Eram în mașină cu copiii ieri, a fost o zi cu trafic sinistru, aveam deja 30 de minute de când stăteam la toate intersecțiile, mai erau încă 30 de minute până acasă, pe un traseu de un sfert de oră în mod normal, dar deh, când plouă toată lumea scoate mașina, iar noi suntem parte din aglomerație, deci ar fi ipocrit să mă văicăresc.
Ascultam muzică, copiii întrebau diverse, eu încercam să le explic, mâncam ce le adusesem, nu era deloc rău.
La un moment dat, Sofia zice din spate:
– Mami, eu cred că am puterea viitorului, asta e super puterea mea!
– Super, iubito, dar ce înseamnă asta?
– Să îți explic. Azi ștergeam boardul (paranteză să explic că amândoi vorbesc amestecat, cinci cuvinte în română și două în engleză, m-am dus și am deschis dorul (adică ușa) și acolo erau toți șuzii (papucii) colegilor și i-am picked up (ridicat) și tot așa, deci aici era vorba despre faptul că ștergea tabla) și m-am gândit brusc că mai târziu după ce ne iei de la școală o să ne ascundem de ploaie în mașină și tu o să pui your favorite song, care acum e și al meu, Follow you (Imagine Dragons, vă recomand), și eu o să mă simt foarte bine și o să râdem și o să mă gândesc că vine weekendul și că life is good.
– Așa.
– Și apoi toate astea chiar s-au întâmplat. Deci am puterea viitorului.
– Am înțeles acum. Sau poate tu doar știi care e programul nostru de obicei, că mereu pun melodia asta, care îți place, și asta îți dă un sentiment bun, și e ceva ce ți-ai dorit și erau șanse mari să se întâmple.
– Poate, dar nu cred. Eu cred că am puterea viitorului. Auzi, de ce la vaccinul ăsta îi zice Johnson and Johnson? Nu ajungea un singur Johnson? Era musai să fie doi?
I-a povestit despre afacerile de familie și cum se adaugă și numele fiului lângă cel al fondatorului companiei și apoi am ajuns să vorbim despre cum s-ar numi compania fondată de tatăl lor dacă i s-ar alătura și Ivan și fiul lui, apoi el a întrebat dacă pe fiul lui o să-l cheme ca pe tatăl lui și am ajuns la cine ia numele cui când te căsătorești, la bătrânețe și la azil.
– Dar, mami, a întrebat Ivan, când o să fii tu foarte old și noi doar old, o să trebuiască să îți dăm mâncare cu lingura și să te spălăm la fund?
(paranteză să explic că atunci când am fost acasă la mama la Piatra Neamț, m-au văzut, și pe mine și pe mama dându-i bunicii să mănânce cu lingura, ștergând-o la gură și așa mai departe)
– Nu cred, iubitule. Dacă o să trăiesc așa de mult ca bunica, ceea ce nu cred, probabil o să fiu la un azil, adică într-un loc unde oamenii îi îngrijesc pe cei bătrâni și sunt plătiți să facă asta. Voi o să stați cu familiile voastre și o să veniți la mine în vizită, să-mi aduceți banane și cărți.
– Shut up, mami, please, că eu am puterea viitorului și știu exact cum o să fie, a zis Sofia decisă.
– Ce noroc pe mine! Cum o să fie?
– Tu nu o să fii așa de bătrână, o să fii doar mai mică, mai obosită și cu white hair, dar o să poți face de toate și noi o să stăm in the same house cu tine, una mare, și cu copiii noștri, deși eu am decis că I will not have any (adică ea a decis că nu o să aibă copii), dar o să aibă Ivan, și o să fie ca acum, doar că tu o să te odihnești mai mult și noi o să facem toată treaba, da, sunt sigură că așa o să fie. Puterea mea nu greșește ever!
– Cred că și bunica se gândea la fel când era ea tânără. Adevărul e că bătrânețea poate fi în multe feluri…
– Mami? Mai pune melodia ta și dă mai tare, puterea mea nu mi-a zis nimic despre vorbele astea foarte grele pe care tu le spui.
Are dreptate. Om trăi și-om vedea. Mi-e frică să mă gândesc cum va arăta lumea când voi fi eu bătrână, deși nici nu mai e așa de mult până atunci.
În orice caz, ideea de Macoveiciuc&Macoveiciuc&Macoveiciuc mi se pare bună. Să vedem dacă se concretizează.
am socat familia cand am specificat ca dupa o varsta imi fac testament la notar si daca ajung sa depind de altii /aparate sa fiu eutanasiata medical, la cerere.
Dar pana atunci mai am 10 ani de ipoteca, apoi cand intra fata la facultate ne mutam intr-o garsoniera mica si vor fi 20 de ani de calatorit.
Buna Ioana,
Am descoperit melodia follow me prin Ninjago (fiul meu drag e „de vina”)…va recomand si formatia Skillet; ascult melodia Undefeated mai ales cand merg la alergat.
multumesc de recomandare! cu ocazia asta mi-am amintit si de Nickelback :)))
Este atât de multă iubire în discuția voastră! ?
A lor pentru tine, că te vor mereu lângă ei, cât mai bine, deşi un pic „mai mică”?, a ta pentru ei că ai prefera să fii îngrijită la bătrânețe într-un azil, să nu le „îngreunezi viața!
„Te citesc” de când eram însărcinată şi pot să-ți spun că eşti de multe ori sprijin pentru mine. Ideile tale, „educație cu blândețe”, cât mai multe explicații, pentru toate „enigmele” copiiilor (în adevăratul sens), dar adaptate vârstei, cu libertate de exprimare prin orice mod ales de ei, dar şi limite; sau jucatul cu ei…
Sunt prea mulți cei pentru care toate astea sunt nişte aberații!
Eu sunt o mămică „judecată” pentru că mereu „vorbesc într-una cu fata mea”, de fapt încerc să îi explic (făceam asta şi cu nepotul meu, înainte de a fi eu mama; eram şi mai criticată… că nici măcar „nu-i eram mamă”); la fel, că mă joc cu ea de fiecare dată când pot; în joacă a învăţat atât de multe lucruri (până la 3 ani doar în joacă a învățat orice)!
Aşa că atunci când sunt prea obosită, mă reîncarc citind un articol de-al tău, şi îmi regăsesc puterea de a susține că nu eu sunt cea „exagerată”, că dacă mi se întâmplă să ridic tonul la fetița mea, este normal să-i cer scuze după… să-i explic că nu a facut ceva grav, să vorbim şi să aflăm una de la alta ce am greşit fiecare; că eu eram prea stresată de problemele de „adult” şi ce a greşit ea: că a facut ceva periculos pentru ea însăşi (!) sau ceva urât, în mod repetat… iar eu fiind prea obosită şi stresată nu am avut forța să-mi controlez tonul.
Citisem o dată că te-ai „trezit cu mâna ridicată deasupra copilului”… Când mi s-a întâmplat şi mie, am înghețat, m-am speriat de mine însămi (!) şi apoi am plâns (pe ascuns), că am văzut-o pe mama…”în mine”), apoi am căutat „în amintirile mele” şi în inima mea, în mintea mea şi am găsit (mereu o soluție) alternativă, pentru a nu mai ajunge vreodată în punctul ăla…
Continuă să ne fii sprijin nouă, părinților „exagerați”!?
P.s: Fetița mea învața 3 limbi, ca limbă maternă: română, de la mine, acasă şi de la „toți”?, când venim în România; şi italiană şi engleză (de la 1-3 ani engleza tot de la mine) la grădiniță (bilingvă, cu 2 profesoare, de engleză şi italiană).
Face 6 ani în iunie, vorbeşte amestecat, face capul praf (la alții, nu mie!)
Da, şi pentru asta am fost criticate (amândouă?) şi „certate”, dar am avut sprijin de la profesoara de engleză (ea este din Canada?), care mereu mi-a spus să am răbdare, că toți copiii care învață (ca limbă maternă) mai multe limbi simultan, încep să le „separe” dupa 6-7 ani!
A-propos de paranteza cu mixul de romgleză, copiii se pare că reînvață limba primară de comunicare odată cu intrarea în mediul școlar la 5-6 ani. Pentru majoritatea este un „reinforcement” al limbii prinse mimetic din bebelușie, dar în cazuri precum al tău apar situații interesante. Extrema aparent tragică este însă în mediile de emigranți, unde copilul care stăpânea limba maternă perfect la 5 ani n-o mai poate vorbi deloc la 8 sau la 10 fiindcă a făcut tranziția completă la limba locală. De aici pornesc tot felul de consecințe și de întrebări:
* ce explicații ar merge pentru familia extinsă rămasă în țară? Nu, că de fapt e adoptat din familia lui Răducioiu nu e o explicație bună. Paranteză – e vorba de fotbalistul care vorbea românește cu accent după 3 luni în Italia în anii ’90.
* ce relație vor avea copiii emigranților peste vreo 20-30 ani cu statul român, atât timp cât nu mai vorbesc deloc limba?
Alt aspect de remarcat e că această „a doua limbă” se fixează foarte bine și rămâne inclusiv la vârsta adultă, chiar dacă ulterior apar alte schimbări. Citeam undeva de familiile de români care au stat în Spania sau în Italia în această perioadă critică a copiilor și apoi s-au mutat în Germania; au trebuit să apeleze acolo la servicii de integrare puse la punct pentru copiii spanioli și italieni.
Dan, foarte interesanta treaba cu fixarea limbii. Este intr-adevar un punct fooaaarte interesant acesta cu relatia cu statul roman, chiar si a unui copil care sta in RO dar face scoala in limba straina. M-am uitat si la copiii vedetelor(cea mai cunoscuta prezentatoare de stiri) a carei fiica are vlog si vorbeste o romana, putin mai bine ca un strain, de ce sa zic, dar o limba saraca, greu de folosit chiar si la tv. Imi aduc aminte ca in studentie lucram la un magazin de genti scumpe din Mall Baneasa. O clienta fidela(femeie cu posibilitati) avea copilele 11 7 ani la o scoala internationala . Mi-a spus ca le-a obligat la aceasta varsta sa-si ia certificare de limba romana ca erau praf, aproape nu mai stiau sa vorbeasca. La vremea aia, eu care ma chinuiam cu engleza mea stricata din scoala pe care ft greu am asimilat-o in multinationale si dupa multi ani in care refuzam sa iau call uri in engleza, vorbeam stanjenita, am luat si meditatii, pana sa ma.simt confortabil chiar daca nici acum nu am un nivel wow, la.vremea aia mie mi se parea mega marfa sa fii fluent in engleza si si acum mi se pare. Doar ca se pare ca lipsa studiului in romana iti limiteaza accesul la.anumite profesii: jurnalist etc