Pe 28 februarie seara (sau pe 29 o dată la patru ani), mama scotea din dulapul ei CUTIA. O cutie albă, de la o pereche de pantofi de-ai mamei, plină ochi cu mărțișoare prinse cu bolduri pe foi mari de caiet dictando. Aveam și felicitări, flori presate, brățări din mărgele. Toate erau primite în anii trecuți, de mine și de mama.
Le întindeam pe toate pe masa din bucătărie. Mama scotea din sertarul cu ațe o cutiuță cu bolduri și dădea drumul la radio.
Mirosea a cafea și a parfumul ei, amestecat cu iz de fixativ.
Mai întâi îmi făceam o listă cu numele tuturor colegilor, prietenilor de la alte clase și doamnelor de la școală cărora trebuia sau voiam să le dau mărțișor. La noi, la Piatra Neamț, se dau mărțișoare și băieților.
Eram 37 în clasă, aveam o listă lungă de nume. Le aranjam în ordinea preferințelor. După ce îmi alegeam eu, făcea și mama același lucru.
Luam trei, patru coli noi, pe care scriam numele copiilor și doamnelor.
Alegeam din grămada de mărțișoare pe cele mai frumoase, le descurcam ațele și le aranjam pe masă unele lângă altele, ca la expoziție.
Apoi îmi puneam degetele arătătoare drept spre în față, iar mama făcea pe ele fundițe noi tuturor mărțișoarelor.
Fixam cu bolduri pe coli deasupra fiecărui nume mărțișorul ales pentru persoana respectivă.
Pentru doamne, mama cumpăra și mici felicitări, pe care scriam de mână cu stiloul.
Puneam colile pline de mărțișoare într-un caiet studențesc, lângă felicitări.
Ce emoții aveam pe 1 martie la școală!
Atât de mult îmi doream ca prietenii mei și doamnele să se bucure de mărțișoarele mele!
Aveam o colegă care mereu aducea mărțișoare diferite, mama ei lucra la Shop și făcea rost de toate minunile. Nu aducea multe din astea speciale, 5, poate 6, iar eu nu prindeam niciodată, pentru că nu eram printre preferatele ei, dar le admiram la celelalte colege, care le purtau mândre în piept de parcă l-ar fi apucat pe Dumnezeu de un picior.
Unii colegi aduceau și bomboane de ciocolată, doamnele ne mai dădeau și caramele. Până la prânz mă durea burta de la atâta dulce! 🙂
Când începea schimbul era o nebunie! Eu mergeam cu foile de colo colo și puneam în piept sau lăsam pe bancă colegilor mărțișoarele alese, mă lăsam decorată de ei, sau puneam mărțișorul de la coleg pe foaia mea, în locul unde stătuse mărțișorul meu pentru el. Ca să știu ce am primit de la cine.
Ce mândră reveneam acasă, cu pieptul și caietul plin de mărțișoare! Seara, venea și mama de la fabrică și ne puneam pe masă comorile. Pe cel mai frumos i-l ofeream mamei, dacă nu cumva făcusem unul la Lucru Manual, la școală. Mama primea și multe flori, uneori ciocolată, felicitări. Ce frumoase erau toate!
Ne uitam împreună la toate mărțișoarele unul câte unul, povesteam de la cine l-am primit și ce-a zis, apoi le așezam în cutia de pantofi și mama le punea deoparte.
Anul următor în ajun de Mărțișor, le scoteam iar și le priveam de parcă nu le mai văzusem niciodată, le descurcam și făceam iar liste și iar mă lua durerea de burtă de emoție, dacă n-or să le placă colegilor mărțișoarele mele?
Le roteam între noi ani la rând într-o convenție secretă, dar știută de toată lumea.
Și ce frumos era!
Azi, Sofia mi-a oferit o brățară primită de ea anul trecut de la prietena ei. Îi povestisem despre tradiția mea cu mama și i-a plăcut. Mi-a scris și un bilet și mi le-a dat în mașină, când am parcat pe drumul spre școală (mergem și pe jos o bună bucată, să ne luăm rămas bun). Mi-ar plăcea să nu se piardă magia asta.
Vă doresc o primăvară plină de bucurii, de sănătate și de vești bune! Să vă etalați cu mândrie inima bună și mărțișoarele, fie ele și reciclate!
O primăvară caldă și frumoasă, Ioana!
Buna, Ioana! Sa stii ca si acum 20 si ceva de ani, cand eram si eu in scoala, la fel era.
Chiar ma gandeam zilele trecute ca nici macar la birou nu ma mai duc, ca sa ne mai bucuram de martisoare. Insa in scoala era mult mai special. Si eu sunt din Moldova, asa ca si eu pregateam martisoare si pentru colegii baieti. Imi amintesc cum si baietii se preocupau foarte mult de ce martisoare sa ofere colegelor, si ei veneau cu foile pe care aveau martisoarele prinse cu bolduri. Foarte frumos era, nu stiu acum daca s-a pastrat obiceiul si printre copiii generatiei actuale, insa ar fi frumos sa faca si ei asta.
Sa ai o primavara insorita, cu multa sanatate si voie buna!
Martisoarele !! Ce amintiri minunate am ! Mama era profesoara si imi aduc aminte ca venea acasa cu brate de flori si martisoare , era de vis ! Mirosea toata casa a frezii si insiram felicitarile in biblioteca si le admiram. Cel mai mult imi placeau martisoarele de la Fondul Plastic, erau deosebite!
Noi le bagam in buzunarase de hartie facute din colturi de plic! Pe ele scriam numele colegelor (la noi nu se dadeau la baieti). Imi puneam mai multe in piept si le schimbam in fiecare zi in saptamana respectiva ?. Mama e invatatoare si primea multe martisoare si flori, abia o asteptam sa vina de la scoala.
O faza tristo-amuzanta: aveam o profesoara de istorie nesuferita care in saptamana de dinainte de 1 martie venea cu cutia de martisoare (primite de la noi in anul anterior!) si incerca sa ni le vanda ??♀️. Le scotea la ora pe catedra si spunea: “hai, veniti sa va alegeti”. Avea si preturile scrise pe ele. Era un fel de obligatie, daca vroiai sa intri in favorurile ei. Eu mereu ma fofilam cu scuza ca mama e cadru didactic si avem suficiente martisoare, de aceea poate nu eram intre favoritii ei. Tin minte ca era un calvar ora ei pentru mine. Ce vremuri!
Si eu imi mi-am amintit ieri de aceste momente din copilarie cand pregateam martisoarele cu mama. Tot asa le aveam in cutie, le scoteam, indreptam snururile si apoi legam funditele (degetele mele pe post de suport). Aveam o foaie mare pe care scriam numele colegilor si prindeam cu bolduri martisoarele. Ce frumos era!
Am pregatit si eu cu fetita mea ieri pentru colegele ei martisoare. Acum sunt ambalate in pungute, dar le-am prins pe cartonase pe care am scris numele colegelor. Anul trecut le-am facut noi si ea a tinut degetelele pe post de suport pentru snur.
O primavara frumoasa cu bucurii si mult soare!