Am primit acest mesaj de la o mamă obosită și disperată, îl postez anonim împreună cu răspunsul meu, sigur mai sunt și alți părinți în aceeași situație, poate va fi de folos.
Bună ziua! Problema pentru noi este băiatul cel mare, are 5 ani și 3 luni, care nu cooperează deloc cu noi. Este numai contra noastră. De câteva luni ne jignește, ne face proști, nebuni, căcați, pișati, și mai sunt câteva cuvinte pe care le folosește, dar nici nu le mai scriu. Ne lovește, ne scuipă mai nou (pe mine, de fapt) Cu sora lui, care are 1 an și 9 luni se poartă urât 80% din timp. Știu că este gelos pe ea. Dar nu mai putem să îl auzim cum ne jignește sau să vedem cum se poartă urat. De la orice mică chestie care nu îi convine se dezlănțuie și nu se poate controla. Și se poartă așa oriunde mergem și suntem cu el. La grădiniță este cel mai cuminte copil! Dar dacă merge cu noi undeva, se transformă efectiv. Mai devreme i-am spus: Hai să punem decasept în gât” și el răspunde: „Nu vreau, pișato, proasto” . Împrăștiase o grămadă de jucării prin toată casă, și mai răsturnase încă o cutie, iar atunci când am văzut că a răsturnat și cutia respectivă, l-am rugat frumos să le strângă pe celelalte dacă nu se mai joacă cu ele și să păstreze doar ce îi trebuie. Evident că nu a vrut, și nu mai știu ce s-a întâmplat că a început să mă lovească, dar așa cu ură, să dea cu pumnul, cu picioarele în mine, apoi mi-a zis că vrea să mor (nu e prima dată), apoi a început să arunce cu lucruri, sora lui era de față, logic, și am zis că trebuie să fac cumva să îl opresc pentru că ea copiază toate comportamentele lui. Și am încercat să îl țin strâns de mâini și picioare că să nu mă lovească și ca să nu trântească sau să arunce cu ceva și la un moment dat m-a scuipat în fața. Atunci nu am mai rezistat. I-am dat o palmă peste gură, am zis că nu sunt bătaia lui de joc. Nu pot să-i permit să mă scuipe, știe bine că nu trebuie să jignim, să lovim, și că trebuie să ne purtăm respectuos, dar nu face asta. El este continuu împotrivă. Orice îi refuzăm, gata, suntem părinți răi și proști. Dacă ne jucăm cu el leapșa jumătate de oră, când îi spunem că gata, s a terminat joaca, începe să se transforme, știe și că nu obține nimic bun prin comportamentele astea. Dar totuși nu se oprește, nu se poate controla efectiv. Apoi altă chestie, de câteva zile nu mai suportă hainele pe el, toate îl deranjează, dar toate. Ba că au etichete, că îl jenează nu știu pe unde, doarme gol pușcă, pentru că nu mai suportă nimic pe el. Iar când trebuie să plecăm și să se îmbrace, e un chin, durează jumătate de ora până este gata.. și asta cu smiorcaieli, tăvălit pe jos, picioare pe pereți și scos peri albi nouă. Eu am fost și la psiholog, psihologul m-a sfătuit să îl jignesc și eu dar nu când sunt furioasă, ci așa pur și simplu, și recunosc că am făcut asta, dar nu a avut niciun efect. Sau mi-a mai zis că atunci când știu că urmează o criză, să-i zic, hai, ai 5 minute să îți faci numărul, hai jignește mă, comportă-te cum știi tu mai bine. Am aplicat și asta , a funcționat pe moment, dar apoi a repetat… aș avea nevoie de niște sfaturi. Cum să fac să nu mai vorbească urât? Simt că îl pierdem.. este tot timpul trist și nemulțumit. Știu că în mare parte e „vinovată” sora lui. Eu recunosc că nu prea petrec mult timp cu el, dar și când am timp, nu vrea el și apoi când vrea el nu mai pot eu. Ar mai fi o grămadă de scris…dar mă opresc, și așa am scris o grămadă. Poate aveți totuși timp să citiți.
Buna, Sorina, of, îmi pare tare rău că îți e greu, cred că te simți obosită și speriată, nu așa visai să fie relația cu băiețelul tău!
Dar uită-te cu atenție la el, cât e de disperat să primească atenția voastră! Și pentru că pe cea bună nu o poate obține, tu nu ai timp să stai doar cu el, așa cum spui, se comportă urât pentru că așa primește măcar atenție negativă. Ai observat și tu că la grădiniță se poartă bine, acolo primește tot ce simte el că are nevoie. Nu are nevoie să atragă atenția. Dar acasă., acasă se simte invizibil. Are nevoie să știe că îl vedeți. Când țipi la el, îl vezi. Când dărâmă și se tăvălește, îl vezi. Când îl lovești, sigur îl vezi! Mai bine îl lovești și urli la el decât să-l ignori. Asta simte, asta face. Copiii nu au autocontrol, sunt instinctuali, va învăța cum să își gestioneze emoțiile, dacă vei putea să îi arăți cum se face asta.
Fă o prioritate din timpul unu la unu cu el, doar doi voi doi. Privește-l în ochi. Spune-i cum te simți tu. Nu-l certa, nu-i invalida emoțiile. Are tot dreptul să simtă tot ce simte.
Nu este nici vina lui, nici vină surioarei lui, nu e vina nimănui. E nevoie ca voi, adulții, să vă asumați responsabilitatea relației cu ei, în special cu el. Este deconectat, singur, speriat, nu se poate opri, nu își poate controla furia, așa cum nici tu nu poți, când tipi și îl lovești. Se simte vinovat pentru tot ce face, și asta sporește disperarea, confuzia, furia. E într-un cerc vicios din care nu poate ieși singur.
Am citit și conversațiile noastre anterioare, el este așa de când s-a născut sora lui, mi-ai mai scris.
Nu a fost pregătit pentru venirea sororii lui, iar după nașterea ei, pentru el lumea a devenit un loc nesigur și dureros. Un copil de 3, 4 ani nu are resurse să gestioneze o schimbare atât de mare și de dureroasă. Are nevoie de părinții lui să medieze pentru el această schimbare, să găsească împreună soluții că el să își recapete relația caldă și sigură cu părinții, și mai ales cu mama.
Mama este cea care poate face diferența, cu condiția ca ea să primească ajutor, să fie susținută, să aibă pe cineva să mai stea cu bebelușul cât ea repară relația cu primul născut.
Nu e prea târziu, Sorina! Așază-te lângă băiatul tău când sunteți liniștiți, odihniți. Spune-i cât de mult îl iubești, cum vrei ca el să fie bine. Întreabă-l cum se simte. Ce ar vrea să faceți împreună.
Fă o prioritate din timpul unu la unu cu el, doar doi voi doi. Privește-l în ochi. Spune-i cum te simți tu. Nu-l certa, nu-i invalida emoțiile. Are tot dreptul să simtă tot ce simte.
Nu-l lași să te lovească. Îl prinzi de mâini, de picioare. Nu te las să lovești. Mă doare.
Când vă vorbește urât, îi spui o dată că nu accepți să îți vorbească așa, apoi te îndepărtezi. Cuvintele urâte le va folosi cât va simți că are putere cu ele asupra ta, când tu nu mai reacționezi la ele, vor deveni inutile. Mai multe despre asta am scris aici.
Când se poartă urât cu alți copii, îl iei de acolo, ceri scuze celorlalți, îi spui Văd că îți e greu să nu rănești, vom merge acasă/în altă cameră până te liniștești. Așa pui limite ferme, cu blândețe. Faci asta de fiecare dată, fără excepție.
În acest moment el își ia putere, atenție din comportamentele nedorite. Ca să renunțe la ele trebuie să îi dai putere și conexiune în momente bune, de calm, de iubire, și să spui NU ferm purtărilor nedorite, dar cu calm. Dacă faci la furie fix ca el, nu mai ai nicio credibilitate să îi ceri, să aștepți ca el să facă altfel.
Cere ajutorul soțului, lasă fetița cu mama ta, cu cine poți, și repară cu fiul tău. Nu e prea târziu. Micuțul strigă după afecțiune și confirmări, primește în schimb ceartă, palme, fix ce agravează și mai mult situația pentru el.
Cât despre soluțiile psihologului, cu tot respectul, mi se par ridicole. Aș căuta alt psiholog, unul pentru copil, pentru terapie prin joacă, altul pentru tine.
Sper că lucrurile vor fi mai bune pentru voi!
Despre suferința fratelui mai mare am mai scris:
Fain a zis Printesa. Ma regasesc in anumite felii.
Mai adaug ca la 4-5 ani copiii descopera cuvintele urate si le folosesc cu incantare, li se pare ca le dau fortza, control, ca ii face mari si puternici. E o faza, va trece. Pe mine ma iritau cumplit asa ca am fost in primul rand atenta la ce cuvinte e expus copilul (noi parintii, bunicii, desene si tv – noi nu avem tv, mediul de afara, prieteni etc ). A fost usor sa imi dau seama ca marea sursa eram eu (suntem in tara straina, contactul cu lb romana e doar acasa si cu inca 2 familii, iar eu cand ma infurii imi scot furia cu accentul copilariei si nu mai pot da vina pe Mustafa Efe sau Li Fan pt cuvintele romanesti cu acshient moldovenesc), practic fiica mea imi oglindea iesirile nervoase.
O solutie ce a mers a fost sa adaugam reguli amuzante de genul: spunem cuvintele urate in baie si multe saptamani copila tzopaia cand cu un picior in baie cand cu unu in afara baii pronuntand tot felul de pipi /caca/partz / caca boulette etc – cumva sa aiba un safe zone unde sa le toarne toarne toarne.
Un alt ajutor a fost de la medicul de familie ce mi-a dat concediu medical sa ma odihnesc dar si analize repetate la 2-3 luni pana cand a descoperit doza potrivita mie de vit D (realmente cand am primit prima doza ok in 2 zile m-am trezit la 6 juma plina de energie, si fara cafea…mi-a crescut in mai multe runde doza aia standard recomandata) , si am si simplificat din treburile casei sa imi tihneasca si mie viata.
Nu in ultimul timp am remarcat ca anumite alimente o agita si o fac mai irascibila, la fel si oboseala. Inclusiv pe mine. Stateam in parc 2-3 ore serile sa isi alerge si consume energia si apoi culcat copilul la 8 seara poate pare pt unii exagerat dar somnul e important, inclusiv pt adulti, asa ca am depus eforturi sa fie copilul in pat la o ora potrivita, si la fel pt mine (la 22 – 23 adorm si fara ecrane inainte de somn pt un somn mai linistit pt mine). La naiba, copilul e rupt din carnea mea, e copie, a scos in afara fix defectele din mine si sa le ascund in interior a fost cum a fost dar sa le vad in exterior ma irita ….
Saraca mama…am 3 baieti, energici, ne rup fizic si mental de 7 ani dar nu am patit prin ce trece mama…Astea probleme, nu ma mai vait. mereu e loc de mai bine dar si de mai rau. Nu stiu cum as face, cred ca as vorbi mult cu ei, mereu rezolvam problemele la noi in familie prin discutii…fie ea si cearta, tot ne impacam si vorbim dar e greu. Nici nu cred ca vreunul din baieti cunoaste cuvantul proasta…acum am realizat. Nu i-am auzit niciodata. Stiu romana si ceha amamdoi, in ceha stiu ca fac multe prostii, spun glume cu caca..pipi..:)). Fiind 3 frati, sigur si la noi sunt episoade dar ce fac mereu e sa nu permit sa degenereze situatia, izolez copilul ce face tantruma, il ajut sa se descarce, vorbim, nu ii las sa se loveasca, jigneasca si cand intrec masura atat ei cat si noi, vorbim despre si cum putem reactiona mai bine data viitoare. Asta obfaceam dinainte sa am copiii, la gradinita cand eram educatoare asa ca mi-a venit usor sa reactionez asa. Ridic tonul, gresesc mult si sunt departe de teoria parenting ului perfect, asta e, sunt limite si fac ce se poate de bine cu cate resurse am. Terapia multa in padure fac de 5 ani, pomii sunt prietenii mei.
Legat de timpul cu el, de calitate, as zice si macar 10 min zilnic e de ajuns dar cheia e sa fie constant, zilnic. Dar dedicat sincer 1 la 1 fara alte distrageri, atentia si vorbitul cu copiii e ce ne tine pe linia de plutire. Cititul seara ar fi un monent bun de conectare, e greu in primele saptamani dar deja in 2 luni e usor. De 7 ani le citesc mereu seara, fara exceptii. Jucam jocuri, mima, ghiceste ce este, petrecem timp cu ei dedicat, nu pe la psiholog, desi mergem si acolo daca e necesar. Ei au nevoie de putina atentie, e usor si gratuit de oferit. E usor de zis, de facut e si mai usor, primul an e mai greu. De asta zic mereu, sa iti dai tie ca mama intai timp si resurse, altfel nu vei fi complet epuizata in momentele cand ei explodeaza si au nevoie de rabdare, atentie. Cum sa le ofer ajutor daca eu sunt goala si fara resurse. Mereu dorm la timp si de amiaz, nu e gluma. Asta e secretul, somnul. Si terapia gratis la padure
Am fost in aceeasi situatie: 1 an si 10 luni diferenta. Baiatul cel mare, crize de furie zilnice mai ales dupa ce venea de la gradi. Ii explicam ca nu ne vorbim urat, ca daca vrea ceva imi poate cere, uneori am ridicat tonul.
Mi-a luat ceva vremea pana m-am prins ce doreste el de fapt, pana intr-o zi: m-am asezat langa el pe podeaua pe care se tavalea si tipa si l-am luat in brate – i-am spus cat de mult il iubesc, ca el este baiatul meu destept, frumos, puternic si curajos, care stie multe lucruri, si ca o sa-l iubesc mereu la fel de mult, chiar atunci cand am grija si de fratele si sora lui, cand le raspund si lor la intrebari, cand sunt la serviciu sau fac altceva ceva prin casa; ca mereu ma gandesc la ei oriunde as fi si astea nu se vor schimba niciodata.
S-a transformat efectiv a devenit foarte vesel: dupa ce strigase ca sunt urata si vrea sa ma trimita departe, imi spunea brusc ca sunt furmoasa si draguta, ca ma iubeste si el si ii iubeste si pe fratele si sora lui.
De atunci episoadele s-au rarit – relatia dintre ei a devenit muuult mai prietenoasa iar cand mai apare gelozia fac la fel si mereu se liniste-te.
E clar ca are nevoie sa stie ca este iubit si ca voi fi acolo mereu pentru el.
Eu am doar un baiat si si el uneori imi vorbeste urat si ma loveste. Multi imi spun ca ii permit prea multe si cred ca asa e. Dar ce am vazut eu ca ajuta e daca reusesc eu sa ies din starea de enervare si sa ii vorbesc cu drag, ca unei persoane iubite sau sa o dau pe joaca daca imi reuseste atunci iese din starea lui de furie si coopereaza cu mine. Nu imi iese intotdeauna dar merita incercat. Simte daca o fac fortat si nu am reusit eu sa imi schimb starea de enervare, ca atunci nu merge tactica. Vorbit cu el frumos, cu iubire cu mangaieri inca dinainte sa faca ceva urat. E nevoie de multa rabdare si mai intai sa ne simtim noi bine.
Avem aceleasi probleme, aceeasi virsta, doar cauze diferite. Ce functioneaza la noi: joaca ‘condusa’ de copil. Adica stabilesti un program zilnic de minim 10 minute de joaca in care sa te joci cu el cum vrea el. Daca ai timp de mai multe sesiuni de 10-15 minute pe zi, si mai bine. Copilul sa fie anuntat de dimineata cind poti sa te joci cu el si cit dureaza ‘sesiunile’ de joaca. S-ar putea sa te oripileze cu ideile pe care le aduce in joaca (batut/omorit papusi, s-ar putea sa vrea sa te ‘omoare’ in joaca si pe tine), e important sa intri in joc, sa ii spui ca intelegi ce vrea sa arate, eventual poti sa tipi ca ‘au, ce ma doare’, sau ‘au, ce o doare pe papusa’.
Ce mai functioneaza:
– Sa descrii emotiile pe care crezi ca le simte, oricit de dureroase si neplacute ar parea. Daca nu ai idee ce simte, macar pune in cuvinte ce vezi: ‘esti foarte furios / pari sa ai nevoie sa te descarci / pari furios pentru ca o ingrijesc pe surioara ta’
– Sa inveti sa il tii in crizele de furie, ca sa nu poata lovi/scuipa/ciupi/musca (oh, le-am trait pe toate). O pozitie buna e cu tine stind turceste pe jos, el cu fundul in ‘cuibul’ format intre bazinul si gleznele tale. Miinile tale si genunchii il pot controla sa nu se ridice (atentie sa nu loveasca cu capul in spate).
– Mers la un psiholog bun (ideal psiholog clinician specializat in lucrul cu copii mici – atentie, nu toti se baga la copii atit de mici, trebuie sa intrebi explicit).
Succes!
Alte lucruri care pot imbunatati situatia:
– observa cu voce tare lucrurile pe care le face, oricit de marunte ti se par: ‘te-ai imbracat potrivit pentru vremea de afara’, ai colorat foarte frumos si atent desenul’, te-ai comportat frumos la masa’, ‘ai descoperit un mod nou de a te juca cu masinuta’ – asa se va simti vazut
– ofera educatie emotionala, de exemplu clasificarea emotiilor pe culori, are Printesa un articol
– cititul povestilor seara – sint carti de copii despre cum sa iti gestionezi furia, gelozia pe fratiori mai mici, in plus e un timp bun pentru conectare, deci se pot impusca multi iepuri
– ofera-i alegeri, inclusiv sa aleaga el cit sa dureze o sesiune de joaca (10 sau 15 minute, de exemplu) sau daca sa fie inainte sau dupa masa – dar ai grija sa aleaga doar intre doua variante care iti convin tie; tu esti ‘seful negocierii’
– in sesiunile de joaca ai grija sa fii acolo concentrata doar pentru el, fara telefon, fara ‘o ureche’ cu care sa asculti daca bebelusul e treaz sau nu, ca va simti imediat ca nu esti prezenta 100% doar pentru el.
S-ar putea sa ajute sfaturile unei specialiste in parenting, poate gasesti un seminar gratuit pe care sa il urmaresti (nu stiu daca pot da aici numele la care ma gindesc eu).
Bună. Am un băiețel(Rareș) de 6 ani și o fetita de 1 an. Pot spune ca am fost cam în aceeași situație, doar ca nu făcea asa urât. (zicea ca o iubesc mai mult pe Iulia, pe el nu îl iubesc, spunea ca e gelos ca stau mai mult cu ea), ceea ce nu era deloc adevărat. Când dormea ea stăteam cu el, ne jucam, citeam, coloram, desenam. Și nu doar eu stăteam cu el și soțul și bunica. De anul trecut merge la terapie. Ii place, nu mai este ca la început cand s a născut Iulia. Acum se duce la ea, o pupa. Firește mai are momente când vine ea la el și îl deranjează când se joaca, dar încerc sa il fac sa înțeleagă ca e mica. Pe lângă terapie ne petrecem timpul cât putem cu el. Și el vorbește urât cand nu ii convine ceva. Trebuie timp petrecut cu el, tu cu el și toți 4. Va fi bine! ❤️
Buna, AnaMaria.
La cine merge copilul la terapie?
Multumesc.
Cel mic spune ce aude in jurul lui. Cunosc persoane care nu isi jignesc rudele apropiate in schimb vorbesc foarte urat si dispretuitor despre altii, jignesc, injura. Copilul imita ceea ce vede si aude la parinti. M a uimit de a dreptul sfatul psihologului:”sa l jignesti si tu”, mi se pare ireal. Tu vrei sa inveti copilul sa nu mai jigneasca, nu? El ce exemplu va lua de la tine? Apoi, eu nu as lasa sa treaca lucrurile fara sa il invat sa isi ceara iertare daca a gresit. Da, ca mama il ierti pentru ce face si ce spune, dar cum va invata ca in viata nu poti sa jignesti si sa superi pe altii iar apoi sa nu ai nici cea mai mica urma de regret? Eu mi am invatat copiii sa isi ceara iertare cand gresesc, vin si imi spun simplu:iarta ma ca te am suparat, ne luam in brate si gata. Si eu ca parinte daca am scapari din cauza oboselii si mai strig, ma mai supar, merg si imi cer iertare de la copil. Cel mai bine invata copilul din comportomanetul nostru. Eu mereu ma gandesc unde gresesc eu, ce am de corectat in comportamentul meu. Gresim daca ne gandim ca ne putem creste copiii aplicand cu strictete sfaturi de parebting, fara a ne face o analiza riguroasa a modului nostru de a fi.
Am inteles ca atunci cand le cerem iertare, ii incarcam emotional tare pe ei…si ideal ar fi sa spun ‘imi pare rau’ sau voi incerca sa reactionez mai bine data viitoare’. Copilul nu poate fi sursa comportamentului meu exagerat, nervos si in acelasi timp solutia (prin iertare)…cica ii incarca prea mult emotional si ii impovareaza, nu ar fi bine. Sunt curiossa ce credeti, eu mai ceream in trecut iertare alternat cu imi pare rau, dar parca de cand am aflat, folosesc doar imi pare rau. Pare sa aiba sens. Dar daca si-a capacit fratele, da sigur ca trebuie sa ceara iertare in situatia asta. Ma refer la iesirle noastre adultii