Tonuri de gri

Articol scris de Andreea Picioroagă, care și-a dorit publicarea lui aici, pentru voi.

E 3:30 dimineața. O simt cum se apropie blând de patul meu. Verifică în stilul ei amuzant dacă sunt trează. Nu este sigură dacă mi-a atras atenția destul și merge ușor în jurul noptierelor iar și iar.

Acum aproape  doi ani, imposibil să fi ales să mă fi trezit atât de dimineață zilnic. Mă bucuram de fiecare minut de somn, pentru mine era ca un hobby. Hibernam cât de mult se putea. De când frumoasa mea ne-a intrat în viață, somnul îmi pare o piedică în a mă bucura de fiecare minut petrecut împreună.

Avem deja rutina noastră: mă trezesc, îi pregătesc mâncare, apă proaspătă, o periez și o mângâi (nu prostestează).  Primește un mic desert după vreo oră și apoi moțăie pe canapea, eu pierzându-mă în cât îmi e de dragă, ea mulțumită, visând.

Micuța mea rază de soare are 12 ani și jumătate și este cel mai bun suflet pe care l-am întâlnit. Tonurile de gri din pufoasa-i blăniță și lăbuțele din față fără gheruțe alcătuiesc cel mai simpatic puzzle pe care am încercat să îl descifrez de ceva vreme. Nu, nu noi am decis să îi fie scoase gheruțele.

Ne-am întâlnit acum aproape doi ani într-un centru de adopție aproape de localitatea mea. Pentru că avusesem grja de pisica unor prieteni și cățelul altora când ei erau plecați în vacante, soțul meu și cu mine ne-am hotărât să căutam și noi un astfel de suflet.

Am decis să mergem la un astfel de centru și nu să cumpăram. Uitându-mă pe pagina lor de web, am început ușor ușor să alunec într-o depresie și mai gri decât cea în care eram deja. În momentul acela am realizat că timp de 40 de ani nu am fost atentă la nici un astfel de suflet în jurul meu, nici măcar la cățelul chinuit in lanț din curtea alor mei.

Erau zeci de căței, pisici, iepurași, șoricei așteptând cum o casă permanentă. Privind fiecare rând de suflete, mi-am dat seama că nu voi putea alege. Cum poți să faci o astfel de alegere? Până când am văzut imaginea ei. Nu îmi aduc aminte povestea scrisă sub imagine. Îmi amintesc doar că am știut că ea va veni în viețile noastre. M-am panicat: dacă până să contactăm noi centrul o adoptă altcineva? Nu reușeam să găsesc telefonul prin casă să îi sun cât mai repede. A doua zi aveam întălnire programată la centru să ne cunoaștem.

Când am intrat în camera de întâlniri și socializare a pisicilor și s-a întors cu ochii ei mari și blânzi spre noi, am știut că acel moment în timp era doar pentru noi trei. Că suntem ai ei. Centrul are reguli stricte și ne-au spus să petrecem vreo jumătate de ora împreună acolo să vedem dacă ne potrivim. Eu știam că da și am vrut să o luam acasă. Ei ne-au spus că a doua zi. Nu știu cum a trecut acea noapte.

A doua zi când am venit de la muncă, o pufosenie gri stătea speriată sub masa din bucătărie care a rămas și până azi locul ei unde ea crede că nu o putem găsi și unde se simte foarte protejată. Soțul mi-a spus că acolo a stat de când a ajuns la noi acasă și că pe drum în mașină nu a scos nici un sunet.

I-am strigat numele și a fugit spre mine, așa cum și azi rapid vine când o strig. S-a lipit de mâna mea și m-a privit în ochi. I-am zis : “Ești acasă, frumoasa mea!” S-a încolăcit ușor și a adormit. Nu m-am mișcat de pe covor până nu s-a trezit, câteva ore mai tărziu. Din momentul acela viața mea a prins un nou sens. Depresia care mă bântuia de ani grei s-a ascuns undeva într-un loc de care nici nu știam că exista în sufletul meu și pentru o vreme acolo a stat.

Raza mea de soare mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat să fii bun. Să dai fără să aștepti nimic în schimb, să accepți că uneori nu poți schimba lucrurile, că noi ca specie avem atât de multe de învățat de la aceste suflete frumoase.

În zona unde locuiesc aceste suflete adoptate sunt numite “salvatele”. Profunzimea aroganței din această denumire mă face din nou să mă îndoiesc de cât de multe facem ca și rasă umană și de cât de multe avem încă de învățat.

Pe mine m-a salvat ea. Mi-a salvat sănătatea mentală înrădăcinându-mă în prezent prin programul pe care îl are și care acum a devenit și al meu, prin bunătatea pe care o oferă fără să realizeze. Grija să aibă mâncare proaspătă porționată, apă proaspătă și nu foarte rece, litieră curată și timp petrecut împreună m-au readus din tornadele interioare într-un prezent care face să dispară orice stress.

41 de ani plini de ignoranță au trecut fară să îmi pese.

Pisicuța mea, care este parte egala în familia noastră, nu doar că îmi alină sufletul, dar mi-a deschis și ochii.

Într-una din zilele geroase de iarnă (aici iernile sunt aprige) dar senine, nu se dezlipea de ușa cu geam care dă spre spatele casei și către vecini. De multe ori mă așez pe covor lângă ea și privim amândouă minute în șir în gol. Am fost curioasă de data aceasta spre ce anume își țintuise ea privirea.

O pisică singuratică umbla pe sub geamul vecinilor. Mi-a stat inima în loc pentru că știam cât de frig era afară. Am înghețat. Pe proprietatea lor nu puteam intra, ei afară nu erau. Nu înțelegeam atunci dacă era a lor, a altor vecini sau ce anume se întâmpla. Am privit-o amândouă vreo doua minute după care a dispărut. Atât m-a dus capul să fac în acel moment: să Google-esc pisici și iarna. Un întreg greu val m-a pleznit în moalele capului: pisici care nu au casă și cum să faci un adăpost pentru ele.

M-am dus și mi-am cumpărat cele necesare pentru adăpost și l-am făcut cu ajutorul unui prieten care avea o mașină electrică de tăiat materiale de construcție.

Am pus adăpostul sub mica terasă de lemn și pus mâncare și apă. Am așteptat până a doua zi să văd dacă o să dispară mâncarea. Desigur! Am fost atât de bucuroasă: o pisică a trecut pe acolo. Am continuat să pun mâncare și apă dimineața și seara și să am grijă ca paiele din adăpost sunt mereu uscate (paie, nu fân!)

Am decis după vreo câteva zile să contactez centrul de adopție de unde frumoasa mea venise și împreună cu biblioteca din sat poate să organizăm împreună mici lecții în care să învățăm comunitatea să construiască adăposturi pentru pisicile care nu au casă.

Cei de la centru m-au învățat că ceea ce au aceste pisici nevoie este mai ales îngrijire medicală (sterilizare și vaccin anti-rabie si vara și tratament anti-pureci). Odată oferite, să rămân sursa lor de mâncare și apă. Centrul oferă aceste servicii medicale la preturi mici aici. Am devenit voluntar pentru programul lor numit Prinde Sterilizează Readu în Același Loc.

Programul se centrează pe sterilizare, vaccinare și aducere înapoi a pisicilor în locurile unde ele trăiesc. Cuștile în care sunt prinse sunt largi, aerisite și folosite cu grija să nu le rănească. Primul pas: lași cușca deschisă (ușa este blocată), pui mâncare, apă în ea câteva zile pentru ca ele să se învețe că este un loc unde pot veni să mănânce. După vreo câteva zile, cușca devine activă (ușa nu mai este blocată). Ea nu este lăsată peste noapte sau nesupravegheată nici un minut. Ferit de ochii lor, voluntarul veghează când vreo pisicuța este prinsă. O duce direct la centru pentru operație; daca este motan poate fi lăsat să plece în aceeași zi după operație, daca este pisică este bine să fie ținută într-un loc ferit de intemperii vreo 2-3 zile până își revine complet, operația pentru ele fiind elaborioasă.

Am reușit să prind, sterilizez și aduc înapoi sase motani si o pisică. Unuia i-am găsit familia (are obiceiul să cutreiere cartiere întregi; era lăsat să facă asta deși era nesterilizat). Pe ceilalți trei i-am lăsat liberi în locul în care i-am găsit.

Am încercat să conving centrul să îi ia pentru a fi pusi spre adopție. Mi s-a răspuns că sunt ferali și că le este mai bine afară unde deja au legături cu alte pisici și sunt ca o familie deși pe străzi. Aici se face diferența intre abandonați si ferali. Primii sunt suflete socializate care au avut o familie si casă, ultimii sunt suflete care sunt născute pe străzi si nu au avut vreodată contact cu oamenii.

Deși apreciez foarte mult tot ce am învățat de la cei de la centru, nu sunt de acord cu partea de lăsat pe străzi iar. Pentru mine a fost ca și când i-am abandonat și eu, mai ales în miez de iarnă grea. De ce nu i-am găzduit sau ținut? Pentru că frumoasa mea sprayează când sunt alte pisici în jurul casei, darămite în casă. Sprayatul este semn de imens stress de obicei pentru ele. Unele sprayează când sunt tare entuziasmate de ceva anume dar de multe ori că sunt stressate. Noi nu am știut de ce micuța sprayează și am contactat un specialist în comportamente ale pisicilor. Prima întrebare a fost: aveți pisici fară casă în zona în care locuiți? Noi am zis da. Pisica voastră este îngrijorată că teritoriul este invadat de străini și încearcă să le transmite prin sprayat că ea îl protejează. Comportamentul este normal în sălbăticie. Mi s-a spus că este de înțeles că vreau să ajut aceste suflete însă că indirect îmi stresez pisica.

Nu am putut să nu ajut acele suflete, cu riscul ca frumoasa mea să continue să sprayeze. Șterg, curăț, o reasigur că este în siguranță. Avem pastile anti-anxietate de la vet: merg în combinație cu strategii de corectare de comportament. Am încercat și feromoni dispersați din anumite recipiente care se bagă în priză; sincer nu am văzut nici o diferență. Știu că este stresată, însă cele de afară nu au pe nimeni.

Am ținut să înșir aceste gânduri pentru că nu pot ajuta mai mult, pentru că unii dintre noi abuzăm aceste suflete, pentru că le abandonăm pentru motive stupide (mutat, alergii, spray-at, nu mai avem timp de ele, copiii nu se mai joacă cu ele, nu se înțeleg cu noii puiuți cumpărați/adoptați, sunt bătrâne, etc.), Nu cred că mi-ar ajunge luni să înșir exemple care mi-au rupt sufletul și înghețat orice putere a creierului de a pricepe.

Am decis totuși să spun povestea unui suflet care nu mai e. Micuța a fost adusă la centru de adopție de către familia ei. Nu stiu motivul. Atât de mult au stresat-o schimbarea și centrul (desi este un loc foarte curat cu resurse adecvate și voluntari care au grijă și petrec timp cu ele), că a dezvoltat o afecțiune de colon. Calitatea vieții i s-a deteriorat atât de tare încât au fost nevoiți să o eutanasieze văzând-o cât de tare se chinuia. Sursa, repet, stress-ul născut din durerea enormă a abandonului.

Bula mea este un loc care “ia și dă” în același timp: abandonează (de cele mai multe ori pe stradă și din păcate nu le duce la centre de adopție) care însă și adoptă, îngrijește, donează, sterilizează și vaccinează. În marea mea naivitate vreau să cred că mai mult “dăm” decât “luăm” dar simt că mă înșel.

Prin aceste rânduri strig și eu ca mii care își dedică întreaga viață acestor suflete. Strig și nu o să renunț să strig, pentru că tăcerea și “uitatul în alta parte” ucid.

Stiu că legea privind protecția animalelor este recentă și nu este atât de strictă pe cât ar trebui. Stiu că unii au suflet dar că altii (mulți) nu. De aceea am hotărât să scriu…

• Adoptați, nu cumpărați!
• Adoptați sufletele în vârstă: de cele mai multe ori sunt uitate de toți, evitate în favoarea puiuților. Cele mai bătrâne sunt mai calme, deja stiu o grămadă de lucruri și iți devin prieteni pe viață.
• Nu abandonați pe stradă: căteii și pisicile nu sunt animale sălbatice care se pot descurca singure. Ele depind de noi pentru mâncare, apă, adăpost și nu au nici un cuvânt de spus asupra vieții lor.
• Dacă aveți greutăți financiare și nu mai puteți să le oferiți grija de toate zilele, întrebați-vă familia, prietenii dacă pot ajuta să îi adopte vreunul dintre ei. După ce ați încercat această variantă și nu ați găsit o nouă casă pentru aceste suflete, duceți-le la un centru de adopție.
• Nu le lăsați pe stradă, mai ales dacă ați decis să le scoateți gheruțele ca să nu zgârie mobila (practică inumană dar întâlnită des). Centrele de adopție sunt suprapopulate și le-am putea ajuta dacă am reuși noi înșine să găsim case pentru aceste suflete înainte să punem această povară pe umerii lor.
• Dacă aveți alergii, se poate administra tratament și trăi în aceeași locuință.
• Dacă ele au probleme de comportament (sprayează, par agresive, etc.) acestea se pot rezolva cu multă răbdare și soluții croite pentru fiecare în parte. Nu le certați sau pedepsiți. Nu fac nimic intenționat, să ne enerveze sau supere. Din fericire, ele nu au ego.
• Aceste suflete nu sunt pentru noi obiecte de joacă, surse de amuzament sau tinta frustrărilor noastre. Când decizi să ai un astfel de suflet în casă iți asumi responsabilitatea de a avea grijă de el pe parcursul întregii lui vieți.
• Plănuiește (indiferent de vârstă ta) ce se va întâmpla cu ele, dacă și când tu nu mai ești
• Găzduiește și îngrijește temporar pisici sau căței pui pentru a le îmblânzi, ca apoi centrelor să le fie mai ușor să le dea spre adopție.
• Învață-ți copiii micuți să nu alerge, sperie, tragă de coadă, tină în brațe când sufletele acestea protestează. Da, puiuții “muscă”, acesta fiind modul lor de exprimare. Este nevoie de timp și răbdare să îi înveți cu blândețe să nu. Cei aduși de la centre care poate au fost dați de la unii la alții sau care au petrecut mult timp acolo, or să fie timizi, necooperanti zile sau săptămâni până vor simți că sunt în siguranță și iubiți.

• Unele dintre pisici preferă să nu fie luate în brațe sau constrânse în nici un fel, nu le forta.
• Când aduci prima data o piscă acasă, tine-o într-o singură camera pentru câteva zile cu apă, mâncare și litieră. Are nevoie să se simță în siguranță într-un spatiu nu foarte mare. Petrece timp cu ea acolo în acea camera și treptat las-o să exploreze întreaga locuință. Treptat introdu și membrii familiei, unul căte unul.
• Dacă deja ai o pisică, introdu-le treptat, pune-le mâncarea de ambele parti ale unei uși, să fie în camere separate. Asigură-te că fiecare din ele are bolul ei de mâncare, apă și litiera separată. Ele se învață una cu mirosul alteia și în timp înțeleg că nu au de ce să competitioneze pentru resurse și atenția ta.
• Nu este absolut nimic în neregulă cu sufletele din centrele de adopție. Din contră, sunt îngrijite medical, deparazitate, socializate.
• Un crescător de animale nu vă poate garanta că acele suflete nu au nici o afecțiune din naștere și mai mult, nu o să vă dezvăluiască condițiile în care de multe ori abuzează aceste animale pentru vânzări: cușți mici, ținute în ele majoritatea timpului și scoase doar pentru împerechere.
• Uita-te în jur, prinde uman, sterilizează, readu în același loc sufletele pe care altfel nu le poți ajuta.

• Nu țineți aceste suflete afară sau câinii în lanț! Nu, locul cainilor si pisicilor nu este afară!
• Nu cumpărați produse de la companii care testează pe animale. Verifică dacă produsul cumpărat are insigna cu un iepuraș. Vezi linkul PETA de mai jos pentru detalii.
• Cumpără o pungă de mâncare pentru pisici sau căței și du-o la un centru de adopție sau adăpost local, nu doar de sărbători.
• Construiește adăposturi pentru sufletele nimănui:

Contactează Poliția Animalelor din zona ta și poliția locală când sunteți martorii unui abuz:

Mergi cu legea în mână: http://legislație.just.ro/Public/DetaliiDocument/231245

Nu îții intoarce privirea! Cum reclami abuzul: http://www.carefordogsromania.com/ce-poți-face-daca-eșți-martor-la-cazuri-de-cruzime-împotrivă-animalelor/

Primăria din satul sau orașul tău poate ajuta. Vorbește cu primarul tău! Da, se poate, de exemplu aici.

Mergi voluntar la centre de adopție împreună cu copiii tăi.

Donează acestor insule de speranță, centrele de adopție.

Putem să fim mai buni: uitați-vă în ochii lor. Nu lăsa să treacă 40 ani să întinzi o mână.

Surse de informare pentru punerea în scris a acestor gânduri și pentru cei cărora le pasă: (ASPCA, RSPCA, PETA, Humane Society):

https://www.humanesociety.org/resources/outdoor-cats-faq

https://www.aspca.org/sites/default/files/cat_edu.pdf

https://www.aspca.org/news/how-keep-your-furry-friends-safe-and-have-fun-during-dog-days-summer

https://www.nehumanesociety.org/community-services/surrendering-a-pet/

https://www.nehumanesociety.org/community-services/feral-cats/

https://www.nehumanesociety.org/for-pet-owners/behavior-help/

https://www.nehumanesociety.org/for-pet-owners/behavior-help/pet-resource-library.html

https://www.rspca.org.uk/adviceandwelfare/pets/cats/straycats

https://www.rspca.org.uk/-/what-to-do-if-you-find-a-pregnant-cât-or-kitten-s-during-the-coronavirus-pandemic-

https://www.aspcapro.org/resource/winter-shelter-bins-community-cats-faq

https://www.aspca.org/news/fact-or-fiction-spayneuter-myths-busted