreciata de toti profesorii si chiar face treaba buna la scoala.
Deci se poate sa se schimbe schimbarea sa zic asa, dar e nevoie de timp, nervi si poate un pic de noroc.
Pentru doamna care a scris – nu stiu cat o poate ajuta ce scriu eu, poate o ajuta un pic povestea asta si-i da incredere.
Eu nu as mai vorbi de rau copilul in fata tatalui. E clar ca e un tip nasol, dar copilul SUFERA cand i se spune asta. As discuta doar chestii de genul „ce a gatit tata?”, „tata ti-a dat voie” etc. TATA si atat. Nu boul, nu tampitul, nu psihopatul. Chiar daca el te face albie de porci in fata copilului, tu esti cu „tata” (sau ce apelativ se folosea normal in familie). Fara a baga copilul la mijloc, fara a comenta deciziile celuilalt etc.
Eu asta am vazut ca a tampit copilul de cap: acest ping-pong de apelative, draci si scandaluri. Scoate copilul din discutiile astea si concentreaza-te NUMAI pe voi 2 (tu si copilul). Daca aveti timp impreuna, distrativa, povestiti, fii calma, CALDA, concentrata pe copil.
NU merge din prima, dar in timp functioneaza de minune. Copilul va simti caldura si dragostea, se va simti confortabil acolo unde nu sunt istericale si scandal. Pur si simplu timpul impreuna este al vostru: sa cititi, sa vizionati chestii, nu stiu, ce faceti voi impreuna.
Nu scapa copilul din mana, exista unii care cred ca trebuie sa le permita copiilor toate porcariile, sa ii castige de partea lor, fii parinte iubitor, ferm cu limitele si intelegator. La noi mama e cea mai drastica (plus noi ca suntem maniaci cu invatatul) si totusi fata alege sa fie cu noi, desi e mai strict aici.
Nici nu stiu cum sa traduc asta „empower” copilul. Fa-l puternic. Vorbeste-i de viitorul lui, vorbeste despre faptul ca e important sa studieze, sa citeasca, sa fie bun etc. Chestii general valabile. Sa nu se streseze cu chestii care nu sunt sub controlul lui (copiii care trec prin divort sunt incredibil de chinuiti, chiar daca nu se arata mereu), sa faca sport etc. Poti vedea daca faceti un sport impreuna, orice sa ii dea copilului si altceva in minte decar porcaria de divort prin care trece.
E o lupta lunga, la noi inca nu s-a terminat, dar COPILUL este mult mai bine decat inainte.
Iti doresc multa bafta si numa bine 🙂
Citesc o carte care mi-a fost recomandata in care zice de acest caz. Inca nu am ajuns la acea parte. Se numeste: „Cu cat sunt mai inteligent, cu atat sunt mai usor de manipulat” de Christel Petitcollin
Cred, desi este greu sa faci asta cand esti mama, sa arati lipsa de interes. Cred ca atunci cand cei arata ca nu iti mai pasa nici el nu va mai vrea copilul. Atata timp cat va stii ca poate folosi copilul impotriva ta , o va face.
Este foarte tragic ce se intimpla in ziua de astazi in familie.
Este foarte inuman sa amestecii copii in neintelegerile dintre cei maturi – daca se pot numii asa, in timp ce ei dau dovada de infantilitate la asa zisa lor maturitate. Ce fel de caracter/om trebuie sa ai/fi sa faci asa ceva? Cum doua persoane care s-au iubit si din fructul dragostei lor a rezultat un copil, doi sau chiar mai multi ajung sa se urasca si sa se razbune cu atita patima incit sa nu mai conteze nici copiii? Raspunsul este simplu: cel putin unul dintre cele doua persoane „mature” – daca nu amindoua – este un narcisist schizopat care are multe tangente cu psihopatia. Numai oamenii de acest gen nu au „suflet”. Egoismul, iubirea de sine, importanta personala mult exagerata, dreptul asumat ca li se cuvine totul fara sa daruiasca nimic si ca legile fizicii exista datorita lor, ii pune in imposibilitatea de a avea o viziune a realitatii si a unui moral sanatos, pentru ei in primul rind si mai apoi pentru familie si sociatate. Acest fel de animale – ca oameni nu pot fi declarati datorita instinctelor diabolice care ii stapinesc – nu pot functiona in afara lumii create in imaginatia lor bolnava. In momentul cind simt ca lumina, adevarul, realitatea si logica devin prea aproape de ei atunci lovesc fara discriminare si fara a tine cont de repercursiunile asupra celor afectati – nu mai conteaza familie, copii, neamuri societate, etc. Ei trebuie sa invinga nu conteaza daca i-si fac rau inclusiv lor – ceea ce de foarte multe ori se intimpla. Si in cazul infringerii – pierderi personale – au scapare facind pe altii vonovati de esecul lor. Din aceasta categorie de specimene fac parte atit barbati cit si femei. Barbatii conduc clasamentul (peste 7% din populatie) dar femeile (in jur de 6% din populatie) sint mai diabolice decit barbatii.
Am ramas surprins sa vad ca pe acest site sint doar impresii cu tendinta de a tine responsabil doar sexul masculin. Asa cum am precizat mai sus, sint aproape in egala masura si femei si barbati „muscati” de acest fel de comportament care pote fi dobindit genetic sau comportamental – cei 7 ani de acasa.
Cu acestea fiind spuse si cred eu lamurite, vraeu sa precizez intentia mea scriind acest comentariu;
Ideea de a copia stilul occidental – vestul – in polemica toxicitatii in familie trebuie facuta foarte responsabil. Da sint probleme in orice familie. Dar felul in care societatea din vest le abordeaza este total gresita. Sub deviza falsa: „Totul pentru binele copilului” systemul din vest distruge famili si marcheaza psihic copiii pentru cistig financiar, cu buna stiinta. Barbatul este criminalizat cu vinovatie sau nu in timp ce femeia este protejata chiar daca este vinovata. Noul tip de divorce este numit „Divort fara vina”. Un tip relativ nou de sistem de divort in care moralul, bunul simt, responsabilitatea, demnitatea si nu in ultimul rind respectul de apropele tau – FRICA DE DUMNEZEU – nu-si au locul. In acest tip de divort femeia chiar daca este prinsa ca il inseala pe barbat nu trebuie sa dea socoteala. In acest tip de „JUSTITIE” de fapt nu exista justitie. Totul este pentru bani: bani la advovati, bani la curte, bani pentu despagubir, bani de copii, etc. Toate aceste sume sint taxabile. Deci masinaria de bani functioneaza pentru toate institutiile numai pentru familie si viitorul copiilor NU. Deci mare atentie femeilor din Romania. Pe continentul american din ce in ce mai multe femei realizeaza si vorbesc foarte deschis despre DEFAVOAREA facuta sexului feminin de acest system protectionist si favorizator femeii. Sint din ce in ce mai multe cupluri pe continentul american care in loc sa se bucure de acea iubire sincera si desinteresata inaintea unei legaturi – casatorie sau concubinaj – cheltuiesc timp si mai ales bani pe la birourile de advocati pentru a semna „Act Prenuptial”. Adica un act in care fiecare ditre cele doua parti incearca sa cistige cit mai mult in cazul unei despartiri. La ce nivel s-a ajuns. BANUL NE ESTE DUMNEZEU SI SENTIMENT. Cum priveste un om cu cel putin doi neuroni in cap acest gen de legatura? Cum te simti ca om – femeie sau barbat iubind cinstit si avind acel sentiment divin de adevarata dragoste la inceput de drum – sa fii tirit prin birouri de advocati si sa cheltuiesti o gramda de bani in momentele cind tu astepti sa gusti din plin din accea traire pe care poate nu ai avut-o si nu o vei mai avea niciodata in viata? Ce fel de mesaj da aceasta forma de convietuire inca inainte de a face primii pasi impreuna? Cit de amar este gustul unei asemenea experiente? Cit impact psihic negativ poate avea aceasta „Casatorie de tip nou” asupra individului si a societatii?
Raspunsul la aceste intrebari este, din nou, foarte simplu: impactul este inimaginabil. De fapt asta se si urmareste. Nu numai dezbinarea tarilor, a oamenilor de diferita rase, a popoarelor sau a membrilor familiei, ci si dezumanizarea si controlul asupra sentimentelor umane – mai cu seama a celor pozitive. Nu intru in polemica. Spun doar atit:
Energia negativa are un anumit tip de vibratii si energia pozitiva alt tip de vibratii. Aceste chestiuni sint stabilite clar de stiinta. Cine are nevoie de vibratii ale energiei negative si pe zi ce trece to mai mult sintem impinsi cu totii sa emanam acest fel de energie a raului?…………
Concluzia expunerii:
Oameni toxici au fos sint si vor mai fi pe pamint. Ei sint atit de sex feminin cit si de sex masculin.
Acest tip the „vietati” nu pot fi schimbate – mai ales cei cu dobindire genetica. Ce este principal este faptul ca la intilnirea unei „vietati” de genul acesta sa nu ne transformam noi cei care avem cit de cit o balanta in vita si in suflet. Sa nu le permitem sa ne transforme si pe noi in „monstrii”…
Am trait cu o femeie de acest gen 21 de ani. Am facut-o de dragul si pentru siguranta copiilor, mai cu seama ca a doua fetita are o boala rara disabilitara care s-a declansat cind avea trei luni.
In sistemul din America de Nord a fost nevoie doar de semnatura unei „vietati” pe care am prins-o la „Castane” pentru a fii eu cel aruncat afara din casa, tavalit prin tribunale si jegmanit de o gramada de bani la care ea nu a contibuit nici macar cu un „chior gaurit”…..
Pare apetisant pentru toate femeile acest „feminism exagerat”. Aceste drepturi nu sint decit gratuitati neasteptate pentru femei si pot fii foarte bine venite. Din pacate nimic nu esta gratuit.
Toate aceste „drepturi” si „incentive” nu vor duce decit la distrugerea totala a divinitati, demnitatii si integritatii femeii. Femeia, chiar daca l-a sedus pe Adam in Rai, a stiut sa imbrace pamintul in frumusete, tandrete, justete, bunatate, iubire, echilibru, copii si tot ce este mai bun si mai frumos pe pamint. Acestea sint 94% dintre femei asa cum am aratat la inceputul acestui comentariu.
Celelalte 6% cu probleme psihice si comportamentale sint sincer de compatimit si in acelas timp de ocolit. Unele dintre ele au o faima proasta dealungul istoriei. Din cauza femeilor de genul acesta s-au purtat razboaie si distrugeri mari in trecut.
Este pacat ca ai ajuns in aceasta situatie. Rabdarea ta da dovada de perseverenta tipica unei femei demne. Sint sigur ca vei reusi in cele din urma.
Mult succes…
Situația mea nu am auzit-o niciunde!Am o fetița de 9ani,in toți acești ani eu am muncit pe rupte,el a stat acasă!Asadar,am ajuns sa fiu umilita de amândoi…Timp in care eu sunt blocată la creier,nu mai știu sa gestionez situația!Pt ca ma depășește…Sunt gonită din casa lor,așa cum spun ei,a alienat-o la un nivel maxim,fata ma respinge total,doarme dor cu el,el îmi tine practic locul,pt ca nici acum nu muncește si are timp sa ii ofere vorbe urate despre mine care îl întrețin!Am ajuns sa suport umilințe,crizele ei ,ale lui,înjurături…Tot ce e mai rău!Nu știu dacă sa mai rămân aici la ga ea,deși sunt inexistenta ,sau sa plec ,deși simt ca mor încet si sigur dacă nu o văd măcar!Sunt disperata…Sunt intr-o depresie,cred,pt ca stau singura si plâng!Plang într-una…Seara in pat!Am avut si câștig de cauza,in instanța am câștigat domiciliu la mine al fetei,am avut procese,dar ea nu ma vrea!Oricate procese deschis,si tutela exclusiva dacă am,nu ma vrea!Recunosc,ma iau uneori nervii,mai ridica tonul,iar ea ii spune tatălui sa cheme poliția!Nu mai rezist psihic!
Ai descris aici toate femeile divorțate cu copil din România, doar ca trebuie sa schimbi genul în articolul tău și mai citește încă odată.
Si eu am vazut numeroase astfel de situatii, in cazul unei amice. A ajuns odata la politie si ce credeti ca i-a spus gaborul : fa femeie, dar cand ti-a tras-o ti-a placut. Cred ca am reusit sa spun totul.
Buna
Este urat intradevar multi barbati foloseac tactica asta de disperare si nu inteleg ca nu sa treminat lumea nici de femei nici de barbati dar eu sunt in situatia incare fosta sotie aplica aceasi metoda cu mine si cu toate ca eu am custodia la copii dar cu intelegere amiabila facuta cand am divirtat de ea pentru o viata sanatoasa la copii dar dupa 1 an a inceput sa joace murdar si incearca sa intoarca copii impotriva mea ceea ce eu am demarat procedura legala inncare am solicitat doar in weekend sa tina copii ca saii pot salva din toxicitatea ei mentale ca alfel nici nu am cuvinte cum sa deacriu .Fii tare si incearca sa fii naturala cu copii stiu ca nui usor dar cand copii vor creste si constientizeaza mai bine vor fii judecatori finali.Succes
Vad ca niciun comentariu al meu nu a fost aprobat iar unica explicatie este aceea ca au fost cam incisive. Patima mea provine din calitatea de profesionist al dreptului care stie ca, atat in instante cat si in parchete exista si oameni care se pricep la tipologiile umane. Nu toti, nu cei mai tineri, dar exista. Vreau sa încurajez femeile si barbatii care se afla intr-o disputa juridica cu un fost partener abuzator/psihopat/narcisist sa nu cedeze. Hotărârile date in materie de copii pot fi schimbate. Consecventa juridica si tenacitatea gasesc ecou la un moment dat. Ceea ce va trebuie sunt avocati buni, pregatiti profesional si cu experienta in acest domeniu al familiei. Va mai trebuie si o stapanire de sine care sa va ajute sa depășiti mizeriile si rautatile care vi se fac de catre fostul si puterea sa acceptati ca al vostru copil reprezinta o unealta sau un instrument de validare pentru el. Vreau sa va asigur ca de la o varsta frageda copiii încep sa isi vada parintii cam asa cum sunt chiar daca la inceput vad doar franturi. Instinctiv copiii isi vor binele si vor prefera parintele narcisist arareori pe termen lung. la inceput pot fi pacaliti si ademeniți insa pe masura ce inainteaza in ani incep sa capete awareness. Totul e sa mai fiti inca acolo pt ei si sa aveti inca mintea zdravănă. Pentru cele care va aflati inca in relatii cu un astfel de om sfatul meu este sa plecati inainte ca raul facut copilului sa fie ireparabil. Pentru cele descurajate sa puna limite copilului de teama sa nu fie preferat celalalt parinte sfatul meu sa le puneti limite! Faceti ce e corect pt ei fara teama de a i pierde. Iar pentru cele care sunteti invitate sa jucati corect pana la limita absurdului, sa apelati la milostenia crestineasca si tot asa va spun atata, in 11 ani de cariera juridica nu am vazut nicio mama care sa castige doar jucand corect. E un raport de forte atata de dezechilibrat incat a fi fair play total va paveaza drumul catre dezastru. Faceti-va probe, construiti-va o retea de suport si feriti-va sa glorificati partenerul abuziv in ochiii copilului „e tatal tau, te iubeste, ti a dat viata”… va asigurati esecul intr o viitoare lupta. Ceea ce le spuneți copiilor de bine despre ei (parintii toxici) ii va determina chiar sa ii vada cu ochi buni. Uneori apropierea de parintele narcisic a fost asigurata chiar de catre celalalt parinte care e prea fair play. Veti mentine copilul intr o stare de confuzie in care, chiar si daca a vazut ceva franturi din caracterul urat al celuilalt parinte, va da inapoi inclusiv pt ca mama i a spus ca tata e ok. Si vorba aia: e mama, are dreptate. Justitia e limitata de legea imperfecta. In mod paradoxal trebuie ajutata sa va ajute. Nu va bazati numai pe sprijinul autorităților pentru ca au nu doar competente limitate ci si resurse limitate (logistice, de resursa umana etc). Va doresc succes tuturor celor care suferiti pentru ghinionul de a fi facut copii cu oameni disfunctionali si va tin pumnii!