Andreea Neagu este psiholog specializat în terapia prin joacă. Am cunoscut-o acum trei ani și jumătate, era consilier la școala în care Sofi intrase după trei ani de grădiniță, școală cu predare în engleză, iar ea micuța nu zicea nici măcar Hello. S-au văzut de câteva ori, Andreea a evalut corect nevoile ei și a ajutat-o prin dialog și joacă să aibă o tranziție mai ușoară. Am apreciat blândețea Andreei și instinctul ei bun, am ținut legătura, am făcut și un live împreună pe tema terapiei în joacă, iar acum câteva zile mi-a scris debusolată și copleșită de numărul mare de copii cu vârste tot mai mici care ajung la ea cu probleme emoționale serioase din cauza expunerii timpurii și prelungite la social media. Andreea își dorește să tragă un semnal de alarmă. Unul mare. Copiii noștri nu sunt bine dacă de la 8, 10, 12 ani stau cu orele pe Discord și TikTok, dacă nu mai vor să alerge afară, să citească, să stea cu noi. Despre efectele pe termen mediu și lung, despre cum ne dăm seama când copilul nostru nu e bine, despre ce putem face să prevenim situația asta am povestit cu Andreea în scris, vom face și un live pe acest subiect în câteva săptămâni. Situația nu e roz, nu doar la noi, ci în toată lumea. Copiii nu au suficient autocontrol să se poată opri din a consuma acest conținut (în mare măsură, nepotrivit pentru ei), e nevoie de părinte pentru a le limita accesul și a oferi alternative sănătoase. Nu vă amăgiți că așa îi pregătiți pentru a deveni IT-iști buni. Nu sunt pregătiți pentru tot ce e acolo…
Riscurile expunerii timpurii la social media sunt serioase: copiii nu mai ies din cameră, apar comportamente de autoagresiune în care copilul se taie pe piele cu diverse instrumente ascuțite sau își face rău fizic în alte moduri, se înfometează; copiii nu se mai îngrijesc, nu se mai spală, piaptănă; încep să aibă discursuri cu teme morbide și comportamente suicidare: sunt atrași de moarte, spun că vor să moară, sau chiar au tentative suicidare. Marea problemă este că lucrurile acestea nu trec în timp, dimpotrivă, se consolidează și se transformă în trăsături de personalitate.
Andreea Neagu, psiholog
Andreea, e adevărat că vin în cabinetul tău tot mai mulți copii, adolescenți cu probleme provocate de expunerea la social media? Putem vorbi despre o pandemie TikTok-Discord? Un factor de contagiozitate există sigur…
Da, este adevărat, din păcate. Deși problemele acestea de supra-expunere la social media, de la vârste din ce în ce mai mici, existau înainte de începerea pandemiei, ele au fost accentuate de contextul social și educațional în care copiii, preadolescentii și adolescenții funcționează de aproape doi ani. Există un factor de contagiozitate: nevoia de socializare și apartentență, pe care mulți copii (îi voi numi copii, deși mă refer la toate cele trei categorii de vârstă) nu și-o mai împlinesc în interacțiunile limitate, față în față, care sunt acum condiționate de distanțare socială și alte reguli, și atunci apelează la interacțiuni online, prin platformele de socializare: WhatsApp, Discord, TikTok, Instagram.
Efectele acestei expuneri timpurii la social media sunt devastatoare în timp. Copiii noștri devin foarte vulnerabili din cauza expunerii la un nivel atât de mare de informații pe care e nu le pot gestiona. Aceste vulnerabilități îi predispun la dezvoltarea unor patologii psihologice grave, așa cum sunt bolile mentale accentuate, dar și la dezvoltarea de patologii fizice, boli fizice dezvoltate pe fond emoțional.
Andreea Neagu, psiholog
De la ce vârstă încep să apară efectele serioase ale expunerii timpurii la social media și în ce constă ele?
Problemele serioase încep din preadolescență, din momentul în care puberii încep să-și acceseze nevoia de independență în relație cu părinții și se îndreaptă mai mult către anturaj. Factorul de risc principal în această etapă de vârstă este acela al etapei în sine, perioadă de tranziție între copilărie și adolescență, în care preadolescentii trăiesc destul de multe schimbări pe toate planurile de dezvoltare, însă mai ales pe plan fiziologic. Corpul lor se schimbă datorită pubertății și devin mai vulnerabili la nivel de imagine de sine: nu se mai plac atât de mult, caută repere externe, simt confuzie, în paralel cu unele idei mai clare despre sine. De asemenea, creierul începe să se schimbe foarte mult,sistemul limbic este mai activ, iar copiii încep să dorească să aibă experiențe emoționale mai intense.
În acest context, dacă există niște vulnerabilități anterioare: mediu familial instabil, relații părinte-copil care au funcționat deficitar, probleme afective ale copiilor de tipul anxietății sociale, anxietății generalizate, probleme de adaptare socială în general, sau probleme de comportament agresiv în mediile sociale și multe altele, atunci când intră în preadolescență, perioada fiind în sine una mai provocatoare, copii cu risc deveniți preadolescenți sunt mult mai expuși la riscuri. Riscurile înseamnă fie accentuarea problemelor sociale existente, prin evitarea și retragerea copiilor în social media: nu mai ies din cameră, stau mult pre mult timp pe telefon/laptop/tabletă; schimbarea stării emoționale: apar comportamente de autoagresiune, în care copilul se taie pe piele cu diverse instrumente ascuțite sau își face rău fizic în alte moduri, se înfometează; schimbarea modului în care arată la nivel exterior: nu se mai îngrijesc, nu se mai spală, piaptănă; încep să aibă discursuri cu teme morbide și comportamente suicidare: sunt atrași de moarte, spun că vor să moară, sau chiar au tentative suicidare. Iar printre cele mai comune și „în trend” riscuri sunt aderarea la idei despre orientarea sexuală sau identitatea de gen: spun despre ei că au gen fluid, că sunt gay say bisexuali, în condițiile în care până la vârstele acestea nu au prezentat vreun semn de orientare sexuală diferită.
Marea problema este că aceste probleme nu „trec” de la sine, pe măsură ce copiii cresc și intră în adolescență, ci se accentuează și se transformă în trăsături de personalitate accentuate. Și începem să vedem adolescenți la vârsta de 17-19 ani care primesc diagnostice psihiatrice de Tulburări de Personalitate Borderline, una dintre cele mai grave diagnostice psihiatrice, din punctul meu de vedere.
Cu ce se confruntă acești copii?
Din punctul meu de vedere, toți copiii acestor generații se confruntă cu o criză masivă pe plan social, în relațiile inter-umane. Socializarea copiilor este influențată de factorii artificiali ai social media, unde sunt expuși prea devreme la informații dăunătoare. Mulți copii nu au auzit de moarte, comportamente de autoagresiune, identitate de gen și orientare sexuală de un tip sau altul până nu și-au făcut cont pe o platformă de socializare și nu au găsit acolo aceste informații. Sunt studii făcute în SUA pe generații de adolescenți mai mari, care arată că mulți s-au expus accidental la informații pe temele menționate, iar după expunere, majoritatea dintre ei au trăit emoții intense, și o parte dintre ei au început să replice ceea ce au văzut în online.
Care sunt efectele pe termen lung asupra lor?
Efectele sunt devastatoare: copii vor intră mult prea devreme în servicii de suport psihologic și psihiatric pentru că ajung în situații de risc, însă pe termen lung, rămân vulnerabili. Aceste vulnerabilități îi predispun la dezvoltarea unor patologii psihologice grave, așa cum sunt bolile mentale accentuate, dar și la dezvoltarea de patologii fizice, boli fizice dezvoltate pe fond emoțional.
Vă spun cu durere în suflet că meseria mea va fi una extrem de căutată, însă nu pentru servicii de dezvoltare personală, ci pentru servicii de gestionare a situațiilor de criză și de risc, în care, în general se poate face foarte puțîn pentru copil și familie.
Ce crezi că ar putea face părinții să prevină aceste situații?
Este foarte mult de povestit aici. Părinții trebuie își reia sau să accentueze relațiile de atașament cu copii, relații care încep să fie din ce în ce mai sărace calitativ, cu timp de conectare petrecut în weekenduri și uneori nici atunci. Să aibă des activități de familie.
De asemenea, să susțină dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor cât mai devreme : moduri conecrete în care aceștia își pot face prieteni, apoi menținerea acelor prietenii prin ieșiri dese, socializare multă și diversă. Lumea social media ne izolează din ce în ce mai mult pe toți, dincolo de izolarea dată de contextul social, așa că nu prea mai știm nici, noi, adulții cum să interacționăm unii cu alții. Copiii sunt cu atât mai vulnerabili.
Și lista de „To do’s” continuă…
Ce semne ne arată că e timpul să intervenim?
- Probleme de socializare pre-existente ale copilului, accentuate în prezent
- Bullying prin care a trecut sau trece copilul în mediile sociale
- Probleme de imagine de sine corporală
- Probleme emoționale ale copilului: anxietate, depresie, somatizări, probleme de comportament agresiv
- Relaționare din ce în ce mai dificilă cu propriul copil: închidere în sine, respingere socială, conflictualitate ridicată
- Schimbări bruște de la modul în care era și funcționa copilul până de curând, la moduri opuse.
- Comportamente de auto-agresiune: urme de tăieturi/zgârieturi pe brațe, picioare, autoinfometare, tendințe sau tentative suicidare.
- Orientare sexuală schimbată și identitate de gen schimbată
Ce crezi că ar trebui să facă societatea și statul pentru a reduce efectele devastatoare ale acestor medii asupra copiilor noștri?
Cred că este nevoie să înceapă o intervenție amplă de psihoeducatie la nivel național, pentru conștientizarea existenței acestor probleme, pentru crearea de strategii de prevenție și pentru găsirea de intervenții mai ample, multidisciplinare, pentru copiii deja afectați.
De asemenea, cred că se poate interveni la nivel național, prin programe de scanare și reducere a conținutului de risc din online și social media, astfel încât expunerea copiilor la aceste conținuturi să fie redusă, și, implic efectele negative venite odată cu expunerea.
Sunt multe de făcut, însă este nevoie de oameni informați și resurse bine alocate.
Am avut demult o discuție…ma bucur sa văd partea cu orientarea sexuală apărută brusc și din senin ca simptom al unei probleme mai mari, nu ca un adevar. Sunt de acord cu tot ce este scris, văd des in jur așa ceva și lupta este extrem de grea. Felicitări pentru articol!
Multumesc Ioana ca te folosesti de platforma ta pentru a scrie despre asta. Sunt acum adulti de 20-25 de ani care au genul acesta de probleme pentru ca au crescut cu internetul in era in care parintii au inceput sa lucreze la multinationale si sa fie foarte ocupati. E necersar ca oamenii sa se aduce…. societatea e construita prost cand un singur salariu nu mai este suficient sa intretina o familie… Sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt traditionalista, dar sunt convinsa ca mai multi parinti ar alege sa lucreze amandoi part time ca sa petreaca mai mult timp cu familia daca financiar si-ar permite asta. O saptamana de lucru de 40 de ore nu este sustenabila ca sa faci tot ce este nevoie dpdv al treburilor casnice. Cateodata nu este de ajuns timp liber sa facem tot nici pentru persoanele single (adica fara partner, fara copil), nici nu imi imaginez cum trebuie sa jongleze parintii cu asta…
Nu știu dacă e neapărat asta, serviciu aveau si părinții noștri, când mă gândesc cât muncea mama ma ia durerea de cap, eu cred ca nu fac nici jumătate. După serviciul de 8 ore mai avea si două autobuze de schimbat până acasa, apoi rufe de spălat in mână si mâncare de cumpărat la cozi imense si gătit aproape zilnic, etc. Eu vin de la muncă, comand un glovo, bag rufele la mașină si ies cu copiii in parc. Cred ca criza asta psihologică se datorează deconectarii de semeni, amplificata enorm de psihoza asta cu pandemia. Noi când eram copii petreceam ore in fiecare zi intre alți copii, fizic. Da, ne mai si băteam, dar tot noi ne împăcam apoi. Acum totul e bullying si tragedie, se ceartă părinții ca s-au împins ăștia mici un pic la joacă, deși ei s-au si împăcat deja. Creștem o generație de snowflakes, le ducem noi toate luptele si astfel ajung să se lupte cu sine. Mai bine le dăm drumul zilnic prin parc sau pe unde mai putem, chiar și cu riscul unui covid aproape asimptomatic, ca altfel riscăm chestii cu simptome mult mai serioase.
Foarte bun interviul.
Despre jocurile video ce ziceti?
Foarte bun interviul.
Despre jocurile video ce părere aveți?
Eu sunt o mamă a unei adolescente care are comptamentul descris de dumneavoastră. Așa este, banii nu ajung și atunci muncim atât de mult că nu mai știm nici noi în ce zi suntem. Muncim de nevoie,din dorințe de mai bine și pentru oarece mofturi. Acum ce este de făcut? Adolescenta nu are chef de mine,nimic nu îi convine și nu ratează nici o ocazie de a mă sfâșia din cuvinte.
Foarte bine punctată problema!
Ce este descris mai sus exact o caracterizează pe fiica mea de 14 ani. Nu are chef de viața ,are multe gânduri in cap ,și ca sa scape de ele se taie pe mâini ,picioare .A avut gând de sinucidere .
Am fost la psiholog a avut online și acasă discuții cu medici .
Știți parca se făcea mai bine ,dar in acest an nu mai are chef și pofta de mâncare pur și simplu nu ii este foame , e devastator ce se întâmpla cu ea și cu noi părinții .
Noi vrem sa o ajutam …
Foarte concis, extrem de veridic!
Copiii nu mai sunt protejați de multă vreme, din păcate pentru foarte mulți!
Părinții lor, mulți dintre ei, ori neavând timp de a se ocupa de ei și de nevoile lor reale pentru că nu au suficient timp liber ori, chiar din pură comoditate, le pun ei înșiși la dispoziție aceste “arme” ca telefoanele, tabletele, laptopurile, PlayStationurile și alte videogame-uri, fără a conștientiza gravitatea actelor lor în timp.
Astfel copiii, de mici încă, prin obținerea acestor “arme” sunt supuși unor schimbări radicale a căror repercursiuni vor fi identificate uneori prea târziu. Cât despre ajutorul pe care-l vor putea primi acești copii, din actuala și noua generație, rămâne doar la latitudinea părinților lor!
Cu cât mai târziu și, mai ales, cu cât mai restricționat în timp vor obține mult dorita tabletă, mult doritul laptop, mult doritul PlayStation, cu atât copiii, din toate generațiile actuale, viitoare, vor fi salvați. Salvați de ceea ce distribuitorii le numesc “games”/“jocuri” dar în realitate, ele sunt de fapt “weapons”/“arme”!
Foarte bine atinsă problema, felicitări pentru cuvânt.
Buna seara am aceasta problema cu fiica mea problema expusa mai inainte si nu stiu cum sa o ajut nu vrea sa imi povesteasca nimic este distanta irascibila intrevertita nu stiu cum sa ma comport ca sa o fac sa fie deschisa am nevoie de ajutor va rog ajutatima nu vreau sa o pierd
Nu vreau să par Gică-contra, dar şi pe vremuri copiii/adolescenţii intrau in anturaje dubioase , cu toate că internetul nu se inventase…
De regula golanul clasei avea o intreaga ceata de admiratori care il urmau in diverse „golănii”…de la fumatul prin scări de bloc, găinării , sx prin wcuri sordide, beţii cu „pufăicuţă”… si tot aşa, la un moment dat reuşea să lase vreuna gravidá…care, incercând sā scape de sarcina nedorită işi mai pierdea şi viaţa, sau incerca de-a dreptul să se sinucidã. Golanul şi alţii din anturaj de regulă treceau şi pe la pârnaie…
Şi toate astea…fáră internet, fărá tiktok.
In interviul de mai sus, m-a şocat o afirmaţie:”Copilul nu ştia de moarte până n-a auzit pe tk tok.” Mie mi se pare o carenţă gravă, să ţii copilul intr-o bulă de minciună, sã nu-i explici potrivit vârstei că tot ce are un început, are şi un sfârşit.
Altă idee…părinţii nu au timp sá socializeze cu copiii lor. Nici pe vremuri nu aveau. Munceau in 3 schimburi, inclusiv sâmbăta, unii işi duceau copiii la „săptămânal”, nu existau discutii, timp liber, prietenii cu părinţii…oricum , multe subiecte erau tabu…
Atunci, iti umpleai timpul citind cam tot ce-ti cădea in mână, inclusiv cărți neadaptate vârstei…
Pe mine nu mă miră că un procent din tineretul actual o ia pe căi greşite. Dintotdeauna a fost aşa, sub o altá formă.
Pe mine mă mirá dimensiunea prostiei, naivitatea, credulitatea…de a te implica real intr-o lume virtualá (valabil pt toate vârstele).