Alexandra ne-a scris despre cum sunt grădinița și școala în Toscana, Italia. Mai avem în seria #Educatiainlume multe țări, le găsiți aici.
Salut!
Îți povestesc un pic despre sistemul școlar din Italia, mai exact din Toscana. Aici diferă enorm de la zonă la zonă, atât dialectul, cât și stilul de predare.
Încep de la 0-36 luni, pentru că am trecut prin etapa asta, având cei doi băieți născuți aici și fiind nevoită să-i dau de mititei la creșă, ca să pot munci, soțul având o muncă în care e mai mult plecat, iar concediul de maternitate fiind foarte scurt, două luni înainte de naștere și trei luni după. La creșă îți poți da copilul la stat sau la privat. La stat trebuie să faci înscrierea din Ianuarie-Februarie pentru septembrie, și ți-l ia în funcție de punctajul pe care-l ai când faci înscrierea (asta însemnând dacă muncești, dacă aparții de aceea zona ca domiciliu, dacă ai bunicii în zonă, dacă e copil cu dizabilități etc).
În orice etapă de vârstă, că e creșă, că e grădiniță sau școală, copiii cu dizabilități în urma unor cereri au educatoare sau profesoare care se ocupă numai de ei pe timpul școlii.
Bun, odată acceptat copilul la creșă plătești în funcție de situația financiară, pe care o faci la începutul anului, în baza veniturilor voastre. Grădinița o plătești parțial sau deloc, fiind decontată tot în funcție de venitul anual pe anul precedent.
La grădinița privată e la fel, de exemplu noi fiind nevoiți să dăm copilul de urgență la creșă (mama fiind nevoită să plece acasă), am făcut înscrierea la privat (perioada în care nu se făceau înscrierile) și plăteam 600 de euro pe lună, din ianuarie până în iulie (în august fiind închisă creșa). Mâncarea este adusă de la o firmă specială, sunt foarte puține creșele care au bucătărie internă, cu bucătăreasă.
Trec la perioada 3-5 ani (3 ani de grădiniță), unde sunt și grădinițe private (doar că nu am cunostiinte în acest domeniu), ambii băieți au frecventat grădinițe de stat (cel mic e în prima grupă, având trei anișori).
Aici școala nu se plătește, există doar o asigurare pe an de 6 euro și cine vrea să doneze 20 de euro pentru fondul școlii (voluntar). În schimb plătim mâncarea (tot în funcție de venitul anual), maximul e de 5 euro pe zi (fiind inclus doar prânzul, felul 1, felul 2 și dulce sau fructe). În cazul nostru, plătim 3 euro și jumătate (cel mic) și 4 euro (cel mare), care e în clasa I.
La început de an pentru grădiniță ducem carioci, creioane, șervețele, foarfecă, mici rechizite, un top de hârtie și dacă mai e nevoie în timpul anului ne zic educatoarele. De când e situația cu Covid, totul s-a schimbat. Înainte se mai făceau mici ieșiri, acum nimic, nici în grădiniță nu mai putem intra.
Ajung la perioada 6-10 ani. Sunt copii care încep școala la 5 ani jumătate sau 6 ani jumătate, depinde, nu e o lege, decid educatoarele dacă e copilul pregătit sau nu. Aici față de România, se fac clasele I – V în aceeași școală și VI – VIII în altă școală.
Poți alege program scurt sau lung.
● Timp scurt (8:15 -13:15), cu teme în fiecare zi
● Timp lung ( 8:15 – 16:15 ), cu teme doar în weekend
Cărțile sunt gratuite, și aici diferă de la școală la școală, de exemplu sunt școli care se ocupă direct de furnizarea cărților, și școli (ca în cazul nostru), unde trebuie în iunie să mergem la o librărie autorizată (să faci comandă -specificând școala, clasa, ce fel de orar faci, lung sau scurt). Și aici plătești asigurare de 6 euro anual plus 20 voluntar. Rechizitele necesare se cumpără. Avem programul pre-school și after-school cu plată sau nu, dacă sunt fonduri de la stat.
Vreau să specific că ambii băieți au avut binecuvântarea de a avea copilași speciali în grupă atât la grădi cât și la școală, și îi ajută mult. Iar la școală copilașii speciali au profesoară numai pentru ei.
Din clasa a VI-a începem să cumpărăm cărțile.
Dimineața odată intrați, pentru că în majoritatea claselor există copii cu nevoi speciale, copiii se întâmpină la intrarea școlii (asta fiind în jurul orei 8 : 40 – 8 : 45, fiecare clasă își așteaptă colegul sau colega). Apoi activitatea se desfășoară în clasă, încep cu o materie, apoi la ora 10 au o gustare, fructe de acasă, apoi își continuă activitatea, corectează temele.
În foarte multe școli, tabla este înlocuită cu LIM, care e mult mai ușor de folosit (n. red: o tablă interactivă) Apoi la 12:15 -13 servesc prânzul (care e adus de o firma de catering atât la școală celui mare cât și la grădiniță celui mic.
Metoda de predare este diferită de la cer la pământ față de România. De multe ori ne-au spus să îi lăsăm așa cum predau ei și să nu le explicăm noi, pentru că vor fi confuzi. Am rămas uimită de câte materii au avut atât în clasa I, cât și acum în Clasa a IIa. Mi se par foarte multe materii: Italiană ( având 4 cărți ) 1 De lectură 2 Cursiv 3 Litere 4 Gramatică, Matematică, Engleză, Științe, Istorie, Geografie, Tehnologie, Muzică, Educație civică, Muzică, Artă și Imaginație/Religie/Educație fizică.
Cât despre bullying, momentan nu am întâmpinat în clasă, dar am auzit întâmplările unor cunoștinte, nu știu ce să zic, că rar găseșți oameni calzi. Mi se par rasiști (nu vorbesc despre toți ), rar am cunoscut italieni buni, înțelegători și calzi. Cred că e un pic greu la acest subiect pentru că din ce am înțeles e vorba și de profesori, de copil (al cui este) sau dacă e copil de străin, sunt multe criterii.
Noi, părinții avem un grup pe whatsapp (unde avem și un reprezentant al clasei). Înainte ședințele cu părinții se făceau la școală, acum totul online. Rareori se întâmplă să te duci la poarta școlii să vorbești cu profesoara.
În final îți spun despre note. La fel și în cazul ăsta, până să intre băiețelul la școală erau note de 6, 7, 8 etc. Din 2020 (septembrie) au schimbat metoda de evaluare. Acum sunt patru tipuri de evaluare : Avansat (echivalentul lui 10), Intermediar, De bază și În faze di prima acquisizione (ar însemna că elevul e în faza de a-și face temele doar cu ajutorul unui profesor sau cu ajutorul altor resurse competente).Vreau să-ți spun că ne derutează mult acest sistem de evaluare pentru că în prima faza nu evaluează doar materia în sine, de exemplu la matematică are 6 evaluări, îți dau câteva exemple:
-ce a înțeles din geometrie de exemplu
-cum rezolva adunările și scăderile
-cum rezolva problemele
La fel la fiecare materie. În total la toate materiile are 44 de evaluări, n-am mai pus la socoteală comportamentul (care primește un singur vot ). În plus, fiecare elev are descrierea lui separat făcută de către profesori.
Sper să fie de folos
Complicat sistem. Mai ales pentru cei care sunt obișnuiți cu sistemul de notare numeric.Mult succes pe mai departe.
Adaug câteva informații pentru a explica mai bine sistemul italian de învățământ (locuiesc în Italia de peste 20 de ani). În primul rând sistemul este național, nu există diferențe între regiuni d.p.d.v. de organizare, decât de la 14 ani în sus și doar la școlile profesionale. Nu mai există programă școlară, ci obiective naționale la fiecare vârstă (ex. la grădiniță: Sinele și ceilalți; Imagini, sunete și culori; Discursuri și cuvinte). Sistemul școlar prevede: 3 ani de creșă (0-3 ani – opțională), 3 ani de grădinița (3-6 ani – opțională), 5 ani de școală generală (6-11 ani – obligatorie), 3 ani de gimnaziu (11-14 ani – obligatoriu), 5 ani de liceu/ școală profesională (14-19 ani, obligatoriu până la 16 ani), facultate. Vorbesc acum doar despre sistemul public, deși există la toate etapele și posibilitatea de a alege școala privată, și despre perioada normală fără restricții covid.
Creșa, cum zice Alexandra, e cu plată, rata fiind în funcție de venit. Sunt insuficiente locuri la stat, de aceea sunt foarte multe creșe private. Prețurile la creșa privată sunt mari, multe mame recurg la bunici sau aleg să întrerupă munca. Raportul e de max 1 educator la 6 copii până la 18 luni, apoi 1 educator la 10 copii până la 3 ani. La intrare se fac 2-3 săptămâni de acomodare, după reguli proprii în fiecare creșă, în care părintele stă în primele zile cu copilul câteva ore, apoi îl lasă singur câteva ore, după aceea la masă singur, apoi la somn, etc. Acomodarea se face de obicei și la grădiniță și, câteva zile, și la școala generală. Orarul creșelor este foarte diferit și flexibil, și part time și full time.La creșă scopul principal e îngrijirea copilului, care trebuie să se simtă iubit și protejat, pentru a avea curaj să experimenteze. I se propun activități, în funcție de vârstă, în principal senzoriale (jucat cu mălaiul, tablouri cu pastă crudă, pictare cu mâinile, etc). Creșa începe în septembrie și termină în iulie.
La grădiniță în schimb se începe educația efectivă. Există grădinițe cu orar până la prânz sau și după amiază, iar în funcție de primărie integrat cu schoolbus, pre și after school (cu plată). Grădinița de stat, cum zice Alexandra, e gratis. Se plătește doar o asigurare 6-8 euro pe an, plus prânzul în funcție de venit (cu posibilitatea de a lua copilul acasă să mănânce). Spre deosebire de creșă, nu mai e obligatoriu dormitul, deși marea majoritate a grădinițelor oferă și spațiu de somn, mai ales pentru cei mici. La grădiniță se învață autonomia, socializarea, corpul uman, mișcarea în spațiu, culorile, totul cu activități manuale. În ultimul an se face „pregrafia”, adică învață să recunoască literele (nu cititul, ci să le diferențieze de imagini), să folosească un caiet, să deseneze forme pe caiet (linii, cercuri, cam ce făceam noi în clasa întâi). Deși nu e învățământ Montessori, la grădiniță modul de abordare este foarte mult influențat de principii montessoriane. De ceva ani au început să facă clase cu vârste mixte, de ex. grupa de 3 ani și de 5 ani împreună. Fac activități diferite în funcție de vârstă, dar se joacă împreună. Cei mari învață să fie responsabili având grijă de cei mici, cei mici învață prin imitație de la cei mai măricei. În clasă pot fi între 18 și 26 de copii (max 29 în cazuri speciale). Dacă sunt prezenți copii cu handicap, numărul maxim se reduce la 20/23 de copii. La grădinița full time sunt cel puțin 2 educatoare pe clasă. La sfârșitul grădiniței educatoarele fac o evaluare analizând atingerea fiecărui obiectiv în parte și îl discută cu părinții. Dacă copilul merge la generală în cadrul aceleeași instituții, evaluarea este ținută în considerație de viitoarele învățătoare. Grădinița începe pe 5 septembrie și se termină pe 30 iunie.
Școala generală e obligatorie, toți copiii care împlinesc 6 ani în anul respectiv trebuie să meargă în clasa întâi. Dacă vor, pot începe școala și cei care împlinesc 6 ani între ianuarie și aprilie din anul succesiv. Orarul prevăzut de lege e de: 24, 27 (30 dacă sunt suficienți învățători) sau 40 de ore săptămânale, distribuite de luni până vineri sau până sâmbătă, cum alege fiecare școală în parte. Ex. 4 sau 5 ore pe zi de luni până sâmbătă. Sau, cum au făcut copiii mei, 8 ore pe zi de luni până vineri, cu prânzul inclus. Școala este gratuită, în afară de asigurare, cum zice Alexandra. Manualele sunt gratuite, fiecare școală alege propriile manuale. Masa, excursiile, eventualul schoolbus, pre și after school sunt cu plată, în funcție de venit. Clasele au între 15 și 27 de elevi, dacă sunt copii cu handicap numărul maxim se reduce. Criteriile de formare a claselor sunt stabilite de consiliul școlii, cu scopul de a avea clase echilibrate. Ex. distribuire uniformă de fetițe și băieței în fiecare clasă, la fel pe vârste (să nu fie clase cu copii născuți toți în primele luni ale anului și altele cu cei născuți în ultimele luni), distribuire uniformă a străinilor, a copiilor cu handicap, iar dacă sunt disponibile evaluările de la grădiniță țin cont și de ele, evitând să îi pună toți împreună pe cei mai avansați sau mai lenți, frații separați, etc. Stabilite clasele, dacă sunt mai multe clase într-o școală se face de obicei tragere la sorți la învățătoare, ca să se decidă la care clasă să le repartizeze. La full time au cel puțin 2 învățătoare: de italiană (plus istorie, muzică…) și de matematică (plus științe, geografie…). Dacă niciuna dintre învățătoare nu e formată și pe engleză, atunci au și învățătoare de engleză. Plus eventual de educație fizică și de religie/alternativă. Religia e opțională, cine nu face religie poate să aleagă între activități diferite (de multe ori se face italiană, pt că mulți copii care nu fac religie sunt străini) sau mers acasă în timpul celor 2 ore de religie săptămânal. Fac într-adevăr multe materii: italiană, engleză, istorie, geografie, matematică, științe, muzică, artă, ed. fizică, tehnologie, educație civică. Dar sunt destul de ușoare, cu multe exemple și activități practice. Materiile sunt legate între ele, se lucrează mult cu hărți conceptuale, scopul este de a da o bază culturală în care toate materiile sunt importante și necesare și de a ajuta copilul să își găsească propria metodă de studiu. Se pune mult accent pe artă, se colorează extrem de mult, în toate materiile, pentru că așa copilul dezvoltă simțul frumosului, dezvoltă capacitatea de concentrare, organizare și de respectare a regulilor (nu ieși din spațiul de colorat, nu colorezi în toate direcțiile, etc.). Școala nu este concurențială, ceea ce e un pic destabilizant pentru noi care am început școala pe timpul răposatului, când deja de la grădiniță se împărțeau copiii în foarte buni, bunicei, slabi… Notele sunt individuale, copiii nu știu ce note au colegii lor și nu îi interesează cine e cel mai bun sau mai slab din clasă. Notele nu sunt importante, ci evoluția copilului, dacă sunt îmbunătățiri de la un semestru la altul. De ex. în primul semestru se să de obicei nota max. 9, ca să stimuleze copilul să învețe mai bine, și în acest caz va lua 10 în al doilea semestru. De doi ani de zile nu mai sunt note la generală, ci 4 calificative, cum sunt descrise de Alexandra. Mie calificativele mi se par foarte utile, pentru că în afară de calificativul general (ex. „intermediu” în matematică sau „avansat” în italiană) sunt detaliate în obiective de atins, care sunt evaluate fiecare în parte. Ex. la matematică în clasa a doua obiectivele sunt: 1. Să numere obiecte sau evenimente, verbal și mental, în sens progresiv și regresiv și în salturi de doi, trei..; 2. Să efectueze mental operații simple cu numere naturale și să verbalizeze procedeele de calcul; 3. Să citească și să scrie numere naturale în notație zecimală, fiind conștienți de poziționare, să le compare și să le pună în ordine, reprezentându-le și pe linie dreaptă.; 4. Să recunoască denumirea și descrierea figurilor geometrice.; 5. Să clasifice numerele, figurile, obiectele pe baza uneia sau mai multor proprietăți, folosind reprezentări adecvate, în funcție de contexte și scopuri. La fiecare obiectiv se dă un calificativ, în acest fel copilul și părinții știu exact în ce anume poate avea nevoie de ajutor. Școala generală începe pe 5 septembrie și se termină pe 8 iunie. E împărțită în 2 semestre, la sfârșitul fiecărui semestru se dau notele la materii și la purtare. Notele sunt transmise direct părinților cu un document oficial, semnat de director, ori online în catalogul electronic. În clasa a 2-a și a 5-a se face o evaluare națională, care nu influențează media, dar care are ca scop evaluarea cunoștințelor la nivel național, pentru a individua punctele slabe ale sistemului și diferențele teritoriale, pentru a ghida politicile. La sfârșitul clasei a 5-a se dă un fel de certificat cu cunoștințele și capacitățile dobândite la școala generală.
Gimnaziul durează doar 3 ani și este văzut ca o punte către liceu/școala profesională. Clasele au între 18 și 27 de elevi, dacă nu sunt copii cu handicap. Orarul e de 30 ore săptămânale, de obicei 6 ore pe zi de luni până vineri, fără masă inclusă, sau de 36 ori 40 ore săptămânale, când se fac 2-3 zile și după amiază, cu sau fără prânz inclus. Familia alege în momentul înscrierii orarul pe care îl preferă, dacă școala oferă și posibilitatea de orar prelungit. De ex. pot fi în aceeași școală 2 clase cu 36 ore și 5 cu 30 ore. Manualele nu mai sunt gratis, ci sunt plătite de familie. Copilul se obișnuiește cu un profesor pe materie, cu mult mai mult studiu individual. Materiile sunt aceleași de la generală, în plus se introduce o a doua limbă străină. Există și școli muzicale, unde se învață bine să se cânte la un instrument. Dar și la școlile ne-muzicale se fac 2 ore de muzică pe săptămână, unde se învață un instrument la alegere: pian, chitară, flaut, tobe… Se pun baze informatice, se stimulează copilul să facă prezentări, să învețe singur acasă și să expună apoi în clasă. Și se ajută copilul și familia să aleagă liceul cel mai potrivit. În ultimul an de gimnaziu multe școli organizează întâlniri cu liceele de pe teritoriu, unde li se dă posibilitatea copiilor să pună întrebări ca să cunoască mai bine școala. Tot în ultimul an profesorii pregătesc un raport despre copil, pe care îl prezintă familiilor și în care recomandă tipul de liceu/școală profesională pentru care copilul are aptitudini. Ca și la școala generală se începe pe 12 septembrie și se termină pe 8 iunie și sunt 2 semestre, la sfârșitul cărora se dau mediile. În timpul semestrelor se dau note în toate materiile, dar media finală nu e o medie matematică, ci o evaluare a întregului comportament pe care l-a avut copilul de-a lungul semestrului. Nota la o lucrare de control e considerată o fotografie a momentului respectiv, în care copilul poate să fi avut un blocaj sau, din contră, noroc. De aceea media ține cont și de cum participă copilul la lecții, cât e de atent, cât de bine răspunde la întrebări, etc. Notele sunt de la 0 la 10. La sfârșitul celor 3 ani se dă un examen care permite continuarea studiilor.
Liceele și școlile profesionale sunt extrem de multe și variate, cum e și în România. Liceul durează 5 ani, compus din 2 perioade bienale plus 1 an de completare și poate fi: Clasic/uman (unde se studiază multă greacă veche și latină, pe lângă literatură italiană și internațională); Liceu științific/real; Liceu științific de științe aplicate; Liceu științific sportiv; Liceu de științe umane; Liceu de științe umane economic-social; Liceu de limbi străine; Liceu de artă; Liceu de muzică. Pe lângă licee există Institute tehnice, care față de licee sunt specializate pe sectoare de interes economic și productiv. Durata lor e de 5 ani. Mai există școlile profesionale, de 2 ani + eventual alți 3 ani, unde se învață practic o meserie.
Sistemul italian este foarte inclusiv, în Italia există extrem de puține școli „speciale”. Copiii cu handicap – sau cu „nevoi speciale”, cum sunt numiți – merg la școlile normale, împreună cu ceilalți copii, pe principiul că toți trebuie să aibă aceleași drepturi și că societatea e formată din persoane cu și fără handicapuri, diversitatea nu e o limitare. De aceea în școli e foarte normal să ai în clasă coleg down, paralizat, dislexic… La copilul meu la școală o clasă a făcut o piesă de teatru cu limbajul surdo-muților, pt că aveau o fetiță surdo-mută în clasă. În funcție de handicap, copilul poate avea dreptul la un educator dedicat pentru câteva ore pe săptămână sau permanent, care stă în clasă împreună cu copilul și îl ajută. De asemenea și mâncarea se face special pt copiii care au nevoi diferite, pe motive medicale (alergii, celiachie,…) sau religioase (ex musulmanilor nu li se dă carne de porc).
Sistemul italian este de asemenea reprezentativ, în sensul că familiile și elevii participă la decizii. În fiecare școală există un Consiliu compus din profesori, personal de administrație, părinți, iar la licee/școli profesionale și elevi, plus directorul școlii care e președinte de consiliu. Membrii sunt votați pe 3 ani (profii votează pt ei, părinții pt părinți, elevii pt elevi) și aprobă principalele decizii pe care le ia școala. De ex. se aprobă programul anual și trienal al ofertei formative, manualele pe care le va folosi școala în anul următor, excursiile organizate de școală (se fac 1-2 excursii pe an, de la grădiniță în sus, uneori și la creșă), etc. Se fac cel puțin 2 ședințe cu părinții pe an, plus interviuri individuale învățători-părinte, în care se evaluează evoluția propriului copil. Fiecare clasă are un reprezentant al părinților, care este ales anual prin vot și care se ocupă de fondul clasei, ține relațiile cu învățătoarele/profesorii și cu ceilalți reprezentanți.
Nu ține de școală, dar consider că e important de precizat că sportul este extrem de răspândit în rândul copiilor. Marea majoritate a copiilor fac cel puțin un sport. La școală nu se face mai mult decât la noi, la generală de obicei se face educație fizică cu învățătoarele. Dar oferta sportivă este atât de mare, că e greu să nu găsești ceva care îți place. Sportul se plătește, dar prețurile nu sunt foarte mari, în jur de 20-30 euro/lună (mai ieftine decât multe activități în București).
În timpul vacanțelor primăriile și asociațiile private organizează centre de vară, cu plată, unde copiii pot petrece ziua în timp ce părinții sunt la muncă. Se face spre ex. centrul de vară la piscină, sau la basket, ori cel de teatru, etc. De asemenea și biserica catolică e foarte activă, organizează la prețuri foarte mici centre de vară în propriile structuri pt toți copiii, indiferent de religie.
Ar mai fi multe de spus despre voluntariat, despre activitățile extra organizate pt copii, despre oferta restaurantelor pentru copii, despre pediatri… Deși Italia are o natalitate extrem de redusă, există multe oferte pentru copii. Sunt multe lucruri care se pot face mult mai bine, e multă birocrație (cu covid-ul au reușit să introducă atâtea reguli, că ar fi nevoie de mii de pagini să le explici pe toate). Sistemul e făcut din persoane, găsești profesori extraordinari și profesori care ar fi fost mai bine să facă altă meserie. În nordul Italiei e mare lipsă de profesori, așa că se întâmplă de multe ori să se aducă suplinitori.
Spre deosebire de Alexandra nu consider că italienii sunt rasiști, din contră, mulți sunt deschiși și curioși. La mine în casă de ex. familii italiene și-au lăsat copilași de 4-5 ani să facă pyjama party, chiar dacă suntem români. Bineînțeles că există și rasiști și extremiști, e suficient să te uiți la rezultatele de la alegerile politice. Imigrația în Italia e recentă, încă sunt la prima generație. Dar acesta este un alt argument de discuție.
Mulțumiri pentru acest răspuns-articol atât de detaliat și nuanțat. La o primă citire, e incredibil și aproape de necrezut de minunat sistemul de învățământ italian.
Salut, si eu lovuiesc in Italia, Avezzano, L’Aquila, Abruzzo, de aproape 20 de ani. Scriu di prisma unei mame de 2 baieti, 10 si 7 ani, cel de 10 ani cu dizabilitate fizica grava și Adhd. Multumesc cerului ca nu stam în România, d.p.d.v educational, ca altfel nu știu care ar fi fost viata școlară al baiatului meu. El este in clasa a 4 acum, și de la inceputul scolii a avut profesor ” de sostegno” sustinator plus asistent școlar ” assistente scolastico” care acoperă orele în care lipsește cel susținător. Băiatul meu cel mare este inclus in toate activitățile clasei, ajutat de către toți colegii și iubit, iar dacă, de ex. are probleme în a merge în excursie directoarea scolii nu autorizeaza ieșirea nimanui din clasa respectivă. Nu zic ca toate sunt roz, a avut în fiecare an un învățător de susținere diferit, lucru destabilizant ptr. el dar încet încet se acomodează. In școală noastră orice clasa are 1 sau mai mulți copii cu diferite dizabilități, iar profesorii susținători sunt un sprijin ptr. toată clasa. Acești copii nu plătesc excursiile, activitățile extrașcolare, au aceste avantaje, si dacă părinții au venituri mici nu plătesc nici masa de prânz. Avem și psihologul școlii, la care merge 1 data pe saptamana, care poate sfătui învățătoarele clasei cum să se comporte cu acești copii în baza dizabilității fiecăruia. În unele cazuri logopedia, se poate face și la școală, băiatul meu nu, trebuie sa-l duc la centru. El este înscris la o clasa cu timp lung, de 8 ore, dar ptr. ca el are activități după amiaza: fizioterapie, logopedie, piscină, psiholog, stă doar pana la 13.00, mănâncă și iese impreuna cu clasele care fac 5 ore, materiile care se fac după amiaza le recuperează , în mare, ziua următoare impreuna cu prof. de susținere, programul școlar este același ca ptr. toată clasa, doar puțin adaptat exigențelor lui. Sper sa fi fost de ajutor.