Soacră-mea

Nu știu ce vă așteptați să găsiți în acest articol despre soacră-mea, eu una recunosc că atunci când aflu că se discută despre soacre, mă aștept să aud numai rele. Până și cuvântul în sine mă face să mă strâng în mine de frică! Brrrrr!

Daaar soacra mea e super mișto!

Am mai scris despre ea pe-aici, m-a impresionat maximum când am mers în Grecia cu ea, cu fiul ei și cu mama, s-a aruncat cu maxim curaj în mare cu tubul de snorkeling la subraț (evident că nu mai exersase asta, nu e ca și cum la ea la Suceava bunicii merg des la club de scufundări) și toată vacanța a înotat cu doradele.

Nu doar că e o tipă super discretă și înțeleaptă, care nu dă sfaturi nesolicitate și știe să asculte, dar e curioasă să încerce lucruri noi, gustă din toate, râde cu poftă, călătorește cât se poate.

A crescut un băiat super independent, care nu așteaptă să-i calce nevasta cămășile, nu pretinde să i se gătească și care respectă femeia. Mă susține dintotdeauna, se bucură sincer de realizările mele, pune mâna să facă în casă tot ce e nevoie, laudă mâncarea nevestii chiar și când nu iese așa de bună. 🙂 Mor de dragul lui când îl văd comentând pe facebook ca un adevărat feminist! Are și el merit pentru treaba asta, dar clar a contribuit și mama lui.

Abia așteaptă să ne facă o ciorbă, dar nu se supără când o invit să guste una făcută de mine.

Râde mult și frumos.

Nu se teme să vorbească despre ce simte.

Își iubește copiii de la distanță, fără să-i împovăreze. Vine imediat cei 500 de km până la București când e nevoie de ea.

E independentă, curajoasă și îndrăzneață.

Știe să țină cu ea, să pună limite sănătoase, să ceară ce are nevoie, ceea ce e un lucru rar pentru generația mamelor noastre.

E o tipă super faină și mă bucur că e parte din familia noastră!

Livia, te îmbrățișez!