Sunt zile, tot mai multe de când copiii sunt măricei, în care lucrurile curg lin. Ne trezim veseli, fiecare își face treaba de dimineață, ieșim pe ușă râzând, în mașină facem glume, ei rămân la școală bine-dispuși, eu ascult muzică în drum spre casă, apoi lucrez în pace, le fac de mâncare, mă duc să-i iau, turuie amândoi non-stop, venim acasă, mâncăm, ne jucăm, ieșim pe-afară, ei se uită un pic la un film, punem hainele spălate la loc, citim, mâncăm iar.
Sunt și zile însă în care ne poticnim.
Fie unul n-a dormit bine (cel mai adesea, eu). Fie mai mulți, caz în care ies scântei de la prima oră. Sau se întâmplă lucruri pe parcurs și când ne regăsim după școală, unul sau mai mulți suntem tensionați și puși pe harță.
Îmi dau seama repede: Iv mă contrează, critică tot ce fac, e arțăgos, mă împunge. Când era mai mic, era felul lui de a-mi arăta că are nevoie să se descarce. Fie îmi cerea imposibilul, iar când spuneam NU, plângea un sfert de oră, fie fierbea la foc mocnit, mârâia și se încrunta, acesta era semnul că trebuie să încep o hârjoneală. Îl împingeam ușor, el mă împingea mai tare și tot așa până se descărca prin râs.
De când e mai mare, hârjoana nu mai e de ajuns, iar plânsul nu mai vine, așa că tensiunea rămâne acolo de multe ori.
La extrema cealaltă, când nu e într-o stare bună, Sofia e tristă și tăcută. Spune doar Nu vreau să vorbesc, și o las.
Eu îmi știu bine mecanismele. Când sunt tristă sau nervoasă, iar ei sunt bine, mă încarc repede de la ei și în jumătate de oră sunt gata de timp frumos împreună. Dacă și ei însă sunt într-o stare proastă, pericolul să ne certăm, să țipăm, să ne spunem lucruri urâțele e mare.
Ivan poate fi extrem de enervant și cicălitor când e încărcat, mă poate face să mă simt groaznic, are un fel anume de a-mi apăsa butoanele, dar nu-l (mai) las. Îi spun:
-Înțeleg că ai avut o zi mai grea, că ești nervos, dar eu nu sunt sacul tău de box. Nu te las să îmi vorbești așa, mă doare. Te rog să respiri adânc și să ții gura închisă până te calmezi. Nu vreau să aud lucruri urâte de la tine.
Bodogănește, dar se oprește. Imediat le propun sfânta pauză.
– Văd că ne e greu să fim bine împreună, așa că hai să ne dăm pauză câteva minute. Vom sta în mașină fiecare cu ale lui, pun ceva muzică și când ajungem acasă vedem dacă reușim să ne înțelegem.
Ne punem toți centurile, pornim, fiecare se uită pe geamul lui.
De obicei durează câteva minute până când se descrețesc frunțile și cineva începe o conversație pe ton normal.
Ne ajută mult pauzele. Nu spunem lucruri pe care sigur le regretăm, nu avem motive să ne simțim vinovați, greșiți.
Dar e nevoie ca cineva să fie atent la ce se întâmplă. Nu reușesc mereu, dar când îmi iese, tare mândră sunt.
Iar dacă eu vreau pauză și ei nu vor să mi-o dea, mi-o iau singură. Pun un pic de distanță, mă așez, închid ochii, îmi pun muzică la căști sau doar în capul meu și respir adânc de multe ori la rând, atentă doar la corp. Îmi imaginez că sunt pe o plajă mică în Grecia, chiar la malul mării. Miroase a pini și a mare. E cald și simt nisipul pe piele. De obicei în câteva minute îmi revin, dar e important ca în seara aceea să mă culc mai devreme, să mă refac. Degeaba îmi dau pauze dese dacă nu umplu rezervorul cu odihnă.
Tot mereu in mașină? Parcă și de asta ați plecat, să mergeți pe bicicletă si pe jos la școală
Da, doar ca scoala de limba la care merg acum nu e in apropierea casei. Putem merge si cu bici, dar facem mult si inca ne trezim greu, plus ca e vant si ploaie deseori, e inca iarna. Imediat ce se lungeste un pic ziua si iese soarele mai des, o sa pornim si cu bicicletete, iar cand vor incepe scoala normala, vor merge la cea din cartier.
Oricum, sa conduci aici e o placere, practic nu exista trafic. Totul curge foarte lin, sunt foarte putine masini, se merge tihnit, nu sunt blocaje, claxoane, sunt socata ca exista asa ceva. Facem 9 minute pana la scoala si e o placere!
Oare comentariul asta n ar fi putut fi mai pe pozitiv, nu ca si cand ar fi cineva la colt care urmareste si abia asteapta sa muste?
Ei, dar eu stiu ca-i multa lume dupa colt. 🙂 Ma bucur cand intreaba, majoritatea doar presupun si posteaza emfatic pe FB despre cum stiu ei sigur dintr-o sursa ca… 🙂
Da’ de ce e musai sa ne frece pe noi grija de altii daca merg cu masina sau cu bicicleta?! Oare un om ca oricare altul, este obligat sa isi justifice alegerile doar pentru ca are un blog? Nu e un lucru rau sa avem opinii si sa ni le exprimam, dar este la fel de important si modul in care o facem.
E o adevarata placere sa conduci intr-un trafic fie el si mai aglomerat uneori, dar fara sa auzi claxoane.
Ne este trafic pentru ca sociatatea e de asa natura sa evite masina oricand este posibil.
O sa sune urat ce zic, dar venim noi romanii si adaugam la trafic si la poluare ca asa suntem noi obisnuiti.
Este o alegere personala intr-adevar, dar ii influenteaza si pe ceilalti…in mod negativ
:)))) ‘venim noi romanii’ asta e ca si cum 90% din traficul din lume e reprezentat de romani. Fiecare foloseste ce ii este la indemana, folositor si comfortabil. Si nu, nu doar noi romanii suntem obisnuiti sa ne urcam la volan si sa ingreunam traficul. In fine…de la un simplu articol de blog bazat pe ideea ca toti avem nevoie de o pauza de la toti si toate, ajungem sa filosofam pe tema traficului. Pacat, ideea de baza a articolului era una de pace si liniste.
Am spus ca ‘adaugam’ la trafic nu ca reprezentam 90% din trafic…
Si ideea de final era despre cum sunt alegeri personale care ii influenteaza pe ceilalti, ceea ce este in tema cu articolul dupa parerea mea.
Oricum, eu ma retrag, sa o tinem pe pace si liniste si sa evitam orice dezbatere…
Și noi am fugit și de traficul din București. Și mergem tot cu mașina. Pe jos ar fi 20 de min (ptr mine singură), dar cu mașina și cei 2 pitici e fix 5 min.
Am așteptat o dată să parcheze cineva, și am întârziat la școală ??
Buna Ioana, eu as vrea sa stiu daca se pot comanda cartile tale in Olanda sau Germania?
Buna Alina,
Eu am gasit cateva pe amazon.de si pe librarialuiandrei.de.(Germania)
O zi buna!
Ce muzica asculti?
Cea din capul meu e mostly Christmassy, cand prind Spotify pun de obicei rock alternativ, jazz, mai ascult si old french stuff.
Imi place sa îmi încep ziua cu tine.
Am un bebe de 5 luni care ma solicita la maxim și de când a venit pe lume viata mea s-a schimbat foarte mult.
Ma gândesc cu teama la momentele în care bebe o sa imi apese butoanele și o sa fie nevoie sa rămân calma si sa fiu în stare sa il pregătesc pt viata asa cum trebuie.
Imi place sa citesc ceea ce scri…
Asa ca blogul tău și cărțile tale ma invata atat de multe lucruri și ma ajuta sa înțeleg ca nu trebuie sa fiu o mama perfecta ci pur și simplu sa fiu, cu toate defectele, temerile și emoțiile mele și cu toată dragostea din lume.
Te îmbrățișez!
Multumesc, ma bucur mult! Imbratisari!
Si cand nu vor sa ia “Sfanta pauza”? Ale mele (sunt putin mai mici) frecvent se cearta intre ele-pe drumul spre casa, incercam cu pauza, muzica, uitat pe geam, planuit ce facem mai tarziu, dar uneori vor doar sa se certe, sa se tachineze…iar la traficul din Romania…e greu sa ramai calm….
Mi-as lua eu pauza, uite, eu imi cant un cantecel in cap, imi pun un podcast, ma detasez mental, nu de tot, ca e imposibil, dar cu exercitiu reusesc sa imi duc mintea in alta parte cat ei se cearta.
Buna, Ioana! Foarte utility Sfanta Pauza, multumesc! Dar ce fac Daca unul din copii nu respecta deloc pauza, ci incepe sa urle si mai tare sau să vorbeasca si mai urat? Sau ce să fac daca incep să se bata si sigur unul va fi ranit? ?
Fugi. Te inchizi in baie si stai acolo pana iesi din modul furios. Daca se bat, i-as departi si m-as retrage cu unul dintre ei sa respiram si sa ne relaxam.
cum ati gestionat timpul la ecrane? La noi de multe ori limitarea ecranrlor e scanteia.