Ieri am avut două ateliere online la un liceu profesional, cu copii de clasa a noua și copii de clasa a unsprezecea și a douăsprezecea. La ambele, câte-un tânăr a întrebat: De unde și cum știi că ești bun la ce ai ales să faci?
Acum două săptămâni, când am avut emisiunea live pe Facebook cu fetițe de 8-11 ani despre cum e să fii fată, am primit aceeași întrebare.
Când țin ateliere de storytelling în companii, invariabil apare și această întrebare.
Cum știi că ești cu adevărat bun, că nu te îmbeți cu speranțe false și laude exagerate ale celor care te iubesc?
Pot să vă povestesc cum e pentru mine. Eu sunt un om foarte nesigur pe sine, sufăr de sindromul impostorului, din când în când mă întreb dacă nu cumva a fost doar noroc să ajung în locul bun în care sunt. Tind să-mi minimizez reușitele și abia de curând am învățat să primesc aprecierile și să nu mai cred că oamenii care-mi spun lucruri bune vor să câștige ceva de pe urma mea.
Asta are legătură cu felul în care am crescut, cu mesajele pe care le-am primit acasă și la școală: Nu ești bună de nimic, Toți colegii tăi se descurcă mai bine, O să mori de foame, Nimic nu se prinde de tine, Nu știu ce ne facem cu tine etc.
Pentru că activitatea mea e mare parte online, publică, în văzul lumii, e foarte ușor să primesc feedback de la cei care beneficiază de munca mea. Postările pe facebook ajung în medie la 1,5 milioane de oameni pe săptămână. Câteva zeci de mii reacționează cu like, hate, love, cu comentarii, cu mesaje private. Majoritatea se exprima civilizat, indiferent că nu au sau au aceeași părere cu mine. Sunt însă și oameni care încearcă să mă rănească, spunând tot felul de mizerii.
Când meseria pe care ți-ai ales-o se bazează pe a-ți pune sufletul pe tarabă, când vin oameni care nu știu mare lucru despre tine, însă te jignesc, te trimit la psihiatru, îți spun că ești plătită de forțele oculte, că ești proastă, ipocrită și așa mai departe, credința ta că faci bine ce faci și că merită se zdruncină un pic, dar numai un pic.
Acum câteva săptămâni, o mamă a pus pe un grup mare de cărți o postare despre prima mea carte pentru copii, Te iubesc orice-ai face, care e și cea mai iubită dintre toate. Scria că e dezamăgită, că e un wanna-be story fără cap și fără coadă și că nu a înțeles nimic din ea, că nu are mesaj și că e practic o porcărie. M-a durut sufletul, recunosc. Cartea galbenă e declarația mea de iubire pentru copiii mei și pentru copilul din mine. Deși are un text simplu, pentru că e pentru copii micuți, am lucrat mult la structură, am construit un fir care (cred eu că) se susține, i-am dat ritm, umor și duioșie, iar ilustrațiile Laviniei Trifan s-au potrivit foarte bine. Eu asta scriu, povești realiste, pentru că-mi doresc ca toți copiii să se regăsească și să se simtă în siguranță în poveștile mele. Sunt simple, da, pentru că la fel e și iubirea.
Postarea aceea a avut multe, niște sute de comentarii de apreciere la adresa cărții, iar eu am primit în privat o mulțime de comenzi, deci se poate zice că până la urmă a fost mai mult bine decât rău, dar pentru un om atât de nesigur ca mine, a fost destul de rău.
Ieri, Editura Univers a publicat topul autorilor pe 2020. Sunt pe primul loc, cu Caietul, roman ilustrat pentru fetele care cresc. Caietul nu este o carte simplă, dimpotrivă. E o carte cu multe emoții, cu un subiect delicat, o carte care poate schimba părerea unei copile despre viață, despre sine, despre feminitate și destin. Cartea asta s-a vândut cu cea mai mare viteză dintre toate. Pentru că textul e bun, ideea poveștii e bună, ilustrațiile Mirunei Pancu se potrivesc mănușă, pentru că foarte multe familii au nevoie de o astfel de carte. Nu am primit încă un feedback negativ despre Caietul, probabil urmează, nicio carte nu place tuturor, nu am astfel de așteptări. Dar a fost cea mai vândută carte a editurii anul trecut, ceea ce, pentru o editură mare ca Univers, e ceva! Să fii într-un top alături de Janet Lansbury, Boris Vian, Roman Gary și Isabelle Filliozat nu înseamnă că mă compar cu ei, înseamnă că fac și eu treabă bună alături de ei. (Felicitări, Alec Blenche, Cristina Andone, Victoria Pătrașcu, îmi sunt tare dragi, sunt niște oameni atât de muncitori și de talentați, cu mult bun simț și simpatici!)
Aseară pe la miezul nopții am primit în inbox un clip cu un băiețel de doi ani care „citea” Te iubesc orice-ai face bunicii lui. Știa pe de rost scene întregi, știa pe care dintre pagini se află cuvinte anume, mângâia paginile și explica totul în detaliu atât de prins de poveste încât am plâns.
Am știut că fac bine fără nicio îndoială văzându-l pe acest pitic trăind în povestea simplă scrisă pentru copiii mei.
Sigur că ajută cifrele și topurile, e o dovadă incontestabilă că faci bine. În egală măsură, uneori chiar mai mult, ajută să vezi cum interacționează oamenii cu ceea ce tu pui în lume pentru ei. Că e vorba despre o ciorbă, un contract, o rochie, un răspuns telefonic, tot ce muncim e pentru ceilalți, iar reacția lor la produsul minții, mâinilor și sufletului tău este cel mai bun indicator.
Felul în care te simți dimineața când te duci să-ți faci treaba. Felul în care te simți seara, când pui capul pe pernă după ce ți-ai terminat treaba.
Felul în care simți oboseala după ce ai muncit mult. E una grea, care te împovărează, sau e una plăcută, cu care poți sta alături?
Nicio muncă nu e mereu ușoară și cred că nimeni nu e mereu sigur că face bine ce face.
E sănătos să te întrebi, să cauți mereu să faci mai bine (m-am apucat de curs de scris pentru copii), să întrebi în jur, să înveți să gestionezi critica (elegantă sau răutăcioasă), să te poți evalua fără să te anulezi ca om, să-ți dai timp să crești și pauze să te odihnești.
Buna!
Fac si eu parte din acel grup de carti pentru copii. Atunci când am văzut postarea despre „Te iubesc orice ai face” m-am gândit imediat la tine. Oare ai văzut-o și tu? Oare cum te simți?
Postarea chiar a fost răutăcioasa. Eu am avut o reținere sa ii arat cartea fetiței mele după ce am citit-o un pic, cu gândul sa nu cumva sa se apuce sa imi deseneze pe pereți ? ca mancare de pisici deja a gustare si chiar ii plăcea, doar ca nu o putea mesteca fara dinți.
Mesajul cărții nu este doar pentru copii și nu, nu transmite copiilor sa se ducă și sa faca orice nebunii le trece prin cap căci mami ii iubește.
Un copil care simte ca este iubit oricând va fi un viitor adolescent care nu se va ascunde de părinți atunci când va face o prostie mai mare decât el.
Cartea este si pentru părinții care ii fac pe copii sa nu se simta iubiți atunci când greșesc.
La noi se deseneaza pe pereti, nu stiam ca e o problema :)))
nu cred ca sunt de acord ca „reacția [oamenilor] la produsul minții, mâinilor și sufletului tău este cel mai bun indicator”. totusi ma gandesc la toti cei care faceau treaba buna si habar nu aveau, pentru ca nici nu erau vanduti, nici nu primeau apreciere (acum imi vin in minte doar van gogh, keats si bulgakov, dar fireste sunt sute de artisti, sunt si multi oameni de stiinta a carora dreptate sau contributie a facut apreciata dupa moartea lor). Iar daca nu esti apreciat deloc, nu prea ai cum sa te trezesti dimineata bucuros sa iti faci treaba, si nici sa pui capul pe perna impacat.
Adevarul este ca NU stii. In afara de cazurile in care primesti un feedback pozitiv cat de cat obiectiv (salariu mare, vanzari, ai fani etc) nu prea poti sa stii. Si nu toate reusitele pot fi cuantificate asa.
Poate ca daca iti place ce faci, nici nu mai conteaza chiar atat de mult daca faci bine sau nu.
@Morera, cred că fiecare decide la el în casă dacă e o problemă desenatul pe pereți, nu-i așa?
Ideea asta cu pictatul pe pereți pentru exprimarea personalității mie mi se pare foarte greșită. Copiii pot să își exprime personalitatea și fără să strice sau să provoace un disconfort altcuiva. Cred că asta înseamnă de fapt educație.
Noi avem regula să nu deseneze pe pereți, pentru că nu cred că aduce un plus valoare nimănui desenatul PE PEREȚI. Nici copiilor, nici pereților.
Copii astfel învață că nu e OK să strici ceva greu de reparat doar pentru a-ți satisface un impuls de moment, iar noi nu trebuie să renovăm …zilnic.
Copii au dealtfel la dispoziție toate, dar absolut toate condițiile să își exprime creativitatea, inclusiv șevalet pe care desenează/pictează, tablă de ardezie de 1m/60 cm cu creioane cu cretă lichidă, cretă colorată de desenat pe asfalt, nu mai zic de bloc de desen pentru pictat, foi la discreție pentru desenat și colorat etc.
Draga Ioana, îți mulțumesc mult și sincer pentru toate lecțiile pe care băiețelul meu de 2 ani și 9 luni le știe de la Eric și Ema: sa sufle nasul, sa se spele pe mâini înainte de masa, sa spună multe cuvinte magice, litera X de la „interzis”, sa arunce gunoiul la cos și sa ma țina de mana când mergem pe stradă. Cărțile tale sunt magice pentru el, în fiecare dimineață sta ca Ema „doar în chiloței” și aștepta să hotărâm ce haine va purta. Și repeta paragrafe întregi, în ultima vreme chiar citim pe roluri. Nu am cuvinte sa îți mulțumesc și suficienta inima sa vad ce bun, deștept și frumos este el. Ești magica!
As spune (si acum imi va sari in cap toata lumea) ca succesul se datoreaza 80% notorietatii blogului si 20% talentului scriitoricesc, deci tot un fel de noroc. Sunt si alti autori (de ex Lucia Muntean, sotii Donovici) extrem de talentati dar care din pacate nu beneficiaza de acelasi succes pt ca nu au „vad” ca sa zic asa. Lumea te stie ca autoare de blog, si nu ca scriitoare. Ca daca e sa o luam asa si Irina Binder e in top si ce mare capodopera a scris?
notorietatea blogului nu se datoreaza tot talentului scriitoricesc?
O sa mi se sara in cap, dar topul de la Univers, cu Ioana pe primul loc si Soljenitin mic pe acolo pe la coada…..ok….notorietatea aduce vanzari dar topul e anapoda, compara vanzari de mere cu cele de cai. Ioana e pe literatura de copii si cateva romane pt adulti, iar alti autori….sunt de valoare internationala. Ioana, nu te supara! Esti foarte buna in ceea ce faci! Dar pe mine topul ma intristeaza, fiindca nu e totuna sa compari alde Arhipelagul Gulag cu aventurile Emei si ale lui Eric….
Oh come on. Era vorba de vanzari. Cand e vorba de un produs pe care il vinde o platforma, o editura, orice, poti compara orice se cumpara cu orice altceva se cumpara (sau nu). Indiferent ca sunt martisoare cu hornari, masini de spalat, carti de antropologie sau aiurelile lui Vian
Topul este al celor mai bine vanduti autori de la Editura Univers in 2020, vorbim de numarul cartilor vandute, de cifre concrete care nu pot fi contestate sau interpretate dupa bunul plac. Autoarea articolului ne-a impartasit acest top, bazat pe cifre, nu a pretins ca e cea mai talentata sau matura din el. Ba chiar a avut in acest articol (si nu numai in acesta) o atitudine modesta si un ton recunoscator.
Dvs va puteti face propriul top, al celor mai profunzi autori, al celor care abordeaza probleme socio-politice internationale sau al celor care care va fac inima sa tresalte de bucurie, top care ar putea fi interpretat sau contestat avand in vedere ca se bazeaza pe o scala de valori subiectiva.
Articolul mi se pare tangential cu intrebarea copiilor… Chiar eram curioasa.
Dragă Ioana,
Tu faci extraordinar de bine ce faci și îți mulțumesc pentru toate cărțile tale și pentru ceea ce faci. Pe mine m-ai ajutat să-mi deschid ochii spre educația cu blândețe și să fiu o mamă mai bună pentru copilul meu.
Gândește-te că pentru fiecare critică pe care o citești în legătură cu tine și cu munca ta există sute sau poate mii de laude nespuse.
Te îmbrățișez!
Nu stiu daca articolul a raspuns la intrebare decat retrospectiv. Dupa niste ani buni de tatonat un teren si consolidat pe mai multe planuri.
Sa intelegem deci ca raspunsul e: nu stii, iti incerci norocul in ceva care te atrage si vezi ce iese?:)
Eu sunt fan al blogului tau. Am mai zis aici, esti f buna pe blog, pe genul asta de mesaje educationale, introspective si moralizatoare. Aici s a construit succesul tau care ti a permis extinderea activitatii. Mi se pareo consecinta fireasca, pe care categoric nu o are oricine lw indemana. Notorietatea deschide usi mult mai usor decat anonimatul. Daca incerci sa scrii o carte de nicaieri venind, sansele sunt mici sa fii publicat si sunt minime sa fii si cumparat dupa, asta daca ai trecut de pasul 1. Unless you’re very special, desigur.
Stim ca si tu ai avut drumul tau, nu s au intamplat lucrurile peste noapte. Dar cred ca mamicile te cumpara in primul rand pt cine esti?, pt ca ne ai convins aici pe blog de valoarea ta.
Cartile de copii sunt simpatice, avem si noi cateva si f frumos desenate si abordeaza subiecte de actualitate, care pt piata din Romania sunt inca ff noi. Noua ne a placut “Impreuna” si “Baietelul cu aripa de fluture”.
Pe de alta parte, nu ar trebui sa conteze prea tare motivul pt care ti se cumpara cartile;), atata timp cat ele se vand si tu ai bucurie si remuneratie in a le scrie. Ai o comunitate fidela care te sustine si te cumpara si probabil e in crestere, mi se pare extraordinar.
Copilul meu a crescut cu cărțile tale.Sunt sincere și bine scrise,exact cum trebuie sa fie literatura pentru copii! Avem Caietul..il iubim și va fi recitit cu siguranță!! E minunat că fac parte din comunitatea ta,că te-am descoperit!Anyway…poți să spui ce cursuri faci sau macar poți recomanda cursuri de writing?
Robo, nu i-a contestat nimeni talentul scriitoricesc… de a scrie pe blog. Dar sa fim seriosi, asta nu-i confera titulatura de scriitoare, e prea mult spus. Adica sa fie la aceeasi masa cu Aurora Liiceanu, Plesu etc, sa participe la cercuri academice, sa fie membru in Uniunea Scritorilor. De’ astea. Pari om citit, cititor de carti adevarate, nu de „Ziua in care” sau „Miercuri respiram”, come on. Acum toata lumea „scrie carti”. Faptul ca e in top vanzari peste Soljenitîn, Plesu etc nu rezulta decat ca cei care ii citesc cartile prefera comercialul.
Ah, snobismul literar, tare-mi mai place! 🙂
Lucrurile sunt foarte simple: cartile nu ar avea atat de mult succes daca nu ar fi bune. Ele au iesit de mult din bula blogului, au viata lor pe piata de ani de zile, se vand foarte bine pentru ca lumea le apreciaza, le recomanda, le ofera cadou si asa mai departe, si asta nu are legatura cu talentul meu scriitoricesc de a scrie pe blog, ci cu talentul meu de a scrie carti. 🙂
A te fi nascut si trait intr-o tara a carei istorie geme din cauza comunismului(cu mii de deportati in lagarele rusesti) si a spune despre cititul lui Soljenitin(omul care a descris cel mai profund drama regimului totalitar) ca-i snobism literar e ignoranta crasa.
Daca va nasteati in State, de exemplu, care nu gustat totalitarismul, era de inteles sa zici o asemenea tampenie, dar ca roman(cu pretentii de scriitor si intelectual) e jenant.
Nu la asta ma refeream, stai putin, nu contesta nimeni valoarea documentara si literara a lui Soljenitin, ci la afirmaria ca nu e scriitor decat cine crede Georgiana ca e. Pentru mine, snobii literari nu sunt autorii (Doamne, dimpotriva, am tot respectul pentru cei care scriu, indiferent ce parere am eu personal despre operele lor, pentru ca stiu cat de mult te consuma acest proces, cu ce cost personal imens iese orice carte, indiferent de subiect si de succesyl ei ( ma si mir ca cineva ar putea intelege asa ceva, ca eu consider un autor de talia lui S un snob, nimic mai departe de mine), ci cei care considera ca acele carti care se vand sigur sunt proaste, ca deh, lumea e proasta, si care nu citesc cartile populare, pentru ca sigur nu sunt de calitate. Daca esti bun, sigur nu vinzi, caci arta adevarata nu e pentru mase. Am intalnit genul acesta de reactii pe cateva grupuri de carte gestionate de oameni care produc, desigur, un tip de carte pentru copii care e prea buna sa se vanda. 🙂 Asta e o forma de ignoranta poleita, de superioritate caraghioasa. Eu cred ca o carte buna e o carte onesta, care misca ceva in cel ce o citeste, o carte buna pentru copii e una la care copilul se intoarce singur zi dupa zi, ani la rand, pe care nu o uita cand creste. Despre asta vorbeam, ma bucur ca am avut ocazia sa lamuresc asta.
Aham, am inteles! Sunt snoaba si ignoranta daca citesc Soljenitîn si nu printesa urbana.
Nu, cred ca esti snoaba daca spui din start ca PU nu merita citita pt ca nu are anvergura lui Soljenitin sau comparabil.
Apropo, pe mine m-a plictisit arhipelagul gulag, nu am reusit sa citesc decat un volum si jumatate. Denisovici a mers, dar altceva nu am mai simtit nevoia sa citesc, S nu e unul din scriitorii mei preferati.
Apropo 2, si eu am fost snob intelectual, intre 2000 si 2010 am citit numai carti „mari” ca sa pot spune ca le-am bifat.
Intre timp am inteles ca o carte „buna” e una care imi place sau care imi da o stare de bine sau din care invat ceva, indiferent daca e scrisa de un titan al literaturii unibersale sau de vecina de la parter.
Apropo 3, Plesu sucks. :-))
Poți să citești ce vrei, întrebarea este de ce ai intra pe blogul cuiva ca să spui că tu nu îl citești pe el ci.. cărți adevărate (uite, mie cărțile Aurorei Liiceanu mi se par cărți de jucărie. Mi s-ar părea deplasat să o caut să îi spun asta).
Cărți adevărate :))
Las aici un citat dintr-o carte falsă, care nu e scrisă de un membru al vreunei academii
„- Adevărat nu înseamnă felul cum eşti făcut, a spus Calul de Piele. E un lucru care ţi se-ntâmplă. Când cineva ţine la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubeşte CU ADEVĂRAT, atunci devii şi tu Adevărat.
– Şi doare? a întrebat Iepurele.
– Uneori, a zis Calul de Piele, care nu minţea niciodată. Dar când eşti Adevărat, nu iei în seamă durerea.
– Şi se întamplă dintr-odată, ca şi cum te-ar fi întors cineva cu cheia, sau pas cu pas? a întrebat Iepurele.
– Nu se-ntâmplă dintr-odată, a spus Calul de Piele. Devii treptat. Şi durează mult. De-asta nu prea li se-ntîmplă celor care se sparg uşor, au muchii tăioase sau trebuie păstraţi cu grijă. În general, când ajungi Adevărat, nu mai ai mult păr, îţi ies ochii din găvane, te lasă încheieturile şi eşti ponosit. Dar lucrurile astea n-au nicio importanţă, fiindcă odată ce eşti Adevărat, nu mai poti să fii urât decât pentru cei care nu-nţeleg.”
Sunt destui oameni care citeac carti din categoria”grele” pentru ca le plac, au citit mult, sunt licentiati, masteranzi in filologie, etc.
Pt genul asta de carti iti trebuie notiuni complexe despre miscarile sociale din epoca in care a fost scrisa cartea, teorii literare care au circulat atunci, curente si mircari literar-artistice, conflicte politice, morale, etnice, etc.
Cum sa iti placa Dostoievski de exemplu daca nu ai cititi Evangheliile si habar nu despre ce e ortodoxia? Omul e profund religios, iar personajel la fel, chiar si personajele atee de multi ori intruchipeaza elemente din Evanghelii.
In fine ar fi inepueziabil subiectul literatura. Oamenilor pasionati si pregatiti intelectual sa inteleaga cartile consacrate nu poti sa le ceri sa citeasca carti comerciale ca sa preiau termenul. E ca si cum pasionatilor de mobilier rafinat le ceri sa isi ia de la ikea si ii faci snobi ca isi iau de la Artmest.
Mie mi-a placut f mult Dostoievski (am citit toate cartile lui cunoscute si vreo 2 mai putin cunoscute) si nu prea sunt instruit despre ce e ortodoxia.
Nu inteleg de ce insistati cu elitismul.
Pentru publicul larg, cartile sunt ca filmele, adica o forma de divertisment.
Eu am studii de filologie și am citit foarte mult și variat, nu doar literatură, și nimic nu mă poate împiedica să îmi placă Nick Hornby, David lodge, Fredrik Backman, Bruckner, Shafak, Yalom sau Jonas jonasson sau Julian Barnes. Ăștia sunt toți autori vânduți și comerciali. Nu mai zic de cărțile de copii, care multe sunt absolut delicioase. Holly Web are o serie de cărți cu niște copii care se întorc în timp și sunt cărți profunde și documentate, deși sunt comerciale și sunt pentru copii.
Ideea e că fiecare citește ce consideră, și profunzime poți găsi oriunde (mai ales dacă ești tu o persoană profundă) și mi se pare stupid că spui că dacă guști Dostoievski nu mai poți citi altceva decât cărți clasice și ți se apleacă din start când vezi orice carte ce are vânzări
E problema ta ca tu crezi ca eu cred ca lumea „e proasta” pt citeste carti comerciale. Nu stiu de unde ai dedus asta, pt ca nu am spus asa ceva. Nici macar ca, cartile tale sunt slabe, ci doar comerciale. Nu stiu te ce te simti ofensata. Dar uite ca aflu cu ocazia asta ca exista snobism intelectual. Numai ca eu nu citesc carti doar ca sa „bifez”, deci nu as zice ca ma incadrez in aceasta categorie, ba mai mult daca nu m-a dus capu’ sa inteleg o carte (de ex „Primavara neagra” a lui H. Miller) am abandonat-o.
Multe cărți vândute nu au rezistat timpului și multe cărți vândute au rezistat.
Dar nu despre asta era oricum postarea și nici comentariile celorlalți. Faptul că o carte se cumpără înseamnă că e o carte apreciată și asta este satisfăcător pentru autor. Nu înseamnă nici că se va citi în 2075 (deși nu înseamnă nici că nu se va..), nici că între autor și Umberto Eco se poate pune de acum semnul egal. Înseamnă că autorul face treabă bună, și despre asta era vorba.
Am vrut sa răspund Mirei aici..
Daca ceva se vinde inseamna ca e bun? Vedeti cat succes are Salam, hainele celebrului grup Inditex pline de poliester, mobila de carton de la ikea, Coca Cola, McD, etc. Cu asemenea argument invocat ne pierdem vremea discutand degeaba.
Pfff. E incredibil cat poate degenera o discutie doar de dragul de a arăta ca daca cineva e intr-un top de vanzari degeaba e, daca nu e Dostoievski.
Cristina, Salam face o treabă bună în satisfacerea nevoilor maneliștilor. Ei există si au nevoi muzicale/artistice. Alti maneliști nu au făcut treabă la fel de bună si ei nu s-au vândut. Dacă dupa părerea ta maneliștii ar trebui reduși la tăcere, mă rog, nu se va face voia ta. Exemplul cu salam e deplasat oricum si dat ca sa duca discuția in derizoriu, e clar.
Celelalte exemple nu au absolut nicio legătură cu discuția. Unele produse provoacă dependență, altele pot fi achiziționate din lipsă de bani, sunt exemple date aiurea-n tramvai, Coca Cola nu e arta.
Ce este „bun” în artă este subiectiv. Așa că nu are de ce să fie mai relevantă părerea ta despre un produs artistic decât a altcuiva
Citind polemica de mai sus, aşa de dragul discuţiei şi fara sa ma refer la cartile Ioanei, mi-am amintit că citeam acum vreo doua zile ca romanul „Dan” al lui Alexandru Vlahuta a fost cea mai bine vândută carte a anului 190….. Roman plin de acţiune şi dramă (fată violată de unchiul ei, rămâne gravidă, este luată de soţie de un profesor de liceu care scire poezii şi nuvele, ea se îndrăgosteşte de altcineva, el înnebuneşte) .Iar astăzi e o carte uitată, iar recenziile şi de acum şi de atunci îl consideră slab. Deci nu tot ceea ce se vinde rezistă timpului şi criticii.
Ca sa rezum, cred ca topul de la Univers nu e corect intocmit. Dupa parerea mea umila de „snoaba intelectual” ar fi foat mai corecta o departajare clara intre genuri literare dpvd cronologic. Mai exact cel mai bine vandut autor contemporan pe beletristica, SF etc. Nu sa pui Dostoievski (insert greii literaturii altei epoci) pe aceeasi scara cu Binder, Jojo Moies, Macoveiciuc. This is it…
Pt Robo: apropo de Soljenitîn, as spune ca depinde cu ce incepi. Te inteleg ca nu ti-a placut „Argipelagul”. Daca ai fi inceput cu „Pavilionul cancerosilor” sigur ti-ai fi dorit sa continui. Eu am gasit multa profunzime si emotie acolo.
E un top de vanzari, nu e un top al valorii literare. Toate editurile fac asta, fara sa faca subcategorii legate de varsta autorilor, gen si asa mai departe. Ma gandesc ca exista un motiv pentru care topurile de vanzari nu sunt defalcate, cred ca arata foarte bine ce nevoi are piata, ce este rentabil (editurile sunt afaceri, totusi, de exemplu, cu banii pe care ii aduce Macoveiciuc, care vinde intr-un an 20.000 de exemplare dintr-un titlu, editura poate publica si carti literary, care au valoare literara mare, dar se vand in maximum 200 de exemplare, sau debutanti care poate in 50 de ani devin urmatorii Cartarescu si Marquez, dar care in primii ani nu vand nimic). E foarte simplu sa fii transant si sa-ti dai cu parerea cand habar nu ai cu ce se confrunta industria.