Dar niște Botox nu fac și eu?

Ieri am postat niște stories de-acasă, nu public foarte des stories, încerc să nu trăiesc cu telefonul în mână și nici nu cred că ce fac eu e atât de interesant cât să public zeci de stories pe zi, sunt săptămâni întregi în care nu public nici unul, apoi public cinci, mai arăt jocuri, cărți, vreun loc deosebit, mai degrabă rar decât des. Nu zic că așa e bine, doar așa mi-e bine mie. Cine dorește să publice non-stop (mi se pare că majoritatea celor pe care-i urmăresc postează non-stop), foarte bine, nu mă deranjează cu nimic, uneori mă uit cu interes, cel mai adesea însă mă plictisesc, cred că e chestiune de vârstă.

Revenind, că am făcut o paranteză de babă care uită ce-a vrut să zică, ieri am postat acest story și am primit multe reacții în privat, foarte drăguțe, pline de iubire, oamenii mi-au scris că sunt drăguță, că ce bine-mi arată părul, ce frumos îmi strălucește pielea, că sunt tot mai fresh, m-am bucurat, pentru că și mie mi se pare că sunt bine, chiar dacă sunt foarte obosită, trecem prin schimbări mari, care cred că-mi priesc.

Ei, și unul dintre mesaje îmi sugera botox. S-a mai întâmplat și în trecut, pentru că am câteva riduri pe frunte care sunt foarte vizibile. Le am de mulți ani, cred că eram în facultate în anul doi când le-am observat prima oară.

Dar să faci niște Botox te-ai gândit?

Da, m-am gândit de câteva ori în ultimul an.

Deocamdată nu mă deranjează suficient ridurile mele, nu mă deranjează nimic la mine, mă uit în oglindă și-mi zâmbesc. Mai așez un fir de sprânceană, mai observ amuzată o pată mică, trecătoare, dar cam atât.

Așa mă cunosc eu, cu rid pe frunte. Așa cum am ochii verzi și gura mare, așa am și riduri pe frunte.

Când o să mă uit în oglindă și o să mă încrunt, când o să mi se pară că eu nu mai sunt eu cu ridul ăsta adânc, atunci o să mă duc și o să fac și Botox. Poate că asta n-o să se întâmple niciodată sau poate o să se întâmple prea târziu, poate că ar trebui să-mi fac preventiv. Dar dacă fac Botox și apoi mă uit în oglindă și nu mai sunt eu acolo?

N-am nimic împotriva ideii în sine, nu protestez anti-botox, e foarte bine că există, câtă vreme te ajută să fii bine cu tine în procesul de deztinerire, mno, perfect.

Ce voiam mai mult să zic este că sunt foarte bucuroasă de voi, femeile din satul acesta, cât de frumos știți să dați înapoi, să complimentați o altă femeie, îmi place mult asta!

A, da, și sunt și ochelaristă, mai nou. Cu două rânduri de ochelari, like a proper lady. Unii pentru aproape, alții pentru departe. Când stau de vorbă cu omul față în față, nu am nevoie (încă) de ochelari. Deci dacă îmi zâmbiți pe stradă și eu nu zâmbesc înapoi, nu e că-s arogantă, ci doar că-s chioară și uitucă (plec de acasă frecvent fără ochelari, sunt prea mândră să mi-i atârn de gât).

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

23 comentarii

  1. Prințesă, sunt de părere că-ți duci foarte frumos vârsta, n-ai avea nevoie de îmbunătățiri, decât dacă ai simți asta. Mă apropii de 38, talpa gâștei e prezentă de pe la 24, cu timpul ridurile doar s-au adâncit, semn c-am râs mult la viața mea. Și n-aș schimba nimic.

  2. Ești frumoasă! ❤️
    Eu mă uit lung la ale mele, am zile în care sunt ok cu ele, altele în care le văd prea adânci. Îmi aduc aminte apoi că vedem cu 45% mai mult decât văd cei din jur (nu mai știu de unde știu asta) și mă relaxez un pic. Și mai sunt zile în care îl văd pe tata, am ridurile de la el. Și asta mă bucură, îl port mereu cu mine ?
    Zi cu soare să ai!

  3. Salutare!

    Recunosc, am dat click pe articol instant cand am vazut titlul, din motivul ca la 28 de ani ma gandesc deja la botox/acid hialuronic pentru liniile fine si la cat au evoluat saloanele in ziua de azi.
    Mi se pare putin nedrept si neinformat sa spui ca „nu mai esti tu” daca iti faci astfel de interventii, intrucat diferenta dintre J.Lo, Giselle, Andreea Marin si Barbra Streisand/Jane Fonda/Courtney Cox o face cantitatea de produs injectata, iar cele din urma n-au fost deloc decente in alegerile lor :)).
    Nu incurajez nicio directie, spun doar ca poti face lejer un minim de injectare pe care sa il observi doar tu, oglinda si familia care te vede 24/24.

    Multa sanatate si la cat mai multe povesti faine!

    • Am făcut botox, doar pe frunte și ochi și am avut zile în care nu ma recunoșteam în oglinda, ma simțeam panicata. Noroc ca a trecut efectul după 6 luni

  4. Esti frumoasa asa cum esti! Mesajul acestui articol mi se pare acceptare de sine, cu bune si mai putin bune. Fiica-mea ma intreaba de ce nu ma machez (un ruj pun, uneori si o crema coloranta), asa ca alte femei pe care le vede prin reclame. Raspunsul meu si mesajul pe care vreau sa i-l transmit ei, ca viitoare femeie, este ca eu sunt bine in pielea mea, ca fiecare varsta are frumusetea ei. Si fotografiile prelucrate mi se par ciudate, nu as putea avea aceeasi varsta in fotografii, iar fiica-mea sa apara crescand. Sarbatori minunate, Ioana!

  5. Eu port ochelari de cand ma stiu si din pacate abia la facultate cineva care ma stia destul de putin, mi-a zis ca ceva de genul „uite-o pe asta, e frumoasa chiar daca are ochelari”… am plans de bucurie ca sunt si eu frumoasa!!!

  6. Hai ca esti frumoasa! Si la exterior si la interior. Ridurile sunt una, dar si procesul tau de infrumusetare interioara si exterioara nu e deloc de colo. Te iubim, Ioana si iti multumim pentru ce faci.

  7. Ioana, esti tare frumoasa, dar mai presus de aspectul fizic, esti un om atat de bun, incat nu ai putea niciodata sa fii altfel decat frumoasa.
    Te urmaresc si pe fb si ma incearca o senzatie de pierdere si regret cand citesc ca treci prin schimbari mari, ma gandesc ca are legatura cu plecarea voastra din tara, pe care ai mai mentionat-o anterior.
    Sper sa gasesti totusi o cale sa ramai alaturi de noi. In acelasi timp, iti doresc numai bine in viata noua pe care o veti incepe, sa se aranjeze lucrurile exact asa cum va doriti.
    Te imbratisez si iti doresc sarbatori linistite !

    • Da, si eu simt acelasi lucru…putina tristete ca probabil si voi plecati din tara asta care nu se mai face bine si sper din suflet ca vei ramane cu noi in acest spatiu virtual, sa ne impartasesti din noua voastra normalitate. Sa fiti sanatosi, sa aveti sarbatori frumoase si sa se aseze lucrurile exact asa cum va doriti! Si da, esti atat de frumoasa prin ceea ce faci ca n-ai putea vreodata fi altfel decat frumoasa! 🙂

    • Off, și eu tot la plecarea din tara ma gândesc când spune ca trece prin schimbări mari 🙁 oricum e un miracol ca a rezistat pana acuma! Sa-ți iasă toate cum vrei, Ioana, și sa te bucuri din plin!!

    • Eu sper ca nu la emigrat se refera. Mi se pare nebunie curata sa emigrezi cu 2 copii de varsta scolara in perioada asta de maxima incertitudine pe toate planurile, in toate tarile (ma refer la contextul pandemic, in care foarte multe job-uri sunt cu semnul intrebarii, inclusiv pentru nativi).

  8. Am studiat chinese face reading, o ramura medicala veche de pe vremea cand oamenii nu se dezbracau la medic. Li se analiza fata si erau diagnosticati. Suna prosteste in epoca rmn-ului, dar sunt lucruri testate in sute de ani. Exista o harta a anilor vietii pe care o porti pe fata, cu exactitate pot sa-ti spun cand ai facut ridurile de pe frunte si daca ai memorie buna poti sa le legi cu un eveniment care ti-a marcat varsta respectiva. In general, aceste riduri de pe frunte sunt de bun augur, mai ales cand sunt continue, se spune ca ai invatat lectia pe care ti-a dat-o viata. Departe de mine sa pun diagnostice, dar ma folosesc de stiinta asta cand intalnesc oameni noi sau cand dintr-un grup mai mare trebuie sa aleg o persoana pentru o anumita treaba. Daca ma aflu intr-un context de serviciu stiu cine si-a gasit vocatia in cariera si pot sa aflu mai multe, daca ma aflu intr-un context de familie – la fel se vad cei impliniti si cei mai putin impliniti. Pot sa aleg pe cineva care e un bun ascultator, daca am nevoie sa fiu ascultata, sau pe cineva care sa-mi dea imaginea gravitatii unui subiect pentru ca nu pot sa-si ascunda sentimentele.
    Ca si principiu in medicina chineza, schimbarile (c-or fi ele de adaos – botox, colagen, cerneala din tatuajele cosmetice care schimba radical forma pe care au avut-o, de exemplu, sprancenele tale, sau de extragere – cum ar fi rinoplastia) fac rau psihicului tau care se vede prins intre ciocan si nicovala, stie ca acolo e o problema, dar nu o vede. Una singura face bine, extragerea de grasime din pleoape (sau ridicarea lor), care te face sa deschizi ochii mai bine asupra lumii.

    Mi se pare interesant de urmarit la TV cate-o celebritate cu fata nealterata careia poti sa-i asociezi evenimentele marcante sau trasaturile de caracter cunoscute liniilor pe care le are pe fata. La fel de interesante – dar mult mai putine in zona noastra cu sange cald – sunt persoanele care nu au riduri si nici operatii estetice. De multe ori ascund niste caractere foarte puternice si interesante.

    Dar si cei care nu au studiat, involuntar fac selectii functie de nevoile lor imediate, copiii sunt un foarte bun exemplu dar si unele animale.

    Ca amuzament, ca la noi a prins foarte mult botul de rata, augumentarea naturala a buzelor se face prin sarut – iti dai seama destul de rapid de ce „sufera” o persoana cu mult colagen in buze.

    In apararea mea, folosesc puterea asta for good, not for evil, si nu mi-as permite niciodata sa comentez decizia unei persoane asupra propriului corp.

  9. In liceu, am lasat Colega sa mi stoarca cosuri. Pe fata…Am ramas cu cicatrici pe viata, pe frunte. Ma bucura ca interaction a cineva cu mine, nu am realizat. A trecut liceul, cicatricilie au ramas. Am noroc la 35 de ani, nu am niciun rid, nimic, nici fire Albe. Nu ca m-ar deranja, dar am observat, nu apar deocamdata. Dar, cicatricile lasate se vad , astea le port cat de demn pot. sunt zile cand ma urasc pt gresala facuta. Astept ca ridurile sa le acopere, candva.

  10. Este o chestiune foarte individuală treaba cu aspectul. Eu recunosc că am vanitatea mea și de aceea când au apărut primele riduri am făcut laser – o procedura invazivă, dar care m-a scăpat de Botox, cel putin deocamdată. Dar, asta a fost alegerea mea, la fel cum consider că-i alegerea fiecăruia să-și facă sau nu proceduri. Cam aiurea să-ți sugereze cineva (poate chiar cu bune intenții treaba asta). Mi-a plăcut ce a zis Jane Fonda odată, ca și-ar fi dorit sa aibă puterea de-a îmbătrâni natural. Eu știu că nu o am, însă le admir pe cele care o au.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *