O cititoare care a publicat mai demult aici un articol despre copilăria și adolescența ei și a apreciat opiniile voastre revine cu o dilemă sentimentală de data asta. Un alt bărbat o face să se simtă interesantă, dorită, vie. Vă rog să ne oferim părerea civilizat, să-i fim de ajutor, dacă putem, vă mulțumesc. Dar înainte, citiți vă rog până la capăt mărturisirea ei.
Dragă Ioana,
Am scris cândva pentru blogul tău cum mi-a fost adolescență (puteți citi aici episodul 1 al acestei mărturisiri). Mi-a prins bine să citesc părerile cititorilor tăi. Am înțeles multe lucruri. Am înțeles că impactul lăsat de copilărie e fatal pentru adultul din noi. Am înțeles că trebuie să lucrez la psihicul meu pentru a nu transmite anxietățile și fricile mele copilașilor mei.
În fine, am înțeles multe… Aa, era să uit, am înțeles cât contează să vorbești cu cineva despre dureri.
Am 35 de ani, 2 copii, soț fain, joburi bune. Copilărie traumatizantă. E o vorbă , dar n-o știu exact, ceva cum că în viață avem parte de iubirile pe care credem că le merităm. Veți vedea pe parcursul postării de ce am zis asta.
Citeam acum ceva timp o serie de confesiuni despre femei ce aveau amanți. Vai, dar cum e posibil, vai, dar mai povestește și altora despre ce face, vai dar n-aș putea, ei uite vai-ul meu, probabil va deveni vai-ul vostru. Și totuși, am fost nașpa rău că am criticat. Am înțeles încă un lucru… niciodată să nu spui niciodată!
Sunt căsătorită de mult timp, soțul meu a fost singurul partener din viața mea (până de curând) , singurul iubit, singura iubire.
M-a curtat până m-a făcut să am încredere în el. Eram speriată de bombe și neîncrezătoare în mine, mă credeam urâtă, necioplită, ne-de -toate. Am acceptat să ies cu el, am dezvoltat o relație frumoasă, a decurs totul firesc, căsătorie , copiii. N am experimentat deloc în viață. Cum ziceam în postarea anterioară, nu știu dacă l-am ales că m-a ales sau l-am ales că l-am iubit. Nu știu. Nu știu dacă e iubirea vieții mele. Nu știu dacă e suflet pereche . De fapt , știu, nu e, dar am construit mult și frumos împreună.
E un tată grozav, un soț bun, mi-e prieten, mi-era de toate. El e mai implicat ca mine. El iubește mai mult ca mine. Eu-s mai rece, el mai drăgăstos. Din copilărie sunt așa. Introvertită, nu pot exprima cu ușurință dragostea, sentimentele față de cineva. Uneori le suprim. Alteori dau frâu liber și oh, cât e de bine. Doamne, cât de mult contează amprenta părinților din copilărie…
De ceva timp, superiorul superiorului meu mă atrage. Mental, nu fizic. Foarte respectuos, profesionist, dar totuși îl vedeam cum mă privea când nu eram atentă. Nu am pățit în viața mea să stau lângă cineva și să fiu împiedicată , să mă bâlbâi, să am fiori peste fiori , să simt tot felul de stări. Niciodată în viața mea nu am pățit .
Am început să discutăm și de altele în afară de serviciu, să mi povestească chestii personale din viața lui, să ne apropiem cumva (nu fizic). L-am invitat la o bere. El e într-u relație cu cineva de mult timp. Mi-a plăcut că e implicat în relația cu copiii partenerei.
Îi acceptă și vorbește frumos de ei.
A insistat înainte să accepte invitația la bere să mă gândesc bine dacă vreau să ies. Să nu am regrete după, să nu am probleme acasă, pentru că el nu vrea să îmi facă rău sub nici o formă.
Am ieșit la bere. Am ieșit a două oară și a treia oară.
Acum sunt total debusolată. Ori e ceva nou și sunt atrasă, ori sunt îndrăgostită, ori sunt nebună. Ori sunt de toate la un loc.
Nu am remușcări pentru acasă. Știu, nu e normal. Dar nu am!
Nu simt nu știu ce implicare din partea lui. Dar eu neavând experiență, nu știu cum se simte implicarea. Nu știu atât de multe… Cred că sunt prostuță și naivă… sau sunt prea sceptică. Simt că vrea să păstreze o oarecare distanță pentru a nu ajunge să confundăm lucrurile. Dar simt și că e o legătură aparte. Nu știu care din simțămintele acestea sunt bune.
Nu dau vina pe cineva, sunt responsabilă că am ales să mă întâlnesc cu alt bărbat. Și totuși, dacă la timpul potrivit în adolescență găseam înțelegere acasă și trăiam ca un copil normal, poate m-aș fi cunoscut cumva. Eu nu mă cunosc. Eu sunt cum a trebuit să fiu. Am fost cum trebuia să fiu o groază de timp. Cu omul ăsta sunt un altfel de eu.
Mi-ai recomandat tu, Ioana, cartea “Măștile fricii”, la postarea anterioară. De vreo 2-3 luni a început decăderea mea , adică faptul că mă gândesc la alt bărbat în afară de soțul meu. Mă simt fix că Ema din carte .
E o perioada urâtă, ciudată, trec de la agonie la extaz și invers.
Mi-e frică de mine așa. Eu am fost mereu dreaptă, corectă, exemplu. Am fost…
Mi-e frică, cred că sunt îndrăgostită , nu pot să mă mint și să spun că el ar vrea o relație , o amantă e perfectă, o relație nu mai e chiar așa perfectă… Sau poate mă înșel eu. Sunt atât de neștiutoare în arta asta a relațiilor. Habar nu am de nimic. Știu, totul se simte, veți spune… dar eu nu am încredere în mine, sufăr de artă persecuției, sunt un pic paranoică, toate astea din copilărie mi se trag, când mi se spunea că nu sunt bună de nimic, că sunt o broască râioasă urâtă și că nu se uită nici dracu la mine. De aia zic că nu știu ce să mai cred…
Nu că mi-aș părăsi familia, nicidecum. Dar e obositor gândul că m-ar vrea doar pentru sex.
Dar dacă aș da timpul înapoi, l-aș invita din nou la o bere.
Așadar, dragi părinți, iubiți-va copiii și dați-le voie să simtă, să experimenteze, să n ajungă niște adulți fricoși care să pună totul la îndoială, să nu îndrăznească, să fie reținuți în orice acțiune.
Doar experimentând ne cunoaștem, învățăm, pricepem viața.
Sper să am o revelație și să fac ce trebuie făcut că să fiu bine. Să fim bine…
P.S.: Când aproape să trimit emailul, a venit soțul meu, eu eram cu ambii copii în pat, ne-a pupat și a zis că în fiecare dimineață când se trezește e cel mai fericit om și tătic din lume. Și că ne iubește nespus… Ne spune des. Dar a fost ciudat să o aud înainte să trimit povestea neputinței mele…
Soț fain și prieten. De ăsta râzi în pumni? Da, eu așa văd trădarea.
Been there, done that.
Copilul perfect, premianta clasei, masitata cu primul iubit, c-asa-i frumos, copil, casa, tot. Si apoi crash! Avem tot si mi se parea ca, cum scrii sibtu, eu sunt rece. Ma judecam ca nu-s asa si pe dincolo. Imi faceam procese de constiinta fix cand a aparut el. Vorbea, discuta, analiza, gandea fix ca mine in tot. Ma bloca si simteam lucruri noi…negam in sinea mea ca ar fi ceva, desi in mod evident deja ma curta.
Long story short, m-am impotrivit si am suferit enorm pana l-am iubit suferind, din nou, pt ca iubirea asta provoca tristete altora.
Nu regret ce am simtit, imi simt ochii umezi si acum, cand scriu, dar rolul de amanta in cazul tau e numai durere: durere pt ca nu dormi langa omul pt care respiri, durere pt ca pt tine respira un om perfect nevinovat, durere pt ce ar insemna fericirea voastra pentru copii, durerea de a nu stii realmente daca iubirea e impartasita sau esti doar folosita, durerea de a pune punct sau de a merge mai departe. Nu dau sfaturi, dar iti urez liniste, ca-n tine e un zbucium crunt acum, si putere sa fii fericita macar tu. Eu nu mai pot fi
Bună,
Îți scriu aici și sper să ajungi să citești asta.
În primul rând, ești OK. Ești o femeie, mamă și soție minunată. Amantă sau nu, veți decide împreună tu și șeful șefului dacă va fi cazul.
Nevoile tale inițiale au fost indeplinite. Un soț iubitor, copii, evoluție, joburi. Ai evoluat și tu, acum ai nevoie și de alte lucruri.
Așa este paradoxul ăsta al evoluției că atunci când atingem un target, căutăm altul.
Există multe prietenii în afara căsniciei și multe iubiri sunt iubiri mari neconsumate prin sex.
Dacă ești norocoasă să fi găsit un suflet pereche (încă unul adică), bucura-te de experiență. Dacă sexul este limita ta, atunci decide unde tragi linie.
Există oameni care scot lucruri noi și minunate din noi, alături de care putem fi puternici sau suavi, cuceritori sau domnițe dornice de salvat dintr-un turn de cleștar.
Aceste relații vin să ne învețe despre noi că putem fi și altfel.
Iar daca esti sau nu îndrăgostită, dragostea are multe feluri. Te poți dărui și poți primi în multe feluri. La fel dragostea poate fi trecătoare sau poate dăinui peste ani.
Iar toate astea nu au legătură cu familia ta. Ci este o parte a sufletului tau care are nevoie să fie văzută/auzită în acel fel.
Orice alegi sunt sigura ca vei face alegerea cea bună și nu uita să profiți de acest timp penrru a te cunoaște.
Te îmbrățișez cu drag
Eu zic așa: fă-ți damblaua, oricare crezi tu ca e, ia-ti chiar și câteva zile „libere ” de la familie , daca poti, stai TU cu TINE de vorbă și apoi vezi daca merita să-ți lasi familia. Nu distruge ce ai pt o traumă netratata. Încearcă terapie, orice…si sper sa te ajute ?
In cuplu exista 3 entități…. Ea, el și ei. Pentru ca ei sa fie bine împreună, e musai ca ea și el sa fie bine și separat. Gândește-te la asta și negociază cu tine însuți propria-ti fericire! ❤️
Eu as recomanda clar sedinte de terapie inainte de a lua o decizie. Mie, ca un necunoscator, mi se pare ca te simti flatata si poate pe fondul altor probleme (copilarie sau chiar schimbari acasa) ai dat curs. Mie sincer mi se pare ca acel superior nu e chiar usa de biserica, dat fiind ca si el este intr-o relatie, nu mai vorbesc de partea profesionala. Nu pot sa iti spun ce merita si ce nu, nu pot judeca, dar cel mai bine e sa te cunosti pe tine, tu singura spui ca nu te cunosti.
Omule drag,
Mi-a facut placere sa citesc mesajul tau. Atat de sincer ai scris… atatea sentimente contradictorii… cred ca e greu. E mare lucru sa recunosti in primul rand fata de tine ca ai aceste sentimente, ganduri…
Pentru mine e foarte clar ca iti iubesti familia. 🙂
Cineva, mai sus, a scris „tradare”. Cred ca „tradare” se numeste si daca-ti renegi sentimentele pe care le ai doar fiindca „nu sunt potrivite”, „nu corespund asteptarilor celorlalt”. Asta ar fi tradare fata de tine.
Oare de cate ori nu ne tradam noi insine doar fiindca tot timpul vrem sa ne comportam „corespunzator”, ca sa ne simtim acceptati de cei din jur? Ne face asta oare fericiti?!
Nu pot sa iti dau un raspuns. Nu il stiu. Doar tu vei putea in final sa decizi ce e cel mai bine. Pot doar sa iti zic ca pari un suflet fain, un om bun, si iti doresc sa fii fericita!
C.
In primul rand te felicit ca ai avut curaj sa iti spui povestea cumva stiind ca e foarte posibil sa primesti si multe…”bobarnace”, sa le zicem.
Cred ca este un lucru absolut normal ca uneori sa simtim atractie fata de alte persoane, diferite de partenerii de viata. Sunt oameni care atrag fizic, altii emotional, altii intelectual. Poate de multe ori ni se intampla sa vedem un prea mult bine in persoanele astea si sa le dorim in viata noastra mai mult decat ar trebui. Cred ca asta arata ca undeva e un gol.
Un gol pe care ar trebui, poate sa il umplem asa cum poate ne-am dori sa isi umple si partenerii nostri golurile. Prin terapie, prin intelegere, dorinta de dezvoltare personala sau altele asemanatoare. Nu prin ranirea altcuiva, nu prin minciuna.
Uneori iubirea se pierde, pur si simplu nu o mai simti sau poate nu a fost acolo niciodata si e in regula. Insa ceea ce ne face umani cu adevarat, mai ales daca am primit bine, si din cate imi dau seama in ceea ce te priveste o oarecare salvare, e sa fim onesti, sa ne gândim la raul pe care il putem face. Merita oare?
Daca simti ca nu stii cine esti, eu te sfatuiesc sa discuti cu sotul tau si sa incepi o terapie. Poate la sfarsitul ei iti vei da seama ca nu poti trai fericita langa el sau poate va fi exact invers.
Din punctul meu de vedere atunci cand ne dam seama ca avem traume, si da, cele mai multe din copilarie, matur din partea noastra ar fi sa incercam sa le vindecam, nu sa ne aruncam cu capul inainte in situatii care ar putea aduce mult rau, dand vina pe traume. Nu le putem folosi ca pe un scut. Ne mintim si ne facem rau tot noua.
Iti doresc tot binele din lume si sper sa iei cea mai buna decizie pentru tine si pentru ai tai copii.
Draga mea, eu la tot la terapie am aflat ca nu exista certitudini in relatii. Asa ca nu ai avea de unde sa afli ce intentii are cu tine sau cum va fi relatia voastra. Oricum, Ileana Vulpescu scrie intr-una din cartile ei ca, da si oamenii casatoriti se indragostesc sau se simt atrasi de alti oameni, asta nu inseamna ca trebuie sa dam si curs unei relatii extraconjugale. Poti sa mergi pe instinct sa vezi ce-ti spune sa faci. Vad ca incerci sa vizualizezi posibilitatile: ma vrea doar pentru sex etc. Ciuda mea este ca daca inteleg eu bine, sotul tau este luat „for granted” adica el este acolo garantat, ofera, se implica, iubeste…este chestia aia nu stiu ce studiu spune ca 80% din oameni ar insela daca nu ar afla partenerul(trist).Eu as spune sa uzi iarba din gradina ta in loc s-o uzi pe a vecinului si s-ar putea castigul sa fie mai mare si pentru tine si pentru copii. Adica sa investesti in propria relatie, sa iesi cu sotul tau, sa va refaceti relatia, daca aveti cu cine sa lasati copiii.Fii desteapta si pune-ti problema asa: relatia mea cu sotul are nevoie de un refresh, de aceea simt aceasta nevoie, si apoi ia din ce ti-a aratat acest om si pune la tine in relatie, sare si piper, invita-ti sotul la un hotel/padure etc, faceti sex ca si cum ati fi amanti(poti sa te gandesti ca faci sex cu X, nu e nimeni in capul tau, esti doar tu), faceti chestii pe care le fac amantii. Stiu ca noutatea este super incitanta si ca alaturi de sot normal ca nu sunt aceleasi trairi: ghici ce : inceputul unei relatii este plin de nou si aventura, apoi toate relatiile se transforma(de cele mai multe ori da, se banalizeaza, that’s life). E normal sa simti fiori, nu te gandi ca daca il schimbi pe Gheorghe cu Ion, gata, toata viata o sa fie super indragosteala, aventura si lapte si miere. Dupa un timp, si Ion o sa inceapa sa ragaie si sa traga parturi etc. Faptul ca zici ca se implica cu copiii partenerei, da, suna a indragosteala, poate sa fie asa sau nu, oricum barbatii spun multe chestii ca sa cucereasca o femeie. Spui ca nu se da la tine pe fata , asta se datoreaza faptului ca este educat si vrea sa te lase pe tine sa decizi daca vrei, sa te arunci in bratele lui cum ar veni. Am intalnit multi asemenea barbati la locul de munca(unde procentul de masculi este de 80%). Da, te simti flatata si foarte bine..Cand ii povesteam sotului de cat ne „intelectual” flirtau, el zicea: baby, astia vor doar sa te f**a:)).Asta e filosofia barbatului, oricat de doct ar parea. In fine, tentatia e mare sa gusti din fructul oprit, parerea mea este sa contientizezi si sa evaluezi rational(sa scrii pe o foaie) riscurile si beneficiile. Chiar daca sotul nu afla si nici copiii( nu mai zic daca afla), energia pe care tu o dai in alta parte se simte…si energia cu care vii la ei. Toate relatiile extra-conjugale chiar si platonice pe termen lung, afecteaza relatia si familia punct.Nu e nicio problema ca te-ai lasat dusa de val, dar esti dispusa pe mai departe sa-ti sacrifici sotul si copiii(adica tot ce ai acum) pentru acest om si bruma de indragosteala pe care ti-o ofera? Sa stii, ca in viata, cel mai greu e sa tii o casnicie…Zice Esther Perel(mama terapiei de cuplu) ca fiecare zi impreuna ar trebui sarbatorita.Urmeaza-ti si instictul si ratiunea! Te imbratisez si am incredere in tine! Sa ne scrii cum a mai evoluat.
Felicitări Elena, un răspuns rational dar și compasiv, subscriu 10p% La tot ceea ce ai scris aici. Autoarei postări îi recomand și eu să citească cărțile lui Ester Perel ” Femei care iubesc prea mult”.
Femei care iubesc prea mult este de Robert Norwood, Esther Perel are Inteligenta erotica si Regandirea infidelitatii.
Foarte bune toate!
Nu esti singura care s-a indragostit de un coleg, nici ultima. Suna a cliseu, dar asta e…Am trecut prin asta si nu stiam nici eu ce sa fac. Nu am trecutul tau, am un pic mai multa experinta, dar tot m-a lovit. M-am simtit super vinovata mult timp si aproape mi-am distrus casnicia pentru ca nu e ceva ce puteam controla. Cel putin o perioada. A fost grea perioada aia, dar a trecut. Timpul nu doar vindeca ranile, ne si invata cum sa iesim din situatii care ne par fara solutie, carnale, mai ales. Da-ti timp daca relatia cu sotul si copiii tai e importanta pentru tine. Pentru mine a fost si sunt fericita cu ce am ales! Nu am lasat sa mearga lucrurile mai departe de flirt niciodata si cred ca acolo e de luptat cu tine. Ca imaginatie…ohoho! Eu zic sa nu te arunci in bratele altcuiva dupa cum ai descris casnicia ta, mai da-ti un pic de timp, s-ar putea sa treaca si sa fii uimita ca a trecut!
Chiar daca esti cu capul in nori, incearca sa nu te victimizezi si sa-ti gasesti scuze: ” vai, ce viata grea am avut, si normal ca daca in adolescenta n-am incercat…acum e asa. Stai calma ca si eu am avut primul prieten la 20 de ani si e sotul meu si desi m-am indragostit sau am fost atrasa si m-am gandit la acei barbati o vreme, nu am dat curs si am incercat sa-mi umplu relatia in loc s-o golesc. Am contietizat, da, nicio problema sunt om si asta este.Am remarcat ca spui si despre tatal tau ca si normal ca ajuns alcoolic. Well, depinde si ce modele ne alegem, cine vrem sa fim. Oamenii patimilor sau ai echilibrului, spre ce tindem. Da, nu e usor, copilaria lasa urme, dar acum esti adult si ai putere, vad ca esti deschisa spre vindecare.Mult succes si nu te lasa prinsa in mreje decat daca asta e dorinta ta indiferent de consecinte(divort, copiii sa creasca cu parinti despartiti, tu sa-ti pierzi sotul bun)….
M-as duce la sala, sa îmi consum energia. Daca după o luna de consumat energia în alte feluri decât iesit cu șeful șefului, tot mai am gândurile astea,mi-as schimba jobul, m-as îndepărta de tentație.
As cauta interesantul în relația cu sotul.
As vorbi cu un psiholog.
Pare ca te-ai îndrăgostit, dar ar fi ataaaat de complicat sa dai curs dorinței. Ai avea de ales între a minți și a desface familia, ceea ce, cel puțin logistic, e complicat.
Draga mea,
îți admir curajul de a scrie și de a te arăta vulnerabilă față de oameni pe care nu îi cunoști. Nu am un sfat pentru tine (asta pentru că și eu mă îndoiesc mult de mine, și decât să spun ceva ce nu ajută, mai bine tac), dar îți doresc să găsești răspunsuri la întrebările tale.
Poate aș mai spune doar, că eu cred că putem să iubim mai multe persoane, cu iubiri diferite și ca acest domn să trezească în tine nevoia de a fi acceptată și de alții, pentru că în cuibul vostru ești deja acceptată și iubită, și ai vrea să mai extinzi această acceptare.
Dacă aș fi eu în locul tău, cred că mi-aș lua un poc de timp cu mine și doar cu mine, să văd ce anume mă stârnește, ce anume îmi lipsește.
Îți trimit gânduri bune și îți doresc să găsești ceea ce cauți.
Buna,
Iti scriu aici, sper sa citesti si aici. ??
In primul rand te imbratisez tare (virtual) si iti spun ca esti un om minunat si poti! Poti de un milion de ori! Poti pentru ca ai putut sa nu ajungi atat de rau precum ai fi putut sa ajungi! Poti pentru ca ai putut sa le oferi dragoste si educatie cu blandete copiilor tai si ai ales sa nu fii ca mama ta! Deci, crede-ma cand iti spun ca poti! Crede-ma cand iti spun ca esti un om minunat! Crede-ma ca e adevarat!
Nu, nu stiu ce e in sufletul tau , nu stiu cum te-ai simtit, nu iti stiu frica, nu iti stiu temerile, nu am fost acolo, nu pot decat sa imi imaginez. Am si eu un sot (al doilea, caci primul a primit aripi) care a venit cu un „bagaj” de suferinta din copilarie (eu cu al lui, eu cu al meu). Nu ca bagajul tau, dar indeajuns de mult ca sa ma faca sa o urasc eu pe mama lui (eu nu consider ca merita titlul de „mama”) , el a iertat-o de mult, asa spune. Si stiu cum este ca in fiecare zi sa ma lupt cu el sa il fac sa inteleaga ca este un om minunat, ca merita, ca trebuie sa aibe incredere in el si ca viata merita traita in fiecare zi si in fiecare clipa! Stiu si il inteleg pe sotul tau. Si te rog sa ma crezi ca rar gasesti cu barbat mai iubitor si mai afectuos decat o femeie. Si daca a rezistat pana acum, a fost langa tine, te-a sprijit inseamna ca merita. Incearca macar 5 secunde sa te pui in locul lui, intr-o situatie, in orice situatie. Si ai sa vezi cat de bogata esti ca ai un sot minunat ?
Nu , nu iti spun nu insela. Doar iti spun sa te gandesti – gandeste-te la posibilitatea existentei unui viitor cu acest domn , gadeste-te ca acesti fluturasi sunt numai de moment, sunt numai din prisma „noului”, a necunoscutului, gandeste-te cum vei gestiona sentimentele copiilor si daca merita (copii au cel mai mult de suferit). Gandeste-te cum va fi viitorul cu acest domn si gandeste-te daca merita, daca el va sta langa tine orice ai face si oricum ai fi. Gandeste-te daca el ar dori cu tine copii, tu ce alegi? Gandeste-te ca daca el pleaca de langa o mama cu copii – cu siguranta si la inceputurile lor a fost frumoase – gandeste-te daca la un moment dat nu va pleca si de langa tine. Si realizeaza ca fluturii vor disparea. Gandeste-te daca vei avea regrete. Alege raul cel mai putin rau, daca intelegi ce vreau sa zic.
Eu zic , dar de tine depinde, sa vorbesti cu sotul tau, inainte sa faci alti pasi cu acel domn. De tine depinde cum ii prezinti situatia, iar de el depinde daca alege sa te salveze si acum (eu sunt sigura ca el te va ajuta). Poate o sa imi spui cuvinte „dulci” , dar gandeste-te ca el va afla la un moment dat si de tine depinde cum va afla. Gandeste-te ca tu te schimbi fata de el in momentul de fata. De ce iti spun sa vorbesti cu el? Din descrierea lui pe care tu o faci , eu vad un om bun si bland. A asa a fost si primul sot al meu, care a ales sa ma salveze cand eram prea plictisita de obisnuinta de acasa si fluturasii incepusera sa zboare dupa un niscai nimeni si eram gata gata sa arunc frumusetea de relatie si casatorie cu el, sa arunc griji si orice regrete, fara sa imi pese de flacaul de doi ani jumate care zburda prin casa, fara sa imi pese ca dau „acasa” pe o noapte intr-un pat rece, in care fluturii zboara instant, iar regretele apar ca razele soarelui si umplu camera.
Eu zic sa te mai gandesti ?
Am citit si primul articol scris de tine. La sfarsit ai scris „Dragostea repara tot!” si eu zic la fel. Si mai zic sa ramai la aceasta „zicala”.
Te imbratisez cu drag ?
Doamne, sub nicio forma nu as vrea sa fiu in locul tau! Gandeste-te in primul rand ce vrei tu. Vrei sa incepi o viata noua cu acest om? Ca sa-l ranesti in asa fel pe cel de langa tine cred ca ar trebui sa stii ce vrei si sa vrei cu adevarat. Trebuie sa intelegi si sa-ti asumi consecintele…despartire, divort, partaj, impartit programul copiilor, suferinta lor. Nu stiu daca merita asta pentru “nu stiu ce vreau si ce simt”. Eu cred ca asta merita doar daca simti din tot sufletul ca asta trebuie sa faci. Apoi mai trebuie sa vorbesti deschis cu cel care te face sa te indoiesti de ce ai. Ce e dispus sa-ti ofere? Sunt mai multe variante…s-a indragostit si el de tine si e dispus sa incepeti o viata impreuna… vrea o relatie platonica, vrea doar o amanta…
Nu mi-e clar daca astepti sfaturi de la comentatori, probabil ca nu, dar le vei primi oricum 🙂 asa ca zic si eu: parerea mea e ca nu merita sa pui in pericol linistea familiei tale pentru aceasta chestie.
Intai ar trebui sa afli ce iti lipseste / ce iti doresti, iar asta se poate face la psiholog. Si de-abia dupa aia, daca o sa iti fie clar ca vrei altceva decat ai acum, macar vei sti ca faci ce trebuie ca sa iti fie bine. Acum nu pare ca esti convinsa ca faci ce trebuie, deci mai bine nu faci.
Te îmbrățișez și da, din punctul meu de vedere e doar o atracție și sunteți impresionată că cineva nou va da atenție. Dar nu e timpul de experimentat acum cu așa un soț și tată minunat ( eu mi- aș dori așa un bărbat iubitor ca al dumneavoastră ). Noi femeile probabil și bărbați aflați într-o relație stabilă trecem o data sau de mai multe ori printr-o asemenea situație sa ne atragă o alta persoana dar depinde de noi dacă îi dam curs sau nu. Deci nu, nu ii da- ți curs.
New relationship energy – exista o postare pe Wikipedia despre chestia asta. Eu cred ca asta e.
Ai răbdare, va trece.
Ai o viziune telenovelistică asupra vieții.
Vezi-ți de familia ta și încetează să proiectezi chestii complet nerealiste. N-am avut răbdare să citesc toată poliloghia, parcă ai fantezii desprinse din Sandra Brown :))
Sincer, articolul asta nici macar nu mai pare scris de aceeasi persoana… Cu ce ti-a gresit familia ta (sotul si copiii) de ai risca fericirea si linistea casei tale?
Da, probabil e o pasiune, e ceva acolo, e o atractie care ti-a lipsit, insa spui ca si tipul asta e intr-o relatie, pe care nu cred ca ar pune-o in pericol dupa cateva iesiri cu o alta tipa.
Eu cred ca poti fi mai curajoasa, mai afectuasa, mai altfel cu sotul tau si in intimitatea voastra, sunt sigura ca dupa toti anii astia de casnicie s-ar bucura si el sa simta o flacara in relatia voastra, mai ales daca zici ca tu nu prea esti asa in general. Cred ca ar intelege ca vrei sa experiementezi, sa va descoperiti mai bine, ca adulti, nu neaparat ca adolescentii care erati cand v-ati cunoscut.
Sper sa iei cea mai buna decizie pentru tine si familia ta!
E ora 2:18, am citit articolul acum 10 minute si n-am putut sa merg la culcare fara sa-ti scriu.
Asadar, sa incep:
Dumnezeu ne trimite raspunsuri in cele mai neasteptate moduri (iar noi le spunem „coincidente”). Faptul ca sotul tau ti-a spus acele cuvintele fix inainte sa trimiti email-ul, nu este intamplator.
Dumnezeu ti-a aratat, simplu, ce ai in acest moment in viata ta, in mod real.
Am crescut si eu fara sa simt dragostea parintilor, au fost diverse probleme (nu atat de mari ca ale tale), dar am crescut si eu crezand despre mine ca sunt urata, ca nu se va uita niciun baiat la mine niciodata, ca nu ma va iubi nimeni niciodata (era o melodie pe vreme adolescentei mele – „Kiss me” de Sixpence None The Richer – si asa de tare ma durea cand o auzeam, desi melodia imi placea, dar eu eram convinsa ca nu ma va saruta nimeni, niciodata).
Tot la fel, nu stiam ce inseamna sa simti ca esti iubit si n-am stiut sa recunosc asta. La fel, sotul meu a fost primul prieten, primul iubit si tot si foarte multa vreme n-am stiut daca ceea ce simt pentru el e dragoste adevarata, imi puneam problema daca simt ceva real, daca nu il accept doar pentru ca s-a uitat la mine, de parca eram amortita sufleteste.
Am avut exact aceleasi dileme.
Sunt introvertita si timida, mai rece in manifestari, iar el extrovertit, vorbaret, cald si dragastos, pupacios, el a fost primul care m-a invatat ce este dragostea, iubindu-ma.
Nu stiu daca acum esti indragostita sau nu. Ai putea fi. Indragostirea nu este inca iubire, ci e o valvataie de paie care poate arde repede si se poate consuma repede.
Din punctul meu de vedere exista patru lucruri clare care sa te ajute sa pui o pauza si sa te indepartezi, cel putin acum, de situatia aceasta (care este periculoasa pentru ca nu esti lucida):
– nu simti cine stie ce implicare din partea lui,
– nu prea stii ce anume astepti sa se intample,
– sunteti colegi de serviciu si o relatie ar putea complica relatiile profesionale,
– risti sa pierzi familia pe care o ai si pe sotul tau fata de care e foarte posibil sa simti o iubire adevarata (dar sa nu-ti fi clarificat acest lucru).
Poate acum esti mai vulnerabila decat de obicei, poate esti intr-o perioada a vietii in care esti mai debusolata.
Cand nu stii ce sa faci, mai bine pune o pauza, nu te arunca cu capul inainte.
Sunt prea multe de pierdut, sunt prea multe lucruri neclare.
Nu cred ca experimentatul ii va face pe copii sa stie sa recunoasca dragostea sau sa nu le fie frica in viata. Mai important decat a experimenta diverse lucruri e sa simta dragostea parintilor lor si aceasta le va da aripi si incredere, si repere bune pentru dragostea adevarata.
Ceea ce treci tu prin acum nu are de-a face cu autocunoasterea. Se poate intampla chiar si unora care se cunosc foarte bine deja. Faptul ca ne intra unii oameni in viata in anumite momente si cumva ne conectam cu ei, nu are nici o legatura cu vreo parte din trecut: e un fapt random.
Raspunsul la intrebarea din titlu il vei descoperi singura curand.
Nu imi permit sa iti dau vreun sfat…orice alegi vine la pachet cu consecinte; depinde de tine si numai de tine cum le administrezi mental si practic si daca poti trai cu ele.
Eu de exemplu incerc sa am cat mai putine regrete; desigur ca nu imi iese 100% dar cand am de ales. primul gand care imi trece prin minte este: voi putea trai cu consecintele alegerii mele? Fac un exercitiu mental: ma proiectez in momentul de dupa alegere si ma afund emotional in acea proiectare. Daca raspunsul la aceasta intrebare este „da, o sa pot”, aleg acel drum.
Cu cat inaintez in varsta, realizez ca de multe ori aleg „ceea ce am nevoie” si nu neaparat „ceea ce imi doresc”. Da, este o diferenta intre cele doua. Iti doresc sa ajungi si tu in acest punct…este eliberator.
Si…orice o sa alegi…nu esti deloc „necorecta” sau „fara suflet” sau „egoista”…nici fata de tine, nici fata de cei din jurul tau. Alegerile fac parte din viata oricarui si fiecare avem dreptul sa o traim asa cum credem. Sa gresim cat de mult sau nu…normal ca asta nu inseamna sa faci rau cuiva intentionat.
Am uitat sa mai spun ceva.
Incearca sa-l privesti pe sotul tau altfel, sa-ti faci o lista cu toate calitatile lui, sa-ti faci o alta lista cu lucrurile care te fac sa-l iubesti, intreaba-te daca simti ca ti-e cel mai bun prieten.
Incearca sa petreci mai mult timp cu el (doar voi doi, dupa ce se culca copiii) si vorbiti impreuna despre diverse lucruri.
buna,
m-am gandit sa iti dau un sfat fiindca am fost in situatia ta, am dat curs si am pierdut iubirea si prietenia unui om bun cu care construit in timpul facultatii o relatie f frumoasa. am descoperit cu regret ca vreau sa dau timpul inapoi, desi nu am avut copii, am pierdut „doar” relatia. era un element nou, intr-un moment in care eu vroiam libertate. o luna mai tarziu mi-am dat seama ca m-am aruncat cu capul inainte ca o liceeana si ca toata treaba nu a meritat. cativa ani mai tarziu mi-am gasit sufletul pereche si am trecut peste, nu ma mai gandesc cum ar fi fost daca… insa sunt inca furioasa pe mine si nu cred ca am trecut peste faptul ca am tradat un om bun.. si pe mine. as putea sa zic de familie ca pe aci si pe dincolo, insa in momentul ala deciziile le-am luat eu.
stiu ca e feelingul de indragosteala care te poate face sa iti pierzi capul, insa cum au scris si cateva femei mai sus, investeste in familie si vei fi mai castigata. iti urez sa alegi cu capul, uneori crezi ca e cu inima dar e cu altceva:))
Salut!
Nu știu dacă ești îndrăgostită sau nu, nimeni nu poate sa știe de fapt sentimentele tale, dar poate fi vorba oare doar de o pasiune la care poate ca subconștientul tău „visează” pentru ca nu ai experimentat asta? Uneori visam la lucruri pe care nu le-am trăit sau pe care am fi dorit sa le traim dacă am putea da timpul înapoi (sau dacă am avea o alta viata), dar nu neapărat ne dorim sa schimbam ceva.
Ceea ce spui, pentru mine suna ca și când soțul tău e important pentru tine, și faptul ca e prietenul tău înseamnă mare lucru. Gândește-te dacă te-ar ajuta sa trezești o pasiune între tine și soțul tău, sa aveți o relație intima mai vasta, poate cu experiente noi (nu știu cum e relația voastră), ar ajuta? Exista cărți (erotice) care sa trezească anumite pasiuni în tine, sa descoperi ce lipsește sau ce ți-ai dori. Ar putea asta sa te apropie mai mult de el? Poate ca tot ce ai nevoie e sa creezi o conexiune cu cineva, nu neapărat cu altcineva. Iți spun din experienta mea ca se poate face asta, nu e nevoie sa schimbi omul, e nevoie sa te schimbi pe tine, sa fii sincera cu tine, cu pasiunile tale, cu nevoile tale și apoi sa ai încredere sa încerci lucruri noi. Si dacă ți-e rușine de el (nu știu), sa știi ca s-ar putea sa fii surprinsa și sa va bucurați amândoi mai mult decât te aștepți.
Dar dacă nu funcționează asta, sau nu e ceea ce îți dorești, sfatul meu e sa nu îl înșeli cu nimeni. Fii sinceră cu sentimentele tale (poate e dispus sa te ajute sa treceți peste acest impas), gândește-te dacă ești dispusa sa renunti la căsnicia ta sau nu și ia o decizie dacă vrei sa continui cu el sau fara. Nu face ceva ce ai regreta și cu care sa iti distrugi o relație, chiar și doar de prietenie, cu un om pe care îl consideri bun.
Eu înainte sa mai fac un pas către despărțire, as lupta sa creez conexiunea cu persoana de lângă mine,pentru ca e posibil sa fie iubirea vieții tale, dar încă sa nu o fi descoperit.
Iar faptul ca îți pui întrebările astea, înseamnă că ești un om bun și frumos, dar care are doar nevoie de mai multa iubire (sau pasiune)
Îți doresc multă, multa răbdare și iubire, indiferent de unde vine ea!
Știu prin ce treci. Trebuie sa iti hrănești cealaltă parte a eului, altfel rămâne golul și mai pustiu. Sper din suflet sa nu afle familia ta. Presupun ca vrei liniște în continuare acasa, dar și în suflet. Te pup și te îmbrățișez
Hei, nu o face, nu din impuls! Te rog! Fa terapie si doar apoi ia o decizie.
Sa-ti explic, inainte de a fi casatorita cu sotul meu eram impreuna de cativa ani. Lucram amandoi mult, ne vedeam doar noaptea si eu m-am indragostit de colegul meu de serviciu. Mi s-a pus pata rau, si el cica s-a indragostit de mine. Eram gata sa renunt la tot, nu ma mai interesa nimic, si tot ce am facut a fost sa ma sarut de cateva ori cu colegul. Ei bine, cumva am realizat ce mare greseala am facut. Si am regretat enorm, inca o fac, ma bantuie dupa ani de zile. Sunt casatorita acum cu barbatul cu care aveam o relatie atunci, avem un copil, el nu stie de coleg si iti spun, gandul ca ar putea afla ma termina psihic.
Te rog sa te gandesti bine!
Been there done that! 35 ani o minune de fetita, am construit mult si frumos cu sotul meu, nu a fost marea mea iubire, am stiut de la inceput dar am ales asa atunci…. Acum doi ani a aparut el, a scos din mine lucruri pe care uitasem cat imi place sa le fac, m-am descoperit… el casatorit si doi copii, am vrut atat de mult sa renunt la el dar nu am putut…. Am divortat si eu si el, suntem impreuna acum… dar e greu sa treci peste divort, copii, stigmatizare, prieteni care te izoleaza, colegii care te barfesc… dar dupa doi ani cand ma priveste ma trec fiori inca…aaaa da am facut si terapie, da poate fi doar indragosteala nu stiu cica ne dan seama cam in maxim 3 ani daca a fost doar pasiune sau nu.
Mergi la terapie si vei afla singura ce nevoi nu iti sunt satisfacute in relatia cu sotul, daca puteti repara…. Mergeti impreuna dar asta doar daca vreti amandoi daca nu sunt bani aruncati pe geam…. Aaa si foarte important ce vrea amantul, e dispus sa iasa din eelatia actuala pt tine? Te accepta la pachet cu copii si cu faptul ca ei sun pe primul loc?
Iti doresc sa iei cea mai buna decizie.
La articolul celalalt aveai 30 de ani, acum ai 35 de ani….
Draga mea, o sa-ti vorbesc din postura de experimentata. Am mai cunoscut cazuri de copii care nu au trait ce era de trait la momentul potrivit si compenseaza la o varsta la care unele experiente nu mai sunt „potrivite”. Eu cred ca aceasta „broasca raioasa” este de vina pentru ce simti acum, probabil ca acel sef te vede ca pe o femeie dezirabila si asta te face sa te simti „alt om”. Femeie, mai exact 🙂 Din ce spui tu, sotul pare un om cumsecade, dar nu vreun mare cuceritor si vreun amant salbatic. Pot intelege perfect dorinta ta de a face o nebunie. Iti spun doar ca nu merita. Ce ai tu acum e tot ce isi poate dori un om dupa ce traieste perioada de „nebunii”, asta in cazul celor care au avut sansa sa experimenteze la timp, asa cum sunt eu. Oricati fiori ti-ar da acum acel om, peste 10 ani tot o sa-ti vina sa-i crapi capul ca n-a spalat tigaia sau ca si-a lasat sosetele pe jos. Stiu, distrug romantismul, dar, crede-ma, „fluturii” astia din stomac zboara repede, am avut si eu roiurile mele. Si n-are rost sa risti tot ce ai pentru ei. Si nici sotul tau nu merita asta. Asa cum s-a spus si mai sus, recomand in mod clar terapie. Vei intelege ca nu la acel om e rezolvarea, ci la tine. Si in redefinirea relatiei cu sotul, poate el nu stie sa se uite la tine „in felul ala” dar, daca i-ai comunica aceasta nevoie, daca i-ai vorbi despre frustrarile tale, s-ar putea sa inceapa s-o faca. Fii inteleapta.
E ok sa iesi din relatia in care esti acum, daca asta este cel mai bine pentru tine.
Am citit toate (efectiv, toate) comentariile, si de aici, si de pe Facebook, pentru ca am fost intr-o situatie similara (- copii) si eram chiar curioasa ce spune lumea despre asta.
Si vad ca toate comentariile (generalizez un pic) vorbesc despre sot, vorbesc despre copii, despre stigma, tradarea celorlalti, frica ca nu o sa mai gasesti pe cineva ca sotul tau, dar nici un comentariu (din nou, generalizez) nu vorbeste despre tine, despre ce iti doresti tu, despre ce ai tu nevoie.
Ce nu inteleg unii oameni este ca toate relatiile au un termen de expirare. Ele sunt facute sa ne duca dintr-un punct in altul, iar drumul e mai lung, mai sinuos, mai plin sau mai putin.
Se prea poate ca tu sa iti fi luat tot ce aveai nevoie din relatia cu sotul tau, iar sa te chinui in ea in continuare nu va va ajuta pe ABSOLUT nici unul din voi 4. Tu o sa devii frustrata ca nu iti implinesti nevoile, vei deveni din ce in ce mai distanta si nervoasa, sotul se va simti neiubit, neapreciat, confuz si ranit, iar copiii vor primi un model toxic de relatie, pe care il vor copia mai tarziu in relatiile lor.
Acestea fiind spuse, sfatul meu este sa identifici ce anume iti aduce relatia asta noua – ce lipseste in viata ta si e bifat de flirtul asta. Si sa gasesti modalitati prin care ai putea sa bifezi lucrurile astea in casnicie sau in restul vietii tale (de ex., daca iti lipseste sa te simti „aleasa” si de alti oameni, cauta sa iti faci un grup nou de prieteni, mergi la un curs de grup etc.). Identifica ce anume iti lipseste in casnicie, vorbeste cu el (cat poti sa ii spui, desigur) si vezi daca exista vreo forma in care sa obtii de acolo ce ai nevoie.
Si foarte important, fa lucruri fara sotul tau si fara copiii tai. Normal ca nu stii cine esti, daca tu esti doar relatia cu sotul si copiii tai.
E un drum lung de facut, dar, hei, nu e ca si cum ai alte lucruri de facut : ).
Ce vreau sa spun de fapt este ca e ok sa te desparti daca te-ai gandit bine, daca ai facut tot posibilul sa repari ce nu merge in relatia actuala si daca ai ajuns la concluzia ca altfel nu se poate. Dar nu arunca totul in aer doar pentru o aventura adolescentina.
Mie mi-a luat 4 ani sa il aleg pe celalalt. Nu stiu daca am facut bine sau nu, dar stiu ca in punctul in care am facut-o a fost clar ca lucrurile de care am nevoie sunt foarte importante si ca nu am cum sa le obtin din relatia de lunga durata.
P.S. Daca tipul cel nou voia sa fie cu tine pentru mai mult decat un sex din cand in cand, ai fi stiut – ar fi spus ceva, ar fi vorbit despre ce dor ii e de tine, despre cum se trezeste gandindu-se la tine in momentele cele mai nepotrivite, dar vai, cum sa facem asa ceva, suntem amandoi in relatii cu copii, chestii din astea. Ai fi banuit, macar, dar nu ai fi fost ataat de confuza. Posibil sa fie genul care f**ks around, daca s-a agitat atata ca sa fii tu sigura ca vrei sa faci asta.
Dar nu-i motiv sa te intristezi, poti sa o pui pe lista de validari si sa iti vezi mai departe de viata ta.
Eu nu am apucat sa citesc tôt articolul, doar varianta prescurtata, ça s-au trezit 2dintre copii, poate apuc sa il citesc la noapte…dar cand simt ça se estompeaza treburile pe acasa (eu neavand sef,sunt autoentrepreneur , dar vb cu alti sefi), cu énergie, imaginatie si eventual accesorii, pai reusesc sa il transform pe tatal copiilor mei intr-un fel de „fifty Shades if grey”…si nu préa mai imi arde sa imi pun intrebari asa profunde sau incepe sa imi plaça raspunsurile pe care le gasesc la elle. … Ar mérita sa incerci draga Marie
Mi se pare ca ai nevoie de terapie (asta faci si cu acest blog, e un fel de terapie scrisul)
Este foarte clar pentru mine ca seful sefului vrea doar sex si ti-a spus si el destul de clar asta. Daca acest lucru nu iti convine nu intra intr-o relatie cu el. Ma indoiesc ca esti atrasa de el mental (nu ai cum sa il cunosti atat de bine) si cred ca esti atrasa de el pentru ca este interesat de tine.
Nu imi dau seama ce nu iti convine la sotul tau, probabil faptul ca nu esti indragostita. O sa iti stric supriza – senzatia de indragostela dispare într-o relatie in cativa ani. Mereu.
Suflete pereche exista in filmele romantice, acel cineva pe care ti-l trimite destinul. In realitate suntem compatibili cu mai multi oameni si nici o relatie nu e perfecta. Uneori o relatie ramane forever, uneori nu. Depinde mult daca cei 2 isi doresc acelasi lucru.
Eu nu as lua o decizie care sa schimbe ce ai acum inainte sa merg la un terapeut sa discut aceste probleme.
Draga mea se spune ca in viața sa te căsătorești de 3 ori cu aceiași persoana. Prima data când va formați ca familie, a doua oară când apar copiii și a treia oară când pleacă copiii.
O sa găsești in tine și in sotul tău resurse mereu in funcție de evoluția relației, și puteți sa va reîndrăgostiti, sa va redescoperiți si sa experimentați pana la adânci bătrâneți.
In ceea ce privește faptul de a experimenta relații și cât mai multe nu cred ca e chiar Ok, și sper ca nu o sa îți împingi copii sa experimenteze pentru ca tu nu ai făcut-o mai ales dacă ai fete. De obicei femeia iasă cea șifonată și folosită din relații.
A avea multe relații doar îți fac un gol in suflet care se tot adâncește ca un hău și doar o dragoste adevărată îl umple și îl vindeca dacă ai noroc să o întâlnești.
Eu zic ca ești cu adevărat norocoasa cu un soț fain și tata implicat și asumat, câte femei ar vrea sa fie in locul tău, nu ai idee.
Înțelepciune îți doresc!
Sincer, n-as stii sa te sfatuiesc, dar iti pot recomanda o carte: Jeffrey Young- reinvent yourself (sau reinventeaza-ti viata). Este vorba de toate capcanele in ne-am putea regasi prinsi: capcana abuzului, a neincrederii samd. Se mentioneaza de foarte multe ori ca persoanele de care te simti foarte atrasa s-ar putea sa fie exact acele persoane care iti activeaza capcanele respective. Poate te ajuta sa o citesti 🙂
Buna carte. Recomand
Am citit și recitit toate comentariile . Mulțumesc, ma ajuta, zău dacă nu. Sunt eu, nebuna ce pare a fi amorezata…mai mare rasul, la aproape 35 de ani ai mei, cu familie și copii, asta-mi trebuie… Ma certa cineva ca o data aveam 30, o data 35, mi-a fost teama cumva sa scriu despre intimitățile mele și am ales o vârsta aleatorie, crezând (pueril) ca ma va feri de ochii cunostintelor(care nu-s putine) ce urmăresc acest blog formidabil.
De la începutul relației și pana in prezent , au mai fost bărbați ce ma abordau cumva timid și stângaci, caci par o femeie puternica (aparent) , rece , încruntată și gata oricând sa te pună la punct. Nu am dat curs niciodată acestor abordări, simpatii. Așadar, nu e ca și când m-a băgat cineva in seama și ma simt in al 9-lea cer ca sefu’ ala mare și deștept se uita la mine. Da, m-am simțit măgulită, dar lucrez intr -un sector unde e o femeie la 50-60 de bărbați. Așadar, sunt obișnuita sa fiu in preajma bărbaților , stiu sa ma fac respectata, nu las niciodată garda jos . Oricât ar părea de ireal, exista o conexiune aparte cu omul acesta. A fost din prima clipa. El a fost detașat de curând din alt județ , nu am avut contact direct cu el pana nu a fost șeful
Meu in concediu și a trebuit sa-i preiau eu sarcinile. Spunea cineva ca nu se da la mine direct ca sa para interesant și sa ma lase pe mine sa fac primul pas. La varianta aceasta nu m-am gândit. Da, nu s-a dat la mine. Ba cum ziceam, eu l am
Invitat la o bere. Mi-a zis ca merit mult mai mult decât sa devin o amanta și ca sa nu ma arunc cu capul înainte , sa fiu atenta acasă, sa rămân ancorata in realitate și dacă acest sentiment va persista la amândoi și peste ceva timp, mai vedem atunci ce vom
Face. Acum
, na, nu stiu, eu-s varza in relații, ori ma păcălește ca sa para nu stiu cum, ori spune adevarul și simte și el conexiunea asta de care vorbeam.
Mulțumesc dragilor pentru sfaturi. Va imbratisez!
Era sa uit, e un comment in care mi se spune ca aduc a Sanda brown. Sa știi ca m-am
Simțit penibila după ce m-am citit. Dar ce pot face? Astea-s simțămintele la ora actuala. Nici eu nu m-as fi gândit ca voi ajunge sa ma descriu astfel , dar uite, niciodată sa nu spui niciodată. De altfel is ancorata bine in realitate. Dar nenea asta , mi-a dat la
Genunchi , mi-a dat puțin lumea peste cap.
Am hotărât însă sa nu merg mai departe , sa ma retrag și sa mi văd de familie. Sunt sigura ca voi fi amărâtă , dar sper ca doar o perioada de timp. Va voi mai scrie pe viitor, sper sa fiu bine .
Și încă ceva, legat de terapie, recunosc, ar fi trebuit sa am
Muuulte ore la activ. Am fost câteva ședințe însă mi se părea pierdere de timp și bani. Nu rezonam deloc cu persoana respectiva. Am renunțat.
Promit însă ca voi caută psihologul potrivit.
Va imbratisez iar!
Iubirea dureaza 3 ani. Apoi raman restul. Asteapta 3ani. E mult dar nu prea. Si apoi e si vorba: „Nu da cioara din mana pt vrabia de pe gard!” Rar omul te vrea langa el in fiecare dimineata. Oricum decizia e a ta. Sfatul meu este rabdare. Vezi cum cresc fluturii din stomac. Vezi cum se schimba echilibrul familiei tale si al fiecarui membru in parte. Vezi ce castigi si ce pierzi si vezi daca merita. Mama si a gasit echilibrul dupa 60 de ani. Eu sunt la 40 si as zice ca sunt echilibrata. Zic.
Ai 35 de ani si, oricum a fost copilaria ta, nu mai poti da vina pe ea. Nu e vina ei. Esti implinita familial, profesional, deci ai reusit sa o depasesti intr-un mod clar, pentru care meriti felicitari, pentru ca e meritul tau. Ceea ce traiesti acum nu se datoreaza vreunei traume ci se numeste tentatie, senzualitate, dorinta de aventura. Toti o intalnim, de mai multe ori in viata. Am 52 ani si iti vorbesc nu cu repros ci dintr-o alta perspectiva, mai ampla, asupra vietii. Fugi de tentatie! Fugi de ea, chiar daca iti lasi pantofii in urma! Fugi cat te tin picioarele, fugi la fel cum ai vrea ca sotul tau sa fuga de o tentatie asemanatoare. Nu da cu piciorul la tot ce ai realizat si nu le lua copiilor sansa la o familie frumoasa si unita. Ni se intampla tuturor sa intalnim tentatii dar alegerea facuta deosebeste un om integru si responsabil de un om caruia ii sunt indiferente inimile pe care le rupe si destinele pe care le marcheaza negativ. A gresi e omeneste … dar a persevera in greseala, a o imbraca in alte haine si a-i gasi justificari nu e o atitudine corecta. Fericirea familiala se construieste si se pastreaza sau se pierde. Nu exista o alta stare de fericire completa. Cand copiii ei nu sunt fericiti, o mama nu poate fi fericita. Iar copiii sunt fericiti cand cresc cu ambii parinti. In mainile tale nu sta doar placerea ta senzuala de moment ci si fericirea copiilor tai – care au un tata minunat. Alegerea ta nu are legatura cu copilaria ta ci cu maturitatea ta. Cat despre ,,seful sefului,, … sunt mii de povesti similare,multe terminate cu #metoo si chiar daca tu ai avut aparenta initiativa, eu cred ca ea ti-a fost cel putin indusa sau sugerata. Zile senine ! Alegeri intelepte !
A mai remarcat cineva, vârsta și câteva detalii nu se potrivesc cu articolul anterior. Poate e o persoana ce se teme ca cineva va intui cine este, de asta spune jumătăți de adevar.
Referitor la poveste, nu stiu dacă chiar așteaptă sa vadă ce scriu niște necunoscuți pe un blog. E ca pe vremuri cu revista Bravo, dar și acolo primeai sfaturi de la “specialist”, cel puțin așa pretindeau ei. Am senzația ca acest articol e un episod din Acces Direct, varianta scrisă. Exista și revista Povestea mea, cred ca acolo ar merge. Totuși ideal ar fi ca persoana respectiva sa fie îndrumata spre un specialist, dacă financiar nu își permite poate exista variante, dar mi se pare ciudata ideea in sine: pe o parte suntem trasi ( la modul general vorbind) de urechi cand avem o părere despre anumite persoane, mai ales publice, și alegerile lor in viața, pe alta parte apar articole la care suntem rugați sa comentam toate derapajele și deciziile unor necunoscuți. Mi se pare debusolant. Singurul comentariu firesc ar fi fost “ nu e treaba noastră”, zic eu. Ce am înțeles eu și ce e de ajutor este ca modul in care crești își pune amprenta pe cele mai nebănuite aspecte ale vieții tale, cum ar fi faptul ca habar nu vei avea dacă ești îndrăgostit sau nu. Nu ai fost iubit, nu ti s-a arătat afecțiune, așadar nu o vei recunoaște in veci si vei simți mereu nevoia sa îți confirme/infirme alții ce e acolo. Eu asta înțeleg, asta e drama, ca persoana nu știe de fapt ce înseamnă indragosteala, iubire, respect, le presupune si le Ghicește sperând ca are dreptate dar are nevoie sa i se spună si din afara. Emotions-blind, cum ar veni.
Explica un pic mai sus autoarea ca a recurs la cateva artificii ca sa nu fie recunoscuta (de altfel, mai toti autorii anonimi fac asta).
Pentru multi oameni ajuta acest tip de agora, sa stii.
PS: Pentru autorii acestor texte este dureros sa citeasca pe aici ca viata lor e un episod dintr-o emisiune de scandal. Cam asta e viata reala si e nevoie de mult curaj sa ti-o pui asa pe tapet.
Ce am vrut sa spun este ca pe o parte suntem extrem de judecați/judecate dacă avem păreri referitoare pa viața cuiva care își expune public unele aspecte, pe alta parte suntem rugați sa o facem – devine confuz. Cel mai recent ( oarecum) a fost episodul cu Meghan și Harry care au spălat niște rufe in public, asumat, au fost păreri și discuții in media, pe fb și bloguri și extrem de multe persoane au sărit : cum sa ne dam cu părerea, chiar dacă au povestit public, nu e ca și cum am fost acolo și știm și oricum, nu e voie sa ai o părere despre viața altuia. In același mod, nu mi se pare ok sa avem aici păreri sau sfaturi, sigur ca poate fi terapeutica expunerea situației, dar nu e in regula sa cerem un comportament complet blamat in ziua de astăzi. Personal, exprimarea și modul de a pune problema nu mi se par ale unei femei de 35 de ani, cu job important și stăpâna pe sine. Probabil și exprimarea este o tentativa de a ascunde adevarata identitate, dar lucrurile astea fac și mai dificile sfaturile. Astfel de derapaje are oricine, poate asta ar trebui sa înțeleagă. Părerea mea: bărbatul acela este un prădător și faptul ca se leagă doar de femei cu trecut dureros, cu copii din relații anterioare, arată cel mai bine asta. Își alege femei vulnerabile, probabil cu cel puțin o experiența traumatizantă anterioară, relații complicate cu părinții și/sau fostul partener, cu copii pe care el, darnicul, ii trateaza decent. Unde mai găsești așa comoara ?
Te iubesc Eu le , te-am simtit si ti-am zis ca am incredere in tine. Recomand terapeut de la.mindeducation sau o sa ti mai recomand si pe altcineva prin Ioana.
Salut. Timpul vindeca tot. Nu lua nicio decizie, nu face nicio miscare in nicio directie. Lasa timpul sa treaca, lasa lucrurile asa cum sunt. Iti vei da seama cu timpul ce este de facut.
Vreau doar sa mai adaug ca sunt niste copii pe fir, nu ca sa pun o si mai mare presiune pe tine, ci ca sa te ajut sa iei (atentie, cu timpul) o decizie buna in orice directie. Daca ramai in aceasta casnicie si pe viitor vei fi nemultumita, acest lucru cu siguranta va avea un impact asupra copiilor. Daca schimbi partenerul si divortezi, din nou asta va impacta copiii. De aceea insist sa lasi timpul sa treaca pana iei o decizie atat de importanta.
Nu pot sa ma abtin totusi sa nu iti spun, cred ca e cel mai prost sfat, dar este posibil ca o aventura extraconjugala (m-as gandi f bine inainte totusi) sa te faca sa te lamuresti daca vrei sa ramai in casnicia ta sau ai nevoie de ceva mai mult, poate dupa iti vei gasi linistea si vei gasi raspunsul la multe intrebari. Desigur, asta daca esti dispusa sa traiesti cu consecintele de rigoare, anume cu vina..
Terapia nu e ceva de cateva sedinte si gata. Ce ofera terapia e doar un cadru in care sa lucrezi cu tine, fara intreruperi, diversiuni si alte scuze. Un om ok, cu care sa rezonezi, e important, dar sa spui dupa cateva sedinte ca e pierdere de bani si timp mie imi indica doar ca nu esti pregatita inca sa fii sincera cu tine si sa repari. E ok si asta. Ca terapia sa mearga, inainte de a gasi un terapeut minune, trebuie sa iti doresti mult de tot sa lucrezi la relatia cu tine. Mult de tot. Terapia este doar o unealta. Atat. Drumul asta e lung si al naibii de greu. Eu dupa vreo doi ani de terapie abia simt ca am facut cativa pasi. E inutila? Clar nu, altfel nu mi-as aloca nici ora aia saptamanala mie. Legat de problema disputata, nu pot spune decat ca sotul merita/si-a castigat prima sansa de lupta pentru viata pe care ati cladit-o. Daca situatia ar fi inversa, mie mi-ar placea sa stiu ce framantari/dorinte/nevoi are cel de langa mine, mi-ar placea sa imi dea sansa sa lupt pentru noi inainte de a se arunca in bratele altei femei sau, cel putin, mi-ar placea sa primesc sinceritate inapoi, daca iubire chiar nu mai e…
In primul rând, vreau sa-ti spun ca îți înțeleg greul pe care îl simți. Cred ca ești prinsă intre sentimentul de vinovatie (fata de soț), și dorința de “aventura”, in sensul aventurii unor simțiri care nu au fost trăite pana acum. Ce pot spune este ca se întâmpla ceva la 35 ani, eu atunci am simtit ca ma lovește criza vârstei mijlocii, care venea cu un fel de neastampar, doream ca ceva sa se schimbe și nu stiam ce, era clar o neliniște.
Și eu mam simtit atrasa fata de alt bărbat, deși aveam acasă un iubit bun in toate. Pe mine m-a ajutat cartea “Cele 5 limbaje ale iubirii”, care a demistificat iubirea aceea arzătoare și consumatoare la care visează toata populația feminină (si nu numai), care m-a făcut sa înțeleg ca fluturașii din stomac si altele asemănătoare sunt specifice primei perioade, la începutul unei relații. Și ca, ulterior, tot la cine spala vasele se ajunge (glumesc si exagerez pentru a-mi demonstra punctul de vedere). Ideea este ca suntem atrași de Senzațiile pe care ni le oferă începuturile si cu acestea cu pot concura relațiile vechi. Eu una am ales sa raman in relația cu iubitul meu actual, dar pe care l-am iubit si îl iubesc in continuare. Desigur, finalul este mereu unul deschis, poate sa fie la fel de valabil acela in care începi o noua viața alături de o noua persoana, dacă asta te face sa te simți mai autentica, mai in acord cu propria persoana. Oricum ar fi, important este sa fie te simți in pace cu decizia.
Buna sa iti fie inima Suflet bun si fain! Iti înțeleg monotonia faina in care te afli de cativa ani incoace, aceea de a trai fain alaturi de un om fain, de a abea o familie binecuvantata si un job super! Stii… Altii nu au parte de asa ceva si si-ar dori. Altii sunt abuzati la locul de munca sau in familie, altii nu pot avea copii. Nu fac o comparatie, ci doar incerc sa te ajut sa vezi realitatea. Da, parintii ne-au crescut cum au stiut ei mai bine si le suntem recunoscatori pt ce au făcut bun pt noi. Mai mult cred ca putem face noi in ceea ce tine de noi si ne priveste personal, ceea ce ei nu au pututu si nu au stiut. Vindecarea este in mainile noastre. Viata este făcută din alegeri.Faptul ca acum te indoiesti de alegerea pe care ai făcut-o cand te-ai casarorit cu sotul tau, eu consider ca nu este o alegere asumata. Iar cand nu ne asumam alegerile pe care le facem, producem si noi traume in jurul nostru. Doar TU poti fi veriga care rupe lantul traumelor ce s-au perpetuat in familia ta. Un divorț este o trauma, o trauma pt un suflet bun care ti-a fost alaturi, pt copii fara nicio vina in toata povestea asta. Atata timp cat copiii nu au de suferit din aceasta casnicie, nu sunt batuti, abuzati, traumatizati, nu consider un motiv intemeiat despartirea acestei familii doar pt ca nu iti asumi alegerea pe care ai facut-o constient sau mai putin constient, tot tu erai cand ai ales. Eu in locul tau as alege sa intrerup sa ma mai intalnesc cu acel barbat si sa ma apropii mai mult de sot, sa ii apreciez valoarea, sa ii vad plusurile care ma fac sa ma simt bine si speciala langa el, sa ii comunic dorintele si asteptarile mele, sa caut sa ma implinesc alaturi de el, nu sa caut in alta parte implinirea mea, implinire care aduce durere in sufletul celui care te iubeste. In al doilea rand, nu cred ca un alt barbat poate sa ii iubeasca pe copii ca propriul tata. Sunt raritati astfel de cazuri. Nu consider ca merita sa iti indepartezi sotul pt o astfel de cauza. Este doar o parere personala. Spee sa te ajute sa decizi corect drumul tau in viata de acum inainte. Te imbratisez!
[…] august 2, 2021august 2, 2021 voilastefi Copilăria și adolescența acum un deceniu și jumătate Oare sunt îndrăgostită? de mică am învățat că nu se uită nimeni la mine […]
Salut.
O sa impartasesc cu tine un punct de vedere, poate te ajutabsa iti lamuresti niste chestii, asa cum ziceai ca articolul anterior te-a ajutat sa iti pui gandurile intr-o oarecare ordine.
Sunt o femeie care de cand era adolescenta, si-a dorit sot, copii multi si viata „la cratita” (desi am excelat si la scoala, si ulterior in studiile universitare si post universitare, si la serviciu). Am avut relatii de iubire profunda (atat de profunda cat o permitea varsta, experienta etc), dar si „gagii” cu care doar ieseam. Niciodata nu am putut suprapune doua relatii, nici macar asa platonic, cum e in cazul tau. In cateva perioade din viata, mai exact, dupa cate o relatie pe care am considerat-o „relatia cu omul vietii mele”, am avut cate o relatie de prieteni cu beneficii.
Aici voiam sa ajung. Tipii cu care am avut genul asta de relatie sunt oameni foarte faini, cu siguranta pot fi companioni extraordinari pentru o femeie care li se potriveste (asa cum zici de seful sefului ca este un tata bun pt copiii lui), de la fiecare am invatat cat ceva, am facut excursii si weekend break-uri impreuna, am stat la filme, am gatit impreuna etc etc. Un singur lucru lipsea: nu aveam nimic in comun si nu ne puteam conecta emotional. The sex was great, all other things were nice, but there was no love. Relatiile astea au durat in medie cam 6 luni si au avut stabilite de la inceput cateva reguli: nu ne implicam emotional (iar daca se intampla, ne anuntam cu sinceritate si decidem ce cale luam), nu ne suprapunem cu alti parteneri (sau daca se intampla, ne anuntam, ca sa nu fim luati prin surprindere), nu ne prezentam familiei (ca sa nu se creeze vreo idee gresita), nu ne prezentam ca fiind intr-o relatie (oricum nu aveam gesturi de tandrete in public, iar in intimitate nu ne sarutam decat to fire up the game ?). In afara momentelor intime, fiecare din acesti oameni mi-au fost confidenti si prieteni, am vorbit cate in luna si in stele cu o sinceritate cu care numai un baiat si o fata o pot avea in prietenia lor. Chimia si tensiunea sexuala, indragosteala, cum ii zici tu, era foarte puternica, insa s-a consumat. Dupa un timp, daca nu te conectezi in niciun alt fel decat la nivelul asta, apare plictiseala, banalitatea, nu iti trebuie sa mai vezi omul ala pt nimic: chimia s-a terminat, am discutat tot ce puteam discuta, parca nici asa sexy nu mai pare, nu ai chef sa mergi cu el in x oras ca mna, nu te mai asteapta artificii seara… Cu fiecare discutia de „final” a fost simpla: nu mai merge, nu imi mai place, ne mai auzim. Din cele 3, de 2 ori tipii au pus punct, o data am pus eu.
De ce iti spun toate astea ? Pt ca e un gen de relatie care nu se lasa usor inghitita, femeile care au genul asta de relatii sunt destul de judecate, poate chiar ele au despre ele insele si moralitatea proprie, dubii. E ok. Sunt barbati care te atrag, cu care ai chimie, cu care te intelegi bine si totul e calm, usor, cu artificii si pompoane. Sunt alti barbati cu care iubirea e profunda, cu care poti construi, cu care poti merge pana la capatul pamantului si care iti devin ca o a doua piele: confortabil, indispensabil, protector, minunat.
Poate reusesti sa iti dai seama din ce categorie face parte fiecare din cei doi barbati din viata ta si ce ai de facut mai departe.
Intre timp, de 7 ani, si eu am un sot care mi-a devenit o a doua piele. El a fost o iubire de care mi-a fost tare frica (nici eu nu stiu de ce, daca ma uit inapoi), care m-a dezvoltat cat toate relatiile anterioare la un loc, in care am construit mult, temeinic si pentru toata viata. Stii ce ne mentine „in viata”? Ne tratam cu intelegere, rabdare si blandete (cand unul din noi nu e capabil de astea trei, devine capabil celalat); nu ne punem niciodata la somn suparati/certati; nu ne incepem ziua fara un pup/imbratisare/gest de afectiune; ne oferim spatiu pentru pasiuni, prieteni, timp cu sine; incercam sa mentinem viata intima provocatoare si cat de fresh se poate ( desi e provocator in sine sa faci asta, cand ai trei fiinte „in grija” ?)
Sper sa iti fie de folos, sa te ajute sa iti pui ordine in ganduri.
Doar psihoterapia te poate ajuta într-o asemenea situație. Spuneai de cunoaștere, prin terapie te cunoști și având un sprijin poți lua decizii mai bune.
Orice decizi, „întâlnirea” asta lasă urme, ssemne de întrebare pt tine.
Nu e ușor deloc prin ce treci… Deși pare așa ca în filme, cred că în realitate, dincolo de fluturi e foarte dureros și stresant. Baftă să găsești cele mai bune soluții pt tine.
Draga autoare, iti multumesc ca ai impartasit povestea si dilema ta.
Vreau sa iti povestesc ca am trait ceva similar, chiar de 2 ori. (urmeaza si ceva hate din partea cititoarelor care nu au gresit niciodata in viata lor)
Am fost casatorita si fostul sot calatorea mult in interes de serviciu, multe delegatii. La un moment dat am inceput sa vorbesc mai mult cu un coleg de serviciu (singur) care parea interesat de mine. Si pentru ca de la el primeam validare, timp, apreciere, complimente, am inceput o relatie cu el . Era o pasiune enorma intre noi, dorinta pura, ceea ce nu mai simteam fata de sotul meu. Dar ma simteam bine cu amantul pentru ca vroia sa fie cu mine spre deosebire de sot care cam ignora dorinta mea de a petrece mai mult timp impreuna. Ma afecta lipsa lui de acasa si plecarile dese, insa el mereu spunea ca jobul e important. Ideea e ca pasiunea fata de coleg s-a stins destul de repede dupa ce s-a consumat relatia. Si a inceput sa nu-mi mai placa atat de mult, sa ma enerveze stilul lui de a vorbi sau de a glumi. Am incetat sa ma vad cu el si sa mai dau curs avansurilor, lui nu i-a convenit si m-a „hartuit” o perioada pana a renuntat.A fost ranit , probabil, poate avea sperante ca vom ramane impreuna.
Apoi a aparut alt coleg, iar ceva nou, iar maguliri si atentie, iar pasiune si dorinta arzatoare, si el casatorit. S-a consumat si cu el pasiunea, eu am inceput sa-mi doresc ca el sa divorteze si sa ramana cu mine. El m-a refuzat politicos, eu am suferit si i-am intors spatele, desi el m-a cautat mult timp, pentru ca isi dorea o relatie asa, extraconjugala, dar sa ramana casatorit.
Am divortat intr-un final pentru ca si sotul meu mi-a marturisit ca si el m-a inselat, asa ca am incheiat amiabil totul (fara copii).
Concluzia mea e ca eu am primit de la cei 2 amanti ce nu primeam de la soti si nu am primit nici de la parinti: validare, apreciere, afectiune. Am fost la terapie dupa acele episoade, am inteles ce imi lipsea si ce am incercat sa compensez. Puteam sa am 100 de amanti, tot nu mi-ar fi rezolvat problema. Sunt de acord cu ce au scris si alte persoane mai sus, astfel de flacari dureaza putin. Eu regret cele 2 relatii pentru ca m-au consumat mult pe interior si inca ma mai gandesc ca nu asta era solutia. Eu simt ca m-am folosit de oamenii aceia ca sa imi implinesc o nevoie imediata, si ei s-au folosit de mine, dar n-a ramas nimeni cu nimic bun din asta.
1. intr-o parte – mariaj frumos, copii, un sot/tata implicat. Care, contrar majoritatii, stie sa spuna si te iubesc 😀
2. cealalta parte – tip misto, care te atrage, dar care este deja implicat intr-o relatie fericita.
Daca mergi mai departe: nu cred ca iese nimic bun din asta. Poate e dragostea vietii si ambii plecati impreuna „departe” (adica o relatie serioasa). Asta inseamna divort, drame, vietii distruse cam in toate partile. Daca relatia nu va merge ai distrus totul pe o nascocire.
Merita?
Eu m-as distanta, daca simt ca pierd controlul. Vin si eu cu o copilarie nasoala, cu abandon si toate poarcariile complementare. Am un tip bun alaturi de mine de aproape 20 de ani. Am construit enorm impreuna, nu e totul 100% perfect, pentru ca nici noi nu suntem.
Dar nu as da familia mea, linistea si echilibrul psihic al copilului meu pe 1000 de barbati „tari”, oricat de mult m-ar atrage unii.
Iti doresc multa fericire si liniste. Te imbratisez 🙂
Tot ce pot spune e să trăiești ceea ce ai de trăit și sa înveți din asta lecția pe care o ai de învățat. Bineînțeles ca există riscul ca el sa te vrea doar pentru sex. De fapt după 3 întâlniri niciunul dintre voi nu poate știi prea bine ce vrea. Bineînțeles că poți pierde familia minunată pe care o ai pentru o aventură in care pasiunea se va stinge repede, dar uneori avem nevoie să experimentam lucrurile pielea noastră. Pentru mine terapia și explicațiile rationale nu au funcționat. Am avut nevoie să trăiesc și m-am aruncat într-o iubire care m-a dezintegrat, dar nu regret nicio secundă. Astfel de iubiri nu vin decât o dată in viața.