Am primit de ziua mea un body din mătase roz, foarte delicat, cu bretele subțiri, satinate. Mi-a plăcut să-l despachetez, să-l ating, să-l privesc. Primul meu gând a fost: E foarte frumos, dar nu mi se potrivește, eu nu port chestii din astea. Eu sunt o fire sportivă, nu sexy. Eu sunt mamă, nu fată. L-am pus în sertarul cu lucruri frumoase pe care le folosesc rar. Într-o dimineață acum câteva săptămâni, am deschis sertarul în căutarea unei creme și am văzut body-ul. L-am luat, l-am desfășurat pe pat și m-am gândit: Mi-ar plăcea să fiu genul de femeie care poartă un astfel de body. Mi l-am pus.
Senzația mătăsii pe piele m-a înfiorat.
M-am dus în fața oglinzii și m-am privit de sus și până jos. Eram doar în body. Mi-am zâmbit. Mi-a plăcut să mă văd în el, să-l simt pe mine. Ce să vezi, sunt genul de femeie care poartă astfel de lucruri. Doar să vreau.
L-am purtat de atunci de câteva ori. Uneori pe sub haine, în întâlniri și evenimente online. Aveam micul meu secret care-mi mângâia pielea și asta mi-a plăcut. Alteori seara, pe post de pijama.
M-am redescoperit în alt fel. Am fost mai atentă la corpul meu, la formele lui, și mi-a fost bine.
M-am gândit la felul în care suntem crescute să asociem plăcerea cu rușinea, deși plăcere nu înseamnă doar sex, iar sexul nu este și nu trebuie să fie rușinos.
Cât de mult ne lăsăm să simțim plăcere fără să ne simțim vinovate?
Plăcerea unei mâncări bune, a unui masaj cu creme sau uleiuri parfumate, a unei mângâieri, a unui pahar de vin mătăsos, a unui parfum, a unui material plăcut la atingere, a unei rochii care ascunde ce trebuie și arată ce vrei, a unei muzici care te invită să călătorești, a unei camere în care totul e curat, a unui dans (chiar și de una singură). Toate acestea ne cresc calitatea vieții și bucuria de a trăi, cheful de a te da jos din pat, dorința de a râde, de a fi.
Când ne lăsăm să simțim, ne crește vitalitatea, energia. Când nu ne lăsăm să simțim, se adună frustrarea, tristețea, oboseala, poate apărea chiar și depresia.
Și prea des nu ne lăsăm să simțim, pentru că nu e voie să afli ce-ți place, e egoism și e rușine, nu vorbim despre lucrurile astea, pentru că suntem niște doamne și oricum e păcat.
Facem sex ca să procreăm sau ca să ne mulțumim iubitul, dar facem și ce ne place nouă? Știm măcar ce ne place nouă?
Ne negăm fantasmele sexuale, de parcă am fi făcut o crimă.
Acestea sunt credințe limitative, care ne sufocă plăcerea de a cunoaște lumea din jur așa cum ni se potrivește. Nu este deloc egoism să te cunoști și să-ți oferi ce-ți place, este grijă și iubire de sine. Ne datorăm asta nouă, dar o datorăm și copiilor noștri, pe care-i putem învăța să-și folosească simțurile pentru a rămâne mereu în contact cu lumea.
De multe ori îngropăm în noi odată cu lucrurile care dor și lucrurile bune, luminoase, frumoase. Ne e teama să le dezgropăm, dar ce multă bucurie ne-ar aduce vindecarea!
Vă invit să vă uitați un pic la voi pe tema asta, când aveți timp. În intimitate. Să deveniți (dacă nu sunteți deja) genul acela de femeie senzuală (nu în sensul de femeie care vânează sex, ci de femeie care se bucură de ce are în jur și de sine), în feluri intime sau vizibil și pentru ceilalți, nu e important decât cum te simți tu.
Vă recomand cărțile și discursurile lui Esther Perel pe acest subiect. Și timp cu voi.
Astă seară voi dezbate tema plăcerii și a senzualității cu Cristina Flueraș, psiholog și psihoterapeut, care se ocupă de această zonă de multă vreme. Pentru mine e un subiect destul de nou, în care însă mă regăsesc cu multe blocaje la care intenționez să lucrez în perioada următoare. Încă mai am vreme! E nevoie să vorbim despre lucrurile acestea, care trebuie să iasă de sub perdeaua falsei pudori, ca să ne putem bucura de plăcerea de a fi vii!
Ne vedem de la 10 PM live pe FB/PrintesaUrbana. Mi-ar plăcea, dacă nu e un subiect prea greu, să dezbatem în comentarii tema asta. Cum e pentru voi? Sunteți ființe senzuale?
Da! Eu ador lenjeria sexy și o port fără probleme pe sub hainele normale de zi cu zi chiar dacă nu o vede nimeni în afară de mine și de soț. 90% din ce am în sertarul de lenjerie e sexy-chic. Mai mult, trebuie să fie ori asortată cu ce am pe mine, ori măcar să nu contrasteze puternic. Adică dacă port rochie neagră nu-mi iau lenjerie albă sau deschisă la culoare. Articolele mai „urâțele” pe care le am sunt chiloții no-show care nu arată grozav, dar sunt perfecți pentru că urăsc să mi se vadă dungi de lenjerie sau piele strânsă când port ceva mai strâmt.
Mmmmmm. Pe mine mama m-a invatat, direct si indirect, despre lucrurile astea. Printre putinele lucruri pe care le-am “invatat” de la ea. A fost mereu o femeie foarte cocheta si admirata, si si-a dorit asta si de la noi, care, ce sa zic, nu mostenisem oricum farmecul ei : ))) asa ca eu personal am descoperit ca sunt senzuala inainte sa descopar orice altceva despre mine, am hotarat sa mizez pe calitatile mele fizice in detrimentul altor calitati si am descoperit ca am dreptul la placere inainte sa descopar ca am si niste obligatii (fata de mine, fata de oameni etc)
Asa ca eu sunt la polul opus tie, desi am pastrat inca anumite chestii din „genul ala de femeie”, in prezent lucrez la constructia/refacerea si altor parti din personalitatea mea : ))))
Eu lucrez în terapie inclusiv pe asta. Pentru că a-ți da voie să simți plăcere înseamnă a-ți da voie să ai grijă de tine. Ori noi femeile suntem crescute să avem grijă de alții. Mulțumesc pentru reminder! Și eu sunt în lucru cu a găsi ce îmi face plăcere, a mă bucura de asta și de mine. De multe ori cred că noi asociem plăcerea cu sexul, dar e ca și cum am lua doar o feliuță dintr-o prăjitură foarte bună. E mult mai mult de atât.
Ce îmi face mie plăcere: masajul capilar, masajul facial, produsele de patiserie de orice fel, să port lenjerie de dantelă pe sub haine, de care să știu și să mă bucur doar eu, și lista continuă…
Exact asa!
fully agree. Da, sunt genul asta de femeie! Da, sunt egoista poate. Dar mereu vreau sa ma pun pe primul loc. Nu, nu am copii 🙂 ca sa ziceti ca dc nu ei. Eu, eu si doar eu. Am devenit asa acum, la o varsta destul de coapta. Si ma simt minunat. Experienta, „intelepciunea” varstei, toate m-au adus aici si nu ma voi mai abate de la drumul asta. Nu sunt nici hedonista, nici nimfomana. Dar am luxul acum, castigat cu greu, de a face ce vreau, cand vreau, de a ma rasfata. Nu renunt la el, nici gand!
Superb articolul! Înțeleg și de ce simti sa specifici ca te referi la plăceri nu de natura erotica, ca, na, femeile încă se sperie de ideea asta discutata prea direct. Eu am descoperit femeia erotica din mine la 37 de ani și de atunci o iubesc. Femeile au nevoie de senzualitatea și sexualitatea lor pentru a fi fericite, echilibrate și pentru a trai o viata cu sens. Fiți libere sa simțiți, dragi femei!
Mi-a placut mult articolul. Am descoperit si eu bucuriile aduse de texturile fine si cat conteaza pentru starea de bine de zi cu zi sa porti haine moi, frumoase, deschise la culoare in casa, in pat. Chiar in ultimii ani am observat ca am haine mai multe si mai dragute de purtat prin casa decat afara. E pentru mine.
Eu chiar sunt hedonista si mândră de asta, deși din afară nu pare deloc! De exemplu, nu-mi plac deloc hainele elegante (de fapt nu prea imi plac hainele, in general, dar cum nud nu se poate in public, ma adaptez), nu suport mătasea (e rece si alunecoasa, nu-mi place cum se simte pe piele), nici dantela, nici machiajul de niciun fel, nici tocurile, asa ca majoritatea hainelor mele (am puține oricum, am zis ca nu-mi plac) seamănă foarte mult a pijamale. Probabil par destul se excentrică in mediul meu de lucru, in care lumea e cam la patru ace, să apar cu pantaloni largi si tricouri moi, unele chiar cu iepurași, dar așa ma simt bine si altfel nu. Au mai fost si ocazii, rare, când am făcut concesii evenimentului si m-am îmbrăcat elegant, dar mereu m-am simțit deghizata, mi-a fost greu sa ma bucur de ocazia respectivă, tocmai pentru ca sunt foarte concentrată pe cum simt lucrurile in corp, astfel că, dacă corpul nu e fericit (ca e intr-o rochie țeapăna) nici sufletul nu plutește, deși ocazia ar fi de așa natură. Dintre pitpalacii mei senzoriali mai enumăr mirositul cafelei (uneori îmi ia mai mult s-o miros decât s-o beau), mirositul copiilor (s-au prins ca ii trag pe nas ca pe cocaina si râd de mine), chestia aia pe care o făcea Amelie, când băga mâna in sacii cu fasole, dar asta fac doar acasă, nu la supermarket ca mi-e rușine si acum mai e si pandemie, ma joc cu orice fel de aluat, dacă fac vreo prăjitură nu există să nu bag mâinile in compoziție, chiar daca am mixer si nu ar fi nevoie, ard lumânări constant si in fiecare camera, nu parfumate, de alea simple ca imi plac mai mult, sper sa nu dau foc la casă de la ele, lucrez numai cu muzică, noroc ca nu am colegi de birou, deseori fredonez, dacă deschid o cutie de bomboane si sunt diferite, gust din fiecare si las jumătățile muscate pe mai târziu, imi plac șosetele calde, asa ca le încălzesc, fie pe calorifer, fie la cuptor, valabil si pentru mănuși (trebuie să fie un nume in cartea de psihiatrie pentru asta!), când merg prin magazinele de mobilă nu ma pot abține să nu ma tolanesc pe cele mai comode canapele, chiar dacă m-am dus acolo să iau farfurii, când ies pe balcon pare ca ma mut, ca iau după mine vreo 2 perne, pături, cafea, carte, telefon, foi, pix, biscuiți, ciocolată, șervețele si cam toată casa, chiar dacă stau doar 2 minute, am mai multe perechi de papuci de casă, mari si pufoși, decât de încălțăminte pentru afară, desi nu petrec mult timp in casă, pur si simplu nu ma pot abține să nu-i cumpăr, pentru ca imi plac (valabil si pentru pijamale, ale mele sunt mai scumpe decât hainele pentru afară, deși si alea arată asemănător). Nu știu dacă e vorba de senzualitate sau sunt un pic cu sorcova…
Neaaaah, eşti doar minunată şi-ți place de tine >:D<
Superb articolul, multumesc mult pentru recomandari!