Dragă Mamă,

Dacă ai ști de cât timp stă rândul ăsta în mintea mea, primul rând, câți ani la rând scrisoarea asta nu s-a lăsat scrisă și s-a oprit aici, la Dragă mamă, câte am vrut să-ți spun în toți anii de când îți sunt copil, ce multe lucruri mi-au umplut gura când am vrut să-ți vorbesc, cum le-am ținut pe toate strâns, în mine, de frică, de grijă, de iubire, de furie, de rușine.

Dar acum îți pot scrie, mamă, pentru că am înțeles multe și vreau să le știi și tu, vreau să le știm împreună.

Întâi de toate, vreau să îți mulțumesc. Că m-ai primit în trupul tău, că m-ai dospit acolo, că m-ai mângâiat cu palma prin pielea burții tale cât eu îmi creșteam unghii și plămâni, că m-ai vrut și m-ai iubit dinainte să mă vezi, că ți-ai construit vise cu mine.

Că m-ai născut în durere și oboseală și că m-ai iubit și după ce te-am rupt în două.

Că m-ai luat pe pieptul tău și mi-ai dat laptele tău dulce, atât cât ai putut.
Că m-ai plimbat nopțile, că mi-ai spălat scutecele, că mi-ai șters voma de pe jos, că mi-ai pus comprese pe frunte când am făcut febră.

Că mi-ai citit și mi-ai cântat.

Că mi-ai făcut cunoștință cu bunicii mei, oamenii cei calzi și blânzi, cu mâinile lor moi și zâmbetele lor doar pentru mine.

Că ai alergat la mine după muncă.

Că te-ai gândit la mine când erai departe.

Că m-ai învățat din tot ce ești să fiu dreaptă, bună, să muncesc, să ajut.

Știu, acum știu, că nu ți-a fost ușor.

Atâția ani te-am judecat, te-am certat în gând, m-am supărat pentru tot ce nu mi-ai fost și nu mi-ai dat. Te-am comparat mereu cu mamele din cărți și din filme, fără să mă gândesc că tu ești o mamă din viața reală.

Toți vrem mame perfecte, ca să creștem perfecți.

Dar nicio mamă nu e perfectă, pentru că nici mama ei nu a fost perfectă. Pentru că nu e uman să fim perfecți.

Acum știu asta.

Știu de la mine, știu că atunci când e greu, când ești nedormită, când copiii țipă, se activează în noi toate suferințele, durerile și frustrările noastre, ale mamelor noastre și ale mamelor lor, strigă în mine, cum a strigat și în tine, teama lor că le mor copiii de foame, frica de război, frica de frig, oboseala de generații.

Mamă, tu, ca și mine, ești ca o matrioșcă, porți în tine pe toate femeile dinaintea ta, iar eu te port și pe tine.

Am înțeles că te pot purta cu greutate, ca pe un bolovan în stomac, cu regrete și resentimente, sau ca pe un cuib de bucurie.

Așa că am ales, mamă, dragă mamă, doar să te iubesc pentru toate lucrurile bune din mine care au venit cu și de la tine.

Am ales să mă bucur de ce timp ne-a mai rămas, să te cunosc, să mă arăt ție, să te mângâi, să te îngrijesc, să te apreciez, să te iubesc.

Am ales să las la o parte amintirile care mă făceau furioasă. Sunt doar versiunea mea, una incompletă, asupra adevărului. Adevărul complet este că tu m-ai iubit și atunci, mă iubești și acum. Ai făcut și faci ce crezi că e mai bine pentru mine, chiar dacă la mine n-a ajuns mesajul întreg.

Te iubesc, mamă.

Îți mulțumesc că exist, că sunt cum sunt, că pot fi mamă, că pot fi o mamă bună și datorită lucrurilor pe care le-am învățat cu tine.

N-o să spun nimic de iertare, nici că te iert, nici că te rog să mă ierți tu. Ca să cerem sau să oferim iertare, cred că ne așezăm într-un loc de vinovat sau judecător care cerșește sau împarte iertare, când noi suntem doar niște oameni răniți care caută iubire. Așa că ți-o ofer pe a mea în loc și o primesc pe a ta, ne va ține loc și de iertare, știu, pentru că simt asta, și ce simți e mereu adevărat.

Vreau să fim bine, să ne spunem lucruri, să ne vindecăm împreună. Vreau să mă întrebi, vreau să-mi răspunzi, vreau să punem peste amintirile dureroase lacrimi calde.

Nimeni nu m-a mai iubit vreodată atât de mult și de intim, de organic, de crud, ca tine. Nimeni nu m-a ținut în sângele lui.

Te iubesc, mamă.

Tot ce am acum pentru tine este recunoștință și iubire. Nu contează așa de mult ce ai tu pentru mine, eu o sa te iubesc și-o să-ți mulțumesc oricum, și-o să fac din toate întâlnirile noastre o sărbătoare.

Și poate că scrisoarea mea sinceră pentru tine te ajută cândva, cumva, să faci și tu pace cu mama ta, cu mama ei, cu mama mamei ei și tot așa, iar împreună vom putea da mai departe fiicei noastre un lanț de iubire și recunoștință, eliberat de regret și durere nevăzută și nemărturisită.

Cu recunoștință și dragoste,

copilul tău.