Seria de articole despre femei cu meserii considerate de bărbați continuă cu povestea Cameliei, care lucrează în servicii funerare.
Mă numesc Camelia Dumitrescu, am 32 ani și lucrez în Servicii Funerare. Inițial am lucrat în coafor pe post de coafeză, era meseria mea de vis! Am făcut-o cu dăruire timp de 8 ani. Între timp am rămas însărcinată, am avut o sarcină toxică, ce mă împiedica să mai pot face ce îmi plăcea. După naștere am încercat pe cont propriu, făcând coafuri de mireasă, dar am simțit ca pot mai mult și am făcut și un curs de machiaj. De aici a pornit totul…
Faptul ca sunt aproape de moarte zilnic mă face sa apreciez mai mult viața, oamenii din jurul meu.
Camelia, tanatoestetician
Soțul meu presta servicii în domeniul Serviciilor funerare și avea nevoie de cineva care sa îl ajute pe partea de estetică (la cererea familiilor). Vă imaginați că nu erau bărbați care să știe să facă acest lucru, iar femeile nici nu voiau să audă de asa ceva! Așa că am decis să încerc eu. Primul impact a fost groaznic din punct de vedere emoțional, dar când am văzut bucuria din ochii familiei și când mi-au spus că prin acest serviciu ei vor rămâne cu o imagine plăcută în amintirea lor… a fost de ajuns ca să pot continua!
Cu timpul am ajuns să fac acest lucru ca și cum asta era menirea mea, dar soțul meu a ajuns la concluzia că nu e de ajuns… Cu timpul am adăugat un alt serviciu în fișa postului: acela de Maestru de ceremonie. Acest serviciu presupune că o persoana delegată de firmă să asiste la ceremonia de înmormântare, unde are datoria de a se ocupa de organizarea efectivă a evenimentului. În scurt timp am ajuns să fac și acest lucru… Țin sa spun ca serviciul este foarte apreciat de familiile îndurerate. Mulți sunt uimiți de faptul că apare o femeie pentru a-i ajuta, dar la final toată lumea e mulțumită și am ajuns în punctul în care oamenii cer să îi asist eu la evenimente. Cred că aceasta este meseria ce mi se potrivește cel mai bine, așa pot aduce mângâiere și ajutor oamenilor din jurul meu.
Cel mai greu este când văd părinți ce își duc copilul pe ultimul drum… Îmi dau lacrimile de multe ori de durere, dar faptul că îi ajut mă face să mă simt mai bine. Ca paranteză: noi când avem copilași mai mici le oferim sicriul și ce mai putem gratuit.
Faptul ca sunt aproape de moarte zilnic mă face sa apreciez mai mult viața, oamenii din jurul meu. Spun sfinții părinți: Să iubim, să fim buni astăzi, mâine nu ne aparține! Moartea e singura certitudine în această viață, dar până ajungem la moarte, să trăim frumos.
Povestea ta m-a impresionat pana la lacrimi. Imi scot pălăria în fata ta! Si admir tăria ta de a ajuta oamenii îndurerați. Eu cred ca as plange in fiecare zi. ?
Si mie mi-au dat lacrimile, hfs.
Aceasta putere interioară și frumusețe sufleteasca ma fac sa te apreciez mai mult.
Camelia Dumitrescu, nu te cunosc, dar mi se pare extrem de dificil ceea ce faci si mi se pare ca ai o inteligenta emotionala superioara. Felicitari pentru puterea ta si pentru gesturile voastre!
Desi cel mai scurt, cred ca cel mai emotionant articol din aceasta serie! Uite asa, am aflat de o meserie noua…Felicitari Camelia! Si jos palaria pentru puterea de a face tot ce faceti!