Nu știm să reacționăm la moarte

Zilele trecute am văzut la Corina Băcanu o postare despre comentariile lăsate de sute de bărbați și câteva femei la o știre despre o tănără care a murit în urma unui salt cu parașuta.

Nici redactorul care a scris știrea nu a ajutat, cum de altfel nu ajută jurnaliști mai niciodată, pentru că scopul presei este cel mai adesea să asmută pentru cât mai multe clickuri, nu să informeze echilibrat și în interes public: a pus în titlul informația că tânăra era vedetă TikTok.

O fostă finalistă Miss Canada și vedetă TikTok a murit după ce a sărit cu parașuta

Ei, și a început festivalul. Glumițe despre parașute, despre vizualizări, au dansat oamenii ăia pe cadavrul online al fetei, s-au hăhăit, ce bun prilej să faci mișto, a mai murit un om.

Aseară s-a stins Regina Elisabeta a Marii Britanii. Enorm de multe reacții au fost despre cum nu pricepe Ion Iliescu mesajul, despre cât de urât e Charles, despre Cămila care a devenit regina.

Nu mă înțelegeți greșit, îmi place să fac glume și să râd la ale altora, nu sunt un om rigid și scorțos, înțeleg nevoia de a gestiona cu râs o emoție puternică și inconfortabilă ca frica de moarte, dar când râsul acesta e tot ce avem, îmi arată că încă suntem la pubertate ca societate.

Nu toți, sigur că nu, sunt destule bule de oameni care încearcă să fie mai conștienți de reacțiile lor, care lucrează la a sta cu emoțiile lor și a le gestiona într-un mod mai sănătos, dar sunt puține și cel mai adesea ridiculizate de majoritatea.

Nici social media nu ajută, clar nu e un mediu construit pentru educare și vulnerabilizare, dimpotrivă, e mai degrabă o arenă de circ unde ura și grotescul sunt dorite și încurajate.

Important e să nu cădem și noi în capcana asta.

Văd la atât de mulți părinți frica de întrebările copiilor. Dacă mă întreabă despre sex? Sau, și mai rău, dacă mă întreabă despre moarte? CE-I SPUN?

Înainte să ne putem educa copiii pe tema asta, e nevoie să ne igienizăm noi relația cu moartea.

Ce știm despre ea din copilărie? Cine ne-a murit și cum am procesat asta? Ce emoții grele încă mai sunt acolo?
Ne temem de moarte? Cât de tare? Ce impact are asta asupra vieții noastre?

Care este credința noastră despre ce se întâmplă după ce murim?

Știm cum să traversăm un doliu?

Cred că e un semn de maturitate și înțelepciune felul în care reușim să reacționăm non-violent la moarte. Cu decență, răbdare, bunătate, empatie pentru cei care suferă pentru cel pierdut.

Apoi, câți dintre noi reușesc să NU se exprime despre un subiect? Să tacă? Să țină pentru ei ce simt și cred despre ceva?
Câți reușesc să pună câteva minute de pauză între impulsul de a face/spune/scrie ceva și acțiunea concretă, ca să putem trimite în lume doar ce e cu adevărat necesar, util și benefic?

Vă las câteva resuse pe subiect:

Câteva podcasturi bune despre moarte: https://www.talkdeath.com/the-best-podcasts-about-death-and-dying/

Podcastul studiilor despre moarte (dacă vă doriți o abordare mai științifică a morții)

Cum le vorbim copiilor despre moarte (articol)
Cum le vorbim copiilor despre moarte (video cu psiholog Cristina Dinu Popa)

Și câteva cărți:

O chestiune de viață și de moarte, de Irvin Yalom

On death and dying, what the Dying Have to Teach Doctors, Nurses, Clergy & Their Own Families
When Breath Becomes Air by Paul Kalanithi

Sper ca mulți psihologi care fac psiho-educație în social media să scrie mult despre asta zilele acestea. O să adaug aici linkuri către postările lor.

Aveți grijă de voi și de ai voștri.