Copiii, munca de acasă, mersul la cursuri, gătit, pus și strâns masa de trei, patru ori pe zi, scris, socializat, dus și adus copiii la și de la școală, înot, sport, prieteni, educare cu blândețe, ajutor puțin (suntem doar noi patru, iar bărbatul fie e la birou, fie lucrează în camera lui), și cu toate astea, rămân relativ în control. RELATIV. Ceea ce e suficient de bine. Am înțeles că perfect n-o să fac lucrurile niciodată. Niciun om nu poate să le facă pe toate bine.
Chiar dacă programul e aglomerat și am mereu multe de rezolvat, sunt bine, bucuroasă că suntem sănătoși și am pentru cine face toate astea. Sigur că o mai iau la vale când nu mă odihnesc destul sau mi se pare mie că nu sunt apreciate eforturile mele, mai trântesc un sertar, mai boscorodesc, mai scot ochii, că om sunt. Dar cel mai mult sunt în echilibru.
Ce fumez, întrebați?
M-am gândit mult la asta, la ce mă ajută. Dincolo de mașina de spălat vase, de uscătorul de rufe, de aspiratorul robot, mă ajută că am făcut suficientă terapie cât să pot să mă uit rapid la motivul real pentru care îmi sare muștarul (e o nevoie neîmplinită acolo, pe care o urmăresc apoi până e împlinită, adică cer ajutor sau fac rapid ce trebuie pentru mine), soțul e antrenat și el să intervină când îi spun (mai avem de lucru la a interveni înainte ca eu să ajung la cota de avarie), ajută și că au crescut copiii și e mult mai ușor cu ei. Am făcut mai jos o listă cu strategiile mele principale de abordare a copiilor, a vieții în general, care mă ajută să rămân într-un spațiu de bucurie și recunoștință, îmi permit să fiu un om mai degrabă liniștit și echilibrat decât o furtună de emoții, pot găsi ușor soluții, pentru că partea rațională a creierului meu are controlul în cea mai mare parte a timpului, pot crea (cărți, evenimente, întâmplări) și sunt o companie plăcută (ei, nu chiar tot timpul). Iar asta e rezultatul unui proces lung și al unei sume de lucruri pe care le fac acum la fel de natural cum respir (și pe care multă vreme le-am practicat mecanic, cu efort considerabil).
Sper să vă fie de folos. Iată principalele mele 10 strategii de supraviețuire.
- Nu iau personal împotrivirile copiilor, soțului, necunoscuților de pe internet – am citit suficient și am vindecat suficient în terapie cât să pot separa foarte bine cine sunt eu, ce fac și ce simt, de ce sunt, fac și spun ceilalți. Pot intui rapid direcția din care vine furia cuiva, știu ce pot și ce nu pot face copiii la vârstele lor, nu mai am așteptări de la nimeni în afară de mine, așa că fie am surprize plăcute, fie n-am surprize deloc.
- Abordez cu umor sau cu muzică tot ce se poate – am aruncat de niște ani hainele de victimă, am renunțat la dulcele aer de dramă din viața mea, pe care l-am adoptat când mi se părea că toate relele mi se întâmplă doar mie, că sunt blestemată, că niciodată n-o să pot să fiu bine, pentru că nu merit. Acum știu sigur că merit și fac ce pot să iau de la viață ce cred că mi se potrivește. Mă amuz când îmi scapă printre degete ceva, știu că mai urmează o șansă mai târziu, o să mă asigur de asta. Pun muzică, mă mișc, mă uit în oglindă, le povestesc copiilor despre eșecul meu, analizăm împreună. Când ei sunt sursa frustrării mele, o iau încetișor, tot cu muzică, o dăm în joc, sau cer o pauză (vezi pt. 3)
- Pun câteva secunde între emoție și reacție – asta mă ajută enorm! Nu mai REacționez la tot ce vine spre mine, pentru că asta aducea cuvinte urâte, reacții nepotrivite, apoi regrete și mai multă furie. Orice ar fi, îmi dau un pic de timp. Câteva secunde. Respir adânc și stau cu ce simt. Atât. Cel mai adesea, răspunsul pe care-l am după această pauză e unul rațional, calm și mult mai eficient.
- Verbalizez (delicat) ce simt și ce cred că simt copiii – am observat în timp că ei acumulează multă frustrare când se simt neînțeleși, așa că mereu când emoțiile lor sunt puternice, înainte de orice, ne uităm împreună la ele, îi ajut să-și ia pauza de care spuneam mai sus, respirăm, rămânem aproape
- Ventilez cu alt adult – oho, nu știu ce aș face fără miștourile cu prietenele mele pe orice ține de părințeală, fără glumele cu soțul, fără ora de terapie, unde pot spune și fi oricum, ca să scot ce altfel ar fermenta acolo
- Iau pauze mici și dese pe parcursul zilei – creierul obosește, emoțiile se adună, corpul înțepenește, sufletul se simte nevăzut și neauzit când faci numai ce trebuie, ore la rând. Așa că mi-am făcut acest obicei să mă opresc din ce fac, că scriu, mă joc cu copiii, gătesc, împăturesc rufe, și mă întind, respir, fac zgomote ciudate, mă scutur, uneori deschid cartea, alteori schimb apa la flori, mă machiez, îmi împletesc părul. Seara am timpul meu, măcar o oră, în care fac ce vreau eu și nimeni nu mă bate la cap (asta se întâmplă după ora 9, când copiii dorm, iar omul are timpul lui cu el).
- Dorm cât de mult pot – somnul meu de noapte e sfânt (când se poate). Insist să nu fiu trezită înainte de o anumită oră, mă duc în pat cât de devreme pot, citesc, mă deconectez, să las melatonina să se producă și să mă adoarmă.
- Stabilesc reguli și program cât mai clar – de mare folos ne-au fost mereu regulile și rutina în casă, micul dejun, gustarea de fructe, prânzul, gustarea de la 4, ieșirea în parc, cina, baia, povestea, limita la ecrane, la dulciuri și așa mai departe. Știm de unde până unde ne putem mișca și asta ne aduce liniște și structură.
- Dar rămân flexibilă cât de mult se poate – asta am învățat cât erau copiii foarte mici: să las mereu spațiu de imprevizibil, uneori ne putem uita juma de oră în plus la ceva ce ne place mult, de Crăciun ne culcăm la miezul nopții, la drum lung timpul de ecrane poate crește cu 25% și așa mai departe.
- Le dau lor ce vor, dar îmi dau și mie (sport, muzică, filme, bunătăți, socializare) – nimic din ce le ofer lor nu mi se pare prea bun pentru mine, așa că am grijă de mine cum am și de cei pe care-i iubesc. Îi scot pe ei afară? Alerg cât ei se joacă. Se uită la un film bun pentru ei? În timpul ăsta citesc ceva bun pentru mine. Mă asigur că se văd des cu prietenii lor? Fac același lucru și pentru mine. Le apăr cu dinții programul de somn? Nici al meu nu e mai prejos.
Sigur că mai sunt și altele, mici și importante, dar pentru mine, astea-s esențiale.
Dacă aveți și voi, do share, să se inspire mamele mai proaspete ca noi, astea veterane. 🙂
Cred că vă mai pot fi de folos și aceste articole:
Cum fac să am timp și pentru mine. Cele 14 lucruri care mă eliberează
Cele mai importante lucruri în relația mea cu copiii mei
Super! Fix de ce aveam nevoie in momentul acesta! Multumesc! M as bucura sa publici si o lista cu acele reguli care mentin pacea?. Mie nu prea imi iese.
Ai mentionat mai sus la punctul 5 despre o ora saptamanala de terapie? Despre ce terapie e vorba?
Terapie cu un psihoterapeut.
Faina lista ta, toate punctele sunt importante sa nu o luam razna. La mine ajuta mult ” reteaua” de prieteni cu copii, ii mai adunam pe toti la una din case si asa copiii au timp de joaca alaturi de prieteni, parintii liberi isi aerisesc creierul prin pauza de mamaaaaaaaa
Am doi baieti, 13 si 15 1/2. De ani deja, am eliminat „De ce eu?” cu regula „o sapt de servici” cel mic, o sapt cel mare. Tot ce poate face, conform varstei si compromisului, face „cel de servici”. In prezent include: gunoi, vase din masina la loc, mici cumparaturi in secunda in care e nevoie, mutat rufe din masina in uscator si pornit program, intors sosete pe fata cand e de spalat tura de sosete, etc. Sarcinile de servici se modifica in timp, de regula in mai multe, cu negocieri prealabile. Spor si inspiratie!
Eu exact azi am simțit că o iau razna. Copiii mici de 5 și 3 ani sunt acasă, fiind răciți. De altfel, avem toți simptome de răceală, ceea ce îngreunează totul pentru mine. M-am trezit indispusă, cu tonul vocii prea ridicat și morocănos, copii certăreți și niște dureri de spate teribile. Mi-am zis ca azi a fost cea mai urâtă zi din viață, în care m-am urât mult. E groaznic când faci mereu aceleași lucruri care știi câtă durere îți produc mai apoi când îți revii.
Am început să mă cunosc abia de când am copii și stiu unde sunt problemele, însă mi se pare că drumul spre vindecare pentru a opri cercul vicios, este nespus mai mare decât aș fi crezut.
Îmi este ciudă si uneori nu mai am nici chef să mai lupt să fiu un om mai bun. Eșecurile par a fi mai mari decât efortul in sine. Probabil nu voi reuși niciodată, fiindcă nici “educatorii” mei nu au reușit.
Atentie la simptome de Covid. Daca crezi ca poti sau daca crezi ca nu poti, tot adevarat e, e o vorba descoperita recent. Oricat de mic e pasul spre imbunatatire, tot e mai bun decat niciunul. You will get there. Cu vorbe bune adresate tie ajungi mai departe decat daca esti mereu cu lupa criticii personale pe tine.
Cat de frumos, ma bucur sa vad ca exista astfel de exemple umane, modele.
Cat despre mine, nu sunt intrebata cum ne descurcam cu 3 copii, nu as indrazni sa dau sfaturi, fiecare are propriul ritm si ceea ce mie mi se pare fengshui sau sanatos, poate altuia nu i se potriveste si mai rau as provoca. Practic, fac ce pot pentru cei apropiati mie, in comunitatea mica din jur, ajut o mama daca pot si cere, daca nu, merg mai departe. Terapie la padure multa, chestii simple. Dar sunt departe de a fi o mama model, ma straduiesc doar sa fiu acolo pentru ei, sa simta ca le sunt alaturi si sa fie fericiti, sa stie ca sunt iubiti neconditionat. Habar nu am daca reusesc, tind sa cred ca nu prea imi iese deloc – dar, doar timpul va dovedi asta. In fiecare seara adorm cu gandul cat am gresit azi si ce voi face mai bine maine. Si incerc mai bine maine, dar nu mereu imi iese.
Buna, Ioana!
As vrea sa stiu cum ai reusit sa faci un program de somn pentru copii. Sa inteleg ca, fara mici exceptii, in general ei se pun la somn in fiecare seara la ora 9, indiferent de sezon? Intreb pentru ca vara se intuneca tarziu si sunt curioasa cum se poate respecta un astfel de program de somn, adica ei nu zic ca ar vrea sa stea mai mult, ca nu se culca daca nu va culcati si voi etc? Nu se plictisesc de aceasi rutina?
Mi se pare foarte ok ca exista un program de somn stabilit, de aceea sunt curioasa de mecanismul din spatele lui (cum reuseste sa il sustina pe perioade lungi de timp).
Multumesc!
si eu sunt interesata de raspuns 🙂 Noi avem un baietel mic de 2,5 ani, si tot nu reusim sa avem o structura atat de bine pusa la punct. Se adoarme cand se adoarme, in functie de multi factori. Poate se va schimba ceva cand va incepe gradinita
Lisa, pana raspunde Ioana, iti pot spune cum este la noi, fiica-mea are 8 ani si jumatate si program de mers in pat la 9 si adormit maxim la 9:30 (cand era micuta o puneam in pat la 8). De cand a renuntat la al doilea somn de zi, apoi la primul, am incercat sa o ghidam sa adoarma seara devreme. Avem ritual in fiecare seara, cream mediu propice somnului (liniste, lumina difuza -vara avem storuri exterioare pe care le lasam jos complet), spalat, poveste, somn usor. Am facut rabat la ora de culcare extrem de rar (cred ca de maxim 5 ori pana la varsta aceasta). I-am explicat ca pentru a creste mare si sanatoasa, corpul ei are nevoie, pe langa mancare sanatoasa, miscare si de odihna. Pare sa inteleaga. Da, protesteaza uneori, doreste sa ramana peste ora de culcare, uneori o lasam cateva minute pana ii amintim din nou ca este ora de spalat. Ii mai dam exemple de colegi de ai ei care se trezesc greu dimineata si care nici nu apuca sa manance, colegi care se culca tarziu zilnic si sunt obositi. Ii spunem ca noi , ca familie, alegem sa avem o viata ordonata, ca nu stam nici noi, adultii, pana la ore inaintate (chiar asa este) pentru a putea fi odihniti a doua zi. Stam mult de vorba despre orice, cu explicatii pe care acum si le citeste singura in cartile din casa.
Buna, Ioana!
Ca mamica, iti multumesc pentru articolele de acest fel!! Eu am copii inca mici (4 si 1 an) si e tare greu uneori cu gestionarea propriilor emotii, prin tavalugul de task-uri zilnice, asa ca tips-urile tale sunt tare pretioase! Referitor la terapie, ai putea sa imi recomanzi un psihoterapeut bun? Doar daca se poate…
Merci mult!
Buna, Ioana!
Sunt niste sfaturi foarte bune, multumim, eu sunt mama de 3, un baietel de aproape 6 ani si gemenei (fata si baiat) de un an si trei luni. De doua luni am inceput serviciul (6 ore ) si desi credeam ca imi va fi greu avand in vedere faptul ca ii alaptez pe cei mici si sunt foarte atasati de mine, acest lucru ne-a facut mai mult bine, eu am timpul meu daca pot sa zic asa, ei petrec timp si cu altcineva (tatal, bunica). Cred ca secretul ca sa nu o luam razna este sa creeam o rutina si sa gasim timp si pentru noi, chiar si 30 de min pe zi, desi pare imposibil.
somnul, e sfant si la noi. Ba mai mult, noi dormim si de amiaz, toti, adulti si copii. Avem 3 baieti, au energie nu gluma, gatim si dieta stricta deci pe la noi este mai mult haos decat liniste. Cu toate astea, am reusit sa ne tinem de somn. De ceva vreme cel mare, nu mai doarme de amiaz in fiecare zi, depinde cum are programul la scoala. Avem o curte si copiii stau mult afara. In functie de sezon, 3 ore minim zilnic, dar si iarna, altfel nu avem cum. Cu toate ca avem curtea, tot ii scot zilnic la plimbari pe afara, la parc. Daca ar avea fiecare camera lui, recunosc ar fi mai usor sa ii adorm seara, dar nu avem. Cei mari dorm impreuna, eu cu al 3 lea, inca alaptez deci noaptea nu am somn legat, de ani buni. adorm eu pe toti 3 seara, dupa dusuri, spalat pe dinti, pijamale,mergem toti in camera baietilor sa ‘inchidem ziua’, adica: spunem rugaciunile, multumim, apoi fiecare povesteste cum a fost ziua, si inchide simbolic ziua, zice daca a fost bine etc. Pt astea, nu as avea energie daca nu as dormi de amiaza. Fac asta de 7 ani, asa ne am obisnuit si e momentul lor preferat din zi, vorbesc asa mult. Dupa asta urmaza jocuri simple: mima, ghiceste ce este sau Spionez…toate inventate de mine, dar inspirate si de net. Apoi, in sfarsit citim povste, cateva capitole dintr-o carte (momentan citim din copacul departarilor (recenzia cartii e aici e pe blog, multumesc). Cateodata le cant, asta le place mult. In functie de cat de mult am jucat, vorbit cu ei adorm in jur de 9 seara, dar sa zicem 9.30. Stiu ca pe vremea mea, era si poate inca mai. oroare de somnul de amiaz. Eram terorizati, unii din noi sa dormim si in nici un caz nu sunt de acord sa fortezi somnul la amiaza copiilor.
Din cunostinte, nimeni nu ii pune la somn, deja de la 2 anisori si se uita la noi coudat, ca domim toti. Nu stam sa ne explicam, ca ar fi prea multe de spus. Eu dormeam bine cand eram copil, crescuta la tara, eram mereu afara si nu mai deranja ba chiar dormeam de drag la amiaz. Ai mei dorm cu drag, un scurt somn,p la amiaz, deocamdata, atata vreme cat au ziua plina si destula activitate. Sunt foarte inalti, energici si destepti foc. Daca am sta la bloc sau in casa toata ziua, banuiesc ca nu ar avea rost somnul de amiaz si seara ar fi deja prea extenuati. Cel mai mare avantaj la casa micuta si copii multi. ca te scoate mult afara, in natura
Ce frumos ai scris, Alexandra! Intr-adevar somnul de dupa amiaza face bine cand copiii stau mult pe afara. Si noi avem trei copii (2 baieti si o fetita) si cateodata dorm toti, dar de obicei doar cea mica. Baietii adorm mai usor si mai devreme seara daca dupa amiaza doar au program de ora de liniste. Am lucrat mult cu mine pentru a scapa de convingerile limitative care ma ancorau in acele „trebuie”, taskuri de tot felul si reguli mostenite. E asa bine cand putem sa avem grija de noi si de copiii nostri fara sa ne uitam la altii cum fac ?