Rochia galbenă nouă care n-a avut noroc

Sâmbătă dimineața m-am gândit să renunț la pantalonii scurți cu tricou pe care-i port mereu vara (nu pe aceleași, am mai multe pe care le rotesc, le port, le spăl, le usuc și tot așa, ce încerc să zic e că de obicei ies din casă în ținute sport) și să fac o extravaganță. Îmi sosiseră rochiile de vară comandate la ofertă de pe nu știu ce site (mă așteptam să fie niște chinezării care arată în realitate cam 20% din ce vedeam în poze, au sosit niște chinezării decente, așa că am decis să le păstrez pe aproape toate) și cum din vară nu mai e mare lucru, am zis s-o scot la plimbare pe cea galbenă. Dintr-un soi de pânză ușoară, cu ceva găurele, spate oarecum gol, îmi e o țâră mare, toate S-urile de la firma asta îmi sunt mari, dar am prins-o la jumate cu un brâu cusut de mână, m-am și pieptănat, mi-am pus cercei, m-am dat cu SPF pe figură și am scos copiii în parc.

Nu înainte de a asorta la rochița de pension rucsacul de 35 de kg de la Decathlon, plin cu păturici, sticle de apă, caserole cu fructe, cărți, dezinfectant și restul etc-urilor necesare, desigur.

Am luat și trotineta, pentru că până am ajuns eu în curtea blocului, copiii erau deja călare pe biciclete, cu căști și tot, și pe jos nu țin pasul cu ei. Decât să alerg despletită după ei în rochița de demoazelă, mai bine rulez cool pe trotinetă, m-am gândit, cu rucsacul de ghidon.

Aveam planuri mari: să trec și pe la brutărie, și pe la piață după roșii, pisica avea nevoie de boabe, iar șoricica, de așternut. Rezolvăm totul cu un drum, și parc, și cumpărături, e perfect, mă fălesc și cu rochia nouă, planul meu era fără cusur!

Ei, în drum spre brutărie, care e lângă parc, panică: juniorul mă strigă din spate că îi curge sânge din nas. Nu e ceva teribil de extraordinar, i se întâmplă de câteva ori pe lună, doar că de data asta NU aveam la mine șervețele uscate. Doar umede, dar cum să fac dop de nară cu șervețel umed? Sar de pe trotinetă, care cade sub greutatea rucsacului, scotocesc prin buzunare, dau de un șervețel mai vechi, cine știe cine se ștersese cu el la gură de ceva înghețată, era perfect, apăs presiune pe nară, el își vâră dopul de șervețel, se șterge pe față și pe tricou, dăm să mergem mai departe, băiețelul insistă să mă îmbrățișeze. Câteva degețele pătate de sânge (maximum 10) poposesc pe umerii mei galbeni. Când să pornim, se pornește sângele la vale pe a doua nară. Flocăiesc șervețelul, mai găsesc un colț curat, al doilea dop de nară, presiune, calm, ești bine, da, hai mai departe.

Iau pâine, rucsacul e mai greu cu două kilograme (avea vreo șase înainte). Din spatele meu gol nu se mai vede nimic, vă dați seama.

Mergem în parc, mă așez pe-o bancă să citesc, rochia mea superbă strălucește în soare, Sofia zgârmă în fântâna arteziană și colectează iarba broaștei pe un băț.

– Mami, dacă iau asta acasă, crezi că putem face o fermă de alge din astea?

– Sper sincer că e imposibil, zic, ea aruncă dezamăgită bățul cu maglavais verde împuțit, care zboară peste mine, privesc cu capul dat pe spate cum niște bucăți de verde din ăla lipicios cad din cer la mine-n cap și pe rochie, desigur.

Respir adânc, sistemul meu nervos simpatic se activează, dar eu nu-l las să-mi soarbă mințile, e doar un accident, se spală etc, sistemul parasimpatic se activează, sunt calmă.

Mai citesc un sfert de pagină, Ivan face offroad cu bicicleta, noroi pe roți și pe genunchii lui, vine în brațe să întrebe ce avem de mâncare. Se foiește bine sus jos. Acum sigur am noroi și în chiloți. Îi spun că nu avem nimic de mâncare (aveam caise și piersici zemoase). Serios acuma, piersici?

Am mai stat o oră, ei s-au jucat, eu am încercat să ignor petele de care aproape nu se mai vedea rochia, am mai citit, am mai privit cerul, dacă luam pantalonii scurți era mai bine, acuma știu eu dacă pot să bag rochia asta la spălat?

Am pornit apoi spre piață, am luat roșii și prune mov închis pentru un crumble, am trecut și pe la petshop, am distribuit cumpărăturile egal pe toate ghidoanele, apoi însă când să parcăm acasă, ne-am înghesuit toți la ușă (doi dintre noi aveau nevoie la toaletă), ghidonul Sofiei a spart punga cu prune de pe ghidonul meu și zeama de la ele… Mă rog, v-ați prins.

Bine însă că am avut inspirația să fac o poză cu rochia înainte să plec de-acasă.

Așa-i că-i frumușică? Adică era.

Acum văd că-mi iese lustra din cap, dar nu-i nimic, nimeni nu e perfect.