Ioana, și copiii tăi fac la fel? Insistă să le citești minute în șir, până ți se usucă gura? De multe ori, aceeași carte, de ți se usucă și creierul? De multe ori sunt atât de obosită, abia aștept ca ei să se culce, dar ei vor să le mai citesc încă una, și încă una, și mă simt foarte vinovată că nu sunt mai entuziasmată, mi-am dorit atât de mult să le placă și lor cărțile, să stea la citit, iar acum pare că nu mai vor nimic altceva. Pe de o parte mă bucur că le place, pe altă parte sunt epuizată, stoarsă de toate puterile și nu știu cum să gestionez asta. Nu vreau să fiu mama rea care refuză copiilor cărți, dar uneori simt că NU MAI POT!
Dragă mamă,
Da, și copiii mei au făcut la fel când erau mai mici. Da, cereau aceeași carte de zeci de ori la rând, pe unele chiar de sute de ori. Multe dintre acestea erau cărți scrise de mine, ceea ce de la un punct nu mai era în avantajul meu, pentru că ajunsesem să nu (mi) le mai suport.
Acum nu mai fac asta, așa că uite o veste bună: e o etapă!
De ce fac copiii chestia asta cu cititul nesfârșit?
Păi, nu are legătură doar cu iubirea lor de cărți, de fapt, are legătură mai puțin cu cărțile și mai mult cu dorința lor de a nu încheia ziua. Mai vor să stea treji, mai vor să stea cu tine.
E despre nevoia lor de conectare, de atenție, de împreună, de validare, de acceptare. Când le citim, suntem doar noi, într-o lume fantastică.
Somnul întrerupe magia, nu e amuzant, nu aduce timp cu mami. Somnul e doar… nimic. Copiii nu vor nimic, copiii vor totul, tot timpul!
Apoi, de ce aceeași carte? Pentru că încă mai au de învățat, de consumat, de trăit câte ceva în ea. Unele cărți îi fac să râdă. Altele le pansează sufletul, le calmează îndoielile, le alină fricile, le arată că e OK să aibă emoții neplăcute, să facă boacăne, să se teamă, și personajele din cărți sunt la fel, iar la final, totul e bine. Cred că de aceea a avut Te iubesc orice-ai face, prima mea carte pentru copii, atâta succes la micuți și de aceea vor să o recitească ani la rând. E calea lor către adevărul că mami îi iubește orice-ar face, și tati la fel.
Când cartea nu mai are nimic nou pentru ei, vor trece mai departe.
Pe măsură ce copiii cresc, nevoia lecturării repetitive scade. Majoritatea cărților vor fi citite o singură dată, doar cele mega iubite vor fi solicitate iar, și de la un punct, copiii și le vor citi singuri.
OK, acum că știm de ce fac copiii treaba asta cu cititul nesfârșit, hai să vedem cum te simți tu, dragă mamă.
Ești, pe de o parte, mândră că ei iubesc cărțile. Ești mândră de tine și de ei. Ai făcut o treabă grozavă, super!
Pe cealaltă parte, ești obosită. E normal să fii obosită, ai avut o zi lungă, cu multe de făcut, vrei să se termine ziua, să te bagi în pat la serialul tău sau la cartea ta sau la iubitul tău.
Ești plictisită de povestea asta, ai mai citit-o de 100 de ori, e pentru copii de 3 ani și tu ai 37. E normal să fii plictisită!
Nu mai vrei să mai citești. Vrei să faci altceva.
Te simți vinovată că nu mai vrei să mai citești, te simți egoistă că vrei să faci altceva. Până la urmă, copiii sunt mici și mai stau la citit doar puțini ani, nu? Curând o să mai vrei să le citești, dar ei n-or să mai vrea.
Tot amestecul acesta de emoții te obosește și te frustrează.
E normal tot ce simți, tot, pe cuvânt că e!
Ființa umană care ești are și ea limitele ei. Creierul tău, ochii tău, sufletul tău, răbdarea ta au și ele un capăt.
Eu cred că e foarte important să ne ascultăm și să ne apărăm limitele personale. Doar așa vom fi bine cu și pentru copiii noștri și îi vom putea învăța să își apere propriile limite. Vrem ca ei să aibă grijă de ei, nu? Păi, să le fim model în acest sens!
Așa că trage aer în piept și spune: Nu mai vreau să mai citesc în seara asta. Sunt obosită și vreau ca tu să mergi la culcare.
Fără vinovăție, ce, vrei să-ți ceri scuze că ești om?
Copilul tău trebuie să afle că ești și tu o persoană cu nevoi și dorințe și că iubirea înseamnă să ne împlinim nevoi și dorințe unii altora.
Îți garantez că, deși va fi supărat că nu mai primește încă o poveste, va fi bucuros să renunțe la ea ca să îți împlinească ție această nevoie.
Iar ca să evitați aceste momente pe viitor, care pe tine te fac să te simți foarte vinovată, faceți o regulă și vă țineți de ea fără excepție. Negociați de la început un număr de cărți, să zicem două scurte pe seară, sau una lungă, sau trei capitole dintr-un roman, în weekend poate un pic mai mult. Faceți schimb și cu celălalt părinte, care poate avea altă regulă de limită de lectură, copiii pot negocia diferit cu fiecare părinte.
Ce mai poți face este să-i oferi un audiobook seara după ce citiți, să adoarmă ascultând o poveste audio. Nu sunt neapărat un fan al acestei metode, cred că e important înainte de somn să avem un pic de timp în liniște cu noi, să ne lăsăm creierul să facă ce vrea el, fără bruiaje, dar poate pentru voi e o soluție temporară bună.
Și în orice altă situație în care furia sau frustrarea sau tristețea îți arată o limită personală, nu o ascunde sub preș, va continua să urle de acolo, ci uită-te la ea și răspunde-i.
Curaj, dragă mamă, fii om și ai grijă de tine!
Photo by Olya Kobruseva from Pexels
Da, si eu mai trec prin asta. Spre bucuria mea, dupa o varsta am inceput sa ii citesc carti care chiar imi plac si mie, si uneori dupa ce adoarme ea, eu citesc in continuare, pentru ca sunt curioasa ce se mai petrece. Deseori mi se face si mie somn inaintea ei. De cele mai multe ori accepta sa inchidem cartea, dar sunt si dati in care se supara. Aseara mi-a zis ca imi ureaza sa visez ca ma alearga monstri :))) Am vrut sa ii tin un discurs moralizator, dar am adormit inainte.
Multumesc mult pentru sfaturi xD
Cred ca nu e nicio problema daca ii citesti doar o carte si aia cu drag decat 3 fara chef.
Pe vremea aia eu tricotam si citeam. Fiica mea, plina de energie, dupa alea 3 cuvinte A FOST O DATA sarea cu: „nu vleau asta, vleau alta” -asa tricotatul ma calma si o trimiteam sa isi puna cartea la loc, sa vina cu alta, si apoi sa se intinda la loc in pat.
Ba facui si un test, o intrebam ce am citit si ea imi povestea verzi si uscate si cine stie ce baliverne inflorite, asa ca banui ca ii placea doar sa imi auda vocea si nu textul din carte. Mai ii spuneam si eu povesti, din mintea mea, ba ce faceam pe la munca, ce e ala scrum meeting, ce e aia db migration etc. nu conta ce ii ziceam ca in final ei ii placea.
Si s-a terminat perioada ca de pe la 6 ani a inceput sa imi ia cartea din mana ca eu citesc prost (in alta limba) si acum o prind ca e 23:00 si ea citeste la kindle pe furis pe sub patura.
Ce ma bucur ca ai sugerat limita la carti. Eu fac asta de ceva timp cand parca pur si simplu nu se mai terminau serile. Dar apoi ma simt foarte vinovata… ma gandesc, poate e prea mica limita, poate ar trebui sa trag de mine, poate nu sunt o mama buna ca am pus o limita. E GREU 🙂
Si eu întâmpin situația asta.. Asa ca am stabilit regula de seara: 1-2 povesti citite după care le dau sa asculte 1-2 povesti audio, exista aplicații care îți permit sa pui povestea, cu ecranul telefonului stins.. Preferatul nostru este http://povestilecristinei.ro/povesti.
Daaa, Doctorul Masimtbinescu over and over again….?Deci esti de vina, Ioana!
Da, este o etapa, intr-adevar! Fiica mea are 8 ani, nu mai vrea sa-i citesc pentru ca isi citeste singura si parca regret serile cand ii citeam pana tarziu. In schimb, Ii citesc baietelului care are 5 ani, aceeasi poveste de zeci, poate chiar de sute de ori. Am citit ‘Te iubesc orice ai face’ timp de 3 ani aproape zilnic. ?
Varianta tati care citeste nu este acceptata in casa pentru ca tati ‘nu stie sa citeasca’, nu face voci, nu traieste povestea ? Asa ca, Oscarul merge la mami cu foarte putine exceptii. Dar e momentul nostru de bonding si e nepretuit.
Imi amintesc de o seara, in preajma Craciunului, cand era extrem de obosit, era foarte tarziu… ii tot sugeram carti (sa-i citesc o data ceva, sa adoaaaarmaaa!!!), iar el mi-a spus ‘Nu intelegi? Nu vreau o carte noua, vreau o carte pe care mi-ai mai citit-o de o suta de ori!!!’ Si am inteles ca pentru el repetarea povestilor inseamna confort,liniste, siguranta.
Stiu ca atunci cand nu va mai vrea nici el sa-i citesc, imi va lipsi mult aceasta rutina de seara, caputul lui moale, din ce in ce mai moale pe pieptul meu…
Băiatului meu nu-i plăcea sa-i citesc sau spun povesti însă nepotul meu adora poveștile și acum la 9 ani Dar nu cele din cărți,Trebuie musai sa fie ,,din capul meu”.
De cele mai multe ori adorm povestind,ca deh,ziua-i lunga cu multe de făcut.
Am întrebat odată un copilaș de ce nu-i place sa doarmă și a zis ca nu-i place somnul pt ca pierde toată distracția, a în somn nu se întâmplă nimic,doar sta cu ochii închiși și nu vede nimic.Si mi-a venit o idee. I-am zis ca atunci când merge la somn vine MOS ENE cu praf magic pe la gene ,ochișorii se închid si o lume magica se deschide în vis.Cu povesti în care el e eroul.
Și atât a fost. Funcționează la toți copii.
Eu m-am inregistrat pe telefon citind cateva povesti care le placeau copiilor mei, pe care le puneam seara la culcare pe repet de cate ori era nevoie :).
Si fetita mea este indragostita de povesti. Seara la culcare vrea cel putin 2 povesti.
Asa am descoperit povestile copilariei de la Teatru Radiofonic: https://gokid.ro/300-povesti-audio-frumoase-teatru-radiofonic/
Le ascultam impreuna cu ecranul inchis; cand schimbi povestea trebuie sa dai refresh la pagina inainte.
Daaaa, asta cu regula de ”citim cu limita” seara e o mană cerească. Eu i-am pus restrictie copilului de 3 ani jumatate la 3 povești mai scurte sau una luuuungă(de obicei le alege pe cele 3), după ma opresc pentru ca ”sunt obosita si ma dor ochii si vreau sa dorm”. Poate nu-i place de fiecare data. dar nu vocifereaza pt ca stie ca asta-i regula. Îl las pe el să aleagă ce vrea să citim pt ca am sesizat că îi place că are control asupra acestei decizii, dar cam atât… Limitele sunt bune cu un motiv.
Mamă fericită, copil fericit. Jur!