Continuăm seria de articole cu povești adevărate despre femei cu meserii neobișnuite, considerate mai degrabă „de bărbați” (o categorisire caraghioasă, zic eu). Scopul demersului meu este de a zdruncina un pic stereotipurile de gen și de a inspira fetele, adolescentele, dar și femeile mature care nu sunt mulțumite de cariera lor, să-și urmeze visul.
În luna mai voi demara un demers similar pentru bărbați care au meserii considerate cultural „meserii de femei”. Îmi doresc mult ca tinerii zilelor noastre să aibă acces la o listă mai lungă de opțiuni decât clasicele ASE, Medicină, Drept, Litere. Să-ți faci meserie din ceva ce te pasionează sau la care ești bun e atât de important!
Astăzi, Petronela Rotar ne povestește cum e să fii scriitoare într-o lume literară mai degrabă masculină.
Există o preconcepție extrem de debilitantă pentru femeile scriitoare: aceea că femeile scriu doar pentru femei, iar bărbații pentru toată lumea. Bărbații, care au creat mii și mii de personaje femei, înțeleg femeia, lumea în întreagă complexitatea ei, dar noi, femeile, înțelegem doar femeile și ne adresăm doar lor.
Petronela Rotar
Am știut că vreau să fiu scriitoare de foarte, foarte mică. Practic, abia învățasem să scriu și deja voiam să fiu publicată, trimiteam poezii la revistele de șoimi ai patriei și pioneri din vremea aia. Mama îmi explica de fiecare dată că nu se publică decît poezii patriotice, așa că la un moment dat am scris chiar o poezie patriotică (ceva cu țara dacă îmi amintesc bine) special pentru asta, dar nu îmi amintesc să fi fost publicată undeva. Însă mereu visul meu a fost același: să fiu scriitoare.
Credit foto: Nicoleta Lungu
A fost o combinație de factori. În primul rînd, ceea ce oamenii numesc de obicei talent sau înclinație, care la mine se traduce într-o nevoie organică de a scrie. E ca și cum m-aș fi născut cu un organ în plus, o mînuță care scrie la mine în cap fără să mă întrebe dacă sînt de acord au ba să îmi ocupe mintea cu ce are ea chef, uneori în cele mai nepotrivite momente. Scrisul meu de multe ori este o urgență care nu poate fi nicidecum amînată. Un act fiziologic esențial, în lipsa căruia nu știu cum mi-aș putea continua existența. Un alt factor care m-a adus pe drumul ăsta a fost nevoia (inconștientă la început, apoi asumată) de a fi iubită și văzută. De multe ori, noi, scriitorii, spunem că scriem pentru noi, însă adevărul e că dacă ar fi așa nu am mai publica niciodată, am scrie și păstra pentru propriile sertare (virtuale sau fizice). A fost un parcurs complicat însă – am avut tîrziu curaj să public lucrurile pe care le scriam. Ba chiar pînă atunci – 36 de ani aveam cînd am publicat prima carte – ajunsesem să cred că m-am ratat din punctul ăsta de vedere, că nu voi mai ajunge niciodată scriitoare, că am eșuat barca asta undeva la începutul vieții mele de adult, cînd încă frecventam cenacluri și eram privită ca tînără speranță și nu mai cum să o lansez la apă vreodată fiindcă e prea tîrziu. S-a dovedit că mă înșelasem teribil. Din fericire. Aș fi putut trăi tot restul vieții mele regretînd că nu mi-am urmat menirea și simțindu-mă un om ratat, fără să știu cum se simte bucuria asta de a fi citită, de a ști că poveștile mele mișcă oameni, vin în ajutorul lor în feluri pe care de multe ori nici măcar nu le înțeleg pe deplin.
Eu cred că scriitorii și psihologii nu ies niciodată la pensie. Le faci pînă închizi ochii, dacă reușești să îți ții mintea lucidă, firește. Așadar, mă văd scriind întotdeauna, lucrînd mereu la cîte ceva, indiferent cît de bătrînă voi apuca să fiu. Cel mai mult în profesia asta îmi place că pot modela lumea așa cum vreau, că pot rescrie destine, întîmplări, pot imagina lumi posibile și imposibile după bunul plac, așa cum în viața reală nu am nicio putere.
Petronela Rotar
Cum e să fii scriitoare? Complicat. Mai ales că eu sînt o scriitoare încă tînără, încă frumoasă, care a fost nu doar jurnalistă, ci și prezentatoare TV. Și femeile frumoase, mai ales cele care prezintă știri, sînt cam prostuțe și superficiale, nu-i așa? Nu au abisuri de exploatat, au minți ușurele, preocupări frivole, ce ar putea avea de zis o femeie de felul acesta? Cum ar putea face literatură serioasă? Iar de preconcepția, de prejudecata asta probabil că nu voi scăpa niciodată, mă va însoți toată viața. Apoi, mai există o altă preconcepție extrem de debilitantă pentru femeile scriitoare: aceea că femeile scriu doar pentru femei, iar bărbații pentru toată lumea. Bărbații, care au creat mii și mii de personaje femei, înțeleg femeia, lumea în întreagă complexitatea ei, dar noi, femeile, înțelegem doar femeile și ne adresăm doar lor. Uite, exact în momentul în care scriu asta cineva lasă niște comentarii la anunțul pe care l-a făcut Răzvan Exarhu că voi fi invitata lui, comentarii care sună așa: „și asta e scriitoare? Au înflorit scriitoresele ca ciupercile după ploaie”. Și „ce-a mai scris ” în ultima vreme” această celebritate ?! Întreb pentru un prieten critic.” Ambele comentarii aparțin unor bărbați și cred că răspund cu vîrf și îndesat la întrebarea ta.
În plus, eu mă fac vinovată și de păcatul grozav de a avea succes, de a fi vîndut zeci de mii de exemplare din cărțile mele. Or, asta nu îți este iertat în lumea literară. Cînd vinzi într-o zi (nu una oarecare, ci una de Black Friday, cînd sînt reduceri mari) mai multe cărți decît alți autori în doi-trei ani înseamnă că scrii prostii pentru un public needucat, probabil ceva pornografie soft (am auzit și asta despre mine, da, din gura unor scriitori și femei, și bărbați, care nu doar că nu au citit vreun rînd din vreo carte scrisă de mine, dar nici nu s-ar “înjosi” să facă una ca asta vreodată). Majoritatea scriitorilor trăiesc într-o disonanță cognitivă profundă: pe de o parte cu toții își doresc un public cît mai numeros, tînjesc la asta, se simt nedreptățiți cînd nu îl au, iar pe de cealaltă parte disprețuiesc (aparent) pe toți cei care au cîștigat acest public și îi consideră comerciali, futili, nedemni de a fi numiți scriitori aidoma lor.
Episoade de conflict nu pot spune că am avut, fiindcă nu intru în conflicte, îmi văd de treaba mea în general, chiar și atunci cînd sînt provocată. Au existat însă (și vor tot exista mereu, probabil, sînt complet împăcată cu asta) niște discuții extrem de neplăcute în jurul numelui meu, al premiilor luate, al topurilor de vînzări, acuze, insulte, jigniri, ironii grosolane, persiflări, detractări, minciuni. Toate astea și din partea unor scriitori, firește, dar nu numai, cînd e de înjurat și urît un om care are un oarecare succes coada de voluntari nu se mai termină niciodată. Iar dacă e și femeie, și mai dihai.
Fetele mele spun că nu vor să fie scriitoare, dar tot artiste vor să fie (una actriță, cealaltă e studentă la arte și a făcut artă toată viața, ba ea mai și scrie poezie, deocamdată pentru ea, dar cine știe spre ce se va îndrepta?), ceea ce e cam același lucru, lumile astea sînt profund asemănătoare, emaciate de aceleași orgolii și același misoginism. Aș îndrăzni să spun că preponderența dezechilibrelor psihologice, a tulburărilor de personalitate de tip narcisic, sociopat etc. e mult mai mare decît în multe alte medii, ceea ce face traiul în aceste cercuri foarte dificil. Talent la scris au amîndouă, nu m-ar mira să o vireze la un moment dat și spre asta. Cum ar fi pentru mine? Bucurie ar fi, m-aș simți mîndră, le-aș încuraja. De altfel, parte importantă din lupta mea are izvorul în dorința de a ajuta la crearea unei lumi în care fetele mele și alte fete aidoma lor să se miște cu mai multă ușurătate, să nu le mai fie la fel de greu cum mi-a fost și îmi e mie. Cred că e datoria noastră, a femeilor cu oarece vizibilitate, să deschidem calea pentru tinerele care își doresc să pășească pe urmele noastre, să le bătătorim drumul acesta pe care noi înaintăm, iată, cu destulă dificultate. Măcar lor să le fie mai simplu.
Ce le-aș spune? Să nu se abată de la cale, să nu facă compromisuri de la valorile lor, de la ceea ce contează pentru ele. Să își rămînă fidele lor înseși. Și știu, mi-au dovedit, că deja fac asta. Le-aș mai spune să fie conștiente că nu va fi ușor, că vor primi palme nemeritate. Deja au primit. Mai mult, sînt două fete foarte frumoase, iar asta le va încurca teribil în viață și în carieră. Frumusețea are, desigur, atuurile ei, însă este și o mare povară: mereu va conta pentru cei din jur mai mult cum arată decît orice altceva vor face.
Dacă mă văd făcînd asta pînă la pensie? Care pensie? Eu nu cred că în profesiile astea două pe care mi le-am ales eu în a doua (a treia?!) mea tinerețe – scriitoare și psihologă&psihoterapeută – există pensie. Cred că le faci pînă închizi ochii, dacă reușești să îți ții mintea lucidă, firește. Așadar, mă văd scriind întotdeauna, lucrînd mereu la cîte ceva, indiferent cît de bătrînă voi apuca să fiu. Cel mai mult în profesia asta îmi place că pot modela lumea așa cum vreau, că pot rescrie destine, întîmplări, pot imagina lumi posibile și imposibile după bunul plac, așa cum în viața reală nu am nicio putere. Îmi e suficient să mă uit la un om sau un loc și apoi să mă așez și să îmi închipui ce vreau eu despre ele în scris, iar ele să prindă viață din mîinile mele. Cînd ești scriitor, generezi viață, frumusețe, tristețe, iar asta e formidabil. Cel mai greu mi se pare să trăiesc cu teama că într-o zi nu o să mai pot scrie, că într-o zi mînuța care scrie în mintea mea va anchiloza, va amorți, se va opri. E o spaimă îngrozitoare pe care o port în mine dintotdeauna.
Să scriu și să public m-a ajutat enorm să mă dezvolt – m-a crescut în feluri pe care nici nu le bănuiam înainte. Mi-a așezat în față oameni minunați, m-a făcut să mă simt iubită, apreciată, mi-a dat sens. Și ce altceva căutăm noi, oamenii, în efemera noastră trecere prin viață, dacă nu să ne găsim un sens, să ne simțim iubiți?
O citesc cu mare drag si interes pe Petronela, am citit toate cartile ei. O femeie talentata si increzatoare, o admir. Ca si pe tine, Ioana, de altfel.
Mi nu nata! Multumim!
Nu inteleg! Click bait! Care e meseria ” de barbati” ? scriitor ? Pe bune? Atat de departe se merge?
Asta vreti sa dati mai departe? frustrare? Lumea e construita pe carti scrise si apreciate de TOATA lumea! Cei care ajung sus, fie barbati sau femei, schimba lumea! Competenta si dorinta de a ajunge sus fac lumea mai buna! Faptul ca exista o majoritatea a unui sex intr-un domeniu ….
Femei scriitoare existau pana si in Romania inca de prin anii 1880, poate nedreptatea pe directia asta era ca adesea se considera ca femeile scriu literatura de duzina, de femei.
dar nici eu nu cred ca aceasta postare si aceasta meserie are ce cauta in aceasta rubrica, alaturi de femei care conduc tiruri sau nave.
dar nah, pana la urma alegi ce consideri
Alt motiv pentru care mi se pare ca aceasta postare nu se potriveste cu rubrica este pentru ca scriitura nu e ceva usor de evaluat. Cum ziceam si mai sus, nu s-a spus niciodata ca femeile nu pot scrie, s-a spus ca nu pot scrie bine.
In alte cazuri, insa, s-a spus ca femeile NU pot conduce masini, avioane, tiruri, tramvaie, nu pot face operatii pe creier, etc. Faptul ca acum fac aceste lucruri arata fara dar si poate ca POT, si dezbaterea e incheiata. Ele pot conduce tiruri, nave, pot sa fie jandarmi si nu mai e nimic suplimentar de zis.
Dar faptul ca cineva scrie nu inseamna ca scrie bine, asa ca din punctul asta de vedere aceasta postare nu dovedeste nimic.
Si eu sunt indecisa in acest caz, nici mie nu mi se pare ca aceasta meserie este vazuta ca una de „barbati” (discutia este legata mai degraba de calitatea cartilor scrise de femei, cum ai punctat si tu). Este adevarat ca a existat o vreme cand femeile isi publicau cartile sub pseudonim sau cand le era ignorata munca, dar in perioada aceea meseria de scriitor era doar una din muuuulte altele la care femeile nu aveau acces, nu era nimic deosebit in asta. Prima femeie care a castigat premiul Nobel pentru Literatura este Selma Lagerlof, iar asta s-a intamplat in 1909, intre timp, alte sute/mii (?) de scriitoare au fost publicate, traduse si apreciate in toate colturile lumii.
Pe mine una nu ma intereseaza sexul, rasa, nationalitatea, detalii personale despre un scriitor, ma intereseaza strict calitatea scriiturii. Nu ma intereseaza nici de ce se face vinovat in viata privata (faptul ca-si bate nevasta nu ii face cartile mai putin bune, daca am sta sa analizam comportamentul tuturor marilor artisti din istorie am ajunge sa dam foc la biblioteci/muzee intregi), singurele dati cand caut o scurta biografie a autorului sunt cele in care fie imi atrage atentia ceva din carte (detaliu care poate e explicat de anumite evenimente din viata acestuia), fie este vorba de o carte inspirata din realitate. In aceeasi masura, nu ma intereseaza nici daca este scrisa de o femeie sau de un barbat, sunt carti care mi-au fost recomandate si la care nici nu m-am uitat bine pe coperta sa vad de cine sunt scrise (cu atat mai putin sa vad sexul scriitorului), nu am auzit pe cineva sa tina cont de asta cand imi recomanda/nu imi recomanda o carte.
In calitate de cititor, as zice ca nu exista o discriminare din acest punct de vedere, procentele zic totusi ca femeile sunt inca subreprezentate in randul scriitorilor. Nu stiu insa care sunt motivele pentru care se intampla asta: poate e ceva ce pleaca din copilarie (fetele nu sunt indrumate in aceasta directie, desi numarul de studente de la clasele cu specializarea Filologie sau de la Facultatea de Litere ar demonstra contrariul), poate editurile le descurajeaza prin faptul ca nu publica si nu promoveaza cartile scrise de femei in aceeasi masura (n-am idee, se intampla asta?) sau poate pur si simplu cartile scrise de femei nu au un stil care sa fie pe placul tuturor (ca sa nu zic ca sunt mai proaste decat cele scrise de barbati).
N-am idee, sunt doar niste presupuneri, chiar sunt curioasa cum vad alti cititori aceasta problema, daca tin sau nu cont de sexul autorului cand aleg ce sa citeasca, si cum sta treaba cu editurile, daca intr-adevar femeile nu sunt sustinute la fel de mult ca barbatii (sunt sigura ca situatia sta diferit si in functie de tara). Oricum ar fi, daca ai pune pe cineva sa numeasca cateva meserii considerate de „barbati”, nu cred ca cea de scriitor s-ar incadra printre primele 10-20 numite.
De acord cu Alina M. Si eu aleg subiectul, calitatea scriiturii, ce simt cand citesc cartea/povestea respectiva, nu ma uit cine e autorul, nu caut detalii personale. Cu siguranta sunt mari sciitori care au avut destule defecte si comportamente nepotrivite in viata personala, dar nu pentru erau barbati sau femei si nici nu conteaza asta, ci ce au lasat in urma prin opera lor , prin carti, povestiri, nuvele , poezii etc.
Nici eu nu vad potrivit acest articol in acest context, nu am intalnit oameni care sa discrimineze femeile scriitoare.
Singurul comentariu pe care vreau sa il fac, in calitate de cititoare acerba de literatura, este cu privire la acest fragment : „poate pur si simplu cartile scrise de femei nu au un stil care sa fie pe placul tuturor (ca sa nu zic ca sunt mai proaste decat cele scrise de barbati).”
Cand eram adolescenta si tanara adulta, am citit cu pasiune autori ca Michel Houellebecq, Charles Bukowski dar si altii, scriitori atat de misogini incat acum nu le-as acorda nici un scuipat pe coperta ?))) In grupul meu de prietene (genii neintelese de la “de la clasele cu specializarea Filologie sau de la Facultatea de Litere” asemenea scriitori erau foarte populari iar noi credeam, desigur, ca in aceste carti e vorba de altfel de femei, nu cele ca noi. Noi suntem diferite si superioare si speciale.
In societatea in care traim este in regula misoginismul. Este in regula si pentru femei sa fie misogine (si de multe ori ele sunt asa ca sa isi regleze disonanta congnitiva). Sunt mii de carti considerate bune (si poate chiar sunt, nu despre asta e vorba neaparat) in care se spala pe jos cu femeile si pe femei nu pare sa le deranjeze. Un barbat nu ar citi in ruptul capului o carte despre cat de cretini sunt barbatii. In concluzie eu cred ca despre asta e vorba, cel putin in multe cazuri. Acesta este “stilul” care e pe placul tuturor (al barbatilor scriitori geniali care sufera metafizic si care detesta toti oamenii dar mai ales femeile) vs “stilul” care nu e pe placul tuturor (al femeilor care, daca sunt si ele geniale si detesta oamenii si mai ales barbatii, nu vor fi citite in ruptul capului de populatia masculina).
Chestie de cum am fost educati
Si apropo de cum sunt educate femeile si de misogismul din noi, vreau sa recomand Phyllis Chesler, Woman’s Inhumanity to Woman
Legat de „stil”, eu m-am referit exclusiv la felul in care sunt scrise, la calitatea scriiturii, nu la subiectele abordate. Sunt carti care au subiecte foarte-foarte bune (ideea de la care a pornit autorul), dar care sunt execrabile, prost scrise (bine, si acest „prost scrise” e ceva subiectiv).
Putem face o paralela cu sporturile practicate de femei, citisem o discutie legata de faptul ca nu sunt suficient promovate, ca barbatii nu se uita la aceste meciuri (iar femeile nu se uita pentru ca pur si simplu nu prea sunt interesate de sporturi, oricum nu in aceeasi masura ca barbatii), chiar am intrebat toti barbatii din jur in acea perioada si toti mi-au zis ca nu se uita pentru ca nu sunt la acelasi nivel, timpul si resursele lor sunt limitate si prefera sa se uite la cele mai bune meciuri posibile (cat mai active, cat mai multe goluri/cosuri, campionate cu cat mai multa actiune, adica nu se uita nici la echipe de barbati care nu fac performanta), dovada ca se uita totusi la meciuri de tenis/handbal/alte sporturi in care femeile fac treaba cel putin la fel de buna ca barbatii (stiu, motivele pentru care femeile nu fac performanta, nu sunt la acelasi nivel in sport, tin de o alta discutie, care are legatura tot cu egalitatea de sanse, eu ma refer strict la…rezultatul final, si anume audienta).
Cred ca sunt mai degraba in minoritate cei care chiar iau astfel de decizii (apreciaza sau nu o carte) doar pe baza faptului ca este scrisa de o femeie sau de un barbat, cred ca un cititor educat, nu vreun maimutoi de-abia coborat din copac, o sa fie atent mai mult la cat de bine este scrisa, la subiectul cartii. Sau macar SPER ca asa este, poate sunt eu naiva (e ca-n online, avem impresia ca 90% din utilizatori sunt dusi cu pluta, cand adevarul este ca pur si simplu aceia sunt mai vocali).
Din ce in ce mai puțin înțeleg prezența scriitoarei Petronela Rotar în această selecție, cu atât mai mult cu cât nu a vorbit despre ce o califică să scrie, ce a format-o ca scriitoare, doar s-a descris în multe fraze măgulitoare și apoi s-a plâns cu privire la comentariile primite de la oamenii răi pe Facebook.
E o discrepanță între slujbele acestea. Poate că femeile care au apărut în aceste postări au ajuns să fie respectate de oamenii cu care lucrează pentru că este evident că își fac treaba bine. Poate că există un motiv pentru care Petronela Rotar nu e respectată și apreciată (că frumoase și sunt și celelalte femei prezentate ?
În orice caz, mi s-a părut ca nuca în perete și cu cât apar mai multe meserii care pe mine personal mă lasă cu gura căscată, cu atât mi se pare și mai ca nuca în perete.
Până la urmă cred că i-ai făcut un deserviciu chiar ei incluzând-o în această serie
Petronela e respectata si apreciata, de ce spui ca nu e? Ca nu e de toata lumea, mno, asta-i normal.
Iti inteleg nedumerirea, ce pot sa iti confirm este ca in lumea literara, femeile care scriu sunt privite cu oarecare superioritate de barbatii care scriu si de cei care critica (femei critic literar sunt mult, mult mai putine), ce conversatii am putut vedea in unele cercuri si pe unele grupuri, complet separate de valoarea scriiturii, nu, oamenii o anuleaza ca profesionist pentru ca e femeie, ca isi arata umerii goi, lucruri pe care nu le-am vazut niciodata rostite despre un barbat (ca poarta blugi mulati si ca de asta n-ar merita sa fie luat in serios, de exemplu, ca sa fac o paralela). E o lume misogina, inca, profund, si imi doresc ca asta sa se schimbe.
Mi s-a parut ca asa reiesea din postarea ei, ca nu e respectata si apreciata.
Imi imaginez ca in lumea literara e cum spui tu, si e nedrept, dar cred ca merita o serie separata, pentru ca in aceasta nu se potriveste, doar cu scriitoare sau cu femei care desi fac o munca similara cu o barbatilor, nu sunt la fel de apreciate sau sunt marginalizate sau de la ele exista alte asteptari etc
Tocmai, ca eu cred (si vad, am si simtit asta pe propria piele) ca scriitoarele, desi fac aceeasi treaba cu barbatii scriitori, sunt privite mai critic si taxate pentru chestii care in cazul barbatilor sunt trecute cu vederea. Vezi Suge-o, Ramona vs Ajuta-ma sa nu dispar, prima a fost praised pentru limbajul licentios, a doua a fost criticata ca e maculatura porno. Probabil ca nu se cade ca femeile sa fie explicite in scris, dar pentru barbati e ok.
Da, si cu asta fiind de acord, ziceam ca poate ar fi trebuit inclusa intr-o serie de acest gen (discriminare, asteptari diferite), nu pusa impreuna cu meseriile neobisnuite si cultural considerate de barbati (pentru ca nu este!)
Legat de „Suge-o, Ramona”, mie nu mi-ar fi trecut prin cap vreodata sa citesc asa ceva. Doar citind titlul si vazand intamplator coperta am decis ca e o mizerie. Cine anume a laudat-o pentru limbajul licentios? Presupun ca nu criticii literari.
Recunosc ca nu sunt la curent cu critica literara pe plaiurile noastre si ultima carte de critica citita este cea despre Leonid Dimov, asa ca nu imi imaginez ca Luminita Corneanu, de ex, s-ar apuca sa scrie o carte despre Suge-o, Ramona.
Daca publicul este cel de pe Facebook, aia e, probabil ca limbajul licentios este laudat.
dar poate nu e misogina lumea literara PENTRU CA are o problema cu umerii goi, poate e doar inflexibila. o fi rau, dar nu e neaparat misoginism. Nici in tinuta business nu se permit umeri goi sau sanii revarsati cum nu se permit nici pantaloni scurti la barbati sau camasi cu vedere la parul de pe piept. Exista niste conventii in fiecare domeniu, avocatii, judecatorii sunt obligati sa poarte roba in instanta; unele meserii au uniforma (multe dintre cele descrise chiar in aceasta serie!) si sunt aceleasi pentru toti, nu au varianta fusta si umeri lasati pentru femei. desigur, poate ca unele conventii absurde merita denuntate dar nu inseamna ca e misoginim.
iar eu personal nu cred ca as alerga la standul unui scriitor barbat care apare la vreun targ de carte (de exemplu) in slapi sau cu maieu din ala plasa :))) Am niste asteptari de la unele categorii de oameni si asteptarile difera si in functie de locul unde ma aflu, altfel percep o femeie sexi la biserica, altfel la terasa, altfel la sedinta cu parintii sau la sedinta de evaluare cu seful. Pana la urma e decizia ta daca nu vrei sa respecti niste uzante dar mi se pare victimizare sa nu le respecti si apoi sa te plangi ca nu esti respectat
A, mi-am mai amintit de un fragment de critica literara contemporana peste care am dat recent: dupa alegeri s-a vorbit o vreme despre cartea tipului de la AUR si asa am ajuns la comentariul acesta
https://www.scena9.ro/article/sorin-lavric-decoct-de-femeie-radu-f-constantinescu-necenzurat
unde se rade si de Irina Binder, dar si de Radu F. Constantinescu. Si, desigur, de Sorin Lavric.
Poate ca „maculatura porno” nu prinde la toata lumea, indiferent ca e scrisa de femei sau de barbati. So it goes!