Sunt foarte bucuroasă că a apărut această carte importantă în colecția Educație cu blândețe, am lucrat mult la ea și a ieșit excelent în traducerea Luciei Popovici. 14 conversații până la 14 ani, de Michelle Icard e o carte foarte populară în multe țări, mă bucur și că primul tiraj în română a fost epuizat în doar câteva zile! Al doilea tiraj iese de la tipar foarte curând și sper să ajungă în multe familii, e o carte care ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine copiii mari, peste 10 ani, și ne oferă indicii despre cum să le vorbim despre teme importante (relații, iubire, siguranță, bullying, bani, job, responsabilitate socială, sinucidere, sex) astfel încât să reușim să-i ghidăm spre maturitate fără să-i îndepărtăm de noi, de valorile morale ale familiei, de echilibru, dar nici de ei înșiși.
Mai jos am pus un capitol din carte care mie mi se pare foarte important în contextul actual, când tot mai mulți tineri se taie, se rănesc, nu știu să aibă grijă de ei. Sper să vă fie de folos. Aveți mai jos capitolul integral:
Un număr semnificativ de copii încep să experimenteze cu autovătămarea în jurul vârstei de doisprezece până la paisprezece ani pentru a-și exprima sentimentele de tristețe, suferință, anxietate sau confuzie. Cercetările au descoperit că o treime până la jumătate dintre adolescenții americani își produc vătămări. Adulții trebuie să știe că autovătămarea nu are o legătură directă cu sinuciderea, dar că indică totuși nevoia de intervenție. Repet, dacă descoperi că un copil de care îți pasă se vătămă singur (se taie, își face vânătăi sau își face rău altfel cu intenția de-a simți durere) nu înseamnă că are tendințe de sinucidere. Înseamnă totuși că are nevoie de ajutor ca să-și gestioneze emoțiile.
Dacă descoperi la copilul tău că își face rău singur, reacția ta contează. Dacă ești îngrozit, dezgustat sau temător, copilul tău ar putea să se închidă în sine și să-ți ascundă emoțiile pe care nu reușește să le proceseze.
La capătul opus al reacției exagerare, unii părinți cred că tăieturile sunt atât de comune în prezent, încât copiii le încearcă doar ca să atragă atenția, să se integreze sau să experimenteze și că problema se va rezolva de la sine, în mod natural. Obiceiurile de autovătămare pot dispărea temporar, însă de obicei reapar dacă nu li se oferă copiilor abilitățile de adaptare potrivite. Asta necesită adesea terapie dialectic-comportamentală (TDC), un mijloc foarte eficace de a-i învăța pe copii să gestioneze emoțiile care altminteri ar putea fi copleșitoare sau de nesuportat.
Chiar dacă ai impresia că copilul tău nu s-ar vătăma singur, ar trebui totuși să deschizi subiectul, deoarece l-ar putea îngrijora alți copii de la școală care fac asta sau care vorbesc despre așa ceva. Ca și în cazul altor subiecte sensibile, este bine să te referi la un exemplu din afara familiei. Copiii intră în defensivă dacă își închipuie că abordezi un subiect pentru că îi suspectezi. Folosește un personaj dintr-o carte sau dintr-o emisiune, o vedetă care discută despre asta în mod deschis sau o știre generală despre autovătămare drept o introducere neutră în acest subiect. Apoi cere-i copilului să-ți explice cum a înțeles el problema. Așa îl faci să simtă că te poate ajuta, nu că este nevoit să se apere pe sine sau să-și apere prietenii.
Discuțiile despre sinucidere reprezintă astăzi o altă parte considerabilă din viața copiilor noștri. În anul 2016, sinuciderea a fost a doua cauză a deceselor în rândul persoanelor între zece și douăzeci și patru de ani. În viețile lor saturate de media, copiii află imediat când o vedetă moare sinucigându-se și sunt de asemenea atenți când prietenii lor fac aluzii online la sinucidere sau la autovătămare. De fapt, copiii sunt adesea conectați online cu prietenii prietenilor, așa că veștile circulă repede când se petrece o tragedie. Pe scurt, elevii de gimnaziu absorb mult mai multe informații despre sănătatea mintală decât noi la vârsta lor. Înainte să apuce copilul tău să termine școala primară, ar fi o idee bună să ai cu el discuții sincere și deschise despre sănătatea mintală, autovătămare și sinucidere.
Observație importantă: Urmărirea unui personaj fictiv la televizor care încearcă să se sinucidă poate crește ideația suicidară la unii copii, așadar evitați să urmăriți programe care dramatizează sinuciderea; totuși, cercetările arată că discuțiile cu copilul tău despre sinucidere nu au același efect. Studiile nu arată nicio creștere statistică în ideația suicidară în urma întrebărilor despre gândurile referitoare la suicid. De fapt, discuțiile deschise despre sinucidere le ameliorează copiilor gândurile. Cu alte cuvinte, poți și ar trebui să vorbești devreme cu copilul tău despre suicid. Același lucru se aplică și autovătămării. Includeți aceste subiecte în conversațiile voastre de familie.
Sabotori ai conversației specifici autovătămării și suicidului
Felul în care vorbești cu copilul tău despre suicid și autovătămare este incredibil de important. Pentru sabotorii conversației pe subiectul autovătămării și suicidului, am discutat cu un expert, dr. Amanda McGough, psiholog clinician specializat în prevenția și postvenția suicidului, președinta Fundației Americane pentru Prevenirea Suicidului din Carolina de Nord. Ea sugerează următoarele sfaturi:
Nu întreba „De ce faci asta?” Copilul tău probabil că nu știe de ce, iar adresarea unei întrebări la care nu are răspuns poate încheia repede conversația. Îmbrățișează-ți copilul, susține-l și spune-i că nu trebuie să poarte singur povara sentimentelor sale. Ești acolo să-l asculți și să găsești pe cineva care îl poate ajuta.
Nu exprima îngrijorare. Rămâi calm. Copiii care au gânduri de sinucidere simt adesea că sunt o povară pentru alții, gândindu-se: „Ai fi mai fericit dacă n-aș fi aici și dacă n-ar trebui să te îngrijorezi pentru mine”. Exprimarea temerii sau îngrijorării tale poate contribui la sentimentul lui că este o povară pentru tine. În schimb, subliniază că există mereu alte opțiuni în afară de sinucidere și că îi poți găsi ajutor.
Nu pomeni cuvântul „nebunie”. Pacienții adolescenți ai lui McGough îi zic că, atunci când părinții lor le spun lucruri precum „Doar nu te gândești să faci vreo nebunie, de exemplu să te sinucizi, nu-i așa?”, sunt mai puțin dispuși să-și dezvăluie sentimentele față de părinți. S-au deschis atunci când părinții le-au adresat întrebări directe, precum „Ce fel de gânduri ai despre viața ta?”
Atenție la cum stigmatizăm sănătatea mintală în fața copiilor noștri. Atunci când vorbești despre sinuciderea unei vedete, nu spune niciodată lucruri de tipul „Pur și simplu nu înțeleg cum ar putea cineva să facă asta” sau „Ce gest egoist!” Aceste declarații îi trimit copilului tău semnalul să-și păstreze gândurile pentru el. Chiar și expresia a comite suicid implică un stigmat, deoarece folosim de obicei verbul a comite în combinație cu păcat, omor sau crimă. McGough recomandă să întrebi despre „gânduri de sinucidere” în loc de „comiterea de suicid”. Ea te încurajează să arăți compasiune față de emoțiile copilului tău, chiar și când acestea te sperie.
Nu spune „Vreau doar să fii tu din nou”. Este greu să ne vedem copiii schimbându-se, mai ales atunci când schimbarea aduce tristețe. În perioadele mai dificile ale procesului de creștere, s-ar putea să tânjești după ușurința și bucuria trecutului. Însă, așa cum a spus Theodore Roosevelt, „Comparația este hoțul bucuriei”, iar asta nu se aplică doar la compararea fericirii tale cu a altora. Nu-ți răpi ziua de astăzi tânjind prea mult după ziua de ieri. Dacă suferă, și copilul tău ar vrea să se simtă mai bine. Nu ajută să insinuezi că nu este el însuși atunci când se simte trist sau furios. În schimb, recunoaște-i durerea și spune-i că nu este permanentă.
Nu presupune că poți gestiona problema singur. Pune-ți neapărat copilul în legătură cu un terapeut specializat dacă exprimă sentimentul că se simte o povară sau dacă transmite că are gânduri de sinucidere. Dacă riscul este iminent, du copilul la urgențe. Riscul iminent poate apărea atunci când copilul caută online modalități de a-și lua viața sau își exprimă planul personal pentru cum să-și ia viața. Să nu presupui niciodată că discuțiile despre sinucidere sunt un mod de a căuta atenție. Lasă un specialist să evalueze asta.
Copiii de clasa a treia cunosc deja conceptul de sinucidere și este bine să discuți despre asta cu copilul tău, chiar dacă este atât de mic. Dacă exprimă tristețe, anxietate sau confuzie într-atât încât să vorbească despre sinucidere sau autovătămare, este important să discuți cu el, dar asta nu reprezintă un tratament. Ai grijă să ceri ajutorul unui specialist. Asigură-te, de asemenea, că știe că, dacă un prieten exprimă astfel de gânduri sau dacă vede un prieten făcându-și rău singur, nu trebuie să țină secrete aceste lucruri. Informează-l că îți poate povesti în siguranță și că îl vei ajuta să găsească cea mai bună cale de a-i oferi prietenului sprijinul de care are nevoie. În final, salvează numărul TelVerde Antisuicid în telefonul copilului tău, ca să îl poată folosi pentru el sau pentru a ajuta pe altcineva: 0800 801 200. Spune-i copilului că orice apel la acest număr este confidențial, nu presupune chemarea poliției sau a ambulanței și că majoritatea oamenilor care au sunat au declarat că i-a ajutat să se simtă mai bine.
