Primesc des întrebări de toate felurile de la copii mici și mari. La piesele de teatru unde ne vedem față în față, când le citesc pe Zoom la școală sau la grădiniță, când ne întâlnim în parc, când ei citesc cărțile mele cu mama sau cu tata și vor să știe lucruri despre autoare, a cărei poză e la finalul cărții, iar mama și tata îmi trimit întrebările lor în mesaje.
Copiii vor să știe despre mine, despre pisica mea, despre copiii mei, câte tatuaje am (cinci), dacă se șterg (nu), dacă îmi place pizza (o ador), dacă scriu și pe toaletă (da, în capul meu). Alteori vor să știe lucruri despre ei: de ce uneori visez mult și alteori deloc, e rău că uneori nu-mi place de mama, de ce uneori simt lucruri ciudate în burtică, lucruri despre lume (de ce arată inimioara din desene diferit de cea din corpul nostru, de ce mor plantele, de ce plutesc norii) sau lucruri despre părinții lor (de ce e mama mereu obosită, de ce țipă tata, de ce fumează mama dacă știe că nu e sănătos). Eu le răspund adeăvrul de fiecare dată, așa cum îl știu și în forma cea mai accesibilă pentru ei. Alteori, dacă nu știu, le spun fix asta, că nu știu, și că o să mă documentez și o să le trimit răspuns.
E mai simplu uneori să întrebi un străin în care ai încredere. Copiii noștri ne cunosc și ne simt. Ei știu când o discuție ne va face să ne simțim vulnerabili, răniți, rușinați, neputincioși, și atunci preferă să evite subiectul.
E bine să le oferim copiilor noștri acces la o relație cu un adult de încredere. Altul decât noi. Nașul, o mătușă, bona, un vecin, cineva care să aibă răbdare, să fie înțelept, pe care să te poți baza să fie ghidul copilului tău pe termen lung sau scurt. O astfel de persoană se va dovedi extrem de utilă pe măsură ce copiii cresc și în mintea lor se nasc întrebări tot mai grele, nesiguranțe, dureri și frici.
Revenind la tema articolului, am primit la o lansare acum doi ani, într-un plic alb, această întrebare cu un desen alături:
Dragă prințesă,
Te rog să îmi răspunzi. Sunt rea dacă uneori am gânduri rele?
PS Îmi plac cărțile tale.
Era semnată scrisoarea, dar eu o las anonimă.
Am inclus întrebarea ei în romanul Caietul, volumul 2, pentru că m-am gândit că mulți copii își pun întrebarea asta. Și eu mi-am pus-o pe la zece ani. În volumul 1, fetița Mura primește în jurnalul ei răspunsuri de la un personaj misterios la toate întrebările ei dificile. În volumul următor, mai mulți copii trimit întrebări către Dătătorul de răspunsuri, ba trimit chiar și părinții lor (da, și părinții au dileme serioase) și doamna învățătoare.
Dătătorul de răspunsuri le oferă explicații simpatice și amuzante, ca să-i asigure că tot ce simt e normal și că dacă își ascultă instinctul, au încredere în părinții lor și nu-și încalcă principiile, totul va fi bine în cele din urmă.
Iată răspunsul pe care mâna misterioasă îl așterne în plic pentru fetița din poveste care se semnează Altcineva decât Sara. Înainte de asta însă vreau să vă las această adresa de email, unde Dătătorul de răspunsuri așteaptă întrebările copiilor. Pot fi despre orice, el va răspunde negreșit, iar unele dintre răspunsuri vor fi publicate și aici pe blog, păstrând anonimatul copiilor care scriu. CaietulMurei@gmail.com.
Acesta e felul meu de a însoți copiii dincolo de cărți, lecturi, evenimente și articole pentru părinții lor. Le puteți transmite asta, dacă au citit Caietul sau nu, important e să aibă întrebări la care doresc răspuns. Și mai e important un lucru: să nu citiți întrebarea și răspunsul decât cu acordul lor. E un exercițiu bun de încredere.
Ok, acum iată și fragmentul din carte:
Uneori îmi vine să fac lucruri rele. Sunt rea? (semnat: Altcineva decât Sara)
Dragă AltcinevadecâtSara,
Cu mintea plină de gânduri precum gara (de trenuri),
Rău este un măr care n-a fost cules la timp și s-a stricat pe creanga lui.
Rău este un tort în care pui din greșeală multă sare.
Rele sunt războaiele.
Și boala e rea.
Oamenii nu sunt răi. Dar pot face lucruri rele, AltcinevadecâtSara, și eu cred că știi asta, pentru că tu te gândești deja la lucrurile rele pe care uneori ai vrea să le faci.
Dacă doar te gândești la ele, e totul bine. Toți avem gânduri rele, urâte, nedrepte, periculoase, așa cum avem și gânduri bune, frumoase, fericite, corecte. Noi nu suntem gândurile noastre, dar suntem ce facem cu ele.
Fii atentă, e simplu: tu ești cerul, iar gândurile tale sunt norii. Cerul rămâne pe loc, el e cer orice s-ar întâmpla în jur: avioane, nori, păsări, parașute, rachete, meteoriți, stele. Norii vin și pleacă de pe cer, aduc uneori furtună, alteori ploaie, tunete sau vânt. Tu, ca cer înțelept și puternic, poți alege dintre norii care trec, adică dintre gândurile tale, care dintre ele rămân parte din tine și care nu. Doar gândurile care devin fapte arată despre tine cum ești, nu toate gândurile tale.
De exemplu, în secunda asta eu mă gândesc că:
- Trebuie să mă duc să spăl pe dinți (gând bun, dada, e obligatoriu să fac asta),
- Am chef să fiu pe o plajă din Grecia (gând drăguț, dar imposibil de pus în practică acum, oftez și-l las să se ducă),
- Îmi vine să trimit un mesaj urât vecinului care a făcut mizerie în lift, poate chiar să îi dau un șut, că mereu lasă liftul murdar (nu ar ajuta la nimic, plus că e groaznic să lovești pe cineva, acesta e un gând rău pe care o să-l las să treacă, mai bine îi scriu o scrisoare drăguță și i-o las pe preș, da, acesta e un gând bun, mă duc să-l pun în aplicare).
Dacă faci ce-ți spun gândurile rele și nu faci ce-ți spun gândurile bune, o să provoci suferință în jurul tău, iar oamenii vor învăța să stea departe de tine, ca să se apere. E posibil să pierzi lucruri, bani, să-ți tulburi sănătatea, e posibil și să fii arestat dacă faci lucruri rele (nu și dacă pui sare în tort).
Dacă lași gândurile rele să se ducă, vei fi un copil iubit, care iubește, vei crește într-un om mare iubit și care iubește, te vei strădui să ajuți și să faci lumea un loc mai frumos decât l-ai găsit.
Oamenii care fac lucruri rele nu prea se bucură cu adevărat de viață, așa cum nu te bucuri de o înghețată făcută din zeamă de șireturi. Nu suntem construiți să facem rele, oamenii de știință au demonstrat asta fără niciun dubiu! Iar când totuși facem rele, ne simțim rău, ne vine să facem și mai multe rele, și ne transformăm în Vrăjitoarea Rea din Vest.
Așa că fii om, AltcinevadecâtSara, fii cer! Lasă gândurile să treacă, alege dintre ele doar pe cele care aduc bun și frumos pe lume! Restul se pot parca în tomberonul de gânduri care nu sunt de niciun folos (acolo e, de exemplu, și gândul meu de când aveam patru ani: să rămân singur pe lume, ca să mănânc doar eu tot piureul cu pui care există în Univers, dar imediat după ce am avut gândul ăsta mi-am dat seama că dacă sunt singur pe lume, trebuie ca eu să fac piureul și puiul la cuptor, iar eu nu aveam voie să umblu la cuptor, plus că ar fi trebuit să alerg după găini pe câmpie, să fac un foc din vreascuri, să… în fine, ai înțeles ideea, nu era un gând bun).
Ai grijă de tine, AltcinevadecâtSara,
Cea care uneori e mai singură decât o macara,
De mâine încearcă să fii drăguță cum e chitara. (mereu mi-am dorit să învăț să cânt la chitară, uite un gând bun pe care l-am lăsat să treacă și n-ar fi trebuit).
Sper să vă fie de folos.
Nu uitați: CaietulMurei@gmail.com
Foarte frumos… Mi-a venit sa plang! de emotii, poate de modul in care ai construit raspunsul.
Bravo printeso. Ma bucur ca te avem!
Cred ca am sa „fur” putintel din articolul tau. Bineinteles cu creditele tale.
Buna Printesa! Te citesc cu drag de multa vreme, extrem de rar las comentarii, insa de aceasta data am simtit nevoia de a spune ceva despre un mic amanunt, care pt un copil ar putea fi ceva insemnat (asa a fost in cazul nostru), asa ca imi fac curaj:
« Rău este un măr care n-a fost cules la timp și s-a stricat pe creanga lui. «
Aici mi se pare putin dublu sens, la noi a aparut ideea ca marul a fost rau, a facut ceva rau si de accea a ramas singur pe creanga lui, necules, pana s-a stricat (suna aproape ca o pedeapsa, desi copilul meu nu spus exact acest cuvant). Fetita mes s-a framantat mult pe aceasta tema, nu crede ca marul este rau. I-am spus ca are gust rau, ceea ce e diferit de ce a inteles ea, dar tot a ramas pe ganduri.
La fel si despre tort am primit o intrebare: « mami, dar de ce e tortul rau ca are multa sare? El nu a facut nimic, nu a fost decizia lui. Iar daca tu pui din greseala prea multa sare, eu nu ma supar. »
Am incercat sa ii spun ca ideea era ca are gust rau, nu ca ar fi rau in sensul « clasic » pe care il stie ea. La tort a inteles mai usor ideea.
Sper sa iti fie de ajutor aceste mici remarci, pe care le scriem cu cele mai bune ganduri indreptate catre tine si catre alti copilasi care poate sa framanta pentru un mar necules la timp.
Cu drag,
AltcinevaDecatSara
Ce copii isteti si cu suflet maaare! Minunat!
Multumesc pentru feedback, m-am gandit si eu la lucrurile acestea, mereu le intorc pe toate partile, si da, uneori ce isi iau copiii e diferit de ce pun eu acolo, dar nu cred ca pe termen lung asta e ceva rau (pun intended), dimpotriva, e prilej de conversatii si lamuriri personalizate, care pot fi mai valoroase decat cele din carte, care sunt generale, dar ce le spui tu lor e fix despre si pentru ei.
va imbratisam!
Am și eu o remarca la ideea ca faptele “arată despre tine cum ești” sau, altfel spus, ne descriu/definesc. Eu am rezonat mult cu conceptul: comportamentul nu este egal persoana. Adică dacă ai făcut ceva rău nu înseamnă ca tu ești rău. Pt ca, in esența, toți oamenii sunt buni. Și adresam mereu comportamentul: nu îmi place ca ma lovești/ca arunci mâncarea pe jos/ca ai spart o banca (lol), as opposite to: nu îmi place de tine, ești rău/rea etc.
Și mie mi-a venit să comentez asta, pentru că eu lucrez foarte tare acum cu mine să rup legătura dintre fapte și valoarea mea. Îmi doresc să ajung la perspectiva: Da, am greșit crunt. Da, pot să fac ceva cu greșeala mea. Da, e de dorit, cel puțin, să nu o mai repet. Dar asta nu înseamnă că sunt un om rău.
Daaar trebuie să ținem cont că aici e doar un fragment din carte (așa am înțeles eu), deci e scos dintr-un context. Uneori când scoți ceva dintr-un mediu și pui în altul, reacțiile sunt cu totul diferite. Ca să nu mai zic că fiecare vine și cu mediul lui propriu, cu contextul său în care interpretează cuvintele.
Un copil inteligent 😉