Trece atât de repede timpul, nu-mi vine să cred! Când vine mașina de gunoi pentru compost și scoatem tomberonul între case, știu că a mai trecut o lună și iar mă mir. Când s-a dus? Ce-am făcut cu ea?
A venit timpul unui nou raport de emigrare: cel de două luni! Așa cum am promis, fac liste cu ce ne place și ce nu ne place, ce-am mai făcut, ce-am mai trăit, ce-am mai rezolvat, ce nu.
Am avut noroc de o lună martie doar cu soare, 18 grade ziua, a fost minunat!
Ce-am mai făcut nou?
Am mers la mareeee! (de mai multe ori)
Am început să mergem cu bicicletele la și de la școală. Asta înseamnă că trebuie să ne trezim mai devreme (mega dislike), dar drumul e o plăcere, avem bandă de biciclete de acasă până la școală minus o porție mică pe stradă, dar e o stradă pe care nu trec mașini deloc. Facem cam 17 minute dacă nu ne oprim să căscăm gura la rațe, boboci sau cuiburi cu ouă. Pentru mine asta înseamnă cel puțin 15 km (adică o oră) de biciclit pe zi.
Aerul e foarte curat, e o plăcere!
Păsările cântă, sute de copii pe biciclete, care au prioritate față de mașini și pietoni, e totul super bine gândit, ne simțim în siguranță.
Parcăm la școală, unde parcarea de biciclete se umple până la 9. Îmi aduc aminte haosul de dimineață de la școala din România, blocajele, claxoane, mașinile aduse până în buza școlii, cu motorul pornit și gazele buluc în nasurile noastre. Mă bucur mult că am scăpat de asta (deși îmi lipsesc colegii, părinții și profesorii școlii).
Am început și eu cursurile de olandeză (A1), merg de două ori pe săptămână, am teme, dau teste, ca la carte totul, am scris despre experiența asta aici.
Am bifat și prima viroză, Ivan a avut febră și frisoane o zi, a trecut ușor, am luat și eu ceva muci, nimic grav, din fericire.
Am participat la primele evenimente cu copii și români de aici. Unul dintre ele a fost cu copii expați care nu vorbeau engleză, nici română (am participat în calitate de voluntar, am prezentat meseria de scriitor și le-am citit din cărțile scrise de mine), a fost greu și dureros să încerc să comunic cu copii care nu înțelegeau nimic, dar a fost o experiență valoroasă. Un alt eveniment a fost organizat de Biblioteca Românească din Amsterdam pentru copii români, le-am citit cartea cea nouă, am făcut joculețe, a fost tare fain!
Am invitat familiile cu care m-am conectat online în Olanda să ne cunoaștem, am făcut o întâlnire la o fermă de capre cu copii cu tot, a fost tare bine, apoi ne-am văzut și doar noi, adulții, la un vin în Amsterdam, am stat la povești muuulte ore, s-au reîntâlnit colege, prietene, vecine, minunat a fost, vom continua întâlnirile acestea lunar în diferite orașe din Olanda, să închegăm comunitatea. Următoarea întâlnire va fi la început de aprilie, pe plajă în Haga!
Pe 9 aprilie voi fi la Eindhoven la Serbarea primăverii organizată de Școala românească din oraș, abia aștept!
Au venit prieteni din România în vizită, am fost la Keukenhof, botezat și Grădina Europei, e de vis, încă nu au înflorit lalelele, dar sunt narcise, zambile, panseluțe, cale, orhidee, e superb! Musai să mergeți, dacă puteți, tot parcul e o splendoare! Ideal e la final de aprilie, când sunt înflorite toate lanurile de lalelele. E deschis până pe 15 mai doar!
Am mers pentru prima oară în coșul unei biciclete, m-a dus Irina la tramvai aproape de miezul nopții! A fost un drum plin de adrenalină prin Amsterdam! 🙂
Ce ne place mult în noua viață?
Ritmul vieții. Nimeni nu se grăbește, toată lumea lasă pe ceilalți în față.
Vremea și natura. Luna martie a fost superbăăă, doar soare și cald. Stăm în tricou în parc, a înflorit totul, iarba e și mai verde, păsările au pui, lumea iese la plimbare, mănâncă prânzul pe iarbă, câini și pisici peste tot.
Bicicletele și infrastructura pentru ele.
Lipsa traficului.
Sistemul de învățare a limbii în școală (copiii avansează rapid).
Sistemul de sortare a gunoiului/reciclare.
Muzeele, parcurile și atracțiile pentru copii, plajele și marea
Cu ce încă ne luptăm să ne adaptăm?
Vacanțele mai scumpe
Am plâns de supărare într-o seară după ce am încercat mai multe zile la rând să iau bilete de avion pentru vacanța asta din mai, care în România nu există. Biletele de avion sunt extrem de scumpe, la fel și cazarea, spre mai toate destinațiile cu plecare din Olanda. Când sunt vacanțele școlare aici, toate prețurile explodează. Dar la modul de-a dreptul ridicol! Avion spre Spania, 1600 de euro patru persoane, iar spre Zanzibar era 7.000 de euro, am crezut că leșin!
Până la urmă am luat avion și cazare în Elveția pentru o săptămână în mai, la Zurich, măcar să știm o treabă!
Iar la vară în Grecia o să plecăm din România, pentru că de aici totul e mai scump!
Asta îmi displace, dar o să ne pregătim din vreme anul viitor, ca să găsim prețuri mai bune.
Programul de mese
Aici prânzul nu există, practic. Și adulții la muncă, și copiii mănâncă la prânz senvișuri sau alte ronțăieli, iar pentru mulți copii sendvișul e o felie de pâine cu un strat de bombonele pe ea, ceea ce pentru mine e THE HORROR. Masa principală pentru ei e la 6 seara, când mănâncă ceva gătit, iar de culcat se culcă foarte devreme, de la 8 nu mai mișcă nimic în cartier. La noi ora aceea e fix între mese, cina e la 7.30 – 8 seara, culcare la 9.30 pentru copii, 11 noi, ce să facem cu cina la 6?
Consecința acestui program foarte diferit de al nostru (orar, dar și nutrițional) este că trebuie să gătesc mai mult și mai des, în condițiile în care programul de școală al copiilor e mai scurt.
Consecința directă a acestui fapt e că mă spetesc gătind și nu îmi rămâne decât foarte puțin timp de lucru. Și nu mai știu ce să fac de mâncare! E și bărbatul acasă, și el are nevoie de mâncare!
Duminica seara fac ciorbă pentru toată săptămâna și un fel doi pentru luni și marți. Miercuri e zi de pește, deci somon, fish fingers, cartofi, medalioane de legume, mămăligă. Miercuri seara gătesc pentru joi și vineri. Mâncarea gătită o mâncăm când vin cu copiii de la școală sau din parc, pe la 3, 4 sau 5.
Zilnic dimineață trebuie să le fac mâncarea pentru pachet. Ia să mă vedeți la 8 fără 5 întinzând aluat de pizza, fierbând paste sau crenvuști (da, la asta s-a ajuns), curățind fructe sau legume și tăindu-le la fix pe lățimea caserolei.
În weekend dacă suntem acasă, comandăm indian sau pizza pe vatră, dacă suntem plecață mâncăm pește prăjit la mare sau senvișuri de acasă, fructe, etc.
Asta cu mâncarea e grea pentru mine, pentru că Ivan e foarte selectiv, mănâncă puține lucruri și trebuie să le rotesc mereu, noi ceilalți am mai experimenta și alte chestii, dar cu el nu e chip.
Timpul redus pentru munca mea
Date fiind cele de mai sus, programul lor mai scurt la școală și cursurilor de limbă, îmi rămân să lucrez 3-4 ore pe zi în trei zile pe săptămână. Mai stau noaptea, dar uneori sunt epuizată.
Procesul greoi și misterios al înmatriculării mașinii: informațiile de pe site-uri sunt contradictorii, multe formulare nesfârșite doar în olandeză, oameni care-ți spun la telefon informații care se bat cap în cap. A albit omul încercând să deslușească sistemul. Pe cât de clare sunt celelalte lucruri, pe atât de încurcat e acesta. Vom scrie un articol dedicat despre asta, căci tocmai am reușit, avem plăcuțe galbene, i-haaa!
Listele de așteptare pentru activitățile pentru copii
Asta nu e peste tot în Olanda, dar în orașele mai măricele în care numărul de copii a crescut mult în ultimii ani datorită migrației economice sunt liste de așteptare pentru școli, înot și alte activități. La noi în oraș când te pui pe lista de așteptare la înot, de exemplu, plătești! Și nu e puțin, 30 de euro/copil. Se așteaptă cam un an pentru înot, mai puțin pentru alte activități. Noi încă nu facem nimic, dar urmează și mă iau cu mâinile de cap. 🙂
Anxietatea legată de boli (a mea, omul e mai relaxat) e mult mai mare aici, pentru că deh, nu știm sistemul, dar auzim că medicii sunt pe strategia Meri acasă și așteaptă, ceea ce sigur, e un principiu bun, dar când ai un copil cu probleme de sănătate, relaxarea medicului e sursă de stres pentru părinte. În fine, până acum am avut noroc, suntem sănătoși, dar mă stresez foarte mult (copiii sunt aduși răciți la școală, o fetiță a avut test de COVID pozitiv în clasă la Ivan și a rămas liniștită la ore până la finele programului).
Încă nu ne odihnim bine, deși sunt progrese față de primele zile, mai tresărim la câte-un croncănit de pasăre, se luminează devreme și e soare în dormitor.
Îmi lipsesc oamenii dragi. Asta e ceva cu care mă voi obișnui, înțeleg de la cei cu vechime mai mare într-ale emigrării.
Încă sunt suspendată între lumi. Spun Acasă și despre București, și despre Olanda. Nu m-am așezat. E un proces. Durează, știu. Nu mă grăbesc. Dar e copleșitor să trec de la o stare la alta în trei secunde. 🙂
Revin cu raport în aprilie, la final. Să vedem ce-o mai fi și atunci.
Asta cu ora de cina e foarte grea cand emigrezi 🙂 ne-a luat cam 1 an sa ajustam de la 8 jumate cum mancam noi in Romania, la un 7- 7:30 cum se mananca in Austria. Dar am facut-o pana la urma pentru ca am ajustat ora de somn a copilului. Aici nu se doarme de pranz, cam de la 3 ani in sus. deci la 8 seara ii picau copilului ochii in farfurie. A avut seri in care a adormit in timp ce pregateam eu masa de seara, deci…. aia e am ajustat in final. Cate 15 minute in minus pe luna si ajungi acolo.
Gustarile de scoala ma omoara si pe mine. greu sa ai idei de gustare sanatoasa, fara prostii cu zahar, fara chestii super procesate, zi de zi de zi timp de un an scolar intreg. Am noroc ca pranzul il primeste acolo, dar gustarea e nevoie sa o ia de acasa.
Pentru activitati noi am reusit abia in anul 2 sa il inscriem. Dar cautat din vara, reusesti in general sa gasesti ceva pentru inceputul semestrului. Aici nu prea au cursuri doar de o luna, plata la ora sau alte chestii care erau frecvente in RO. Totul e abonament de semestru, te-ai bagat in hora, joci pana la final.
Bună. Ma liniștesc postările tale, și am început sa îți citesc și cărțile. Ma simt mai puțin „nebuna” și panicata cu tot ce tine de copii. (un pic mai puțin, doar un pic). Noi suntem de 12 ani în Elveția, plecați după facultate, făcut copii aici etc. Pe noi ne-a perturbat mult orarul de la magazine, 9-18 (mai nou 8-19), sâmbătă pana la 4 (unde stam noi) și duminica decât benzinăriile, și orarele de mese de la ei. Elvețienii sunt atât de relaxați astia, nu au nici o treaba, nu tu panica, ça la noi, stres, sa se agite, sa se grăbească, nimic. Stai liniștit nene, ce te agiți. Am început sa fac psihoterapie ca ma simt eu nebuna de cât ma stresez agit cu toate, sa fie bine, sa le fac pe toate în 24h etc. (nu ma ajuta, nu ma schimb:)). Eu sunt mama de 2 „teroriști” de aproape 3 și aproape 5 (mai și iunie). Cu mesele ma lupt și eu deși doar unu din copii e la „școală”. Gustările I le dau cu el și apoi am o bona care vine și il ia la ea la pranz și sta pana seara cu el când ajung eu de la munca. Cea mica a mers la creșă pana în iarna când a venit mama (a stat 3 luni, acuma a pelcat acasă) și de azi o dau și pe ea la bona (sau mama de zi cum spun ei aici – adică ii tine la ea acasă nu la noi) pentru ca am pătimit cu virozele. Psihic și fizic nu mai rezistam sa îmi iau liber 2 zile pe săptămână ca era ba unu ba celalat bolnav. M-a terminat o gastroenterita ajunsa internata la spital (cea mica). Și aici, cred ca in tot vestul Europei sunt pe principiu watchful – waiting, nu antibiotice prea des decât după 6 zile de 40 de febra etc. Lasa ca trece. Știi ce greu e? Groaznic..sa îți vezi ciuciuloii bolnavi și sa nu poti face mare lucru (mai ales ca suntem medici amândoi).
Cu mâncare alta problema, și David (cel mare) e foarte selectiv, probleme cu texturile, pb de sănătate, adaptare, suspiciune de spectru autistic etc. Deci incremesesc numai la ideea de a pleca undeva de acasă cu ei. Iubesc vacantele și plimbarile nu și copiii bolnavi și cu porbleme alimentare. Dar asta e, sunt ai mei. Mergem mai departe. Curaj mult!!! Noi stam în partea franceza (Fribourg) dacă in mai aveți timp și faceți ceva frumos prin zona sunteți invitații noștri. Cu drag!
Buna Ioana,
Casa ramane Romania, dar peste 1 an, acasa va fi sigur Olanda:) pt bilete de avion, asa e in toata europa, pe timpul vscsntei scolare sunt fff scumpe, motiv pt care multi folosesc masina (olandezii o prefera mult pt deplasari in zona de vest elvetia, lux, franta, italia, germania). Legat de somn: asa e si in Lux, culcatea devreme, trezirea la fel:) noi ne am obisnuit si ne place asa:) avem mai mult timp pt activitati.
Recunosc, am început să te urmaresc de când ai emigrat in Olanda, deoarece fiică-mea va pleca in toamnă acolo, la facultate (la Breda, mai exact) – sper să reușim să găsim și cazare studenteasca, ca-i mare problema acolo – și ne gândim serios să facem cu toții acest pas. Interesante relatările, aștept cu interes si articolul cu inmatricularea mașinii. Toate bune, acomodare usoara și succes la examen.
Am 12 ani in Anglia… primii 7-8 ani am fost suspendata intre cele 2 tari, mergeam f des ij Romania si nu pot descrie in cuvinte golul in stomac la fiecare aterizare, plimbarea prin Bucuresti ce bine imi facea, cu fiecare respiratie parca imi incarcam bateriile . Inca nu simt Anglia ca si acasa cu toate ca ne am cumparat casa aici. Probabil intervine ratiunea mai mult care imi spune ca trebuie mers inainte si momentan Anglia este optiunea cea mai buna pe care o avem. Intre timp nu mai merg asa des in Romania , mi am pierdut bunicii si asta este probabil cel mai mare regret ca am pierdut ultimii ani alaturi de ei iar curtea copilariei mele nu mai este aceeasi fara ei
Recomand din proprie experiență încercarea de socializare cu localnicii cât mai mult. Și pentru limbă, și pentru contactul direct cu noua cultură și mentalitate. Accentul pe socializarea cu conaționalii poate îngreuna integrarea sau o poate întârzia. Sau chiar împiedica de tot. Există tendința de a te „ascunde” în cercul format de conaționali și de a nu te integra sau de a te integra parțial. Există multe cazuri de emigranți enclavizați, care interacționează în principal cu conaționali și care vorbesc numai în limba lor în viața de zi cu zi.
Eu am căutat foarte mult contactul cu cei de aici sau chiar cu alți emigranți. Să merg în casele lor, să vorbesc cu ei, să ne vizităm, să cultivăm relații. Eram foarte curioasă cum trăiesc alți oameni. Pe ai noștri îi știam deja. A fost și este foarte interesant și cred că și pentru copii e folositor. Îi ajută să se integreze mai repede și mai ușor.
Am avut și experiențe plăcute, și mai puțin plăcute, dar m-a ajutat să înțeleg mai bine țara de adopție și oamenii ei. E un proces oricum, care cred că se desfășoară pentru tot restul vieții și care trece prin mai multe etape.
Eu cred că pentru ca integrarea să fie un succes trebuie să-ți fi dorit cel puțin 150% să pleci, pentru că consumul psihic este destul de ridicat. Dar e din ce in ce mai bine, trebuie să ai răbdare și să cauți oportunități de relaționare autentice, nemediate.
Imi place ca ai scris si bune si rele. Ma regasesc in problema cu pranzul lipsa. Eu am devenit mamica la sfarsitul anului trecut si am cautat o cresa care sa ofere pranz cald in apropiere de casa (vestul Amsterdamului), dar nu am gasit.
In alta ordine de idei, cred ca am ratat ceva: mai primiti oameni in comunitate? Locuiesc in Amsterdam de aproape 10 ani si nu am reusit inca sa ajung la niciun eveniment organizat de tine desi mi-am dorit. Aici ar trebui sa fie mai usor.
Mult succes cu adaptarea si examenul de limba!
Asi dori mai multe detalii despre Serbarea Primăverii din Eindhoven daca se poate. M-ar interesa sa o aduc pe fii-mea, sa mai socializeze cu copii romani. Cam toate evenimentele de genul asta se petrec în cealaltă parte a tarii și e cam greu de ajuns cu încă 2 mici acasa. Dar pana la Eindhoeven putem veni. Exista un program? Se cumpara bilete sau trebuie înscriere pentru participare? Sau e doar pr copii de la respectiva scoala românească?
Nevermind, am gasit intre timp toate informatiile cu Google 🙂
Avem 11 ani de Anglia. Aceasta tara a devenit „acasa” pentru ca copiii mei o considera „acasa”. Aveau 5 si 3 jumate cand i-am adus, intre timp au cam uitat cum era Romania. Cand o vizitam, ma intreaba mereu cand mergem „acasa in Anglia”.
Masa de seara ne-a terminat si pe noi la inceput. Noi invatati sa mancam de la 8:30 incolo, copiii dormeau dupa masa in Romania si seara ne chinuiam sa ii culcam la 11:30. Aici nu se doarme de dupa masa decat pana la 3 ani in gradinita. De la 3 ani se face acomodarea pt scoala, asa ca nu se mai doarme. Clasa 0 incepe la 4 ani.
Copiii dorm aici, mici fiind, de la 7 seara, unii chiar de la 6, pana dimineata in jur de 7. Masa de seara e la 5:30-6. Iti dai seama ce greu me-am obisnuit. Dar am inteles sistemul. Dupa ora 7, e timpul adultilor. Copiii sunt in pat ,asa ca poti respira un pic si poti sta de vb cu partenerul, fara sa te intrebi care din copiii urla si de ce.
Acum, la 13 si 15 ani, incep sa ii trimit la culcare( dus , dinti, mofturi) de la 9 jumate, ca sa ma asigur ca la maxim 22:30 dorm. Se trezesc la 6:30.
Cu racelile ne-am luptat si noi crunt. Eu am plecat din Ro cu o farmacie dupa mine. Aici ma socau cand zambeau si ziceau: lasa corpul sa lupte. Dupa 6 luni paracetamolul a inceput sa aibe efect. Am fost socata. Nu mai turnam amoxicilin sirop pe gaturile lor la fiecare rosu in gat. Ceaiul de lamaie si ghimbir a inlocuit toate pastilele. Iar paracetamolul a inceput sa trateze virozele obisnuite.
Aici in UK masa de pranz, la scoala, e sfanta. Copiilor li se da o masa calda, gatita( cu bani de la clasa a 3a in sus) sau mananca pachetelul de acasa. Eu prefer sa platesc pt mancare calda toamna, iarna si primavara( toate anotimpuri reci) si sa le dau de acasa vara, dupa cum vor si ei.
Partea de servicii medicale e ceva cu care nu prea te poți obișnui, când vii din România sau alte tari unde exista măcar sistem privat. Am avut colegi medici in Olanda și făceau furori cu medicamentele lor aduse din țara. Strategia cu antibiotic doar dacă e absoluta nevoie este extrem de necesară dar poate avea și aspecte neplacute – chiar ruda unei colege medic a fost pe punctul de a face septicemie fiindcă “mai ia niște paracetamol și vedem mâine”. Noroc ca aceasta colega medic aducea regulat din țara medicamente, inclusiv antibiotice, a fugit sa o consulte și și-a dat seama ca lucrurile sunt suficient de severe, a administrat antibiotic și după doua zile alta treaba. Evident ca nu au avut curaj sa spună asta medicului de familie și acesta a rămas cu impresia ca Paracetamolul și sistemul imunitar au făcut minuni. Am cunoștințe care își monitorizează sarcinile in România și prefera sa nască in România, înțeleg ca in Olanda sunt recomandate nașterile acasa chiar dacă mama are o anumită vârsta. Nu e singura țara care merge pe aceste criterii, medicii specialiști sunt foarte bine pregătiți, dotările din spitale sunt excepționale și comportamentul exemplar ( majoritatea cazurilor, poate sunt și excepții) dar este extrem de greu sa ajungi acolo. Iar medicul de familie, nici măcar el nu te poate vedea azi sau mâine, dacă e urgentă maxima se merge la urgente, dacă ai un copil bolnav dar nu chiar urgentă absoluta…cam stai acasa și îți rozi unghiile sau îl tratezi cu ce mai citești pe net – ceea ce mi se pare extrem de dăunător dar se practica.
Eu am nascut in Olanda la sfarsitul anului trecut si mi-a fost urmarita sarcina tot aici, asa ca pot face cateva clarificari.
Sarcina este urmarita de o moasa si ai cateva ecografii recomandate si poti face mai multe cu plata. Se poate cere si ecografie de urgenta in cazul in care apar simptome de avort spontan. Mi s-au parut bine pregatite si de ajutor moasele.
Se poate opta pentru nastere acasa, in centru de nasteri sau in spital. Iar in caz de complicatii ajungi foarte repede la un spital oricum. Si personalul e foarte bine pregatit si se poarta exemplar.
Referitor la medicul de familie, am aflat recent ca sunt obligati sa te trimita la un specialist daca soliciti explicit. Mi s-a intamplat sa nu prea stie ce sa faca si sa dea tratament minim, dar, la a doua vizita, a cerut alta parere si m-a trimis la specialist.
Parerea mea este ca, desi uneori mai lent decat ne-am dori, sistemul lor functioneaza.
Nu e chiar cum spui, Deea. Cam toti medicii de familie ofera un numar de urgenta la care suni si te sfatuiesti fie cu medic, fie cu asistenta, la urgente te duci daca curge sange sau e cu lesin sau alte chestii grave, dar pana acolo sunt si alte solutii. Nu stai mort acasa ca te ignora sistemul. Iar daca la telefon rezulta ca e grav, te primeste medicul a doua zi, nu trebuie sa astepti cu zilele. Daca e foarte grav, te trimite la urgente sau iti cheama salvarea.
Fix asa e si in Germania. Si eu sunt si medic si mama 😛 La adulti mai e cum mai e( ma rog eu fiind si in sistem ma descurc), dar la copii jale si prapad. Eu am stat cu fii-mea( copil prematur fiind) cand avea 3 luni la UPU la cel mai mare spital din Hamburg 3 ore si am asteptat. Si apoi a ajuns la ATI de “neurgenta” ce era cu o saturatie de oxigen de 78. Si si acolo alta tevatura. Da, sunt competenti, daca ajungi la persoana potrivita in momentul potrivit. In rest e chestiune de noroc. Ce e ok e ca nu te apuci sa bagi in buzunar in stanga si in dreapta in momentul cand te internezi. In rest…Dumnezeu cu mila.
Eu înțeleg ce spuneti dar eu vorbesc ca om ce a terminat medicina și care are tendința sa vadă totuși individul, nu populația in general. Sistemul, la nivel individual, merge și nu prea. Salvează majoritatea, cu costul minime, nu salvează individual. Majoritatea ies ok, majoritatea lucrurilor nu sunt grave, dar unele sunt și este extrem de greu uneori. Vorbesc și din experiența altora ( ma refer la părinți medici in general), care au văzut acasa ceea ce mf nu vedea și erau cumva blocați in sistem, pana s-au orientat puțin si au descâlcit niște hățișuri, dar tot greu a rămas. Stiu și cazuri tragice, putine dar stiu, tocmai din cauza acestui sistem, nu din incompetenta, Infecții nozocomiale etc ( pentru a înțelege clar ca nu compar cu România și ar ieși România pe plus). Nu stiu cum ajungi sa ceri o a doua părere, lucru prevazut de lege chiar și la noi- adică dacă nu ti se pare in regula ce a spus medicul de familie, poti găsi in aceeași zi sau următoarele 48 ore un alt medic sa consulte ( vorbesc in general de copii fiindcă stiu ca la ei stresul si panica sunt mari, poate emoțional dar acest aspect nu e deloc de neglijat, iar uneori părintele chiar “simte” ca ceva e in neregula)? Un caz nu trebuie sa devină urgentă majora pentru a avea acces la pediatri sau medici specialiști, am câteva cunoștințe care au plecat ca mf in alte tari( inclusiv Olanda) si stiu cam câte stiu, realitatea este ca e extrem de greu sa știi de toate, mai ales când e vorba de copii. Am practicat si eu mf o perioada scurta, apoi m-am specializat in altceva tocmai fiindcă e extrem de greu sa fii un medic de familie bun.
Da, si eu ca medic fix ca Deea vad situatia. Eu nici macar nu am practicat in Romania ca sa zic ca fac pe avocata sistemului romanesc. Toata viata mea profesionala am lucrat in Germania si cat nu am avut copii a fost ok( mentionez ca am fost internata de cateva ori, dar m-am dus punct ochit, punct lovit ca sa zic asa, stiam bine la ce spitale sa merg sa nu am surprize). De cand au aparut copiii…jale si prapad, efectiv sunt suspendata in sistem: daca pediatrul nu considera ca al meu copil are ceva( si am ajuns la spital cum am povestit mai sus si destul de dramatic) merg acasa si astept astept astept, eventual merg la
Urgente sa stau 2-3-4 ore. Nici macar pediatrul nu il pot schimba, pentru ca daca sunt la unul inscrisa, altul nu ma ia, mai ales ca nu e in raza cartierului meu. Second opinion nici nu vreau sa ma gandesc acolo, vin in Romania:)) Fetei nici macar niste amarate sedinte de kineto nu am putut sa ii fac pentru ca nu a considerat pediatra necesar si la privat fara recomandare nu pot. In Romania au gasit-o cu intarziere neuromotorie, care pana si mie de alta specialitate mi se pare evidenta. Si se intampla lucruri uratele si in spitale, cum ar fi incurcat de medicamente si cate altele( eu personal am avut pacient ajuns la ATI ca o asistenta a incurcat medicamentele si i-a dat altceva- probabil pentru un caz similar in Romania erau toate televiziunile la poarta spitalului). Deci sa nu fim rai si mereu sa avem impresia ca doar la vecini e iarba verde.
Esti intre doua lumi si asa vei fi pana iti gasesti ritmul si te dumiresti ce-i cu viata asta noua. Imi place sa spun adesea ca cei ce emigreaza nu o sa mai gandeasca niciodata ca un roman, dar niciodata nu vor gandi nici ca un locuitor al tarii unde au emigrat. O sa fie bine, ai doar 2 luni si inca esti in faza de „honey moon” 🙂 mai vb peste 5-6 ani cand perspectiva o sa ti se schimbe radical :). Legat de partea nutritionala cred ca asa e in mai tot occidentul, cultul mancarii gatite nu exista cum exista in Romania. Si in Belgia sandvisurile rules, dar depinde mult si de politica scolii (si lobby-ului facut de asociatiile de parinti) si sunt scoli unde exista masa calda, ba mai e si gatita „on the spot” de bucatarul scolii 🙂 . Viata faina in Olanda in continuare 🙂
Cât despre doctori… stresul, panica și grijile cât zgâraie-norii, care nouă ni se par normale, sunt specific românești sau est-europene. Aici lucrurile se rezolvă. Ni s-a întâmplat și nouă să mergem la pediatru ziua, să fie totul în regulă și seara să ajungem la urgențe cu copilul, ceea ce a fost foarte ok. Au avut grijă, au consultat, o dată ne-au și internat (și acum salivez după mâncarea din spital). Pediatrul a fost informat de către spital de tot.
Nu trebuie să-ți faci griji, deși știu că e greu să nu o faci. Eu abia după 3 ani am reușit să mă relaxez. Venisem cu geamantanul de siropele din țară, la care am renunțat treptat după câteva luni. Aici nu se prescrie nimic pe lângă, ca să fie. Și, culmea!, funcționează.
Deci orice problemă medicală veți avea se va rezolva. O să vă convingeți. Sistemul funcționează. Poate nu tot timpul 100%, dar este făcut să funcționează cât mai bine și să fie în slujba cetățenilor.
Sunt curioasa cum se va schimba perspectiva dupa 5-6 ani. Pentru mine e mai bine acum decat in faza de ‘honey moon’ cand erau si mult mai multe necunoscute. Dupa 8+ ani am ajuns in cel mai bun punct in care in final inteleg (mult mai bine) sistemul si ma simt mai acasa aici decat in Romania.
Eu sunt intre doua lumi de 8 ani, respectiv România și Franța si tot nu mi-am gasit locul, deci nu cred ca e ok dupa un nr de ani. Acasa ptr mine e România, indiferent unde voi fi
Buna Ioana, spuneai ceva de intalniri cu romanii prin diferite orase. Oare cum pot sa stau la curent cu notificarile pt asta? Newsletter sau ai alte metode?
Buna, pentru romanii care sunt deja in Olanda am creat acest grup (nu e si pentru cei care doresc sa emigreze, ci doar pentru cei care sunt deja aici): https://www.facebook.com/groups/647062399648297
Multumesc mult!
Scrii grozav. Te felicit! Extraordinara descriere! Te urmaresc cu multa placere.
Cand citesc despre program si despre mancare, parca citesc despre noi ? Si eu gatesc mult, parca tot timpul (pe care nu il petrec lucrand), iar pachetelul de scoala inca este o grija mare. Pentru ca nu imi place sa le dau unt de arahide, hagelslaag (chestiile mici si colorate sau de ciocolata pe care le pui pe paine) sau sandwich la scoala, cum mananca marea majoritate aici, ci lucruri mai sanatoase. De multe ori micul dejun si pregatirea cutiutei de pranz a fetelor imi ia aproape 1 ora dimineata ?
Si la noi cina este in general mai tarziu (si pentru ca dupa scoala mancam pranz cald, si apoi nu ne e foame pana spre ora 8, dar si pentru ca de 3 ori pe saptamana fetele au antrenamente pana la ora 7, si nu putem manca inainte). Am primit intrebari despre programul nostru (de ce mancam asa tarziu) de la vecini curiosi, dar le-am explicat pic ce program incarcat avem in fiecare zi, si au inteles ?
Dar am si cateva prietene olandeze cu care am impartasit idei de mancare pentru copii, si ma bucur sa vad ca din cand in cand se inspira din ideile si obiceiurile noastre.
Eu si destui (15+ prieteni romani in NL ) am avut parte de servicii medicale ireporsabile in NL…mitul paracetamolului e mare si nu neg ca se intampla, insa nu cunosc pe nimeni care sa se fi blocat in sistem..in cei 9 ani de cand sunt aici.
Absolut la fiecare suspiciune si plangere am avut parte de suport exemplar, inclusiv acum 2 sapt am facut analize de sange de rutina si am descoperit ca am vit D f scazuta si iau tratament acum. Am mai facut RMN-uri, doppleuri si chiar am primit uneori tratament de eu am refuzat sa il iau ( pt migrene )…asa ca sfatul meu e sa nu te panichezi si sa tragi singura concluziile dupa primele interactiuni cu sistemul medical.
Buna, Ioana! Te urmaresc de cativa ani si vreau sa te felicit pentru munca ta dar si pentru decizia de a pleca! Acest pas vrem sa il facem si noi cat mai repede. As vrea sa te intreb daca ai mai multe informatii despre sistemul medical din Olanda? Sper ca nu am ratat ceva articol in care ai scris despre asta. Multumesc!
Mulțumesc pentru împărtășire! Așteptam( eu si soțul) cu nerăbdare și următoarele dezvăluiri!
Te citesc cu interes si apreciez activitatea ta bogata atat in domeniul profesional cat si in cel personal, cum incerci sa le oferi copiilor tai ce crezi ca este mai bun (scoala buna, activitati interesante, grija pe emotii, sport, natura etc). Ca o fosta corporatista carierista care incearca sa gaseasca un ritm mai domol si un echilibru in viata, imi dau seama ca mediul contribuie mult la compulsia de a alerga pe rotita de hamster a vietii, insa nu este singurul. Cred ca multi dintre noi am internalizat in toti anii de scoala si munca in Romania (plus cei 7 ani de acasa, din per comunista) credinta ca suntem valorosi si demni de apreciere doar daca performam cat mai bine pe toate planurile… Cred ca urmatorul nivel este sa acceptam ca putem da copiilor si sandwiches sau mancare semi-procesata, activitatile scolare si mersul pe bicicleta pot fi de ajuns, iar la munca e ok si daca producem intr-un an cat alta data in 3 luni… si atunci vom fi cu adevarat relaxati, liberi, impacati. Ca sa fii relaxat ca un olandez poate e nevoie atat sa fii in Olanda cat si sa adopti stilul de gandire/ritmul de viata al unui olandez… Scriu aceste lucruri mai mult pentru mine, ca o constientizare; stiu ca lucrezi mult pe partea de dezvoltare personala si probabil iti pui si tu diverse intrebari despre cum se creeaza echilibrul si satisfactia personala. Mult succes in tot ce faci si adaptare usoara!
Buna. Daca înțelegi franceza pentru gustări îți recomand aceasta carte. Sunt sănătoase in general, făcute în casă. Și aici ar mai trebui redus zaharul in rețete. https://www.amazon.fr/Mes-bons-go%C3%BBters-du-quotidien/dp/2360982559/ref=mp_s_a_1_3?crid=5K04JOE0YJQS&keywords=marie+chioca+livres&qid=1648470418&sprefix=marie+ch%2Caps%2C144&sr=8-3
Și
https://www.amazon.fr/Je-cuisine-bio-avec-enfants/dp/2360982206/ref=mp_s_a_1_9?crid=3P2UP6XQVQRM&keywords=marie+chioca&qid=1648470549&sprefix=marie+%2Caps%2C149&sr=8-9
Altfel îți scrie cineva care sta de 15 ani în Franța. Abia acum mă simt integrata total și abia aștept să ajung acasă aici. Eu am studiat limba, cultura, literatura și civilizația neerlandeza la București, am lucrat in Olanda, am fost des acolo. Teoretic as fi fost gata de integrare, nu și psihic. Dar totuși sunt in Franța și mă simt mai bine aici. Mâncarea este incomparabil mai buna fata de Olanda, regulile sunt mai puține, vremea mai bună, tara mai mare, spațiul liber mai mult. Mâncarea la prânz la cantina pentru copii este din ce in ce mai buna, de multe ori bio și echilibrata. Oricum mai bună decât broodje kaas sau uitsmijter. Are și Franța punctele ei negative însă. Nu o sa le enunț aici. Dar îmi place articolul tau despre acomodarea in Olanda cu bune și rele. Și da, îmi este dor de bicicletat prin Olanda printre canale sate și orașe. Numai sa nu plouă!
Buna, Michelle!
Daca nu te-ar deranja sa mentionezi pe scurt dezavantajele la care te referi cand vorbesti despre Franta, ti-as fi foarte recunoscatoare. Este pe lista mea scurta pentru emigrare si as fi curioasa de punctele slabe din perspectiva cuiva care sta de atat de mult timp acolo. Este cu siguranta cu totul alta perspectiva decat atunci cand le pui pe hartie, de aici, din fotoliul meu 🙂 Iti multumesc!
Buna Ioana. Iată și răspunsul despre dezavantajele Franței. In zona pariziană adică île de France sunt foarte multi arabi și africani așa încât ai impresia că ai emigrat in alta parte decât în Europa, e mai mizerie decât in provincie in Franța, copiii lor sunt uneori mai puțin educați și sunt colegii copiii lor tai la școală. Totul este mai curat in provincie după mine, spațiul mai mult, casele mai mari și mai ieftine. Oriunde: Bretagne, Alsace, Sud de la France etc. O alta problema sunt școlile de stat unde,cel puțin în IDF nivelul mi se pare slab, calitatea educației da de gândit, in anumite comune clasele sunt aglomerate, nu sunt uneori suplinitori atunci când profesorii sau învățătorii mai sunt și absenți sau bolnavi. Ajungi sa dai concurs sa ajungi la un college și apoi lycée fie privat bun fie de stat mai bun. Alt dezavantaj: școala franceză sta foarte prost cu limbile străine.
Dureaza cam 2 ani acomodarea? (nuj de ce, dar am senzatia ca sotul tau se va acomoda mult mai repede).
Dar oricum, pare ca ai pornit o cu dreptul. Mult succes si sa te tii tare!☺️
Ce fain ca o sa ajungi in Zürich! Poate ne intalnim aici, mi-ar placea tare mult sa te cunosc, dar locuind aici nu am reusit niciodata sa ajung la evenimentele la care ai fost prezenta. So, daca aveti nevoie de 1 ghid in Zurich, let me know 😉 My Sofia si Alexander ar fi mega incantati sa te cunoasca 🙂
Sigur ca da, iti scriu!
Imi place raportul de 2 luni, ala de 3 va fi si mai vesel 🙂
Problemele nu sunt atat de dure, in general vad ca v-ati asezat bine si faceti progrese serioase.
Programul de mancare e idiot si in America, astia mananca masa „serioasa” la 6, la cina. Cand le zic ca noi seara mancam ceva mai putin si bagam la 2-3 mancare ca in spital, se uita la mine de parca-s avion sovietic.
mancarea in scoli este execrabila, dar de multe ori mi-e lene sa ii dau fie-mii de acasa (ca nu-i place sandwich si alte chestii nu gasesc prea inteligente, care sa nu se sleiasca in 4 ore, de cand le fac si pana le mananca). Vom supravietui.
Pentru dorul de casa … baga skype / messenger cat se poate, ca se vor mai aseza lucrurile. Atat timp cat sunteti deschisi la nou si doriti clar sa va integrati, veti fi olandezi cat de curand.
Noi suntem de 3 ani plecati, suntem in si mai mare honeymoon decat inainte, aici este acasa pentru noi, avem o comunitate de americani la care ne-am lipit, pe langa romanii care sunt in grupul nostru.
Nu e emigrarea atat de nasoala 🙂
La categoria de mini-vacante iti recomand sa vizitati si Lake Constance (Bodensee), il puteti vizita pe partea elvetiana, germana, sau austriaca. Noi stam pe partea germana, doar lacul ne desparte de Elvetia. E o zona faina, family friendly.
La categoria de mini-vacante iti recomand sa vizitati si Lake Constance (Bodensee), il puteti vizita pe partea elvetiana, germana sau austriaca. Noi stam pe partea germana, doar lacul ne desparte de Elvetia. E o zona faina, family friendly.
Pentru anxietatea medicala in afara orelor de program, exista si huisartsenpost- noi am fost de multe ori cu copiii mici cand ne apuca panica in weekend sau seara pentru mici accidente. Nu e la ‘urgente’, deci sunt primiti mai usor toti cei ingrijorati.
Lumina/soarele dimineata si seara vor fi din ce in ce mai greu de gestionat acum ca vine primavara/vara fara draperii care nu lasa sa treaca lumina sau alta solutie care sa acopere geamul. Geamurile astea mari sunt foarte frumoase, pana la ora de somn 🙂
Succes cu mancarea! 🙂 Eu sunt foarte fericita ca pranzul nu exista – less cooking 🙂
Noi suntem plecați în Canada de aproape 20 de ani. Am realizat că unele chestii nu se potrivesc tuturor, cum ar fi orele de masă, și atunci nu m-am mai stresat să mă adaptez, ne-am liniștit toți. În ciuda faptului că și canadienii mănâncă cina tot așa, la 6, noi mâncăm dimineața când ne trezim ceva rapid, la școală/muncă ceva salată/sandviș, masa principală e la 4:30pm când ajungem toți acasă și seara o gustăricā ușoară (iaurt, ceai, de-astea). Toți prietenii canadieni cărora le-am spus că functionăm pe alt program au spus „you do you” (adică faci ce ți se potrivește ție, de ce să te iei după alții). Și pentru că noi nu functionăm în parametri dimineața, ne pregătim toți gustarea de școală/servici de cu seara, ne e mai simplu 🙂 Baftă multă să vă găsiți ritmul propriu!
Ioana, daca te ajuta la ceva, eu inca zic “acasa” si la Bucuresti si la Geneva, orasul in care locuim de, iaca, 10 ani deja ?! Si te rog sa ma crezi ca nu iau in calcul vreo eventuala intoarcere in Romania, dar asa a ramas in vocabularul nostru. E drept ca atunci cand ne intoarcem din vacante ma aud frecvent spunand “ce bine e acasa”, asta fiind evident unde locuim, in Geneva.
Ma bucur sa aflu ca ajungi in Elvetia, insa imi pare rau ca ajungeti doar in Zurich. Data viitoare poate luati in calcul si partea franceza a Elvetiei ?. Va asteptam cu drag!
Despre orele de somn, prin aceleasi faze am trecut si noi. Cand am ajuns aici, copila noastra avea 5 ani se culca pe la 22.00. Aici, copiii de varsta ei dormeau deja de pe la 19.30-20.00! M-am socat! Asa ca am schimbat si noi programul sa vedem cum merge. A functionat si inca functioneaza f bine programul asta, caci la 15 ani, copchilu’ merge la culcare pe la 21.30-21.45. Io nu-mi aduc aminte sa ma fi culcat la 22.00 la 15 ani jumate, dar daca ei ii este bine. A doua zi se trezeste la 7.45, deci doarme destul!
Cat despre preturile pt vacante samd…idem! Nu degeaba elvetienii isi cumpara biletele de avion si pachetele pt vacante din ianuarie pt vara si octombrie (cand mai avem o vacanta scurta de 1 sapt). Noi daca am vrea sa venim in Ro de Paste, de ex, putem sa vrem sa ne luam bilete din ianuarie, dar preturile sunt la fel de mari, pt ca, deh, cei de la companiile aeriene stiu f clar care sunt perioadele vacantelor in tarile catre care au curse ? nu descopera pe parcursul anului treaba asta. Au ajuns biletele de Wizz de la Geneva la Bucuresti sa le depaseasca pe cele cu Lufthansa spre Buc, dar asta e, gasim alte solutii. Si ne gandim sa compensam negativul asta cu chestii care sunt cu adevarat faine aici si pe care nu le-am avea la fel de faine in Ro, de ex.
Cat despre boli, imi adic aminte ca era fii’mea la gradi aici (a facut doar 4 luni, apoi a mers la scoala), faceau copiii varicela pe banda rulanta! Nu s-a pus odata problema ca acel copil sa stea acasa. Ba mai mult: parintii care aflau de treaba asta, veneau la final de cursuri si cu ceilalti copii ai familiei sa se joace cu copilu’ bolnav de varicela, ca sa faca toti si sa scape ? Un soi de “mangaie-l pe Vasilica ca sa-ti poarte noroc” ? Imunizarea in masa este la ordinea zilei aici si nu vad mare rau in asta. Copila noastra facuse varicela exact cu o luna inainte de a pleca in Elvetia, si la gradi in Bucuresti ne-au zis sa o tinem acasa 3 sapt, ca fie siguri ca nu contamineaza pe nimeni. Asta asa, ca diferente culturale din toate punctele de vedere. Ah, evident, aici parintii nici nu se gandesc la vaccinul anti-varicela (de altfel la multe vaccinuri nu se gandesc! Am un coleg, a lui fiica, acum de 21 ani, nu are decat un vaccin la activ! Da, am scris si ai citit corect! ?).
Aveti grija de voi si abia astept sa te citesc si luna viitoare! Si, nu uita, va asteptam si la Geneva ?
Pacat ca nu se gandesc la vaccinul anti-varicela: ar trebui sa le arate cineva niste poze cu o zona zoster oftalmica, s-ar gandi de doua ori inainte sa il mangaie pe Vasilica
Aceeasi relaxare cu ora de culcare e si in Belgia – la copiii la 19:30 sunt in pat, inclusiv cei de clasa 1 primara si tot asa, la liceu fiica mea la 21:00. Se pare ca ora rezonabila de culcare este o variabila importanta a sanatatii fizice si emotionale ca vad rar farmacii pe aici si se si inchid devreme. O alta variabila importanta in sanatatea fizica si emotionala ceruta expres de pediatru e sa optam pt scoala aproape si asa ducem copilul pe jos la scoala, amintind ca copiii dusi cu masina sunt copii bolnavi, cu dureri de cap, cu energia neconsumata etc. La fel cu varicela si aici si moda cu pupatul lui Vasilica m-a oripilat intai si la fel si pediatrul nostru recomanda (bine, aici e amalgan de natii si fiecare face cum apuca sa fie condus de informatiile proprii si anxietatile transgenerationale), si singurul vaccin obligatoriu e polio dar restul se pot face la cerere si mare parte sunt acoperite de asigurarea medicala.
Cu vacantele, toti emigrantii suferim. Pt ca in plus fata de vacanta anuala de relaxare (ok, 2, ca sunt mai cu motz), mai avem si vacantele unde ne administram ramasitele vietii romanesti, si mai nou un bonus – turismul medical spre romania (astept in Belgia 3 luni pt o programare la un dentist specializat in nu stiu ce-uri) si drumurile de urgenta in Romania la spital la rudele in situatie grava si apoi la inmormantari, iar pentru astea nimic nu m-o pregatit, viata curge in continuare….
Dar daca suntem in locul potrivit sufletului nostru, in armonie cu trup si suflet, nu ne mai deranjeaza nici ploaia sau starea inorata sau ca supa nu e cum o stiam in Moldova, nici costurile nesimtite la biletele de avion de maine seara, sau ca merg pe jos si nu mai imi permit masina si dus copil la scoala privata, si nici nu ne imbolnavim. Atat conteaza – sa ne gasim locul potrivit.
interesant, nu stiam atatea despre Olanda. Peste tot sunt bune si rele, banuiesc. Mi se pare cam extrem sa nu fie masa calda la pranz – asta nu as putea rezista fara, dar fiecare cultura cu obiceiurile lor. Avem 3 copii, unul are dieta stricta fara gluten, tot nu scap de gatit si caserole meticulos pregatite, asa de ani de zile. Dar, totusi, masa calda se gaseste si in scoli/gradi, peste tot la pranz, pt orice buzunar,dieta/gust si da, sunt si pranzuri de calitate buna (ferme locale si legume, fructe in regula). Vad ca nu se poarta caschete de protectie cap pe biciclete acolo, asta e ceva diferit de locul unde suntem noi. La noi toti copiii si adultii poarta (voi fi eu mai stresata, dar mi se pare important). In rest, altele par normale, ca peste tot. Legat de activitatile pentru copii – nu stiu cum era in Romania inainte pentru voi de plecare, dar eu stiu ca inscrierile se fac deja din vara cam peste tot. Cel putin daca vrei activitati faine si la preturi decente spre simbolic, sa ai de unde alege etc. Uneori (aici unde locuim noi) nu gasesti nici la dentist loc daca nu planifici cu 6l inainte, peste tot e asa unde e oras mare, multi copii si familii. De alti specialisti nu mai spun, logoped alergolog cu 1 an inainte ne planificam. Nu cred ca gasesti prea multe la mijlocul semestrului sau in anul scolar sau poate gresesc ca generalizez, in alte tari va fi mai usor, eu spun cum e la noi. In mai-iunie petrec cateva zile sa ii inscriu, planific ce si cum pt. intreg anul scolar viitor. Dar, mai sunt si cluburi private cu tot felul de activitati pentru copii unde trebuie sa le platesti cursul pe semestre (de ex. gimnastica, tenis) si acolo gasesti loc mereu, bani sa fie si e drept, timp sa ii duci/aduci si energie sa aibe ei, chef. Dar, cu cele private nu avem multa experienta. Cred, ca in timp, cu rabdare si planificare le veti aranja toate. Serviciile medicale sper sa fie in regula, la inaltime asteptarilor, toti parintii si oamenii doresc asta, e important peste tot si cred ca Olanda e o tara destul de dezvoltata pe toate planurile.
De povestea cu prânzul am știut din timp, dar ce mi s-a părut mai drastic – cel puțin la scoala fetelor noastre, e ca nici nu ai voie sa le dai mancare gătită. Nimic din ce s-ar încălzi sau tine la fridider. Deci… tot la sendviș am ajuns si legume pe lungimea caserolei haha (au pungute cu morcovei tăiați mici la AH, apelăm si la alea din când in când, e mai simplu).
Pentru înot am un pont, daca veți vrea sa înscrieți copiii la un after school. Si anume, cel puțin la noi in oraș (Tilburg), in cazul in care copilul merge la un after school cu program sportiv (Sport BSO), are prioritate la lista de înot. Cum e înscris la BSO, contactezi primăria pentru înscrierea la înot, cu mențiunea ca va face înot in timpul BSOului. Si se aranjează de pe o săptămana pe alta, fără alt timp de asteptare. Bonus ca sunt bineînțeles duși si aduși la/de la piscina de angajații de la BSO. Noi ne-am bucurat sa mai scăpam de o bătaie de cap, mai ales ca n-am fi putut sa le ducem decât in weekend, dacă eram “pe cont propriu”.
…ah, si anul trecut in vara, ne-am trezit pe la 2-3 noaptea… ne culcaseram cu geamul deschis, ca era cald. Si se apucase o mierla sa cânte de mama focului ? Niște triluri de artista! Am stat juma’ de ora si ne-am hlizit in miez de noapte si ne-am minunat si bucurat de ce fel de probleme ne “deranjează” aici ?
Au trecut deja 8 ani de cand mi-am cumparat un bilet de avion doar dus, au fost planuri de familie urmate de un divort, au urmat cateva luni in care nu stiam prea bine incotro sa o apuc, iar in final am realizat ca aici sunt ‘acasa’, si am inceput sa imi cladesc o viata. Am schimbat cateva chirii, alte cateva joburi, am facut o facultate (a doua), apoi un master, mi-a fost acceptata cererea de naturalizare, am reusit sa primesc oferta unui loc de munca in administratia publica, iar pe langa tin un job part-time de weekend. Nu am copii, sunt doar eu cu mine. Emigrarea pentru mine a fost in final salvarea mea si sansa de a ma regasi, mai bine zis de a ma reinventa.
Ce vreau sa spun e ca… indifferent de diferentele de cultura, pe care nu le poate nega nimeni, sau cele de limba, etc., atunci cand te gasesti pe tine in noul loc, nu te mai deranjeaza nimic: nici vremea cam ploioasa si nici vantul, nici faptul ca orele de masa difera, nici faptul ca mancarea este diferita, etc…ci vezi toate astea ca pe ocazii de a creste tu ca om.
Personal nu consider nutritia romanului chiar piatra de hotar. E bine sa invatam unii de la altii.
Inchei cu o scurta povestire despre sora mea care locuieste in Paris, si venind cu mine in vacanta cu niste prieteni de-ai mei a fost total oripilata de faptul ca eu mancam la cina branzeturi cu paine si un pahar de vin. ‘nu se mananca asa ceva la cina, ala e desert’. Mananca fiecare ce vrea, cand vrea si cum vrea. Sa facem sa ne fie bine, zic, iar atunci cand situatiile nu ne sunt favorabile sa incercam sa gasim bruma aia de pozitivitate.
Cam la fel și in Australia cu programul copiilor și cu prânzul. Eu ii pun câteodată băiețelului meu la școala mâncare gătită in recipiente termoizolate (marca Thermos avem noi) care sa țină mâncarea calda pana la prânz. Are si varianta de a cumpara mâncare de la cantina la care apelam mai rar.
Citesc cu drag blogul tau si in postarea asta ma regasesc foarte mult.
Cat despre vacantele aparent scumpe in vacantele olandeze, iti recomand zborurile de pe Eindhoven sau, de ce nu, Bruxelles..care este la doar 2 ore distanta de tren iar Charleroi este un hub foarte, chiar foarte ieftin.
Locuiesc de 13 ani in Olanda..la inceput am fost si eu asa impresionata despre cum e pe aici. Dar..mi-a trecut!
Ti-am citit povestioara si ce iti pot spune pe scurt..mai e nevoie de timp, mult timp. Este prea devreme..spuneai ca iti place vremea din Olanda..offf..in doar doua luni nu poti spune asta. Ai avut noroc sa nimeresti intr-o perioada mai buna dar astea sunt exceptii in Olanda. Si nu glumesc..exceptii. Aerul mai curat este adevarat, dar atat. Ploua enorm de mult, soare cu portia..zile, saptamani nu reuseste sa rasara printre muntii de nori, olandezii iau vit D permanent(si noi) pentru a completa lipsa soarelui, foarte trist dar adevarat. Cum spun eu..ne luam doza de soare la lingurita.
Vara..hm..te las pe tine sa o experimentezi dar mai bine va luati din timp bilete spre tara noastra draga si frumoasa..unde exista natura si unde soarele straluceste. Nu de alta dar risti ca primele 3 sau 4 sau..5 din doar 6 saptamani de vacanta de vara a copiilor sa le stati im casa din cauza ploii nesfarsite. Ni se intampla des.
Si asta dupa ce ai stat toata deja toata iarna cu norii deasupra capului si ploaia parca nesfarsita asteptand cu nerabdare vara..care a venit! Dar nu prea vezi diferenta.
Crizele mele de depresie si de..nu mai pot asa..sunt destul de dese.
Atat de mult incat ne facem planuri sa parasim aceasta tara..in favoarea Spaniei.
Sa mai spun..Olanda este o tara scumpa.
Distractiile pentru copii costa bani.
Ce este gratis e limitat.
Parcuri goale lipsite de viata..
Imi este enorm de dor de parcurile din Romania.
Despre orele de masa de aici, tot de timp este nevoie sa va adaptati. Eu m-am obisnuit si chiar imi place asa mai mult. Avem 2 copilasi de 11 si 9 ani, evident scolari. Gatesc zilnic, mancam masa calda la ora 18.00 si nu imi doresc altfel. La ora 19.30 suntem gata cu masa, spalatul vaselor, frimiturilor etc..incepe dusul copiilor si ora de somn. Restul serii il avem liber pentru noi. Nici nu as mai putea sa ma apuc de gatit dupa ora 19.00 plus mancat. Energia mea fizica si psihica scade la zero la orele serii.
Despre gatit..te vei mai calma si cu asta, ai sa inveti ca nu este nevoie de atat, copiii nu au nevoie sa manance mancare gatita la scoala. O masa buna de dimineata cu fructe, cereale, nuci si seminte, oua fierte, unt cu miere, ceai, iaurt,.cateva exemple apoi la scoala fructe, paine cu..ceva hranitor si satios iar cand vin acasa o omleta sau un castronel din ciorba ramasa de ieri, tosty, clatite..o salata satioasa, ..doar cateva exemple, imaginatia si iubirea pentru ei ne poate ajuta.
Ai sa inveti sa simplifici lucrurile si sa te adaptezi la un nou stil. Un stil nu neaparat olandez dar nici romanesc..ceva intre, un stil nou al tau.
Nu trebuie sa faci totul ca ei, nici sa incerci sa fi ca ei pentru a te adapta, nici sa le dai dreptate in tot.
Ramai tu si spune-ti opinia ori de cate ori e nevoie, la scoala, la doctor, in magazin..oriunde. Nu te speria de gandirea si stilul lor diferite, cerceteaza si ia tot ce e mai bun de la ei, ce ti se potriveste. Restul ce nu se incadreaza in stilul si viata ta..respinge.
Te adaptezi doar la ce poti si este nevoie.
Despre sistemul medical si calmul olandez..trebuie sa il accepti sau nu.
In sistemul medical poti avea incredere, iti spun din experienta de 13 ani in Olanda. Bineinteles ca am fost sceptica la inceput si am fost socata de cateva ori bune dar am invatat..ca ei nu se vor schimba si te vor trata cu calm in orice situatie. Este o chestie de educatie.
Am avut ocazia sa vizitez spitale si doctorii de familie de multe ori, am nascut aici de doua ori, baietelul meu sufera de mic de alergii, plamani sensibili, foarte des am fost nevoita sa ajung la spital. Calitatea este de necontestat, nu ai de ce sa iti faci griji.
Ei au un stil total diferit de cum esti tu obisnuita, trateaza lucrurile intr-o maniera diferita, logic si eficient.
In convorbirea cu ei trebuie sa fi foarte clara, sa spui exact care este problema si ce vrei. Este foarte important sa spui ce vrei. Ca este vorba despre un control serios pe care ti-l doresti pentru copil sau pentru tine, o grija pe care o ai si eventual ce am invatat ca functioneaza mai repede este sa exagerezi lucrurile putin, de fiecare data. La telefon pentru a obtine o programare rapida, la doctorul de familie, sa exagerezi. Eu merg mereu pregatita si stiu exact ce vreau sa spun, ma informez despre problema pe care o am in asa fel incat sa obtin ce vreau.
Nu plec niciodata din cabinet pana nu obtin ce vreau. Chiar daca doctora nu a fost de acord cu mine la inceput.
Atitudinea rezolva 80% din problema.
Dupa 13 ani, calmul lor inca imi da dureri de cap dar chiar si asa de obicei ei stiu ce fac, deciziile sunt luate cu grija si destul profesionalism.
In stilul lor propriu.
Cand ceva nu ti se pare in regula ai tot dreptul sa spui asta, vei fi ascultata.
Daca poti trece peste faptul ca te ploua pe cap 10 luni din 12, ca te bate vantul din toate directiile, ca trebuie sa urmaresti starea vremii de 10 ori/zi, vara, ca sa sti ce poti face in ziua respectiva, pentru ca in timp ce tu te-ai intors cu spatele pentru 5 minute sa iti pui sandalele, cerul s-a umplut de nori si ploua cu galeata, sau cu dusul..depinde. Si daca aveti norocul..pentru ca e ca la loterie, cu norocul inainte, sa mergeti la mare si sa nu stati cu patura pe voi rugandu-va la cer sa se lumineze..trebuie trecut in agenda neaparat.
Olandezii traiesc in depresii, se trateaza de depresii datorita lipsei razelor de soare, lumina..lipsa vitaminei D. Foarte multi olandezi emigreaza, la scoala noastra nu este an scolar in care sa nu auzim de colegi care au plecat..
Olandezii traiesc pentru vacante..toate vacantele mici si mari sunt aranjate, planuite si pleaca..daca le iei vacantele sunt pierduti. Nu stiu ce sa faca cu viata lor.
Eu personal am ajuns la limita acceptarii..cand nu iti permiti o vacanta pentru copiii tai, si nu ti-o permiti mereu asa ca olandezii..si esti nevoita sa stai aici, cand trebuie sa petreci zile, saptamani in casa cu copiii pentru ca natura nu iti ofera multe sanse nici ea, este destul de dureros.
Eu am venit cu o poveste mai altfel..am aratat o alta fata a vietii in Olanda. Imi pare rau dar nu m-am putut abtine, citind povestea ta.
Oricare ar fi motivele tale pentru care ai emigrat in Olanda..Iti doresc sa te poti adapta, sa iti permiti toate vacantele cu familia, acolo unde va doriti.
Este necesar.
Dana
Dana, ai cel mai real si pertinent comment! Ai descris perfect și fără exagerari viața din Olanda cu bune și rele! Am părăsit Olanda după 8 ani, împreuna cu soțul olandez și pruncul nostru. Suntem in România…nu e mai bine, dar nici foarte rău nu e! Cam atât…odată ce emigrezi, greu iti vei găsi locul! Sa ne fie bine oriunde ne aflam!
subscriu acestui comentariu. vremea, olandezii, mancarea…dupa 5 ani petrecuti in Olanda, ma bucur ca am avut curajul sa ma reintorc in tara.
As vrea sa am curajul tau! Succes si adaptare cat mai usoara!
Sunt plecata din Ro de 11 ani (am inceput in Atena 6 luni, apoi 8 ani in Praga unde mi s-au nascut si picii), de 2 ani jumate suntem in Málaga si destinatia „finala” va fi Elvetia…
Din experienta proprie pot sa iti spun ca, daca ramai deschisa sa vezi toate partile bune ale noii culturi – si sunt sigura ca vei ramane open to it :), daca vei cauta sa iti faci si prieteni locali si internationali, nu doar romani, viata va continua sa fie frumoasa, chiar in ciuda aspectelor mai challenging…
Eu am plans cand am ajuns din Cehia in Málaga, ma gandeam doar… ce am avut de gand?? 🙂 dar am decis sa iau ce e fain din ce avem aici, sa nu mai compar cu Praga (greu de evitat, Praga fiind un oras extraordinar de trait si de crescut copii), si am reusit…
Ce-i drept, am avut si noroc de o super gradinita, de un apartament f. frumos fix langa ea si la 20 min walk de plaja, si de niste oameni extraordinari, parinti de la gradi, cu care m-am imprietenit datorita picilor, asa ca neajunsurile au devenit mult mai suportabile si usor de manevrat.
Sanatosi sa fiti toti 4, in rest le treceti pe toate cu brio 🙂 si daca nu, mai sunt tari in Europa 🙂
Dar articolul de 3 luni unde e? Îl caut de ceva vreme 🙂 mulțumesc!
Nu e, ca n-am avut timp de el, il fac direct pe cel de patru! 🙂
„Încă sunt suspendată între lumi. Spun Acasă și despre București, și despre Olanda. Nu m-am așezat. E un proces. Durează, știu. Nu mă grăbesc. Dar e copleșitor să trec de la o stare la alta în trei secunde. ?”
Ce sumarizare simpla si incurajatoare. Exact asa se simte – si e nevoie de extrem de multe remindere pentru impamantenirea zilnica :)). Multumim, Ioana 🙂