Încurajată de articolul despre infidelitate de zilele trecute, o cititoare mă roagă să public anonim și dilema ei, în speranța că răspunsurile noastre o vor ajuta să se dumirească.
Sunt într-o relație de 10 ani. Niciodată nu ne-am înțeles. Mie el mi s-a părut mereu un tip indisponibil sentimental, dar m-am ținut de el, mi-am făcut un scop să mă iubească. Și în timp… mi s-a părut de foarte multe ori că nu mă iubește. Am suferit și sufăr extraordinar din acest motiv, că nu sunt iubita ca alte femei, că nu sunt alintată, că mă simt slabă și inferioară în fata lui, deși când nu sunt cu el mă simt ca un zeu la câte reușesc să fac în 24 ore.
Din cauza acestei neiubiri, mi-am pierdut mințile după un alt bărbat. Care este fix aceeași tipologie. Îmi tremură stomacul numai când mă gândesc la el, parca am 15 ani. Mă simt tristă, distrusă, pentru că el nu recunoaște că mă place. Ajung în același cerc. Simt că iar trebuie să cerșesc. Mă simt furioasă că nu mă vrea, că nu luptă să mă aibă, deși știu aproape sigur că nu aș renunța la relația actuală, deoarece este implicat și un copil.
Știu că este o stare tâmpită, că ar trebui să uit, să îmi văd de viață, dar totodată nu m-am mai simțit de ani atât de vie, atât de exaltată de un sentiment.
Am dreptul să fiu așa? Am dreptul să îmi placă un alt bărbat? Știu că este imoral, indecent. Este prima oară când înțeleg că este foarte greu să fii monogam. Deși mereu i-am blamat pe cei care înșală, acum înțeleg. Înțeleg că nu este simplu să stai într-o relație cu cineva care nu îți oferă ceea ce aștepți, înțeleg că este greu să renunți și să recunoști că vrei pe altcineva pentru că acel altcineva s-ar putea să nu te vrea. O să îmi treacă probabil, voi afunda undeva sentimentele acestea.
Textul acesta e ca o mărturisire.. Asemenea lucruri nu le poți spune nici măcar celei mai bune prietene… Simt că mă prăbușesc într-un neant. Nu știu de ce… Că nu mă vrea? Că e posibil să îmi pun relația actuală în pericol? Care fapt dintre cele două este mai grav?
Mulțumesc.
Un psiholog iti trebuie dragă doamnă. Te va ajuta sa te iubești pe tine în primul rind. Probabil nu cunoști rusa, dar poate o cunoști, un psiholog renumit are și cărți, nu știu dacă sunt în România îl cheamă Mihail Labkovski. Are o carte minunată, în caz ca nu poți apela la vreun psiholog. Pace sufletească și sa reușești sa faci o schimbare în sufletul tău.
Ne dai te rugam si titlul cartii. Multumim
Cred ca multe femei sunt in situația ta. Și eu sunt in aceiași dilema , după 18 ani de căsnicie și doi copii. Mi-e greu sa pun punct mariajului de teama ca nu voi reusi mai departe.
Oh, de-ai sti cat de exaltata eram si eu acum doi ani… vai cat de vie si indragostita eram, cum imi pierdeam mintile in preajma unui barbat cu 5 ani mai tanar… Si uite-ma acum, alaturi de sotul si copiii mei, linistita si bucuroasa ca am rezistat ispitei si acum suntem mai uniti si mai apropiati ca niciodata. Sfatul meu e sa lasi timpul sa isi faca treaba si sa incerci sa te reindragostesti de tatal copilului tau. Se poate!
Blogul devine un fel de “Povestiri adevarate”:).
Mesajul e un pic copilaresc si cred ca si doamna realizeaza cand se intreaba “oare am voie”? Eu zic ca daca te intrebi pe aici, stii deja raspunsul;).
E o chestiune de asumare a unei decizii (ca stai sau pleci) si a unui mod de relationare in care fiecare partener isi aduce contributia. Cu alte cuvinte, verdictele si deznodamantul in relatii nu sunt unilaterale, ca n ar mai fi relatii (el nu ma iubeste, el nu vrea sa recunoasca etc.).Oare autoarea iubeste? A iubit? Oare cati stim sa iubim? Nu in felul in care ne imaginam noi (interzis dar palpitant, ca in exemplul de fata) ci cum are nevoie celalalt?
Si sa nu uitam ca uneori chiar n avem probleme, dar ni le facem…
Dar..poate asa este barbatul tau, caci asa e firea lui, nu arata ca te iubeste. Si eu am unul acasacare imi arata foarte rar asta, doar cand bea putin mai mult.? Dar m-am obisnuit, are el felul lui de a-mi arata, doar ca..diferit de al meu. ? Cand simt nevoia de iubire din partea lui, ma duc si-i cer, nu vreau sa raman cu nevoile nesatisfacute. Am avut o perioada foarte gri in relatia cu el, dupa ce a venit al doilea copil, in care pur si simplu simteam ca nu il mai iubesc..nu a intervenit altcineva, doar noi ne-am “instrainat” incet unul de celalalt..el nu imi dadea ce aveam nevoie, eu nu ceream, ma “afundam” in dragostea pentru copii si tot asa..faza e ca mi-am schimbat foarte tare atitudinea fata de el si..cu toate ca nu am avut “curajul” sa ii spun ce simt, el a simtit si, cu toate ca el e cel ce nu comunica, a inceput sa comunice, sa vorbeasca foarte mult, sa ma intrebe…treptat ne-am reconectat. Clar nu mai e ca la inceput, dar relatiile se schimba in timp, se..solidifica sau se destrama..depinde foarte mult de ce ne dorim amandoi si de cat comunicam, cat suntem dispusi sa vedem si cu ochii celuilalt, sa ne “regasim” cand ne “pierdem” si tot asa… nu consider ca e imoral si indecent ce simti tu, caci esti om, ai nevoile si dorintele tale, insa ar trebui sa te ingrijoreze ca te-ai indragostit de acelasi tip de barbat..practic va fi la fel, poate mai rau decat te simti acum…Eu te sfatuiesc sa vorbesti cu tatal copilului tau, spune-i cat poti si cum poti tu sa i-o spui si incercati sa va “reconectati”..este nevoie de efort din partea amandurora, dar cu vointa, rabdare, iubire si acceptare o puteti face. Te imbratisez ?
Fireste ca ai dreptul sa te indragostesti, ce bine ca poti simti emotii si iubire, eu cred ca asta e un lucru pozitiv.
Si mai cred ca nu e nimic imoral sau indecent in sentimentele tale. Nu inseamna ca esti un om mai putin bun pentru ca ti-a batut inima pentru altcineva.
Din ce inteleg eu, se pare ca exista un compartament repetitiv de a construi afectiune si nevoia de atentie cu barbati (si poate femei din anturaj) care nu sunt disponibili emotional. De multe ori, noi, oamenii, cautam situatii haotice ce ne sunt familiare pentru ca suntem prinsi intr-un ciclu distructiv si suntem atrasi de dinamici familiare (chiar daca dinamicile astea sunt toxicr) Merita sa te uiti sa vezi ce exemple de cuplu ai vazut in jur in copilarie sau adolescenta.
Relatiile cresc, se dezvolta, e foarte adevarat. Dar suferinta si ea se adanceste daca nu ai grija de tine. Ti-as sugera, cu multa blandete si doar faca ti se potriveste, sa citesti si sa reflectezi despre nevoile tale ca femeie, ce te face fericita, ce-ti lipseste, ce emotii ies la suprafata in perioda asta, ce legaturi observi intre sentimentele tale si comportamente din trecut.
Cateva resurse pe care le-am gasit utile:
– setarea de intrebari intr-un jurnal ca sa-ti dai voie sa intri in mai multe detalii si sa parcurgi in liniste ceea ce simti
– meditatii scurte de 4-5 minute care sa ajute sa iti simti corpul
– exercitii scurte de respiratie pentru cand lucrurile devin prea intense
Indiferent de ceea ce decizi, alegerea ta este valida. Este viata ta, iar tu esti singura responsabila pentru fericirea ta.
Bafta!
@Jolene, ti-am scris tie ca raspuns, dar intentionasem sa-i scriu direct autoarei 🙂
Nu ma inteleg, 10 ani, copil, terapie ati incercat? … nu ma vrea, nu ma place dar eu il agasez, pentru ca stiu eu mai bine ce simte.. tata cumva distant, tu copil incercand mereu sa i obtii iubirea?Aleg oameni indisponibili emotional, asta ma face sa am fluturi in stomac, am si un copil, imi doresc sa creasca in acest mediu, in care tata cu mama nu se inteleg, in care afectiunea si comunicarea nu sunt prezente? Ce as putea face?… terapie si o doza de realitate.. daca ai ocazia si poti avea o aventura, o relatie paralela, sotul cum va reactiona, copilul, ai posibilitatea sa faci fata unui divort etc
Nu e normal sa ai 2 relatii in paralel, dar E normal sa te indragostesti. Ideal sa fie mereu de cineva mai bun.
Din punctul meu de vedere, problema e alta. Chiar dacă esti îndrăgostita sau nu de altcineva, cred ca ar trebui sa pleci dintr-o relație in care nu sunteti doi si in care unu escaladeaza mereu si trebuie sa il târască pe celălalt dupa. Nu vorbesc usor, ci din experiență. Tot di experienta îți spun ca următorul poate fi mereu mai bun ca fostul (dar nu perfect). Si tot din experienta din copilarie iti spun ca un copil vede si simte toate astea. Faotul ca tu alergi si tati nu. A sta împreună pentru un copil face mai mult rau decât credem.
Daca te atrage aceeasi tipologie de barbat si stii din start ca nu e bine si nu iti face bine, problema e mai adâncă, mai subconștienta, si terapie cu un psiholog bun o poate repara. Iti doresc sa ajungi sa iti alegi barbatul in funcție de tibe, nu sa te modifici mereu in functie de el. Intr-o relație sunteți 2, in mod egal. ?
„poate fi mereu mai bun ca fostul” 🙂
Mereu. Deci trebuie să mergi din bărbat în bărbat până ajungi la unul și mai bun, apoi la unul și mai bun, apoi la unul și mai bun. Trebuie sa țintești sus. În vârf poate să fie Iisus sau Brad Pitt, dar în orice caz trebuie să te îndrăgostești mereu de cineva mai bun, pentru că infernul sunt ceilalți și nicidecum nu e vreo problemă la tine 🙂
Uneori alegi raul cel mai mic intr o situatie-si poate fix acestui scop ii va servi acest barbat-cu totii suntem educati cu ideea asta a permanentei, securitatii si vesniciei cu cineva-din pacate sau fericire insa nu toate relatiile sunt facute sa tina, si nu toate au ca scop sa ramai ani de zile. Poate aceast ”nou” barbat a venit in viata ta tocmai pentru a ti arata propriile greseli, pentru a te testa si a vedea daca de data asta vei alege la fel-doar emotional si daca iar te ambitionezi intr-o greseala-sau de ce nu-poate fi catalistul prin care te vei decide sa parasestei actuala relatie/ E tare complicat-cel mai grav mi se pare ca te simti distrusa, neiubita, si neincrezatoare in tine, atat in prezenta sotului cat si in visarea in legatura cu ;;potentialul” caruia ii recunosti deja hibele si de la care din nou-ai parte pe langa noutatea trairilor-de aceleasi probleme grave-faptul ca nu lupta pentru tine, din nou inca un barbat pentru care trebuie sa te ”zbati” sa te iubeasca samd. Mi se pare ca esti intr-un cerc vicios-si ca faci aceleasi alegeri-doar schimbi numele persoanei. Fa-ti lumina in viata ta-auto analizeaza-te si restul o sa urmeze-fa-te- o prioritate-descopera-te-10 ani langa un om care nu te-a iubit pot insemna foarte mult in rani si traume emotionale-sunt convinsa ca probabil nici nu mai stii nici cine esti, nici ce vrei si nici cu sa obtii lucrurile acestea. Trebuie sa inveti sa te iubesti si sa te valorizezi si ai nevoie de stabilirea unor limite sanatoase cu partenerul-indiferent ce tip de partener este-relatiile noastre-indiferent de ce tip-sunt ca o oglinda. Tine de tine de ce fel de relatii vrei sa cultivi si sa ai cu cei din viata ta-si daca ti se pare ca tu nu meriti asta-macar gandeste-te ca copiii fac ce vad la parintii lor, nu ce li se spune-asa ca ar fi un bun motiv sa iti doresti sa schimbi ceva in viata ta-pentru ca pentru copilul tau si viitorul sau-e crucial ce vede in familie si modelele parentale. Iti doresc putere si iubire de sine, si nu uita ca indiferent cat de singura de simti in problemele tale, nu esti-si daca te simti asa, inseamna fie ca esti intr-o conjunctura nepotrivita sau esti inconjurata poate de oameni nepotriviti. Iar in legatura cu intrebarea ta-ti-as spune ca ai dreptul sa te razgandesti, sa iei alte decizii, sa faci alte alegeri in viata, si ca ai dreptul sa te simti iubita si apreciata-sper ca de data aceasta sa alegi ceva ce chiar iti face bine pe termen indelungat si nu te schilodeste sufleteste.
Draga mea anonima. Daca exista o persoana care sa te inteleaga in ceea ce simti acea persoana sunt eu.
Trec prin exact aceeasi situatia .
Sunt indragostita de acest om de 10 ani , pot sa spun ca e dragostea vietii mele
Toata lumea are dreptul la iubire, toata lumea o cauta, insa despre asta e vorba oare in cazul dumneavoasta? Nu imi place sa recomand acest drum pentru ca am senzatia ca toata lumea o face insa un psiholog v-ar putea ajuta sa recunoasteti tiparul dumneavoastra de comportament si eventual cum sa scapati de el daca asta va doriti.
Draga mea anonima, am trecut exact prin ce treci tu acum și eu având 11 ani cu soțul meu.
Furia ca nu ma bagă in seama a fost mare dar de foarte mare ajutor.
E doar un val din cauza monotoniei, femeile simt nevoia sa fie apreciate, sa flirteze .. dar gândește totul la rece și pune in balanța viața ta.
In căsnicie nu este ușor, mai ales după 10 ani dar aduti aminte de soțul tău cum era la început, cum erați voi când v-ați îndrăgostit.
Eu am luat acea “falsa ispita” ca un semn bun și m-am focusat pe soțul meu pe relația noastră inclusiv am întreținut conversații cum sa facem sa ne fie mai bine chiar dacă ne este bine.
Noua ne-a prins foarte bine perioada de carantina (covidel de vina), am luat totul pozitiv și ma bucur ca nu am fost băgată in seama ca poate îmi stricam familia pentru o pofta.
Doamna, este normal sa fiti cum va doriti, nu este normal sa traiti intr-o lipsa toatala de iubire, sau neiubire asa cum ati spus. Daca incepeti sa spuneti ca aceasta relatie nu este ceea ce va doriti, este cazul sa luati situatia in maini. Sa cautati in terapeut pentru dvs. iar daca credeti ca va doriti sa continuati si o terapie de cuplu. Va rog, insa, sa nu va ganditi ca faptul ca aveti un copil este o piedica, copii simt tensiune si nemultumirea, copii nu sunt o piedica in a merge mai departe. Va spun din experinta, am reusit sa ies dintr-o casnicie toxica care mi-a stors increderea in mine, in faptul ca ma voi descurca, in faptul ca insemn ceva. Am plecat cu copilul in brate si pentru prima data dupa 10 ani, simt ca traiesc, ca respir, ca insemn. Iubirea imi vine acum de la persoanele dragi, de la prieteni, de la oamenii care ma inconjoara si cel mai important de la mine. Am invatat sa ma iubesc, sa ma pretuiesc, sa ma accept asa cum sunt. Nu mai am o nevoie absurda de a demonstra ca merit sa fiu iubita, acum stiu asta. E nevoie de timp, de vindecare, de iertare si acceptare. Viata noastra oricum merge inainte, cu fiecare zi care trece, depinde doar de noi sa decidem cum. Putere multa.
Deci, cu mintea de acum, după multă terapie și multe experiențe personale aiurea eu zic că problema începe în primul rând de la tine, căci tu alegi. Întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este: de ce alegi persoane care nu te iubesc și vrei să le determini să o facă? E absurd, dragoste cu forța nu există. Daca te iubești pe tine, alegi un bărbat care să te iubească, care să te respecte și care să-ți satisfacă nevoia de afecțiune. Iubirea nu se cerșește, nu te poți ține de cineva și avea ca scop să te iubească. Să te accepte, să te ia de nevastă și să îți facă un copil, mai poți forța pe câte unul, dar să te iubească nu. Și în fond, de ce ai vrea să faci asta, să cerșești iubire, pentru că oricum nu primești decât resturi de afecțiune amestecate cu frustrări și ale celui care le dă, și ale tale. De ce nu ești iubită ca alte femei, pentru că alegi să fii cu bărbați care nu te iubesc. Să fii iubită de un bărbat, din inițiativa lui și să îi accepți și să îi susții iubirea este minunat, frumos, îți dă aripi. Fiecare femeie merită asta.
A doua întrebare: de ce stai în relația nefericită cu soțul tău? Este normal că te vei îndrăgosti mereu de cineva, dacă tu nu primești ceea ce ai nevoie de la relația în care ești. Deci, în loc să te învinovățești aiurea și să te întrebi mereu ce este moral și normal, mai bine întreabă-te ce îți dorești de la viața ta și de la persoana cu care o împarți. Nu găsești la soț, ia viața în mâini și mergi mai departe, dar în loc să umbli după copite de cai morți și alți bărbați care nu te iubesc sau nu te doresc, mai bine fă un pic de ordine și alege să te îndrăgostești de un bărbat disponibil și care să te vrea și el.
Doar o opinie.
Nu cred ca e imoral ceea ce simti, nu cred ca noi oamenii suntem monogami prin natura noastra, ci prin ceea ce societatea si religia ne-a impus de secole.
Eu mi-am iubit sotul, am fost si cei mai buni prieteni vreo 11 ani, ma vedeam plimbandu-ne de manuta cu el la batranete. Dar relatia a inceput sa se deterioreze treptat, nu asculta nimic din dorintele mele, imi taia cheful si avantul pt orice…ii ziceam moartea pasiunii. Acum mi se pare ca am fost prizoniera toata tineretea, nu am facut mare lucru din ce voiam si asa am dat in altele, am agravat mult probleme deja existente din copilarie si tinerete ale mele. Ajunsesem sa nu-l mai suport, sa nu mai putem comunica si alte chestii urate, certuri zilnice, chiar violenta fizica de ambele parti, doar ca el era mai puternic. Am cunoscut un om cu care am facut click, am simtit ceva inainte sa-i vad fata chiar. Eram in spital, dormea, nu-i vedeam fata. Cand s-a trezit si a trecut prin fata salonului meu l-am recunoscut totusi. Ne-am privit si am stiut. Inainte nu dadusem curs la asa ceva (m-am mai simtit atrasa si de alti barbati, dar imi iubeam si imi respectam sotul). Dar la cum ajunsese relatia noastra in cativa ani, de data asta am dat curs. A iesit rau si continua, abia acum incepem cu divort, custodie, partaj. El vrea doar cat mai multi bani, pe copil nu da doi bani, nu suna, a bruscat-o, ea nu mai vrea sa stie de el, el a zis ca nu are pretentii la custodie…ce sa mai. Intre timp am terminat si relatia cu celalalt barbat, era toxica, iar eu am o conditie care nu imi permite sa ma enervez, stresez, intristez etc. daca vreau sa traiesc. Mi-e dor de timpurile bune, ma doare inima pt amandoi, dar trebuie sa ma concentrez pe ceea ce trebuie sa fac pt mine sa traiesc, pt copil si pt ca vreau sa traiesc. Sotul meu era foarte rece, ma facea sa ma simt inferioara desi chiar nu era cazul…etc. Comunicarea e f importanta intr-o relatie, eu simt ca acolo am pierdut. Nu suntem la fel noi oamenii, orice relatie presupune si compromisuri, dar trebuie dezbatute, fiecare trebuie sa spuna celuilalt ce simte si sa se ajunga la o cale de mijloc. Cei care raman impreuna pe viata natural sunt ff putini, cred. In rest, sunt compromisuri, comunicare, respect, iubire construita nu fluturasi in stomac, aia se duc. Iar in multe cazuri e iad, ambele vieti sunt distruse, ale copiilor de asemenea. Eu dintr-o familie din asta vin si stiu ce impact are asupra unui copil sa ramai intr-o relatie care nu mai merge, se ajunge la violenta, etc. Am vazut copii de 18, 20 si ceva de ani, adulti la psihiatrie, cam toti avand la baza relatia dintre parinti si atmosfera din casa. Am vazut si cazuri mult mai grave, unii dintre acesti copii devin dependenti de diferite substante, cauta eliberare si metode sa-si faca viata suportabila cu altele, la randul lor intra in relatii toxice mai tarziu…etc, etc. Nu e o decizie usor de luat. Ar parea mai usor daca nu simti acelasi lucru din partea celuilalt barbat, din start nu pare bine. Parerea mea. Vorbeste cu sotul despre relatia voastra, de cum te simti, intreaba-l si pe el cum se simte. Nu insela, aranjeaza lucrurile cu sotul si apoi vezi, cand esti libera. Altfel il vei transforma intr-un dusman foarte aprig, foarte razbunator. Asta e experienta mea.
Foarte ciudat se vede din afară povestea ta. După 11 ani de prietenie cu un om pe care spui de asemenea că îl iubeai și respectai (deci nu poți respectă și nu poți să fii prieten 11 ani cu un cretin, cu un om cu suflet rău, cu cineva lipsit de calități reale), e foarte foarte straniu că apoi s-a ajuns la violențe, la lipsa interesului față de copil, la interesul lui exclusiv față de bani.
Asta coroborată cu la fel de strania remarcă cum că dinainte să vezi un om tu deja simțeai „ceva” (om cu care până la urmă… ce să vezi, nu a mers, nah, era relație toxică – nu înseamnă nicidecum că tu ai creat acel „click” in capul tău, nu, nu) arată, după părerea mea, că tu, ca multe alte femei pe care eu le-am cunoscut personal, ai căzut în capcana ‘vreau mai mult, merit mai mult, FERICIRE, nu probleme de cuplu normal, nu construit piatră cu piatră, nu asumat responsabilități și acordat atenție celuilalt pe care pretind că îl iubesc, vreau sa fiu EU pe primul loc, merit iubire, sunt o ființă specială, așa am citit in cărțile de dezvoltare personală și în niste poze pe care o psihologă cu facultatea la Spiru le dă share pe Facebook, eu merit o poveste ca în filme, vreau pasiune nestăvilită, nu să îmbătrânesc lângă un om normal care e..moartea pasiunii’.
Foarte trist că aud tot mai des de oameni care își construiesc în mintea lor probleme, drame, pasiuni, nevoi și apoi distrug familii, oameni, copii.. doar ca să pună în practică cine știe ce fantezie absurdă.
Și după ce iese un fiasco total, ÎN CONTINUARE nu înțeleg nimic din ce s-a întâmplat
Ai tot dreptul sa simți ce simți. Înăbușirea sentimentelor nu ajuta niciodată. Ceea ce simțim la un moment dat, ne spune multe despre nevoile emoționale pe care le avem. Cum a fost relația ta cu tatăl tău? Aici e primul pas de pornire in a-ți înțelege sentimentele și pornirile. Mi se pare ca te atrag exact bărbații indisponibili emoțional, deși nevoile tale (și ale majorității persoanelor) sunt exact opusul. Cu toții avem nevoie sa fim iubiți și apreciați pentru ceea ce suntem și MERITAM asta. Bărbatul cel nou nu o sa îți ofere nimic in plus, soluția nu e sa te duci după el sau sa încerci sa-l “faci” sa te iubească. Soluția e sa îți dai seama ca tu ești cea mai importantă persoana pentru tine și sa începi sa te iubești, dar nu înainte de a-ți da seama de unde vine lipsa iubirii fata de tine însăți. Am zis de relația cu tatăl tău, dar poate fi și cu mama ta. Încearcă puțin sa îți dai seama. Ideal ar fi un psiholog, pentru ca singuri nu prea avem pârghiile necesare sa ne ajutam pe noi înșine (imaginează-ți ca ai apendicita, te-ai trata singura sau ai merge la doctor? Așa e și cu pattern-utile mentale pe care le avem datorită copilăriei).
Te felicit ca ai ales sa împărtășești povestea ta, pentru ca asta înseamnă ca vrei sa îți fie mai bine, iar acesta e primul pas! Și multumim pentru privilegiul de a fi privit puțin in sufletul tău! Ai grija de tine, meriți sa îți fie bine, iar copilul tău o sa-ți mulțumească dacă ai grija de tine! Și nu uita: mecanismele pe care le-ai dezvoltat (in acest caz, atașamentul de persoane indisponibile emoțional) a fost metoda care te-a ajutat sa Supraviețuiești cum ai putut mai bine când erai mică. Dar acum nu te mai ajuta, deși faci asta in continuare din obișnuința și inerție.
Încercați sa mergeți la un psihoterapeut și sa vedeți de unde din copilărie vine aceasta trauma, cine va respins cui i ați cerșit iubire în copilărie și nu v-a iubit. Săpați adânc în amintirile din copilărie ca să puteți înțelege ce și cum.
Hei, citesc acum o carte, Femei care iubesc prea mult. E foarte faina, explica mult de ce suntem atrase de barbati indisponibili, iar daca ei ar deveni disponibili, ne pierdem interesul si rezonam din nou cu altcineva care e indisponibil. Iti recomand din suflet sa o citesti, o sa te ajute sa vezi putin “the big picture”. Hugs
Iubim cu o alta parte ca creierului decat cea care stabileste daca e moral sau nu. Iar atunci cand intervine conflictul, cea invingatoarea e, aproape fara exceptii, „iubirea”. Insa, vazandu-va dilemele, simt nevoia sa puncteze un lucru care, poate, va va ajuta: v-ati indragostit de acelasi tip de barbat, indisponibil emotional. Si abia aici e mare problema! Mai devreme sau mai tarziu veti ajunge unde sunteti azi. Asta in cazul in care nu rupeti cercul vicios si incepeti, in primul rand, dumneavoastra sa va iubiti. Cu bine?
Daca nu poti merge la psiholog deocamdata, aceasta carte iti poate fi de folos, include o parte dintre motivele pentru care alegi barbati indisponibili emotional sau care nu isi exprima sentimentele https://www.libris.ro/femei-care-iubesc-prea-mult-robin-norwood-LIT978-606-33-3229-6–p10878143.html
Sunt de acord cu comentariul Anyei de mai sus + inca cateva care au facut referire la psiholog . In societatea actuala cu totii suntem afectati mai mult sau mai putin …si tuturor ne e benefica terapia sau lectura terapeutica.
Opinia mea e sa amani orice fel de decizie pana nu treci prin terapie si/ sau lectura .
Trebuie sa te cunosti si sa te iubesti cu adevarat si apoi toate celelalte or sa capete alt sens.
Problema nu se pune …am voie,nu am voie, iar noi sa spunem ramai cu sotul,divorteaza,mergi dupa altul la fel ( adancind problema),etc…..problema ta e unica chiar daca sunt multe femei in situatii similare si trebuie sa o rezolvi tu dupa ce caoeti putin ajutor.
Iti recomand si eu cartea „cele 5 rani care ne impiedica sa fin noi insine” ….o carte care iti va explica de ce ai tipologia de dependent in relatii.este revelatoare !!!!!! Si daca ai posibilitatea, incearca cu toata increderea terapie inainte de orice altceva! Totul se poate rezolva ! Doamne ajuta !
Servus! Ce situatie delicată traversezi, te inteleg… Ce aș putea sa-ti transmit e faptul ca da, căsnicia e grea, nu se construiește decât dacă partenerii doresc să-si construiască, împreună, zi de zi, casa pe piatră. Nu-i ușor nici cand esti dorită, darămite când situația e așa cum ai prezentat-o mai sus!
Întrebi dacă ti-e permis să simți din nou noutatea indragostirii, cred ca acest sentiment te face să te simți vie, cred, dar îndrăgostirea trece si prin schimbarea partenerului, lucrurile nerezolvate din inima, gândurile și trupul tău, te vor izbi cu o forță și mai mare la un moment dat. Apariția noului domn e un miraj acum si cred ca ai rupe din frumusețea lui ca sa iti bucuri ființa greu încercată, dar, realitatea e ca va fi un pansament pe o rană care nu-i vindecată și atât! Curaj, scoate rana la aer, priveste-o și cu blândețe află care sunt nevoile tale. După ce tânjește inima ta!?
Citește, dacă poți, cartea doamnei Domnica Petrovai- Iubește și fii iubitĂ, vei afla acolo măcar câteva răspunsuri pentru un început de drum! Ana
Este o vorba veche, din batrani: sa nu te legi la cap daca nu te doare… Chiar daca ti se pare ca se sfarseste lumea din cauza ca nu-ti da atentie, lasa-l la o parte pe cel de al doilea si concentraza-te pe familia ta, incearca mai bine sa-ti atragi sotul, vei reusi!
Recomand cartea Copiii adulti ai parintilor imaturi emotional de LINDSAY C. GIBSON si multa terapie.
Nu e anormal sau gresit nimic din ceea ce simti. Meriti sa fi iubita sa apreciata, dar se pare ca nici sotul nici noul barbat nu sunt persoanele care o sa iti ofere asta. Also, incearca sa iei in considerare divortul pt ca sunt sanse sa iti ranesti mult mai tare copilul daca ramai intr-o relatie in care nu esti fericita.
Ce articol despre infidelitate de zilele trecute?
Mie autoarea mi se pare o răsfățată și o imatură. Să îți faci un scop din a face pe cineva să te iubească?
Comparația cu cât sunt de iubite alte femei mi se pare, la fel, superficială, comparație axată pe ce se vede din afară și absolut fără legătură cu ce e în alte cupluri sau ce simt alte femei.
Nici lipsa de asumare nu e de neglijat: din cauza neiubirii m-am îndrăgostit de altcineva. Îndrăgostitul nu apare de nicăieri, cineva trebuie să fie acolo disponibil, așteptând, intensificând emoțiile. Poate în adolescență poți doar să vezi un băiat și să te simți îndrăgostită, dar după o relație de zece ani trebuie să ai măcar 27-30 de ani și e incredibil să spui că te-ai îndrăgostit fără să vrei (nu cred că autoarea a spus asta, dar vreau eu să accentuez: s-a îndrăgostit pentru că a vrut)
Concluzia mea este că autoarea are o relație absolut superficială, in care nici ea nu a încercat să descopere ce își dorește partenerul, să îi satisfacă nevoile (pentru că era ocupată doar cu ale sale, pe care de altfel nici nu pare să și le cunoască prea bine), nici el nu a încercat să i le satisfacă pe ale ei (poate și pentru că la cât de egoistă pare, i s-o fi părut că se descurcă ea singură de minune). Așa că nu e de mirare că nu merge. Dar soluția nu este, in nici un caz, infidelitatea. Cum nu poate să fie nici continuarea acestei relații.
Părerea mea ?
Îmi dau seama că mesajul meu pare dur dar e clar că autoarea trebuie trezită, ea consideră că e dreptul ei sa se „îndrăgostească” de vreme ce nu primește tot ce „merită” și a scris probabil ca lumea sa scrie mesajele clasice de azi: fa ce simți! Meriți mai mult! Ia de meriți! Cauta-ti iubirea! Ești minunată și ai dreptul la iubire
Pur si simplu nu te poti abtine… Absolut toate mesajele tale pe acest site sunt pline de ura la adresa femeilor. Tu chiar existi cu adevarat? N-am vazut nici macar un mesaj in care sa exprimi emotie pozitiva sau empatie.
Sunt constienta ca faci asta involuntar, fara a realiza ca faci rau judecand alegerile altora. Poate n-ar fi rau sa recitesti si sa te pui in papucii persoanei careea i te adresezi.
Asa o sa te mai lovesca si pe tine viata…doar asa, sa-ti demonstreze ca poate fi si altfel, si ca nu totul este alb sau negru!
Da, e dreptul tău să ai o părere despre mine :)))
Te asigur că exist. :))) „I am conscious of my own identity. I was born, and I shall die. I have arms and legs. I occupy a particular point in space. No other solid object can occupy the same point simultaneously” :)))
Și ca să continui tot cu Orwell, te asigur că sanity is not statistical ?
M-a intristat povestea ta … candva, demult, eram intr-o situatie asemanatoare; eram, cred, prea tanara … din fericire viata mi-a scos in drum oameni care m-au ajutat sa deschid ochii si sa invat sa am incredere in mine.
„Am dreptul sa ma indragostesc?”, fireste ca ai dreptul asta ! Toti il avem, din nefericire putin invatam va fim constienti de asta, sa il oferim si sa-l cerem! Intrebarea mea e: de cine vrei sa te indragostesti? Cred ca in primul rand trebuie sa incepi cu tine: sa iti placa de tine, sa ai incredere ca, in ciuda defectelor care crezi ca le ai, exista si o multime de calitati de care trebuie sa inveti sa devi constienta, elle conteaza mult mai mult, sa le arati, sa le imparti, sa ai incredere ca e cineva in lumea asta care le va aprecia; sa ai incredere ca ai dreptul sa fii iubita asa cum iti doresti … din textul tau, din pacate vad mai mult dependenta decat iubire: „niciodată nu ne-am înțeles”, „m-am ținut de el, mi-am făcut un scop să mă iubească”, si tiparul se repeta ” … alt bărbat … fix aceeași tipologie”. Nu stiu ce sfat sa-ti dau decat sa incepi cu TINE.
Draga suflet,
Oare cine stabileste indecenta unui sentiment? Ceea ce simti nu este indecent, e normal si toate acele sentimente sunt reale. Invata sa accepti si sa iti asumi fara sa te simti vinovata. Suntem oameni, suntem fragili si avem nevoi nenumarate.
Eu cred ca toti meritam sa fim fericiti, dar de mult prea multe ori ne simtim vinovati pentru ce simtim. Nimeni nu ar trebui sa ne faca sa ne simtim neiubiti, fara valoare.
Stiu ca doare tot, stiu ca simti disperarea ca un val imens al unui tsunami, dar daca te opresti un moment din ceea ce faci si te gandesti la ce te-ar face fericita? Daca ai ajunge la concluzia ca cel de langa tine trebuie lasat in urma, iar cel din fata ta este ca un alt drum catre nefericire? Daca alegi diferit de cele doua posibilitati ce le-ai expus mai sus? Daca te alegi pe tine si inveti sa te iubesti si sa te respecti fara sa mai cauti apreciere din exterior?
Ia-ti timp sa gandesti ce simti si ce te-ar face sa te simti mai bine. Daca poti, incearca terapia.
De prea multe ori ne ingropam in umbra celui de langa noi, de prea multe ori ne agatam de ceilalti cu dintii doar pentru ca ne e teama sa fim singuri, dar trebuie sa invatam sa fim singuri, sa ne iubim si sa ne valorificam ca indivizi.
Cand am inceput sa fac terapie, pentru mine a fost momentul in care am acceptat ca nu pot singura. Am acceptat ca totul e prea mult si prea greu, am acceptat ca am nevoie sa fiu ghidata.
Chiar si cu terapie e greu. Dar e un pas sincer si bun, e un pas care mie mi-a dat speranta ca o sa fiu mai bine.
Iti spun toate astea pentru ca stiu ce simti si retraiesc cumva momente grele.
Eu pot doar sa sper ca vei ajunge sa iei decizii care iti vor aduce mai multa liniste si mai multa dragoste.
Te imbratisez!
evident ca ai dreptul sa te indragostesti. E sufletul tau, e corpul tau, nicio moralitate nu poate impune cum sa reactioneze. Toti meritam sa fim fericiti si vina nu are ce cauta in fericirea noastra.
Ce e trist e ca te-ai indragostit de acelasi tip de barbat si e o alta relatie stramba pentru tine si dupa cum o descrii deja stii ca nici omul asta nu e omul pt tine. Tu ai nevoie sa fii iubita, sa simti ca esti iubita, si sa te iubesti pe tine. De fapt de aici e nevoie fiecare sa incepem: sa ne iubim si respectam pe noi. Asa nu am mai ajunge in relatii strambe si nepotrivite noua.
Eu am 12 ani cu al meu si as putea spune ca eu sunt aia mai rece mai putin dragastoasa. Oare si el s.o fi intrebat asta? O fi dat si el peste altele mai focoase sau mai dispuse sa l iubeasca. Eu chiar il iubesc dar asa sunt eu mai rece. Si inca m.am mai dres de cand sunt cu el. Cred ca fostul meu suferea si mai mult in privinta asta. Nu stiu de ce sunt asa.
Hei Anca. Poti incerca sa citesti despre stilurile de atasament sau sa asculti Mindarchitect 🙂
Las un link pentru autoarea textului si pentru oricine e interesat de alte realitati sexo-afective dinafara monogamiei impuse cultural: https://www.multiamory.com/start-here
Ai dreptul sa faci ce vrei tu, dar doar pentru ca poti nu inseamna ca trebuie si sa o faci. Mi se pare ca nu ai ales cei mai buni barbate, poate ar trebui o pauza, ca sa iti dai seama cine esti si ce vrei.
As zice ca nu-i nicio problema, daca si sotul are amanta lui cu care incinge patul, cand esti tu plecata la alalalt. Sa fie pe egalitate, ca suntem in 2021, nu?
Altfel, mi se pare doar nesimtire, lasitate si egoism, sa te intretii cu altul, pana decizi tu daca prostul ala „care nu te apreciaza”, mai merita sa stai tu, zeita care merita mai mult, cu el. Cu care, apropo, nu te-ai inteles niciodata, dar ai atarnat de el si el de tine. Si inca vrei sa atarni.
Bai, nene, oamenii care inseala se victimizeaza cel mai tare, mult mai tare decat cel inselat, vezi doamne, cu probleme gen „vaaaiiii, nu ma apreciaza, nu mai sunt atras/a”. Mi se ridica parul in cap, cand va aud, cum insirati siroposenii lacrimogene, doar doar sa ascundeti faptul ca voi, persoane mature, nu sunteti in stare sa luati decizii pentru voi. Apoi va mirati ca nu va ia nimeni in serios. Sau vreti sa luati decizii pentru altii, la locul de munca.
No shit, sherlock. Ia si pleaca, daca nu te simti bine. E asa greu sa spui „bai, geani, ti-am dat fofo 10 ani, nu ai apreciat, haidi pa, ca merit mai mult!”.
E 2021, barbati sunt pe toate drumurile, o femeie smechera si-o trage si se marita cu cine vrea, nu cu cine poate.
End of story.
Stiu pe o tipa, 40 si ceva de ani, a fost maritata 20 de ani cu unul. Ala a inselat-o cu una care e nascuta in anul in care au facut ei nunta. Asta, in loc sa isi planga in perna, i-a pus la fraier bagajele la usa si acum o duce bine mersi, invarte numai bunaciuni pe degete. Si barbac’su plange pe la usa.
Atata tam tam pentru nimic… geez.
ROBIN NORWOOD
Women Who Love Too Much
E si pe elefant, daca ajuta.
E cartea de inceput de drum spre vindecare. De ce alegem barbatul care nu e bun pentru noi? Asta e premisa cartii. De ce alegem pe acel barbat la care alte femei ar spune: No way in hell! Si totusi noi inghitim si induram de la un om. Si, continuand gandul, ce-i face acelui barbat sa fie acceptat asa cum este. Ce inseamna sa fii enabler.
Sper ca ajuta!
Niste bucatele din povestea asta se potrivesc cu istoria mea recenta. Dupa putin peste 10 ani de relatie si cativa de casatorie si un copil mic, am decis, in sfarsit sa ma aleg pe mine si sa spun stop. Mi-am dat seama, deci, ca era o relatie din care nu primeam cat ofer (afectiune, apreciere, respect). In cazul meu nu a existat alt barbat, ci pur si simplu necesitatea de a iesi dintr-o situatie daunatoare tuturor. Sigur ca ai dreptul sa simti ce simti, insa dinamica dintre tine si partenerul actual indica ca ar trebui abordate niste probleme mai intai. Merita incercata terapia de cuplu daca este un copil la mijloc (ideal ar fi sa constientizeze si el ca ar fi niste lucruri de imbunatatit). In orice caz, fa-o pentru tine. Terapia iti va face bine, sa te (re)descoperi si calea se va arata. Inceperea unei alte relatii in care se pare ca se repeta un tipar nu iti va aduce aprecierea si afectiunea la care speri, dimpotriva, poate deveni complicat. E incitant acum, dar pe termen lung ce iti aduce? Acum poate ai cea mai mare nevoie sa privesti catre tine, sa descoperi cat de puternica esti (si esti, toate suntem, in mai mare masura decat credem), sa vezi ce iti doresti si ce ai nevoie. Nu ai ce sa cersesti de la altcineva. Meriti iubita si apreciata deplin. Dar sunt mari sanse sa nu gasesti asta acum, in orice caz nu intr-o relatie noua care pare sortita unui aceluiasi destin. Si tine minte, nu esti singura. Niciodata. Vorbeste cu cei apropiati, cu familia, cu persoane in care ai incredere.
Buna ! Am cautat ceva sa imi alin suferinta si te-am gasit pe tine aici cu o poveste de dragoste neimplinita .Niciodata nu ne indragostim ca vrem asta vine pur si simupu ca asa trebuie sa se intamlle si niciodata o persoana nu intra in viata noastra ca asa vrem noi . De curand fara sa vreau si fara sa fac nimic un tip cunoscut ce-i drept dar cu care nu avusesem nici o chestie si nici macar nu ma salutam s-a bagat in viata mea ,prietenie pe fb ,mesaje pe care le ignoram ,pana m-am luat de el si a fost de ajuns sa incep o conversatie care a durat vreo 3 zile cu nopti nedormite cu dulcegarii (vreau sa iti spun ca am un sot putin distant si care mai este si plecat 10 luni pe an de acasa ) . Am acceptat sa vb prin mesaje si doar atat ,nu vroiam nimic nici macar sa ies la o cafea cu el . Dupa doua saptamani nu stiu cum s-a intamplat si am acceptat sa ne vedem gandind ca il pacalesc ,nu a fost chip ,nu stiu cum am ajuns in bratele lui ,nu stiu cum a facut asta eu luam totul in gluma si il mistocaream putin e mai mic cu vreo 5 ani si ma uitam la el intr-un mod ciudat ,aceiasi tipologie ca sotul meu este ,tacut , tipicar ,acelasi fizic dar de o blandete iesita din comun .Am ajuns sa ma trezeasca mesajele lui si sa sa ma si adoarma tot ele . A durat foarte putin sa ma indragostesc ,sunt disperata nu vreau sa intru in jocul asta ,a incetet sa imi mai vorbeasca prin mesaje ,ne salutam si schimbam cateva vorbe pe strada si cam atat .A fost frumos si stiu ca ma place mult dar s-a retras usor spunandu-mi ca nu s-a schimbat nimic ca totul e ca la inceput dar simt ca nu e asa si o lume intreaba s-a prabusit . Il vad inevitalil zilnic si asta ma omoara . Relatia mea acasa este super dar e atat de departe pt mult timp . Nu l-am inselat nuciodata dar acum…..nu stiu cum sa fac sunt terminata.