Suntem fiecare abuzatorul celuilalt, ne oprim sau încercăm să reparăm?

53 comentarii

1. Ziua buna, draga cititoare- scriitoare.
   Ne’ai scris un articol lung, obsedant pe toate detaliile posibile, care se invarte in cerc focalizat 99% pe negativ, pe o relatie nesănătoasă, muribundă, in care nu se “vede” nici cuplu amoros nici cuplu parental si nici traditii sau viata de familie. (Poate ele exista, dar nu se vad).
   Nici nu conteaza a cui e vina.
   Soțul sufera de ceva, dar nu stim versiunea lui de poveste, nu pare etic sa ne dam cu parerea.
   Tu pari sa suferi de depresie cronica, probabil instalata post-partum dupa primul copil… si aparent netratata. Nu carti de citit iti trebuie, ci psihoterapie si tratament medical. Nu e vina ta ca ti-a picat pe cap boala asta parșivă, dar ești singura care poate lua hotărârea să se trateze si esti responsabilă de (co)constructia unor tratamente (terapie si altele). Cand vei iesi din depresie vei putea vedea mai clar si decide ce faci cu cuplul, copiii, familia..
   parerea si alegerile, criticile sau laudele unor necunoscuti de pe internet nu ar trebui sa aiba nici o importanta.
   Ai grija de tine.
   (o psihiatra- terapeuta de familie).

   • Buna,
     Faptul ca ai avut curajul sa îți așezi povestea in cuvinte și sa ceri ajutor e un pas foarte mare.
     Consider ca in momentul apariției copilului dinamica cuplului s-a schimbat si cumva v-ati pierdut între atâtea roluri cu care trebuia sa jonglați. El si-a pierdut iubita (adică de tine, devenind mami), tu ti-ai pierdut identitatea (devenind tot mami). V-ati metamorfozat amândoi, ati evoluat fiecare in felul lui. Discuta cu cineva specializat in relații de cuplu, in primul rând tu și pentru tine. Mai înainte sa repari relația, poate e cazul sa te regăsești tu și apoi, poate toate celelalte decizii vin de la sine.

   • O psihiatra – terapeuta de familie care raspunde cu atata lipsa de compasiune la durere, frica, trauma este o psihiatra care ar putea – pentru binele tuturor – sa isi caute alt job…sau sa taca din gura.

   • D-na Michelle,

     Cum iau si eu legatura cu dvs.
     Cred cu tarie ca am nevoie si eu de terapie.
     Nadia.

   • Wow, ce abordare hard. Cred ca de asta mi-a luat atat de mult sa gasesc oamenii cu care sa empatizez pentru terapie. Gen: Du-te draga si trateaza-te, nu vezi ca esti depresiva? …Nu zic ca esenta nu e buna, dar comunicarea ma lasa pafff, mai ales din partea unei persoane care ar trebui sa ofere suport. Anyways, poate sunt eu mai pretentioasa…Gizas Christ

   • O situație complicată, dar simpla în același timp… Refocalizeaza-te pe tine însuți urgent! Andrada Dan are o serie de clipuri despre energia feminina si relații pe YouTube, are și programe speciale pt diferite probleme în relații. Faptul ca el este implicat minim în treburile casnice și ca își iubește copii ( din ceea ce scrii tu), nu ii da dreptul sa te subjuge în felul în care o face. Nu înseamnă că nevoile tale nu mai au importantă, și nici faptul ca tot ceea ce faci tu pt familie/casă se anulează doar pt simplul fapt ca, mai pune și el mâna și face ceva prin casă. El este adult la fel ca tine și este obligația lui sa facă și el 50%, deși sunt convinsa ca tu faci minim 85% din îndatoriri ?Voi ar trebui sa fiți o echipă,însă, în ochii lui din descrierea ta vad o competiție în care el este mereu câștigător. Detașează-te emoțional, urgent de acest agresor! Focalizeaza-te pe nevoile tale și pe nevoile copiilor tai! Spune-i nemernicul simplu, faptul că, și nevoile tale sunt la fel de importante ca și nevoile lui.
     Da, ești mamă, dar ești și om/ femeie în același timp… Adică din punctul lui de vedere ar trebui sa stai cu o carie netratata 10 ani, pana cresc copiii?ca nu înțeleg logica lui, e absurd!!! El ar trebui sa te susțină nu sa te TERORIZEZE pt ca ți-ai permis sa mergi și tu o data la stomatolog, și vai ce greu i-a fost lui ca s-a chinuit cu copiii?, tu faci mereu treaba asta și nu ii faci scandal non-stop.

   • Poate era bine sa gasiti un alt ton pentru persoana care a cerut ajutorul si are nevoie de el. Nu vreau sa contest abilitatile de psihiatru / terapeut, dar putina diplomatie si ceva mai multa empatie ar fi fost necesare.

   • „Nu știu dacă e cazul să mai încerc să repar sau să pun punct.” Imi incep răspunsul de aici. Din moment ce iti pui intrebarea daca sa încerci sa repari lucrurile e posibil sa tii inca la soțul tau. Daca nu tii la el evident nu ar trebui sa stai cu el pentru copii, e mai toxică situația pentru ei in felul ăsta. Mama mea a decis sa stea cu tatăl meu de dragul meu si al surorii mele, după spusele ei. Si mereu s-a văzut ca il disprețuiește si ca incerca prin educație sa șteargă din mine si din sora mea orice urmă a asemănării cu tatăl nostru. Ceea ce ne-a adus mie si surorii mele doar probleme psihice la varsta adolescenței cand incercam sa îmbrățișăm cine suntem si reușeam să acceptăm din noi decât lucrurile care ii placeau mamei, doar cele in care ne asemănam cu ea si munceam sa sufocăm in noi orice asemănare cu tatăl, ca sa nu fim demne de dispreț, cum stiam ca ea il vede pe el. Disclaimer: tatal nostru nu este si nu a fost vreodată om rău in vreo altă direcție decât cu faptul ca se enervează si zbiară si se agită cand e nervos. Nu a băut sau aruncat banii la jocuri, nu a lovit, nu si-a neglijat responsabilitățile față de familie, nu a înșelat, etc.
     Apoi foarte important este daca sotul tau mai tine la tine. Pentru ca degeaba ai vrea sa repari ceva, in condițiile in care el a ajuns la capătul iubirii si nu consideră ca vrea sa readucă iubirea in această relație. Dragoste cu forța nu se poate. Oricare din cele două ar lipsi: iubirea ta fata de el sau iubirea lui față de tine, atunci e mai bine sa va despărțiți drumurile, as crede eu.
     Presupunând ca tu il mai iubești si el te mai iubește si ca sunteți amândoi interesați de repararea relației, munca pe care o aveți de depus este grea de ambele laturi. Disclaimer: nu sunt psiholog, voi vorbi din experiență și cunoștințe proprii.
     Ma regăsesc pe jumătate in ceea ce ai scris mai sus. Soțul meu nu a spus vreodată vorbe grele la adresa mea si as spera nu m-a înșelat. Insa restul situațiilor seamănă. E un om care ma ajuta cu casa si copiii. Dar in ultimii ani se afunda in munca ca sa evite sa ma vadă. Nu mai venea la somn împreună cu mine, statea la munca sau la jocuri video pana la 2-3 dimineața. Nu era mulțumit de relație in mod vizibil si mereu ajungea sa para ca este vina mea ca nu il înțeleg suficient pentru cat de obosit este el dupa muncă si mai vreau si sa petrecem timp unul cu altul si etc. Ma simțeam disprețuită, desi imi zicea ca ma iubește, mă simțeam invizibilă, dependenta de a fi văzută și apreciată de el si nu pricepeam de ce se îndepărta cu atâta ambiție de mine in ciuda tuturor eforturilor mele de a avea timp împreună si o relație bună. Dupa multe cercetări pe cont propriu am învățat ca soțul meu practica „gaslighting”, deformarea realității in favoarea lui. Imi zicea ca ma iubește, dar nu voia sa ma vadă niciodată. Imi zicea ca ii place cafeaua făcută de mine, dar o lăsa jumătate nebăută pe blatul bucătăriei si o aruncam eu la final de zi. Tot „gaslighting” pare ca practica si soțul tau cand spune acele vorbe grele si neadevărate: ca tu nu te-ai putea descurca fara el, ca tu nu oferi atenția necesara casei sau copiilor etc. Acest abuz psihologic este menit sa faca victima sa se simtă dependentă de agresor. Însă tine cont ca el poate fi făcut cu intenție si bună știință: cum face vrăjitoarea mamă a lui Rapunzel, ca sa o țină sa nu plece vreodată de lângă ea, caci fara Rapunzel vrăjitoarea ar muri. Si poate fi făcut si inconștient, de teama de a fi părăsit. Sotul meu practica acest abuz, dar nu stia ca o face. Iar cand i-am adus la cunoștință, desi a negat cateva săptămâni, in final a înțeles ce se întâmplă si a fost dispus sa reparăm împreună situatia. Asta nu înseamnă ca s-a oprit sa practice această formă de abuz. Înseamnă ca acum suntem amândoi în alertă cu privire la ea. Cand el are replici de natură sa ma faca sa ma îndoiesc de mine sau de realitatea văzută de mine ii atrag atenția ca face „gaslighting”, isi ia un timp de gândire de 10-15 minute si daca e de parere ca aveam dreptate imi cere scuze si isi propune sa fie mai atent restul zilei. Însă asta e un lucru dificil si necesită muncă si cooperare de ambele părți. In timp iti recapeți încrederea in forțele proprii, dar doar daca lucrurile sunt mereu ținute sub control.
     Replicile abuzive au fost tratate in relația noastră conform mai sus, fiecare a luat la cunoștință si cooperează sa le scoată din relație din dorință proprie. Distanta creată intre noi a fost tratată prin stabilirea unui program romantic. Astfel ca fiecare primește ce vrea de la relație. El vrea mai mult timp pentru el, eu mai mult timp in doi. Am stabilit ca vom avea o seară romantică in care stăm de vorbă sau privim un film sau jucăm un joc de cărți la fiecare trei-patru zile. Fara obiectii. Poate ca dragoste cu forța nu se poate, dar un film privit se poate, din moment ce am agreat amândoi la un program de petrecere al timpului împreună. Cele doua-trei zile fara activități împreună sunt considerate zilele fiecăruia libere, in care niciunul nu e obligat sa il bage in seamă pe celălalt cu nimic mai mult decât un bună politicos cand dam nas in nas dupa muncă si un noapte bună politicos cand unul sau ambii pleacă la somn. Oricare dintre noi poate face o invitație la film si in zilele libere, insa celălalt nu are nici cea mai mica obligație sa o accepte, fara supărări. Astfel si relația si timpul petrecut împreună au intrat pe un făgaș mai bun.
     Am avut 6 ani de relație mizerabilă inainte. Au fost certuri mari, si evitare multă a celuilalt, suferință tăcută de ambele părți și tot tacâmul. Lucrăm de 1 an încoace să reparăm lucrurile si abia acum încep sa se vadă serios rezultate si sa ne înțelegem destul de bine. Atunci cand am început sa lucrăm la relație a fost tocmai pentru ca mă regăseam intr-o situație similară. Desi aveam împreună: căsnicie, credit pentru apartament, un copil de doi ani si eu eram gravida cu al doilea copil; nu mai aveam puteri sa fac față relației foarte proaste dintre doi oameni de treabă. Astfel ca in acea vară i-am zis ca mi-a ajuns, ca ma gândesc serios sa imi împachetez lucrurile si sa plec la ai mei cateva luni pana mă decid cum sa ma descurc in continuare si ca ar trebui probabil sa o luam pe drumuri separate pentru ca fiecare dintre noi merita o relație mai bună. Iar el a zis ca nu vrea sa ne despărțim si ca putem lucra serios la relație, in schimb. Mai promisese in cei sase ani ca vom lucra cot la cot, dar nu facuse niciodată ce promisese. Insa de această data dupa ce a declarat ca tine la relatie si vrea sa o reparăm a mers si la terapie cateva luni pentru a lucra la persoana lui, iar de atunci incolo chiar s-a implicat mereu in munca de reparare a relației.
     E o muncă asiduă, istovitoare si nu o poate duce niciun partener de unul singur. Daca nu există cooperare e probabil mai bine sa isi vada fiecare de drumul lui. Eu am decis pentru a mia oară sa rămân in relație si dupa acest an de muncă încep sa am speranțe ca am ales bine. Noi, desi ne înțelegeam teribil, încă ne iubeam si ni se rupea sufletul sa renunțam la relație. Asta a ajutat la decizia fiecăruia de a se implica.
     Copiii vor crește cel mai bine acolo unde parintele sau părinții care ii îngrijesc se simt cel mai bine, mai sănătoși si mai împliniți. Despărțirea de relație trebuie sa aiba de a face cu voi doi si ce va doriți in continuare pentru a va simți sănătoși fizic si psihic.
     Te îmbrățișez cu drag acolo unde te afli si sper sa iei cea mai bună decizie in primul rând pentru tine însăți. Si apoi pentru voi.

   • Doamnelor,
     Nu cred ca locul pentru terapie este pe bloguri. Pot fi sfaturi si informatii generale. Nu cred ca este etic sa dezbatem simptome de anxietate sau de dificultati relationale, nici sănătos să privim voyeurist la ele si să le disecam, sa ne învârtim în cercul vicios… de aceea m’am rezumat la o alerta.
     Putem fi oricât de empatice vrem, dar asta nu va înlocui o prezență vie, care s-o țină de mână pe doamna ce a scris articolul, și s’o ajute să își găsească echilibrul potrivit pentru ea. În intimitatea unei relatii terapeutice de la om la om, va regăsi siguranța si claritatea. Doamna a dat dovada de mult curaj scriind aici, expunându-se lumii, se vede ca este motivata si inca spera spre mai bine. Dar articolul e predominant cu lucruri sumbre. Nu este nimic peiorativ și nici o critică în a suferi de depresie.
     Înteleg ca poate fi șocant si reactiv e respinsa ideea, din pacate asta nu face decat ca suferinta sa devina si mai tabu iar cele ce ar avea nevoie sa ezite înca si mai mult inainte de a se adresa undeva, oriunde pentru ajutor.
     Ajutorul poate veni din multe părți. Eu nu lucrez în România, aici unde sunt e mult mai firesc șă se ceară ajutor, au programe speciale de parenting in scoli, institutiile acompaniaza cuplurile conflictuale sau separate, e mai putin tabu, mai putina stigma in jurul suferintelor emotionale… Cu sau fără soț, orice mama are nevoie să fie bine cu ea însăși, pentru a fi bine cu copiii. Eu cred ca merită să-i admiram curajul, si cu blândețe s’o incurajam catre un profesionist.
     #Pace

   • Ileana D.,Ele, mie mi s-a parut excelenta interventia lu’ Michelle. Daca as cauta un terapist, as alege-o pe ea. Nu a fost hard, nu a fost badarana, nu a fost insensibila, a fost la subiect. Fiecare la vremea lor. Cand omul are nevoie de consolare, da-i consolare. Autoarea noastra ne-a cerut parerea in situatia ei.

   • Doamna/domnisoara Michelle, daca dumneavoastra dati cu asa usurinta un diagnostic asa de categoric pe internet, va indrum calduros sa va schimbati profesia. Asa ceva nu este deloc ok si niciun terapeut sau psihiatru cu acte in regula nu va considera etic vreodata sa dea un diagnostic cuiva fara ca acel cineva sa mearga la sendinte de terapie. In niciun caz nu se poate vorbi despre un diagnostic, nici macar in gluma, bazat pe un text care se poate citi in cateva minute.
     Vorba altui comentator, Gizas Christ.

2. Uau! Ce situatie complicată!
   Nu cred ca cineva poate fi in masura sa iti dea un sfat sau sa spuna vreo parere.
   Iti pot spune doar ca dpmdv, cand apar alte persoane in cuplu, e atat de dureros incat exista doar doua variante: ori te desparti si aia e! Ori ierti si UITI. Mie mi-ar fi imposibil si sa iert si sa uit.
   Poate o discutie sincera, dar cu adevarat sincera, in care sa va spuneti daca va mai iubiti, ce isi doreste fiecare si ce compromisuri sunteti dispusi sa faceti/ nu faceti fiecare.
   Copiii vostri merita tot ce-i mai bun de la voi, impreuna sau separat! Daca va veti desparti le va fi foarte greu, daca veti ramane impreuna intr-o relatie asa greoaie le va fi la fel de greu.
   O discutie cinstita, sincera, cu cartile pe față cred ca iti poate oferi raspunsurile pe care le cauti.
   Iti doresc sa iei decizia corecta pt sufletul tau si pt copiii tai si te imbratisez!

   • Este o situatie tare complicata, intr-adevar!Am citit tot, pana la capat.Solutia, din punctul meu de vedere, este despartirea. Eu il vad pe sot un abuzator notoriu, profita de slabiciunea ta, mai exact de iubirea ce inca i-o porti si te manipuleaza dupa cum doreste.Copiii vor intelege, in timp, desigur, este un impas foarte mare pentru ei, insa, cand vor fi mai mari, vor intelege.Partea financiara sigur ca va fi mai putina insa, am citit ca te mai ajuta parintii plus ca are si el datoria sa plateasca pensie alimentara, fie ca doreste sau nu.Eu cred ca esti o persoana foarte puternica si vei reusi sa te descurci si sa gasesti dragoste adevarata intr-o alta persoana, mai devreme sau mai tarziu.El are nevoie de terapie perioada indelungata sau, pur si simplu, faptul ca va veti desparti il va ajuta sa vada ca intr-adevar TU poti lua decizii si esti puternica, nu slaba, asa cum te desconsidera el.Sper sa reusesti sa iesi cu bine din aceasta relatie toxica si sa fiti bine si apoi(imi pare ca, desi va veti desparti, el nu se va lasa usor si tot te va mai necaji o perioada,doar ca sa para mai presus).Tatal meu are multe parti din sotul tau, din ce povestesti si, ai mei sunt despartiti de foarte multi ani si mie si surorii ne-a fost foarte bine fara el, am reluat relatia dupa cativa ani deoarece s-a simtit neindreptatit ca noi am ales-o pe mama.Orice decizie vei lua, sper sa fie cea mai buna.Copiii se vor adapta.Mie imi pare ca esti victima unui mare abuzator…imi pare rau ca zic asta dar, am vazut in familia mea acest tipar ani de-a randul…si mama il tot ierta, crezand ca ne va fi mai bine dar , nu a fost deloc asa….Bunul Dumnezeu sa iti lumineze calea si sper sa iti poti permite si terapia necesara salvarii psihicului tau manipulat de atata vreme…Mama mea ia pastile de calmare de 8 ani, pentru ca facea atacuri de panica si se simtea mereu rau si nu stia de ce…22 ani l-a inghitit pe tata…si inca are urmari…tot nu e bine inca…viata nu si-a mai refacut-o insa a avut relatii pasagere.. dar, i-a fost mult mai bine fara el..a avut liniste sufleteasca, libertate ce ii lipsea de foarte multi ani.

   • Te inteleg , si pot spune ca Esti o femeie puternica , o mama Buna si cu siguranta meriti sa iti găsești liniștea in primul rând apoi si fericirea ! Din punctul meu de vedere iubire numai este in accea relație , este o dependentă si copii care va țin acolo , de altfel erați plecați amândoi pe drumuri total diferite ! O data ce reproșurile si jignirile si au făcut loc cu ușurintă in relație nici cu terapie de cuplu nu se mai pot îndreptată ! Aveti amândoi răni si aceste nu se duc , nu se uita ! E dureros , e greu dar despărțirea e soluția ! Prefer sa zic adevarul ! Ma regăsesc si eu in povestea ta ! Noi suntem de 12 ani împreuna avem un copil , nu ne am înșelat dar iubirea sa dus pentru ca ne am rănit prea mult , ne am jignit si pentru ca timpul petrecut împreuna nu ne mai face fericiti ca alta data ! Imi fac si eu curaj zi de zi sa termin aceasta relație care nu ne mai lasă sa trăim ! Eu sunt realista chiar daca va fii greu sunt gata sa ne despărțim
     Înainte sa se ajungă la înșelat ! Adu ti aminte Cine esti … încerca sa te regăsești , nu uita nici un moment ca esti frumoasa , puternica si o mama extraordinara si ai dreptul sa fii fericita ! Te îmbrățișez !

3. Eu cred ca nu este imposibil sa reușiți împreună.
   Voi trebuie sa faceți niște alegeri conștiente și pe care sa vi le respectați.
   Am citit undeva ca soția ii citea soțului când îl prindea la calculator cartea ” cele 5 limbaje ale iubirii”
   E o carte simpla care te ajuta sa-ti pui gândurile în ordine.
   Citește și roaga-l și pe el sa citească.
   Și ca să te încurc și mai tare azi am ascultat un podcast cu 2 psihoterapeuți care ziceau ca respectul este primordial.
   Dacă nu mai ai respect fata de persoana de lângă tine nu se mai poate repara relația.
   Succes

4. Sunt exact în situația ta, doar ca niciunul dintre noi nu l-a inselat pe celalalt.
   După 2 ani de chin în care m-am învinovățit pentru ce se petrece între noi, am pus piciorul în prag și am demarat procedura de divorț.
   La fel, am încercat sa negociez cu el pentru copil, sa fie cât mai puțin afectat, dar nu a contat pentru el.
   Asa ca voi pune punct unei relații care nu mai funcționează demult și voi cauta un psihoterapeut pentru copil ca sa-l ajute sa intelega tot ce se întâmplă.
   Nu te lasă manipulata, îți va fi greu la început ca mama singura, dar vei vedea ca liniștea ta și a copiilor este mult mai importanta.
   Răbdare și putere! Toate se vor așeza pana la urmă.

5. Personal nu cred că această relație mai poate fi salvată, el este un egoist răsfățat și abuzator. Poate ar trebui apelat la o consiliere, deși nu cred că el v-a accepta dar pentru ea ar fi de ajutor ca să nu își facă reproșuri după. Personal îți recomand că tu să apelezi la terapeut, te va ajuta să îți regăsești puterea. Chiar și copiilor le vă fi mai bine dar da și în cazul unui divorț părinții trebuie să fie în continuare o echipă pentru nevoile copiilor dar, din păcate în România rareori este așa.

6. As vrea sa iti spun ca esti bine. Ca tot ceea ce ai fost vreodata sau vrei sa traiesti se afla deja in tine. Poate terapia de cuplu v-ar putea ajuta. Jignirile, certurile, fac parte dintr-o lupta de putere: Care iese mai putin mototolit? Care reuseste sa aiba un ultim cuvânt de spus? Cine raneste mai tare in speranta de a-si surzi propria durere? Doar ca opusul iubirii nu e ura, ci intocmai lupta de putere. Daca mai exista un dram de iubire, va puteti regasi in terapie.
   Eu ma recunosc partial in ce scrii. Ne agatam si noi destul de mult, certuri de-a dreptul disproportionate, ne-am impins limitele cum nu am crezut posibil, dar am comunicat mult si ne-am calibrat. Si inainte de a ne casatori l-am întrebat daca e deschis la ideea de terapie de cuplu in viitor, daca vom fi in impas. Mi-a spus ca da. Si am pornit la drum cu inima deschisa.
   Succes. Iubire!

7. Mie imi pare ca acest barbat este un abuzator (emotional, deocamdata). Am lucrat o vreme la o organizatie care ajuta femeile sa scape din astfel de situatii. Sunt cateva semne infricosatoare aici: iti spune ca nu esti buna, ca nu poti fara el, te opreste sa ai viata ta si astfel te tine dependenta de el. Si daca face asta cu tine va face si cu copii, mai devreme sau mai tarziu. Eu as discuta cu un psiholog situatia asta, daca ai posibilitatea, pentru a castiga claritate.

8. E greu…frica de a te desprinde e cea mai mare,de necunoscut. Cred ca daca ai vrea sa te desprinzi ar trebuie sa o iei logic. Sa contactezi un avocat sa vezi care sint opțiunile cu tutela,sa iti cauti apartament aproape de gradi,scoala copiiilor,sa te organizezi foarte bine chiar daca pierzi o luna doua de chirie si cand te simti pregatita sa pleci ,sa incepi demersul,pregătind si explicând copiilor. E greu, eu am un sot care ma iubeste,stiu asta dar din pacate suntem total diferiti la caracter. Eu organizata,prevăzătoare,punctuală,el mult mai relaxat. Facem echipa buna ca si parinti si colegi de apartament dar din pacate nu împărtășim aceleasi viziuni asupra vietii,asupra afacerii mele,ma simt judecata,contestata si singura in decizii de foarte multe ori. Insa,la noi nu e vorba de certuri atat de dese si din motive atat de puerile. E dreptul tau sa iesi,sa te îngrijești,sa fii tu. Nu iti poate limita nicicum libertatea,copiii sunt ai amandurora,munca ar trebui sa fie la jumatate. E o mare porcărie chestia asta ca mama trebuie sa poata totul,sa fie perfecta. Urasc clișeele astea,ca femeia trebuie sa fie si gospodina,si mama buna si îngrijită,epilata,parfumata si sa fie mancare calda pe masa si copiii fericiti si sotul multumit cand de fapt uneori tot ce vrei e sa te ascunzi.Eu mi-am asumat aceasta liniste din căsnicia mea si nici ca nu va fi perfect pt ca nu exista perfectiune. Dar la tine clar ceva nu e ok. Iubire poate mai e,altfel v-ati fi rupt mult mai usor. Daca nu il iubeai si invers,ati fi plecat ori unul ori celalalt odata cu apariția unui alt suflet in viata voastra. Copiii simt. Si din pacate inteleg mai mult decat crezi si ii pregatesti pentru a accepta acuze si jigniri din partea viitorului partener daca veti continua căsnicia in acest mod. Daca ar fi sa se repete zi de zi certuri si reproșuri in căsnicia mea,pana la un punct as accepta dar daca deja devine mai mult decat pot suporta si ma baga in depresie,ma baga in starea aceea de a nu ma mai aprecia eu pe mine,de a ma simti slaba,urata,lipsita de putere de decizie clar as pleca. Fiecare șut in fund la mine a fost o evolutie si ce am invatat e ca de multe ori gandim prea mult treburile inainte se a se intampla iar cand se intampla,e mai usor si mai simplu si totul se aseaza asa cum trebuie. Recomandarea mea insa este sa ii dai nu stiu,un mail,sa ii scrii o acrisoare in care sa ii explici tot ce simti,rugand sa nu faca scandal si sa puteti sa rezolvati totul in afara casei. Ca amandoi aveti dreptul la fericire si chiar de iti va fi greu un an,doi,ai dreptul la o viata in care sa fii linistita si impacata. Multa putere si Doamne ajuta,sa fii bine!

9. Se zice că boală lunga, moarte sigura!nu va functiona, doar tărágănati!si asta ca stati impreună pt copii este fals!copiii simt că nu merge ceva, ei știu!spun asta pt ca am trecut si eu prin ceva asemănător!singurul lucru bun ce l-am făcut a fost divortul!

10. O Doamne. Cât aș vrea să spun ceva ! Da ce? E situația atâtor cupluri. E câte un pic pic din fiecare dintre noi. Nu am trăit adulterul. Nu mi-l pot închipui. Probabil că soțul tău are ceva din fiecare român. Probabil că tu ai ceva din fiecare româncă. Nu ați stabilit reguli, nu ați stabilit limite. La începutul relației noastre după o ceartă teribila ne-am scris scrisori cu ce ne nemulțumește și ce pretenții avem unii de la alții. Nu știu în ce măsură ne-a ajutat , dar rău nu ne-a făcut cu siguranță. Avem exact aceleași gen de discuții cu părinții. Mda…suntem de pe planete diferite. Este drept că mama mea stă cu noi , este drept că părinții lui sunt atașați de sora lui. Iau lucrurile ca atare. Este drept că îi reproșez din când în când chiar dacă realizez cât de tare îl doare. Chiar și el evită să le ceară ajutorul, deși o face rar este respins deseori. Deși mama mea stă cu noi și deși eu mai am o soră chiar nu simt diferență între noi ceea nu aș putea spune despre socrii mei. M-am gândit de multe ori la terapie de cuplu. Probabil că vom face odată. Avem un băiețel atât de minunat care ne iubește atât de tare și noi pe el încât probabil că noi chiar nu am conta. De asemenea realizăm că împreună suntem imbatabili. Separați nu valoram o para chioară.
    Ce să mai spun? Stabiliți- vă prioritățile. Stabiliți ce vreți de la viață. Puteți să vă acceptați cu bune și cu mai puțin bune? Oare veți fi mai buni unii fără alții?
    P.S. mama mea mai gătește tradițional pentru soțul meu, dar eu nu. Eu chiar gătesc numai fițe. Dar ceea ce fac place băiețelului nostru. E o metodă? Poate.
    Alt P.S. de la educația copilului chiar ne certăm grav. O Doamne ! De asta îmi este frică. În familia lui nu s-a pus accent pe educația. În familia mea da! O Doamne! Ce mă așteaptă. Copilul este un melanj perfect dintre noi. La chip cu soțul la caracter cu mine.
    P.S.3 mama mea a divorțat după 40 de ani. Separați părinții mei chiar sunt minunați.
    Baftă multă!

11. Wow. Eu nu am multe de zis, doar un punct de vedere al unei mame de doi, parte dintr o familie unde mama si tatal au drepturi si obligatii egale. Pe scurt, si daca plec de acasa o saptamana, sotul meu este perfect capabil sa intretina casa si copiii fara sa ma caute, sa respecte toata rutina noastra. Singur.
    In cazul vostru, nu cred ca mai poate fi reparat ceva in relatia voastra, din moment ce au aparut alte persoane pentru fiecare dintre voi. Atunci cand esti intr o relatie si te indragostesti, mi e greu sa cred ca in relatia respectiva mai poate fi vorba de iubire. Obisnuinta si comoditate, da, dar nu iubire. Eu nu cred ca mai poate fi ceva sincer intre 2, atunci cand apare 3 sau chiar 4, cum este in cazul vostru. Iar copiii vostri au mult mai multe de pierdut si sunt mult mai afectati daca traiesc intr o familie toxica, unde parintii nu se respecta reciproc. Sunt inca mici, pe masura ce vor creste vor fi mult mai afectati de atmosfera tensionata si mediul toxic din casa voastra. Obisnuinta si copiii nu sunt lucruri suficiente pt a tine 2 oameni impreuna. Iar schema cu copiii o saptamana la mama si una la tata este o mare prostie, nu sunt mingiile voastre, sa i aruncati de la unul la altul si nu exista asa ceva in legislatia romaneasca. Copiii vor avea domiciliul la unul dintre voi( la
    Mama in principiu) si vor petrece timp si cu celalalt. Nu zice nimeni ca tatal trebuie sa i vada fix la ora si in ziua in care stabileste judecatorul, corect pt copii ar fi sa petreaca cu tatal mult mai mult timp decat va decreta judecatorul, dar asta ramane la latitudinea voastra. Te rog intreaba l pe sotul tau, lui i ar conveni sa si tina hainele in valiza si sa se mute saptamanal dintr o casa in alta? El isi da seama ce le ar face din punct de vedere psihic si emotional copiilor lui cu aceasta schema? Este mai mult decat evident ca sotul se gandeste doar la el, nu si la copii, la tine nu mai zic. Cum adica sa nu apelati unul la altul cand copiii vor fi la tine sau la el? Poate ca nu vor vrea neaparat ceva de la el cand vor fi la tine, dar daca copiii ( nu sotul) vor avea nevoie de tine cand ar fi la el, ce va face? Le va interzice sa intre in contact cu tine in “saptamana lui”? Stiu ca nu voi primi raspunsuri la aceste intrebari, postarea fiind anonima, dar poate tu, mama din postare, te vei gandi la lucrurile astea cand vei decide viitorul copiilor tai. Si iti zic sigur, toate aceste probleme si conflicte ale voastre, se vor rasfrange asupra copiilor vostri, din pacate ??

12. Este greu sa iei o decizie in astfel de situatii. Totusi, nimic din ce povestesti nu ma duce la gandul ca voi doi va mai iubiti. Cred ca exista cumva, acolo, o urma sau o idee a iubirii care a existat si care a fost frumoasa, dar care, foarte probabil, nu mai este. Dupa aparitia unui copil lucrurile se schimba mult, viata de familie se modifica si uneori devine mai grea. Faptul ca ai putut ierta ceea ce a facut, ma face sa te apreciez si mai mult. Eu nu as fi putut sa fac asta nici de dragul nostru, sau a ceea ce am fost, nici de dragul copilului, nici de dragul a 2, 3 sau cati copii am fi avut. Sunt o multime de familii in care parintii nu se mai inteleg si se ajunge la divort. Sigur ca daca nu este intelegere intre parti, divortul este unui si mai greu si mai dureros, mai ales pentru copii. Cel mai greu este pentru copii. Dar sa stii ca ei sunt mai puternici decat ii credem noi. Ideea este ca daca se ajunge la jigniri, vorbe urate, lacrimi, reprosuri, discutii, toate fara un rezultat, atunci copiii vor avea mai mult de suferit intr-o familie in care toate acestea sunt prezente zilnic, decat in urma unui divort. Daca stati impreuna dar tmosfera e tensionata, tu te simti prizoniera, el la fel, copiii nu vor fi fericiti si s-ar putea ca peste 10-15 ani, sa iti reproseze ca de ce ai ales sa ramai in aceasta relatie toxica. Inca un lucru: suntem mai puternici decat credem, sau mai puternice! Sunt sigura ca si daca ai fi o mama singura, te-ai descurca! Esti mama! Esti puternica! Poti face orice iti pui in minte! Daca ai adus pe lume un copil, o alta fiinta, crede-ma ca poti face orice! Trebuie doar sa vrei si o sa vezi ca usor, usor, lucrurile se vor aseza la locul lor. In cazul unei despartiri este greu inceputul, ca orice inceput de altfel. Dar nu inseamna ca asa va fi mereu. Daca stati de vorba ca niste oameni mari (ca asta sunteti) si nu ajungeti la nici o concluzie, e clar ca ceva nu mai merge cum trebuie. Puteti incerca mediere, consiliere familiala, psiholog, asta daca vrea si el, evident. Daca nu vrea, trebuie sa te gandesti bine la ceea ce vrei si sa iei decizia in concordanta cu ce simti si gandesti. Copiii sunt totul pentru noi, dar trebuie sa ai grija si de tine si de inima si sufletul tau. Daca tu nu ai grija, atunci cine sa o faca? Copiii vor creste, iar tu vei ramane cu niste ganduri, dorinte si idei neimplinite. Curaj, mamica puternica! Asculta-ti inima! Si daca inima nu este decisa, da-i si ratiunii o sansa. Te imbratisez cu drag!

13. Muta-te la ai tai cu parintii, gaseste-ti acolo job, si sa ai ajutor din partea lui, desparyiti-va amical si o sa vezi ca incet incet se vor rezolva lucrurile dar iesi din relatia asta nefasta pt amandoi si fi sigura ca iti va multumi el pt ca ai facut-o. El de fapt isi reproseaza lui ca nu va putea face si fi nimic fara voi, tot ce iti zice tie de fapt simte el. E complicat dar toate relatiile sunt complicate. Mie fostul mi-a multumit ca am pus punct relatiei, obsesia nu il lasa sa faca pasul asta dar imi reprosa ca sunt puternica pt ca ar fi vrut sa fie el puternic. Sanatate sa fie ca se rezolva toate in timp

14. Doamne… mi s-a facut inima ghem! Si eu am trecut printr-un divort lung de 8 luni, pline de stress, frustrare, abuzuri… cu un copil mic de mana. Dar am facut-o in primul rand pentru mine, deoarece am realizat ca merit si pot mai mult, si apoi pentru fiica mea, pentru a-i da un exemplu: asa nu, mai bine lupți pentru ceea ce simti ca esti si meriti. Nu pot spune cate amenintari am auzit… toate vorbe. De aceea, sa nu crezi tot ceea ce iti spune partenerul, indiferent de situatie, deoarece nu ii cunosti adevăratele motive, poate nici el nu le stie inca. Cert e ca da, te poti rupe de un partener si sa simti acea eliberare, dar copii au alta legatura. Eu sper ca daca decizi sa te desparti de omul asta, si sa iti dai sansa sa iti traiesti viata in conditiile tale, si sper ca asta vei face, sa fie alaturi de copii lui asa cum au ei nevoie. Daca nu va fi, este răspunderea lui, nu a ta! Tu trebuie sa rupi acest lanț al vinovatiei, o sa vezi ce forta vei simti cand vei fi singura! Daca familia ti-a fost alaturi si ai vreo 2 prieteni buni langa tine, te vei descurca, la asta sunt buni oamenii care intr-adevăr te iubesc, sa fie alaturi de tine atunci cand ai disperata nevoie! Eu sper sa fi puternica, si sa faci acel lucru de care iti este frica, dar dupa care inima ta striga… asculta de tine, nu de vocea unui barbat care parca te urăște. Te imbratisez cu drag, anonima… te simt aproape deoarece si eu am trecut printr-o despărțire grea. E greu dar nu imposibil!!! Multa putere! Meriti iubire, si poti incepe cu tine.

15. Draga mea, nu sunt in masura sa iti spun ce e de facut pentru ca asta tu stii cel mai bine. Ce pot sa fac, insa, este sa-ti impartasesc o particica din povestea mea. Am ales sa divortez acum sase ani pentru ca am ajuns sa ma simt singura in casnicia mea si foarte nefericita. Totul era la mine, aveam de rezolvat lucruri la mine, insa nu aveam cum sa o fac in casnicie. Gandeam foarte diferit, iar cea care eu deveneam nu mai era compatibila cu cel care el era. Avem doua fetite si am fost impreuna 8 ani. A fost grea despartirea si mai ales sentimentele de vinovatie fata de copilele mele. Am simtit ca pentru fericirea mea le-am luat sansa de a avea o familie normala. In timp am reusit sa ma impac si m-am recuperat eu pe mine. Am inceput sa vad ca modelul de mama fericita e infinit mai pretios decat modelul de familie conventionala. Am stabilit inca de la inceput programul de o saptamana la mine, una la el. A fost cea mai buna alegere pe care puteam sa o facem. Da, au fost provocari. Insa in clipa in care eu am fost impacata cu decizia luata si fetele s-au adaptat. Impacata fiind, am putut sa fiu acolo pentru ele sa le contin momentele de tristete, pe cele de furie si mai ales cele de dor. A contat mult sa-mi tin mereu focusul pe “mai bine o mama fericita decat una nefericita”. Astfel, le-am continut emotiile si le-am transmis incredere.
    Rar apelez la ajutorul lui in saptamanile cand sunt la mine. Da, daca am nevoie el e prima mea optiune. Prntru ca vreau ca fetele sa stie ca eu si el suntem parteneri in cresterea lor. Si chiar daca din atitudinea lui reiese ca inca nu m-a iertat, mereu este acolo pentru copii. Pentru ca, dupa ce trece valul de furie, ramane scopul comun, important pentru amandoi: copiii. Sunt sigura ca un parinte bun, inteligent si constient de el va reusi sa inteleaga ca un cuplu se poate destrama, insa parintii raman impreuna pentru totdeauna. Si asta, cred eu, e un mesaj care trebuie sa ajunga la copii. X si Y se despart, insa mama si tata vor fi mereu mama si tata. Impreuna. Cred ca cel mai bun lucru pe care poti sa il faci este sa iti clarifici tu daca iti mai doresti sa fii parte din acest cuplu. Independent de copii. Daca mai iubesti, daca mai vrei aceasta relatie. Ia decizia asta prntru tine si impaca-te cu ea. Ulterior, daca tu esti impacata, vei gasi cele mai bune si sanatoase solutii pentru copii. Si ia-ti tot timpul de care ai nevoie, fara sa pui presiune pe tine.
    Daca simti ca iti pot fi de folos, cu mare drag sunt aici. ❤️

16. In primul rand, te imbratisez! Cred ca dupa aparitia copiilor mai toate cuplurile se clatina. Unii mai mult, altii mai putin, dar exista in mod cert un “inainte” si “dupa”. Reconstructia unei relatii necesita timp si efort comun. Daca simtiti ca exista un viitor comun, merita sa incercati toate solutiile. Iar daca stabiliti sa incercati tot, cred ca ar ajuta un set de “reguli”. Spre exemplu: fara jigniri, fara discutii interminabile despre divort, vorbim doar dupa ce ne calmam, etc. Poate si o vacanta de familie ar ajuta enorm! Capul sus! Gandeste pozitiv, stiu ca pare un slogan, dar crede-ma ca ajuta mult! Iti trimit doar ganduri bune!

17. Umm.. eu nu cred deloc ca ești in depresie, cum zicea cineva mai sus.
    Eu cred ca ai avut ghinionul sa dai peste un bărbat foarte nașpa. Îmi pare rău, zici ca nu vrei sa îl vorbim de rău, dar nu știu cum sa calific un bărbat care are așa o mentalitate. Mie una asta mi se pare cel mai de neiertat, nu înșelatul, ci felul cum gândește, cum pune problema, cum te manipulează.
    Zici ca sunteți amândoi abuzatori. Eu nu văd in ce situație mai exact tu îl abuzezi pe el.
    Din păcate e povestea clasica a bărbatului care așteaptă tot dar nu da mai nimic. El are drepturi și nu obligații, el e miezul, totul e despre el.
    Sunteți de foarte mult timp împreuna, eu cred ca e obișnuita si nu dependentă / codependenta, e frica de nou, de ieșitul din zona de confort, chiar dacă zona de confort nici nu mai e confortabila.
    Dacă as fi in locul tău nici nu m-as uita in urma, nu m-as baza pe el pentru nimic, as încerca ca o iau de la zero singura singurică, cu copiii aproape. Probabil încă ești foarte tanara, meriți o șansa la o viața mișto, la o relație mișto, sa ai un om cu care chiar poți sa construiești ceva frumos, nu unul care te doboară.
    De cele mai multe ori lucrurile sunt mult mai simple decât par. Noi complicam totul când de fapt întrebările cele mai complicate necesita cele mai simple răspunsuri. Mai e sau nu mai e iubire? Mai e sau nu respect? Prietenie? Empatie? Înțelegere? Liniște? Dacă nu mai e de ce sa mai stai? Pleacă cât încă ești tanara si poți sa îți refaci viața. Vezi ca el deja știe ca o sa o facă…

18. Am divortat dupa 5 ani. Nu aveam copii, chiar daca eu mi-i doream disperat, dar nu au venit. Am divortat, pentru ca ma simteam prizoniera. Dar I did it and I am happy now 🙂

19. Mi se pare ca ești extrem de lucida și sincera cu tine și cu el și cred ca ești o femeie inteligenta,calculata și bine ancorata în realitate,lucruri extrem de neplăcute pt soțul tău, care pare sa își fi dorit sa te domine.Tu nu ești femeia pe care si-o doreste.El nu este bărbatul pe care ti-l dorești.Ca simpla cititoare ,fără sa ma implica emoțional, am văzut ca nu mai aveți ce salva și ca de fapt ti-e frica de „greul” ce va urma despărțirii.Ca mama ,am lăcrimat alături de tine pt ca te gândești la binele copiilor și încă te sacrifici.Cred ca ar fi tare bine sa discuti cu un avocat specializat jn divorțuri care sa îți explice ce drepturi ai.Poate ar fi bine sa ca ti sa fi părintele tutelar și el sa aibă doar drept de vizita ,wekenduri și vacante,și sa plătească pensii alimentare.Pt ca nu vreau sa te doară, dar dacă e sa gândește ca le poate fi tata cu porția, atunci nu ii merita.Daca își reface viata și face alți copii poate se gândește ca porția sa fie și mai mica și atunci iar veți avea de suferit și tu și ei.Simplul fapt ca nu vrea sa facă nici un efort cuma r fi sa ii cheme pe ai lui și sa mergeți la terapie SUA sa petreceți timp doar voi doi sa te scoată la un restaurant,concert, sa iti faca o bucurie și ca ii este comod asa,sa te știe doar acasă, denotă ca nu te iubește, ci doar te folosește.Ai timp sa îți refaci viata.Copiii tai au nevoie de tine fericita, părinții tăi te pot ajuta în weekenduri când nu lucrează sau în concediile lor sa mai stea cu copiii sa ai și tu escapade care sa te facă sa simți ca trăiești. Te vrea mica,supusa neajutorata și tu strălucești, ai o vibrație frumoasa în cuvinte de femeie interesanta,puternica.Pacat de viata ta sa o irosești lângă un om atât de egoist.Joaca cartea lui în procesul de despărțire.Spune-i ca și tu vrei sa îți refaci viata și ca ti se pare normal sa nu te solicite nici el când e cu copii, menționează,i ca vrei sa te recasatoresti și poate sa mai faci un copil și e normal sa te poți ocupa și de familia noua.Asta ca sa-l doar și pe el….multe,foarte multe ai de dus în spate.Te strâng în brate și îți doresc multă putere sa îți găsești fericirea.

20. Părerea mea de neterapeut de familie este că nu e vorba de nicio depresie. El este un narcisic cu acte în regula. În afară de adulter, este exact situația prietenei mele, o tipă încă optimista, rezistenta. De ani de zile o critică, o ceartă, îi spune că nu e în stare de nimic, că fără el nu s-ar descurca nici să cumpere pâine, că ar muri de foame, deși ea are salariul mai mare. Și ea e conștientă că trebuie să se despartă, asta e soluția, dar… aici e greu, aici are cumva nevoie de ajutor, nu reușește să ia decizia finală. Poate de asta are nevoie și cea care și-a spus povestea. De validare, de siguranța că va reuși și singură, că se va descurca, că va putea să ia și decizii, fără ca cineva să îi spună că nu e în stare de nimic. Să se gândească la copii, băiatul prietenei mele are foarte mult din comportamentul tatălui, pentru că asta a văzut. Nu știu sigur, dar nu cred că instanța ar hotărî ca o săptămână copiii să stea la unul din părinți și o săptămână la celalalt. Și chiar dacă ar fi așa, poate ar fi liniște la fiecare din ei nemaifiind împreună.

21. Nu sunt de acord cu parerea de mai sus care se cramponeaza ca nu se vede povestea sotului dar o catalogheaza depresiva pe sotie in conditiile in care a fost inselata si lasata cu toate pe cap.

    Nu sunt de acord nici ca nu suntem altii in masura sa dam un sfat. Femeia asta cere, pana la urma.

    Mi se pare limpede – nu mai functioneaza treaba. Despartire, clar. Nu are niciun sens sa fiti amandoi nefericiti.

    Eu am crescut in familie monoparentala si pot sa-ti zic ca nu e dracu’ asa negru.

    Curaj!

22. În primul rand cred ca multe femei se regăsesc mai mult sau mai puțin în povestea ta. Este important ca ai avut curajul sa o spui. O relație este greu încercata de apariția copiilor. Indiferent de ce alegere vei face trebuie sa îți găsești pe lângă tine oameni valorosi care sa te sprijine și sa te ajute, fizic, cu copiii, sa te susțină moral. Sigur ai nevoie de terapie dar eu înțeleg ca atunci când vrei sa faci terapie apar 2 probleme : una este ca este greu sa găsești terapeutul potrivit și cealalta problema este costul destul de ridicat. Tu nu trebuie sa te simți vinovata ca îți lași copiii un timp cu altcineva ca să poți sa îți reîncarci bateriile. Toate avem nevoie de asta ca să nu picam psihic. Dacă ești o tipa credincioasa eu îți sugerez sa îți găsești un duhovnic bun care sa te sprijine în acest proces.

23. Buna! Povestea ta este similara cu cea a unei prietene (mai putin partea cu inselatul). Ea a ajuns la divort pe la varsta de 1 an a copilului. La fel: sotul ei nu dorea sa stea singur cu cpopilul etc., ea simtea nevoia sa faca vechile ei activitati fara copil de gatul ei. Dupa divort, in urma custodiei comune, copilul merge in weekend la tata…si uite asa tatal trebuie sa invete sa stea cu propriul copil, iar mama poate face lucrurile care o relaxeaza. Sper sa iti dea de gandit. Copiii sunt ai amandurora, nu i-ai facut singura. Ceea ce traiesti tu este un abuz psihologic (imi aminteste de cartea Orbi- Petronela Rotar). Nu accepta sa ti se mai spuna ca esti incapabila de ceva. Ai fost capabila sa aduci 2 copii pe lume, sa ii ingrijesti, sa ii educi etc. – aceasta este forta ta suprema, cu care chiar poti muta muntii! Te rog, de acum incolo sa te pui pe tine pe primul loc = happy mom = happy kids! Mult succes!

24. Buna ziua. Va raspund din postura de mama si sotie. Relatie de 10 ani cu sotul, in ultimii 5 ani am avut o serie de „cutremure” in casnicie – mutat in alta tara, somaj, lipsa de prieteni / bani / conectare / sex / timp pt. noi, venirea unui copil, pandemie. De un an am inceput sa facem terapie de cuplu EFT si e minunat pentru amandoi. Inca sunt probleme, vor fi intotdeauna dar lucram la asta.
    Relatia dumneavoastra cu sotul este fff. complicata. Sunt fff. multe probleme de discutat, mecanisme de aparare ale amandurora samd. Din punctul meu de vedere aveti nevoie de ajutorul unui profesionist si de multa rabdare in timpul „procesului”. Va TREBUIE un terapeut de cuplu, nu e un „nice to have”. Recomand cu drag, daca exista interes.
    Ar fi si conditia mea pentru a nu ajunge la divort – ca sotul sa fie dispus sa mearga in terapie, dupa care lucrurile incep sa se schimbe cu timpul. Insa fara suport din partea unui terapeut, nu faceti decat sa va chinuiti unul pe celalat si voi 2 pe copii.
    Cat despre descurcat fara el…daca va „descurcati” sa suportati durerea acestei relatii asa cum e ea acum, va descurcati 100% si fara sacul de pietre in spinare. Valabil si pentru copii. Va imbratisez strans!

25. Woau woau… ce poveste. Dificil de dat sfaturi. Gandesc ca trebuie sa faceti ceea ce simtiti. Sunteti amandoi prizonierii acestei casatorii. Cred ca nu mai este iubire intre voi…Daca nu este armonie in cuplu si in casa, copiii simt si sufera. Ca sa le fie bine copiilor, trebuie sa le fie mai intai bine parintilor. Voi doi nu mai sunteti fericiti, din pacate. Copiii trebuie sa fie o prelungire a cuplului, ei vin sa implineasca relatia, sa o completeze. Dar nu trebuie sa fie « totul ». Mai tarziu se vor simti vinovati de nefericirea voastra. Nu va ascundeti in spatele copiilor, nu ei sunt vinovati de esecul relatiei voastre. Nu cautati vinovati, de ce si pentru ce s-a ajuns aici. Acceptati, amandoi. Poate ca pana aici trebuie sa mergeti impreuna pe acest drum. Vedeti partea frumoasa a relatiei voastre, atat cat a fost, mult, putin, ati adus pe lume doi copii… Destinul, viata, karma, numiti cum vreti voi, v-au unit poate cu unicul scop de a avea acesti minunati copii, de a evolua apoi pe drumuri separate. Poate ca fiecare a invatat lectia lui pentru o relatie viitoare. Consider ca nu copiii sunt pe locul I intr-o relatie(a nu se intelege gresit), ci intai parintii, cuplul in sine, ca nucleu. Parintii trebuie sa fie ei bine ca sa se poata ocupa cum se cuvine de fructul iubirii lor. Sfaturi… Nimeni nu va lua decizii in locul vostru. Dar, un lucru este cert. Nu va decideti ce veti face pentru copiii vostri. Ei cresc, vor face poate aceleasi greseli ca si adulti… pot copia tiparul parintilor. Posibil ca mai tarziu, fiecare din voi sa-si gaseasca o alta iubire, sa deveniti cu totul alti oameni alaturi de altcineva. Nu va puteti imagina, dar daca nu incercati, mai devreme sau mai tarziu regretele va vor macina. Si Da, de dragul copiilor, ramaneti in termeni buni, gasiti un numitor comun… Educatia lor faceti-o impreuna. Locuiesc in Franta de ceva ani, aici este o practica obisnuita custodia copiilor in mod égal. Cu o mai buna influenta asupra lor, decat cearta, scandal si nefericire. Se practica si iesirile copiilor cu parintii si noii parteneri de viata. Desigur, depinde mult de gradul de evolutie al fiecaruia si circumstantele separarii. Dar, cred ca a sta intr-o relatie de dragul copiilor, nu este cea mai buna alegere. Dar, decizia finala va apartine. Mult curaj, Elena

26. Draga mea, esti o mămică eroină, în primul rând împacă-te cu ideea că ce a fost nu va mai fi și că trebuie sa decideți amândoi ceea ce ar fi mai bine pentru ai voștri copilași care nu au nici o vină!
    Vorbiți deschis unul cu altul, spune-ți ce vă deranjează,ce vă doriți amândoi, cădeți la comun acord dacă este posibil, comunicați deschis, fără să apară jigniri, din experiență spun asta…vorbele urâte nu se uită niciodată,ele rămân in inimă toată viața,durerea dispare pe moment,dar amintirea niciodată!
    Numai bine și crede în tine,indiferent ce decizie veți lua, esti o mamă minunată pentru puiuții tăi!
    Aveam o vorbă mereu, de când eram copilă…. așa a fost să fie!
    Viața merge înainte!
    Numai bine,draga mea!

27. Așa sunt foarte mulți bărbați. Când devii mama nu prea mai ai drepturi. Te trezești, cum spui și tu, ca ești intr-o colivie. E foarte greu de luat o decizie. Ce as fi făcut eu? Poate as fi mers “mai departe” având in vedere ca și el a făcut-o. Si nu i-as fi spus. Și mi-as fi văzut apoi de familie, dacă se mai putea… nu știu, nu am fost in situația asta. Dar meriți și tu sa fii iubita și sa te simti apreciata ca femeie. In al doilea rând, as fi fost mai indiferenta cu el. Căsnicia e un joc de-a șoarecele și pisica, eu așa am observat. Când te aranjezi și faci eforturi sa fii sexi și când mai ești și oarecum indiferenta, absenta când vorbește cu tine, devii bomba. In al treilea rând, sau poate in primul, eu nu ma las manipulata de acuze și umilita. Eu nu sunt isterica, dar când el ma critica și ma acuza de diverse, deși eu fac tot ce pot pentru copil, îmi sare muștarul și ma transform. Mai plâng și eu, dar foarte rar :))) Nu trebuie sa lasam pe nimeni sa ne pună pumnul in gura. Pune piciorul in prag dacă vrei sa te simti mai bine cu tine și jos cu el de pe piedestal! Tu ești cea care merita statuie! Lupta pentru drepturile tale. Ești puternica, doar ai grija de doi copii, iar el nu este in stare sa stea singur o ora cu ei in parc! Cine este cel slab? Prețuiește-te, aranjează-te! Ieși in lume! Ce se poate întâmpla? Sa te lase? Asta e! Te vor ajuta ai tai, copiii vor creste! Nu te lasa? Și mai bine! Ieși și bucura-te de viața! O femeie are nevoie sa vadă și sa fie văzută! Am citit asta intr-o carte, nu o spun eu, deci altii mai deștepți au zis-o. Te imbratisez. I feel you. Din când in când

28. Hey! Ma regasesc in foarte mare parte in povestea ta. In anul doi de facultate am intalnit un om in care am vazut ca ar fi responsabil si de cursa lunga, in care pot sa am incredere. Pt ca pe mine relatia dintre parintii mei in copilarie si adolescenta, numai cu scandaluri si batai m-a cam nenorocit, am niste amintiri…am gasit refugiu in altele, nimeni nu si-a dat seama decat prea tarziu si cand le-am spus eu. Nu stiu cum sa spun f pe scurt. Nu m-am indragostit din prima, din contra, era de exemplu f neglijent cu igiena. I-am spalat hainele pana am scos mirosul din ele, ca el se spala doar cu apa si nu folosea antiperspirant, mi-a luat ani sa-l invat sa se spele, sa il spal eu sa scape de o matreata groaznica, etc. Am suportat toate astea pt ca vedem un om rational si chiar mi-am imaginat multi ani ca o sa ajungem doi batranei care se tin de mana prin parc. A fost o iubire construita, cel putin din partea mea, asa simt eu. L-am iubit mult, inca il mai iubesc cumva, dar e cu totul alt om, e plin de ura, a devenit cel mai mare dusman al meu, desi prin asta Ii face rau si copilului lui. Imi pune bete in roate la orice, daca iti vine sa crezi, nu a vrut sa ma ajute sa schimb titularul la enel sa imi fixez pretul pe 1 an, nu a vrut sa imi dea documente pt bursa sociala a copilului, m-am descurcat eu singura, pe proprie raspundere ca copilul e intretinut doar de mine (bine, si parintii mei, fratii mei, o prietena, fosta managerita a mea si prietenul meu). Pt ca, da in cazul meu, din ce stiu eu, am fost prima intr-o relatie extraconjugala, nu consider ca l-am inselat, pt ca dupa 2-3 ani de certuri, scandaluri, ajunsesem la batai, politie, salvare, tot, am facut click pur si simplu cu altcineva si i-am spus din prima ca eu l-am sarutat pe acel barbat si apoi a stiut absolut tot despre relatia noastra. A inceput si el sa „iasa pe piata”, si unde decat la scoala? Deci traieste cu mama unui coleg de clasa a copilului nostru. A incercat cu una, aia i-a cerut bani, a dat inapoi si a gasit alta. Toate peste toate, ca sa evit ca al meu copil sa traiasca cum am trait eu, ca daca nu plecam la facultate o luam razna, faceam crize, muscam pernele, Ii trimiteam pe fratii mei afara la joaca si eu stateam si uneori trebuia sa intervin cu forta ca ai mei sa nu-si sparga capetele, eram paznic, trebuia sa Ii tin in camere separate, horror. Asa ca m-am mutat cu chirie 9 luni, ca sa evit scandalurile. Cand am terminat banii, ca aveam cheltuieli fixe de vreo 5000 de lei pe lunabsi deja nu mai lucram (chirie, utilitati, afterschool, tel, net, etc), m-am intors acasa, cu copilul. Dupa vreo 2 luni de teroare, i-am zis sa plece el. E absolut aberant, nu si-a mai platit ratele la creditul pt apt de era sa intram in executare silita) eu avusesem jumate partea mea, creditul era al lui, pt ca nu a avut suficient cash. Acum vrea 70% din valoarea apt, desi raportul in fapt e invers, iar ce vrea el m-ar lasa cu copilul in strada. Alocatia o incaseaza el si nici p-aia nu i-o da, o bea, o fumeaza. Etc, etc. Din ce spui tu, asta nu e viata. Eu am decis sa o iau de la capat cu totul, am 40 de ani imediat, am invatat degeaba vreo 20 de ani, 2 facultati, 2 mastere, nu vreau sa mai fac ce faceam inainte, vreau cu totul altceva, cel mai pb ma voi inscrie la alta fac si voi schimba directia total. Pt ca am nevoie de bani, am hotarat sa lucrez, momentan in bucatarie, la restaurant. Dau si cu matura, si cu mopul, spal vase (azi a fost prima zi), invat retete, trebuie sa fim f organizati pt ca e full mai mereu, desi e unul dintre cele mai scumpe restaurante din bucuresti, o salata e 65-85 de lei, numa’ politicieni, tiriac, halep, etc clientii. Si totul tre’ sa fie la virgula, vine patronul si mai muta la milimetru cate un aranjament, e incredibil de strict si obsedat de curatenie. Dar chiar vreau sa incep o alta viata, am stat destul in depresie, frica, panica, cu medicatie psihiatrica, sa le tin cat de cat in frau. Da, eu am ales sa ma despart pt liniste, sa nu traiasca copilul in teroare zi de zi, ca stiu ce mi-a facut asta mie. Hai ca am scris destul, pot sa scriu un roman. Seninatate sa accepti ceea ce nu poti schimba, curajul sa schimbi ceea ce poti si intelepciunea sa le deosebesti! ?

29. Eu cred ca a fi uniți după despărțire, pentru copii, nu se poate si nici nu trebuie sa fie asa. Când te desparti, te desparti cu totul. Si se va schimba si viata copiilor, nu poate rămâne la fel ca înainte, oricât ți-ai dori. Si asta nu trebuie sa fie neapărat un lucru rau sa înfricoșător, se vor crea noi rutine sau feluri noi de a face lucrurile si copiii se vor adapta. Dar nu puteți trai despărțiți si totusi ca si cum ați fi împreună. Atunci când te desparti, trebuie sa fii conștientă ca omul isi poate reface viata, poate va avea alta soție, va mai avea copii si trebuie sa accepți si sa iti asumi asta, trebuie sa accepți si faptul ca va putea face cu copiii voștri lucrurile diferit fata de cum le faci tu, fata de cu ti-ai dori tu sa fie făcute. Asta nu înseamnă ca omul nu trebuie sa se mai ocupe de copii, ci doar sa separați timpul in care va ocupați de copii si evident când sunt lucruri importante sa luați decizii împreună.

30. Draga mea, vestea buna e ca relatia se poate repara. Prin terapie. Ii recomand pe cei de la mindeducation.ro.. Stiu multe cazuri ca al vostru reparate prin terapie. Daca ai tai va pot ajuta financiar sau daca aveti posibilitatea, este cea mai buna investitie. Pentru ca impreuna sau separat, veti ajunge la o versiune mai buna a voastra, o re-conectare intru cresterea copiilor macar, daca nu ca si cuplu. Ideea e ca voi singuri stati blocati in faza asta si se face mai rau.Aveti nevoie de ajutor specializat.Stiu ca pare ca v-ati pierdut si este cumva adevarat, dar se intampla in viata reala si astfel de lucruri. Allain de Bottom(Cauta pe youtube-how romanticism killed love). Te pup si ai incredere! Este si comunicarea non-violenta care ajuta. Reconectarea, vorbitul sincer despre sentimente, fara acuzatii. Eu ma simt asa pentru ca…Desi e drum lung si necesita efort, se poate ca relatia sa devina mai buna. Citeste articolul printesei: Poate o relatie sa devina mai buna dupa infidelitate? Si vei vedea ce au raspuns cititoarele. Te pup si te iubesc. Esti valoroasa, creste-ti stima de sine. Seara camd te asezi in pat, vizualizeaza cel mai negru scenariu: te desparti si esti singura cu copiii. Incearca sa te obisnuiesti cu ideea, ca sa devi puternica si sa nu te puna la pamant. El este si el debusolat, dupa ce scrii, nu o face intentionat ci pur si simplu in situatii de criza i s-au activat toate mecanismele proaste invatate din copilarie. Nu stie cum sa se poarte si asa ii vine instictiv. Firea umana e slaba-Citeste Esther Perel-Inteligenta Erotica. Asculta Esther Perel-The future of love(pe youtube). Nu sunt de acord sa-si dea toata lumea cu parerea. Am citit recent ca clasificarile: e narcisist, e asa sau pe dincolo, pot face mai mult rau. Ok, ce e de facut? Ne dorim sa reparam? Eu, din ce vad, el e si asumat pe de o parte, dar nu stie cum sa faca mai bine, atata poate….nu inseamna sa ramaneti asa, doamne fereste, ci terapia va va invata cum sa comunicati: Uite, iubitule, stiu ca am trecut prin greu, de maine vreau sa incercam amandoi sa ne vorbim frumos, fara sa ne ranim. Hai sa ne luam in brate, hai sa spunem o gluma….Daca te deranjeaza ceva sau iti doresti ii spui cu empatie: Uite, eu simt nevoia sa petrecem timp impreuna, tu cum sugerezi sa facem, unde sa lasam copii? La ai mei sau la ai tai? Daca ai citit despre educatia cu blandete la copii, well, aceleasi, dar fix aceleasi principii trebuie aplicate si la barbat si femeie si in orice relatie. Terapia e cheia, altfel sunt doar franturi, iar voua va trebuie un specialist cat mai curand. Sa auzim de bine. Urmareste si Paul Olteanu si Alexandra IROD -podcast Mihai Morar. Despre relatii. Ideea e ca fara terapie, doar din carti si materiale, nu prea se ajunge la un nivel ok, a se vedea si la voi acum…

31. Draga mea, pot doar sa te apreciez pentru curaj, este primul pas acela de a constientiza situatia. Ma regasesc mult in povestea mea si ce am facut eu, a fost sa fac eu terapie, sa fiu eu bine cu mine, apoi lucrurile s-au mai asezat. Cei mici au nevoie de tine echilibrata pentru a-i putea sprijini in viitor, nu lua decizii pripite. Te imbratisez si ai incredere in tine!

32. Cum ar spune bunica mea : Daca ti iubesti copii , ei au nevoie in primul rand de o mama sanatoasa. Pune- te pe primul loc ai grija de tine si de copii , el o sa se clarifice intr – o zi cu consecintele de rigoare. Te imbratisez cu drag si ti urez mult succes!

33. Aveti aici un link pt consilierea gratuita de la fundația Zurli.
    https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfiTiADHCjxQl-CLlBkKJE4zQZrxEZXHE4McNW4hoNLvXREzg/viewform

34. Înțeleg situația ta, într-adevăr e greu de decis ce e mai bine pentru copii. Pentru relație este clar ca despărțirea e cea mai bună, nu are nimeni dreptul sa te umilească, lipsa de apreciere reciproca plus faptul ca a intervenit și adulterul.Sunt o astfel de situație(mai puțin adulterul)a apărut odată cu copilul similar , am încercat despărțirea, m-am separat, am rămas singura să mă descurc cu un copil și toate datoriile timp de 1 an. A fost foarte greu, dar am gândit limpede și am ajuns la același confort financiar pe care îl aveam și cu contribuția lui, de exemplu mi-am.luat o alta mașina care îmi era extrem de necesară, pentru ca el a luat mașina, încercand sa creeze în continuare o dependenta de el. Problema a fost copilul care a început să se schimbe, îl aștepta și suferea din cauza lipsei lui acasă. Asta a fost un lucru teribil am înțeles ca copilul meu are nevoie de el ca tata. Asa ca am. acceptat sa revină în familie și sa continuam așa…atipic. Da, trăim în camere separate, nu mai e este demult o relație de cuplu… Dar facem. toate lucrurile împreună ce țin de copil, școală, cumpărături, societate etc. În schimb după aceasta experienta eu am validat următoarele lucruri despre mine:nu sunt proasta, dependenta de cineva, oricând o pot lua de la zero-cu un pachet de sacrificii. Îmi reproșa ca am drepreseie, de fapt nebuna, am clarificat și asta ca sunt cel mai bine fără el. În concluzie o femeie trebuie ajutata mai mult de societate, societatea o judecă și e o povara în plus de dus, nimeni nu îl judeca pe agresor, iar el își duce mai departe nebunia. Doamne ajută, numai bine!

35. Eu nu văd nicio femeie bolnava aici. Doar o femeie profunda, sensibilă și îndrăgostită. Și un bărbat care nu e suficient de matur ca sa-și asume responsabilități de părinte și sot de mama. Eu l-as părăsi. Fără îndoiala m-as descurca fără el, pentru ca eu cred ca adevarata putere a unei femei care a devenit mama sta in copiii ei, nu in bărbatul de alături. Dacă bărbatul asta o mai iubește, despărțirea și hotărârea “victimei” îl va scutura profund, trezindu-l la realitate. Se va întoarce in relație bărbat, nu baietandru. Dacă nu, nimeni nu a pierdut nimic. Copiii vor creste cu amandoi părinții, doar ca nu împreuna cu ei, in aceeași casa. Asta e opinia mea, nu dau sfaturi. Asta as face eu.

36. Eu as incerca intai terapie (ori doar eu, ori de cuplu daca si el e deschis la asta). Mie terapia mi-a dat claritate si m-a ajutat sa ies dintr-o negura de ganduri si apasari. Se poate face si online.
    Poate reusiti sa stabiliti impreuna niste reguli mai clare in relatia voastra (cine ce face) si sa discutati deschis despre nevoile voastre. E ok sa nu ii convina ca ai nevoie de timp pt tine dar asta nu va face ca nevoia ta sa dispara. Poate gasesti o cale sa ii explici asta si el sa inteleaga si sa nu iti mai reproseze…sau poate inveti sa nu mai bagi in seama reprosurile lui/ale altora. Ai o singura viata si copiii sunt mici doar cativa ani. E pacat sa traiesti in apasare si nemultumire. Schimba ceva, oricat de mic in fiecare zi, ca sa ajungi sa ai viata pe care o doresti. Succes!

37. Cumva ma regasesc printre randurile scrise de tine si provocarile aparute in relatia de cuplu dupa aparitia copilului. Si rezonez cu framantarile si trairile conflictuale pe care le experimentezi. O sa povestesc putin din experienta mea cu gandul ca poate poti gasi ceva de folos. Cand apare copilul dinamica in cuplu se schimba, dar si dinamica interioara si conflicte individuale se reaprind. Copilul poate „ameninta cuplul” atunci cand sunt vulnerabilitati la fiecare in parte sau la relatia de cuplu. Barbatul se poate simti dat la o parte si abandonat, neglijat, neinteles, femeia-mama intra intr-o fuziune prea lunga cu copilul si uita/nu mai poate sa fie femeia-iubita partenerului. Nu sunt putine cazurile cand el isi gaseste un umar pe care sa se consoleze. Nu e o justificare, doar ca se intampla acest scenariu. Si eu am descoperit ca sotul meu avea o relatie extraconjugala, inceputa cand primul copil avea 2 ani. Si pentru mine experienta de a afla realitatea a fost cu adevarat traumatica si inca depun mult efort sa ma refac pe mine insami. Se daramase tot, iluzia ca suntem speciali, ca sunt o femeie iubita, ca suntem la bine si la greu impreuna, ca ne iubim. El m-a tradat si m-a mintit. Inca nu inteleg de ce nu a ales sa plece atunci cand si-a dat seama ca este interesat de alta femeie. Noi in perioada aceea incepusem procesul de psihoterapie de cuplu, si acolo a ascuns adevarata problema. Un an de zile ma intrebam ce nu este in regula cu mine, unde gresesc si ce pot sa schimb la mine, de ce nu putem remedia, de ce nu ma mai simt in siguranta cu el? De mentionat ca il confruntasem inca de la inceput si el a negat ca ar exista o alta femeie. Dragi femei, mare atentie la semnele unei infidelitati, la intuitiile voastre, la perceptii. Declaratiile unui barbat trebuie luate cu rezerva si mereu verificat atunci cand aveti suficiente dubii. O relatie extraconjugala afecteaza enorm relatia de cuplu si dinamica de familie. Un astfel de secret este ca o piatra de moara, de multe ori el se transmite transgenerational si afectele dureroase/nespuse/neelaborate vor influenta generatiile urmatoare. Faptul ca nu vad ca partenerul inseala nu ma scapa de suferinta. Cu cat situatia este clarificata mai repede si adevarul e adus la lumina poti decide in cunostinta de cauza: reparatie sau despartire. Ulterior am aflat sau mai bine zis mi-am dat voie sa vad crudul adevar. Emotional el era in alta relatie. Dupa multe certuri, discutii despre divort, detalii extrem de dureroase legate de perioada infidelitatii, reprosuri, invinovatiri, jigniri, am hotarat sa mergem mai departe si sa reparam/recuperam timpul pierdut. Inca suntem in reconstructie, inca ma doare foarte tare cand imi amintesc, inca simt ca nu-l cunosc asa cum este el. Eu mi-am propus cateva lucruri: sa aflu atat de multe cat sa inteleg ce s-a intamplat, aportul fiecaruia la situatia de criza, sa-l vad pe el asa cum este cu defecte si calitati, sa am rabdare sa ascult si ce a trait si ce a cautat, ce i lipsea, si cu ce l-a ajutat experienta, sa vad unde am gresit eu, pact de onestitate si sinceritate intre noi, sa fiu mai clara in cereri si sa nu mai accept sa fiu eu insami neglijata, sa inteleaga suferinta pe care a provocat-o cu alegerile si actiunile sale, sa refacem daca se poate specialul din relatie si sa vedem daca mai putem fi fericiti impreuna. Acolo unde candva a fost iubire, eu cred ca merita incercata vindecarea impreuna. Am inteles ca doar asa putem trece impreuna peste aceasta incercare. Sustinandu-ne impreuna in procesul de vindecare. In relatii apar rupturi si uneori rupturile sunt definitive, dar sunt situatii cand ele pot fi refacute, iar legatura va fi chiar mai puternica, relatia mai profunda, mai matura, asteptari mai realiste din partea celuilalt. Crestem cu iluzia ca dupa casatorie gata zboara porumbei, munte, mare, cina romantica, sex. Viata e plina de imprevizibil si da ne vom rani unui pe celalalt, neintentionat sau intentionat, vom afce alegeri gresite, vom starui in greseala, o sa doara, dar undeva e si speranta. Recomand terapia de cuplu cu scopul de a va clarifica daca mai vreti sa mai fiti impreuna (atentie efortul trebuie sa fie de ambele parti), daca mai exista dorinta unul fata de celalalt, daca mai exista atractie si interes si placere de a fi impreuna. De ce terapie? Pentru ca acolo este asigurat un cadru neutru, securizant unde fiecare isi poate spune of ul, sau ubde se pot pune intrebari incomode dar eliberatoare, si unde exista o pers mai obiectiva, ca o ghid/arbitru uneori care sustine procesul, e si un spatiu dedicat cuplului. Si de acolo poate drumul vostru impreuna va capata mai mult sens si veti avea forta sa reconstruiti. Sa predomine speranta si iubirea in fata ostilitatii. Toate relatiile sunt impregnate de ambivalenta. Este un adevar la care reflectam prea putin. Nu exista relatii perfecte sau in care este doar iubire. Si nimic nu iese fara multa munca. Terapeuta noastra ne zicea ca este surprinsa de faptul ca multe cupluri renunta prematur la demersul psihoterapeutic, ca si cum nu vor sa vada ce se intampla in cuplul lor, sa vada provocarile dar si resursele, asteptam retete de-a gata, cand de fapt e mult de munca in relatie. Si inca un lucru important pe care l am experimentat in ultimii ani. Daca eu nu sunt bine, nici copiii mei nu sunt bine. In perioada cand el ma insela nu am fost bine nici eu cu mine, nici in relatia de cuplu, nici macar in relatia cu copiii mei. Si am inteles ca daca nu reusim sa vindecam/reparam ranile atunci e mai bine sa ne gandim la varianta separarii. Copiii vor fi bine, ei au nevoie sa fie iubiti/sprijiniti de ambii parinti si sa-i vada pe parintii lor fericiti, fie impreuna fie separati fiecare cu destinul sau.

38. Am citit povestea ta. Daca ai nevoie consulta un medic psihiatru. Iti va recomanda un tratament. Acum vezi totul deformat. Mananca, dormi si plimba-te. Nu mai gandi negativ o perioada de timp, iti faci foarte rau. Sa fii sanatoasa mental si fizic este cel mai de important pentru tine. Obosita, stresata si bolnava nu esti de folos nimanui. Succes si fii puternica! Dumnezeu ne ajuta atunci cand ii cerem ajutorul!?

39. Majoritatea cuplurilor au o perioada grea dupa venirea copiilor. Se vorbeste prea putin despre asta si d’aia nu prea stim. Desi am un sot minunat, depaseste chiar si visele mele de adolescenta, daca ar fi fost dupa cateva tulburari din perioada copiilor mici poate ca acum eram despartiti si nu as fi stiut niciodata ce bine ne va fi impreuna pentru o viata! Merita sa incerci sa treceti de aceasta perioada si sa ramaneti tot impreuna. Incetati sa vorbiti despre divort (casnicia nu este gluma sau joaca, cuvinte spuse fara judecata pot sa o transforme in ceva superficial), cu cat veti accepta ideea lui cu atat este mai sigur ca se va intampla. Mai dati-va sanse. Cu sau fara terapeut(de preferat cu unul, dar unul bun nu doar dispus sa va faciliteze separarea in termeni buni ci sa va ajute sa va intelegeti unul pe celalalt) stati de vorba, spuneti ce doriti unul de la celalalt, ce nevoi aveti, ce tristeti si griji si mai ales puneti accentul pe respect, spuneti-va cum vreti sa fiti respectati si fiti deschisi sa-l intelegeti pe celalalt, ce are el nevoie. Cand va continuati viata impreuna, sa fiti mai putin atenti la „cum nu-si respecta celalalt” partea lui ci la cat sa va faceti fiecare partea voastra. Bazata pe respect, dragostea aia solida, de lunga durata, se va intoarce la voi. Pareti amandoi doi oameni frumosi cu intentii bune care treceti acum printr-o perioada de singuratate in doi si amandoi incercati sa rezolvati problema diferit. Am citit aici cat de judecat a fost sotul tau pentru adulter, si asta pe buna dreptate. Adulterul este ceva foarte urat. Dar te admir ca ai ales sa-l ierti, mai ales cand ai vazut ce usor ai fi putut sa faci si tu acelasi lucru. Atunci cand o greseala nu devine obicei si cand suntem iertati pentru acea greseala, cel iertat s-ar putea sa fie un om mult mai solid decat unul care nu a facut-o niciodata. Stie ce usor se poate gresi si ce urmari greu de reparat are greseala asa ca stie sa se fereasca de a mai gresi.
    Nici tu, nici el, nu sunteti perfecti. Dar v-ati iubit si va mai puteti iubi, sunteti oameni frumosi, aveti copii frumosi, ii iubiti si puteti sa va faceti bine si lor si voua incepand prin a va respecta unul pe celalalt. Sa va ascultati si sa va intelegeti. Poate nu veti reusi, dar merita sa incercati.
    Renuntata la reprosuri, lasa-l sa nu-si implice familia daca nu vrea, nu ai nici tu dreptul sa-i ceri asta(te-ai gandit vreodata?) si s-ar putea sa treci peste limite ce ar vrea el sa le puna in ceea ce il priveste dar tu nu le respecti. Este bine sa vorbiti despre tot ceea ce va doare.

40. Așa psihiatru,să ne ferească Dumnezeu! Ceed că nici nu ai înțeles problema ei… În plus, dacă nu ai ceva de spus de ajutor, du-te în colțul tău! Psihiatru care a terminat cu ce valoare academică? Și să nu spui că ai luat nite mari… Etc etc etc

    Situația mămicii e a peste 70% a femeilor din România din păcate…
    Iar când nu mai poți, asta e… Nu mai are rost… El e adoptat de ea, e dependent de grija pe care o are ea față de copii… Iar ea a devenit dependentă de el, dar asta se poate rezolva… Deci nu controale la medic, când omul are nevoie de sprijin, de libertate…

41. Adulterul este ca și crimă, ucide sufletul și sentimentele. Cu același lucru mă lupt și eu de 9 luni de zile, cu mine însămi și cu ceea ce simt și acum. O lună de zile soțul meu a fost schimbat, se certa cu mine din orice, nu mai avea stare acasă cu noi, langa mine și copii, avem un băiat și o fată. Vroia sa ne părăsească, să împărțim tot ce am construit.De sărbătorile de iarnă era cu totul alt om. M.am tot gândit ce se întâmplă, el dădea vina pe mama mea, care ne ajuta cu copiii, că sa.a saturat de conflictele cu ea, deși nu erau. Dupa 1 luna de zile, îi verific telefonul și văd nenumărate apeluri de 1 ora cu un Nr de telefon care era intitulat cu nume de bărbat. Soțul meu dormea. Când am apelat de pe telefonul lui acel Nr de telefon, a dat ton ocupat. Însă pe messenger a trimis mesaj individa că nu poate vorbi că era cu iubitul ei. Am intrat în panica, mi a văzut cerul în cap. Am plecat pe străzi s.o caut. Nu mi-a venit sa cred. Mai târziu l-am trezit pe soțul meu și la.am întrebat cine este acea persoana, răspunsul lui a fost că nu este nimeni, că pe mine mă iubește. Că doar au vorbit. Însă după atâta timp nu a vrut să recunoască, spune în continuare că nu a fost nimic. După o lună de zile, îmi spune că totul a fost un scenariu și că el de fapt m.a testat pe mine. Chipurile eu m.am schimbat și el a vrut să vadă cum reactionezi eu. Cert e că eu simt altceva. Că a avut o aventură. Dar am vrut confirmarea lui și să îl întreb de ce a făcut asta? dar nu am cu cine sa vorbesc. Dar eu am rămas rănită, cu un gol mare in suflet, și sentimente de iubire nu mai exista. Ci regret că deși îmi propusesem să nu mai am încredere în nimeni, mi.am luat din nou teapa. De frica că voi rămâne singura cu 2 copii, nu le.am lăsat să plece. Am luptat cu morile de vânt, pt că el este la fel, nu se.a schimbat deloc.
    voi ce părere aveți?