Femei cu meserii considerate „de bărbați”: Laura, administrator firmă de mobilă

Continuăm seria Femei cu meserii considerate cultural de bărbați.

Salut, eu sunt Laura, administrator de firmă, unde este asociat și soțul meu (doar cu „vorba”, că nu avem acte).
Inițial am plecat cu atribuții de proiectare, design mobilier, întocmire oferte, facturare, achiziții și plăți furnizori, plus menținerea relației cu clienții. De anul trecut, din vară, am început să pun mana pe bormașină și să mă ocup de tot ce puteam face (fără ridicat greutăți, mai mult calcule, trasare, folosit șabloane). Întâmplarea a făcut să ținem angajată o persoana care a promis că învață și se adaptează, dar după 2 luni de „probă” am ajuns să vin în atelier și să încerc să aduc la linie ce aveam deja întârziat.
Mergând cu proiectul în minte a fost destul de ușor să identific corpurile, iar când îmi pun mintea la lucru sunt cea mai fericită. În momentul de față, fac ce am făcut de la început plus altele, mult mai multe. Proiectele și-au mărit numărul, iar restul au venit în cascadă: lucrul în atelier + măsurători (din lipsa de timp a soțului am ajuns să fac și asta). Pentru mine a devenit o perioada de relaxare când ajung în bucătărie. 🙂

De mică la țară băteam cuie cu bunicul pe la diverse „proiecte” de prin curte. Până am plecat la scoală, am locuit cu bunicii, părinții veneau doar în week-end la noi.
Sincer, nu cred că am visat să fac asta. O bună perioada nu știam ce vreau să fac. Aveam o „listă” cu ce nu voiam. Știu că la un moment dat s-a născut „pasiunea” mea pentru organizare eficientă, la milimetru (prin sertare). Totul a prins contur când l-am cunoscut pe soț.

El fiind tâmplar, era de puțin timp singur (se ancorase în acest lucru după ce firma la care lucra se „pierdea”) și dintr-o joacă am ajuns să îi cer ajutorul cu o mini-comodă cu 3 sertare (locuiam la cămin cu încă 5 fete în camera). Surprinzător, mi-a răspuns la solicitare.
Am încercat să fac și altceva, să mă descopăr cum s-ar zice, dar pe măsură ce devenea și el mai cunoscut și mai solicitat mi-a spus să renunț la ce făceam (pentru că oricum nu eram prea încântată) și să îl ajut (evident, daca și vreau asta). Ulterior am descoperit că ador să organizez perfect orice spațiu (sau să fac compromisuri când bugetul nu permite mai mult), să creez unități și evident, să folosesc produse de calitate.

Mi-am dat „licența” pe bucătăria părinților, fiind familie, mi s-a dat mână liberă să organizez și să așez totul așa cum consider.

Am făcut Sociologia la Universitatea din București, m-a ajutat foarte mult în tot ce fac acum, și Ingineria Mediului la USAMV. Practic, nici una nu are legătură cu ce fac acum. 🙂

Sunt o persoana care învață din exemple și mai puțin din teorie. De când eram în liceu, la matematică dacă vedeam un exercițiu rezolvat detaliat, identificam pașii și învățam să rezolv acel tip de exercițiu, câteodată le mai explicam și colegilor.

Pe lângă soț, cu programul de proiectare, am învățat să fac ceea ce fac acum. Am luat de la el tot ce știa și am dezvoltat, cu fiecare proiect, în momentul de fata doar eu mă ocup de proiectarea 3D.

Din păcate sau din fericire (depinde cum privim) nu reușim să găsim o persoana care să învețe munca noastră (să recunoaștem, este o meserie grea), așa că suntem doar noi doi și copilul nostru. Pe la diverse montaje l-am avut pe fratele soțului (angajat și în altă parte) și în ultima perioadă, un student (cunoștință de familie de ani buni). Copilul acesta a crescut (este de aceeași vârstă cu fratele meu mai mic), a studiat foarte bine și a ajuns la facultate în București. Este o persoana care ne completează, îi place să meșterească, să învețe și să se dezvolte. El este ajutorul nostru la montajele finale (în locuința beneficiarilor) și de curând, inclusiv în atelier, după ce termină orele la facultate.

Soțul se poarta foarte frumos cu mine și dacă am greșit vreodată cu ceva nu mi-a reproșat absolut nimic. Evident, a fost supărat pe moment, dar apoi am discutat și am învățat din greșeli. Per total, colegii se poarta foarte frumos cu mine. :)))

O perioadă nu voiam să merg singură la măsurători. Am tot avut impresia că dacă merg singură nu voi inspira încredere și pierdem proiectul. Dar nu am avut de ales și ușor-ușor am prins încredere. Evident, telemetrul a făcut cel mai mult treaba, eu doar l-am folosit.

De multe ori am simțit că sunt femeie, când intram într-un magazin de piese auto sau de feronerie pentru mobilier, de exemplu. Mi s-a întâmplat să îi fac să își schimbe părerea, dar până atunci privirea se păstra.

Fetița noastră deja știe o mare parte din ce se realizează în atelier, la 2 ani observă singura ce fac eu sau tatăl ei. Mi-ar plăcea să practice aceeași meserie cu condiția să își dorească asta. Momentan îmi doresc pentru ea să descopere și să afle cât mai multe lucruri noi, să se dezvolte și să cunoască tot ce se poate. Până acum am inițiat-o în business, la grădiniță vă fi expertă. Prima măsurătoare a avut-o la 3 luni, apoi ușor-ușor, era în sistemul de purtare și ba sugea/dormea, iar eu făceam ceea ce îmi plăcea cel mai mult.

Îmi place foarte mult ceea ce fac, de aceea am găsit soluții prin care copilul să fie cu mine în mare parte din timp fără să mă opresc din ce îmi place. Să organizez spații la milimetru este pasiune. Cu fiecare proiect, mi se învârt rotitele și în somn . Îmi place să mă depășesc de fiecare dată și să devin mai bună.
Cel mai mult îmi place organizarea și proiectarea spatiilor. Faptul că reușesc să învăț din fiecare casă și de la fiecare beneficiar câte ceva. Că de fiecare dată am ceva bun de învățat.

Cel mai greu e să răspund diplomatic persoanelor care ne „atacă” că suntem scumpi și acelor persoane care ne devin clienți și se dovedesc a fi complet imposibili.

Și din noiembrie 2018, să trăiesc cu vinovăția că am lăsat mobila montată într-o casa întreagă și nici până în ziua de azi nu ni s-a achitat 20.000lei. Dacă peste munca prestată aș zice că trec, faptul că am pus bani de la noi că să le facem mobila mi se pare greu de gestionat. Eram însărcinată, am intrat pe medicamentație de hipertensiune, fetița nu a crescut suficient, am ajuns la cezariană (ce nu îmi doream absolut deloc, am plâns încontinuu – încă mai am momente în care cad în depresie).
M-a schimbat total aceasta experiență, m-a întors pe toate părțile. A fost cea mai dificila perioadă, dar care am învățat foarte multe.
Noi am reușit să mergem înainte, să ne facem și mai cunoscuți și să avem și mai multe proiecte. Să învățam din prostia făcută este partea cea mai bună. Contractul a devenit sfânt și paginile acestuia s-au dublat de-a lungul timpului și cu fiecare proiect ciudat pe care îl finalizam.
Acest job mi-a crescut foarte mult încrederea în mine. Tot îmi răsună de ceva timp ce zicea mama mea de fiecare data când întâlneam pe cineva nou mie: „Laura este mai timidă!” Îmi amintesc că la un moment dat eram și eu convinsă de asta. Nu reproșez nimic nimănui, am trecut peste partea asta, au făcut ce au știut mai bine cu resursele de la momentul respectiv.
Meseria asta m-a învățat să spun NU (aici are o foarte mare contribuție soțul pentru că el m-a ajutat). Mă antrenează zi de zi, cu fiecare proiect ce îmi ajunge pe mail pentru ofertă. Nu mă lasă să mă plafonez. Mobila la comanda nu mai este doar despre corpuri realizate după dimensiuni, ci este despre organizarea eficienta și ergonomia perfecta a spațiului.
Am atât de multa încredere în mine încât pot proiecta și o casa, pentru noi (ca așezare/ergonomie/organizare). De-a lungul timpului și cu ajutorul proiectelor prin care am trecut, am văzut ce ne place și ce nu. Este mare lucru să „visezi” pe ceva concret.
Și cel mai important am învățat că nu pot mulțumi pe toată lumea și că acest lucru este absolut normal și evident, sănătos (integritatea noastră emoțională este super importantă!)
Bucătăria înainte:

După: