Ce pana mea!

Eram toți trei în mașină, veneam din parc. Eu la volan, copiii în scaunele lor, în centuri. Ascultam muzică.
La un moment dat, îi văd în retrovizoare dându-și coate și chicotind.
– Ce faceți acolo, maimuțelor?

-Râdem de o vorbă din parc.

Hait, îmi zic, ce-or fi auzit de la adolescenții care fumau în turmă pe banca de lângă corabia de lemn? O fi cu fu%^$? Cu p)&%?

-Care vorbă o fi aia? întreb, bazându-mă pe faptul că sunt încă suficient de mici cât să-mi zică (au 10, respectiv 8 ani).

Râd amândoi ca șoarecii.

-Ce pana mea! zice Ivan și se zguduie de râs.

Pfiu, mă gândesc, OK, etapa PANĂ, e bine, mai e timp până la F și P.

-Mami, cum adică ce pana mea? Despre ce pene e vorba? întreabă Sofia, despre care știți că e pasionată de păsări.

-Nu e despre pene, doooh, zice Ivan extrem de plin de sine, doar băieții pot zice despre pana lor, pentru că de fapt e despre penis, dar ca să nu zici penis în public, zici pană. Normal, că doar oamenii nu au pene!

-Eu am, sare Sofia.

Ea are două caiete PLINE cu pene găsite prin parcuri și călătorii, are pene de la zeci de specii de păsări. Chiar are pene!

-Nu la acele pene se referă vorba asta, Sofi, mă decid să le explic.

-Da, la penis! insistă Ivan.

-Cum adică ce penisul meu? Ce înseamnă vorba asta, mami?

Ei, și de aici a început discuția interminabilă despre înjurăturile românești, pe categorii, unele cu organe, altele cu rudele decedate, în speciale ale mamei, că atunci când te enervează un om, îi urezi ceva de rău, și să se ducă în zona penisului propriu clar e rău.
– De ce, mami, e nespălat?
N-am putut să răspund de râs.
Dar apoi mi-am dat seama că la noi cuvântul urât care înlocuiește penisul și nu e pană se folosește nu doar ca înjurătură, ci și ca înlocuitor de multe alte cuvinte și expresii, M-am dus în pu76 mea să iau carnetul și era coadă:

-De ce se trimite omul singur în penisul lui? Cum se întâmplă asta mai exact? Nu îl doare?

-Și de ce ai trimite pe cineva în sicriul mamei lui? Nu mai bine îi spui să te lase în pace? E mai simplu, înțelegi clar, a conchis Sofia.

Și m-am bucurat, că nu mai știam ce să mai zis. Cert e că de-o săptămână n-am mai auzit nimic de la ei despre vreo pană. 😀

Au revenit la cântecelele cu caca și pipilică, în varianta moldovenească acum (mulțumim, unchiul Ciprian, căci de la el a venit înțelepciunea strămoșească): Mî duc sî mî chiș și Da’ ci vremi di câcat!

Nu, etapa toaletă nu trece nici la 10 ani, așteptăm adolescența!