Acum mulți ani, abia ne mutaserăm, eu și iubitul, într-o casă nouă, o mansardă cu chirie în Cotroceni, frumoasă, renovată, scăldată în lumina apusului și a răsăritului, căci avea geamuri mari în toate direcțiile. Parchet de bambus, mobilă nouă și modernă, sertare cu amortizoare, nu văzuseră ochii noștri de eterni chiriași așa ceva nici în filme.
Fericiți și mândri, am invitat la noi pe prietena mea bună, cu soțul și fiul ei de trei ani. Am pregătit un prânz cu trei feluri, vin la rece, prăjitură de casă, flori pe masă, tot tacâmul. Și i-am așteptat, și i-am mai așteptat un pic, am dat un sms timid la un moment dat să văd dacă nu cumva am încurcat eu duminicile, dar nu, erau pe drum. Peste încă o oră, cu un total de trei ore întârziere, au sosit și ei numai bine cât să luăm aproape cina. Peștele se făcuse cauciuc.
-Scuze, au zis, a fost complicat cu micuțul, iar eu m-am gândit ce poate fi așa de complicat, îl iei pe sus, că e mic, și-l pui în mașină.
Apoi am avut și eu copii și am înțeles.
Ei, și a început distracția, pardon, am vrut să zic distrugerea.
Micuțul a început să sară pe canapeaua cea nouă răcnind la urechile nosatre ca o trupă de indieni care cheamă ploaia, să se dea uța pe ușile în colț de la mobila de bucătărie (una a și cedat după câteva minute), a spart două pahare de vin (cu vin în ele), a tras de fața de masă până a ajuns tot sosul meu de capere pe parchet, a mutat de la locul lor toate lucrurile pe care le aveam pe rafturi (în sensul că le-a dat pe jos), a tras de pe pat cuvertura și a târâit-o până-n baie, a târâit scaunele de la masă pe parchetul cel strălucitor, brrrum, brrruuuum!
Toate astea în timp ce părinții lui conversau cu noi relaxați, mai aruncând un Fii cuminte, puiule, pe care puiul îl ignora, ocupat fiind să devasteze casa.
El se juca, desigur. Era doar un copil. Care-mi era și foarte drag!
-Rar avem parte de astfel de întâlniri în care să putem sta de vorbă în liniște cu alți adulți, ziceau prietenii mei cu ton ridicat, să se audă peste băiețelul care făcea ca tot parcul auto.
Iubitul meu privea șocat, iar eu mă țineam după copil încercând să mă asigur că nu sare pe geam cu cutia mea de bijuterii în brațe.
După ce-au plecat, iubitul mi-a spus:
-Nu cred că vreau să mai facem copii.
Oare așa-s toți? m-am întrebat eu. Și de ce prietena mea n-a intervenit? O fi normal să facă așa un copil de trei ani? Ce aș fi putut face eu mai bine?
Ei, și iată-mă aici, un deceniu și jumătate mai târziu, pregătită să dau sfaturi, pentru că între timp am făcut și eu doi copii, am primit nenumărate vizite ale copiilor de diferite vârste și temperamente, am fost și eu în vizită cu ai mei la adulți cu și fără copii, și am învățat următoarele:
- Dacă nu ai copii și primești copii în vizită, e bine să te pregătești cu ceva lucruri sau activități care să îi intereseze. Poți întreba părinții ce le place să facă, poți cumpăra cuburi sau piese magnetice sau puzzle-uri sau alte jocuri de construit sau cu pioni potrivite pentru vârsta lor.
- Poți ruga părinții să ia cu ei de acasă ceva lucruri interesante pentru copii, dacă știi că tu nu ai și nu poți pregăti nimic pentru ei.
- Pui sus sau în dulapuri greu accesibile lucrurile fragile și importante
- Dacă ai copii și vin alți copii, iar ai tăi nu vor să împartă, roagă-i să pună deoparte tot ce nu vor să ofere invitaților și să lase în spațiul comun jucării de care se pot despărți ușor, potrivite pentru vârsta invitatului.
- Dacă urmează să vină copii mici, despre care știi că sunt agitați și ții mult la casa ta, poți sugera o întâlnire afară, pe spațiu neutru, la o terasă, de exemplu.
- Dacă totuși au venit musafirii, poți spune de la început, blând, dar ferm, ce se poate și ce nu se poate face: vă rog să nu că urcați pe mobilă, să nu trântiți ușa, puteți face aici asta și acolo cealaltă etc (e bine să le spui și ce POT face, nu doar ce nu)
- Când unul mic începe să dărâme casa, iar părinții lui nu intervin, poți să intervii tu. Copiii respectă regulile, dacă le sunt explicate clar. M-aș lăsa pe vine în fața copilului și i-aș spune: Probabil voi aveți alte reguli acasă la voi, dar aici la mine, nu sărim pe canapea. E nouă și nu vreau să se strice. Nu trântim ușile, se crapă pereții. Nu ne dăm uța pe ușa de la dulap, se rupe. Aș sta lângă el și de fiecare dată când face ceva nepermis, i-aș spune să se oprească. Aș explica și părintelui: Scuze, dar trebuie să îl opresc, țin la lucrurile mele. Se poate juca cu asta în loc (și oferi o alternativă).
- Dacă totuși fac deranj, îi inviți să participe la curățenie înainte să plece (știu că așa ceva e contra oricărei reguli de ospitalitate românească, dar observ că pe afară se practică fără jenă, mi se pare un obicei sănătos).
Nu e vina copilului, el are nevoie să fie oprit, pentru că nu știe ce e permis și ce nu. E foarte sănătos pentru un copil să audă un adult rostind reguli simple și clare. Uneori e nevoie să fie ajutat să se oprească. Poți chiar să îl prinzi blând de mânuțe și să îi spui: Te rog să te oprești. Nu vreau să faci asta. Se strică.
Cu ocazia asta vede și părintele copilului cum se pune o limită sănătoasă, e evident că încă nu știe s-o facă.
După vizită, aș discuta cu prietenii mei despre ce tocmai s-a întâmplat, fără jenă. E normal să îți pese de lucrurile tale și să vrei să te bucuri de compania lor fără să trebuiască apoi să schimbi mobila.
E un subiect delicat, dar doar dacă îl încărcăm noi cu rușine sau vină. Dacă tranșăm lucrurile rațional, e, de fapt, destul de simplu.
Si ce te faci cand prietenii se supara si te numesc ‘mama perfecta”, si iti mai spun ca nu mai vin in vizita la tine pentru ca nu se simt confortabil sa ii puna la colt pe ai lor. Si pentru ca nu pot sa ii tina sub control drept urmare nu mai vin unde sunt reguli……
Cred ca v-ati raspuns singura la intrebare. Ei nu mai vin o perioada. E alegerea lor.
Sincer, as prefera sa nu mai vina în vizita. Baietelul meu are grija de carti și de jucarii deși are doar 1a6l, deci nu permit ca un copil ce vine în vizita sa ii strice lucrurile. Intervin în secunda 2.
Casa mea, regulile mele.
va întâlniți la ei acasa?
Le spui ca le esti chiar recunoscatoare daca nu mai vin si gata :).
Pai unde e problema? Nu le place unde sunt reguli? Sa stea sa rupa propria casa. In mod normal, parintii responsabili au grija ca odoarele sa nu-si bata joc de casa altuia. Ca e minim de bun simt. 🙂
daca le explici parintilor ca bijuretia cu coarne care distruge tot in cale face doar distrugere ai sai ofensezi, de obicei parinti responsabili isi pregatesc copii dinainte sa mearga undeva cu privire la ce pot si ce nu pot sa faca copii cat timp sunt in deplasare!
Acum o luna băiețelul a făcut 3 ani și am invitat copiii acasă, asa de incantat a fost și chiar s-au jucat toti, însă am avut un întrerupător de la priza desfăcut, galeria data jos, perdeaua și ea la fel pe jos, dar pana la urma am văzut partea frumoasa, băiețelul meu s-a simțit extraordinar și a avut o zi frumoasa de naștere!
Hmmm.. am patit-o ? De genul toate cutiile cu jocuri si puzzle-uri erau amestecate pe covor… Apoi ne-am intalnit cu prietenii insotiti de copii in zone neutre ca sa zic asa, de genul parcuri, alte locuri special amenajate pt copii. Asta pana copiii au fost destul de mari (5-6ani) ca sa inteleaga ce le spui .. Si apoi am stabilit singura regulile. Atunci s-au simtit si copiii mei aparati si respectati. Imi pare rau de prietenii care au astfel de copii, dar respectul porneste de acasa. Respect pt parintii care fac curat, care cumpara jucarii, care muncesc pt mobila frumoasa. Aici bineinteles sunt exceptiile, de genul stricat sau rasturnat ceva din greseala.. Aia e deja alta poveste..
Imi place stilul tau de abordare, sper sa intre in capul cat mai multora.. Si crede-ma ca nu da gres.. (Mamă de doua, 10 și 13) ☺️
Probabil nu suna frumos ce spun aici dar… Noi am inceput sa triem prietenii pe care ii invitam acasa dupa copii. Nu numai din punctul asta de vedere – desi am avut in vizita copii care mi-au desenat cu carioci pe peretii proaspat varuiti, mi-au smuls galeriile de perdele din pereti, lucruri extreme si neplacute…). Eu am copil , baiat, la noi in casa nu e farmacie dar avem reguli simple pe care copilul le-a inteles – cu motive cu tot – si le respecta fara efort (ne jucam cu slime doar in bucatarie sau afara, nu desenam pe pereti, mancam peste tot in casa dar pe tava sau pe masa, ne spalam pe maini des si dupa orice activitate care ne murdareste pe maini , nimic sofisticat…). Din fericire avem multi prieteni cu copii civilizati si avem casa plina de copii (copiii vecinilor nostri practic traiesc la noi in casa), dar avem cativa prieteni cu care ne intalnim doar noi adultii in oras pentru ca nu pot renova casa de cate ori vin ei in vizita cu copiii…
Am făcut fix așa, fix cu cuvintele tale, fiind vorba fix despre canapeaua cea nouă. Poate sună ciudat, dar țin la lucrurile mele. Am muncit și eu și soțul de ne-au ieșit ochii până am reușit să ne facem un loc al nostru. Copilul în cauză (4ani) a înțeles din prima, părinții lui au strâmbat din nas și mi-au ținut teoria cutremurului sau a războiului… 🙁
Am trecut prin situatii de genul, mai ales de cand avem copii. Ultima boacana a fost cand copilul „pritenilor” veniti in vizita a distrus jucaria copiilor si mamei i s-a parut oarecum normal, ca era de datoria mea ca si gazda sa imi protejez casa. In urma pataniei am preferat sa ne distantam de ei, e mai sanatos pentru noi, caci doar eram mama „perfecta”
Nu sunt perfecta si nu pretind asta, insa copii mei tin la lucrurile lor si nu sunt dispusa sa le sacrific jucariile pentru bunastarea unora sau a altora care nu sunt in stare sa-si educe copii.