În cele trei săptămâni cât am stat în București în august, am trecut foarte des pe strada pe care locuia Connie. Întâmplarea face că familia noastră (cumnații și nepoții) locuiesc în același cartier și aproape zilnic am mers pe la ei, ca să ostoim dorul.
De fiecare dată când trec prin dreptul casei ei, îi aud vocea. Vie, veselă, puternică: Ce faci, Cookie? Când vii pe la mine? Ce idei ai să mai trezim oamenii?
Connie a fost pentru mine ceasul de alarmă. A vorbit în urechea mea până m-a dezmeticit. Când mintea sau orgoliul meu o luau pe arătură, ea mă aducea înapoi: Stai priponită, drăguță, unde te-ai dus? Nu spui adevărul acum. Bați câmpii. Nu ești autentică.
Nu eram mereu de acord cu ea și-i spuneam asta. Dar nu te puteai certa cu Connie.
Recunoștea ea singură când era cățea. Râdea de ea. Doamne, ce mai râdea!
Omul care m-a întors cu dedesubturile pe afară, ca să le văd și să nu mai fug de ele.
O să-i aud vocea în cap toată viața. Ce știu de la ea n-o să uit niciodată, pentru că lucrurile astea sunt cusute în mine.
Să nu mint.
Că atunci când spun că nu am timp pentru ceva, adevărul e că nu vreau să-mi fac timp pentru asta.
Să caut mereu adevărul.
Să nu fac pe victima.
Să schimb ce nu-mi place în viața mea.
Să țin la distanță gunoiul altora.
Să nu fac eu însămi gunoi.
Să las întotdeauna locul din care plec mai curat decât era când am venit.
Există și astfel de oameni. Care ne ancorează în ce contează, dar ne împing mereu mai sus, înspre binele din noi.
Găsiți măcar unul.
Stați în preajma lui.
Arătați-i recunoștință.
De fiecare dată, de fiecare dată i-am spus lui Connie ce a făcut pentru mine. Vedea și ea cum m-am schimbat în cei 14 ani de când ne cunoșteam. I-am adus oameni la cursuri, să fie și pentru ei omul acela.
Când viața devine confuză, mergeți la omul acesta. Ascultați-l, apoi luați-vă deciziile voastre.
Dați mai departe ce primiți.
Găsiți oameni valoroși pentru copiii voștri! Învățați-i să stea departe de cei care te trag cu ei la vale.
Țineți la distanță oamenii care vă distrag atenția, care vorbesc numai despre ei, care vorbesc doar urât despre alții, care vă critică, care vă obosesc.
Avem nevoie de oameni care să ne crească, ei există, trebuie să-i ținem aproape, să-i apreciem, să-i ascultăm, să-i combatem când e cazul.
Viața e prea scurtă să ne lăsăm îngropați de oameni care nu înțeleg mare lucru din ea…
Aici găsiți conversațiile mele video cu Connie și istoricul nostru.
Cât de frumos și corect ceea ce spui tu, dragă Ioana.
Asa ar trebui să facem cu toții, în schimb de multe ori în viață nu ni se întâmplă așa.
Uneori ne agățăm și de cine nu trebuie, iar asta pentru că nu suntem suficient de raționali, corecți cu noi înșine.
Aș spune că deși vedem, refuzăm să vedem… ?
Am inceput sa o urmaresc si eu pe Connie . Pacat ca am aflat de ea dupa ce a plecat. Imi place maxim. Cand o ascult parca imi revin din toate si sunt eu , cea adevarata, cea autentica. Imi suna in minte multe din vorbele ei.
Si da, avem nevoie de oameni care sa ne urce, care sa ne sustina si sa ne ajute sa evoluam. Love Connie!
Incredibil cum , prin intermediul filmuletelor de pe Youtube , o avem cu noi , chiar daca ea nu mai e!
Multumesc , Ioana, ca prin intermediul tau am cunoscut-o pe Connie!
Bună Ioana! Din pacate și eu am descoperit-o pe Connie prea tarziu. Insa ma interesează foarte mult aceasta educație oncologica de care vorbiți în interviurile voastre și as vrea sa știu dacă mai este și altcineva care face asa ceva în România. Mi-ar fi mai ușor dacă ar fi în romana, dar daca nu, m-as bucura sa-mi recomanzi ceva pe engleza.
Sa știi ca deși nu am copii, te urmăresc cu drag de mult timp. Sunt foarte incantata de activitatea ta și apreciez maxim articolele tale, cu sau fără copii :). Tine-o tot asa! Mult succes!