Femei cu meserii considerate „de bărbați”: Diana Păunescu este instructor moto

Continuăm seria articolelor despre femei cu meserii cool, considerate cultural de bărbați. Azi e despre Diana Păunescu, instructor auto și moto.

Salut,

Meseria mea e să învăț oamenii să piloteze motociclete. Mai exact, sunt instructor moto (și auto),

Totul a început acum zece ani, la câțiva ani după ce mi-am luat permisul moto, categoria A. În școala moto făcută acum 15 ani nu te învățau prea multe în afară de minimum necesar pentru a lua permisul, așa că invariabil, sfârșeai prin a avea primul accident la scurt timp după permis. Atunci am hotărât că vreau să fac EU ceva pentru viitoarele generații de motocicliști, pentru a conduce în siguranță și a ajunge teferi și nevătămați acasă la cei dragi.

Nu mă gândeam că voi avea meseria asta când eram copilă, pe vremea aceea visam doar să pot pilota eu o motocicletă.

Pentru a deveni instructor moto ai de îndeplinit câteva cerințe, printre care cele mai importante sunt: să deții categoria pentru care dorești să devii instructor de minim 5 ani; să nu fi avut permisul suspendat pentru consum de alcool sau anulat pentru vătămare corporală sau omor; să ai minim 25 ani împliniți; să urmezi cursurile de pregătire și perfecționare profesională în domeniul transporturilor rutiere și să promovezi examenele cu brio.

La școala moto unde profesez sunt singura femeie instructor moto. Mai am șase colegi bărbați. La început, colegii m-au privit cu puțină reticență privind capacitățile mele de efort fizic susținut. De-a lungul timpului s-au obișnuit cu faptul că fac față provocărilor la fel de bine ca ei și acum nu există diferențe.

Dintotdeauna, nu numai aici, m-am lovit de preconcepția conform căreia femeia este dependentă, slabă, sensibilă și neajutorată. Nimic mai neadevărat. Faptul că îi lăsăm de multe ori pe bărbați să “strălucească” nu anulează existența femeii independente, puternice, sensibile, dar descurcărețe.

A trebuit să demonstrez, în mod repetat, că dețin suficiente informații, aptitudini și cunoștințe pentru a-mi practica meseria într-un mod profesionist.

Meseria de instructor moto este una foarte frumoasă, plină de satisfacții, dar care implică și mult efort fizic, condiții atmosferice uneori vitrege (se lucrează în aer liber) și, cel mai important, necesită multă stăpânire de sine, sânge rece și reflexe rapide și precise, căci riscul pilotării unei motociclete în traficul din București este ridicat.

Băiețelul meu de aproape 7 ani este, cum era de așteptat, topit după motociclete 🙂 Știe tot ce preda mami în poligon cursanților. Știe să se urce singur și să îmi pornească motocicleta personală. Știe cum trebuie să stea un pasager pe motocicletă, l-am plimbat de câteva ori în poligon. Știe multe noțiuni de legislație și cod rutier, pentru că i-am arătat pe stradă, de când era mic, indicatoarele rutiere și i le-am explicat.

Să facă și el aceeași meserie… nu aș putea să răspund acum într-o manieră obiectivă, pentru că știind gradul mare de risc care există, mama din mine parcă ar răspunde NU 🙂 Dar asta va hotărî el când va fi mare, eu voi fi aici să îl susțin în tot ceea ce îi va plăcea și îi va aduce satisfacții.

Dacă aș putea alege între predarea în poligon și predarea în trafic, aș alege oricând traficul. Acolo înveți cu adevărat elevul să conducă. Să anticipeze pericolele, să manevreze corect motocicleta, să își ascută simțurile. Să ajungă acasă, în siguranță, la cei dragi.

Cel mai greu e să reușesc să fac un viitor motociclist să “vadă” dincolo de adrenalina care îți inundă simțurile atunci când te urci pe motocicletă. Să guste senzația absolută de libertate și să se bucure de ea, dar să rămână cerebral, responsabil, atent.

Meseria mea mi-a întărit extraordinar de mult încrederea în forțele proprii, în capacitatea de a realiza absolut tot ceea ce îmi doresc.

Să poți conduce o motocicletă și să poți învață și pe alții să conducă în siguranță înseamnă că te poți descurca în orice situație. Iar feedbackul extraordinar pe care îl primesc de la foștii elevi, acum motocicliști responsabili, îmi întărește convingerea că decizia mea de acum 10 ani a fost una bună și mă face să continuu, în fiecare zi, cu zâmbetul pe buze.